Dragii mei prieteni! Medicina pastorală, așa cum o gândim noi aici, nu poate fi privită, de fapt, decât drept ceva care a luat naștere din nou pe baza cunoașterii spirituale, pe baza cercetării spirituale, și care dobândește din nou un sens dacă omenirea va ajunge la conștiența faptului că spiritualul conține niște forțe pozitive active. Căci în epoca noastră, care a dezvoltat și a perfecționat materialismul, nu ne putem imagina că oamenii s-ar fi putut situa față de spiritual în așa fel încât să fi văzut în el ceva de care merită să te ocupi. Acest lucru, firește, orientarea atenției spre spiritual, pentru a căuta tocmai în spiritual acele posibilități care duc la niște valori curative, acest lucru exista, în sensul cel mai eminent al cuvântului, în sânul vechii cunoașteri misteriale, și ceea ce va trebui să mai fie discutat pentru rotunjirea considerațiilor noastre va porni de la stabilirea unei legături între curentul medical care trebuie să se răspândească de aici, de la Goetheanum, și vechile Misterii.
Înțelegem cel mai bine problema în context istoric dacă stabilim o legătură între ceea ce intenționăm noi aici și metodele de cercetare, în orice caz, diferite, metodele de cercetare și procedeele terapeutice artistice din cadrul vechilor Misterii. Ei bine, bineînțeles că dvs. va trebui să considerați ceea ce a oferit acest scurt curs de medicină pastorală doar un îndemn, într-un prim capitol, ca să spunem așa, și începutul edificării unei medicine pastorale care va merge tot mai departe și mai departe, prin munca pe care o avem de realizat aici doamna doctor Wegman și cu mine.
Ei bine, dragii mei prieteni, aș vrea să atrag atenția mai întâi asupra felului în care descriau inițiații vechilor Misterii calea inițierii, acea cale care era parcursă în special acolo unde Misteriile se transformau în Misterii ale vindecării. De fapt, toate Misteriile erau în legătură cu Misteriile vindecării, dar unele mai mult, altele mai puțin. Toate erau unite cu acestea, fiindcă vindecarea era privită drept ceva care are legătură cu întreaga dezvoltare a civilizației umane. Aceasta are cauze mai adânci, omul vremurilor vechi își spunea: Când individualitatea umană ajunge din lumile spirituale în jos, în lumea fizic-pământească, prin concepție și naștere, spiritual-sufletescul intră în acel proces de transformare prin care el poate plăsmui în primii șapte ani de viață, pentru prima oară sub influența individualității, în timp ce corpul uman e primit mai întâi prin ereditate, acel corp uman care în decurs de șapte-opt ani este eliminat cu totul.
Așa își reprezentau oamenii, într-un sens foarte riguros, în vechile Misterii, intrarea omului din lumile spirituale în lumea fizic-sensibilă. Dar pretutindeni exista conștiența faptului că omul nu se unește cu corpul său fizic, că el nu se unește de la bun început cu corpul său fizic – dacă mi-e îngăduit să mă folosesc de această expresie – așa cum a fost prevăzut de către puterile spirituale care călăuzesc acea parte a lumii căreia îi aparține omenirea. Acelei părți a forțelor din om care intră în el prin ereditate i s-a atribuit mereu faptul că acestea, în virtutea unei anomalii a evoluției în totalitatea ei, copleșesc într-un anumit sens forțele pe care omul și le aduce prin individualitatea sa din viețile pământești trecute. Se considera că aceasta e o dizarmonie, se spunea de-a dreptul: Dacă în omul pământesc ar exista un acord perfect între spiritual-sufletesc și corpul fizic, atunci, în primul rând, moartea nu ar avea forma pe care o are, în al doilea rând, nici boala nu ar apărea în sensul în care apare. Boala și moartea erau privite drept simptomele care arată că omul are de-a face cu lumea pământească mai mult decât îi fusese destinat inițial. Aceasta este, chiar dacă în zilele noastre nu mai poate fi înțeleasă pe deplin, o idee extraordinar de profundă, în care zace mult, mult adevăr. Căci, într-adevăr, așa stau lucrurile, în momentul când omul ajunge cât de puțin la o treaptă de conștiență mai înaltă, el observă imediat: moartea, de exemplu, are o cu totul altă înfățișare. Ea se prezintă mai mult ca o metamorfoză decât ca sfârșitul unei etape de viață, și așa mai departe.
Dar, prin aceasta, pentru întreaga conștiență a celor vechi educarea omului ajungea în imediata apropiere a vindecării, și în niște vremuri foarte vechi ale omenirii întregul proces educativ era conceput ca o vindecare generală. Prin aceasta, ceea ce un om avea de făcut asupra unui alt om era conceput, din capul locului, într-un anumit sens, ca o acțiune medicală, și de aceasta era legată apoi conștiența care ținea în vechile Misterii de meseria de medic și de aceea de preot, care aveau amândouă ca misiune vindecarea oamenilor de pe Pământ. De altfel, în vremurile vechi, medicul și preotul erau reuniți, de obicei, într-o singură persoană, un fenomen care putea exista numai în cazul vechii conștiențe instinctive, care astăzi nu mai poate exista, cel puțin nu ca ceva obișnuit. De această conștiență despre importanța vindecării, care trebuia să fie prezentă și în viața de toate zilele, se lega apoi pentru fiecare om faptul că el, după fiecare metamorfoză prin care trec oamenii când mor, așadar, mai ales în viața dintre moarte și naștere, era îndrumat de acele suflete care pe Pământ erau preoți sau medici pe calea către Soare. Prima indicație pentru a găsi calea solară după moarte, cale pe care fiecare trebuie să o găsească, pentru că acolo se ispășește o parte din ceea ce trebuie ispășit între moarte și o nouă naștere, primii pași – așa își reprezentau acest lucru oamenii în vremurile vechi –, primii pași ai omului care trecea prin poarta morții trebuiau să fie călăuziți de medic sau de preot. Dar toate acestea izvorau din cea mai profundă înțelepciune a Misteriilor. Dar noi trebuie să privim astăzi altfel înțelepciunea Misteriilor, pentru că vechile metode nu mai sunt potrivite pentru noi, dar în momentul actual aceste metode sunt din nou absolut capabile de o înnoire, de acea înnoire pe care tocmai vrem să o încercăm noi aici.
Ei bine, dragii mei prieteni, când un vechi inițiat își descria inițierea, el spunea: După ce a trecut pragul, i s-a făcut mai întâi cunoștință cu acțiunea elementelor, iar element se numea în vremurile vechi ceea ce am numi noi astăzi stări de agregare: solidul, desemnat drept pământ, tot ceea ce este lichid, desemnat drept apă, tot ceea ce este aeriform, desemnat drept aer, incluzând tot ce este gazos, și tot ceea ce ține de căldură, atribuit eterului căldurii, acestea erau desemnate drept elemente. Acesta e un lucru despre care fizicianul modern spune: Așa ceva nu există deloc. – Pentru el, aceste patru elemente nu există. Pentru el există un număr de șaptezeci-optzeci de elemente, care au anumite însușiri. În anumite condiții din lume, unul e lichid, celălalt solid sau gazos. Starea de căldură le revine tuturor. Dar ceea ce era descris drept elemente în vremurile vechi, așa ceva astăzi nu există. Acestea sunt doar însușiri ale realităților, dar nu realități. Ei bine, dar ceea ce numim astăzi elemente, sunt, de fapt, doar niște realități în sânul lumii fizice foarte grosiere, iar ceea ce era numit în vremurile vechi element, era conceput în așa fel încât prin acesta nu se ajungea în materie, ci în urzirea și viața materiei.
Vedeți dvs., pentru un medic din vremurile vechi era mai puțin important că era vorba o substanță sau alta, cu un nume exterior sau altul. Aceasta are, firește, o anumită importanță, dar această importanță iese la lumină numai dacă iei în considerare celălalt lucru important, care se referă la urzirea și viața materiei. Astfel, noi putem lua o substanță oarecare de afară, din locul unde se află pe cale de degradare, din cauza agenților exteriori. Medicul din vechime acorda o importanță deosebită faptului că în cadrul întregului proces al Pământului substanța pe care o lua el de acolo fusese expusă agenților exteriori, sau el avea deosebit de multă grijă să nu ia o substanță oarecare, pur și simplu, din regnul mineral, dacă ea putea fi obținută și din regnul vegetal. Așadar, el privea pretutindeni la locul pe care substanțele îl ocupă în activitatea vie din cadrul procesului lumii. Dacă vrem să înțelegem acest lucru, avem însă nevoie de această împărțire conform celor patru elemente, căci, în acest caz, la o substanță e important, înainte de toate, la ce temperatură devine ea pământ, adică la ce temperatură devine solidă, sau lichidă, sau apă sau aer. Acesta era lucrul important în vremurile vechi, să privești spre ceea ce trebuie să se întâmple în procesul lumii pentru ca o substanță anume să aibă o anumită formă. Acesta era primul lucru. Substanța era apreciată numai în funcție de acest lucru. Astăzi pornim numai de la substanță, odinioară se pornea de la proces. Și orice substanță nu este, de fapt, altceva decât un proces rămas pe loc, un proces rămas pe loc pe o anumită treaptă. Oamenii erau pătrunși, înainte de toate, de întreaga urzire și viață în materie. Și astfel, inițiatul descria că el fusese transpus mai întâi în acea stare de contemplare care îi dădea posibilitatea să vadă urzirea și viața substanțelor, încât acestea îi apăreau drept o țesătură a celor patru elemente. Acesta era primul lucru.
Dar al doilea lucru pe care îl relata fiecare și care reprezenta o a doua treaptă, era faptul că el spunea: El a fost dus acolo unde a putut face cunoștință cu „zeii de sus și cu zeii de jos”. Ce înseamnă a fi dus acolo unde poți face cunoștință cu zeii de sus și cu zeii de jos? Vedeți dvs., dragii mei prieteni, acest lucru l-am descris deja, numai că l-am descris în formă modernă. V-am spus că dacă spiritual-sufletescul coboară în corpul fizic și în corpul eteric atât de adânc încât corpul fizic și corpul eteric copleșesc elementul spiritual-sufletesc, atunci ia naștere ceva patologic, patologic printr-o rătăcire a elementului spiritual-sufletesc în elementul fizic-trupesc. Atunci ia naștere ceva patologic. În momentul în care se întâmplă acest lucru, omul coboară mai adânc în sine însuși decât ar trebui să coboare la trezirea obișnuită, în timpul stării de veghe, în organismul lui fizic, și el întâlnește în partea de jos niște influențe extraumane, subnaturale. Căci noi trăim în sfera naturalului numai dacă avem o relație normală între organizarea noastră spiritual-sufletească și cea fizic-corporală. În momentul în care ne cufundăm mai adânc, mai intens, în corporalitatea noastră fizică, ajungem în contact cu subnaturalul. Ajungem în contact cu un domeniu prin care asupra omului acționează niște ființe elementare, sau niște ființe ale unor ierarhii superioare, pe diferite trepte ale evoluției lor. Și acesta este, pur și simplu, un fapt: ajungem în contact cu zeii care își desfășoară activitatea în dosul acțiunilor naturale.
Așadar, cum s-ar mai fi putut exprima un inițiat din vechime, dacă ar fi folosit o expresie mai neutră, care să înfățișeze mai voalat situația, pentru că nu-l înțelegea nimeni, în afară de inițiați, cum ar fi putut el exprima acest lucru: Că a fost dus la zeii de jos? – El ar fi putut spune: Am cunoscut natura bolilor umane, căci aceasta duce la zeii de jos.
Să luăm celălalt aspect care, în sensul pe l-am și arătat la granița dintre patologic și normal: acest aspect ne poate conduce în intimitatea vieții sfântului, când spiritual-sufletescul iese afară, iese mai mult decât ar trebui, umplând de viață, ca să zicem așa, starea de somn. Când făcea cunoștință cu aceasta, inițiatul din vechime spunea că a fost împreună cu zeii de sus. Astfel că avem, gândind în mod sistematic, ceea ce e corect: natură, subnatură, supranatură (vezi desenul, tabla 13 stânga). Vizionarismul, viața în clarvedere, viața care îl duce pe om în lumea spirituală, inițiatul le numea: a fi împreună cu zeii de sus.
Tabla 13Ei bine, dragi mei prieteni, ajungem cu ușurință la o reprezentare greșită despre rangul acestora, vorbind astfel despre zeii de sus și zeii de jos. Vedeți dvs., trebuie să vă reprezentați acest lucru în felul următor. Dacă eu spun, pur și simplu: natură, subnatură, supranatură, boală, viață vizionară, sunt tentat să consider că zeii de jos sunt și inferiori. Dar, vedeți dvs., nu așa stau lucrurile. În realitate, situația este următoarea: Să ne reprezentăm că avem aici natura, și în sus se formează un cerc, în jos se formează un cerc (vezi desenul, tabla 13 dreapta), și ceea ce găsim aici sus se unește în partea cealaltă cu cele de jos.
Dacă desenăm cercul mai mare, obținem acest lucru, dacă îl desenăm și mai mare, obținem acest lucru, și mai mare, obținem aceasta, și dacă îl facem din ce în ce mai mare, obținem în cele din urmă o linie dreaptă. Aici e o porțiune de cerc care pleacă, dar, după ce s-a dus în infinit, se întoarce din cealaltă direcție. Acest lucru dovedește că denumirea de zei de jos și zei de sus nu trebuie înțeleasă în sensul unei ierarhizări, ci ea indică doar modul diferit în care se apropie ei de om, dar că ei au fost gândiți acționând împreună cu absolut aceeași valoare ierarhică și tinzând împreună în îndepărtatul punct infinit. De aceea, tot ceea ce era boală și vizionarism era privit în sensul că, dacă omul le pătrunde, atunci el privește în lumea spirituală. Un fel de a pătrunde lumea spirituală este acesta: a face cunoștință în mod real cu boala și cu vizionarismul.
(Tabla 13)Dacă am înțeles acest lucru, avem totodată posibilitatea de a prelua în epoca modernă ceea ce era prezent în vremuri vechi în conștiența oamenilor. Căci, să ne întrebăm în cadrul conștienței moderne: Ce poate fi identificat în conștiența noastră cu domeniul zeilor de jos? Vedeți dvs., ceea ce numim noi, când ne reprezentăm Trinitatea divină, Dumnezeu-Tatăl este ceea ce ține, în sensul cel mai eminent al cuvântului, de subnatură. Dumnezeu-Tatăl, El aparține subnaturii, și cum trebuie să ne raportăm noi, în sensul unei adevărate înțelegeri spirituale în cadrul cunoașterii, la acest Dumnezeu-Tatăl?
Ei bine, dragii mei prieteni, noi privim spre om, privim spre omul în starea lui de veghe diurnă, îl privim în stare de somn nocturn și comparăm cele două stări. Dacă privim omul în stare de deplină veghe, putem ști că atunci el se manifestă așa cum este el încadrat în lumea fizică, în ordinea acestei lumi fizice. Căci, așa cum Pământul s-a desprins cândva din stadiile anterioare, așa cum este el pe calea unei evoluții în continuare, omul trebuie cunoscut pornind de la Saturn, Lună, Soare. În starea de veghe, el aparține acestei relații cu Pământul, stă în mod natural în cadrul Pământului. În starea de veghe, el se află la nivelul naturii.
Nu tot așa stau lucrurile când omul se află în starea de somn. Când omul se află în starea de somn, dragii mei prieteni, în pat zace corpul fizic și corpul eteric, afară din corpurile fizic și eteric sunt corpul astral și Eul. Dar să privim corpul fizic și corpul eteric. Ce are oare această părticică din om, care zace aici drept corp fizic și corp eteric? Are, firește, într-un stadiu mai avansat, ceea ce a primit în cadrul vechii evoluții saturniene, în cadrul vechii evoluții solare. Lucrurile au progresat. Dar acum, în somn, omul are ceea ce a primit în timpul evoluției din stadiile saturnian și solar, în ceea ce zace în pat nu se regăsește deloc existența lui lunară. Aceasta nu se află deloc în el. Astfel că putem spune: prin faptul că natura a progresat, ea a ieșit din existența lunară și a ajuns la existența pământească. Dar, prin faptul că omul are nevoie de somn, natura păstrează sub ea, în omul care doarme, o subnatură, o natură care a existat, de fapt, numai în timpul perioadei saturniene și solare. Aceasta este subnatura. Aceasta se află la temelia tuturor ființelor, prin faptul că există un neam omenesc. Omul, în starea de somn, se cufundă cu adevărat în subnatură, și prin această cufundare – v-am arătat deja acest lucru în zilele trecute ale acestui curs – ies la suprafață bolile. Acesta e domeniul lui Dumnezeu-Tatăl. Când dormim, noi ne cufundăm în domeniul lui Dumnezeu-Tatăl, în subnatură noi ne cufundăm în domeniul Tatălui.
Dacă luăm în considerare vizionarismul omului, acesta reprezintă, propriu-zis, o străluminare a acelor componente ale entității umane care se află în timpul somnului afară din corpurile fizic și eteric, o străluminare a Eului și a corpului astral. Dacă omul devine cunoscător în sânul acestor corpuri, avem starea opusă stării de boală, avem polul opus bolii. Și atunci omul e cufundat cu corpul său astral și cu Eul în domeniul Spiritului.
Vedem, astfel, că omul, în organizarea lui pământească, se poate smulge din natură în două direcții, în direcția subnatură înspre Tatăl, în direcția supranatură către Spirit, iar Christos este, de la Misterul de pe Golgotha, mijlocitorul între cele două lumi, Ființa care spiritualizează existența naturală, care spiritualizează existența umană normală, care trebuie să creeze mereu armonia între subnatură și supranatură. Subnatura este echilibrată mereu din nou prin alternanța normală dintre somn și veghe. Supranatura este echilibrată la acei văzători care au mereu posibilitatea de a se întoarce prin propria lor voință la viața umană obișnuită. Dacă omul nu este în stare, la trezire, să echilibreze cele trăite în subnatură, apare boala, care se manifestă în corpurile fizic și eteric. Dacă omul nu este în stare să aducă cele trăite prin clarvedere în domeniul Spiritului, să le aducă în starea de veghe deplină, atunci iau naștere bolile sufletești sau mintale și prin aceasta este atins celălalt pol.
Ei bine, să examinăm acum boala fizică. Ce se întâmplă când are loc procesul vindecării? Omul este condus de la trăirea subnaturii la trăirea naturii, de la Tatăl la Christos, căci Christos este viața spirituală în natură. Este condus de la Tatăl la Christos, și aceasta o face, în esență, medicul. În esență, este misiunea medicului să știe cum e readus omul atacat de subnatură la Christos, după ce Tatăl, ca să ne exprimăm în imagine, i-a predat lui Christos, Fiului, conducerea. Aceasta este ceea ce ar exprima, într-un limbaj mai modern, înțelepciunea Misteriilor. Am spune: inițiatul, după ce a avut aici, pe Pământ, o conștiență christică justă, e condus, pe de o parte, spre Tatăl, pe de altă parte, spre Spirit. Și de la Tatăl, prin faptul că devine conștient care este drumul pe care trebuie să fie condus de la Tatăl la Christos, pe acest drum se află toate procesele de vindecare.
Și aici începe misterul modern, dragii mei prieteni, misterul care pune la mare încercare cosmică arta medicală reală. Și la acest lucru trebuie să fac aluzie la sfârșitul cursului de medicină pastorală, pentru ca de aici să se reverse ceea ce trebuie să-l impregneze ca proces de sănătate pe medic. Să presupunem că medicul învață, așa cum am sugerat în acest curs, învață treptat aceste diferite procese de vindecare, prin faptul că face cunoștință cu organele defectuoase, face cunoștință cu ceea ce afară, în regnurile naturii, acționează corespunzător organelor, prevăzut cu spirit, în așa fel încât introduce în corpul uman spiritul ca element vindecător. El învață cum se face aceasta într-un caz sau altul. Toate acestea se unesc în el formând o cunoaștere globală. Dar, progresând în cunoașterea reală, lucrurile se petrec altfel decât când progresăm în cunoașterea actuală obișnuită. Dacă luați astăzi în mână o carte de anatomie patologică sau o carte despre remedii și o studiați temeinic, la sfârșit sunteți mai avansați decât la început numai prin faptul că aveți în capul dvs. întreaga problemă – dacă o aveți –, dar nu ați progresat deloc, cu fiecare capitol, în ceea ce privește întreaga dvs. atitudine umană. Dar în aceasta constă esența cunoașterii globale, că progresați cu întreaga dvs. atitudine umană.
Dacă vă însușiți medicina în sensul în care am conceput-o noi în acest curs de medicină pastorală, progresați pas cu pas. Iar ceea ce ia naștere pentru dvs., dragii mei prieteni, în cele din urmă, ca un rezultat, nu e nici mai mult nici mai puțin decât aceasta, că vă spuneți: Acum, după ce am parcurs întreaga cunoaștere medicală, înțeleg tot ceea ce s-a întâmplat la Misterul de pe Golgotha, până în momentul când Christos a trecut pe Golgotha prin poarta morții. Înțelegeți drumul lui Christos de la Tatăl până la moartea pe Golgotha. Acesta este misterul. La început, nu crezi că una ar avea ceva de-a face cu cealaltă, dar aceste lucruri sunt legate între ele. Sunt în așa fel legate, încât dvs., privind în intimitatea procesului vindecării, înțelegeți ce s-a întâmplat în Cosmos, că Tatăl l-a trimis pe Fiul, ca să treacă prin moartea de pe Golgotha; și atunci în cele petrecute în moartea de pe Golgotha, dragii mei prieteni, nu veți mai vedea o moarte, ci o confluență a tot ceea ce s-a petrecut în moartea care nu e o moarte, ci care e biruirea morții, care e vindecarea întregii ființe umane. Acesta este drumul medicului, de la Tatăl la Fiul, până când Fiul moare pe Golgotha. Toate cunoștințele terapeutice particulare ne aduc mereu cu o bucată de drum mai departe, pentru ca în cele din urmă să înțelegem acest lucru.
Medicina pastorală nu e doar ceea ce pastorul și medicul trebuie să exercite împreună, nu e numai aceasta, ci medicina pastorală e ceea ce, în primul rând, trebuie reunit, pentru ca medicul să poată înțelege cu adevărat o parte a Misterului de pe Golgotha. Acesta este punctul de vârf, culminația medicinei, de a înțelege orice stare de boală a oamenilor pentru ca Misterul de pe Golgotha, până la moarte, să poată fi înțeles drept marele proces terapeutic. Patologia omenirii în evoluția ei, terapia: moartea pe cruce – acestea vor fi văzute în legătura lor reciprocă, dacă vom avea o adevărată medicină.
Preotul trebuie să urmărească tot ceea ce trăiește omul când el iese din trup și ajunge în lumea cealaltă, care e lumea spiritului. Prin aceasta, el face tot mai mult cunoștință cu ceea ce este înrudirea omului cu Spiritul, cu Spiritus Sanctus, cu Spiritul Sfânt. Iar drumul lui este acela de a prelua medierea dintre Spirit și Fiul, dintre Spirit și Christos, de a dezvolta în aceasta teologia, de a găsi calea de la Christos la Spirit, de la Spirit la Christos. Iarăși ne putem cuceri o sumă de cunoștințe, de conținuturi de viață în legătură cu această cale, pe care trebuie să-i conducem pe oameni de la Spirit la Christos, de la Christos la Spirit. – Și această cale trebuie să culmineze în faptul că diferitele etape ale teologiei îi explică omului care a fost drumul lui Christos pentru omenire după ce a trecut prin moartea pe Golgotha, care a fost marele proces terapeutic. Astfel că acum ia naștere întrebarea: Ce facultate este creată în om prin acest proces terapeutic, pentru ca el să poată intra în lumea spirituală? – Prin aceasta, tot ceea ce urmează să fie teologie culminează în înțelegerea a ceea ce se întâmplă cu individualitatea lui Christos după ce a trecut prin moartea pe Golgotha.
Drumul lui Christos până la Golgotha, culminația căii medicului. Drumul lui Christos mai departe: culminația căii preotului.
Iarăși multor teologi ai epocii moderne le pot pare că aceste două lucruri nu au de-a face prea mult unul cu altul. Căci există astăzi teologi care nu știu absolut nimic despre Spiritul înviat și despre Christos cel care își continuă lucrarea. Dar, dacă vorbim în sensul unei reînnoiri a Misteriilor, este vorba de Evenimentul de pe Golgotha, de Misterul de pe Golgotha, și atunci putem spune vechea formulă pe care inițiatul o avea pentru drumul lui inițiatic, și care sună astfel: Eu am fost condus prin elemente și apoi la zeii de jos și la zeii de sus –, această formulă, pentru inițiatul modern, trebuie să sune astfel: Eu am fost condus prin ceea ce dizolvă elementele în procesele lor – elementele sunt acum elemente chimice, cele optzeci, acestea se dizolvă în procese – și sunt dus mai departe, prin faptul că mă duc în jos către Tatăl, în sus către Spiritul Sfânt, și percep pe amândouă căile lucrarea lui Christos.
Iar dacă pentru meditația dvs. esoterică, dragii mei prieteni, doriți o sintetizare a acestui curs de medicină pastorală pe care să o duceți cu voi, atunci luați cu voi cuvintele care sună astfel:
Tabla 14Dacă vă veți pătrunde în întregime de ceea ce este cuprins în această meditație schițată, veți fi luat în mod viu în spirit cu dvs. ceea ce am vrut să ofer în acest curs de medicină pastorală.
