Răspund cu multă plăcere invitației de a vorbi, cu ocazia întâlnirilor noastre de seară, despre principiile terapeutice apărute pe baza concepției antroposofice despre lume. Deși este un subiect despre care este greu să vorbești pe scurt. Dificultatea constă în faptul că subiectul este foarte vast. O singură conferință, realizată, prin forța împrejurărilor, din aforisme, cu greu poate oferi o reprezentare justă a ceea ce este important. De altfel, anumite considerații nu pot fi altfel decât relativ îndepărtate de lucrurile de care oamenii sunt conștienți de obicei. Doresc, totuși, să încerc să prezint, într-un mod cât mai accesibil, datele esențiale ale problemei.
Dacă în sânul mișcării antroposofice există un curent medical, acest lucru nu se datorează faptului că noi, antroposofii, am vrea să ne amestecăm în toate, să ne băgăm nasul peste tot. Cu siguranță, nu! Totuși, deoarece mișcarea antroposofică vrea și caută să-și croiască drumul în lume, în întâmpinarea ei au venit niște medici a căror căutare erau serioasă. Un număr relativ mare de medici au devenit conștienți, mai mult sau mai puțin clar, de fragilitatea punctelor de vedere ale medicinei actuale, recunoscută oficial, și de absența bazelor pentru o adevărată înțelegere a proceselor patologice și a vindecării lor. Aceste baze îi lipsesc științei oficiale, pentru că astăzi nu sunt recunoscute ca valori științifice decât faptele care se întemeiază pe științele naturii. Acestea nu cred că pot să aibă încredere decât în ceea ce poate fi constatat în natura exterioară, prin mijloace mecanice, fizice sau chimice. Și, pentru a se ajunge la înțelegerea omului, se aplică și aici aceleași date culese din domeniul fenomenelor naturii exterioare, prin fizică și chimie. Desigur, există în om ceva asemănător cu o concentrare microcosmică a tuturor proceselor din Univers, dar niciodată procesele exterioare, chimice și fizice, nu se prezintă în organismul uman sub forma în care se desfășoară ele în natura exterioară. Ființa umană absoarbe materiile pământești, dar acestea nu sunt substanțe pasive, căci ele sunt, de fapt, întotdeauna sediul unor procese naturale. Doar în aparență o substanță ne apare ca și cum ar fi inertă. În realitate, ea este plină de viață. Astfel, omul absoarbe în organismul său procesele vieții, așa cum se desfășoară ele în natură pe cale fizică și chimică, dar el le transformă imediat, face din ele altceva în interiorul organismului său.
Nu putem înțelege ce face organismul cu procesele naturale dacă nu ajungem la o observare reală a omului. Totuși, științele actuale ale naturii, pentru că nu se bazează decât pe datele fizicii și ale chimiei, exclud din domeniul lor ceea ce în om este specific uman, ceea ce se petrece esențial uman, de exemplu, în corpul fizic al omului. Căci în corpul fizic al omului nu se petrece niciodată ceva fără a suferi influența proceselor etericului, astralului și Eului. Deoarece științele naturii nu țin seama de această activitate a Eului, a astralului, și nici de viața care lucrează în eteric, ele nu realizează o abordare veritabilă a omului. De aceea, aceste științe nu pot avea asupra naturii intime a omului o privire care să permită aprecierea rațională a felului în care procesele exterioare, fizice și chimice, se continuă în om, fie el sănătos sau bolnav.
Cum să ne formăm o părere adecvată despre acțiunea unui remediu fără a fi căutat să înțelegem ce devine în organismul uman o substanță naturală pe care o introducem în el sau cu ajutorul căreia îl tratăm?
Ceea ce ne permite să spunem că cel mai mare progres în domeniul medicinei timpurilor moderne nu a avut loc, de fapt, decât în chirurgie. Iar aici e vorba de niște manipulări externe, ca să nu spunem mecanice. În schimb, dacă e să-i credem pe medicii care au devenit conștienți de toate acestea, confuzia este mare în domeniul terapiei propriu-zise. Căci nu se poate discerne raportul dintre o substanță naturală și acțiunea ei asupra bolii dacă, în virtutea concepțiilor științifice actuale, nu se ține seama de natura proprie a omului.
Ei bine, antroposofia se străduiește tocmai să cunoască natura cea mai intimă a omului, atât ca ființă sensibilă, cât și ca ființă suprasensibilă. Astfel, noi ne putem inspira din antroposofie pentru a-l trata pe omul bolnav printr-un medicament natural de un fel sau altul.
În fond, prin simplul fapt că își pune întrebări cu privire la adevărata natură a bolii, medicul din zilele noastre atinge un anumit prag al cunoașterii. Ce este boala? Iată o întrebare pe care concepțiile moderne o lasă în suspensie. Căci, care este, din punctul de vedere al științelor naturii, suma proceselor care se desfășoară în omul pe deplin sănătos? Din cap până în picioare, acestea nu sunt decât niște procese naturale. Care este natura proceselor care se desfășoară în ficat, rinichi, cap, inimă și oriunde altundeva, când omul este bolnav? Acestea sunt numai și numai procese naturale. Procesele de sănătate, ca și cele de boală, sunt, de asemenea, niște procese naturale. De ce este omul sănătos într-un caz și bolnav în celălalt caz?
Este vorba acum să nu ne pierdem în generalități și în fraze nebuloase despre normalitatea proceselor de sănătate și anomalia proceselor patologice, în absența unor concepte veritabile, „se-nfințează un cuvânt” [Nota 1].
De fapt, totul se petrece ca și cum, abordând omul conform științelor actuale, savanții ar căuta să evite cu orice preț omul viu, pentru a se ocupa doar de cadavrul său. Ei iau o parte sau alta din organism și își reprezintă care sunt aici procesele normale și cele patologice. Puțin contează dacă țesutul prelevat provine de la cap, ficat sau, de exemplu, de la degetul mare de la picior. Aș zice că totul este redus, în final, la celulă. Astfel că histologia a devenit știința umană cea mai evoluată. Desigur, pentru investigația care intră în cele mai mici părți, lăsând la o parte raporturile dinamice, toate organele omului sunt atunci asemănătoare, așa cum noaptea toate vacile sunt cenușii. De aici rezultă o știință a „vacilor cenușii” [Nota 2] și nu o știință veritabilă, care se consacră specificității diferitelor organe ale omului.
Doar cu câțiva ani în urmă am prezentat ceea ce trebuie să constituie bazele în acest domeniu [Nota 3], după ce m-am ocupat de această problemă timp de mai bine de treizeci-treizeci și cinci de ani. Ei bine, se crede întotdeauna că știința spirituală ajunge foarte ușor la rezultatele ei. Nu trebuie decât să arunci o privire în lumea spirituală și să iei de acolo tot ce vrei, în timp ce munca în laboratoare sau clinici, de exemplu, este mult mai grea. Acolo trebuie să muncești din greu, așa se crede; în timp ce în domeniul științei spirituale este suficient să arunci o privire în lumea spirituală. Dar nu așa stau lucrurile. Căci cercetarea conștiincioasă în domeniul științei spirituale cere mult mai multe eforturi și, înainte de toate, mai multă responsabilitate decât manipulările din laborator, din clinică sau din observator. Astfel încât schița a ceea ce vă voi menționa în calitate de principiu mi s-a prezentat în urmă cu aproximativ treizeci și cinci de ani. Am putut-o expune doar în urmă cu câțiva ani, după ce totul a fost elaborat și verificat, mai ales având în vedere ansamblul științelor actuale. Tocmai sub influența acestor principii privind organizarea părților omului a luat naștere în cadrul societății noastre antroposofice curentul terapeutic despre care v-am vorbit.
Chiar și numai sub aspect fizic, noi trebuie să deosebim la om, pur și simplu, trei părți absolut distincte. Le putem denumi în diferite feluri. Cel mai bine este, totuși, să spunem că omul posedă, drept unul dintre sistemele naturii sale fizice, sistemul neuro-senzorial, localizat în principal în cap.
Sistemul ritmic este cel de-al doilea sistem al omului. El cuprinde respirația și circulația. Totuși, el mai înglobează și activitatea ritmică a digestiei, de exemplu, și așa mai departe. Acesta este cel de-al doilea sistem al omului.
Iar cel de-al treilea cuprinde sistemul locomotor sau al membrelor, precum și sistemul metabolic propriu-zis. Acest raport se va clarifica dacă ne gândim că metabolismul este stimulat tocmai de mișcarea membrelor, că există întotdeauna o legătură intimă și organică între membre și organele metabolice. Anatomia vă va evidenția acest fapt. Este suficient să vedeți cum picioarele se continuă în organele metabolice și cum brațele se prelungesc în interiorul corpului. Astfel că noi putem distinge în om trei sisteme: sistemul neuro-senzorial, localizat mai ales în cap, sistemul ritmic, localizat în principal în piept, în jurul inimii, și sistemul metabolismului și al membrelor, localizat în principal în membre și în organele metabolice anexe.
Totuși, nu trebuie să ne reprezentăm această împărțire așa cum a făcut-o cândva un profesor, pentru a denigra cât mai mult mișcarea antroposofică. Acest om nu a încercat să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, această împărțire, el nu a vrut decât să o denigreze, declarând că pentru antroposofi omul se compune din trei sisteme: capul, trunchiul sau pieptul și abdomenul și, în fine, membrele. Procedând astfel, desigur, putem ridiculiza orice.
Căci nu este vorba să limităm sistemul neuro-senzorial doar la cap. El se găsește în principal în cap, dar de aici se extinde în întreg organismul, astfel încât organizarea cefalică a omului se răspândește în întregul organism. Tot astfel, sistemul ritmic se extinde în sus și în jos. Văzut în spațiu, omul este în întregime sistem ritmic și sistem metabolic-membre. Când ochii sunt în mișcare, ochii sunt niște membre. Sistemele respective nu sunt, așadar, juxtapuse în spațiu, ci ele sunt întrețesute unul în celălalt. Ele sunt angajate unul în altul și, pentru a aprecia la justa ei valoare această împărțire, trebuie să ne obișnuim, într-un fel, să gândim în mod exact.
Ei bine, primul și cel de-al treilea sistem, sistemul neuro-senzorial și sistemul metabolismului și al membrelor, se găsesc în opoziție polară. Ceea ce produce unul, celălalt distruge; ceea ce distruge unul, celălalt construiește. Ele sunt absolut antagoniste. Sistemul intermediar, sistemul ritmic, face legătura dintre acestea două. El pendulează, într-un fel, între cele două, pentru ca să se poată stabili echilibrul între deconstrucția operată de unul dintre sisteme și construcția realizată de celălalt sistem. Să luăm în considerare, de exemplu, sistemul metabolic. Desigur, intensitatea activității sale predomină în abdomen. Totuși, pentru a se asigura starea de sănătate, ceea ce se întâmplă în abdomenul uman trebuie să suscite în polul capului, în sistemul neuro-senzorial, o activitate de sens contrar.
Imaginați-vă acum că această activitate intensă, aceea a sistemului digestiv al omului, ar fi prea intensă și s-ar extinde mai mult, până în sistemul neuro-senzorial și, prin aceasta, activitatea care este la locul ei în sistemul metabolic ar lua în stăpânire sistemul neuro-senzorial. Aveți atunci două procese ‒ să admitem că amândouă sunt procese naturale ‒, dar vedeți imediat cum unul din aceste două procese naturale devine o anomalie. Procesul respectiv nu este la locul său decât în sistemul metabolic, dar el își croiește, într-un fel, un drum, pentru a urca spre sistemul neuro-senzorial.
În acest fel apar diferitele forme ale unei boli, pe care medicina din zilele noastre tinde să o considere ca pe ceva neglijabil, dar pe care o mare parte din omenire nu o consideră ca atare, căci diferitele sale forme sunt cunoscute pretutindeni. Este vorba de diferitele forme ale migrenei. Pentru a înțelege migrena și variantele ei, trebuie să înțelegem acest proces, a cărui intensitate ar trebui să se manifeste în sistemul metabolic, dar care invadează sistemul neuro-senzorial, și astfel, metabolismul năvălește în nervi și în organele de simț, în loc să rămână la locul său.
Se poate întâmpla și contrariul. Procesul care ar trebui să fie cel mai intens în sistemul neuro-senzorial, radical opus sistemului metabolic, poate, la rândul lui, să-l invadeze, într-un anumit fel, pe acesta din urmă. Astfel încât, în loc să fie acolo un proces subordonat, procesul neuro-senzorial se intensifică în sistemul metabolic. Ceea ce este la locul său în cap invadează abdomenul și activitatea cefalică se manifestă în abdomen. În aceste condiții poate apărea febra tifoidă, atât de periculoasă.
Vedem, astfel, dacă înțelegem tripartiția umană, cum în organismul uman boala se dezvoltă pornind de la un proces normal. Niciodată nu am putea fi atinși de febră tifoidă dacă sistemul nostru neuro-senzorial ‒ capul nostru ‒ nu ar fi organizat așa cum este, nici nu am suferi de migrenă, dacă abdomenul nostru nu ar fi organizat așa cum este. Activitățile respective ale capului și ale abdomenului trebuie să rămână la locul lor; dacă ele devin invadatoare, vedem apărând niște forme patologice de acest fel.
După exemplele celor două forme de boală descrise, deosebit de caracteristice, mai putem menționa și alte exemple de patologii, care apar atunci când o activitate aparținând unui anumit sistem organic se desfășoară într-un alt sistem organic.
Dacă ne luăm numai după anatomie, descoperim că niște elementele infime fac parte din țesuturi, fără a vedea, prin aceasta, acțiunea polarităților antagoniste. Studiind celula nervoasă, nu veți putea face altceva decât să constatați structura sa, opusă în mod direct structurii celulei hepatice. Dacă studiați organismul ținând seama de tripartiție, veți observa că celula nervoasă tinde fără încetare să se descompună. Pentru a rămâne sănătoasă, celula nervoasă trebuie să fie deconstruită neîncetat, în timp ce, pentru a rămâne sănătoasă, celula hepatică trebuie să fie construită neîncetat. Aici au loc activități polare. Interacțiunea lor este corectă dacă fiecare activitate rămâne la locul ei, spre deosebire de ceea ce se petrece dacă ele interferează.
Sistemul ritmic se situează la mijloc și tinde continuu să concilieze contrariile dintre activitățile polar opuse ale sistemului neuro-senzorial și ale sistemului metabolismului și al membrelor.
Acum aș dori să aleg un exemplu care să ne arate cum să găsim relația dintre un remediu luat din natură, cu forțele sale, și forțele care, în organismul uman, conduc la vindecare și la boală. Nu voi putea vorbi despre aceasta decât pe scurt.
Să ne îndreptăm privirea spre un anumit minereu, minereul de antimoniu. Chiar și numai prin aspectul său exterior, antimoniul prezintă o proprietate extraordinar de interesantă. În natură, el apare sub formă de ace juxtapuse, astfel încât îl pot reprezenta schematic în felul următor. El arată ca mușchi mineral sau un lichen mineralizat.
Vedem că acest mineral tinde spre o structură filiformă. Această tendință spre o structură filiformă se evidențiază și mai clar când îl supunem unui anumit proces fizico-chimic. Prin aceasta, fibrele devin și mai fine. Sunt niște fibre fine care se grupează în mănunchiuri. Ceea ce se petrece când supunem antimoniul unui gen de combustie este și mai semnificativ. Obținem un fum alb, care se poate depune pe niște pereți formând o peliculă strălucitoare, cu caracter de oglindă [Nota 4]. Este ceea ce numim oglinda de antimoniu. Astăzi aproape că nu se mai ține seama de aceste aspecte, dar vechea medicină le aplica pe scară largă, pe baza vechilor forțe de cunoaștere despre care v-am vorbit în conferințele din cursul dimineții [Nota 5]. Această oglindă de antimoniu, care nu rezultă din altceva decât din procesele de combustie și care se poate depune pe niște pereți, formând niște reflexe, este o realitate extraordinar de importantă.
La aceasta se adaugă o altă proprietate. Nu vreau să mai menționez decât acest lucru: Dacă supunem antimoniul unor procese electrolitice, dacă îl situăm la ceea ce se numește catodul electrolitic, este suficientă, dacă îndeplinim aceste condiții, o intervenție minimă, pentru a provoca o mică explozie de antimoniu. Într-un cuvânt, antimoniul are niște proprietăți extrem de interesante.
Administrând organismului uman niște doze medii de antimoniu, diferitele fenomene care apar ne permit să studiem cum, într-adevăr, forțele antimoniului, a căror acțiune am descris-o mai sus, se prelungesc în organismul uman, sub diferite forme.
Nu pot expune aici nici detaliile, nici experiențele, mă voi limita la a schița pe scurt raporturile interioare. Procesele respective se manifestă, de exemplu, de fiecare dată când se petrece coagularea sângelui. Ele consolidează și favorizează coagularea sângelui. Dacă, prin metodele care corespund tripartiției organismului uman și care ne permit să aruncăm, încetul cu încetul, o privire asupra naturii umane și să o cunoaștem, vom observa cum se comportă diferitele sisteme în diferitele organe, vom afla că ceea ce trăiește în antimoniu nu trăiește numai afară, în antimoniul mineral, ci în acesta există un raport de forțe care este prezent și în organismul uman în starea de sănătate, dar care ia în organismul bolnav forme de genul celor pe care tocmai vi le-am descris.
Acest proces al antimoniului, despre care aș zice că este prezent în însuși organismul uman, este un proces antagonist, opus polar altui proces. Acesta din urmă se manifestă pretutindeni acolo unde lucrează forțele plăsmuitoare, de exemplu, forțele generatoare de celule, forțele care rotunjesc celulele, forțele generatoare ale substanței celulare din organism. Le voi numi forțe albuminizante, deoarece ele se găsesc, de exemplu, mai ales în substanța albuminoasă. Astfel, în organismul uman avem forțele pe care le găsim afară, în natură, în antimoniu, mai ales când îl supunem combustiei pentru a obține oglinda de antimoniu. Forțele care acționează în natură în antimoniu, le găsim acționând, de asemenea, în organismul uman. Dar avem aici și forțele antagoniste, forțele albuminizante, a căror acțiune blochează și înlătură forțele antimoniului.
Aceste două sisteme de forțe, cel al forțelor albuminizante și cel al forțelor antimonizante, se desfășoară în organism ca două sisteme de forțe antagoniste, din care trebuie să rezulte un echilibru. Trebuie să recunoaștem, astfel, că procesul pe care am încercat să-l descriu în principiu și care se află la originea febrei tifoide se bazează, în esență, pe perturbarea echilibrului dintre aceste două sisteme de forțe.
Pentru a înțelege mai bine organismul uman, trebuie să ne referim la diferitele puncte de vedere ‒ cu excepția punctelor de vedere medicale ‒ pe care vi le-am explicat în conferințele din cursul dimineții.
Am văzut că omul nu are numai un corp fizic, ci și un corp eteric sau corp al forțelor plăsmuitoare, un corp astral și o organizare a Eului. Iar ieri am fost în măsură să vă explic raportul intim dintre corpul fizic și corpul forțelor plăsmuitoare, pe de o parte, și Eu și corpul astral, pe de altă parte, raportul dintre corpul astral și corpul forțelor plăsmuitoare sau corpul eteric fiind mult mai slab, căci ele se separă unul de altul în fiecare noapte.
Acest raport care constă din interacțiunea forțelor corpului astral și ale corpului eteric este total perturbat în caz de febră tifoidă. Atunci, corpul astral este slăbit, el nu poate acționa cu o intensitate adecvată asupra corpului fizic, deoarece el acționează pe cont propriu, provocând un dezechilibru care antrenează sistemul neuro-senzorial, supus, în principal, corpului astral, spre polul inferior. Sistemul neuro-senzorial, în loc să se transforme în organizare metabolică, se oprește la o activitate astrală. Corpul astral acționează pe cont propriu. Acțiunea sa asupra corpului eteric nu este corectă. De unde rezultă simptomele patologice care formează sindromul tific.
Ei bine, acțiunea care are loc în antimoniu se prezintă într-un mod care, într-un fel, reneagă natura minerală. El cristalizează sub formă de ace și oglinda de antimoniu [Nota 4] se depune sub formă de ”flori de gheață” pe pereți, manifestând astfel forța interioară de cristalizare observată în natură. Dacă tratăm într-un mod potrivit această forță de cristalizare activă în antimoniu, dacă facem din ea, în mod adecvat, un medicament, pentru a-l administra organismului uman, astfel încât să-l susțină pentru a începe să-și introducă din nou în mod corect corpul astral, cu forțele lui, în corpul eteric, atunci se restabilește raportul corect dintre aceste două corpuri.
Cu ajutorul antimoniului preparat în mod corect pentru a deveni medicament, noi susținem procesul antagonist procesului care se manifestă în febra tifoidă. În funcție de evoluția bolii, trebuie să adăugăm acestui remediu și alte substanțe care se dovedesc a avea raporturi asemănătoare cu organismul. Tocmai cu acest remediu, la care se mai adaugă și alte substanțe, putem combate boala, stimulând și susținând procesele din organism, pentru ca el să-și poată desfășura propria forță, pe care aș numi-o antimonizantă, care va realiza ritmul corect în interacțiunea dintre corpul eteric și corpul astral.
Așa cum v-am arătat în legătură cu antimoniul, viziunea antroposofică ne conduce la înțelegerea raportului dintre ceea ce se petrece într-o substanță naturală în natura exterioară și ceea ce are loc în organism. Puteți urmări astfel până la nivelul celulei germinale forța albuminizantă, așadar, plastică și rotunjitoare, și forța a cărei acțiune este liniară.
Dacă ne-am cucerit o cunoaștere reală în acest domeniu și putem arunca o privire asupra a ceea ce se petrece în organism, ajungem să vedem că cercetările microscopice privind celula germinală, desigur, demne, de altfel, de toată admirația, nu sunt decât diletantism. Este neplăcut să o spunem, pentru că știm că aceasta stârnește ura și antipatia persoanelor în cauză. Aceste cercetări, cum puteți citi în orice tratat de embriologie, observă din exterior celula germinală ca atare, formarea a ceea ce numim centrozomi, fără a cunoaște antagonismul dintre forțele albuminizante, care predomină pretutindeni, și forțele antimonizante. Forma rotundă a celulei este dată de forța albuminizantă, iar după fecundare procesele antimonizante formează centrozomii.
Ei bine, aceasta se petrece în întregul organism. Dacă preparăm remediul după o metodă corectă și dacă știm, prin diagnostic, în ce direcție trebuie susținut organismul, atunci administrăm acestui organism forțele de care are nevoie pentru a lupta împotriva procesului patologic.
Introducerea viziunii antroposofice în medicină ne ajută să apreciem în mod cu adevărat exact raportul omului cu Macrocosmosul, cu întregul Univers. Ar mai fi multe de spus despre antimoniu, dacă aș vrea să intru în detalii științifice, dar mă limitez să menționez aici numai esențialul. V-am atras atenția asupra antimoniului și asupra proceselor pe care le conține și care pot rezulta din el, în funcție de tratamentul la care îl supunem. Să ne îndreptăm acum atenția asupra comportamentului în natură și asupra proceselor a ceea ce este cunoscut sub formă de cuarț, siliciu, Silice.
Siliciul este unul din compușii granitului, cu aspect transparent, cristalin și de o consistență atât de dură, încât cuțitul nu-l poate tăia. Dacă tratăm această substanță într-un mod adecvat și o administrăm organismului în dozajul potrivit, în funcție de diagnostic, el dobândește proprietatea de a susține acțiunea care vine din sistemul neuro-senzorial și forțele specifice cu care trebuie să fie înzestrat organismul în acest sistem. Astfel încât putem spune că, dacă administrăm omului într-un mod corect un remediu pe bază de siliciu, de cuarț, susținem, în fond, activitatea care ar trebui să fie aceea a organelor de simț. În funcție de simptomele secundare, va trebui să adăugăm și alte substanțe, dar, în esență, aici este vorba de acțiunea conținută în procesul generator de siliciu. Așadar, susținem acțiunea prea slabă a sistemului neuro-senzorial administrând organismului procesul respectiv generator de siliciu. Sistemul neuro-senzorial va acționa atunci cu intensitatea convenabilă. Când acțiunea sistemului neuro-senzorial este prea slabă, acțiunea digestivă năvălește spre cap și apar migrenele. Dacă susținem activitatea senzorială, activitatea neuro-senzorială, cu un remediu preparat corect pe bază de siliciu, cuarț, Silice, atunci sistemul neuro-senzorial al bolnavului de migrenă primește atâta forță încât să poată respinge atunci procesul digestiv invadator.
Descrierea pe care o prezint este sumară, dar veți sesiza în acest fel ceea ce este important. Important este să privim organismul uman observând nu numai constituția celulară, ci și forțele care sunt active în el, în același sens sau în sens ritmic sau polar, pentru a căuta în natură ceea ce, prin acțiune naturală, poate lupta împotriva unui anumit proces patologic.
Putem afla astfel cum procesul conținut în fosfor este în natura exterioară un proces care, introdus în organismul uman, vine în ajutorul unei anumite insuficiențe. Așa stau lucrurile, într-adevăr, dacă în privința anumitor forțe, întotdeauna active în el când se află în stare de sănătate, organismul uman devine incapabil să le lase să acționeze în mod corect, dacă el este prea slab pentru a lăsa să acționeze în el anumite forțe care sunt, de fapt, un fel de proces organic de combustie, întotdeauna asociat cu transformarea substanțelor în organismul uman. La fiecare mișcare, în tot ceea ce face omul, chiar și în ceea ce se petrece în mod interior, se desfășoară niște procese organice de combustie. Ei bine, se poate întâmpla ca organismul uman să nu mai aibă forța de a regla în mod corect aceste procese organice. Căci el trebuie să le inhibe, într-o anumită măsură, pentru ca ele să nu acționeze prea vehement. Prin însăși natura lor, procesele organice de combustie au întotdeauna o intensitate nemăsurată, nelimitată, și dacă nu ar fi inhibate s-ar produce mereu, ici și colo, o oboseală foarte mare sau s-ar ajunge chiar ca ființa umană în acțiune să nu se mai poată mișca. În fond, aceste procese organice de combustie au o intensitate, aș zice, nelimitată și organismul trebuie să știe să o frâneze în orice clipă.
Ei bine, atunci când, într-o parte a organismului sau în organismul întreg, lipsesc aceste forțe de inhibiție și el nu mai are puterea de a frâna corect procesele organice de combustie, atunci apare tuberculoza, sub diferitele sale forme. Slăbiciunea organică, incapacitatea de a frâna procesele de combustie, aș spune, creează terenul favorabil pentru bacili, pe care îi putem găsi atunci în organism.
Nu vreau, prin aceasta, să mă ridic împotriva teoriei microbiene. Ea este, desigur, utilă. Diversitatea manifestărilor microbiene permite, bineînțeles, tot felul de constatări, și diagnosticul are foarte mult de câștigat de aici. Departe de mine gândul să mă ridic împotriva medicinei oficiale! Dar aceasta mai trebuie să treacă de anumite limite, iar această extindere se poate face cu ajutorul antroposofiei.
Administrând organismului fosfor, susținem puterea de a frâna procesele organice de combustie. Totuși, trebuie să ținem seama de faptul că această inhibiție poate porni din cele mai diferite sisteme organice. Dacă ea pornește, de exemplu, din sistemul care este activ în mod special în oase, trebuie să susținem acțiunea fosforului în organismul uman specializând-o, într-un fel, pentru oase. Facem aceasta combinând, după ce am studiat în detaliu cazul, remediul fosfor cu calciul sau o sare de calciu. Dacă e vorba de tuberculoza intestinală, vom adăuga fosforului, în dozajul corect, o combinație de cupru. Dacă e vorba de tuberculoza pulmonară, vom adăuga fosforului, de exemplu, fier. Totuși, deoarece tuberculoza este o boală foarte complicată, trebuie să avem în vedere, eventual, și alți aditivi. Astfel, vedeți că eficacitatea unei terapii adevărate constă în prelungirea corectă în organismul uman a proceselor chimice și fizice din natură.
Medicina oficială pornește adesea de la principiul că în organismul uman acțiunea antimoniului trebuie să fie aceeași cu acțiunea lui din natura exterioară. Dar nu așa stau lucrurile. Trebuie să urmărim felul în care procesele exterioare își continuă acțiunea lor în organismul uman. Putem face acest lucru aplicând cunoștințele antroposofice experiențelor de care este vorba aici.
Am văzut că antimoniul stabilește ritmul dintre corpul astral și corpul eteric sau al forțelor plăsmuitoare. La fel, forțele active în siliciu, cuarț, Silice, stabilesc raportul just dintre Eu și corpul astral, când acesta a fost perturbat, având un efect salutar asupra sistemului neuro-senzorial. Cât despre calcar, mai ales dacă folosim calcar de origine animală, obținem niște remedii care asigură echilibrul just între corpul forțelor plăsmuitoare și corpul fizic.
Astfel, putem spune că o viziune justă asupra omului ne conduce la folosirea calcarului sau a unei substanțe asemănătoare, mai ales de origine animală, cochilii de stridie, de exemplu, pentru a restabili un raport just, dacă acesta este perturbat, ceea ce se traduce întotdeauna prin niște procese fizice, prin niște procese patologice. Este vorba de a restabili raportul exact dintre corpul eteric și corpul fizic. Obținem acest efect prin niște remedii pe bază de calcar sau ceva asemănător.
Când avem de-a face cu o interacțiune aritmică între corpul forțelor plăsmuitoare și corpul astral, trebuie să luăm în considerare ce se află în antimoniu și în numeroase alte metale. Trebuie să mai avem în vedere și ce conțin părțile mediane ale plantei, așadar, frunzele, și mai ales tulpina. Pe de altă parte, forțele care corespund procesului fosfor se află în principal în organele florale, pe când cele care corespund procesului siliciu se află în rădăcină. Ceea ce ne permite să stabilim o relație între forțele care se află în diferitele părți ale plantei. Organul rădăcină este în mod clar înrudit cu capul, fiind corespondentul sistemului neuro-senzorial. Frunzele și organele tulpinii au o relație specială cu sistemul ritmic, iar organele florale cu sistemul abdominal, cu sistemul metabolic. Astfel, pentru a veni în ajutor, printr-un mijloc simplu, sistemului digestiv și al metabolismului, vom avea un rezultat benefic dacă vom folosi, după ce am stabilit un diagnostic just, o infuzie preparată din anumite organe florale. În acest fel acționăm asupra organelor digestive. Dimpotrivă, pentru a obține un remediu care să acționeze asupra sistemului neuro-senzorial, asupra organelor capului, va trebui să extragem sărurile din rădăcină, printr-un proces de extracție special.
Iată cum trebuie să discernem între ceea ce este, pe de o parte, natura și, pe de altă parte, organismul uman. Înțelegem astfel raportul dintre aceste două realități și găsim remediile în natură. Putem reduce astfel experimentările clinice, în care ne întrebăm cum va reacționa un remediu sau altul, comparând apoi cazurile, dintre care numai 90% sau 70% oferă un rezultat cât de cât favorabil, cu cele în care în proporție de 40% ne-am înșelat. Problema este tratată în mod statistic și se consideră că un remediu este valabil sau nu în funcție de această metodă.
Nu vă pot vorbi despre acest subiect decât pe scurt, în aforisme, pentru a vă arăta că, fără a cădea în diletantism sau în sectarism medical, putem proceda cu rigoare științifică pentru a trata bolile cu ajutorul unor remedii ce rezultă dintr-un mod de a vedea conform cu ființa umană.
Este important să cunoaștem atât substanța naturală adecvată și procesul natural din care vom face un medicament, cât și modul specific de utilizare.
Deoarece putem acționa separat asupra diferitelor sisteme, trebuie să cunoaștem care este metoda terapeutică indicată pentru a putea acționa în sensul vindecării asupra sistemului neuro-senzorial, asupra sistemului ritmic sau asupra sistemului metabolismului și al membrelor. Căci fiecare remediu poate fi folosit în trei moduri diferite. Îl putem administra pe cale orală sau digestivă, contând în acest fel pe acțiunea sa asupra metabolismului, asupra sistemului metabolic, și pe acțiunea acestuia asupra celorlalte sisteme. De unde, remediile care se administrează tocmai pe această cale, adică prin gură, stomac ș.a.m.d.
Pe de altă parte, există niște remedii la care modul de administrare se adresează sistemului ritmic. În această privință, antimoniului este foarte potrivit pentru a ne ajuta să găsim un mod de administrare adecvat. Aici e vorba de a injecta remediul, sau de metodele de injectare. Iar remediul pe care îl inoculăm în sânge sau pe care îl injectăm într-un alt mod va avea, înainte de toate, o acțiune asupra procesului ritmic din om.
Ne așteptăm la o acțiune terapeutică asupra sistemului neuro-senzorial dacă administrăm remediul sub formă externă. Este vorba de băi sau alifii sau de aplicații externe, mecanice, prin masaj sau prin procedee de acest fel, când e vorba de a administra pe cale mai curând externă medicamentul sau procesul terapeutic.
Așadar, putem proceda foarte diferit în vederea procesului terapeutic, pentru fiecare sistem. Să luăm cazul cuarțului, al Silicei. Nu este indiferent că îl preparăm pentru administrare orală sau pentru injectare. Dacă îl administrăm pe cale orală, noi vrem ca prin asimilarea sa în tubul digestiv și prin modul în care acesta trimite forțele remediului spre sistemul neuro-senzorial, să conducem procesul cuarț prin intermediul sistemului digestiv. Practicăm, dimpotrivă, injectarea, atunci când, pentru a acționa mai intens asupra sistemului neuro-senzorial, introducem remediul în organismul sangvin, în ritmul respirator, pentru a vindeca trecând prin ritm.
Dacă vrem să facem să acționeze prin tubul digestiv anumite substanțe aromatic-eterice, cum sunt cele conținute în flori, vom prepara o infuzie, pe care o vom administra pe cale orală. Pentru a acționa direct asupra sistemului ritmic prin sistemul neuro-senzorial, cu ajutorul unui ulei esențial, de felul aromelor, activ asupra sistemului nervos, vom lua, de exemplu, suc obținut din plantele respective, pentru a face o baie. Vom adăuga sucul acestor plante în apa de baie. Acționăm astfel asupra sistemului neuro-senzorial.
Vedeți, astfel, că efectul terapeutic depinde atât de tratamentul la care supunem diferitele substanțe, cât și de raportul lor cu omul.
Toate aceste aspecte vor deveni transparente atunci când cunoștințele dobândite prin antroposofie vor fi aplicate din ce în ce mai mult raportului dintre natură și om; antroposofia va descoperi astfel care sunt remediile pe care trebuie să le utilizăm și cum să i le administrăm omului.
În acest scop au fost create institutele noastre clinice și terapeutice și laboratoarele lor de către medicii care s-au unit cu mișcarea antroposofică. Și anume, pentru a putea experimenta remediile și modul lor de aplicare și pentru a avea mijloacele de a produce aceste remedii. Astfel de institute clinice și chimico-farmaceutice avem la Arlesheim, aproape de Dornach, și la Stuttgart.
Se cuvine să menționăm în mod deosebit Institutul Clinic și Terapeutic [Nota 6] care funcționează sub excelenta conducere a Doamnei Doctor Ita Wegman, a cărei activitate benefică pornește din ceea ce eu numesc curajul de a vindeca. Acest curaj este necesar pentru a practica arta vindecării. Căci, pe de o parte, trebuie să avem în vedere complexitatea proceselor naturale pe baza cărora trebuie să se obțină procesele curative și, pe de altă parte, complexitatea extremă a proceselor normale și patologice din om. Ne aflăm în fața unui câmp imens, un câmp tot mai imens, chiar atunci când nu avem decât un număr limitat de pacienți.
Institutului din Arlesheim i se alătură un Laborator Farmaceutic Internațional [Nota 7] unde se prepară remediile. Căutăm acum mijloacele și modalitățile corecte pentru ca ele să poată fi folosite în lumea întreagă. Este o muncă serioasă, care nu are nimic de-a face cu diletantismul. Noi nu renegăm știința actuală; nu facem altceva decât să o extindem în continuare.
Când această cunoaștere se va fi maturizat și va fi atins cercuri din ce în ce mai largi, nu ne vom mai face griji în privința reușitei unei mișcări cum este cea reprezentată de Laboratorul Farmaceutic din Arlesheim. Este, totuși, dificil, față în față cu poziția materialistă, să reușești să faci ca o teorie care se bazează, împreună cu remediile ei, pe o cunoaștere integrală a omului să fie apreciată în lume la adevărata ei valoare Ar trebui să putem conta, de fapt, pe înțelegerea tuturor celor care sunt preocupați de sănătatea semenilor lor.
Am atras atenția asupra resurselor medicamentului natural și asupra utilizării sale adecvate. Prin aceasta, nu excludem faptul că vindecarea poate fi obținută și pe o cale pe care eu o numesc cale sufletesc-spirituală. Este un domeniu în care putem observa rezultate deosebit de rodnice. Adevărata pedagogie ar trebui neapărat să introducă în școală elemente de igienă și terapie. Explic întotdeauna aceste aspecte în conferințele mele pedagogice, arătând acțiunea sufletesc-spirituală pe care o exercită învățământul asupra copiilor. Această acțiune nu este întotdeauna imediată, dar ea poate avea, în cursul vieții, efecte multiple, salutare sau patologice. Nu voi menționa decât un singur fapt. În ceea ce privește memoria, învățătorul poate acționa într-un mod just dacă nu le cere copiilor nici prea mult, nici prea puțin. Astfel, cerând niște eforturi prea mari de memorie la vârsta de opt, nouă, zece, unsprezece ani, înseamnă lipsă de tact pedagogic. Efortul pe care sufletul trebuie să-l facă printr-un apel excesiv la memorie, printr-un dresaj al memoriei, se repercutează mai târziu prin tot felul de boli fizice. Se poate demonstra raportul care există între diabet și metodele greșite de predare. La fel cum și alt mod de a perturba memoria copilului poate exercita influențe nefaste asupra sănătății lui.
Din lipsă de timp, nu pot vorbi despre aceste lucruri decât în principiu. Totuși, aceste fapte ne arată că remediile naturale nu sunt singurele care pot fi de folos în domeniul sănătății și al bolii, în acest domeniu trebuie să ținem seama în mod deosebit și de activitatea sufletească
Și, pornind de aici, vom găsi calea care duce la metodele prin care putem încerca să trezim, de la om la om, niște procese benefice pentru sănătate, prin influențe pur spirituale, pe care astăzi, din lipsă de timp, nu le pot descrie în detaliu. Totuși, tocmai acesta este un domeniu în care ușor se poate cădea în diletantism. Se crede, de exemplu, că așa-numitele alienări mintale pot fi vindecate în primul rând prin influențe spirituale. Ei bine, aceste maladii se caracterizează prin faptul că bolnavul este aproape inaccesibil la nivel sufletesc-spiritual. Este o particularitate a acestor boli, și anume că sufletul se închide față de influențele exterioare. Vom constata că în aceste boli, numite în mod eronat boli mintale, este vorba întotdeauna de niște procese patologice fizice ascunse pe undeva în organism. Înainte de a recurge la niște procedee diletante în acest domeniu, diagnosticul ar trebui să descopere focarul patologic din fizic. Apoi se va putea acționa benefic prin vindecare la nivelul organismului fizic.
În bolile fizice, în schimb, acționăm benefic dacă utilizăm tot felul de influențe sufletesc-spirituale, care sunt exercitate astăzi într-un mod foarte diletant, dar nu voi intra acum în acest subiect. Tocmai în cazul acestor boli putem ajuta mult dacă susținem prin tot felul de modalități procesul exterior datorat medicamentului.
Nu pot vorbi despre aceste lucruri decât amintindu-le. Metodele bazate pe antroposofie nu exclud anumite influențe terapeutice de natură sufletesc-spirituală, ba dimpotrivă. Institutul Clinic și Terapeutic din Arlesheim-Dornach face dovada acestui fapt, deoarece, alături de metodele fizice de terapie, aici puteți găsi și cea ce se numește euritmia curativă.
Euritmia curativă constă în a transforma ceea ce vedem sub formă de euritmie artistică la omul aflat în mișcare în spațiu. Elementul vocalizant din euritmie este transformat în așa fel încât omul să execute niște mișcări sănătoase. Susținem astfel forțele pe care le-am numit mai înainte albuminizante, în timp ce forțele din consoane susțin adesea forțele antimonizante.
Astfel, putem crea echilibrul celor două forțe prin interacțiunea dintre euritmia vocalică și euritmia consonantică. Dacă lucrăm în acest sens, și dacă aceste exerciții sunt practicate în mod corect, nu în mod diletant, ele se dovedesc a fi de mare ajutor, consolidând procesele terapeutice, mai ales în cazul afecțiunilor cronice.
La urma urmei, euritmia curativă se bazează pe faptul că mișcările pe care omul le execută cu membrele sale trezesc procesele sufletesc-spirituale. Dacă știm care sunt mișcările ce decurg în mod direct din organismul uman în stare de sănătate, putem determina, de asemenea, care sunt mișcările cu efect curativ, când, pornind de la membre și de la mișcările omului, provocăm o acțiune asupra proceselor organice interne.
Putem întâlni euritmia curativă în cadrul Institutului Clinic și Terapeutic din Arlesheim. Ea ocupă aici un loc special în ansamblul proceselor terapeutice care pot fi găsite pe baza unei adevărate cunoașteri a omului întemeiată pe antroposofie.
Expunerea unor detalii din acest domeniu ne-ar duce, desigur, prea departe. Dar, prin cele expuse, v-am prezentat principiul.
Prin faptul că am fost solicitați de terapeuți, curentul terapeutic din cadrul mișcării antroposofice s-a extins în diferite direcții. Acesta este rezultatul condițiilor epocii actuale, cerut, așadar, de civilizația contemporană. Căci, în fond, antroposofia nu a făcut decât să răspundă întrebărilor care i-au fost puse.
Astăzi nu am putut decât să vă expun niște principii sub formă de aforisme. Dacă aș vrea fiu complet cu privire la un anumit subiect, ar trebui să fac ceea ce am refuzat să fac ieri la conferința de euritmie, adică să vă invit să mă ascultați până în momentul când trebuie să înceapă conferința de mâine dimineață. Ar însemna să vă îmbolnăvesc vorbindu-vă despre sănătatea de care trebuie să avem grijă. Astfel că voi încheia aici, trimițându-vă la culcare, pentru a putea beneficia de un somn sănătos.
