Dragi auditori, încep cerându-mi scuze pentru că nu mă pot exprima în limba dvs. Eu vorbesc germana, așadar, va trebui să fiu tradus, ceea ce va face ca ascultarea dvs. să fie mai dificilă. Nu cunosc în suficientă măsură engleza pentru a ține o conferință, și va trebui să procedăm așa cum spuneam. Înainte de toate, îi mulțumesc foarte mult Doamnei Larkins pentru că mi-a dat ocazia să vă vorbesc aici în continuarea conferințelor de știință spirituală pe care le-am ținut în perioada întâlnirilor de vară de la Ilkley și Penmaenmawr [Nota 8].Vă voi vorbi despre curentul medical care s-a conturat în cadrul mișcării de știință spirituală. Vă rog să rețineți bine că nu este vorba de nici o opoziție față de știința oficială, față de medicina oficială. Nu e vorba decât de a dezvolta, datorită științei spirituale, ceea ce există drept cunoaștere importantă și progres uriaș care a apărut în cadrul științei actuale. Înainte de apariția acestor curente științifice în sânul mișcării de știință spirituală, noi ne-au preocupat mai mult problemele de ordin general, referitoare la om, artă, religie, morală și pedagogie. Nu am avut niciodată intenția de a dezvolta vreun fel de propagandă, de exemplu, cu privire la medicină. Dimpotrivă, în această mișcare de știință spirituală s-au implicat, pe continent, niște medici pe care convingerile lor științifice nu i-au împiedicat să încerce să-și satisfacă nevoile sufletești prin întâlnirea cu știința spirituală, unde au descoperit un anumit mod de căutare referitor la lumea spirituală care depășește lumea fizic-sensibilă. Astfel, ei au ajuns să creadă, pur și simplu, că anumite dileme, anumite mari întrebări care i se impun practicianului în cadrul științei medicale de astăzi, pot fi abordate pe tărâmul științei spirituale într-un mod care să satisfacă aceste nevoi sufletești, chiar dacă ele nu-și găsesc soluțiile imediate.
Astfel, s-a dezvoltat o mișcare medicală pornind de la mișcarea noastră antroposofică de știință spirituală. Trebuie să spun că nu țin neapărat să vorbesc astăzi despre acest sector al mișcării noastre de știință spirituală. Veți vedea, într-adevăr, în cursul expunerii, că mă voi ocupa mai mult de problema preparării unor remedii cu adevărat eficiente. Totuși, ceea ce vom evidenția aici se bazează pe niște fapte asupra cărora trebuie să atragem atenția, mai ales celor care au primit formația științifică din zilele noastre.
Cunoscând rațiunile profunde din care provin, îmi imaginez foarte bine obiecțiile care vă vor veni în minte față de ceea ce vă voi spune. Cunosc aceste obiecții în profunzime. Convingerile științifice ale medicului modern creează, evident, asemenea obiecții. De aceea, am început nu prin a apăra o teorie, ci prin a prezenta aplicarea ei în practică. Am ținut seama, așadar, de solicitarea medicilor și a altor oameni de știință, fizicieni, chimiști, biologi, de a crea institute științifice, institute de cercetare științifică. Un loc preponderent printre acestea îi revine Laboratorului Chimic și Farmaceutic din Arlesheim, care se află în relație, în cadrul mișcării noastre, cu un institut de biologie și unul de fizică. Puteți trage o concluzie privind seriozitatea care trebuie să caracterizeze cercetarea noastră urmărind activitățile importante care au loc, de exemplu, în Institutului de Biologie, deși institutele noastre au fost recent create.
Sunt convins că în Institutul de Biologie, noi am reușit, sub conducerea Dr. Kolisko și a Doamnei Dr. Kolisko, să elucidăm, probabil, funcțiile splinei [Nota 9], care sunt cele de armonizare a neregularităților ce survin în procesul digestiv din cauza ritmului alimentar neregulat al ființei umane. Căci, chiar dacă omul se constrânge să păstreze un orar alimentar de o exactitate pedantă, ritmul digestiv este supus, totuși, întreruperilor, din cauza varietății opțiunilor alimentare, de exemplu. Așadar, s-a descoperit un lucru foarte curios, și anume că funcția splinei constă chiar în compensarea neregularităților pe care omul le impune ritmului digestiei din cauza modului său de viață.
Pe de altă parte, un articol recent arată că la Institutul de Biologie s-a reușit de curând să se demonstreze acțiunea efectivă a unor entități infinitezimale din diferite substanțe. Nu este vorba de a ne angaja în vreo orientare partizană în domeniul medicinei. Tocmai procedând cu exactitate aflăm că într-un domeniu dat trebuie să operăm cu cantități mai mari, în timp ce în organismul uman trebuie să intervenim cu cantități infinitezimale. În acest domeniu nu exista până acum decât credința homeopatică, fără o cercetare științifică exactă.
Pare să fi reușit până în prezent demonstrația exactă privind anumite substanțe, de exemplu, combinațiile de antimoniu. În diluție foarte puternică, ele acționează altfel asupra creșterii bobului de grâu decât în diluții încă și mai înalte. Mergând mai departe, se trece întotdeauna printr-un ritm de maxime și de minime. În acest domeniu, facem tot ce se poate, angajându-ne întreaga responsabilitate, pentru a demonstra că niște diluții, chiar de ordinul trilionului, exercită o influență reală asupra fenomenelor vieții. Am pus la germinat boabe de grâu, minuțios selecționate în funcție de puterea germinativă, în soluții cu proporții adecvate din diferite substanțe. Datorită muncii conștiincioase a Doamnei Kolisko, am reușit să oferim o bază științifică pentru ceea ce până acum nu ținea decât decât de credința profană.
Vorbesc despre toate acestea în introducere, pentru a arăta că noi nu procedăm deloc într-un mod neștiințific, profan. Cunoștințele dobândite pe baza științei spirituale rezultă din ceea ce văd ochii spiritului și despre aceasta vă voi vorbi mai amănunțit în cadrul unor expuneri pe care le voi face cu alte ocazii. Într-adevăr, în acest fel se cuceresc marile orientări. Astfel, eu cred că am reușit să ofer posibilitatea de a se putea formula cu o exactitate reală raportul dintre organizarea interioară a omului și structura substanțelor naturale și mai ales a proceselor naturale. Prin această metodă am reușit să trecem peste abisul care nu poate fi negat dintre patologie și terapie. Astfel că în viitor vom avea o patologie care va trece de la sine în terapie. Îndreptându-ne privirea spre organismul sănătos și spre organismul bolnav, vom ști să descoperim ‒ voi arăta acest lucru cu ajutorul câtorva exemple ‒ cum niște substanțe formate în afara organismului uman, fie de către natura însăși, fie în laborator, pot avea efecte curative. Căci, înainte de toate, ne interesează terapia. În prezent, știm foarte bine că patologia este mai avansată chiar decât crede ea însăși. Patologia de astăzi este ceva care poate fi preluat din orice punct al său pentru a merge mai departe. În timp ce, într-adevăr, există un abis profund între cunoașterea structurii, histologia organelor, și ceea ce se referă la acțiunea remediului în organismul uman. În prezent, nu se cunoaște decât incomplet procesul obișnuit de digestie, și această cunoaștere cred că ține, de altfel, mai mult de înțelepciunea instinctului decât de o teorie științifică. Fără a mai vorbi de raportul precis care există, pe de o parte, între substanțe și funcționarea acestor substanțe în organismul uman și, pe de altă parte, acțiunea lor în natură și în cadrul proceselor realizate în laborator.
Am fost condus pe această cale pentru că am crezut, datorită unei experiențe de cel puțin treizeci de ani, că pentru a cunoaște din temelii întreaga constituție a ființei umane trebuie să reținem, înainte de toate, deosebirea fundamentală dintre cele trei moduri distincte de funcționare din organismul uman. Astfel, am învățăm să discern un triplu mod de funcționare în organismul uman.
Toate acestea sunt încă în devenire. Totuși, în această triplă funcționare am distins mai întâi, în sensul cel mai larg al cuvântului, procesul neuro-senzorial. Consider că de această primă parte se leagă tot ce ține de funcționarea cea mai generală a organelor de simț și a nervilor aflați în relație cu ele. Apoi, disting de aceasta tot ce este proces ritmic în organismul uman. Iar, în al treilea rând, disting de primele două procese tot ceea ce este proces metabolic și de mișcare. Procesele metabolice și cele motorii sunt, într-adevăr, strâns legate între ele. Fiecare mișcare internă sau externă a organismului uman este în contact intim cu un proces metabolic și nu poate fi considerat ca ansamblu funcțional decât în raport cu acesta din urmă.
Aceste trei moduri funcționale din cadrul organismului uman sunt fundamental diferite. Acest lucru este atât de adevărat, încât eu consider că procesele vieții neuro-senzoriale se află în polaritate antagonistă față de procesele pe care le putem rezuma sub denumirea de procese motorii și metabolice. Astfel, când se produce un proces oarecare în metabolism, acest proces ‒ ca, de altfel, orice alt proces metabolic ‒ suscită un proces antagonist în aparatul neuro-senzorial. Fenomenele ritmice realizează echilibrul între aceste două procese. Să conturăm acum deosebirile reale dintre aceste două procese.
Din lipsă de timp, nu pot decât să schițez faptele asupra cărora aș dori să vă atrag atenția. O privire competentă îndreptată asupra organismului va observa că în ceea ce privește sistemul neuro-senzorial suntem, în esență, în prezența acțiunii substanțiale a diferitelor materii în organismul uman. Prin urmare, atunci când este vorba de ceea ce se găsește în cadrul organizării senzoriale sau a celei nervoase, este important să cunoaștem relația unei substanțe oarecare pe care o întâlnim în ambianța cosmică a omului cu ceea ce se află în stare de substanță în desfășurarea procesului neuro-senzorial.
Când avem de-a face cu un proces metabolic legat de un proces motor, nu are importanță ceea ce este de natură substanțială în ambianța omului, ci mai curând procesele care au loc în sânul a ceea ce este substanțial, procesele din substanțe. Și iată o altă lumină proiectată asupra problemei: când putem constata că avem de-a face cu un focar patologic în sistemul neuro-senzorial, va trebui să căutăm care sunt substanțele de care trebuie să ținem seama ca factori terapeutici. Voi reveni cu amănunte. Dacă e vorba de un focar patologic în sistemul mișcării și al metabolismului, trebuie să căutăm în natură sau în laborator, unde se tratează substanțele, procesele care ar transforma în medicamente substanțele respective. În cazul particular pe care îl voi dezvolta în continuare, am experimentat virtuțile curative ale antimoniului. Trebuie să distingem aceste virtuți curative în raport cu tot ceea ce își are sediul în aparatul neuro-senzorial al omului. Aici ar fi vorba de natura substanțială a antimoniului. Dacă avem în vedere virtuțile curative ale antimoniului în raport cu sistemul motor, legat de sistemul metabolic, trebuie să supunem antimoniul unor procese, cum ar fi de combustia, oxidarea, prin care din antimoniu rezultă un fum4 care se depune formând o oglindă. Executarea corectă a acestor procese permite să ne așteptăm la succesul pe care îl va avea acest medicament. Putem spune întotdeauna că trebuie să căutăm remediile pentru sistemul neuro-senzorial, în esență, în ambianța omului. În ceea ce privește procesele pe care le realizăm noi înșine sau pe care le propune natura, trebuie să le considerăm agenții curativi pentru procesele metabolice și motorii din organismul uman. Ei bine, cum aceste două procese acționează într-o polaritate antagonistă, fenomenele ritmice vor exersa o influență de echilibrare, de armonizare. Acestea sunt în primul rând ritmul respirator și circulator, ritmurile digestive, celelalte ritmuri ale omului, cum ar fi ritmul somn-veghe, ritmul creșterii. Astfel, pentru procesele care țin de organizarea ritmică a omului, prepararea medicamentelor trebuie să țină seama de interacțiunea ce rezultă din prepararea substanțialității active și a proceselor active, preparare pe care o încredințăm naturii sau o realizăm noi înșine.
Astăzi am vrut să expun datele fundamentale, pentru ca mâine să mă pot referi la alte remedii pe care le preparăm în Laboratorul Farmaceutic din Arlesheim și care sunt experimentate în Clinică, sub excelenta conducere a Doamnei Doctor Wegman, aici prezentă. Am să mă refer la aspectele terapeutice propriu-zise. De la început, eu am ținut ca știința spirituală să nu ofere decât niște linii orientative și ca ea să nu prepare remedii decât prin intermediul Laboratorului și Clinicii, cu scopul de a le verifica la patul bolnavului.
Când avem în vedere procesele care au loc în sistemul neuro-senzorial, în sistemul ritmic și în sistemul metabolismului și al membrelor, trebuie să observăm că organismul uman este astfel constituit încât cele trei sisteme sunt complet diferite din punct de vedere funcțional, dar ele se întrepătrund în fiecare loc din organism. Acest mod de a vedea lucrurile este, desigur, mai puțin comod decât cel obișnuit, care ia un organ oarecare sau un fragment de organ, pentru a-l examina din punct de vedere histologic sau în funcție de anatomia sa celulară ș.a.m.d.
Aici trebuie să distingem în funcționarea fiecărui organ partea ce revine sistemului neuro-senzorial, sistemului ritmic și sistemului metabolismului și al membrelor. Căci cele trei moduri de funcționare sunt implicate în fiecare organ. În cadrul instrumentelor senzoriale propriu-zise, procesul neuro-senzorial este predominant față de procesele ritmice și cele ale sistemului metabolismului și al membrelor. Iar când avem de-a face cu procesul metabolismului și al membrelor, atunci el este cel care prevalează în domeniul său. Totuși, nu există nimic din acest sistem al metabolismului și al membrelor care să nu fie traversat de procesele sistemului neuro-senzorial, aici subordonate. La fel este și cu sistemul ritmic.
Acum înțelegem mai profund organizarea umană când, prin contemplare cu adevărat interioară, ne aflăm în prezența funcționării fiecărui organ. Vrem să examinăm, de exemplu, o parte a creierului. Trebuie să știm aprecia dacă fiecare din activitățile organice antagoniste, cea neuro-senzorială și cea metabolică, se află aici în proporții corecte și dacă între ele sistemul ritmic își exercită funcția sa de echilibru. În mare, totul se petrece cu totul altfel în organele cefalice ale omului decât, de exemplu, în organele sale digestive. Dar vedem, pe de altă parte, cum ne putem cuceri o cunoaștere mai exactă a ființei umane din punct de vedere funcțional, precum și în privința relației sale cu lumea înconjurătoare, de unde rezultă un raport dintre patologie și terapie.
Să luăm, în acest sens, un singur exemplu. Este vorba despre o boală de care se face mai puțin caz, în comparație cu bolile grave, o boală, totuși, neplăcută pentru mulți oameni, un exemplu pe care vreau să-l subliniez, catarul estival, care îi atinge pe mulți oameni într-un anumit anotimp. Iată aici noțiunile necesare pentru a înțelege procesul de bază.
De la început, trebuie să ne fie clar faptul că în copilărie, și mai ales în prima copilărie, întreaga împărțire în cele trei sisteme pe care am descris-o este diferită de ceea ce va fi ea mai târziu. În copilărie avem de-a face cu o organizare umană în care sistemul neuro-senzorial intervine mai intens în celelalte sisteme decât este cazul la omul mai în vârstă. Într-un fel, copilul este în întregime un organ senzorial. Toate procesele au loc într-un mod care permite ca întreg organismul să fie traversat în permanență, chiar dacă în mod subtil, de niște procese care nu se petrec de obicei decât la periferia ființei umane, în organele neuro-senzoriale. Sub o formă mai subtilă, mai fină, copilul este el însuși un organ senzorial. În felul acesta, ca organ senzorial, întregul organism al copilului este expus lumii exterioare mai mult decât cel al omului adult. Căci tot ceea ce ține de organizarea neuro-senzorială este expus direct lumii exterioare și îi suportă influența în mod direct, fără nici un intermediar. Astfel, organizarea copilului este supusă influenței lumii exterioare ‒ în sensul cel mai larg al acestei noțiuni ‒ mai mult decât mai târziu, când depinde în întregime de procesele interne ale organelor, ca și de procesele metabolice legate de procesele de mișcare. E adevărat că mișcările au loc în lumea exterioară, dar organizarea care stă la baza lor este orientată spre interiorul omului, la fel cum organizarea neuro-senzorială este orientată spre exterior. Astfel, vedem că sub influența preponderentă a organizării neuro-senzoriale pot apărea la copil niște procese pe care le rezumăm sub denumirea de diateză exsudativă, de laxitate tisulară, uneori foarte generală în organismul copilului.
Mai târziu, când preponderența procesului neuro-senzorial este compensată de procesul metabolismului și al membrelor în proporție adecvată pentru o vârstă mai avansată și dacă, pe parcurs, copilul a fost crescut cu prudență, tendința la această diateză exsudativă regresează în general, și ea se poate specializa ulterior, de unde eventualitatea apariției neplăcutului catar estival.
E suficient să amintesc că acest catar a fost pus pe seama anumitor substanțe care se găsesc în polenul gramineelor. Acest lucru se întâmplă doar pentru că astăzi există tendința de se face trimitere în patologie la niște cauze externe și materiale. Știința spirituală vede cu totul altfel lucrurile, luând în considerare atât organismul uman ca întreg, cât și fenomenele care se manifestă în ambianța omului când înfloresc gramineele. Putem spune, în legătură cu aceasta, că întregul proces natural și de sezon prin care înfloresc gramineele nu se petrece doar în jurul acestora, ci și în jurul omului, expus acelorași influențe atmosferice sub care înfloresc și gramineele.
Omul care suferă de catar estival este specializat, într-un fel, din punct de vedere organic, în direcția nasului și a ochilor. Acest catar estival neplăcut poate apărea tocmai atunci când evoluția, care, prin predominanța sistemului neuro-senzorial, a dus în copilărie la diateza exsudativă, s-a îndreptat în mod electiv spre interior și spre partea de început a organelor respiratorii. El apare pentru că omul, expus acelorași fenomene naturale ca și gramineele în momentul înfloririi lor, este deosebit de sensibil la aceste procese naturale.
Astfel, ființa umană este expusă acelorași influențe atmosferice, influențelor din ambianța sa care se produc atunci când înfloresc gramineele, dacă procesul senzorial este paralizat în mod insuficient de către procesele metabolice și dacă la periferie rămâne predominant procesul senzorial.
Studiind acest proces și având în vedere fenomenele care au loc în natură când înfloresc gramineele, ne întrebăm: cum putem stăpâni fenomenul care apare în catarul estival? Ținând seama de elementele pe care le-am descoperit, încercăm să paralizăm procesul care la graminee se desfășoară în întregime în exterior, la periferie, în aer, ca să spunem așa, proces prezent și la om când este atins de catar estival. Pentru aceasta, vom căuta procesul de rodire, elanul spre rodire ‒ care la graminee se dezgolește și este îndreptat spre atmosferă ‒, vom căuta procesul de rodire acolo unde el este orientat în sens invers, nu spre periferie, ci spre interior. Îl găsim la fructele al căror înveliș este ca o piele și la care procesele de rodire se dezvoltă spre centru, în direcție centripetă.
Când realizăm în laborator procesul de rodire opus celui întâlnit la graminee, rezultă un remediu. Încercăm să-l facem să acționeze, administrându-l prin inoculare, introducându-l direct în organism. Astfel putem contracara hipersensibilitatea la influențele atmosferice propice pentru graminee, dar patologice pentru om. Acest remediu este preparat la noi sub numele de Gencydo. El s-a dovedit, într-adevăr, eficace în marea majoritate a cazurilor de catar estival. S-a putut observa cum, prin realizarea unui proces pe care ni-l indică natura, putem obține un remediu. Dar trebuie să știm în ce caz vrem să contracarăm un proces natural. Iată, de exemplu, cazul în care predomină activitatea neuro-senzorială și vom vedea mai departe în ce moment trebuie să urmăm procesul natural. Trebuie să știm cum să procedăm în fiecare caz în parte. Astfel încât noi nu utilizăm doar ceea ce trebuie să intervină din punct de vedere chimic în laborator în sensul procesului natural sau în sens contrar, ci suntem atenți, dincolo de factorii substanțiali ai agenților terapeutici, la modurile de preparare, observând întotdeauna în natură originea procesului însuși, dinamica sa. Încercăm să imităm această dinamică prin niște procedee tehnice, pentru a extrage din natură agenții terapeutici.
La Institutul Clinic și Terapeutic din Arlesheim au fost preparate deja numeroase medicamente, urmând aceste principii. Toate sunt preparate după aceste principii, fiind, totodată, absolut specializate.
Voi menționa acum un alt remediu. Desigur, trebuie să spun că înțeleg orice obiecție, deoarece lucrurile rezultă dintr-un mod neobișnuit de a gândi, așadar, deloc familiar. Prin acest exemplu, eu vreau să arăt că mai întâi sunt date indicațiile în acest sens, că ele sunt verificate apoi în clinicile noastre și că toate acestea au loc într-un mod la fel de responsabil ca și în alte clinici. Astfel, îmi pot permite să risc ‒ ca să spunem așa -niște descrieri ceva mai îndrăznețe, declarând dinainte că înțeleg orice opoziție și că mă aștept la eventualitatea unei reacții neplăcute în fața acestor lucruri, în aparență cam fanteziste.
Este extrem de interesant să studiem tocmai procesul remarcabil care are loc în planta însăși. Privind componentele principale ale plantei, găsim tot felul de substanțe: săruri, substanțe de natură metalică ș.a.m.d. Dar, pentru o terapie care acționează rațional, este mai important să aibă în vedere modul de acțiune, de exemplu, al unei combinații metalice sau al unei sări în întregul proces de creștere și de rodire a plantei, decât să rețină compoziția plantei.
Să luăm o plantă oarecare, de exemplu, Cichorium intybus. Pentru a o studia cu adevărat din punctul de vedere al științei spirituale, trebuie să începem prin a observa cum se prezintă ceea ce interesează cel mai mult din această plantă, și anume siliciul și sărurile alcaline. Siliciul și sărurile alcaline se găsesc în ea în diferite stări, în funcție de procesele diferite care au loc în rădăcină, frunze și flori. Când studiem acest proces la Cichorium intybus și observăm felul special în care se întrețes procesele legate, pe de o parte, de siliciu și, pe de altă parte, de sărurile alcaline, suntem reconduși, cu ajutorul științei spirituale, la om.
Ei bine, am spus deja: în corpul nostru există în fiecare sistem organic trei sisteme funcționale, dar unul dintre ele predomină întodeauna și fiecare este activ în omul întreg. Să luăm, de exemplu, în organismul uman, funcția biliară în raport cu celelalte organe digestive. Vom afla că, alături de celelalte acțiuni ale sale, funcționarea corectă a bilei este importantă tocmai pentru sănătatea sistemului neuro-senzorial. Căci, atunci când tulburările digestive sunt produse de o tulburare a funcției biliare, vedem producându-se întotdeauna concomitent tulburări importante în organele sistemului neuro-senzorial.
Observarea procesului de secreție biliară nu devine interesant decât în măsura în care putem să-l înțelegem în corelație cu întreaga constituție umană, drept un proces care, pornind din sistemul digestiv, deservește sistemul neuro-senzorial.
Pe de o parte, independent de substanțele care intră în joc, acest proces se manifestă în funcțiile biliare ale omului. Pe de altă parte, el este activ în afara omului, într-o imitare aproape fidelă, mergând de la rădăcina de Cichorium intybus spre tulpină și până la flori, dar mai ales în rădăcina acestei plante. Dacă studiem tratamentul pe care îl suferă aici tocmai siliciul și sărurile alcaline, găsim în aceasta imitația exactă a acțiunii proceselor biliare asupra sistemului neuro-senzorial.
Să imităm acum tocmai procesul care are loc în Cichorium intybus. Uneori, medicina populară utilizează în mod direct această plantă în caz de tulburări digestive. În ciuda unor rezultate indiscutabile, efectul nu va fi decât rar de durată. Într-adevăr, procesele care au loc în Cichorium intybus sunt legate de însăși labilitatea acestei plante. Introdus în organismul uman, acest proces suferă modificări, așa încât nu mai rămâne același. Totuși, el este atât de apropiat de procesul uman, încât tratarea în laborator, în special a siliciului, face din el un produs conținând siliciu, săruri alcaline, astfel combinate, încât, nu cu adevărat chimic, ci prin pulverizare și adăugând lianți rășinoși, rezultă între siliciu și sărurile alcaline o combinație laxă, o adeziune subtilă, naturală. Introducând acest produs în tubul digestiv, noi, de fapt, nu introducem substanțele, ci procesul identic cu cel care se realizează prin secreția biliară, în măsura în care secreția biliară este înrudită cu procesul neuro-senzorial. În laborator trebuie punem în acțiune, aș zice chiar să imităm în mod durabil, acțiunea proprie a plantei la care putem observa, de exemplu, că modul său de formare este, într-un fel, asemănător, în polaritate sau în paralel, cu un proces oarecare din organismul uman, astfel încât ajungem să facem să interfereze cu adevărat patologia și terapia. Constatăm la nivelul organului ceea ce este neregulat în interacțiunea celor trei procese.
Așadar, trebuie să ascultăm natura, pentru a despovăra pentru un anumit timp organismul de acțiunea pe care este incapabil să o îndeplinească. În această cercetare, Cichorium intybus dovedindu-se a fi chiar un model al bilei în formare, prin ea introducem în mod temporar funcția biliară în om, deoarece organismul însuși prezintă insuficiență în această privință, și noi facem acest lucru până când organismul se reobișnuiește să facă să funcționeze bila datorită modelului pe care i l-am produs după imaginea lui Cichorium intybus. Astfel, aceasta își regăsește funcția aproape normală.
Trebuie să reținem că nu putem obține rezultate exacte numai prin fitoterapie, pentru că natura acționează într-un mod mai complet; procesul vegetal este distrus dacă este introdus în organism într-un mod neadecvat.
Cum ora este înaintată și pentru că nu vreau să abuzez prea mult de atenția dvs., nu voi mai menționa decât un remediu, care s-a dovedit a fi deosebit de eficace și pe care medicii noștri l-au numit Biodoron.
Acest remediu a luat naștere dintr-un concept general, datorat științei spirituale, despre sindromul numit migrenă. Pentru mulți oameni, această boală, cu forme foarte variabile, este foarte greu de suportat. Ea provine din predominanța neregulată a unui proces metabolic, care nu este la locul său, pentru că se manifestă acolo unde ar trebui să predomine mai ales procesul neuro-senzorial asociat cu procesul ritmic.
Acum trebuie să găsim rezumat în natura exterioară acest întreg proces, așa cum se exprimă el în ansamblul sindromului migrenos.
Ei bine, el se manifestă de minune! Iată cum. Pe de o parte, avem sindromul, pe de altă parte, un proces care se desfășoară în sens invers, la fel ca procesul din Equisetum arvense, care este activ prin siliciul combinat cu sulfați. Equisetum arvense conține aproape 90% siliciu. Mâine vom mai vorbi despre importanța funcției silicice pentru sistemul nervos și pentru tot ce este legat de el. În Equisetum arvense, siliciul este transformat, într-un anumit fel, în proces. Astfel, procesul formator din creșterea vegetală nu se poate produce doar prin acțiunea combinată a siliciului cu sulfații, fără o combinație pe care o realizăm cu un liant rășinos.
Să ne reprezentăm planta Equisetum arvense: prin ținuta sa rigidă, planta se formează lăsând să predomine pretutindeni procesul de formare silicică, reținându-se de la înflorire, situație pe care o putem regăsi în relație cu procesele metabolice normale. Prin contemplarea intimă a acestor două procese, obținem imaginea a două procese antagoniste, unul exprimându-se în sindromul migrenos, celălalt fiind procesul care se desfășoară într-un mod atât de minunat între siliciul și sulfații conținuți în Equisetum arvense.
Acest lucru nu este suficient pentru o utilizare directă a lui Equisetum arvense ca remediu în migrenă. Căci, iată un fapt ciudat care ni se impune: anumite procese vegetative din organismul uman se aseamănă, într-adevăr, cu procesele vegetale, dar natura lor internă este absolut diferită. Așadar, nu trebuie să absorbim în mod direct și să introducem în organismul uman procesul care se realizează în Equisetum arvense, ci mai întâi trebuie să-l animalizăm într-o anumită măsură.
Reușim acest lucru dacă imităm procesul în laborator într-un mod adecvat și viu, utilizând, pe de o parte, siliciul și, pe de altă parte, sulful. Putem să ne slujim de la început de sulf, căci el reprezintă principiul activ din Equisetum arvense. Totuși, vom prepara combinația introducând procesul fier în procesul altor lianți cu o mai mică importanță. Întregul proces Equisetum arvense este atunci animalizat și obținem un produs în care modul de preparare este esențial, căci modul de realizare a procesului pentru a se ajunge la remediu vă arată că el este rezultatul unui proces care se desfășoară între siliciu, fier și sulf. Odată produsul astfel obținut, ceea ce în acest produs este ca imobilizat redevine proces, reluându-și mișcarea, atunci când este introdus în procesul digestiv al omului și este utilizat ca remediu împotriva neplăcutei migrene pentru medicii noștri. Ei l-au numit Biodoron.
Trebuie să spun că acest remediu s-a dovedit aproape întotdeauna eficace.
Astfel, în privința remediilor de la Institutul Clinic și Farmaceutic din Arlesheim, noi încercăm să realizăm factorii terapeutici într-un mod mai curând dinamic. Ceea ce contează cel mai mult sunt procesele lor interioare și cele pe care le suscită în interiorul organismului uman.
În acest fel am reușit ‒ și faptele au fost verificate într-un număr mare de cazuri ‒ să găsim în jur de o sută de remedii pentru diferitele forme de tuberculoză și ramificațiile ei, pentru afecțiunile cele mai diverse ale sistemului digestiv ș.a.m.d. Mai mult, suntem pe punctul de a finaliza procesul pe care vrem să-l suscităm în vederea vindecării interne a carcinoamelor cu ajutorul unui anumit produs vegetal. Îmi voi permite mâine să vorbesc în amănunt despre aceste remedii, despre medicamentele împotriva tuberculozei și a cancerului, despre vindecarea maladiilor tifice ș.a.m.d.
Am văzut că pentru noi esențialul nu constă în conținutul remediului, ci în prepararea lui în laborator. Căci, astfel, remediul conține în sine un anumit proces care în organism se va declanșa sub aceeași formă sau sub o altă formă, care intră în desfășurarea unui proces organic sau pentru care este procesul opus polar.
Astfel, prin studierea concomitentă a procesele naturale și a proceselor pe care le putem observa în patologie, ajungem să facem să corespundă niște procese naturale și niște procese fiziologice umane. Această corespondență trebuie să existe atunci când procesele naturale trebuie introduse în organismul uman ca procese de vindecare. Funcțiile pe care le realizăm în laborator trebuie să suscite niște procese terapeutice. Așadar, este foarte important să aplicăm aceste remedii în conformitate cu această diferențiere a organismului uman. Acțiunea este fundamental diferită, după cum un remediu este administrat pe cale cutanată, pe cale digestivă sau prin inoculare directă în procesul circulator sau, cum voi arăta mâine, dacă aplicarea sa este mai apropiată de sistemul neuro-senzorial, când îl răspândim în apa de baie sau îl folosim sub formă de abluții.
Acțiunea remediului asupra organismului uman depinde, așadar, de aplicarea sa externă sau internă, care poate fi realizată fie prin inoculare, fie pe cale internă. Căci aș dori să spun că aici există intenția de a vindeca nu prin substanțe, ci prin procese, ceea ce este semnificativ pentru aceste remedii. Astfel, noi oferim niște remedii cu speranța, nutrită prin fapte verificate, că procesele realizate prin studierea concomitentă a naturii și a omului se păstrează, într-un fel, în produse și pot acționa în organism ca procese terapeutice. Iată ce este esențial nou cu privire la lucrurile despre care este vorba aici. Noi încercăm să vindecăm prin procese, prin „cum”-ul preparatului.
De aceea, noi ținem mai puțin să enunțăm conținutul unui preparat, totul este legat de niște fenomene intime.
Mâine îmi voi permite să intru mai în amănunt în terapie și să insist mai ales asupra anumitor remedii și asupra aplicațiilor externe.
Întrebare: De cât timp sunt experimentate remediile împotriva migrenei și a guturaiului de fân?
Le utilizăm de mai mulți ani și le-am experimentat pe un număr mare de cazuri. De fapt, aceste metode sunt metode de verificare și au particularitatea de a se baza, într-un fel, ca și matematica, pe previziunea verificată după aceea. Așadar, nu avem de-a face cu o metodă pur empirică, ci, așa cum se face prin experimentarea de laborator, observăm verificarea a ceea ce am presupus, valoarea verificării având în acest caz o valoare superioară experimentării empirice. Metodele sunt, bineînțeles, noi și se înțelege de la sine că ne-am bucura mult dacă ar fi experimentate pe scară largă.
Cu privire la Biodoron, verificările se fac de vreo doi-trei ani. Aceste verificări sunt extrem de importante într-un mare număr de cazuri, de exemplu, în cazurile în care migrena a devenit o stare cronică, această situație durând de decenii, în care Biodoronul s-a dovedit eficace. Bineînțeles, și eu insist asupra acestui lucru în privința acestui medicament, diagnosticul trebuie să fie exact. Numai cu această condiție remediul poate fi verificat. Desigur, nu este deloc de dorit să recurgem la el pentru orice tip de cefalee, căci aceasta ar conduce la numeroase eșecuri.
Așadar, este necesar un diagnostic corect, și atunci putem conta serios pe acest medicament. Așa se face că aplicarea în clinică a acestui medicament a avut o eficacitate mare de-a lungul a trei sau patru ani. În anumite cazuri, acest medicament a fost experimentat deja de unii medici în cabinetele lor.
Vreau să mai menționez că există niște dări de seamă, adică niște discuții cu privire la metode, precum și niște rapoarte despre tratament și rezultatele sale, mai ales pentru Biodoron. Ele au fost publicate de către Institutul Clinic și Terapeutic din Stuttgart sub titlul „Migrena”, în care Dr. Knauer a reunit observarea unui număr mare de cazuri. Cred că aceste rapoarte pot fi procurate de la Institutul Clinic și Terapeutic. Din păcate, sunt în germană, dar, la cerere, ele pot fi traduse oricând în alte limbi.
