Cu ocazia celor două conferințe precedente am expus principiile generale ale extinderii cercetării antroposofice la domeniul medicinei. Astăzi aș vrea să completez această vedere de ansamblu prin niște detalii care vor arăta, totodată, cum se poate interveni din această direcție în viața practică pentru a o face să fie mai apropiată de realitate.
În cele două conferințe am arătat că antroposofia trebuie să distingă la întreaga ființă umană mai întâi un corp fizic, care poate fi perceput prin simțurile exterioare, dar pe care îl eliminăm și îl reconstruim de mai multe ori în decursul vieții; apoi există corpul pe care îl numim corp eteric sau corp al vieții, el trăiește în sânul corpului fizic și este comun omului și plantei; apoi la om noi trebuie să mai distingem suportul vieții de simțire sau al vieții interioare, care reflectă lumea exterioară. Iată-ne ajunși, așadar, la corpul astral. Am spus deja că nu trebuie să fim șocați de termeni, trebuie să-i luăm în sensul care li se atribuie aici. Omul are un corp astral, ca și animalul. Dar omul iese din sânul regnurilor pământești prin faptul că el este purtătorul unei organizări a Eului.
Valoarea acestei împărțiri nu ar putea fi înțeleasă dacă ea ar fi doar generală. Dar dacă ajungem să sesizăm realitatea acestor patru părți constitutive ale ființei umane, încetăm să mai vedem în aceasta doar o problemă de noțiuni filosofice sau de clasificare a unor fenomene observate la om. Realizăm că împărțirea respectivă ne permite să ne cucerim o viziune de ansamblu mai clară asupra ființei umane. Este suficient să aruncăm o privire asupra fenomenelor cotidiene ale vieții umane, asupra alternanței dintre veghe și somn, pentru a descoperi valoarea unei asemenea împărțiri. În fiecare zi vedem cum omul, din starea în care își mobilizează din interior membrele și primește de la lumea exterioară impresii pe care le asimilează în sine, trece la starea în care, dormind, el stă întins, fără a se mișca, în care conștiența sa, dacă nu se află în prada jocului viselor, se pierde în niște tenebre interioare și nesigure. Ei bine, dacă nu vrem să presupunem că adormirea reduce la neant viața interioară compusă din voință, sentiment și gândire și că trezirea o face să reapară din neant, vom fi determinați să ne întrebăm: care este raportul dintre omul care veghează și omul care doarme?
Iată ilustrarea unui mod de a vedea care este capabil să contemple părțile constitutive suprasensibile ale naturii umane. Când este adormit, omul este culcat pe pat, aici nu rămân decât corpul fizic și corpul eteric sau corpul vieții, pe când corpul astral și organizarea Eului s-au separat de aceste două părți constitutive. Desigur, în această privință și în cele ce urmează, eu nu pot face acum decât simple aluzii. În toate acestea este vorba despre rezultatele cercetării conforme cu știința spirituală, conforme cu antroposofia, rezultate tot atât de sigure ca orice rezultat matematic sau experimental. Descoperim, așadar, că în timpul somnului omul își poate extrage organizarea Eului, un element real de natură sufletesc-spirituală. Apoi descoperim că această ieșire afară din corpul fizic, care este radicală în somn, se poate produce parțial chiar și în stare de veghe. Ca să ne convingem de acest lucru, nu avem decât să luăm în considerare stările în care omul începe oarecum să doarmă, dar nu intră într-un somn complet: leșinurile, pierderile de cunoștință, stările de obnubilare. În aceste stări are loc, într-un fel, un început de somn, dar care rămâne incomplet. Ne aflăm într-o stare intermediară între somn și veghe. Despre ce este vorba când se produc aceste stări?
Pentru a înțelege ce se petrece, trebuie să studiem intimitatea ființei umane. Pentru aceasta, trebuie să ne amintim de rezultatul cercetării antroposofice pe care tocmai l-am prezentat. Am spus că noi suntem în măsură să împărțim întreaga organizare umană în: organism neuro-senzorial, organism ritmic și organismul metabolismului și al membrelor. Am mai spus că organismul metabolismului și al membrelor se află într-o opoziție polară cu organismul neuro-senzorial, pe când organismul ritmic joacă un rol intermediar. Acest raport poate fi ilustrat prin schema următoare, unde A indică organizarea neuro-senzorială, C trebuie să indice organizarea metabolismului și a membrelor, în timp ce B indică organizarea ritmică ce leagă celelalte două organizări, așa cum este situată între ele. Aceste trei sisteme ale ființei umane sunt pătrunse de cele patru părți constitutive ale ființei umane: corpul fizic, corpul eteric sau corpul vieții, corpul astral și organizarea Eului. Dar omul este foarte complicat. Astfel, noi nu putem spune că în orice stare de somn întreaga organizare astrală și întreaga organizare a Eului ies din corpul fizic și din corpul eteric. Căci se poate întâmpla și faptul ca organizarea neuro-senzorială să fie părăsită până la un anumit punct de către corpul astral și organizarea Eului.
În acest caz, deși ea se extinde la întregul corp, fiind localizată în principal în cap, organizarea neuro-senzorială e obligată să facă, de fapt, contrariul a ceea ce face capul și să tindă, într-un fel, spre somn. Dar omul nu doarme, căci sistemul metabolismului și al membrelor și sistemul ritmic sunt încă umplute de corpul astral și organizarea Eului. Aceste elemente nu au părăsit decât capul, de unde rezultă în cap o stare de amețeală, de somnolență, o pierdere de cunoștință. Restul organismului funcționează ca în stare de veghe.
Ceea ce am caracterizat adineaori nu apare neapărat numai ca urmare a unei anumite cauze exterioare sau interioare, ci se poate produce și prin acțiunea exterioară pe care o provocăm administrând, de exemplu, o anumită cantitate de plumb sau o combinație de plumb. Dând organismului să absoarbă o anumită doză de plumb, noi putem provoca starea de amețeală, de somnolență, care apare deoarece corpul astral și organizarea Eului se separă de cap și atunci acesta se află într-o stare de somn parțial. Acest lucru ne arată că o substanță exterioară cum este plumbul, introdusă în organism, alungă din cap corpul astral și organizarea Eului. Iată o viziune de ansamblu profundă asupra organizării umane și a raporturilor sale cu lumea înconjurătoare. Vedem, astfel, cât de dependent poate deveni organismul uman de ceea ce absoarbe el în acest fel.
Să presupunem acum că am găsi un om care ar prezenta starea inversă față de aceea pe care am descris-o mai înainte: corpul său astral și organizarea Eului intră în cap, unde acțiunea lor este prea puternică. Pentru a cunoaște rezultatul, să studiem, așadar, acțiunea organizării cefalice asupra întregului organism uman, să vedem mai ales cum se construiește organismul. Vedem formându-se în el părțile solide, părțile scheletului, apoi vedem formându-se părțile mai puțin dure, mușchii ș.a.m.d. Dacă studiem dezvoltarea umană începând din copilărie, observăm mai întâi acest proces de distrugere a organismului a cărui structură exterioară ne arată tendința spre osificare. Întreaga sa organizare ne revelează faptul că osificarea este aici esențială. În virtutea întregii sale dezvoltări, capul răspândește niște forțe osificatoare, așadar, influența de învârtoșare și rigidizare din ființa umană. Treptat, noi observăm rolul pe care îl au organizarea Eului și corpul astral la om când pătrund în cap. Ele acționează în așa fel încât răspândesc, în esență, forțele învârtoșării interne, forțele care formează scheletul, făcând mai ales ca părțile solide să se separe de organizarea mai curând fluidă a omului. Ei bine, dacă acțiunea organizării Eului și a corpului astral este prea puternică în cap, atunci din el emană un principiu prea puternic de învârtoșare, de rigidizare. Ca urmare, când îmbătrânim, observăm în organizarea umană un fel de tendință de osificare. În noi se constituie arterioscleroza, calcifierea vaselor sangvine. În scleroză, principiul învârtoșării, al rigidizării, care se consumă de obicei în oase, pune stăpânire în exces pe organism. Suntem în prezența unei activități excesive a organizării Eului și a corpului astral. Aceste două elemente intră prea adânc în organism.
Aici, concepțiile despre corpul astral se întâlnesc cu realitatea. Căci, dacă administrăm plumb organismului normal, noi împingem afară din cap corpul astral și organizarea Eului. Dar dacă aceste două părți constitutive sunt prea active în cap, atunci, administrând niște doze potrivite de plumb, suntem îndreptățiți să împingem întru câtva în afară organizarea astrală și organizarea Eului. Combatem atunci scleroza. Vedeți aici cum putem acționa prin niște mijloace exterioare asupra raportului dintre aceste părți constitutive ale ființei umane. Administrând plumb organismului sănătos, îl putem îmbolnăvi, îl expunem la somnolență, la leșin, alungând din organizarea cefalică corpul astral și Eul, așa cum o face în mod obișnuit somnul. Dar dacă aceste părți constitutive sunt prea active în cap și starea de veghe este atunci prea intensă, organismul se învârtoșează în interior, evoluează spre scleroză și facem bine dacă în acest caz înlăturăm puțin din cap corpul astral și Eul. Astfel înțelegem noi acțiunea internă a remediului, datorită unei viziuni de ansamblu asupra diferitelor părți constitutive ale ființei umane.
Să studiem acum cazul contrar, fenomenele sunt aceleași la nivelul organizării metabolismului și a membrelor. Când dormim, corpul astral și organizarea Eului au ieșit și din organizarea metabolismului și a membrelor. Dar putem, de asemenea, scoate afară corpul astral și Eul din organizarea metabolismului și a membrelor, fără a le alunga însă din cap. Căci, la fel cum prin plumb putem face să iasă afară din cap organizarea astrală și Eul și putem provoca somnolența ș.a.m.d., noi putem scoate afară organizarea astrală și pe cea a Eului din sistemul metabolismului și a membrelor administrând o anumită doză de argint sau una din combinațiile sale. Consecințele se manifestă atunci la nivelul digestiei, unde se produc învârtoșări ale excrețiilor, tulburări digestive ș.a.m.d.
Să presupunem acum că în organism organele digestive sunt impregnate prea puternic de corpul astral și Eu. Ei bine, aceste două părți constitutive, corpul astral și Eul, sunt actorii adevărați, motoarele active ale activității digestive în sistemul metabolismului și al membrelor. Dacă acțiunea lor este prea puternică, dacă activează prea mult, se digeră prea tare, se digeră prea intens. Digestia noastră este prea rapidă și apar simptomele de diaree și tot ce se leagă de ea. Iar apoi suntem atinși, în consecință, de tot ceea ce apare ca urmare a unei digestii prea superficiale, care se face prea rapid.
De aceasta se mai leagă și altceva, și anume faptul că există un exces de activitate în sistemul metabolismului și al membrelor. Dar în organismul uman toate merg întotdeauna împreună. Când activitatea sistemului metabolismului și al membrelor este prea puternică, influența sa asupra organizării ritmice, precum și asupra organizării cefalice, este prea puternică. Dar domină mai ales influența asupra organizării ritmice, căci în ea se prelungește organizarea digestivă, deoarece produsele digestiei sunt transformate în sânge. Pe de altă parte, ritmul din sânge depinde de aporturile de materie, de substanță, pe care le primește; așadar, dacă acțiunea corpului astral și a Eului, de exemplu, este prea puternică, temperatura urcă și se produce febra. Ei bine, noi știm că putem face să iasă din sistemul metabolismului și al membrelor corpul astral și organizarea Eului dacă administrăm omului o doză de argint. Aceasta ne arată că dacă organizarea astrală și organizarea Eului sunt prea active în sistemul metabolismului și al membrelor, le putem face să iasă din acesta printr-un remediu pe bază de argint sau pe baza uneia din combinațiile sale.
Acest lucru ne arată din nou că suntem în măsură să învățăm să stăpânim aceste raporturi din ființa umană. Și în această dispoziție sufletească știința spirituală încearcă să „testeze” întreaga natură. Data trecută v-am arătat, în principiu, cum să acționăm în acest fel în domeniul realităților vegetale. Astăzi v-am dat exemplul a două substanțe minerale, plumbul și argintul. Învățăm să discernem legătura organismului uman cu ambianța sa, observând cum transformă părțile constitutive ale ființei umane substanțele care se află în mediul înconjurător.
Să încercăm acum să ne oprim asupra unui exemplu care ne va arăta cum să trecem de la sesizarea a ceea ce apare în patologia organizării umane la stabilirea terapiei. Dar, în prealabil, trebuie să vă spun că, de fapt, noi avem întotdeauna în interiorul nostru un anumit fel de medicament. Ființa umană are nevoie în permanență de un anumit fel de medicament. Bineînțeles, ceea ce vă spun nu este prea clar, dar veți înțelege imediat despre ce este vorba. Ființa umană este astfel constituită încât organizarea Eului și a corpului astral au întotdeauna tendința de a se cufunda prea mult în corpul fizic și în corpul eteric. Omul ar vrea mereu, mai mult sau mai puțin, ca privirea sa asupra lumii să nu fie lucidă, ci mai degrabă vagă, el nu vrea să fie activ, ci să se odihnească, căci el preferă repausul. În fond, el este întotdeauna bolnav prin faptul că vrea să se odihnească. Trebuie vindecat de acest lucru. Și noi nu suntem sănătoși decât cu prețul unei vindecări permanente. Acesta este rolul fierului din sânge. Fierul este metalul a cărui acțiune asupra organismului face ca Eul și corpul astral să nu se lege prea strâns de corpul fizic și de corpul eteric. În fond, există în om o terapie permanentă, aceea a fierului. De îndată ce omului îi lipsește fierul, îi vine să se odihnească, să stea culcat. Iar când există exces de fier, apare agitația. Fierul reglementează raportul dintre corpul fizic și corpul eteric, pe de o parte, și corpul astral și organizarea Eului, pe de altă parte. Așadar, când se produce o perturbare în această privință, noi putem spune că echilibrul va fi restabilit prin creșterea sau diminuarea nivelului de fier din organismul uman.
Să studiem acum o formă de patologie pe care medicul nu prea o ia în considerare, și nu fără motiv. Este vorba de o stare încurcată, cel puțin în aparență. La început, nu se știe despre ce este vorba. De unde, tot soiul de remedii care nu pot fi recomandate fără a-ți spune că toți inventatorii de medicamente le-au propus deja. Boala căruia medicul nu-i acordă aproape deloc atenție, dar care îl face pe pacient să sufere mult, este migrena, o stare de boală care pare foarte încâlcită, căci, de fapt, într-adevăr, ea este foarte complicată. Să privim organismul cefalic al omului. Vedem aici, într-o poziție mai curând centrală, terminațiile nervilor senzitivi, care formează o rețea întrețesută admirabil. Aceasta este, în fond, o structură minunată, cea a organizării nervilor senzoriali, care se află, în capul uman, mai mult în mijlocul creierului, spre interior. Din punctul de vedere al organizării fizice, este vorba de un model de perfecțiune. Într-adevăr, prin acțiunea sa, Eul se imprimă aici cel mai bine în corpul fizic. Organizarea umană depășește cu mult animalitatea prin modul în care acești nervi se îndreaptă spre interior, se conectează și creează în întreg organismul un fel de morfologie internă. Este o structură admirabilă. Și cum tocmai în acest loc organizarea Eului, partea constitutivă cea mai nobilă al naturii umane, trebuie să intervină pentru a conduce această situație deosebită, nu este imposibil ca ea să fie deficientă și organizarea fizică să fie lăsată, la acest nivel, în voia ei. Se poate foarte bine ca în această substanță cerebrală, numită albă, Eul să fie prea slab pentru a o impregna și pentru a o organiza peste tot. Organizarea fizică și eterică se detașează de organizarea Eului și apare oarecum ca o organizare străină care se inserează în organismul uman.
Ei bine, substanța albă este înconjurată de substanța cenușie, a cărei structură este mai puțin subtilă. Fiziologia obișnuită îi acordă acesteia din urmă mai multă importanță, deși realitatea este alta, deoarece substanța cenușie este mai degrabă legată de nutriție. Prin acumularea internă a principiilor nutritive, activitatea nutritivă este mult mai intensă în substanța cenușie decât în substanța albă, care este situată spre centru și care oferă mai mult o bază pentru tot ceea ce este spiritual. Dar în organismul uman toate merg împreună, căci fiecare parte acționează asupra celeilalte. Și dacă Eul începe să se retragă întru câtva din substanța cerebrală mediană, din substanța albă, imediat se instaurează dezordinea și în substanța cenușie. Corpul astral și corpul eteric nu mai pot interveni în mod corect în materia cenușie, de unde o perturbare peste tot în interiorul capului. Organizarea Eului se retrage din mezencefal, iar organizarea astrală se retrage mai mult de la periferia creierului. Întreaga organizare a capului este deplasată. Mezencefalul începe să facă mai puțin serviciu reprezentărilor, începe să semene mai mult cu creierul cenușiu și să dezvolte un fel de digestie care nu este la locul său. Substanța cenușie începe să-și fortifice mai mult decât ar trebui acțiunea digestivă; ea secretă în exces un fel de incluziuni străine. Creierul devine sediul unei activități excretorii prea puternice. Tot ceea ce se formează astfel la nivelul capului se răsfrânge asupra proceselor respiratorii subtile, asupra proceselor ritmice, mai ales asupra circulației sangvine. Ne aflăm în fața unei dezordini a organizării umane, desigur, nu prea profundă, însă foarte semnificativă. Trebuie să ne punem o întrebare importantă: cum să facem ca organizarea Eului să intre din nou în sistemul nervos propriu-zis, în prelungirea centripetă a nervilor? Cum să readucem Eul la locul de unde el s-a retras, adică în părțile mediane ale creierului?
Reușim să facem acest lucru folosind substanța despre care, în cele două conferințe precedente, am explicat cum acționează. Așadar, să administrăm organismului substanța siliciului. Dar dacă folosim doar siliciul, noi am face astfel ca Eul să intre din nou în organizarea neuro-senzorială a capului, dar zona din jur, așadar, substanța cerebrală cenușie, ar rămâne neschimbată. Așadar, trebuie să reglăm, totodată, procesul digestiv din substanța cenușie, pentru ca el să nu se reverse, pentru ca el să se insereze în mod ritmic în raporturile absolut normale ale ființei umane. Astfel, noi trebuie, totodată, să administrăm organismului și fierul, care slujește la echilibrarea continuă a acestor raporturi, care poate adapta corect raportul sistemului ritmic cu întregul sistem spiritual din om.
Ei bine, noi remarcăm în același timp tendința noastră spre niște neregularități digestive tocmai la nivelul creierului (telencefal). Dar nimic nu se întâmplă într-o parte a organismului uman fără a avea repercusiuni asupra altei părți. Astfel, în cazul despre care este vorba, apare o dezordine ușoară, subtilă, în ansamblul sistemului digestiv. Studiind din nou substanțele externe în raport cu organismul uman, remarcăm că sulful și combinațiile sale realizează reglarea întregii digestii pornind din sistemul digestiv.
Noi am evocat acum trei puncte de vedere referitoare la migrenă: reglarea digestiei a cărei dezordine se manifestă prin iregularitatea digestivă din creier; reglarea pornind de la Eu a activității neuro-senzoriale cu ajutorul siliciului, reglarea dezordinii din organizarea ritmică, circulatorie, prin fier. Iată o viziune generală asupra întregului proces. După cum am spus, medicina obișnuită nu prea îi dă importanță, dar el este extrem de semnificativ pentru o viziune justă asupra organismului. Suntem conduși de organismul însuși să realizăm un preparat compus, într-un anumit fel, din sulf, siliciu și fier. Obținem astfel remediul antimigrenos ca rezultat al cercetării antroposofice. Acest remediu exercită, totodată, un efect de reglare asupra organizării Eului, pentru ca aceasta să intervină în mod corect în organism. El trebuie să o determine să intervină în mod corect în organism și să acționeze asupra a tot ceea ce restabilește ritmul perturbat al circulației, asupra a tot ceea ce reglementează acțiunea și emanația digestiei în ansamblul organismului uman.
Când cunoaștem organismul uman, cunoaștem tot ce provine din aceste trei direcții, și anume niște fenomene foarte numeroase, care sunt cauze de dezordini pentru organism. Știm atunci că, la urma urmei, migrena nu este altceva decât simptomul dezordinii acțiunii corpului eteric, a corpului astral și a Eului în corpul fizic. Așadar, nu vom fi surprinși că remediul nostru antimigrenos este făcut pentru a armoniza la modul general raportul dintre Eu, organismul astral, organismul eteric și organismul fizic. Așadar, dacă o persoană simte că echilibrul raportului dintre aceste trei părți constitutive nu este corect în el, atunci medicamentul nostru antimigrenos, care este, de fapt, mai mult decât atât, va fi întotdeauna de folos. Este un remediu împotriva migrenei, deoarece el are în vedere o situație care se regăsește în migrenă în modul cel mai radical. Acest remediu mi-a permis să vă arăt care este metoda antroposofică de a studia natura unei boli și, dacă știm cum să acționăm asupra diferitelor părți constitutive ale ființei umane, putem crea niște remedii.
Desigur, în legătură cu remediile preparate în acest fel, trebuie, în cazul tuturor, să se cunoască raportul organismului uman cu lumea înconjurătoare. În acest domeniu, trebuie să ne străduim să studiem acest raport cu mare seriozitate conform naturii sale. Data trecută am arătat, cu ajutorul exemplului plantei Equisetum arvense, cum ajungem la niște remedii vegetale. Putem spune despre fiecare plantă că ea acționează într-un mod sau altul asupra unui organ sau altul. Dar, consacrându-ne unui astfel de studiu, trebuie să mai știm, de asemenea, că planta întâlnită undeva în natură nu este aceeași primăvara ca și toamna. Primăvara, planta se află în perioada ei de vegetație și conține niște forțe fizice și eterice care se află și în om. Când administrăm o parte a acestei plante organismului uman, ne putem aștepta la o acțiune deosebit de puternică asupra corpului fizic și eteric. Dacă însă această plantă trece prin vară și o recoltăm la apropierea toamnei, avem în față un vegetal care moare și se usucă.
Să privim din nou organismul uman. El își realizează creșterea prin dezvoltarea corpului său fizic și prin activitatea pe care o desfășoară în el corpul eteric. Corpul astral este autorul edificiului, la fel ca și Eul. În ființa umană, noi avem în permanență viață vegetativă datorită corpului eteric și corpului fizic. Dacă nu ar exista în om decât acestea, ființa sa nu ar putea dezvolta o conștiență calmă și gânditoare. Căci noi suntem cu atât mai puțin gânditori, cu cât dezvoltăm mai mult forțele de creștere din noi, forțele vegetative. Iar când, în timpul somnului, organizarea Eului și organizarea astrală au părăsit celelalte două părți constitutive, noi suntem complet inconștienți. Forțele care îl edifică pe om, care îl fac să crească, fac ca forțele de nutriție să asimileze în el substanțele absorbite. Dar aceasta încă nu-i permite omului să simtă și să gândească. Pentru a simți și pentru a gândi, este necesară deconstrucția. Acesta este rolul corpului astral și al Eului. Aceste părți constitutive determină în om o toamnă perpetuă. Datorită organizării fizice și corpului eteric, în omul cu o viață vegetativă intensă domnește neîncetat primăvara, dar fără reflecție, fără gândire, fără nimic sufletesc și spiritual. Organizarea astrală și cea a Eului sunt agenți de deconstrucție; forțele eterice sunt împinse în afară și corpul fizic devine dur și fibros. Dar acest lucru este necesar. Corpul fizic trebuie să penduleze în permanență între construcție și deconstrucție. Corpul eteric trebuie să se miște în permanență între niște forțe vegetative și niște forțe care se retrag. În natură vedem că aceste forțe se succed de primăvara până toamna. Natura face să domnească separat anotimpurile primăvara și toamna. În ființa umană există un ritm. Când adoarme, omul este primăvăratic, viața vegetativă fizică și eterică sunt în acțiune. La trezire, viața fizică și eterică sunt refulate, oprite, și își face apariția gândirea; este toamnă și iarnă. Ceea ce arată cât de superficială rămâne judecata care nu operează decât prin analogie. Rămânând la faptele exterioare, cine oare nu ar descrie trezirea omului, trecerea la viața diurnă, ca pe o intrare în primăvară și vară, iar adormirea ca intrarea în întunericul iernii? Totuși, realitatea este cu totul alta. Când dormim, viața vegetativă se trezește în noi, căci Eul și corpul astral au plecat. Atunci în noi înmuguresc forțele eterice care de obicei ne bucură la plante. Când adormim, e primăvară, e vară. Am putea descrie această viață vegetativă intensă dacă am fi capabili să privim corpul fizic și corpul eteric pe care tocmai le-am părăsit, pentru a observa ce se petrece când le lăsăm în urmă. Pentru aceasta, desigur, trebuie să știm să recurgem la percepția spirituală, căci dacă privim doar cu ochii fizici nu vedem altceva decât corpul inert. La trezire, percepția spirituală ne-ar arăta cum intrăm în toamnă.
Să presupunem acum că am căuta niște remedii vegetale. Primăvara noi culegem gențiana. Gențiana este un bun remediu în caz de dispepsie. Când recoltăm planta primăvara și facem din ea un remediu corect, putem acționa întotdeauna asupra tulburărilor care pornesc din corpul fizic și corpul eteric. Dacă este perturbată creșterea sau chiar forțele nutritive, vom face un decoct din rădăcini de gențiană, iar decoctul va sluji la redresarea forțelor de nutriție și la contracararea perturbărilor. Când, dimpotrivă, folosim rădăcini de gențiană recoltate toamna, în momentul în care întreaga plantă se organizează în sensul deconstrucției, în sensul a ceea ce face în om corpul astral, nu se poate produce vindecarea, ci dimpotrivă, noi fortificăm dereglarea digestivă. Căci nu este suficient să cunoaștem o plantă sau alta, ci trebuie să enunțăm indicațiile terapeutice. Este important să știm și când trebuie să recoltăm plantele destinate pentru prepararea remediilor.
Așadar, e necesar să avem o vedere generală asupra naturii atunci când vrem să folosim remediile vegetale, a căror acțiune poate fi deosebit de eficace. De aceea, prepararea remediilor necesare unei terapii raționale, bazată pe cunoașterea stării patologice, cere să se țină seama de tot ceea ce rezultă din devenirea lumii vegetale. Așadar, când preparăm un remediu trebuie să știm că altceva facem dintr-o plantă culeasă toamna decât dintr-o plantă culeasă și folosită primăvara. Ceea ce se realizează în intervale de timp mai lungi, poate fi realizat și în niște intervale mai scurte. Dacă vrem să preparăm remedii care trebuie să slujească drept medicamente, trebuie să învățăm a cunoaște calitatea unei recoltări de gențiană la începutul sau la sfârșitul lunii mai. Căci ceea ce poartă omul în el timp de 24 de ore se etalează în natură pe durata a 365 de zile. La om avem nevoie de un interval de 24 de ore pentru ceea ce se desfășoară în timpul unui an în natură.
Vedeți ce înseamnă aplicarea principiilor antroposofice în terapie. Noi dispunem astăzi de o știință terapeutică foarte meritorie. Și, deoarece trebuie să subliniez acest lucru, am tot repetat în aceste conferințe că serviciile pe care vrea să le aducă antroposofia nu au nimic din caracterul unei opoziții față de terapeutica oficială. În măsura în care aceasta este justificată, terapia antroposofică trebuie, firește, să se situeze pe tărâmul medicinei actuale. Antroposofia nu poate urma tendința diletanților care dau înapoi în fața studiilor care trebuie făcute și ar vrea să realizeze cu ușurință tot felul de remedii șarlatanești. Antroposofia știe că, văzută cu ochii spiritului, realitatea se dovedește a fi mult mai complexă decât intuiesc științele fizice. Astfel, pe alocuri, există unii oameni foarte înclinați spre ceea ce pretinde un bagaj mic de cunoștințe, pentru a trece drept vindecători, căci ei fac economie de studii medicale. Antroposofia nu poate fi de această părere. Ea nu poate scuti pe nimeni de studiile medicale obișnuite. Dimpotrivă. Acestor studii ea le mai adaugă multe alte lucruri. Desigur, studiile medicale ar putea fi făcute în mod mai economic. S-ar putea reduce la câțiva ani învățământul consacrat timp de mulți ani unor cunoștințe sortite să fie uitate. Dar ar trebui să se adauge cunoașterea intimă a entității umane.
Amintiți-vă încă o dată ce am spus în aceste conferințe despre sistemul neuro-senzorial care este impregnat de cele patru părți constitutive ale ființei umane, corpurile fizic, eteric, astral și Eul. Sistemul metabolismului și al membrelor este impregnat, la rândul său, de respectivele părți constitutive. Dar fiecare dintre aceste sisteme suferă o impregnare diferită. Impregnarea sistemului metabolismului și al membrelor se face astfel încât, datorită voinței, organizarea Eului este aici în mod evident mai puternică. Tot ceea ce este activitate, tot ce mobilizează ființa umană, precum și întreaga organizare, este inclus în sistemul metabolismului și al membrelor. Tot ceea ce îl lasă pe om liniștit, umplându-l cu experiențe interioare, cu reprezentări, gânduri și trăiri afective, este cuprins în organizarea neuro-senzorială. Aceasta este o deosebire esențială, care face ca în organizarea neuro-senzorială corpul fizic și corpul eteric să fie mult mai importante decât Eul și organizarea astrală. Cât despre organizarea metabolismului și a membrelor, aici Eul și organizarea astrală sunt mai importante. Așadar, dacă în sistemul neuro-senzorial acțiunea Eului și a corpului astral este prea puternică, rezultă de aici că sistemul neuro-senzorial se va imprima asupra celorlalte părți constitutive ale organizării umane. Excesul de organizare astrală și a Eului în organismul neuro-senzorial angajează, într-un fel, acest organism în întregime în cadrul organizării metabolismului și a membrelor. În acest sens, căile pot fi diverse. Întotdeauna se produce ceea ce putem rezuma sub numele de formațiune tumorală. Vom înțelege tumora dacă studiem modul în care, printr-un exces de activitate a Eului și a corpului astral, organizarea neuro-senzorială se imprimă restului organismului.
Să admitem, invers, că Eul și organizarea astrală se retrag în organizarea metabolismului și a membrelor. Organizarea fizică și eterică devin prea puternice și se răspândesc în sistemul neuro-senzorial, pe care îl copleșesc cu niște procese care nu sunt la locul lor decât în sistemul metabolismului și al membrelor. Atunci apar stările inflamatorii. Descriem aici antagonismul dintre formațiunea tumorală și stările inflamatorii. Acum știm cum să facem să dea înapoi organizarea neuro-senzorială, când ea începe să se arate prea activă undeva în sistemul metabolismului și al membrelor. Ajungem astfel la tot felul de procese terapeutice.
Geneza carcinomului este unul din acele procese în care organizarea neuro-senzorială se poate manifesta într-un mod cu adevărat teribil în sânul organizării metabolismului și a membrelor. Atunci, organizarea neuro-senzorială intră în organizarea metabolismului și a membrelor, impunându-se aici. În cea de-a doua conferință am spus că în sistemul metabolismului și al membrelor vedem manifestându-se ceva ca o schiță a unui organ senzorial aberant. Formându-se la locul ei, urechea este normală. Avem de-a face cu o formațiune carcinomatoasă, cu o organizare canceroasă, atunci când se formează schița urechii sau a oricărui alt organ senzorial, fie și numai la modul rudimentar, într-un loc nepotrivit. Trebuie să contracarăm această tendință a organismului uman de a forma organe de simț aberante. În acest sens, este necesară o privire în profunzimile evoluției pentru a putea regăsi omul în lume, în Univers.
Dacă parcurgeți literatura antroposofică, veți întâlni o cu totul altă cosmologie, o cosmogeneză absolut diferită de aceea pe care o prezintă materialismul. Veți afla că formarea Pământului nostru a fost precedată de un alt stadiu, în care omul nu era deloc prezent sub forma sa actuală, deși el exista deja, fiind, într-un anumit fel, superior, din punct de vedere spiritual, animalului. Dar organele sale de simț nu erau încă dezvoltate, căci ele nu și-au primit forma lor definitivă decât în cursul evoluției pământești. Dintre toate organele, schița organelor de simț este cea mai veche, dar, în felul în care sunt acum pătrunse de organizarea Eului, ele nu și-au dobândit desăvârșirea decât în decursul evoluției pământești. Eul uman s-a ivit în ochi, în urechi și în celelalte organe de simț în timpul evoluției pământești. Așadar, dacă dezvoltarea Eului este prea puternică, de aici nu rezultă numai o dezvoltare senzorială normală în organismul uman, ci o tendință prea puternică de a forma organe de simț. Atunci apare tendința spre neoformațiunea carcinomatoasă. Care trebuie să fie gestul terapeutic în acest caz? Trebuie să mă întorc în trecut la unele stări anterioare ale evoluției pământești, când încă nu existau organismele pe care le cunoaștem astăzi. Trebuie să mă străduiesc să găsesc o rămășiță a moștenirii stărilor anterioare ale Pământului și descopăr că există o similitudine cu plantele care trăiesc ca parazite pe copaci, cum sunt formele de vâsc, de Viscum. Aceste plante nu au reușit să prindă rădăcină în solul Pământului și trebuie să vegeteze pe un substrat viu. De ce? Pentru că dezvoltarea lor este anterioară mineralizării Pământului. Eu văd în vâsc, în starea lui actuală, un vegetal care nu a știut să devină o plantă cu adevărat pământească, de unde necesitatea coabitării sale parazitare cu o altă plantă. Regnul mineral reprezintă, într-adevăr, ultimul stadiu al evoluției pământești. Ei bine, în vâsc găsim, printr-o preparare adecvată, remediul necesar împotriva neoformațiunii carcinomatoase, care tinde să facă să crească în organismul uman un organ de simț aberant. O contemplare care poate pătrunde tainele naturii indică mijlocul de a combate ceea ce în starea patologică iese din cursul normal al evoluției. Dacă este purtătoare a unei formațiuni neoplazice, ființa umană este prea înclinată spre pământ. Forțele pământești se dezvoltă în ea în exces. Acestui exces trebuie să-i opunem forțele corespunzătoare unui stadiu de evoluție în care regnul mineral și Pământul actual nu existau încă. De aceea, cercetarea antroposofică lucrează ca să pună la punct un remediu anticanceros pe baza unei anumite modalități de preparare a vâscului. Este dincolo de orice îndoială faptul că discernământul în privința naturii maladiei canceroase va permite să se găsească remediul care va ajunge să înlocuiască procedeele terapeutice obișnuite, întervențiile chirurgicale.
Acestea sunt detaliile. Aș mai putea adăuga multe altele, căci avem deja numeroase remedii. Iată încă un exemplu. Când organizarea metabolismului și a membrelor activează în exces la periferia organizării senzoriale, se produce o anumită formă patologică, guturaiul de fân. Este situația inversă față de cea schițată mai înainte. Dacă organizarea neuro-senzorială coboară întru câtva în organizarea metabolismului și a membrelor, rezultă de aici formațiunea tumorală. Dacă, dimpotrivă, organizarea metabolismului și a membrelor pătrunde în organizarea neuro-senzorială, observăm niște simptome ca acelea din guturaiul de fân. În acest caz se pune problema să paralizăm aceste procese centrifuge, să trimitem înapoi aceste forțe eterice, aceste procese eterice în care activitatea sistemului metabolismului și al membrelor este prea atrasă spre periferia organismului. Este ceea ce încercăm să facem cu ajutorul unui preparat pe baza unor anumite fructe înconjurate de coajă groasă, a căror acțiune împinge înapoi forțele eterice ale sistemului metabolic. Forțelor centrifuge intense care sunt active în guturaiul de fân le opunem, pentru a le combate, niște forțe centripete. Aici se discerne în mod complet ceea ce se petrece în patologie și în terapie. Putem sublinia că cele mai frumoase dintre succesele noastre terapeutice au fost obținute tocmai în aceste cazuri neplăcute. Astfel, în privința guturaiului de fân au fost obținute rezultate excelente tocmai prin preparatele realizate conform punctelor de vedere expuse adineaori.
Așadar, am putea menționa multe detalii de acest fel. Ele ar arăta că prin discernământul manifestat în cunoașterea naturii umane pe baza cercetării antroposofice este posibil să fie unită patologia cu terapia. Căci, care este, la urma urmei, acțiunea acestor părți constitutive care operează deconstrucția, Eul și organizarea astrală? Datorită acestei deconstrucții, noi suntem niște ființe de natură sufletesc-spirituală. Când există o deconstrucție, există întotdeauna în mod specific o acțiune toxică. Organele sunt distruse. Dacă organele proliferează, noi trebuie neapărat să le deconstruim. Dacă luăm niște otrăvuri exterioare, indiferent că sunt de origine metalică sau vegetală, acțiunea lor asupra organismului este înrudită cu aceea a corpului astral și a organizării Eului. Nu ne rămâne altceva decât să înțelegem care este, în ansamblul acțiunilor normale din om, partea de efecte toxice care sunt imputabile Eului și corpului astral. Orice demers al gândirii, orice evoluție sufletească, exercită niște efecte toxice asupra trupului. Noi învățăm să înțelegem asemănarea dintre forțele vegetative din exterior, din plantele pe care le putem consuma fără ca ele să fie nocive pentru noi, și forțele fizice și eterice din om. La fel, ne instruim în legătură cu asemănarea dintre efectul Eului și al corpului astral asupra organismului uman și efectul forțelor și substanțelor din plantele pe care nu le putem consuma, deoarece ele sunt nocive pentru noi, dar care pot sluji ca medicamente, pentru că efectul lor se aseamănă cu activitatea normală de deconstrucție din om.
Iată că ni se propune o anumită împărțire a naturii. Avem, pe de o parte, ceea ce se aseamănă cu forțele corpului nostru fizic și ale corpului nostru eteric, în care se află ceea ce mâncăm, prin care încercăm să stimulăm forțele vegetative, forțele de creștere. Avem, pe de altă parte, descompunerea, adică efectele toxice care se aseamănă cu acțiunea corpului nostru astral și a organizării Eului. O viziune aprofundată asupra celor patru părți constitutive ale ființei umane, corpurile fizic, eteric, organizarea astrală și Eul, ne face să avem o privire absolut diferită asupra polarității antagonice dintre substanțele nutritive și substanțele toxice. Identificăm atunci forțele active care sunt răspândite în forțele nutritive ale naturii. Studiul patologiei vine astfel în continuarea studiului naturii. Dacă distingem din punct de vedere spiritual sănătatea, precum și boala, viziunea noastră asupra naturii se îmbogățește. Și aceasta este condiția pe care trebuie să o îndeplinim pentru a realiza acest studiu. Astăzi, oamenilor le place ca obiectul de studiu să fie ceva liniștit, calm, să stea pe loc, pentru ca să avem timp să ne cucerim o viziune de ansamblu. Cercetarea antroposofică suscită, dimpotrivă, peste tot, mișcarea. Totul se mișcă, totul trebuie să fie privit cu prezență de spirit, nu putem aștepta deloc ca lucrurile să stea liniștite. În acest fel sesizăm viața și realitatea. La aceasta trebuie să se mai adauge o calitate despre care am spus că este foarte prezentă în Institutul din Arlesheim, condus de iubita noastră colaboratoare, Doamna Doctor Ita Wegman: curajul de a vindeca. Curajul de a vindeca este tot atât de necesar ca și cunoștințele. Acesta nu este un curaj izvorât dintr-un optimism nebulos, fantasmagoric, ci dintr-un optimism bine întemeiat, prin care se spune: avem aici o boală, o discernem în profunzime, încercând să vindecăm și să facem ceea ce se poate. Și ce se poate face, se va face.
Dar, pentru a cuceri această siguranță interioară, trebuie neapărat să avem curajul de a sesiza entitatea umană și natura în fluctuațiile vieții. Astfel, medicamentele de felul celor pe care le fabricăm nu pot rezulta decât din legătura cu o medicină exercitată cu dinamism. Am explicat și în prima conferință cum poate fi promovată această medicină. La Goetheanum se cultivă cunoștințele care trebuie să satisfacă pe tărâmul antroposofiei individualitățile umane în ceea ce privește nevoile lor sufletești. Alături de acesta, și în condiții până acum modeste, dar într-o bună zi mai bune, se află, ca întotdeauna, un centru de îngrijire medicală, clinica alături de centrul unde se cultivă Misteriile. Căci, raportul complet al entității umane cu întreaga lume înglobează atât procesele care duc la sănătate, cât și procesele patogene. Deoarece o privire aprofundată asupra Universului nu este posibilă fără a avea o viziune generală asupra dispozițiilor morbide, precum și asupra acelora care ne orientează spre ceea ce conduce la sănătate. Existența sufletesc-spirituală nu ar putea exista fără ca organizarea care urcă în om, care crește și se dezvoltă, să nu fie neîncetat refulată, atenuată. Pentru ca entitatea umană să poată exista ca ființă spirituală și gânditoare, este necesar ca, sub o anumită formă, să se manifeste întotdeauna în om anumite procese care sunt boală pentru starea normală, care fac ca evoluția să dea înapoi. Fără a risca să fim bolnavi, noi nu am putea exista ca ființe spirituale, căci nu avem această facultate decât pentru că există posibilitatea de a ne îmbolnăvi. Întotdeauna boala manifestă într-un mod anormal ceea ce sunt pentru noi facultățile gândirii, simțirii și voinței. Ficatul și rinichii noștri trebuie să treacă prin aceleași procese ca și procesele pe care le trăim datorită gândirii, simțirii și voinței. În boală, aceste procese sunt prea puternice și merg prea departe. Fără a ne putea îmbolnăvi, noi am rămâne ignoranți toată viața. Datorăm eventualității bolii cealaltă eventualitate, aceea de a deveni o ființă umană înzestrată cu gândire, simțire și voință.
Tocmai studiind esența acestor corelații, pe care antroposofia o face să pătrundă în conștiența noastră, ajungem să avem la inimă cercetarea, pe baza antroposofiei și în relație cu spiritualizarea omului, a fenomenelor asociate în mod necesar acestei evoluții, și anume bolile. Atunci, evoluția spirituală și prețul pe care trebuie să-l plătim pentru ea, boala, vor apărea ca două extreme ale aceleiași condiții umane, iar înțelegerea și simțirea noastră ne vor spune cum să abordăm boala și procesele terapeutice corespunzătoare.
Acesta este aspectul interior a ceea ce poate aduce antroposofia terapiei. Așa cum am arătat, acest aport poate consta în cunoaștere. Contribuția antroposofiei poate consta și în faptul că ea îl stimulează pe medic să fie un om de inimă și cu bun simț, astfel încât dăruirea de sine și capacitatea de sacrificiu să provină tocmai din legătura interioară dintre boală și dezvoltarea spirituală. În toate privințele, antroposofia poate face ca gândirea și intelectul nostru să devină mai profunde și, pe lângă aceasta, și afectivitatea noastră și tot ce este uman în noi. Acesta este răspunsul pe care doream să-l dau întrebării care a devenit tema propusă pentru întâlnirea noastră: care este câștigul pe care îl poate obține arta vindecării din antroposofie?
Acest câștig poate consta în faptul că medicul, fiind un terapeut, va fi cu adevărat capabil să ajungă un om complet, pentru ca el să nu fie doar un om al capului, care reflectează asupra bolii, ci o ființă care simpatizează din adâncul inimii sale cu starea de boală și care vede în procesul curativ o adevărată sarcină, o misiune demnă de numele de om. Profesiunea de medic nu își găsește locul său social decât datorită medicului care știe să înțeleagă că bolile nu sunt altceva decât umbra dezvoltării spirituale. Pentru a recunoaște umbra, trebuie să privim și lumina, adică natura și esența însăși a proceselor spirituale. Când medicul învață să cunoască în mod adecvat aceste procese spirituale, lumina, așa cum este ea activă în om, el va ști să aprecieze în mod corect și umbrele. Umbra trebuie să însoțească lumina. Acolo unde există o dezvoltare spirituală, cum este, de exemplu, în sânul omenirii, bolile trebuie să se proiecteze în chip de umbre ale evoluției. Pentru a domina umbrele, trebuie să privim în modul potrivit lumina.
Iată ce poate oferi antroposofia medicului și artei vindecării.
