Pentru început, permiteți-mi să-mi exprim recunoștința cordială față de Doamna și Domnul Dr. Larkins. Datorită lor pot să expun în această seară, la fel ca anul trecut, unele din ideile mele despre medicină, despre ființa umană bolnavă în raport cu omul sănătos și despre procedeele terapeutice care pot decurge din concepția antroposofică despre lume și din cercetarea științifică rezultată din aceasta.
Iată ce voi spune pe scurt, în chip de introducere. Ceea ce antroposofia, așa cum o înțelegem noi, adaugă diferitelor activități umane, printre care, de exemplu, și medicina, nu se află deloc în contradicție cu concepțiile științifice actuale din medicină. Dar, tocmai când ne situăm pe punctele de vedere pe care le vor adopta conferințele mele de astăzi și de mâine seară, neînțelegerea nu întârzie să apară. Căci acum se afirmă din capul locului că tot ceea ce nu se limitează la constatarea exactă a faptelor ar ține de secte și nu poate fi luat în serios de către științe. Astfel, aș vrea să subliniez de la început că punctele de vedere antroposofice pe care ar trebui să se sprijine medicina recunosc pe deplin importanța și măreția realizărilor medicinei moderne, pe care încearcă să le înțeleagă. Așadar, nu poate fi vorba ca spusele mele să poată conduce la o atitudine de diletantism și incompetență în raport cu instituția medicală oficială. Singurul lucru despre care este vorba e forma pe care a luat-o în timpul ultimelor secole întregul nostru mod de a vedea lumea și îngustimea care apare atunci când cercetarea științifică nu ține seama decât de ceea ce constată simțurile pe baza experimentării sau a observației directe și de ceea ce rezultă prin speculația rațiunii umane.
Acest mod de a proceda a fost just pentru secolele care au trecut. Căci, dacă nu ar fi părăsit vechile căi bătătorite, omenirea ar fi decăzut în fantasme și visătorie, din care ar fi rezultat supoziții arbitrare și construcții haotice de ipoteze. Dar noi trebuie să știm că, așa cum apare el între naștere și moarte, omul nu este o ființă pe care am putea-o cunoaște în mod real cu ajutorul simțurilor și al rațiunii. Căci, pe de o parte, el este de natură sensibilă, și, pe de altă parte, de natură suprasensibilă.
Astfel, vorbind despre omul sănătos sau bolnav, nu putem eluda întrebarea care se ivește, și anume: dacă modul de a cunoaște astăzi bolile este singurul valabil, dacă este suficient, pentru aceasta, să explorăm corpul fizic cu ajutorul organelor senzoriale și al complementelor lor instrumentale, al experiențelor care derivă de aici și al rațiunii. O viziune istorică veritabilă, lipsită de prejudecăți, ne poate învăța că, de fapt, cunoașterea ființei umane are cu totul alte izvoare decât simpla observație prin simțuri. Este clar că omenirea a parcurs deja o lungă evoluție, chiar și în ceea ce privește viața spirituală.
În timpurile trecute, în urmă cu trei milenii și, în orice caz, în epoca Greciei antice, instruirea nu se făcea așa cum se face astăzi în școlile moderne. În perioada tinereții devenim studenți în învățământul superior, având o constituție sufletească adultă. Suntem confruntați cu diferite discipline, cum sunt, de exemplu, cele care ne pregătesc pentru studiile de medicină, și trebuie să desfășurăm niște raționamente, în funcție de gradul de evoluție sufletească atinsă la optsprezece, nouăsprezece sau douăzeci de ani.
Nu acesta era principiul învățământului în timpurile de odinioară. În acele timpuri, mai întâi resursele sufletești erau conduse spre maturizare, omul continuându-și propria educație, evoluția personală, pentru a putea cunoaște, înainte de toate, ființa omului.
În acele timpuri, natura mai mult sau mai puțin primitivă a sufletului lor îi ferea pe oameni să alunece în fantasme. Astfel, ei puteau să se inițieze în ceea ce numim Misterii și, pe baza disciplinei spirituale respective, în toate domeniile vieții umane.
Crearea universităților noastre în secolele 12, 13 și 14 a pus capăt acestei situații. După aceea, învățământul nostru a devenit doar raționalist. Raționalismul conduce la o logică pătrunzătoare, dar, pe de altă parte, nu mai permite să se vadă altceva decât aspectul exterior și material al lucrurilor.
Astfel, în decursul secolelor, timpurile moderne au acumulat un capital important de fapte senzoriale. Este un fapt de necontestat. Acest capital este atât de extraordinar în biologie, fiziologie, în toate disciplinele pregătitoare pentru studiile medicale, încât noi încă nu am putut clasifica toate detaliile observațiilor. Acestea sunt foarte bogate și se pot extrage încă din ele cunoștințe imense. Dar, în același timp, în decursul secolelor trecute a regresat întreaga cunoaștere a omului capabilă să conducă sufletele spre perceperea, în egală măsură, a realităților suprasensibile. Consecința este că studierea practică și concretă a sănătății și bolii la om a devenit imposibilă. Pentru a dovedi aceste afirmații, voi atrage atenția asupra faptului că astăzi sufletele pot ajunge să se înalțe la înțelegerea spiritului din om, cunoscând în același timp și aspectele materiale, fizice. Este ceea ce am expus pe larg în scrierile mele, printre altele, în Cum dobândim cunoștințe despre lumile superioare?.
Pentru observația spirituală, natura spirituală a omului devine o evidență, tot așa cum natura fizică și materială este indiscutabilă pentru observația senzorială. Dar observația senzorială face parte integrantă din organismul nostru corporal, fără a fi nevoie să ne preocupăm de ea, în timp ce pentru a dobândi facultatea de observare spirituală este nevoie de efort. Aceasta nu înseamnă că trebuie să recurgem la tot felul de antrenamente mistice și nebuloase. Ne exersăm pentru observația spirituală dezvoltând viața de gândire riguroasă și concentrându-ne asupra ei. Trebuie să transformăm metodic, printr-o educație a sufletului, facultățile pe care am vrea să le avem de-a gata, și anume persistența calmă în gândire, viața în gândire. Când ne vom pune în activitate fără încetare și metodic sufletul, el va deveni mai puternic, mai viguros și viziunea lui se va schimba. Pentru aceasta, trebuie să reușim cu adevărat să practicăm, pentru o perioadă de timp, anumite experiențe sufletești, tot așa cum suntem obișnuiți să experimentăm în lumea exterioară. Sufletul trebuie să persiste cu calm într-o gândire cu subiecte simple. Nu trebuie să ne lăsăm influențați de autosugestie, de anumite stări de conștiență diminuată, de hipnoză, de exemplu. Acest fel de exerciții cer să dezvoltăm încă și mai mult ceea ce putem reține prin gândirea obișnuită. Trebuie să rămânem lucizi, și exercițiul interior va conduce la fortificarea sufletului, în mod asemănător cu ceea ce se petrece în domeniul fizic când un mușchi antrenat fără încetare devine mai puternic și mai eficient.
Prima percepție nouă ne învață că ființa umană nu se reduce doar la corpul fizic, pe care-l studiem cu ochiul liber, cu ajutorul microscopului sau cu alte mijloace, ci ajungem să percepem că, pe lângă corpul fizic, omul este purtătorul unui corp eteric. Să nu vă șocheze termenul de „corp eteric”. Aș fi putut alege foarte bine și un alt termen, dar trebuie să denumim cumva acest corp. Așadar, putem considera că omul este purtătorul unui corp eteric, pe lângă corpul fizic obișnuit, constituit în așa fel încât el poate fi studiat de anatomia și fiziologia din zilele noastre. Corpul eteric nu trebuie confundat cu noțiunea diletantă de forță vitală, avansată de o epocă științifică depășită. Este vorba de o realitate perceptibilă, pe care o putem contempla cu adevărat. Dacă ar trebui să vă indic o deosebire calitativă dintre corpul eteric și corpul fizic, iată un exemplu, unul dintre multe altele. Corpul fizic al omului este supus greutății, gravitației. El tinde spre Pământ. Corpul eteric al omului tinde spre periferia Universului, adică în toate direcțiile. În zilele noastre, cercetarea științifică este înclinată să țină seama, în general, doar de ceea ce are o greutate, de ceea ce poate fi cântărit. Dar organismul uman opune greutății nu numai absența greutății, ci și tendința centrifugă în raport cu capul, tendință opusă gravitației pământești. Noi nu purtăm în ființa noastră numai niște forțe ale greutății, ale gravitației, ci și niște forțe care tind să se îndepărteze de Pământ.
Iată primul corp suprasensibil. Aș putea enumera și alte caracteristici, dar nu o voi face acum. În noi se află un fel de prim om, omul fizic, orientat centripet în raport cu Pământul. Avem apoi un al doilea om, orientat centrifug, care se îndepărtează de Pământ. Viața rezultă din echilibrul care se stabilește între cele două forme ale ființei umane, corpul fizic, supus gravitației pământești, și corpul eteric, a doua noastră organizare, care tinde să se răspândească în toate direcțiile în Univers.
Să studiem, așadar, această configurație realizată de corpul fizic și corpul eteric. Se poate spune despre corpul eteric că el caută să se răspândească în toate direcțiile, ca și cum ar vrea să se dilate la scara întregului Univers. Corpul fizic e supus greutății. El tinde către centrul Pământului. El rotunjește corpul eteric, lăsându-l să imite, într-un fel, Universul, dar reținându-l în limitele sale. Putem ajunge la o viziune profundă și reală asupra omului doar dacă ținem seama de echilibrul dintre corpul fizic și corpul eteric.
Să mergem mai departe! Odată dobândită temeinic noțiunea despre aceste forțe centrifuge, care caută să se îndepărteze de Pământ, noi regăsim aceste forțe în regnul vegetal. Pentru noi, doar mineralele sunt de natură fizică. În ele nu este nici o urmă de forțe centrifuge, ele nu se supun decât gravitației. La plante, forma exterioară e rezultanta prezenței a două forțe. Pe de altă parte, e clar că nu ne putem opri doar la plante, dacă vrem să studiem niște trepte de organizare mai înalte decât planta. Aceasta își are corpul său eteric. La animal observăm un mod de viață pe care o putem califica drept viață înzestrată cu sensibilitate. Animalul își creează o lume interioară. Această constatare ne invită să ne continuăm cercetările.
Este clar că putem dezvolta în continuare conștiența umană. Lucrăm deja în acest sens atunci când contemplăm nu numai corpul fizic al omului, ci când ajungem să vedem cum corpul fizic este învăluit în corpul eteric ca într-un nor.
Dar aceasta nu este tot ce există în om. Putem să procedăm cu sufletul nostru așa cum facem pentru a fortifica un mușchi printr-un efort continuu. Astfel, putem fortifica sufletul, îl putem face mai viguros, pentru ca gândurile sale să aibă mai multă realitate. Putem trece atunci la un aspect mai dificil. Putem încerca să suprimăm în noi aceste gânduri pe care mai înainte le-am fortificat.
În starea normală de conștiență, ființa umană adoarme atunci când își stinge pe rând văzul, auzul, funcțiile senzoriale, gândirea. Această experiență este ușor de realizat. Dar, fortificând sufletul, după cum am descris mai înainte, prin antrenamentul gândirii, al vieții de reprezentare și afective, putem suprima, la rândul ei, și viața de simțire. Căci, în primă instanță, ajungem într-o stare în care nu dormim, ci suntem foarte treji. Antrenându-ne astfel, trebuie să avem grijă ca nu cumva să ne pierdem somnul. Dar, urmând regulile pe care le-am expus în cărțile mele, sunt luate toate măsurile de precauție pentru a nu ne teme de anumite tulburări. Ajungem să fim foarte treji, dar fără a vedea și fără a auzi nimic din ceea ce percepem de obicei prin simțuri. Reușim să suprimăm amintirile obișnuite, memoria obișnuită. Abordăm lumea cu conștiența golită, dar trează.
Percepem atunci al treilea organism al omului. Eu îl numesc corp astral. Încă o dată, să nu fiți șocați de termenul folosit. Animalele au și ele acest corp. El îi permite omului să nu aibă doar corpul eteric, cu forțele sale care caută să fugă de Pământ, ci să poată dezvolta o adevărată viață interioară. Aici nu există nici o legătură, nici cu adâncurile Pământului, nici cu depărtările Universului. Putem contempla corpul astral ca pe o impregnare interioară cu forțe astrale. Aceasta este cea de-a treia parte constitutivă al organizării umane. Voi vorbi îndată și despre a patra parte constitutivă. Despre această a treia parte constitutivă aș vrea să vă spun următoarele.
Examinarea celei de-a treia părți constitutive a organizării umane pe calea pe care am menționat-o este extrem de instructivă din punct de vedere științific. Este vorba de o revelație subită care ne deschide ochii. Trebuie să mărturisim că până atunci, dacă am reflectat fără prejudecăți la creșterea umană, nu am văzut aici decât lucruri imposibile. Vedem omul cum crește începând din copilărie. Forțele lui vii sunt atunci active. El nu încetează să crească. Dar, în același timp, el își cucerește treptat conștiența, un fel de oglindă interioară care reflectă lumea exterioară, și atunci el dezvoltă conștiență. Este, așadar, aceasta rezultatul creșterii sau al forțelor de nutriție?
Constatăm că tocmai atunci ne este alterată conștiența când în noi sunt preponderente forțele organice care coordonează nutriția și creșterea. Dacă în noi există o hipertrofie a forțelor de creștere și dacă suntem subjugați, într-un fel, de ele, atunci conștiența se resimte imediat. Avem nevoie de un izvor care nu concordă cu forțele de creștere și de nutriție și care li se opune. Ființa umană nu încetează să crească și să se hrănească, dar corpul astral, pe care tocmai vi l-am descris, se opune și degradează fără încetare creșterea și nutriția.
Astfel, noi avem în om procesele de construcție, în relație cu Pământul, prin corpul fizic, și în legătură cu Universul, prin corpul eteric, și procesele de deconstrucție permanentă, prin corpul astral. Corpul astral descompune fără încetare procesele organice, viața celulară și viața glandulară. El deconstruiește permanent.
Acesta este secretul organizării umane. Înțelegem acum de ce ființa umană este înzestrată cu suflet. Ea nu ar putea avea un suflet dacă ar crește fără încetare, ca un vegetal. Trebuie reduse în prealabil procesele de creștere, căci ele sunt cele care refulează sufletul. Nu am putea primi sufletul dacă în creierul nostru ar fi preponderente procesele de creștere și de construcție și nu procesele de deconstrucție, de destructurare. Evoluția exclude orice dezvoltare rectilinie. Ea trebuie undeva să se retragă, să facă loc, să deconstruiască. Acesta este secretul ființei umane, a oricărei ființe înzestrate cu suflet.
Aș vrea să expun astăzi faptele de fiziologie spirituală, de biologie spirituală, pentru a trece mâine la descrierea anumitor boli și a proceselor de vindecare a acestora. Voi proceda, așadar, în acest fel, permițându-mi să trec mai departe după ce vom asculta traducerea a ceea ce a fost spus până acum.
Dacă observăm organizarea animală, avem de-a face cu trei organizări, care sunt corpul fizic, corpul eteric și corpul astral. De îndată ce abordăm omul și dacă ne continuăm antrenamentul interior al sufletului, mai întâlnim, prin contemplare spirituală, o altă parte constitutivă.
Studiind în acest fel animalul, la el nu găsim gândire, simțire și voință clar distincte, ele neutralizându-se, într-un fel, reciproc. Dacă înțelegem clar lucrurile, nu putem susține că la animal există gândire, simțire și voință clar separate. La el nu poate fi vorba decât de amestecul neutru al celor trei elemente. Viața interioară a omului se bazează pe capacitatea de a sesiza intențiile prin gândire calmă. El se poate chiar opri la aceste intenții calme și poate să le pună sau nu în practică. Animalul dă curs oricărui impuls. Ființa umană separă gândirea, simțirea și voința. Nu putem înțelege acest lucru fără a continua dezvoltarea viziunii interioare până la cea de-a patra parte constitutivă a ființei umane, și anume organizarea Eului. Astfel că distingem la om corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, pe care le are în comun cu animalele, și, în cele din urmă, organizarea Eului propriu-zisă.
Noi tocmai ne-am reprezentat cum corpul astral deconstruiește procesele de creștere, cum el refulează fără încetare procesele de nutriție, introducând în organismul uman un fel de moarte lentă. Organizarea Eului salvează, într-un fel, anumite elemente de la această deconstrucție. Aș zice că această organizare reconstruiește pe baza a ceea ce corpul astral a deconstruit deja, pe baza substanțelor eliminate și pe cale de deconstrucție ale corpului eteric și ale corpului fizic. Acesta este secretul naturii umane.
Examinând un creier uman, vedem pornind din părțile clare, situate mai curând sub suprafața lui, trunchiurile nervoase ale organelor de simț, o organizarea foarte complexă. Pentru cel care știe să vadă, aceasta se află, în realitate, într-o stare de destructurare permanentă, deși aceste procese sunt atât de lente încât fiziologia obișnuită nu le poate sesiza. Toate aceste fenomene contribuie la edificarea creierului, a creierului periferic, subiacent, de fapt, organizării umane, tocmai ceea ce îl distinge pe om de animal. Structura creierului central al omului este mai completă cu prelungirea nervilor senzoriali și cu conexiunile lor. Creierul exterior, subiacent organizării obișnuite a omului, este, de fapt, un organ mai apropiat de metabolism decât părțile mai profunde din creier. Din această cauză, creierul periferic care este specific omului, și anume creierul frontal, a fost, de fapt, salvat de organizarea Eului de la destructurarea în curs. Și la fel este în întreg organismul uman. Organizarea Eului salvează de la destructurarea cauzată de corpul astral anumite elemente, pe baza cărora ea edifică ceea ce este subiacent acordului armonios dintre gândire, simțire și voință.
Desigur, nu pot decât să schițez aceste fapte. Dar aș vrea să remarc faptul că, în domeniul cercetării spirituale, noi procedăm cu tot atâta exactitate ca orice știință experimentală. Iar responsabilitatea pe care ne-o asumăm ne face să ne întrebăm întotdeauna dacă rezultatele contemplării noastre spirituale concordă cu rezultatele cercetării exterioare, empirice și fizice. Cel puțin în principiu, această concordanță este un criteriu absolut.
Ei bine, tocmai structura creierului ne atrage atenția asupra unui fapt pe care îl descoperă contemplarea spirituală, percepția spirituală. Este vorba de faptul că la om organizarea Eului este subiacentă celor trei părți constitutive care sunt corpul fizic, corpul eteric și corpul astral. Ea este aceea care, pe baza produselor de degradare, reconstruiește, pentru a-l reda vieții, un fel de parazit. Suntem, așadar, în prezența a patru părți constitutive ale organizării umane. În organismul sănătos, acestea trebuie să stabilească între ele raporturi clar definite.
Referitor la acest subiect, să studiem o analogie științifică. Noi nu obținem apă decât combinând într-un anume fel, în proporții ponderale date, hidrogenul și oxigenul. Nu putem face altfel. Relația dintre hidrogen și oxigen se supune unei reguli datorită căreia putem produce apa.
În acest fel apare omul dacă, permite-ți-mi să mă exprim astfel, există raportul just între corpul fizic, eteric, astral și organizarea Eului. Nu este vorba doar de patru raporturi diferite, ci de patru ori patru relații. Toate sunt susceptibile de a fi perturbate. Poate predomina corpul eteric, căci viața se deosebește de moarte printr-un anume echilibru, care, totuși, este labil. Fără raportul respectiv dintre hidrogen și oxigen nu ar putea fi vorba de apă. În organism poate apărea un raport anormal între corpul eteric și corpul fizic sau între corpul astral și corpul eteric sau între organizarea Eului și una din celelalte părți constitutive. Toate sunt legate unele de altele prin raporturi bine definite. Dacă aceste raporturi sunt perturbate, ne aflăm în prezența organismului bolnav.
Relația pe care o putem discerne astfel nu este, totuși, uniformă în întreaga ființă umană. Ea este diferită pentru fiecare organ. Să considerăm plămânul omului. În plămân, raporturile reciproce dintre corpul fizic, corpul eteric, corpul astral și organizarea Eului sunt altele decât în creier sau în ficat. Iată de ce ființa umană prezintă o organizare atât de complexă, încât în fiecare din organele sale raportul dintre ceea ce este spiritual și ceea ce este material este diferit.
Astăzi îmi permit să rămân la generalități, pentru a nu intra în detalii decât mâine. Aș mai spune acum doar atât, că un anumit organ, ficatul sau rinichiul, de exemplu, poate prezenta o astralitate puternică. Aș vrea să arăt că în organismul omului sănătos există un raport definit și oportun între rinichi, ca organ fizic, și corpurile eteric, astral și organizarea Eului. De exemplu, se poate ca organizarea astrală să predomine în rinichi, ea să fie aici prea puternică. Se poate întâmpla și contrariul. În ambele cazuri, rinichiul este bolnav.
Aceste raporturi ale corpului astral, în sensul excesului sau al insuficienței, sunt diferite într-un alt organ. Vedeți, prin aceasta, că, exact așa cum în domeniul fizic anatomistul sau fiziologul studiază organismul uman în funcție de caracteristicile sale fizice, organismul uman trebuie studiat cu exactitate și în funcție de viziunea în spirit, o dată ce această metodă a fost admisă și mergem pe calea ei. Astfel, noi trebuie să studiem și să distingem starea de sănătate și starea de boală pentru fiecare organ. Vom dobândi astfel, încetul cu încetul, cunoașterea completă a organismului uman. Pentru a-l cunoaște, nu este suficient să fi studiat numai organizarea fizică. Nu îl cunoaștem cu adevărat decât cunoscând cele patru părți constitutive despre care a fost vorba. Nu avem o viziune rațională asupra unei boli decât dacă suntem în măsură să explicăm cum, în organismul uman, una sau alta dintre cele patru părți constitutive menționate predomină sau este în insuficiență, într-un loc sau în altul. Dacă avem o privire spirituală pentru faptele de acest fel, ajungem, într-adevăr, să adăugăm diagnosticului pus în funcție de simptomele fizice și diagnosticul spiritual. Pe tărâmul medicinei antroposofice, unde se realizează acest efort, nu se neglijează nici unul din mijloacele de care se slujește medicina obișnuită. Nu poate fi vorba de așa ceva. Dimpotrivă, la acestea noi adăugăm tot ceea ce se poate obține prin înțelegerea organizării umane în funcție de cele patru părți constitutive, pentru a putea aprecia starea de sănătate sau starea de boală a omului.
Este posibil să mergem și mai departe și să extindem contemplarea spirituală a omului asupra lui însuși la întreaga natură. Ceea ce înseamnă a depăși viziunea fizică asupra naturii, pentru a avea, de asemenea, și o viziune spirituală asupra ei. Este singurul mod de a descoperi raportul dintre om și natură și, în cazul particular al medicinei, relația dintre om și remedii.
Să luăm un exemplu. Siliciul este o substanță foarte răspândită în organizarea pământească. El este conținut în frumoasele cristale de cuarț, aflate peste tot pe Pământ. Această substanță se găsește și în dispersie fină în atmosferă. 28% din scoarța terestră este constituită din siliciu și 48% din oxigen. Așadar, nu este mult mai puțin siliciu decât oxigen. Siliciul formează frumoasele cristale transparente sub formă de prisme hexagonale, de piramide hexagonale. Le găsim în munții noștri, le expunem în locuințele noastre și le admirăm printre mineralele noastre.
Siliciul reprezintă un compus extrem de important al Pământului nostru. Dar, pentru privirea despre care am vorbit și care știe să discearnă și natura spirituală a lucrurilor, tot ce se prezintă sub formă de cuarț, de siliciu, este totodată revelația exterioară a unei realități spirituale.
Când se vorbește despre acest aspect, omul din zilele noastre se revoltă cu mult mai mult decât atunci când este vorba despre spiritul din om. Mai merge să vorbim despre așa ceva în cazul omului. Dar referitor la natură, nu este tolerată ideea că în orice creatură din natură se găsește spiritul. Omul din zilele noastre vrea să rămână numai la natura fizică. Cu toate acestea, realitățile sunt altele. Ce deosebire, pentru conștiența care s-a antrenat să privească siliciul, cristalul de cuarț sau acidul carbonic! Suntem obișnuiți astăzi să ținem seama numai de caracteristicile fizice obișnuite, conform cărora acidul carbonic este carbon și oxigen, acidul silicic este siliciu și oxigen, înțelegând siliciul și oxigenul conform proprietățile puse în evidență în laborator, și observabile, de asemenea, cu ajutorul unor reacții chimice. La fel stau lucrurile și cu carbonul și oxigenul.
La toate acestea se adaugă ceea ce este de ordin spiritual. În tot ceea ce ține de siliciu, în tot ceea ce, în stare solidă, este asemenea cristalului de stâncă pe care îl găsim în munți, în toate acestea, substanța siliciu deschide calea pentru ceea ce este de natură spirituală. Substanța siliciu este întotdeauna permeabilă la întreaga viață și activitate de ordin spiritual din lume.
Este ciudat că acest cristal de cuarț este un fel de loc de trecere pentru ceea ce este spiritual. Pământul este, în realitate, înconjurat de 28% siliciu. Tot ce ține de procesul siliciu este traversat de ceea ce este de ordin spiritual, la fel cum lumina traversează un mediu transparent. Mai întâlnim cristalul de stâncă, cuarțul, și printre pietrele opace, sub formă de topaz fumuriu. Chiar dacă lumina nu-l traversează, spiritul trece prin el.
Așadar, avem de-a face în natură cu niște substanțe pur și simplu permeabile pentru ceea ce este de ordin spiritual. Ele sunt purtătoare de spirit, spiritul se află în ele. Ele se lasă pătrunse de spirit în toate direcțiile și nu îl rețin deloc. Sunt adevărate locuri de trecere pentru spirit.
Dacă acesta este comportamentul siliciului față de ceea ce este de ordin spiritual, cu totul altfel stau lucrurile în privința acidului carbonic. În orice substanță fizică există substanță spirituală. Acidul carbonic are particularitatea de a individualiza în el ceea ce l-a pătruns ca substanță spirituală. Acidul carbonic vrea să rețină, cu toate forțele sale, ceea ce este de natură spirituală. Substanța spirituală însăși alege acidul carbonic pentru a se instala în el. Când spiritul pătrunde substanța siliciu, el vrea să meargă mai departe, el vrea să savureze puțin din ce este silicic. Ajungând la acidul carbonic, spiritul vrea să rămână în el. El se simte foarte bine, ca acasă, acolo unde a luat în stăpânire acidul carbonic.
Iată care sunt motivele. La animal, avem procesul acid carbonic în respirație și în circulația sângelui. Acest proces este legat mai ales de corpul astral. Acesta lucrează în permanență în procesul acid carbonic. La animal, procesul acid carbonic este fațada exterioară, fizică, în timp ce munca interioară și spirituală este asigurată de corpul astral. Corpul astral este elementul spiritual. Procesul acid carbonic este corespondentul său fizic și se află la baza expirației.
Organizarea Eului este elementul spiritual interior. Noi avem siliciu în păr, în oase și în organele de simț, siliciul se găsește repartizat pe întreaga periferie a corpului. Peste tot acolo unde, într-un fel, omul intră în contact cu forțele lumii exterioare, se află siliciul. El este corespondentul exterior, activitatea exterioară a organizării Eului. Corpul astral este un element spiritual interior. Procesul acid carbonic este pentru acesta elementul fizic exterior. Procesul siliciu este elementul fizic exterior. Organizarea Eului este elementul interior.
Gândiți-vă acum că, într-o anumită măsură, organizarea Eului trebuie să fie îndeajuns de puternică pentru a asimila, pentru a lua în stăpânire întreg acest proces siliciu care se află în ea. Dacă această organizare este prea slabă, procesul silicic rămâne din punct de vedere fizic în pană și apare un proces patologic. Corpul astral trebuie să fie îndeajuns de puternic pentru a domina procesul acid carbonic. Dacă el nu poate face aceasta, acidul carbonic sau produsele sale de degradare sunt blocate și avem atunci un început de boală.
Învățând să cunoaștem forța sau slăbiciunea corpului astral, ajungem să înțelegem că sediul cauzelor bolilor se află la nivel spiritual. Cunoașterea organizării Eului ne ajută să percepem cauza tuturor bolilor care provoacă fie o degradare inadecvată a siliciului în organism, fie stări care trebuie tratate printr-un proces silicic. Despre aceasta va fi vorba mâine. Iată acum ce rezultă de aici.
În virtutea științelor fizice ale naturii, putem administra siliciul indiferent sub ce formă. Este ceea ce se face, de altfel. Medicina de astăzi se slujește rar de această substanță, dar recurge, totuși, la ea. Când o utilizează, nu ține seama decât de ceea ce îl privește pe chimist, combinația de siliciu și oxigen, SiO2. Este tot ce se are în vedere. În realitate, administrând siliciu, noi dăm o substanță exterioară, materială, care nu reține spiritul, ci îl lasă să treacă. Trebuie să știm acest lucru. Când îi administrăm omului siliciul ca remediu, trebuie să preparăm remediul în așa fel încât spiritul să fie bine integrat în el.
Cu privire la medicamentele care conțin acid carbonic, trebuie să știm că în ele acționează corpul astral.
Așadar, este posibil să ne gândim la o terapie care nu operează numai cu ajutorul agenților chimici, al forțelor chimice. Administrăm remediul fiind pe deplin conștienți că baia sau injecția introduc în organismul uman, o dată cu substanța organică, și elementul spiritual corespunzător, tot așa cum am face-o administrând o substanță fizică într-un procentaj dat.
Putem trece, astfel, de la cunoașterea substanței fizice a medicamentului la acțiunea sa de natură spirituală. Aceasta era calitatea medicinei din vechime. Mai rămân tradițiile, care se regăsesc în utilizarea încă actuală a unor medicamente importante.
Va trebui să revenim la aceste aspecte. O vom face, fără a neglija din această cauză medicina fizică, ci adăugând la cunoașterea fizică echivalentul spiritual referitor la om și la natură. În acest domeniu, se poate manifesta tot atâta exactitate, câtă există în domeniul științelor fizice ale naturii.
Iată aspectele prin care antroposofia nu vrea să corecteze medicina obișnuită, ci să o completeze, pentru că medicina însăși resimte această necesitate. Vă veți convinge de aceasta când va apărea o carte, care este, într-un fel, un prim studiu în acest domeniu. Cartea tocmai a fost dată la tipar și ea expune primele elemente. Este vorba de niște fapte care nu pot fi asimilate decât lent; va fi nevoie de timp până când aceste prime elemente de bază de care dispunem în prezent vor lua forma unui sistem frumos și închegat, așa cum îl prezintă, în toate privințele, medicina actuală. Va trebui să parcurgem un drum și îl vom parcurge, și primul rezultat care a apărut în această stare de spirit, cartea despre care este vorba, rezultă din colaborarea mea cu Ita Wegman, doctor în medicină și director al Institutului Clinic și Terapeutic de la Goetheanum, o prietenă dragă și colaboratoarea mea în domeniul medicinei și în alte domenii de cercetare ale științei spirituale, și în această cercetare în general. Ceea ce va fi expus în această carte, al cărei prim volum se află sub tipar, nu reprezintă decât un început. Vor urma alte volume, căci ceea ce menționez aici este introducerea într-o cunoaștere spirituală vastă, în care omenirea din zilele noastre nu poate să creadă, ceea ce este foarte de înțeles. Totuși, în domeniul medical pot fi obținute niște rezultate, lucru de care vă puteți convinge datorită practicii din cadrul Institutului Clinic al Dr. Ita Wegman. Sunt convins că dacă personalitățile care se interesează, fără prejudecăți, de această completare, de această extindere a medicinei, și aceasta cu bunăvoința consacrată de obicei medicinei fizice, ele nu vor întâlni prea multe dificultăți pentru a ajunge la înțelegerea spirituală a omului și a artei vindecării.
Am încercat să menționez numai principiile. Știu bine că nu se poate reține mare lucru din aceste indicații. Totuși, aș vrea să merg mai departe în cea de-a treia parte a acestei expuneri, după ce se va traduce ceea ce am spus până aici. Voi demonstra cum, plecând de la asemenea premise, putem să intrăm, în principiu, în cunoașterea anumitor procese patologice și să oferim astfel o bază pornind de la care să ajungem de la patologie la terapie.
Permiteți-mi să mai demonstrez acum, cu ajutorul a două exemple, aplicarea practică și spirituală a ceea ce am expus mai înainte. Iată ce vom susține pe baza celor deja spuse. Diagnosticul spiritual, dacă mă pot exprima astfel, revelează faptul că undeva, într-o anumită parte a ființei umane, corpul eteric este predominant, că acțiunea lui este prea puternică. S-a întâmplat acest lucru: suntem în prezența faptului simplu și evident că într-un anumit organ corpul eteric este prea activ. Corpul astral și organizarea Eului nu sunt în măsură, primul, prin intermediul deconstrucției, cea de-a doua prin fortificare, să domine procesul predominant al corpului eteric într-un anumit organ. Suntem confruntați cu o organizare astrală devenită prea slabă, poate și cu o organizare a Eului prea slab dirijată, și atunci corpul eteric predomină. Într-un anume organ el conduce procesele de creștere, de nutriție, la o asemenea stare, încât unitatea organismului uman este insuficient asigurată de coordonarea corpului astral și a organizării Eului.
În locul în care predomină corpul eteric, organismul uman devine prea puternic expus forțelor centrifuge care se îndreaptă spre Univers. Ele sunt active în corpul eteric. Ele nu se află în echilibru cu forțele centripete din corpul fizic. Astfel, corpul astral nu poate stăpâni ceea ce tinde să se dezvolte. În acest caz, noi suntem, în același timp, în prezența unei predominanțe a procesului silicic și a unei organizări a Eului care nu poate domina acest proces.
Este ceea ce vedem întotdeauna în formațiunea tumorală. Se deschide, astfel, o nouă cale spre cunoașterea proceselor carcinomatoase, a cancerului.
Veți observa, desigur, că cercetarea asupra cancerului pare să înceapă întotdeauna bine. Chiar au fost obținute niște rezultate excelente în domeniul fizic. Totuși, cancerul nu poate fi înțeles dacă nu se ține seama de faptul că în această boală este vorba de predominanța corpului eteric, fenomen care nu poate fi nici suprimat, nici deconstruit, de acțiunea corelativă a corpului astral și a organizării Eului. De unde întrebarea: ce să facem pentru a fortifica parțial, în organul respectiv, organizarea astrală și organizarea Eului, pentru ca predominanța organizării eterice să fie diminuată? Aceasta este întrebarea, la început abstractă, care conduce la tratamentul cancerului despre care îmi voi permite să vorbesc mâine.
Așadar, vedem aici cum înțelegerea corpului eteric deschide calea spre discernământul treptat într-una din bolile umane cele mai grave, pentru lupta împotriva ei, prin înțelegerea acțiunii spirituale din remedii. Este un exemplu care arată că pentru a înțelege boala în mod eficient trebuie să avem în vedere corpul eteric.
Să presupunem acum predominanța corpului astral, să presupunem că acesta predomină aproape în întregul organism, și că avem de-a face cu un fel de învârtoșare a corpului astral, el dezvolându-și în exces forțele interioare și dobândind mai multă importanță decât i-ar reveni lui în organism. Ce se va întâmpla? Când corpul astral nu mai poate fi stăpânit de organizarea Eului, când acțiunea sa de deconstrucție nu poate fi paralizată în mod adecvat printr-un proces revivifiant, care ar restabili echilibrul, atunci se manifestă peste tot niște fenomene care țin întotdeauna de o slăbiciune a organizării Eului. Căci, cu cât corpul astral este mai puternic și predomină, cu atât organizarea Eului este mai slabă. Este ceea ce corespunde întotdeauna tuturor simptomele patologice cauzate de slăbiciunea organizării Eului și de excesul forțelor corpului astral.
Vedem manifestarea acestui fapt în activitatea cardiacă anormală. Trebuie să căutăm un sindrom care comportă o activitate cardiacă exagerată.
Pe de altă parte, activitatea puternică a glandelor rezultă din activitatea relativ slabă a Eului în raport cu corpul astral. Astfel, anumite organe glandulare, mai mult sau mai puțin periferice, încep să dezvolte o activitate predominantă, pentru că ele nu sunt stăpânite în mod suficient de organizarea Eului. De unde rezultă, de exemplu, hipertrofia glandulară, care conduce la gușă.
Vedem, de asemenea, cum, prin învârtoșarea corpului astral, procesul siliciu, chemat, în principiu, să reacționeze din interior, este refulat spre exterior, cum organizarea Eului nu este capabilă să fie activă în măsura în care ar trebui în organele de simț. Observăm în acest caz ochii exoftalmici. Corpul astral împinge ochii spre exterior. Este rolul organizării Eului să stăpânească această exteriorizare a globilor oculari. Echilibrul stabil/labil dintre organizarea Eului și corpul astral ne menține ochii în poziția prevăzută pentru organizarea noastră. Observăm ieșirea în afară a globilor oculari, ca și cum ei ar fi gata să iasă din organism, pentru că organizarea Eului este prea slabă pentru a-i reține în mod corect la locul lor. Observăm, în același timp, apariția unei agitații generale, a unei hipersensibilități, a nervozității. În sfârșit, observăm predominanța activității corpului astral, deoarece organizarea Eului nu poate stăpâni procesele organice însuflețite de corpul astral. Se produce ceea ce trebuie să se întâmple atunci când organizarea Eului este prea slabă și când ființa umană este hărțuită și tulburată de organizarea astrală, subordonată, totuși, organizării Eului. Rezultă o insomnie asociată acestei exoftalmii și o activitate anormală a glandelor. Pe scurt, înțelegem boala lui Basedow dacă înțelegem ființa umană.
Orientându-ne astfel, descoperim că boala lui Basedow este provocată de dezechilibrul dintre Eu și corpul astral. Putem încerca atunci să urmăm calea corespunzătoare pentru a pune la punct terapeutica.
Vedeți că cercetarea și descoperirea acestor fapte se poate realiza într-un mod exact, datorită viziunii spirituale asupra omului, și aceasta atât din punctul de vedere al patologiei, cât și din punctul de vedere al terapiei.
Aceasta este ceea ce am vrut să spun pentru început. Mâine îmi voi permite să reiau mai în amănunt cele două exemple pe care le-am dat, pentru a arăta cum acest fel de patologie spirituală conduce, de asemenea, la o terapie spirituală. Voi porni de la aceste două tablouri clinice, carcinomul și boala lui Basedow, pentru a arăta cum poate conduce această cale la o îmbogățire, la o completare a terapiei, dacă a fost creată baza spirituală exactă în acest scop.
Referitor la cele două exemple, îmi voi permite mâine să insist mai mult asupra terapiei, pentru a extinde astfel viziunea terapeutică.
