Am încheiat ieri indicând ceea ce se arata unei cunoașteri reale, autentice, a fi una dintre granițele științelor naturii, în final caracterizând Inspirația. V-am îndreptat atenția asupra faptului ca prin Inspirație omul poate create progresând într-o lume spirituală, fiind conștient că se află în ea și totodată este în afara propriului corp. Și v-am arătat cum creșterea în această lume se procesează pornind de la un element muzical atonal și avansând până la un element ființial individualizat. Din remarcile făcute ieri privitor la supracriticism și suprascepticism a rezultat că pot lua naștere stări patologice la persoanele ce ies din trup fără a lua cu sine Eul, când omul nu-și întrețese pe deplin conștiența Eului în acele stări pe care le viețuiește cu ajutorul Inspirației. Dacă omul ajunge să-și aducă Eul în această Inspirație, avem de-а face cu un progres sănătos, necesar, al cunoașterii omenești. Dar dacă el, într-o epocă de cultură precum cea actuală – când ființa omului are tendința de a se elibera de organism –, lasă instinctiv, inconștient, într-un mod nesănătos ca lucrurile să se desfășoare de la sine, atunci iau naștere acele stări patologice despre care s-а vorbit ieri. Căci în constituția noastră noi avem doi poli. Și noi putem ori pe de о parte să ne îndreptăm către ceea ce ne oferă о privire spirituală liberă către realitățile cele mai înalte sau, dacă evităm aceasta, dacă nu ne angajăm curajos să pătrundem deplin conștienți în această regiune și ne lăsăm antrenați de formele inconștiente ale naturii umane, putem să decădem într-o îmbolnăvire a organismului fizic. Și ar fi о eroare gravă să credem că am fi protejați față de această îmbolnăvire dacă evităm strădania de a accede la adevărata lume spirituală. Noi ne îmbolnăvim oricum atunci când instinctele, cum se spune, alungă corpul astral din organism. Iar ceea ce viețuim prin aceea că, deși nu pătrundem noi înșine prin cercetare în această lume spirituală caracterizată mai înainte, asimilăm prin înțelegere rațională noțiunile și ideile științei spirituale, aceasta ne protejează pe deplin, mai ales în prezent, de о cădere nesănătoasă în stările maladive descrise ieri, chiar dacă ele s-ar manifesta și numai sufletește. Asta pe de о parte.
Dar ce ducem de fapt în lumea superioară, când luăm cu noi conștiența deplină? Este suficient să urmăriți dezvoltarea omului de la naștere până la schimbarea dentiției și puțin după aceea, și veți constata că pe lângă evoluția vorbirii, gândirii, ș.a.m.d., un element foarte important aici îl reprezintă formarea treptată și metamorfoza memoriei. Și dacă observați parcursul vieții în continuare, veți înțelege întreaga importanță a memoriei pentru о existență umană deplină. Dacă datorită unor stări maladive oarecare se produce о întrerupere а memoriei, astfel că suntem incapabili să ne amintim de anumite viețuiri pe care le-am avut, dacă au apărut discontinuități ale memoriei, înseamnă că suntem atinși de о afecțiune sufletească serioasă, căci simțim cum firul Eului, care ne conduce viața, se rupe. Iar după cum puteți citi și în Teosofie, memoria stă în intimă legătură cu Eul. De aceea nu trebuie să pierdem ceea ce se manifestă prin memorie atunci când parcurgem drumul pe care l-am descris ieri. Noi trebuie să luăm cu noi în lumea Inspirației forța sufletească conferită de memorie.
Dar, după cum în natură totul se află în transformare, cum planta în creștere își modifică frunza verde în petala roșie, cum în natură totul se bazează pe metamorfoză, la fel se petrec lucrurile și în decursul existenței umane. Atunci când, sub influența conștienței depline a Eului, transferăm realmente forța memoriei în lumea Inspirației, memoria se metamorfozează. De aceea cercetătorul spiritual face pe de о parte experiența, că atunci când ajunge în situația de viață de a fi în Inspirație, în acel moment el nu are la dispoziție memoria obișnuită. Memoria obișnuită о avem la dispoziție numai când trăim sănătos în trup; când trăim în afara trupului nu avem această memorie la dispoziție.
Din aceasta rezultă о situație deosebită care, dacă când v-o pun pentru prima oară în fața ochiului sufletului, va apare ca ceva paradoxal, deși corespunde întru totul realității. Cel care a devenit un autentic cercetător spiritual, cel care prin aceasta pătrunde concret cu ajutorul Inspirației în adevărata realitate spirituală – așa cum este ea descrisă în cărțile mele –, el trebuie să о viețuiască din nou, de fiecare dată când vrea să о aibă în conștiența sa. De aceea, când cineva vorbește despre lumea spirituală în mod inspirativ, el nu va apela la notițe sau la memoria obișnuită; când el exprimă în mod nemijlocit ceea ce i se revelează în lumea spirituală, el trebuie atunci ca de fiecare dată să efectueze din nou munca de percepție spirituală. Forța memoriei s-а metamorfozat. A fost păstrată doar forța de a crea mereu ca nou conținutul respectiv. Prin aceasta situația cercetătorului spiritual este mai dificilă decât cea a omului ce apelează la memoria curentă. El nu poate face о comunicare rechemând-o din memorie: El trebuie ca de fiecare dată să recreeze ceea ce dobândește cu ajutorul Inspirației. Iar aici avem de fapt aceeași situație ca în cazul percepției senzoriale din lumea fizică. Dacă vreți să percepeți ceva concret în lumea fizică, nu puteți să întoarceți spatele lucrurilor și să vă duceți în alt loc pentru a obține percepția lor senzorială. Trebuie să reveniți la acele lucruri. La fel trebuie și cercetătorul spiritual să revină la aceleași conținuturi spirituale ale conștienței. Și așa cum pentru percepția fizică trebuie să învățăm a ne deplasa în spațiu, pentru a trece de la un lucru la altul, și cercetătorul spiritual ce apelează la Inspirație trebuie să devină capabil a se deplasa liber în elementul timpului. Este necesar ca el, dacă-mi permiteți formularea paradoxă, să poată înota în elementul timpului. El trebuie să învețe a merge о dată cu însuși timpul. Iar dacă a învățat aceasta, va constata că forța memoriei s-a transformat în altceva, că s-a petrecut о metamorfoză cu forța memoriei. Ceea ce efectua memoria în domeniul fizic-senzorial trebuie să fie acum substituit prin percepții spirituale. Iar ce a rezultat prin transformarea memoriei, îi conferă perceperea unui Eu mai cuprinzător. Acum, realitatea vieților pământești repetate devine un fapt dobândit prin cunoaștere nemijlocită. Eul este (re)cunoscut într-o nouă amploare. Iar prin aceea că memoria, care menține puterea Eului între naștere și moarte, se metamorfozează, conținutul Eului debordează învelișul ce cuprinde doar о viață; acum se inaugurează cunoașterea vieților pământești repetate, între care este absolvită о existență spirituală între moarte și о nouă naștere, aici survenind ceva care este dobândit prin cunoaștere nemijlocită.
Către cealaltă latură, cea a conștienței, rezultă acum altceva dacă se încearcă evitarea a ceea ce încă nu era cunoscut de vechiul mod de percepție a spiritualului, prezentat anterior de mine ca ținând de filozofiile vedantice. Noi occidentalii, dacă aprofundăm înțelepciunea orientală străveche, presimțim pe de о parte măreția concepției ei spirituale. Simțim cum aici sufletul a fost înălțat prin filozofia Vedantei în regiuni spirituale în care putea să se deplaseze, așa cum occidentalul poate să о facă cu conștiență obișnuită doar în cadrul gândirii matematice, geometrice sau mecanic-analitice. Dar dacă coborâm în regiunile vaste care-i erau accesibile conștienței obișnuite în Orient, atunci găsim ceva ce noi ca occidentali, datorită treptei avansate de evoluție a noastră, nu mai putem suporta: găsim un simbolism foarte elaborat, о alegorizare a lumii sensibile. Această simbolizare, alegorizare, această gândire în imagini a lumii fizice este ceva despre care suntem conștienți că ne îndepărtează de realitate, de pătrunderea autentică în esența naturii. Acest ceva a fost transferat anumitor confesiuni religioase, și ele de fapt nu mai știu ce să facă cu această artă a simbolizării ajunsă la decadență, cu această artă a mitologizării. Această lume iluzionară – pe care orientalul о aplică nemijlocit asupra naturii, crezând că astfel poate să dobândească cunoștințe despre ea –, are valoare pentru noi în Vest, potrivit cu nivelul la care s-a ajuns, numai dacă о folosim ca un exercițiu lăuntric preliminar pe calea cercetării spirituale. Trebuie să ne însușim acea forță sufletească pe care orientalul a folosit-o pentru a simboliza, a antropomorfiza. Trebuie să exersăm lăuntric această forță, dar cu această ocazie să fim pe deplin conștienți: Cădem în superstiție, în fantazare despre natură dacă vrem să о folosim cu alt scop decât acela de a face un antrenament sufletesc. Urmează să vă mai ofer detalii în acest sens cu о altă ocazie [Nota 39], sunt lucruri pe care le găsiți și în cartea mea Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?.
Dar prin aceea că forța pe care orientalul о îndreaptă în afară noi о folosim pentru exerciții lăuntrice, cultivând reprezentarea în imagini în felul acesta, reușim realmente să dobândim cunoștințe la celălalt pol, cel al conștienței. Reușim treptat să transformăm gândirea abstract-noțională într-o gândire în imagini. Și atunci se instaurează ceva ce ar putea fi denumit gândire viețuitoare. Viețuim gândirea imaginativă. De ce reușim să о viețuim? Deoarece nu viețuim decât ceea ce acționează în primii ani ai copilăriei în trup, așa cum a fost deja descris. Nu viețuim organismul omenesc ocupând spațiul cu formele sale stabile, ci ceea ce urzește și trăiește în interior. Trăim aceasta în imagini. Prin efort lăuntric reușim să dobândim о imagine a vieții sufletești reale. La acest alt pol al cunoașterii dezvoltăm ceea ce se află în conștiență: reprezentarea imaginativă, viața în imaginație. Și fără a reuși să pătrundă legitățile acestei vieți în imaginație, psihologia actuală nu va reuși să iasă din impas. Numai atunci când va progresa la nivelul imaginației, depășind pedanteria ei verbală, va putea lua naștere о psihologie capabilă să înțeleagă realmente ce este omul.
Căci așa cum a venit vremea ca omul, datorită condițiilor culturale generale, să aibă tendința de a ieși din corpul său fizic tinzând către Inspirație – așa cum am văzut în cazul lui Nietzsche –, tot așa, dacă vrea să ajungă la о cunoaștere de sine, a venit timpul ca omul să se simtă condus către Imaginație. El trebuie să pătrundă în sine mai profund de cât fusese necesar în epocile anterioare. Dacă este ca evoluția să nu cadă în barbarism, omul trebuie să dobândească о autentică percepere și imagine de sine. Iar aceasta nu о poate realiza decât printr-o cunoaștere imaginativă. Că prin aceasta el se îndreaptă către interior, că vrea să pătrundă acolo mai profund decât fusese cazul în culturile anterioare, ne-о dovedesc iarăși stările maladive patologice apărute sub forme noi și descrise recent de cei care au posibilitatea să le studieze din perspectiva psihiatriei sau medicinii. Acest lucru ni-l indică apariția agorafobiei, a meteorosensibilității și claustrofobiei; ele sunt forme maladive care actualmente apar frecvent. Și dacă ele de regulă sunt observate abia atunci când ajung la psihiatru, unui observator mai fin i se revelează și alte aspecte. El vede apărând sufletește în evoluția umană agorafobia, meteorosensibilitatea și celelalte, tot așa cum văzuse Inspirația apărând în formă maladivă la Friedrich Nietzsche, el vede ceea ce apare mai ales în stările sufletești care adesea sunt considerate normale, în agorafobie, în teama de loc, în frica de spațiu. El vede ceea ce apare în meteosensibilitate, când oamenii resimt lăuntric ceva și nu știu ce să facă, iar dacă starea persistă, se poate ajunge la afecțiuni ale organelor digestive, la perturbări ale digestiei. El face cunoștință cu ceea ce ar putea fi numit teama de singurătate, claustrofobia, când oamenii nu pot sta singuri, când mereu și peste tot, de о manieră maladivă, pot să stea numai acolo unde au un anturaj. Aceste lucruri apar tot mai des. Ele ne arată că în prezent omenirea aspiră către Imaginație și că ceva ce amenință să devină un rău pentru civilizație, ar putea fi combătut cu ajutorul Imaginației. Frica de spațiu reprezintă realmente о suferință care la unii oameni se manifestă extrem de neplăcut. Acești oameni avansează în vârstă, și la un moment dat apar stări foarte ciudate. Ieșind din casă și ajungând într-un loc fără oameni, sunt năpădiți de о teamă nejustificată. Le este frică de ceva, nu mai au curaj să facă un pas în acel loc pustiu, iar dacă totuși mai fac un pas, se poate întâmplă ca ei să cadă în genunchi sau chiar să se prăbușească leșinând. Este suficient ca să vină un copil, ca respectivul să-l ia de mână sau doar să-i atingă corpul, și în acest moment se simte din nou fortificat lăuntric iar agorafobia se retrage. Foarte interesant este un caz consemnat în literatura medicală [Nota 40]. Un tânăr, care se simțea suficient de puternic pentru a deveni chiar și ofițer, are un atac de teamă a locului, atunci când este trimis în cadrul unor manevre să schițeze о anumită zonă. Degetele sale tremură, el nu poate desena; acolo unde are un gol în jurul său, sau cel puțin ceva resimțit ca gol, el este năpădit de о teamă pe care о recunoaște imediat ca stare maladivă. El se află în apropierea unei mori. Și pentru a-și putea împlini misiunea, are nevoie să țină fără întrerupere un copilaș lângă el, și numai faptul că acesta este acolo, face ca el din nou să poată desena. Și ne întrebăm: De unde provin asemenea manifestări? De ce există de exemplu și cazul acelor oameni care, dacă noaptea au uitat să lase – ca de obicei – ușa dormitorului deschisă, se trezesc total transpirați și nu pot altfel decât să sară din pat pentru a deschide ușa; căci ei nu pot suporta să stea într-un spațiu închis. Există și persoane care trebuie să aibă toate ferestrele și toate ușile deschise, că ei trebuie să lase chiar ușa curții deschisă, atunci când casa are о curte, pentru a avea conștiența că posedă libertatea de a părăsi în orice moment spațiul respectiv. Cel care poate observa mai exact stările sufletești vede cum își face apariția claustrofobia, chiar dacă ea se manifestă mai rar în aceste forme extreme.
Iar apoi există oameni care simt că se petrece ceva inexplicabil în trupul lor. Ce este? Este о intemperie ce se apropie, sau sunt alte fenomene atmosferice. Există persoane, foarte rezonabile de felul lor, care însă trebuie să tragă perdelele când fulgeră și tună, trebuie să stea într-un spațiu întunecat, căci doar așa se protejează de disconfortul cauzat de formele atmosferice. Aceasta este meteorosensibilitatea. De unde provin aceste stări pe care le remarcăm în mod foarte clar în zilele noastre, mai ales la persoanele care pentru о perioadă mai îndelungată se dedau cu credulitate unui anumit dogmatism? Chiar dacă nu se manifestă până în fizic, la nivelul sufletesc aceste stări pot fi observate la ei cu exactitate. Ele sunt în stadiu incipient. Ele apar ca ceva deranjant în comparație cu о atitudine liniștită, echilibrată față de situațiile din viață, ele se manifestă provocând felurite stări maladive care, deoarece imaginea fizică a claustrofobiei, agorafobiei sau a meteorosensibilității nu se arată imediat, sunt atribuite la fel de fel de lucruri, pe când în realitate ele trebuiesc atribuite acelor configurații speciale ale vieții sufletului, care izbucnesc maladiv.
De unde provin aceste stări? Din cauză că noi trebuie nu numai să învățăm a ne simți sufletește eliberați de trup, noi trebuie după aceea și să cufundăm înapoi în trup această stare sufletească, și anume în mod conștient. La fel cum între naștere și schimbarea dinților se „degajează” din trup ceea ce a fost descris în cursul conferințelor, tot așa, între schimbarea dinților și pubertate, coboară apoi în organismul fizic ceea ce este trăit în afară: așa-numitele viețuiri astrale. Iar ceea ce se desfășoară în timpul pubertății nu reprezintă altceva decât această intrare în corp între cca șapte și paisprezece ani. Partea sufletesc-spirituală independentă pe care о are omul, trebuie să coboare din nou în organism. Iar ceea ce apare apoi ca iubire fizică, ca porniri sexuale nu este decât rezultatul cufundării menționate, pe care trebuie să ajungem să о cunoaștem foarte bine. Cel care intenționează să dobândească о reală cunoaștere la polul conștienței, trebuie să poată realiza aceasta acționând pe deplin conștient și în mod sănătos – conform acestor îndrumări asupra cărora voi reveni [Nota 41] –, adică el trebuie să învețe cum să coboare în trup. Ceea ce se petrece în acest caz va fi atunci viețuit mai întâi ca о reprezentare imaginativă a interiorului. Și nu este suficient să avem о reprezentare plastic-spațială exterioară: Trebuie să exersăm pentru a dobândi о reprezentare mobilă a formelor în așa fel ca prin această Imaginație să depășim treptat tot ce are un caracter spațial și să putem accede la reprezentarea unei „acțiuni de scoatere din sine”. Pe scurt, trebuie să ne cufundăm, dar în așa fel că atunci când efectuăm această imersiune, să fim capabili a ne distinge clar de propriul trup. Căci putem (re)cunoaște doar ceea devine obiect pentru noi. Ceea ce este subiectiv nu poate fi cunoscut. Dacă reușim să ținem liber de о imersiune inconștientă în trup, ceea ce am viețuit în afara trupului, atunci ne cufundăm în el și viețuim acolo prin Imaginație, în tablouri interioare, ceea ce se înalță în conștiență ca fiind esența acestui trup. Cel care însă nu păstrează libere aceste imagini, ci le lasă să se furișeze în trup, cel căruia trupul nu-i devine obiect, ci îi rămâne subiect, acela ia cu el sentimentul spațiului în trup. Prin aceasta se produce о fuzionare a astralului cu trupul de о intensitate ce ar fi trebuit evitată. Iar ca urmare, viețuirea lumii exterioare se amestecă cu interiorul iar omul, conferind о nuanță subiectivă la ceea ar fi trebuit să devină obiectiv, nu mai poate trăi în mod normal spațialul. Frica de spațiul gol, de locurile nepopulate, teama de astralitatea ce umple spațiul, de intemperii, poate chiar și tot ce ține de Lună și stele, i se înalță în suflet. El trăiește prea intens în sine. De aceea este necesar, ca la toate exercițiile ce conduc la Imaginație, să se evite о asemenea coborâre prea intensă în trup, astfel ca în timpul coborârii Eul să rămână afară. Pe când Eul trebuia să fie luat în lumea Inspirației, el trebuie să rămână în afara lumii Imaginației. Chiar dacă pentru aceasta din urmă ne-am pregătit tocmai prin simbolizare, prin reprezentări-imagine, acum renunțăm la toate imaginile fantaziei. Dar în locul lor apar imagini obiective. Doar ceea ce trăiește în interiorul staturii umane încetează acum să ni se prezinte ca obiect. Pierdem forma exterioară și ne apare multitudinea emergenței dinspre etericul omului. Acum nu mai vedem forma umană unitară a trupului uman, ci multitudinea tuturor acelor forme de animale care, într-un amestec mai mult sau mai puțin haotic, reprezintă о sinteză a acestei forme. Parcurgând acest drum lăuntric, omul face cunoștință cu ceea ce trăiește în regnurile vegetal și animal. El ajunge să cunoască ceea se petrece realmente în plantă și animal, lucruri la care nu ar putea niciodată să fie condus cu ajutorul concepțiilor atomistică și moleculară. Căci el dobândește această cunoaștere prin percepția sa lăuntrică. Și ce face posibil ca noi să nu ne aducem Eul în corpul fizic, atunci când promovăm Imaginația? Doar faptul de a cultiva în noi forța iubirii într-un mod mai elevat decât în viața obișnuită, unde ea este condusă de formele trupești către ceea ce ține de senzorial; doar prin însușirea forței altruiste a iubirii, a existenței libere de egoism nu numai față de regnul omenesc, ci chiar și față de regnurile naturii. Și deasemenea prin dobândirea capacității de a face ca tot се conduce spre Imaginație să fie purtat de forța iubirii, aceasta trebuind să fie prezentă întotdeauna în procesul cunoașterii unui obiect în maniera prezentată.
Avem din nou cele două direcții divergente: Modul sănătos de a activa forța iubirii în Imaginație, sau modul maladiv de a ne împovăra cu teama fața de ceea ce se alia în exterior și este viețuit în Eul nostru, iar apoi este coborât în corp fără să fi reținut Eul afară, prin acesta luând naștere agorafobia, claustrofobia, meteorosensibilitatea. Dar și aici avem posibilitatea înălțării la о cunoaștere superioară, dacă dezvoltăm în mod sănătos ceea ce altminteri amenință maladiv să îndrepte civilizația spre barbarie.
Iar în felul acesta dobândim о cunoaștere autentică a omului. Dincolo de ce se poate afla de la anatomie, fiziologie, biologie, dobândim о cunoaștere autentică a omului prin aceea că pătrundem realmente în organizarea lui. Or, aceasta cunoaștere de sine umană, ea este cu totul altceva decât cred mulți creatori mistici de confuzie ce afirmă că atunci când coboară acolo, li s-ar revela о oarecare divinitate abstracta. Or nu, aici ni se revelează din belșug ceva concret, ceva care însă ne dă indicații asupra organizării umane privitoare la plămâni, ficat și altele, abia aceasta putând să constituie baza pentru о anatomie și fiziologie adevărată, să fundamenteze о cunoaștere autentică a omului și о adevărată medicină. Am dezvoltat două forțe în natura omului: Una este forța Inspirației către polul ce ține de materie, atunci când în cele materiale se descoperă treptat о lume spirituală ce se extinde până la tabloul pe care vi l-а descris aici dl Arenson [Nota 42]. Cealaltă forță este cea cu care, pătrunzând în interior, descoperim acele lumi care au trebuit să fie puse la baza modului prin care se poate dobândi о cunoaștere reală a omului, dacă vrem să întemeiem о știință medicală adevărată, așa cum a fost expus în primăvară aici de mine, în fața a cca 40 de medici [Nota 43], medici specialiști.
Dar aceste două forțe, cea a Inspirației și cea a Imaginației, se pot uni. Poate avea loc о concreștere a lor. Dar aceasta trebuie să aibă loc pe deplin conștient și printr-o cuprindere și înțelegere cu iubirea cosmosului. Atunci ia naștere un al treilea, о confluență a Imaginației și Inspirației în adevărata Intuiție. Și astfel ajungem la ceea ce permite о cunoaștere unitară a lumii exterioare materiale ca fiind о lume spirituală, о regiune interioară spiritual-sufletească cu fundamentele ei materiale; aceasta conduce la extinderea vie fii omului dincolo de viața sa pământească, așa cum s-а arătat aici în cadrul altor conferințe. Prin Inspirație ajungem să cunoaștem pe de о parte regnurile vegetal, animal și mineral conform cu esențele lor interioare, cu conținuturile lor spirituale; prin cunoașterea imaginativă a organelor omului fondăm pe de altă parte о organologie autentică. Iar abia apoi, prin aceea că în Intuiție sintetizăm ceea ce am cunoscut la plantă, animal și mineral cu ceea ce rezultă prin Imaginație privitor la organele omului, obținem о terapie adevărată, о știință a mijloacelor curative care, în adevăratul sens ai cuvântului, este capabilă să aplice cele exterioare asupra celor din interior. Medicul adevărat trebuie să (re)cunoască acțiunea cosmologică a remediilor terapeutice, el trebuie să cunoască temeinic organologia umană internă din punct de vedere antropologic, de fapt antroposofic. În cunoașterea sa el trebuie să înțeleagă lumea exterioară prin Inspirație, lumea interioară prin Imaginație, iar apoi să urce la terapie printr-o Intuiție autentică.
Vedeți ce perspectivă se deschide în fața noastră, dacă suntem capabili să înțelegem știința spirituală în forma ei adevărată. Bineînțeles că această știință spirituală mai trebuie să se lepede atunci de unele învelișuri exterioare, de unele lucruri care încă „rămân agățate” la mulți care cred о pot cultiva cu tot felul de fantazări cu felurite diletantisme, știința spirituală trebuie să dezvolte о asemenea metodă de cercetare, care să fie capabilă de a face față rigorilor matematicii sau mecanicii analitice. Știința spirituală trebuie pe de altă parte să fie liberă de orice superstiții. Știința spirituală trebuie să devină capabilă de a dezvolta în deplină claritate iubirea, care de obicei apare la om numai când este condusă de instincte. Atunci știința spirituală reprezintă un germene care va crește și își va trimite forțele în toate științele, iar prin aceasta și în viața umană.
Dați-mi voie de aceea să prezint pe scurt către final încă ceva legat de cursul acestor conferințe. Mai întâi doresc să spun că printre rândurile celor expuse de mine, ar mai fi multe de citit. Unele aspecte le voi face eu lizibile în cursul a două conferințe pe care le voi ține în seara aceasta și mâine, ca о completare la ceea ce, în timpul scurt avut la dispoziție pentru acest curs, a putut doar să fie indicat. Dar ceea ce dobândim prin accesul la Inspirație pe de о parte, prin Imaginație pe de altă parte, prin aceea că apoi aducem Inspirația și Imaginația împreună în Intuiție, abia aceasta ne conferă libertatea lăuntrică și forța lăuntrică cu care reușim să concepem noțiuni benefice pentru viața socială. Căci numai cel care viețuiește cu suflet adormit prezentul, poate să treacă nepăsător pe lângă ceea ce fierbe înfiorător, prevestind în mod amenințător viitorul.
Care este cauza spirituală pentru aceasta? Găsim această cauză spirituală, studiind atent ce poate fi perceput în cadrul evoluției actuale umane la unele personalități marcante. Putem observa strădania din secolul 19 până la începutul secolului 20 de a se obține noțiuni clare, de a se găsi impulsuri, adecvate și limpezi pentru trei concepte de cea mai mare importanță în viața socială: pentru conceptele de capital, muncă, și marfă [Nota 44]. Este suficient să privim literatura semnificativă din secolul 19 și de la începutul secolului 20 și găsim cum se căuta înțelegerea a ceea ce înseamnă și s-а transformat mai apoi în teribile lupte în societate. Pătrunzând aceste lucruri vedem cât de strânsă este legătura dintre sentimentele ce se înalță azi în sufletele oamenilor, când ei simt și gândesc despre funcția, importanța muncii în cadrul organismului social, și să ne uităm de pildă la – i-aș spune total nefondata – definiție a conceptului de marfă. Oamenii se străduiau să se clarifice privitor la trei con¬cepte practice. În ziua de azi vedem cum în lumea civilizată de azi viața se desfășoară în așa fel că pretutindeni domnește neclaritate tocmai asupra triadei: capital, muncă, marfă. Și nu se reușește găsirea unui răspuns la întrebarea: Ce funcție îndeplinește capitalul în cadrul organismului social? Se va reuși aceasta abia atunci când, pornind de la о autentică știință a spiritului și de la reunirea Imaginației cu Inspirația în Intuiție, se va recunoaște că un impuls real pentru acțiunea capitalului poate proveni doar din viața spirituală ca parte de sine stătătoare a organismului social. La înțelegerea corectă a acestei componente a organismului social ne conduce doar о autentică Imaginație. Și se va mai constata ceva. Se va descoperi că și efectul muncii în cadrul organismului social poate fi sesizat numai dacă ceea ce provine de la om ca muncă, ceea ce se desprinde de el, nu este privit imediat drept produsul realizat, marfa produsă fiind descrisă în maniera marxistă ca rezultat al muncii sau al timpului prestat, ci prin recunoașterea faptului că ceea ce provine de la om poate fi înțeles numai dacă se dobândește о autentică percepere a ceea ce „produce” omul. Claritate privitor la conceptul de muncă se va putea dobândi numai de la cei care știu ce i se oferă omului prin Inspirație.
Iar a pătrunde conceptul de marfă reprezintă lucrul cel mai complicat. Căci doar cu un singur om nu poate fi explicat ce reprezintă marfa în realitatea ei. Cel care caută о definiție pentru marfă dovedește că de fapt nu știe ce este cunoașterea. Marfa nu poate fi definită, căci în acest context poate fi definit sau cuprins în noțiuni numai ce îl privește pe un singur om, ceea ce el poate înțelege cu sufletul său. Dar mărfurile există numai la interacțiunea dintre mai mulți oameni și mai multe tipuri de oameni. Marfa trăiește la interacțiunea dintre producători, consumatori și a celor care intermediază între aceștia. Cu săracele noțiuni de schimb și cumpărare, concepute de о știință care de fapt nu vede granițele cunoașterii științelor naturii, cu aceste sărmane noțiuni nu va putea fi sesizat niciodată ce este marfa. Marfa, produsul muncii, trăiește între mai mulți oameni, iar dacă о persoană singulară îndrăznește să ia marfa doar ca atare, ea se află ре о cale greșită. Marfa trebuie privită pornind de la funcția ei socială, de la majoritatea contractual a unor oameni, de la о asociație. Trebuie să aibă la bază о asociație, trebuie să trăiască în cadrul unei asociații. Abia când se vor forma asociații care să integreze interesele producătorilor, comercianților și consumatorilor, când nu se va porni de la о persoană singulară, ci de la asociații lucrative, abia atunci va lua naștere noțiunea socială de marfă, pe baza căreia va putea să se instaureze о viață economică sănătoasă.
Dacă oamenii vor face efortul să se înalțe la cele pe care cercetătorul spiritual le poate aduce din domeniul cunoașterii superioare, ei vor dobândi noțiuni adecvate privitor la ceea ce trebuie să ia naștere în viața socială, dacă vrem să progresăm, dacă vrem să transformăm decăderea în ascensiune. De aceea, în tot ce trăiește aici, în tot ce vrem să înfăptuim, nu este vorba doar de un interes teoretic sau de о necesitate strict științifică. Aici trăiește în modul cel mai cuprinzător intenția, ca ceea se prelucrează și cercetează să conducă la maturizarea oamenilor, ca ei să plece din această sală în toate direcțiile lumii cu asemenea idei, cu asemenea impulsuri sociale capabile să ajute concret perioadei noastre aflată în decădere, astfel ca drumul descendent să devină unul ascendent.
