Mai este de actualitate conținutul acestei cărți?
О serie de detalii semnificative privitoare atât la contextul istoric în care s-au ținut cele opt conferințe prezentate în aceasta carte, cât și la anvergura evenimentului în cadrul căruia au fost ținute, se găsesc în capitolul NOTE și COMPLETĂRI. Despre acest eveniment ar fi de adăugat ca a fost un congres de nivel universitar, în cadrul căruia și-au adus contribuția personalități de seamă ale timpului. Rudolf Steiner a ținut primele 6 conferințe în cadrul cursului său, iar conferințele 7 și 8 au fost expuse după încheierea acestuia, ca о continuare și totodată ca unitate de sine stătătoare.
Obiectivul principal al cursului a fost prezentarea granițelor cunoașterii mijlocite de științele naturii privitor la lumea senzorial-fizica și precizarea faptului că aceste granițe pot fi depășite, dacă se parcurge calea de acces către domeniile suprasensibile, oferită de știința spirituală, Antroposofia. Modul valabil pentru oricine de a căuta acces în lumile suprasensibile, dar mai ales pentru cei care nu au parcurs о pregătire propriu zis științifică, fusese descris de Rudolf Steiner în cartea Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?1 De data aceasta el vrea să se adreseze direct omului de știință: „Intenționez să descriu astăzi calea spre lumea spirituală, așa cum este ea potrivită civilizației occidentale, în așa fel cum ar putea să о parcurgă cel mai bine cel care este angajat în viața științifică a Occidentului”2.
1 Opere complete GA 10, Univers Enciclopedic, Triade.
2 V. de ex Conferința a 8-a
Dar aici, pe buna dreptate, ne putem pune întrebarea: Mai poate fi de actualitate conținutul unor expuneri privitoare la limitele științelor naturii acum, la un secol de la ținerea ciclului de conferințe? Căci științele au progresat semnificativ de atunci: Există fizica cuantică, s-au făcut pași importanți în domeniul fiziologiei neuronale, a fost confirmată existenta undelor gravitaționale în Cosmos, tehnologii avansate permit ca roboții să preia în domenii multiple și cu succes activități efectuate mai înainte de om. Răspunsul la întrebarea de mai sus este: Conținutul conferințelor nu a pierdut nimic din brizanța mesajului, căci tematicile legate de materie și de соnștiența3 omului nu au primit până în ziua de azi decât răspunsuri parțiale din partea științelor naturii. În continuare voi încerca să motivez pe scurt această afirmație.
3 Limba română permite distincția între „conștient”, „conștiență” (germ. Bewußtsein), și „conștiință” (germ. Gewissen), acesta din urmă având o conotație morală (de ex. „vocea conștiinței”).
Limite ale cunoașterii în științele naturii
Referitor la problematica cunoașterii întâlnim în istoria filozofiei și a științelor trei repere foarte importante, fiecare purtând о altă valență: viziunile lui Kant, Du Bois-Reymond și Niels Bohr.
– Immanuel Kant și conceptul „lucrului în sine”
Prin cunoscutul său postulat al „lucrului în sine”, Kant susținea că temelia originară a lucrurilor se află dincolo de sfera simțurilor și rațiunii noastre, și nu este accesibilă capacității noastre de cunoaștere. Privitor la puterea de adevăr a acestei afirmații, a domnit și mai domnește încă în unele medii academice ideea formulată de Kant. Un remarcabil adept al lui Kant, Otto Liebmann, о susține în modul următor: „Conștiența omului nu se poate depăși pe sine. Trebuie să rămână în ea însăși. Ea nu poate ști nimic despre ceea ce se află în adevărata realitate, dincolo de lumea pe care ea și-o plăsmuiește.”. О asemenea abordare conduce în mod logic la concluzia ca prin natura sa, omul este „închis” sufletește în mod irevocabil(!) (Nota * ) în sfera propriilor reprezentări, el nefiind capabil să treacă de ea; subiectul nu ar avea deci un acces direct la obiect. Vedem că prin aceasta se neagă posibilitatea unui acces nemijlocit la realitate.
4 Avem aici о intimă înrudire cu concepția tradițional-confesională а iadului (sau raiului) etern.
Rudolf Steiner, care deja ca elev studiase profund opera lui Kant, a combătut această părere chiar din tinerețe în lucrarea sa de doctorat în filozofie Adevăr și Știință5 (deci chiar pe terenul de acțiune al marelui gânditor). Pornind de la о autoobservare accesibilă fiecăruia dintre noi, el a arătat în primul rând că actul cunoașterii se desfășoară în suflet atunci când poate avea loc asocierea unei percepții cu о noțiune, pe care о scoatem spontan din memorie. Prin experiment și valorificarea cognitivă a rezultatului experimental, omul nu se află „în afara” realității – cum pretinde kantianismul –, ci el se implică nemijlocit în procesul universal, în realitatea deplină. În mod nedogmatic, dar cu putere de evidență, el a indicat apoi că există nu una, ci două granițe ale cunoașterii, valabile pentru conștiența de veghe cotidiană a omului modern: La început noi nu putem ști ce se află îndărătul lumii simțurilor și nici în străfundurile sufletului propriu. Dar el afirma totodată că aceste limite ale cunoașterii sunt doar ceva provizoriu: „Ceea ce îl împiedică [pe om] să ajungă la aceste elemente nu pot fi decât obstacole întâmplătoare, de natura spațială sau temporală, ori insuficiențe ale constituției proprii. Nu ale naturii (organizării) sale omenești în general, ci insuficiențe de natură particulară, individuală”6. Parcurgând о cale de practică esoterică, de exemplu prin practici înrudite cu meditația specifică europeanului, prin efort energic și în timp, omul poate depăși aceste granițe, el pătrunzând mai profund în existența reală.
5 Rudolf Steiner Adevăr și Știință, GA 3, Ed.Triade-Univers Enciclopedic, 1996
6 Rudolf Steiner Filosofia libertății, cap. „Există limite ale cunoașterii?”, Ed. Univers
Enciclopedic, Triade, București
– Du Bois-Reymond și al său „Ignorabimus”
Aici nu mai este vorba despre un filozof, ci despre un renumit om de știință. Fiziologul de renume Emil Du-Bois Reymond rostea în 1872 la о ședință a Asociației Cercetătorilor Naturii și a Medicilor germani vestita sa cuvântare „Despre limitele cunoașterii naturii”. Privitor la întrebările „Ce este materia?”, „Cum ia naștere conștiența din procesele materiale?”, el afirma: „Ca cercetători ai naturii noi trebuie să facem mărturisirea unui Ignorabimus, noi nu vom ști aceasta niciodată.”7
7 A se vedea Nota 2
Din cele de mai sus putem vedem cum о gândire disciplinată de științele naturii se lovește de granițe – recunoscute – ale cunoașterii. Este un fel de ,,eu știu că nu știu”.
– Niels Bohr8 și insuficiența concepției mecaniciste.
8 1885-1962
Iar acum avem un laureat al premiului Nobel pentru Fizică, apreciat și respectat printre alții de un confrate al său, profesorul Radu Țițeica, atât pentru gândirea sa pătrunzătoare și înaripată cât și pentru integritatea în slujirea adevărului. Referindu-se la cuceririle fizicii cuantice și la unele consecințe semnificative ale lor, Bohr seria în cartea sa „Fizica atomică și cunoașterea umană”9: „Lecția epistemologică pe care ne-a dat-o fizica atomică ... ne obligă la reconsiderarea utilizării mijloacelor noastre de comunicare pentru о descriere obiectivă în alte domenii ale cunoașterii. Insuficiența concepției meca-niciste despre natură în descrierea poziției omului este deosebit de evidentă în dificultățile legate de încercarea de a face о distincție între suflet și corp”.
9 Editura științifică București, 1968
Factorul de progres al științelor naturii și misiunea științei despre spirit
Din prezentarea făcută mai înainte referitoare la granițele cunoașterii în științele naturii, nu trebuie să reiasă о negare а importantei acestora, ci doar poziționarea lor într-un context mai cuprinzător al civilizației umane începând cu finele secolului al XIX-lea. Înainte de a întemeia știința despre spirit, Rudolf Steiner își însușise la Universitatea din Viena о temeinică pregătire științifică. Având competențe în domeniu va afirma el în conferința a treia a prezentului curs: „ ... trebuie să pornim tocmai de la efectul de disciplinare dobândit prin preocuparea cu științele naturii moderne, trebuie să ne autoeducăm la metoda severă, la disciplina științifică a timpurilor noastre de о asemenea manieră, ca să ne putem înălța de la ea – cu aceeași convingere, dobândită între timp datorită științelor naturii – extinzând metodele respective asupra cu totul altor domenii. De aceea eu nu cred, și о spun fără niciun ocoliș, că cineva poate ajunge la о cunoaștere spiritual-științifică reală, dacă nu și-a dobândit, în sensul strict al cuvântului, competențe în vreuna din disciplinele științelor naturii, dacă nu a învățat să cerceteze și să gândească în laborator aplicând metoda științelor moderne ale naturii. Știința spiritului are în cea mai mică măsură motive să subaprecieze această știință a naturii modernă. ... Iar pe de altă parte trebuie chiar să luăm în serios atât calitatea acestei metode științifice, cât și rezultatele pe care le dobândește ea.”.
Recunoscând pe deplin importanța și meritele științelor naturii, dar în același timp conștientizând și limitele intrinseci ale acestora, avem ocazia să evidențiem rolul complementar al științei spirituale. Iar apelând la о atitudine conformă cu sincretismul lui Nicolaus Cusanus, putem găsi un mod de abordare ce permite descrierea unei căi a cunoașterii, care cuprinde ambele științe și totodată evidențiază diferența dintre ele.
Cei doi factori ai procesului cunoașterii
Fie că ne referim la procese din lumea fizică sau la procese din sufletul omului, conform epistemologiei lui Rudolf Steiner10 putem spune: „Dacă undeva în Univers apare un proces, la acesta trebuie să deosebim: cursul lui exterior (in spațiu și timp) și legitatea lui interioară”. Cursul exterior constă în ceea ce putem percepe, observa direct sau cu ajutorul experimentului. Prin experiment „provocăm” natura să ne dezvăluie în mod exemplar anumite aspecte. Legitatea interioară о descoperim prin demersul cognitiv, prin activitatea de explicare și interpretare a rezultatelor experimentale. Aceasta reprezintă cea de a doua latură a conținutului lumii, care nu ne este dată la început și pe care о dezvoltăm în interiorul nostru, prin procesul de gândire, prin actul de cunoaștere (v. Fig 1). Dar acum trebuiesc făcute următoarele precizări:
10 Rudolf Steiner Introduceri la scrierile de științe naturale ale lui Goethe, GA1, Ed Triade, 1999
Actul de cunoaștere în cazul științelor naturii promovează о cunoaștere materială.
Chiar și cu cele mai moderne aparate, științele naturii cercetează lumea materială și descoperă legități fizice; deoarece nu pot trece de granițele recunoscute, dezvoltă ipoteze și modele teoretice. Un pas important îl face aici fizica cuantică. Recunoscând insuficiența legităților materiale, ea oferă elemente ce deschid noi perspective gnoseologice; fizicieni renumiți caută о compatibilitate a fizicii cuantice cu esoterismul și cu mistica orientala11.
11 În limba română există о serie de lucrări în acest sens, a se vedea de ex Rupert Sheldrake sau Fritjof Capra („ТАО în fizica: о explorare a paralelelor dintre fizicile moderne și mistica orientală.”)
Știința spirituala apelează în mod complementar la treptele de cunoaștere: Imaginație, Inspirație și Intuiție
Știința spirituală consideră că acest conținut lăuntric al lumii, această sferă a forțelor și ființelor care se manifestă în timp și spațiu ca fenomene și legități, aparțin lumii spirituale. Dincolo de ceea ce este numit materie se află spiritualul, suprasensibilul care se manifestă în sensibil, în tangibil. Procesele conștienței se desfășoară în sfera spiritualului, sferă accesibilă chiar și conștienței cotidiene, dar mai ales celei imaginativ-inspirative. Aceste lucruri sunt prezentate de Rudolf Steiner în această carte, el oferind un răspuns al științei spirituale la Ignorabimus-ul lui Du-Bois Reymond.
Așadar, pentru stabilirea adevărului, știința modernă despre spirit, Antroposofia, folosește aceeași metodă și aceleași mijloace ca științele naturii: observarea, percepția și gândirea. Ea nu neagă lumea fizică cu legile ei, dar о completează, pătrunzând în realitatea profundă, la obârșia lucrurilor. Pentru aceasta ea apelează la cunoașterea imaginativă, inspirativă și intuitivă.
Materialistul raționalist însă pornește de la premisa că există numai lumea fizică măsurabilă; prin această activitate mentală el își interzice a priori accesul la deplina realitate, deși însăși activitatea sa de gândire cu care își generează premisele, este о activitate spirituala.
La rândul ei, mistica nebuloasă, deși bine intenționată și vrând să depășească materialismul, este о altă deviere de la calea cunoașterii realităților lumii.
De asemenea, orice intoleranță și tabu în gândire lezează libertatea lăuntrică și împiedică procesul de cunoaștere.
Scânteia divină a înțelegerii se aprinde în câmpul conștienței omului, atunci când se realizează triada care conține cei doi factori ai cunoașterii menționați mai sus și actul aducerii lor împreună. În от se reface atunci unitatea lumii.
Aceste conferințe ale lui Rudolf Steiner au în esența lor ceva terapeutic. În sensul lor, putem considera că este imperios necesar să aducem cunoștințele tuturor științelor împreună cu etica, în căutarea unor soluții adecvate și pentru problematicile sociale ale timpul nostru.
Gheorghe Paxino
Rusalii 2016
