Observaţie: Din nou este pusă în discuţie noţiunea de apreciere, recunoaștere din partea consumatorului şi din nou ea este desemnată de către Rudolf Steiner ca fiind neadecvată pentru ştiinţa economică.
Rudolf Steiner: Noţiunea aprecierii conduce spre filozofie economică şi nu către ştiinţa economică ca atare. În plus ar trebui să ne străduim să găsim în ştiinţa economică astfel de concepţii care, pe cât posibil, să poată fi purtate, modificându-se ele însele mereu, prin întreaga viaţă economică. Cu noţiunea aprecierii veţi putea cu greu atinge toate elementele economice, fără a extinde foarte mult această noţiune. Acest lucru îl putem face întotdeauna cu noţiunile. Vreau să spun, de exemplu: Ce formă ar lua noţiunea care a fost dezvoltată ieri, dacă am avea de-a face cu situaţia că un Rembrandt complet necunoscut până acum ar fi găsit undeva într-un pod, dacă ar fi vorba atunci să estimăm valoarea economică, despre care putem vorbi cu siguranţă, a acestui Rembrandt? Nu mă refer la cum s-ar face estimarea, ci la cum ar fi în acest caz cu noţiunea aprecierii.
Observaţie: Reprezentantul noţiunii de apreciere consideră că „politicul” este de vină pentru că sunt induse aprecieri unor procese nesociale – de exemplu câştiguri economice nemeritate.
Rudolf Steiner: Dacă avem posibilitatea de a transpune în realitate în mod corect tripartiţia socială, atunci noţiunea de „politic” – aşa cum aţi dezvoltat-o dvs. – va dispărea. Deoarece politicul există în esenţă în domeniul juridic, astfel încât ar ieşi complet din domeniul economic şi atunci, prin într-un anumit comportament politic, nu s-ar putea induce o „apreciere”.
Însă persistă încă întrebarea: Ce este atunci „politicul”? Politicul este de fapt o noţiune extraordinar de secundară, puternic derivată. Căci din punct de vedere pur economic nu există nici un motiv de a fi politic. În exemplul pe care l-aţi adus dvs. cu întreprinzătorul care contează pe un câștig de două sute de mii de mărci şi care apoi, dacă plăteşte muncitorilor optzeci de mii, în urma unei desfăşurări mai iscusite a afacerilor încasează cinci sute de mii, nu este necesar se intre în politic. Să presupunem următoarele lucruri: Cu ceea ce acolo a fost câştigat în plus, întreprinzătorul, în cazul în care lucrătorii se descurcă cu cele optzeci de mii primite şi sunt mulţumiţi cu aceasta, poate veni în mod deschis în faţa muncitorimii şi poate spune: Am contat că voi avea un câştig de două sute de mii de mărci. Însă au rezultat cu trei sute de mii de mărci mai mult. Am fondat afacerea, pornind de la premiza că va exista un câştig de două sute de mii. Aceşti trei sute de mii au fost realizaţi în plus. Eu consider, din cutare și cutare motiv, că pentru întregul organism economic în care ne aflăm cu toţii este mai potrivit, cu aceşti trei sute de mii de mărci, să zicem de exemplu, să fondăm o şcoală, decât să vi-i împart vouă. Sunteţi de acord cu aceasta? – Aici aveţi o formă în care procesul economic a rămas acelaşi, însă nu aveţi deloc nevoie să luaţi în calcul niciun factor politic.
În istoria lumii politicul este un produs secundar. Acest lucru se bazează doar pe faptul că raporturile de forţe primitive, probabil deosebit de antipatice, dar foarte cinstite, au luat treptat forma războaielor dintre oameni. Nu putem spune că războiul ar fi continuarea politicii dar cu alte mijloace, dar politica este războiul modern transferat în planul spiritual. Căci acest război se bazează pe faptul că oponentul este înșelat, că sunt create situaţii care îl duc pe acesta în eroare. Orice flancare sau învăluire în război, orice nu este un atac direct, deschis, se bazează pe o înşelare a inamicului. Şi generalui i se vor atribuit cu atât mai mari merite cu cât el va reuşi mai bine să-şi înşele inamicul. Aceasta, transferată în plan spiritual, este politica. Exact aceleaşi categorii le găsiţi în politică.
Când vorbim despre politică, atunci să spunem: Ar trebui să ne străduim ca politica să fie învinsă, depășită în toate, chiar şi în politică. Căci în fond avem de a face cu adevărata politică abia atunci când tot ceea ce se întâmplă în domeniul politic, are loc în forme cinstite. Abia atunci avem statul de drept.
Întrebare referitoare la exemplul croitorului [ Nota 11 ].
Rudolf Steiner: Iluzia este creată numai prin faptul că este extrem de mică cota de câștig creată printr-un singur costum şi prin urmare ar dura foarte mult până când această cotă mică ar deveni vizibilă în contabilitatea croitorului astfel încât el să o resimtă într-adevăr ca pe o pierdere. Această situație are la bază faptul că prin diviziunea muncii produsele devin practic mai ieftine. Dacă, sub influenţa diviziunii muncii, cineva ar munci pentru o comunitate, atunci și propriile produse l-ar costa mai puțin, decât dacă ar munci pentru sine însuşi. Exact în aceasta constă de fapt adevărata ieftinire din diviziunea muncii. Dacă ea este întreruptă într-un punct anume, atunci crește prețul articolului respectiv, pe care cineva și-l face singur. Acum, bineînţeles, cota pentru un singur costum pe care un croitor îl face pentru sine însuşi nu ar conta foarte mult. Însă ar fi observabil dacă ar face-o toţi croitorii.
Cu înaintarea diviziunii muncii, nici un om nu-şi va mai pregăti ceva singur, cel mult doar în agricultură. Dacă acum un croitor îşi face realmente el însuşi costumul şi ar vrea să-și facă o balanță contabilă cu totul corectă, atunci el ar trebui să-şi treacă în contabilitate propriul costum la un preț mai mare decât este preţul pieţii. Aşadar el trebuie să-şi introducă cheltuielile sale mai mari decât este preţul pieţii. Nu contează atât de mult să stabilim în cazul individual dacă el acum efectiv cumpără costumul.
Este desigur prezumția de la sine înțeleasă că el nu cumpără hainele de la alţi croitori ci de la comercianţii. Preţul pe care un costum îl are la un comerciant este mai ieftin – altfel diviziunea în producţie şi comercializare nu ar avea nici un sens – decât ar fi preţul dacă respectivii croitori ar lucra fără comerciant. Aşadar croitorul trebuie să fixeze un preţ mai mare atunci când el lucrează fără comerciant, deoarece comerciantul îl aduce pur şi simplu mai ieftin pe piaţă decât dacă ar vinde croitorii înșiși. Aţi putea cel mult obiecta – şi această obiecţie ar fi îndreptăţită în anumite condiţii - spunând: ceea ce ar fi semificativ mai ieftin la marfa care nu ar fi vândută prin comerciant ar rezulta din faptul că dacă croitorul trebuie să îşi cumpere marfa de la comerciant, el trebuie să ia în calcul şi drumul său la comerciant. Aţi descoperi atunci că prin introducerea comercianților într-adevăr şi aceste drumuri ajung să fie mai ieftine. Printr-o simplă comparare a preţurilor de producător şi comerciant nu puteţi bineînţeles descoperi dacă costumul este mai scump sau mai ieftin.
Întrebare: Preţul unui costum ar trebui să exercite o presiune asupra preţului asupra celorlalte costume. De ce ar deveni celelalte costume mai scumpe?
Rudolf Steiner: Se exercită o presiune asupra preţului prin aceea că el ia un costum din suma tuturor costumelor cu care face negoţ comerciantul, că el ia comercianţilor posibilitatea profitului pentru acest costum; astfel încât ei trebuie să obţină un profit mai mare de la celelalte costume. Ceea ce comercianţii cer ca un profit mai mare, aceasta conduce la o creştere a preţului la producător, dar pentru croitor aceasta înseamnă o presiune asupra preţului.
Întrebare: Acum se pune întrebarea dacă această presiune asupra preţului face mai puţin decât duce la creşterea preţului traseul comercial.
Rudolf Steiner: Acest lucru nu-l veţi găsi nicăieri. Încercaţi o dată să rezolvaţi problema. Aceasta este o sarcină care în mod direct ar putea fi pusă astfel: În ce măsură vânzarea prin comerciant acţionează ieftinind faţă de vânzarea proprie? Aceasta pusă în mod direct ca temă de dizertaţie, ar fi importantă. Atunci aţi vedea: dacă cincizeci de croitori fac drumuri şi aceste drumuri ar trebui să fie calculate, costă într-adevăr mai mult decât dacă comercianţii fac drumurile.
Obiecţie: Despre costumul pe care croitorul îl ţine pentru sine spuneţi: dacă ar trece prin comerţ atunci s-ar produce o ieftinire. Acum în cazul costumului pe care el îl păstrează pentru sine este economisită întreaga cheltuială a comerciantului, de a media transportul.
Rudolf Steiner: Acest lucru ar însemna ceva dacă exact prin comerciant nu s-ar ieftini. Dar deoarece comerţul intermediar ieftineşte, atunci nu are nici o importanţă faptul că el își păstrează în casă costumul.
Observaţie: Să spunem că preţul de producţie este 100 de mărci. Acum se adaugă comercializarea şi astfel costumul ajunge să aibă un preţ de 120 de mărci. Prin intermediul comerciantului el este micşorat la 110. Însă dacă croitorul nu pune în circulaţie propriul său costum, atunci şi el economiseşte cele 10 mărci.
Rudolf Steiner: Trebuie însă în acest caz să priviţi întreaga balanță contabilă, care se naşte din comercianţi şi croitori, ca pe ceva complet real din punct de vedere economic. Trebuie să cercetaţi cum afectează acest articol singular balanța totală. Nu putem depista acest lucru prin simpla comparare a inregistrărilor individuale în balanță. Trebuie să îl găseşti din aspectul general. Atunci aţi vedea: deoarece diviziunea economică a muncii înseamnă o fructificare a muncii, dacă într-o muncă complet divizată economic eu mă întorc la o stare anterioară, mi-aş dăuna și mie însumi și celorlalți. Eşti astfel împletit cu ei încât prin revenirea la un stadiu anterior îţi dăunezi şi ţie însuţi. Iluzia se naşte prin aceea că este dificil de a determina acea cotă extrem de mică. Dar nu este nevoie decât să calculez în progresie: dacă gândiţi că toţi croitorii îşi fac singuri costumele şi ei fac acum o asociaţie, atunci, ceea ce ar trebui înregistrat altfel în balanță ca sumă cumulată, va însemna totuşi ceva.
Observaţie: În cazul industriei de confecţii lucru acesta devine deja evident.
Rudolf Steiner: În mod foarte sigur aşa este. Şi atunci este firesc să cercetezi ce cauze există. Va fi o sumă extrem de mică, dacă va fi vorba numai de diviziunea muncii între producător şi comerciant. În schimb suma va deveni deja considerabilă dacă diviziunea muncii merge mai departe, aşadar dacă croitorul nu mai confecţionează de loc costume întregi ci numai anumite părţi. Atunci el, dacă vrea să-şi confecţioneze un costum propriu, va ieşi mult mai scump decât dacă şi-ar cumpăra lucrurile de undeva. Am spus că este un exemplu radical care are doar o însemnătate ca principiu. Dar ceea ce mai târziu apare puternic la diviziunea în continuare a muncii, acelaşi lucru este valabil deja în punctul incipient al diviziunii muncii.
Întrebare: De ce nu putem aplica acest lucru şi la agricultură?
Rudolf Steiner: Nu am spus acest lucru. Eu am spus: Astăzi, din ce în ce mai puţin oamenii vor produce pentru ei înșiși, cu excepţia agriculturii, unde este cel mai probabil că agricultorul îşi asigură singur cele necesare. În agricultură, unde oricum au loc aşa de multe corecții ale cursului economic general, nu contează cu adevărat prea mult dacă ţăranul ia din ce-i a lui varza sau o cumpără. Cu toate acestea, dacă ar exista un raport economic real în sensul tripartiţiei între agricultură şi non-agricultură, atunci acest lucru ar fi de luat în considerare şi pentru agricultură. Astăzi lucrurile stau însă astfel, că practic au loc tot felul de rearanjamente subterane şi prin acestea raportul preţurilor dintre industrie şi agricultură este complet subminat. Acest aspect va fi tratat şi în zilele următoare. Dar dacă ar fi să examinăm bilanţul general al unei regiuni economice, pentru ca agricultura și industria să se echilibreze reciproc, atunci s-ar dovedi că, în condiţiile actuale, din agricultură curge o parte semnificativă spre industrie, pur şi simplu pe căi subterane. Dacă însă, sub forma asociativă, același sau aproximativ același număr de muncitori ar lucra într-o ramură a industriei atât cât să o permită preţurile, atunci am avea o altfel de distribuţie între domeniul urban şi rural. Se subestimează ce ar însemna dacă principiul asociativ ar fi pus în practică. Prin urmare, nu este foarte simplu de răspuns la întrebarea: de ce „Kommender Tag”* nu este o asociaţie? Pur şi simplu pentru că nu este suficient de puternică pentru a avea o influenţă aparte în desfăşurarea economică. Aceasta necesita în primul rând o anumită mărime a asociaţiei. Ce vrea „Der kommende Tag" să facă astăzi altfel în relaţia dintre întreprinderi şi muncitori decât are loc deja? Acest lucru ar fi posibil numai într-un caz – am mai spus lucrul acesta o dată în cadrul unei adunări a firmei – şi anume dacă muncitorii firmei „Der kommende Tag” s-ar decide cu toţii să se retragă din sindicate. Atunci am avea începuturile unei mişcări care, ca atare ar pune lucrurile în mişcare şi din cealaltă parte, a muncitorimii. Însă atât timp cât muncitorii iau parte la greve pur şi simplu în acelaşi fel ca şi ceilalţi muncitori, este imposibil să vorbeşti cu ei aşa cum ar fi ideal.
* Der Kommende Tag AG – societate pe acţiuni pentru promovarea valorilor economice și spirituale, fondată la 13 martie 1920 în Stuttgart, a fost o întreprindere asociativă în sensul unei tripartiții sociale. Din cauza inflației din 1922/23 încep să apară dificultăți financiare, iar la începutul anului 1925, a trebuit să fie lichidată. Weleda AG, existentă și astăzi, precum si Futurum AG, își au începutul în Der Kommende Tag AG. Dintre companiile afiliate, în principal din Stuttgart și zona înconjurătoare, au făcut parte și prima școală Waldorf și diferite institute de cercetare. (nota traducătorului)
Mai presus de toate, forma asociativă ar determina o migrare a unui număr de fabrici de la oraş în mediul rural; şi alte lucruri similare ar rezulta drept consecinţe necesare ale formei asociative. Nu degeaba există sate şi economia rurală. În economia primitivă, economia rurală este singura formă de economie. Apoi se face trecerea la pieţe. Aceste denumiri sunt mult mai corecte din punct de vedere economic decât s-ar gândi cineva. Atât timp cât există acolo piaţa şi satele de jur împrejur, piaţa, chiar dacă este guvernată de principiul ofertei şi cererii, va însemna din punct de vedere economic ceva mult mai puţin dăunător – doar dacă nu există escroci, ceea ce este o problemă personală – decât dacă se adaugă economia urbană. Prin aceasta este schimbat radical întregul raport dintre producători şi consumatori. Atunci nu mai avem sate care îşi reglează de la sine piaţa, ci am deschis poarta tuturor posibilităţilor care există atunci când raportul dintre consumatori şi producători nu mai este clar, atunci când se amestecă. Şi acesta este cazul atunci când oamenii locuiesc împreună în oraşe.
Raportul dintre producători şi consumatori nu poate fi cuprins cu privirea în înregimea sa și înţeles altfel decât dacă se organizează în mod asociativ. Atunci însă se schimbă raporturile care au luat naştere sub influenţa încâlcirii. Căci structura asociativă este ceva care nu urmează numai să organizeze ci să şi acţioneze economic. Prin structura asociativă ar rezulta că pornind din fiecare membru în parte – pe aceasta se bazează interacţiunea celor trei membre (părţi) ale organismului social – se generează în același timp sănătatea celorlalte.
În cursul unor perioade mai lungi de timp, dar totuşi nu foarte lungi, se va ajunge ca în oraşe să existe în principal funcţionarii administrativi împreună cu şcolile centrale şi aşa mai departe, deci în principal viaţa spirituală şi viaţa juridică vor fi împreună, în timp ce viaţa economică şi viaţa juridică vor fi decentralizate împreună. Aşadar convieţuirea s-ar separa şi spaţial, dar nu astfel încât am avea acum trei părţi complet diferite, ci astfel încât oraşele ar reprezenta în principal o întreţesere a vieţii spirituale cu o administraţie mai centralizată, mai largă orizontal. Şi în cercul întreprinderilor economice ar exista administraţii mai mici, mai decentralizate. Aceasta ar presupune ca toate rețelele de transport să devină mult mai eficiente decât până acum. Acestea nu sunt încă atât de mult evoluate deoarece nu avem nevoie de circulaţie pentru producţie, atunci când producătorii sunt comasaţi în zona urbană.
Nu este deloc uşor, stimaţi participanţi, să vorbeşti despre tripartiţie, deoarece există atât de multă viziune în ea. Dacă cineva descrie cuiva astăzi ceea ce se naşte acolo, atunci el spune: demonstrează-mi! – Da, nici un om nu-mi poate demonstra chiar şi teoretic că mâine va fi flămând. Cu toate acestea, din experienţă el ştie că mâine va fi flămând. Şi astfel printr-o gândire economică corectă începe şi un mod corect de previziune economică. Trebuie să priviţi ca pe un lucru real, ceea ce aici este considerat ca fiind adevărata gândire economică, că începi să dezvolţi o astfel de gândire care realmente ea însăşi este tot productivă. Altfel aş putea să vă întreb: ce valoare economică are ştiinţa economică? Una care este numai contemplativă are o cu totul altă valoare economică – este în principal consumatoare – decât una gândită în mod real; aceasta este în esență producătoare.
Întrebare: Croitorii fac presiune asupra preţul produsului lor dacă la diviziunea muncii se aprovizionează pe ei înşişi. Este acelaşi lucru valabil pentru un nasture sau un alt produs parţial?
Rudolf Steiner: Copil fiind am trăit într-un sat în care exista un cizmar – se numea Binder. Acesta refuza orice fel de raporturi între el şi clienţii săi dacă nu le îndeplinea el însuşi. El mi-a adus mie, a adus tatălui şi mamei mele personal fiecare pereche de cizme pe care a făcut-o. Acum din ce se compune întreaga pereche de cizme? Se compune, în acest caz, din partea de deasupra gleznei – erau aşa de lungi -, din căpută, talpă şi din drumul cizmarului, drum pe care îl avea de făcut până la noi. Şi acesta face parte din perechea de cizme. Nu contează dacă vorbiţi de partea superioară a cizmei sau de talpă sau de acest drum. Diviziunea muncii a început mai întâi prin prin înlăturarea părții care reprezenta drumul de făcut. Mai ales în cazul croitorilor acest lucru este cel mai radical, pentru că acolo nu este aşa uşor să vezi toate elemente care sunt incluse. Când am încălţat cizmele am ştiut: eu merg pe drumul pe care l-a făcut cizmarul!
Întrebare: În cazul nasturelui, dacă îl produc eu însumi, tot fac o presiune asupra preţului?
Rudolf Steiner: În anumite împrejurări acolo veţi pierde şi cel mai mult; căci se poate nici să nu aveţi nevoie de el!
Obiecţie: Doresc să presupun că am nevoie de el.
Rudolf Steiner: Atunci trebuie luată în considerare întrebarea la ce aveţi nevoie de produs. Dacă îl modificaţi în asemenea fel – poate fi o mică sau mai mare modificare – încât să capete o valoare reală, atunci probabil nu veţi pierde nimic.
Observaţie: Am nevoie de el pentru consum, aşadar pentru distrugere.
Rudolf Steiner: În agricultură este aşa că acolo intră alte corecții. Dacă ar fi efectuată diviziunea muncii, atunci ar fi valabil şi acolo. Însă abia dacă veţi avea posibilitatea să valorificaţi, în sensul realizării unei ieftiniri, dacă păstraţi ceea ce a fost produs în condiţii de diviziune a muncii.
O pâine este încă foarte apropiată de agricultură. Totuşi exact cu această pâine am făcut o experienţă de-a dreptul dezastruoasă. Cu intenţii cât se poate de bune am determinat pe un membru al societăţii noastre – era înainte de război – să producă o pâine igienică şi în general bună. Şi această pâine a fost apoi vândută numai membrilor noştri, altcineva nu au cumpărat-o. Pâinea a devenit aşa de scumpă încât aşa nu a mai mers.
Observaţie: Era chiar pâine de calitate.
Rudolf Steiner: Dacă diferenţa de preţ ar fi fost îndreptăţită numai prin calitate, atunci ar fi putut fi justificat. Însă diferenţa de preţ era semnificativ mai mare numai din cauză că producţia generală se afla sub principiul unei diviziuni a muncii mult mai largi decât cea din cazul membrului nostru. Şi el producea astfel încât nu îşi distribuia producţia la atât de mulţi oameni ca şi ceilalţi; aşa producea mult mai scump.
Întrebare: Cum stau lucrurile în cazul hainelor la modă?
Rudolf Steiner: Acum ne aflăm însă în domeniul estetic şi nu în cel economic. Nu am vrut să ating deloc chestiunea dacă nu ar fi poate foarte bine ca în anumite domenii să se evite diviziunea muncii. Eu chiar sunt împotrivă ca diviziunea muncii să fie aplicată în toate domeniile; nu din motive economice, ci din motive ce ţin de gust. Găsesc chiar că ar fi oribil dacă diviziunea muncii ar fi aplicată până în detaliu, de exemplu pentru îmbrăcămintea oamenilor. Însă acolo trebuie să spunem: Trebuie să aplicăm bineînţeles viaţa spirituală liberă, care mai întâi ne-ar costa ceva. Ar scumpi unele lucruri, dar s-ar echilibra cu toate că unele produse, care nu sunt incluse în diviziunea muncii, ar deveni mai scumpe. Vă rog să nu înţelegeţi că aş vrea să devin fanatic. ...
Întrebare: Cum stau lucrurile, în cazul în care există semnificativ mai mulţi comercianţi decât este îndreptăţit din punct de vedere economic?
Rudolf Steiner: În cele spuse de mine premiza este ca există atâția comercianţi cât este îndreptăţit din punct de vedere economic. Nu avem de a face cu o progresie liniară ci cu o direcție maxim-minim. La un anumit număr de comercianţi avem influenţa cea mai favorabilă a faptului că se lucrează prin comercianți. Ce este sub acest număr sau îl depăşeşte este nefavorabil.
Întrebare: Acest număr poate fi determinat?
Rudolf Steiner: Dacă lucrurile sunt gestionate în mod rezonabil, atunci numărul comercianţilor se determină la fel de precis ca şi numărul producătorilor. Astăzi nu aveţi niciunde principiul desfăşurării activităţii economice în mod rezonabil. Nu ia nimeni în considerare cât de multă muncă inutilă este prestată. Gândiţi-vă numai la tipărirea cărţilor. Dacă aţi economisi toată această muncă inutilă atunci aţi obţine peste tot o apropiere de cifrele fireşti. Economisirea de muncă inutilă aduce deja o reducere a numărului firesc de persoanelor active într-un anumit domeniu. Astăzi lucrurile stau în așa fel că realmente comercianții irosesc mai mult decât producătorii înşişi. Cel puţin în Germania.
Un anumit număr de comercianţi trebuie să existe pentru fiecare articol. Dar va trebui de asemena să ţineţi cont că uneori însuși sistemul de vânzare intermediară este mascat. El poate fi înlocuit prin altceva, printr-o mare varietate de alte lucruri. Gândiţi-vă numai cât de mult din vânzarea intermediară poate fi înlocuit, de exemplu, prin înfiinţarea marilor bazare. Prin aceasta se creează o cu totul altă categorie economică.
