Plecând din acest loc, au fost ținute conferințe privind cele mai variate interese și aspecte ale vieții spirituale. Așa că se poate îngădui odată, să ajungem să vorbim azi despre o temă mai personală, din punctul de vedere al științei spiritului. O temă mai prozaică decât diferite lucruri auzite aici sunt, fără îndoială, problemele nutriției. Totuși, ni se va revela faptul că tocmai în epoca noastră, știința spiritului are ceva de spus privitor la problema care se integrează în cotidian. Pe de o parte, cei care cunosc știința spiritului numai superficialei reproșează acesteia că se ridică prea mult în spiritual, că ea pierde, ca să spunem așa, pământul de sub picioare. Pe de altă parte, se pot auzi exprimate și lucruri opuse de către cei care cunosc antroposofia sau știința spiritului numai dintr-o broșură sau din audierea unei singure conferințe. Acest alt reproș ar putea fi exprimat în sensul că antroposofii vorbesc prea mult, se preocupă prea mult de anumite probleme: ce trebuie să mâncați, ce trebuie să beți. Într-o anumită privință, aceștia par chiar idealiști; un astfel de reproș l-ar putea face numai acei oameni care privesc în jos la prozaicul vieții dintr-un anumit punct de vedere superior, care pleacă de la acel punct de vedere care-i determină să afirme: ei, ce mănâncă și ce bea omul este ceva cât se poate de neimportant, de indiferent. Nu este vorba despre ceea ce mănânci și bei, ci de a te înălța prin forța spiritului tău deasupra materiei. Acest reproș făcut antroposofiei ar putea fi exprimat chiar și de idealiști foarte bine intenționați.
Astăzi, într-o vreme în care despre aceste probleme se vorbește cu adevărat din multe puncte de vedere, nu poate fi cu adevărat lipsit de interes să se asculte și cele spuse de pe poziția științei spiritului despre aceste aspecte. Există un filosof german căruia i se atribuie expresia: „Omul este ceea ce mănâncă” (în l. germană este un joc de cuvinte: „Der Mensch ist, was er ißt” – n.tr.). Gânditori importanți au atribuit această expresie lui Feuerbach [Nota 1], și anume că ceea ce produce omul, luat în fond, nu este decât rezultatul alimentelor prelucrate de el, a ceea ce el preia în sine ca fiind pur material, a ceea ce el prelucrează în sine prin alimentare și digestie. Și cuiva i-ar putea chiar trece prin minte să spună că el crede că omul ar fi ceea ce mănâncă, dacă se vorbește atât de mult despre mâncat. Și, plecând de la acest punct de vedere, vom avea de spus și noi unele lucruri.
Trebuie să ne lămurim foarte precis asupra sensului în care trebuie înțeleasă conferința de azi, de pe ce poziții este ea rostită. Și nu ne-am lămuri dacă nu ne-am înțelege mai întâi asupra acestui aspect. Conferința de azi nu trebuie să aibă în nici o direcție un efect agitatoric, ea nu trebuie să poarte în sine nimic reformator. Antroposoful are de spus ceea ce este adevărat, cum se prezintă lucrurile, cum se întâmplă ele. Punctul de vedere din care vorbește antroposoful nu trebuie să fie unul care acționează în mod agitatoric. El are încrederea că omul care a recunoscut adevărul, plecând de la această forță, face și ceea ce este corect. Din această cauză, conferința de azi nu este agitatorică nici într-un sens, nici în celălalt sens, și îl va înțelege cel mai puțin acela care ar crede că aici s-a luat partea sau s-a pledat contra unei metode de nutriție. Aici se spune numai cum stau lucrurile. Cu cât mai puțin veți avea impresia că este vorba de un pro sau un contra, cu atât mai mult ne vom putea înțelege. După ce am stabilit această premisă, putem pune odată, din punctul de vedere al antroposofiei, întrebarea: oare expresia „Omul este ceea ce mănâncă”, nu are o anumită justificare? Trebuie să avem permanent în vedere faptul că trupul omului este o unealtă a spiritului și că în orice discuție privind diferitele treburi pe care corpul le are de înfăptuit, putem folosi imaginea echivalentă că omul are nevoie de trup ca de un instrument fizic și că așa cum un instrument nu are nici o valoare dacă nu este integrat în mod corect, tot așa și corpul acesta nu are valoare pentru organismul nostru dacă nu este integrat în mod corect. Omul devine neliber în intențiile lui; și în acest fel ne poziționăm noi ca antroposofi față de organismul nostru. Trebuie să ne întrebăm: oare nu-l putem face inapt pentru îndeplinirea intențiilor, a scopurilor și impulsurilor vieții noastre și nu devenim oare neliberi și dependenți de corpul nostru printr-o nutriție nepotrivită? Ar putea exista o cale de a ne modela corpul acesta în așa fel încât să devină întotdeauna o unealtă mai adecvată pentru impulsurile vieții noastre spirituale și nu cumva atunci, pe o cale ocolită, și anume prin faptul că îl hrănim în mod corect, nu devenim liberi și independenți de corpul nostru? Ce trebuie să mâncăm pentru a nu deveni ceea ce mâncăm? Să privim acest lucru dintr-un punct de vedere. Dumneavoastră știți toți și este suficient să amintesc numai faptul cu totul general că, observat pur materialist, omul consumă permanent ceea ce organismul său folosește și trebuie să înlocuiască din nou prin hrană, iar omul trebuie să aibă grijă să facă această înlocuire. Ce este mai la îndemână decât să spunem: așadar, să cercetăm acele materii care sunt necesare organismului uman, substanțele care alcătuiesc organismul animal și atunci să avem grijă ca organismul să se compună din aceste substanțe. Această concepție rămâne însă întotdeauna exclusiv materialistă. Noi trebuie să ne întrebăm care este de fapt sarcina acestor substanțe alimentare pentru om și în ce sens ele sunt folosite de fapt în organismul uman? Se poate spune că organismul uman – și atrag atenția în mod categoric asupra faptului că ceea ce spun despre om este valabil în antroposofie numai pentru om, întrucât aceasta nu poate împinge omul atât de aproape de animal [Nota 2] – așadar, se poate spune că acest organism ar fi alcătuit din proteine, lipide, hidrați de carbon și substanțe minerale. Se poate pune, deci, întrebarea: cum se hrănește omul cel mai bine pentru a-și procura cantitățile potrivite din aceste substanțe nutritive?
De precizat că știința spiritului trebuie să rămână neclintită în afirmarea de bază că orice fenomen material, tot ceea ce se petrece în lumea fizic-senzorială este numai un aspect exterior și că, de fapt, și toate procesele nutriției nu pot fi doar fizice, ci sub aspect fizic ele nu sunt decât expresia celor spirituale. Și că omul este un întreg, iar alcătuirea corpului fizic este de așa natură încât apare ca și cum ar fi constituit numai din substanțe chimice. S-a atras mereu atenția asupra modului cum te poți înălța din lumea pur fizică la cea spirituală. Și am auzit aici adeseori că trupul fizic este ceva care este construit de corpul eteric sau al vieții. Acesta este zămislitorul și nu ne este îngăduit să privim corpul fizic ca și cum în el nu s-ar desfășura decât procese chimice. Noi greșim dacă ne întrebăm numai în mod materialist: ce se întâmplă cu substanțele chimice dacă privim numai la fenomenele chimice? Trebuie să ne amintim că dincolo de corpul eteric există și corpul astral; corpul astral este expresia senzațiilor de dorințe (pofte), într-un anumit sens există expresia sufletescului și dacă observăm omul de pe poziția științei spiritului, atunci atât corpul său eteric, cât și cel fizic sunt total întrepătrunse de acest corp astral. Despre aceste lucruri nu trebuie să vorbim unilateral, ci dincolo de corpul fizic trebuie să privim la corpul astral. La aceasta se mai adaugă și Eul omului, cel de al patrulea membru al entității umane. Abia atunci avem în fața noastră omul întreg, când îl observăm ca pe o entitate alcătuită din patru individualități. [Nota 3] Și abia atunci putem vorbi de dimensiunea problemei nutriției când putem răspunde și la întrebarea, cum acționează acestea sub influența uneia sau altei nutriții.
Acum, dumneavoastră știți că omul își ia alimentele mai întâi din regnul vegetal și din cel animal, de asemenea și din regnul mineral și-și construiește corpul cu ajutorul acestora. Aici, vreau să atrag expres atenția acelora care se adresează în sens mai îngust orientării ce privește îngrijirea vieții interioare: eu nu vorbesc aici nici pentru esoteriști și nici pentru antroposofi care urmăresc să se educe pentru a atinge treapta vederii spirituale; ceea ce trebuie spus aici este valabil în general pentru fiecare om. Omul își ia alimentele din regnurile animal, vegetal și mineral. Acum, trebuie să ne fie limpede că planta reprezintă chiar o opoziție față de om; animalul se află la mijloc. Această opoziție își găsește expresia exterior-fizică în procesul respirației. Noi știm cu toții că această expresie fizică se realizează prin aceea că omul inspiră oxigenul, îl prelucrează în interiorul său, îl leagă de carbon și elimină dioxidul de carbon. Planta aspiră carbonul pentru a-și aproviziona construirea organismului. Și planta respiră într-un anumit sens, dar procesul respirator are la plantă o cu totul altă semnificație. [Nota 4] Astfel putem spune: considerați din perspectivă exclusiv spirituală, planta și omul fac lucruri opuse și se poate evidenția acest fapt dacă ne clarificăm influența luminii asupra procesului vital al plantei. Doar știți cu toții ce influență are lipsa luminii asupra procesului vital al plantei. Ceea ce pentru noi oamenii ne apare ca fiind lumea, ceea ce face posibil ca ochiul nostru să vadă lumea ca pe un mare tablou de strălucire, lumină și culoare, este lumina. Lumina este totodată și aceea care declanșează într-un anumit sens procesul de viață al plantei. Această lumină are drept efect faptul că noi avem în mediul nostru înconjurător tabloul luminos. Aceasta este lumina fizică, dar cel care crede că ar fi numai ceva fizic, greșește. Așa cum dincolo de orice existență fizică se află spiritualul, tot așa dincolo de lumina care radiază spre noi se află o lumină spirituală. De fiecare dată când omul se bucură de strălucirea luminii fizice, el își poate spune: exact așa cum atunci când văd că se apropie un om mi se face cunoscut: în acest om trăiește ceva spiritual, tot așa îmi pot reprezenta: în această lumină trăiește o lumină spirituală. Și lumina spirituală care trăiește în această lumină solară fizică este de același fel și de aceeași esență cu lumina invizibilă care trăiește în corpul astral uman. Un fragment de ceva care împânzește întregul spațiu cosmic, trăiește în corpul astral. Numai că fizic este invizibil și aceasta ne arată deja că într-un anumit sens este contrariul luminii fizice. Este reconstituirea luminii fizice.
În noi trăiește lumina nevăzută, și această lumină invizibilă are în noi o sarcină. Lumina invizibilă, putem spune, se comportă față de lumina fizică așa cum se comportă magnetismul negativ față de cel pozitiv, adică în mod opus. Și o vom recunoaște în expresia sa exterioară dacă ne vom lămuri problema legăturilor existente între corpul fizic, corpul eteric și corpul astral care, pe de altă parte, este întrepătruns de Eu. Aici s-a spus de mai multe ori: în tot cursul vieții, corpul eteric este un luptător împotriva degradării corpului fizic. În om, ca de altfel și la animal se adaugă la aceasta corpul astral, lumina interioară. Lumina interioară are sarcina opusă celei a luminii exterioare. Când lumina exterioară luminează planta, atunci ea îi construiește organismul ei viu. Atunci ea produce substanțele, sucurile, hidrații de carbon etc. Lumina interioară are sarcina de a deconstrui din nou: aceasta este o parte a sarcinii corpului astral. Căci descompunerea și metabolismul produselor proteice și a celorlalte pe care le ingerăm, este, ca să spunem așa, o utilizare a acestor produse; o acțiune orientată împotriva a ceea ce lumina exterioară a construit. Fără această activitate a deconstruirii interioare, omul nu ar putea fi o ființă purtătoare de Eu, căci prin aceasta el este o ființă care poate avea trăiri interioare. În timp ce corpul eteric are grija de a menține corpul fizic, corpul astral are în grija sa ca aceste produse să fie din nou deconstruite, din nou descompuse.
Fără acest proces de transformare din corpul fizic, corpul astral uman nu și-ar putea desfășura activitatea în cadrul lumii fizice, care și-a integrat Eul în sine. Avem de-a face, așadar, cu un proces alternativ între om și plantă. Expirarea dioxidului de carbon, absorbția de dioxid de carbon, expirarea de oxigen, inspirarea de oxigen etc. Acum, această opoziție așa cum are loc între plantă și om, este o opoziție totală numai între om și plante. Animalul, într-un anumit sens, nu este însuflețit de un Eu ca acela al omului, ci de un Eu-grup comun tuturor animalelor aparținând aceleiași specii, astfel încât animalele aceleiași specii sunt reglate din afară: aceasta este principala deosebire dintre om și animale, faptul că orice deconstrucție ce are loc în animale este reglată de Eul-grup, la om însă ea este dirijată de Eul său interior. La om, Eul său poate deveni tot mai mult stăpân pe cele ce se petrec în el. Să urmărim: cum va deveni tot mai mult acest Eu punctul central al proceselor sale corporale? Să ne punem încă o dată întrebarea, ce face oare organismul, ce face corpul astral în deconstrucția sa cu materiile pe care omul le-a preluat în sine? Sau la hrănirea sa nu este cumva vorba de ceva esențial diferit? În timp ce corpul întrețesut de Eu deconstruiește, el realizează o activitate și prin această activitate este produs interior ceva; tocmai prin descompunerea făcută de corpul astral ia naștere activitatea interioară conștientă. Se provoacă activități prin faptul că se deconstruiește. În primul rând, este produsă căldura interioară, în al doilea rând ceea ce este mai puțin observabil decât căldura interioară, expresia fizică a luminii interioare. Așa cum căldura interioară care impregnează sângele este un rezultat al descompunerii produșilor proteici, sistemul nervos este expresia luminii interioare. Sistemul nervos în activitatea sa interioară este un rezultat al deconstrucției. Așadar, nu nervul ca atare, ci activitatea nervoasă, ceea ce se petrece în nerv, posibilitatea reprezentării, a gândirii în om, ceea ce putem numi expresia fizică a luminii interne, acestea sunt provocate printr-un proces de descompunere, prin faptul că produsele sunt descompuse, în esență, căldura interioară este asociată condiționat de descompunerea produselor proteice. Lumina interioară este un efect produs de ceea ce se petrece în organismul interior prin lipide, prin hidrații de carbon, amidon, fructoză etc., în cadrul procesului de producere a căldurii, în procesul de mișcare care este declanșat în organismul interior, astfel încât în acesta se află expresia activității care pleacă din corpul astral. Omul nu se hrănește corect când ingerează cantitatea adecvată de alimente, ci când aceste procese sunt desfășurate în modul cât mai corect posibil. Căci pe acestea se bazează viața interioară. Omul este o ființă în mișcare și plină de vitalitate și în aceasta se află viața interioară. Dacă acest lucru nu se produce în mod corect, el nu poate acționa în mod corect retroactiv și omul se îmbolnăvește.
Modul corect al mobilității interioare este cel care trebuie să ne creeze baza pentru un răspuns corect la problema nutriției. Prin aceasta ni se atrage acum atenția asupra faptului că tot ce are de executat omul ca procese interne, trebuie continuat în direcția opusă procesului vegetal. Acolo unde planta se oprește, trebuie să înceapă omul. Un caz special va face să înțelegeți imediat despre ce este vorba. Atunci când omul preia o hrană vegetală, această hrană vegetală solicită prea mult organismul uman. Alimentul vegetal are un specific de așa natură că nu poate fi bogat în grăsimi. Se solicită de la organismul uman care are capacitatea de a produce singur grăsimile sale, de a produce grăsime din ceva care nu este gras. Așadar, când omul consumă alimentație vegetală, el trebuie să desfășoare singur o activitate interioară, el trebuie să se străduiască să folosească cele necesare pentru pregătirea grăsimilor; acest lucru nu se întâmplă însă atunci când consumă grăsimea gata elaborată din regnul animal. Așadar, spun materialiștii, este bine pentru om când poate să preia cât mai multă grăsime pentru a nu trebui să se forțeze prea mult! Vorbind de pe poziția spirituală noi trebuie totuși să considerăm că desfășurarea propriu-zisă a vieții umane se află tocmai în desfășurarea activității interioare. Când el este obligat să mobilizeze forțele care-i fac posibilă pregătirea de către el însuși a grăsimii, atunci în mobilitatea interioară apare faptul ca Eul și corpul astral să devină stăpâni în corpul fizic și în cel eteric. Dacă îi oferim grăsime gata pregătită, aceasta are drept consecință faptul că îl scutim să producă el însuși grăsime. Dacă însă îi dăm prilejul să-și desfășoare activitatea îl vom face liber și stăpân al corpului său. În caz contrar, omul rămâne spectator ca ființă spirituală. Aceasta se întâmplă pentru că în om este un centru de greutate care are drept efect ca acesta să fie inhibat în tendința de a-și viețui corpul său astral. În felul acesta, corpul său astral se va lovi în mobilitatea sa de un perete interior, dacă îi sustrageți posibilitatea de a-și produce el însuși grăsimea sa. Problema este ce activități interioare sunt declanșate de unele substanțe sau de altele. Plecând de la acest punct de vedere, vom încerca să aruncăm o lumină asupra relațiilor produselor vegetale și animale cu nutriția omului. Vrem să ne lămurim referitor la comportarea hranei animale și a celei vegetale în organismul uman.
Ceea ce noi consumăm ca proteină animală nu este același lucru cu ceea ce consumăm ca proteină vegetală. Animalul conduce până la o anumită limită procese întru totul asemănătoare ca și organismul uman, întrucât organismul animal este pătruns de corpul astral ca și organismul uman. Organismul uman le mai continuă numai încă puțin mai departe, dincolo de o anumită limită, decât organismul animal. Corpul astral este și cel care din construcția sa determină la rândul ei deconstruirea. Dacă observăm acum animalele din jurul nostru și înțelegem în mod spiritual specificul lor, atunci când comparăm omul cu animalul, vedem răspândit în număr mare în lumea animală ceea ce apare la om drept însușiri ale acestuia. Oricât de mari ar fi deosebirile găsite în organizarea umană la cele mai diferite rase, veți fi de acord totuși că omul este o ființă care este cuprinsă într-un gen. Omul apare ca un rezumat spiritual a ceea ce el vede răspândit în formele animale. Dacă lăsați însușirile animale să se completeze reciproc, veți obține un extract a ceea ce cu o moderare corespunzătoare este prezent în om. Fiecare animal izolat are în el, unilateral, ceva din forțele care în om sunt armonizate și potrivit cu aceasta este construit întregul său organism; totul, până în structura cea mai intimă a substanțelor sale este atât de organizat, încât avem în regnul animal un tablou extins al însușirilor umane. Când omul are de căutat expresia fizică pentru însușirile corpului său astral, atunci el nu are decât să-și încordeze corpul său astral astfel încât acesta să apeleze la toate forțele sale. El trebuie să devină stăpân pe toate procesele din el însuși. El trebuie să-și acționeze corpul astral astfel încât procesul vegetal să fie continuat în el. Ceea ce noi preluăm din regnul animal, nu este numai grăsimea și carnea fizică a animalului, ci și ceea ce a produs corpul astral în acestea. Când la consumul de produse vegetale trebuie să facem apel la forțele virgine ale corpului astral, noi punem în mișcare întreaga noastră activitate interioară; totuși, o parte din această activitate ne este preluată atunci când ingerăm hrană animală. Acum putem să primim prezentarea întru totul în sens spiritual a relațiilor celor două moduri de nutriție.
Dacă omul vrea să devină tot mai mult stăpân peste ceea ce se petrece în corpul său, atunci în acest proces totul depinde de aceea ca omul să acționeze cu o forță corespunzătoare în lumea exterioară, ca el să dezvolte în exterior anumite însușiri, să dezvolte forță, curaj, să spunem chiar și elementul agresivității. Se întâmplă însă ca omul să nu se simtă suficient de puternic, ca să nu poată să încredințeze totul corpului său astral, și din această cauză el primește sprijinul prin hrana animală. Astfel, putem spune că omul datorează ceea ce îl face interior tot mai liber, substanțelor care-i sunt dăruite de plante. Iar ceea ce îi dă proprietățile prin care el devine o ființă ce dezvoltă exterior în lumea fizică anumite însușiri în care nu se pune nici un preț pe faptul ca acestea să fie degajate din corpul astral feciorelnic, aceasta el o datorează sprijinirii prin hrana animală. Acest aspect, că omul trebuie să devină o ființă din ce în ce mai liberă și că el are nevoie de însușiri pe care să le înzestreze cu acele impulsuri pe care le găsește răspândite în regnul animal i-au dat prilejul să-și preia hrana din regnul animal. Întrebați-vă cum stăteau lucrurile la popoarele războinice care se străduiau să dezvolte acele însușiri care făceau posibilă auto-viețuirea plecând de la planul fizic și veți găsi de regulă o hrănire provenind din regnul animal. Bineînțeles că există excepții. Dimpotrivă, veți găsi că la acele popoare care au dezvoltat mai ales interiorizarea caracterelor, care au dezvoltat un fel de existență contemplativă a existat curent o nutriție predominant sau exclusiv vegetală. Aceste două aspecte nu trebuie să fie neglijate. Numai dacă nu se pleacă de la cunoaștere, ci se urmărește să se facă o propagandă ca agitator se poate accepta ca panaceu universal o alimentație sau alta. Nu degeaba s-a făcut apel la alimentația mixtă, ci pentru că într-un anumit fel trebuie să se ajungă la acest rezultat. Oricum, noi trebuie să ne spunem: chiar dacă pentru unii oameni din motive pur sanitare, modul de hrănire vegetariană este cel corect, pentru un alt om ar însemna să-i subminezi sănătatea dacă i-am recomanda o hrănire vegetariană. Eu vorbesc având în vedere natura general umană; ea trebuie însă tratată strict individual dacă trebuie să găsească în mod corect calea privind hrănirea vegetariană sau animală. În vremea noastră în care nutriția carnivoră este exagerată, acest fapt acționează în mod corespunzător. Dacă omul permite să i se preia într-o măsură prea mare activitățile sale interioare, atunci în el se vor desfășura acele activități care altminteri sunt activități exterioare. Sufletul se va exterioriza, el va deveni mai accesibil pentru lumea exterioară, el se va lega de lumea exterioară. Dacă însă omul își va prelua hrana din regnul vegetalei se va interioriza și va deveni independent, el devine stăpân pe toată ființa sa. Cu cât va înclina mai mult spre o nutriție vegetariană, cu cât va fi mai mult în situația de a lăsa să predomine nutriția vegetariană, cu atât mai mult va fi apt să lase să predomine forțele sale interioare, să dezvolte stimuli pentru orizonturi mai largi! El nu se leagă de orizonturi înguste ale existenței. Omul care preia în mod predominant o hrană animală se leagă de orizonturi înguste ale existenței, el se orientează în mod rigid spre superficialitate.
Desigur sarcina actuală a oamenilor este aceea de a avea grijă de ambele pentru a nu deveni nepractic. Poate deveni și atât de lipsit de prejudecăți încât să nu aibă o judecată despre nimic. Dar realitatea este: tot ceea ce îl restrânge pe om, ce îl organizează pentru a intra într-o specialitate, el primește de la nutriția animală. Ceea ce îl poate înălța din cel mai îngust cerc al existenței sale, el o datorează hranei vegetale. Faptul că oamenii devin tot mai dogmatici, că pot superviza numai ceea ce au pătruns de la nașterea lor este puternic legat de exagerarea nutriției carnivore. Dimpotrivă, oamenii ar vedea, dacă ar acorda o mai mare atenție la ceea ce vine din regnul vegetal, că s-ar ridica mai ușor din cercul îngust. Omul care vrea să fie scutit de munca formării de grăsimi va trebui să observe că această muncă care i-a fost luată ridică un fel de zid pentru corpul său astral. Și dacă nu ești nici clarvăzător și nu poți judeca aceste lucruri decât în mod corect atunci se vede cu ochiul uman dacă cineva își pregătește singur grăsimea sau nu. În această privire a ochiului se poate urmări dacă corpul astral este obligat să realizeze formarea proprie a grăsimii.
Așadar, în acest mod vedem cum se creează două stări de caracter opuse prin faptul că omul preia hrana sa din unul sau din celălalt regn. Vedem cum în fapt noi trebuie să creștem în organismul nostru în lume și să creștem din nou ieșind din lume hrănindu-ne în mod corect. Va veni o vreme când oamenii vor prețui mult mai mult hrana vegetală decât în prezent. Atunci vor putea spune cu adevărat: trebuie să cercetez mai mult... poate că dintr-un anumit punct de vedere ar putea fi corect și celălalt mod de hrănire despre care în prezent cred că este o tâmpenie. Și atunci omul va recunoaște că el își lărgește întregul său orizont fizic și spiritual, că printr-o nutriție vegetariană lucrează în sine împotriva dificultăților. Și anume, în unele științe punctele de vedere s-ar amplifica, dacă s-ar impune nutriția vegetariană.
Vom mai indica aici unele exemple care ne vor arăta că omul este ceea ce mănâncă și bea.
Să observăm alcoolul! [Nota 5] Alcoolul este un produs al regnului vegetal. Ar lua prea mult timp dacă ar trebui să expun care sunt motivele științei spiritului ce arată că alcoolul din planta fizică deja exterioară face ceea ce în om trebuie să se împlinească tocmai prin aceea că omul are punctul său central în Eu. Și este un fapt recognoscibil prin știința spiritului că atunci când omul consumă alcool, alcoolul îi preia tocmai acea activitate care altminteri se eliberează în întregime din Eul său. Cine ingerează mult alcool, are nevoie să mănânce mai puțin, și este necesar să se dea corpului mai puține alimente, care altfel ar pricinui procesul de ardere. Alcoolul trezește acele forțe fapt care altfel trebuie să fie cauzat de pătrunderea interioară a Eului. În felul acesta, așadar, vă obiectivați activitatea Eului prin faptul că introduceți în corp alcoolul. Din această cauză alcoolul este acel produs care imită activitatea Eului și acum veți înțelege de ce oamenii apelează la alcool. Dar în aceeași măsură în care se creează un astfel de reprezentat interior devii dependent, devii un sclav. Dar, dacă are această înclinație, ar pune în activitate cea mai bună forță a Eului său dacă s-ar abține de la alcool. Așa însă, dincolo de acest zid, se face de fapt ceea ce ar trebui să facă și ar face Eul însuși, dacă nu s-ar crea mai întâi acest zid.
Unele alimente au o acțiune foarte specială asupra organismului, de exemplu, cafeaua. Cafeaua este ceva care produce un efect foarte important. El se exteriorizează prin aceea că se extinde asupra corpului astral. Prin cofeină se obține fenomenul că prin postacțiunile cafelei sistemul nostru nervos execută anumite activități ca de la sine, activități la care, altminteri, ar trebui să ne încordăm printr-o forță interioară. Nimeni nu trebuie să spună că, în orice condiții, ar fi bine ca omul să vrea să facă totul prin corpul său astral. Omul este o ființă care nu depinde numai de sine, ci el este poziționat în viață.
La rândul ei, cafeaua este un produs al regnului vegetal care din punct de vedere exterior ridică însuși procesul vegetal deja cu o treaptă mai sus având drept consecință posibilitatea cafelei de a prelua o anumită activitate a omului. Și aici, privirii școlite i se arată că tot ceea ce în activitatea nervoasă are caracter de consecvență și de logică primește un suport prin cafea, astfel încât omul însuși poate lăsa să-i fie luat de cafea – bineînțeles cu o slăbire a forței interioare propriu-zise a omului. (De exemplu, la o șuetă la o cafea, gândurile rămân agățate de un subiect până ce el a fost întors pe toate părțile. Și aceasta nu este numai o glumă, ci este acțiunea cafelei.)
În cu totul alt mod acționează ceaiul; el acționează în mod opus; și anume, la un consum ceva mai mare, gândurile sunt risipite și sunt clarificate. Acțiunea intensă a ceaiului constă, spunem noi, în a scoate brusc la lumină gânduri hazlii, ademenitoare, dar care, în unicitatea lor, au o forță slabă. Din această cauză, cel care are nevoie să facă legături subtile între gânduri, cum sunt, de exemplu oamenii de litere care-și petrec toată ziua la cafenea, este ajutat de cafea. Aceasta este partea bună a problemei. În cazul ceaiului lucrurile sunt inversate. La șueta din jurul cafelei, aceasta intervine logic în sensul rău; la ceai, gândurile sunt mai mult separate cu forța. Din această cauză, nu pe nedrept, ceaiul este o băutură preferată a diplomaților.
Ar putea fi interesant pentru unii, să mai expunem un ultim exemplu care joacă un mare rol în viață: consumul de lapte. Laptele are o cu totul altă alcătuire decât carnea sau alte produse animale. Laptele este ceva care nu exprimă decât slab procesul animal, procesul care se exprimă prin corpul astral. Laptele este numai pe jumătate un produs animal, nu a permis ca forța astrală să aibă o participare la natura umană și animală și astfel laptele este unul din alimentele mult preferate. El este indicat pentru acei oameni care vor să renunțe total la consumul de carne, dar care nu au forța de a realiza totul din corpul astral, interior. Ei pot recunoaște dintr-un fapt pur exterior că laptele conține tot ce este necesar omului pentru organizația sa: deși acest lucru este numai în parte valabil, el este cel mai dependent de însușirile individuale ale omului. Da, nu numai cel mai slab organism poate fi sprijinit prin consumul de lapte, ci și cel mai puternic. Dacă omul se decide pentru un anumit timp să trăiască din lapte, și să consume lapte, atunci va fi trezită în el nu numai forța obișnuită, este depășită forța obișnuită, i se adaugă forțe, astfel încât omul obține un aflux de forță. Apoi se dezvoltă un exces de forță și atunci se dezvoltă un excedent de forță și apoi se formează acele forțe care sunt dezvoltate ca forțe vindecătoare. Căci forța pe care vrei s-o ai, trebuie mai întâi s-o dobândești; și aici aveți soluția privind modul în care pot fi dezvoltate în om anumite forțe. Și în fapt cei care din seriozitatea vieții vor să dezvolte anumite forțe vindecătoare psihice, aceia se pot antrena pentru obținerea unor astfel de forțe. Bineînțeles, și în acest caz este întru totul de reținut: un lucru nu se potrivește tuturor. [Nota 6] Acesta este un aspect individual, unul îl poate face, altul nu. Omul are posibilitatea să-și construiască organismul în mod înțelept, poate contribui la desfășurarea de forțe interioare libere, independente și în felul acesta ajungem prin știința spiritului la afirmația lui Feuerbach amintită la început: „Omul este ceea ce mănâncă”.
Omul se poate hrăni în așa fel încât să-și submineze independența sa interioară invizibilă și prin aceasta să devină expresia a ceea ce mănâncă. Dar el trebuie să mănânce astfel – știința spiritului poate să-i fie o călăuză în acest sens –, încât să devină tot mai puțin sclavul modului său de nutriție; căci printr-un mod incorect de hrănire noi putem ușor deveni ceea ce noi mâncăm.
Dar prin faptul că el se impregnează cu cunoașterea vieții spirituale, el poate năzui ca să fie liber și independent, astfel încât ceea ce mănâncă să nu-l stânjenească să fie și să devină ceea ce poate deveni un om.
