Veți fi văzut că în aceste conferințe pe care le-am ținut în ultima vreme totul tinde spre sintetizarea proceselor lumii în așa fel încât la urmă să rezulte prin aceasta și cunoașterea omului cu adevărat cuprinzătoare. Tot ce am abordat tinde spre cunoașterea omului. O cunoaștere a omului va deveni posibilă abia atunci când începe cu formele inferioare ale lumii fenomenelor, cu tot ce se revelează omului ca fiind lumea materială. Și ceea ce începe astfel cu observarea a ceea ce se revelează ca fiind lumea materială, trebuie să se termine cu abordarea lumii ierarhiilor. [Nota 29]. De la formele cele mai de jos ale existenței materiale până sus la cele mai înalte forme ale existenței spirituale, lumea ierarhiilor, trebuie să fie căutat ceea ce poate să conducă apoi la adevărata cunoaștere a omului. Pentru moment vom contura un fel de schiță pentru o astfel de cunoaștere a omului în conferințele pe care le pot ține acum în fața dumneavoastră.
Trebuie să ne fie clar că ceea ce stă azi în fața noastră, ca om, este rezultatul acelei evoluții cosmice îndelungate pe care am prezentat-o sintetic ca fiind dezvoltarea Saturn, dezvoltarea Soare, dezvoltarea Lună și dezvoltarea Pământ. Evoluția Pământului actual încă nu s-a încheiat. Dar să ne fie limpede cu privire la ce datorează de fapt omul evoluției Pământului în sens mai îngust, care a urmat, așadar, evoluției lunare.
Vedeți dumneavoastră, când vă întindeți brațele și le mișcați, când mișcați degetele ca să executați o mișcare exterioară oarecare: tot ce este necesar în organismul dumneavoastră pentru aceasta, pentru ca să puteți mișca brațele și picioarele, capul, buzele etc. – forțele pentru astfel de exteriorizări umane pătrund în cele mai interioare părți ale organismului uman, toate acestea fiind hărăzite omului prin evoluția Pământ în sens îngust. Pătrundeți dimpotrivă în tot ceea ce este evoluția metabolismului, în spațiul delimitat de pielea umană exterioară, priviți la tot ce se petrece aici în omul fizic-corporal interior ca evoluție a metabolismului, atunci veți avea în aceasta o imagine a ceea ce omul datorează evoluției lunare. Și aveți o imagine a ceea ce omul datorează evoluției pe Vechiul Soare, dacă veți privi la tot ce în om este un proces cumva ritmic. Procesul respirator, procesele circulației sângelui sunt cele mai importante procese ritmice; toate aceste procese ritmice, omul le datorează evoluției pe Vechiul Soare. Și tot ce este evoluție a nervilor și a simțurilor, răspândite la rândul lor pe întregul corp al omului actual, el o datorează evoluției pe Vechiul Saturn [Nota 30].
Dar, pe lângă toate acestea, trebuie să reținem faptul că omul este un întreg și că evoluția lumii este un întreg. Dacă în prezent noi arătăm spre evoluția Vechiul Saturn așa cum am făcut-o în Știința ocultă, ne referim la acea evoluție care în vremuri străvechi a premers cândva evoluției solare, lunare și a Pământului. În fond însă, evoluția Saturn este cea care a adus lucrurile până la Pământ. În timp ce Pământul evoluează ia naștere și o evoluție Saturn. Această nouă evoluție Saturn este integrată în evoluția Pământ. Ea este, ca să zicem așa, cea mai nouă evoluție Saturn. Aceea care a ajuns până la evoluția Pământ este cea mai veche. Cea care a fost inclusă ca evoluție Saturn în Vechiul Soare este cea mai tânără; cea care era inclusă în Vechea Lună este și mai tânără; și Saturn care umple în prezent Pământul, care în esență solicită o anumită organizare calorică a Pământului, este cea mai nouă evoluție Saturn. Dar noi cu omul nostru suntem incluși în această evoluție Saturn.
Așa suntem incluși în evoluția cosmică. Dar noi suntem incluși și în ceea ce ne înconjoară spațial pe Pământ. Luați, de exemplu, regnul mineral. Noi ne aflăm în interacțiune cu regnul mineral. Noi preluăm mineralele prin hrană. Noi le preluăm și altfel, prin respirație etc. Noi prelucrăm mineralicul în noi.
Dar toată evoluția, toate procesele lumii sunt altfel în om decât în afara omului. Eu am făcut deja observația: este ceva ridicol, când în prezent studiem în laboratorul de chimie procese chimice și apoi gândim că aceste procese chimice, atunci când omul ingeră alimentul, se continuă în interiorul omului. Omul nu este o simplă confluență de activități chimice; totul se modifică în interiorul omului [Nota 31]. Și dintr-un anumit punct de vedere, această modificare apare în felul următor:
Să admitem că preluăm ceva de natură minerală. Tot ce preluăm de natură minerală trebuie să fie condus în om până acolo încât să fie valabil următorul lucru: dumneavoastră știți că noi avem o căldură proprie, căldura noastră sangvină, care la omul sănătos aceasta este de aproximativ 37 de grade. În căldura sângelui nostru avem ceva care depășește în medie căldura exterioară. Tot ce preluăm de natură minerală trebuie însă să fie transformat, să fie metamorfozat în organismul nostru în așa fel încât ceea ce în căldura sângelui nostru depășește căldura medie a lumii înconjurătoare, ceea ce este superior căldurii medii a mediului să fie preluat cu plăcere de ceea ce este mineral. Dacă consumați o fărâmă de sare de bucătărie, atunci această sare de bucătărie trebuie să absoarbă din căldura dumneavoastră proprie, nu din căldura pe care o aveți în comun cu lumea exterioară, ci din propria dumneavoastră căldură, pe care trebuie s-o preia cu plăcere. Tot ce este mineral trebuie să se transforme în eter caloric [Nota 32]. Iar în momentul în care omul are în organismul său ceva care împiedecă mineralul să se transforme în eter caloric, în acel moment el este bolnav.
Să trecem mai departe, să trecem la vegetalele pe care le consumă omul. Omul ingeră produsele vegetale; el însuși aparține lumii prin faptul că dezvoltă materia vegetală și în sine. Omul conține materie minerală care însă înclină, tinde continuu să devină căldură eterică. Materia vegetală tinde încontinuu să devină aeriană, gazoasă în om. Astfel încât omul are în sine vegetalul ca regn aerian. Tot ce pătrunde în om provenind de la plante sau tot ce el însuși dezvoltă ca organizare vegetală interioară, trebuie să devină aerian, să poată să primească în el o formă aeriană. Când nu primește o formă aeriană, când organizarea lui este în așa fel încât îl împiedecă să lase ca tot ceea ce vrea să fie vegetal în el să treacă în formă aeriană, el este bolnav. Tot ce este de natură animală și este preluat de om sau este elaborat de el în sine ca fiind de natură animală, toate acestea trebuie cel puțin pentru un timp să preia forma fluidă, apoasă. Omului nu-i este îngăduit să aibă în sine ceva de natură animală, ceva de natură animală elaborat în interior sau de natură animală preluat din exterior, care să nu parcurgă în el procesul prin care devine la un moment dat fluid. Dacă omul nu este apt să fluidifice elementul propriu de natură animalică sau pe cel preluat din exterior pentru ca apoi să-l conducă iar spre starea solidă, atunci el este bolnav. Numai ceea ce în om dă naștere formei pur umane, care înseamnă că omul este o ființă ce umblă vertical, că are în sine impulsul de a vorbi și a gândi, numai ceea ce îl face să fie propriu-zis om, ceea ce-l ridică deasupra animalului, are permisiunea de a intra în pământescul solid – care reprezintă cel mult zece procente din organizarea noastră totală numai acestei fracțiuni îi este îngăduit să pătrundă în starea solidă, în ceea ce este modelat solid, în formă. Dacă orice altceva de natură animală sau vegetală pătrunde în forma umană solidă, omul este bolnav.
Tot ce este de natură minerală trebuie să devină în om, la un anumit moment, eter caloric. Tot ce este de natură vegetală trebuie să parcurgă în om stadiul aerian. Tot ce este de natură animală trebuie să parcurgă în om stadiul tranzitiv de apos. Tot ce este uman trebuie să mențină în el permanent numai forma solid-pământeană. Aceasta este una din tainele organizării umane.
Și acum, să lăsăm deoparte ceea ce omul are de la Pământ – abordarea [Nota 33] ulterioară va îmbogăți cu atât mai mult acest aspect –, să luăm ceea ce în om este organizația metabolică, ceea ce el transformă în perioada organizării pământene, dar pe care o deține în schiță de la Vechea Lună, să luăm, așadar, ceea ce se împlinește ca metabolism în sens îngust în ceea ce este delimitat de pielea umană, la care trebuie să asociem întru totul metabolismul și excrețiile, aceasta, aș spune, este mereu modificat prin ingerarea materiilor alimentare. Materiile alimentare care sunt în afara omului, pătrund în om și se integrează apoi în acest sistem metabolic.
Acest sistem metabolic prelucrează ceea ce este ambianță umană transformând-o în componentă umană. Tot ceea ce este mineral începe să se apropie de eter caloric, tot ce este vegetal începe să se apropie de gazos-forma gazoasă-eterică, tot ce este de natură animalică, anume ceea ce este produs animal propriu, începe să se apropie de apos și constituie ca pe o modelare de formă organizată omenescul propriu-zis în stare solidă. Toate acestea se află ca tendință în metabolism. Și metabolismul este în această privință ceva care este deosebit de interesant.
Când urmărim metabolismul în sus până la respirație găsim că omul formează din sine carbonul, care se găsește peste tot în om. El este căutat de oxigen, este transformat în dioxid de carbon pe care apoi omul îl expiră [Nota 34]. Dioxidul de carbon este combinația oxigenului cu carbonul. Oxigenul care este absorbit prin respirație, atacă carbonul, preia carbonul în sine; omul expiră dioxidul de carbon, combinația pe care oxigenul a făcut-o cu carbonul. Dar înainte ca expirația să aibă loc, carbonul devine, să spunem așa, binefăcătorul organizării umane. Căci, în timp ce se combină cu oxigenul, într-o anumită măsură se produce circulația sângelui cu respirația, astfel că acest carbon devine binefăcătorul organizării umane, încât înainte de a părăsi organismul uman, el răspândește în întregul organism o revărsare de eter. Știința fizică spune numai: Carbonul este expirat prin dioxidul de carbon. Acesta este însă numai un aspect al întregului proces. Omul expiră dioxidul de carbon, dar în întregul său organism, prin respirație este lăsat în urmă de către carbonul solicitat de oxigen, eter. Acest eter pătrunde în corpul eteric al omului. Și acest eter care este produs încontinuu de carbon este ceea ce face organizația umană să fie aptă a se deschide către influențele spirituale, de a prelua acțiunile eter-astrale din Cosmos. Acum, acest eter pe care îl lasă în urmă carbonul, atrage impulsurile cosmice, acele impulsuri cosmice care acționează, la rândul lor, modelator asupra omului, care pregătesc, de exemplu, sistemul său nervos în așa fel încât el să poată deveni purtător al gândurilor. Acest eter trebuie să ne pătrundă continuu simțurile noastre, de exemplu, ochiul nostru, pentru ca ochii să poată vedea, pentru ca ochii noștri să poată prelua eterul luminos exterior. Așadar, noi datorăm carbonului faptul de a avea în noi o pregătire eterică, care poate veni în întâmpinarea lumii [Nota 35].
Tabla 1Toate acestea sunt pregătite deja în sistemul metabolic. Dar sistemul metabolic, ca sistem uman, este în așa fel amplasat în întregul Cosmos, încât el nu ar putea exista de sine însuși. Sistemul metabolic nu ar putea dura pentru sine însuși. Din această cauză a fost format în om, în planul acestuia, ca o a treia componentă. Primul plan pentru sistemul nervi-simțuri a fost format în Vechiul Saturn, cel de al doilea plan pentru sistemul ritmic în Vechiul Soare și abia după ce acele două sisteme existau deja, a putut să fie acționat în om sistemul metabolic, pentru că sistemul metabolic nu putea ființa pentru el însuși. Sistemul metabolic, dacă lăsăm deoparte mișcările arbitrare, este calculat în contextul cosmic pentru om, pentru nutriție [Nota 36]. Dar această nutriție nu poate dăinui pentru sine. De această nutriție omul are nevoie, dar ea nu poate dăinui pentru sine. Atunci când studiem sistemul metabolic la om pentru sine – veți vedea în conferințele următoare cât de necesar este, la rândul său, acest lucru pentru întreaga organizare umană – observăm că este pătruns permanent de toate înclinațiile posibile de îmbolnăvire a omului. Originea tuturor îmbolnăvirilor interne, care nu iau așadar naștere prin răniri exterioare, trebuie s-o căutăm întotdeauna în sistemul metabolic. Din această cauză, cel care vrea să instituie o observare rațională a unei boli, trebuie să plece de la sistemul metabolic și el trebuie de fapt să analizeze orice manifestare izolată din sistemul metabolic cu privire la aceasta: Pe ce cale te afli tu? Dacă luăm toate procesele de la preluarea alimentelor în gură, de la preluarea hranei în gură, de la prelucrarea hranei, în timp ce transformăm anumite substanțe în noi în amidon și zahăr etc., când luăm învăluirea cu ptialină a alimentelor în gură, când mergem mai departe și luăm impregnarea cu pepsină în stomac, când mergem mai departe la prelucrarea produselor metabolice în sistemul digestiv, la trecerea lor în vasele limfatice, la trecerea lor în sânge, atunci trebuie să luăm fiecare proces în parte, și sunt nenumărate procese care intră în vizor. Se mai adaugă și amestecarea produselor metabolismului cu secreția pancreasului, impregnarea materiilor cu secreția biliară etc. [Nota 37]; fiecare proces trebuie să-l întrebăm: Ce vrei tu, de fapt? – Și el ne va răspunde: Când sunt singur, atunci eu sunt un astfel de proces care întotdeauna îmbolnăvește omul. – Nici un proces metabolic nu trebuie să ajungă până la capăt în natura umană, căci fiecare proces metabolic când ajunge până la capăt îmbolnăvește omul. Natura umană este sănătoasă numai când procesele metabolice sunt oprite pe o anumită treaptă.
Vom vedea aceasta, ceea ce mai întâi ar putea apărea ca prostie a organizării lumii: faptul că aici în om începe ceva care dacă nu ar fi oprit la jumătate de drum, l-ar îmbolnăvi pe om, vom învăța să cunoaștem în conferințele următoare [Nota 38] acest lucru ca fiind unul din cele mai înțelepte. Dar acum vrem să-l observăm deocamdată din perspectiva realității sale, vrem să luăm în considerare că amănuntele proceselor metabolice, atunci când le studiem potrivit ființei lor interioare, ar răspunde: Suntem pe cale de a îmbolnăvi întregul organism. Fiecare proces metabolic continuat, îmbolnăvește organismul. Dacă metabolismul trebuie să existe în om cu orice preț, atunci trebuie să existe deja alte procese care să fie dezvoltate mai înainte în planurile lor și acestea sunt procesele care sunt prezente în circulație; acestea sunt procesele circulației. Procesele circulației conțin permanent procese vindecătoare. Astfel încât omul se poate spune: Omul s-a născut în perioada Vechea Lună ca pacient și acestuia i-a fost trimis în prealabil în natura sa proprie, în timpul evoluției pe Vechiul Soare, medicul. În timpul evoluției pe Vechiul Soare s-a născut omul ca medic în legătură cu propria sa natură. A fost foarte prevăzător în evoluția lumii faptul că medicul a luat naștere înaintea pacientului, căci în timpul evoluției de pe Vechea Lună însuși pacientul s-a alăturat în om. Dacă vrem să-l descriem pe om în mod corect, trebuie să avansăm de la procesele metabolice la procesele circulatorii, desigur, la tot ce se află ca impulsuri la baza proceselor circulatorii. O substanță produce o circulație mai rapidă, alta o circulație mai lentă în sensul cel mai larg. Avem în noi și procese circulatorii foarte mici. Luați oarecare substanțe minerale, luați aur, luați cupru, atunci când i se administrează acestea omului într-un mod oarecare, oral sau ca injecție sau altcumva, totul este prilej ca în circulație ceva să se modeleze, să se modifice, să acționeze în mod vindecător etc. Și ceea ce trebuie cunoscut pentru a privi în procesele propriu-zis vindecătoare ale omului, este ce declanșează în om fiecare substanță din mediul ambiant al omului cu privire la modificările circulației. Astfel încât putem spune: Circulația este un proces vindecător continuu.
Dumneavoastră puteți, aș spune, să-l calculați dacă vreți. Reflectați la ce v-am spus: în medie omul face optsprezece respirații pe minut. Aceasta dă în timpul unei zile, printr-o extraordinară adaptare regulată la Cosmos, atâtea respirații, câte conține ritmul circulator al Soarelui la parcurgerea anului solar. Aici însă Soarele trece prin punctul de răsărire la Echinocțiul de primăvară și parcurge întregul în 25 920 de ani. La vârsta sa mijlocie, omul face pe zi, în medie, 25 920 de respirații. Bătăile pulsului sunt de patru ori mai multe. Cealaltă circulație, circulația mai concentrată interior, este influențată de metabolism. Circulația respiratorie este ceea ce corespunde contactului omului cu lumea exterioară, schimburilor cu lumea exterioară. Acest ritm respirator trebuie să domolească încontinuu ritmul circulator, pentru ca el să rămână la cele patru ale sale, altfel omul ajunge la un ritm circulator cu totul neregulat, ce nu intră în numărul 103 680. Acesta este ceva care nu corespunde la nimic din Cosmos. În acest caz, omul se smulge cu totul din Cosmos. Metabolismul său îl smulge din Cosmos, îl înstrăinează de Cosmos și ritmul respirator trage energic continuu spre Cosmos. În această împărțire și în această domolire a ritmului circulator de către ritmul respirator, vedeți procesul vindecător primordial, care este efectuat continuu în om. Dar într-un anumit mod mai fin, cu fiecare vindecare interioară trebuie să venim în ajutorul procesului respirator care se continuă într-un anumit mod în întregul corp, în așa fel încât el să domolească peste tot în om procesul circulator, să-l readucă la condițiile generale ale Cosmosului.
Astfel încât putem spune: noi trecem de la nutriție la vindecare, prin aceea că omul are de fapt tendința de a se îmbolnăvi mereu de jos în sus, iar în organismul său median, în organismul său circulator, el trebuie să dezvolte mereu tendința de a rămâne sănătos. În timp ce în organismul nostru mijlociu iau naștere mereu impulsurile de însănătoșire, ele lasă în urmă tocmai sistemul cap-nervi-simțuri: Ce fel de forțe găsim noi atunci în sistemul nervi-simțuri? în sistemul nervi-simțuri noi găsim acele forțe care, să spunem așa, lasă în urmă un fel de răni. El acționează pe de o parte însănătoșind în jos asupra procesului metabolismului. Dar în timp ce acționează vindecător asupra sistemului metabolismului, el face ceva care este supus acum în întregul Cosmos unei judecăți. Și eu nu spun nimic fantastic, ceva care este întru totul o realitate: Acest eveniment, faptul că mereu au loc în noi procese de însănătoșire în jos suscită sentimentul de satisfacție al ierarhiilor superioare [Nota 39]. Aceasta este bucuria ierarhiilor superioare legată de lumea Pământului. Ele privesc în jos și simt încontinuu ieșirea în sus a bolii din ceea ce curge în sus în oameni plecând de la pământesc, ceea ce rămâne aici din proprietățile pământești ale substanțelor. Ele văd cum impulsurile forțelor care acționează din ce este pământesc, care se află în atmosferă etc. sunt mereu forțe vindecătoare. Aceasta provoacă sentimentul de satisfacție al ierarhiilor superioare.
Tabla 2Și acum, imaginați-vă ce puteți studia la acel corp al lumii, care a fost într-o anumită măsură plasat drept cel mai demn obiect spiritual de studiu la granița sistemului nostru planetar. Aici se află în mijloc ceea ce ascunde în sine forțele care atunci când le gândim în mod concentrat pe Pământ sunt forțe de îmbolnăvire, iar în ambianță se arată forțele ce se rotesc ale însănătoșirii. Și cine are receptivitate pentru astfel de lucruri acela vede inelele lui Saturn într-o astfel de manifestare, așa cum nu poate fi conștientizată în ceea ce înconjoară Pământul, pentru că ne aflăm în interior, ceea ce este sănătate rotitoare. Acest inel al lui Saturn mai este și altceva esențial decât ce spun astronomii despre el. Acest inel al lui Saturn este sănătate rotitoare, iar interiorul lui Saturn este bolnăviciosul, ceea ce îmbolnăvește în concentrarea cea mai pură.
Și astfel se vede la Saturn, care este plasat la capătul exterior al sistemului nostru solar, desfășurându-se același proces pe care îl purtăm în noi în metabolismul nostru și în organismul nostru circulator. Dar noi vedem atunci când observăm modul cum privirea noastră spirituală este condusă spre lumea anume a celei de a doua ierarhii și a primei ierarhii; a doua ierarhie: Kyriotetes, Dynamis, Exusiai; prima ierarhie: Serafimi, Cheruvimi, Tronuri. Când suntem atenți cu ochiul nostru spiritual la Saturn și la inelul său, suntem îndreptați spre aceste ierarhii superioare, așa cum ele, aș spune, privesc cu satisfacție la acest îmbolnăvitor și vindecător.
Această satisfacție este acum o forță în Univers. Această satisfacție a ierarhiilor superioare străbate curgând sistemul nostru nervi-simțuri și formează în acesta forțele dezvoltării spirituale a omului. Acestea sunt forțele care într-o anumită măsură înfloresc în afară din vindecarea ce are loc permanent în om. Astfel încât pe al treilea loc avem dezvoltarea spirituală.
| 1. Metaboliam 2. Circulație 3. Organizația nervi-simțuri |
nutriție vindecare dezvoltare spirituală |
(Tabla 1) |
Dacă vrem să descriem acum omul în decursul perioadelor Saturn, Soare și Lună, trebuie să spunem: Omul este mai întâi spirit născut din Cosmos, care dezvoltă în sine tămăduitorul, care prin aceasta poate prelua apoi pacientul cosmic, și prin coacționarea tuturor acestora este apoi creat ceea ce este omul aflat în mișcare autodeterminată pe Pământ. Aș spune că fiecare componentă a cunoașterii umane trebuie să fie inspirată, într-un anumit mod, de ceea ce se află la baza a ceea ce am spus aici. Să spunem că cineva ar vrea să elaboreze o terapie, un sistem terapeutic cu adevărat rațional. Ce va trebui deci să cuprindă acesta? Desigur, în principal procesele tămăduitoare. Dar procesele tămăduitoare, de unde vor trebui ele să plece? Ele vor trebui să plece de la procesele metabolismului, iar restul poate fi cel mult presupunere, despre aceasta vom mai vorbi; [Nota 40] aspectul anatomic, chiar aspectul anatomic mai fin, poate fi punct de plecare numai pentru că este lucrul modelat solid. Acesta se face deja el însuși uman. Dar procesele metabolice trebuie să fie studiate mai întâi de un sistem rațional al medicinii în așa fel încât să se conștientizeze întotdeauna în ele tendința cum se îndreaptă ele spre stadiul de îmbolnăvire. Astfel încât un sistem medical actual, care poate fi elaborat, trebuie să înceapă neapărat cu sistemul metabolismului. Aceasta înseamnă să se înceapă mai întâi cu procesele metabolice normale și plecând de la acestea trebuie să fie extrasă cunoașterea posibilității ca bolile interne să ia naștere din metabolism în sensul cel mai larg. Apoi, din aceasta trebuie să rezulte, printr-o cunoaștere intimă a ceea ce fac procesele ritmice, care este terapia propriu-zisă. Astfel încât, la un sistem actual al medicinii, trebuie început cu studiul proceselor metabolismului și apoi, plecând de aici, trebuie făcută trecerea la tot ce poate apărea în om în domeniul proceselor ritmice. Și atunci, aș spune, se va atinge un fel de încununare a întregului, prin faptul că se arată cum o dezvoltare sănătoasă a amenajărilor spirituale ale omului presupune cunoașterea a ceea ce vine de la forțele vindecătoare, în prezent nu puteți găsi nici un fel de pedagogie, adică nici o artă a dezvoltării sănătoase a naturii spirituale a omului, dacă nu plecați de la procesele vindecătoare; căci procesele vindecătoare nu sunt nimic altceva decât aplicarea la natura mediană a omului a ceea ce trebuie aplicat deja în gândirea pură la educarea proceselor spirituale ale omului.
Maestrul pedagog trebuie să lucreze neapărat cu forțele care densificate în fizic sau în eteric, sunt procese vindecătoare. Dacă fac ceva la un copil în artă pedagogică, acesta este un proces care are la bază ceva spiritual. Dacă îmi traduc acest proces, ceea ce eu efectuez în spiritual, efectuez acum prin aceea că folosesc ceva material sau un proces. Acest proces sau această substanță este un medicament. S-ar putea spune și: medicina este metamorfozarea tratării spirituale a omului în jos în material. Dacă vă amintiți cum am prezentat în mod aluziv aceste lucruri în cursul pentru profesori [Nota 41], care atunci a fost ținut pentru vizitatori englezi, veți vedea cum mereu am atras atenția asupra faptului că în tot ceea ce face profesorul, se începe cu un fel de terapie umană generală, cum unele măsuri pedagogice pot determina la vârste mai târzii depuneri sau dizolvări metabolice nesănătoase ale unui metabolism neregulat. Astfel, încât ceea ce face pedagogul, continuat în jos, dă terapie. Și contraimaginea terapiei, care năzuiește de jos în sus, acestea sunt procesele metabolice. Așadar, vedeți cum un sistem al medicinii actuale trebuie să fie generat dintr-o cunoaștere umană generală. Aceasta se poate face. Unii simt acest lucru. Dar ceva va fi obținut abia când un astfel de sistem al medicinii va fi fost elaborat. Și acest lucru aparține deja în prezent categoriei de obiective dintre cele mai necesare. Dacă răsfoiți în prezent manuale de terapii, veți constata că de regulă nu se începe cu sistemul metabolic sau numai în cazuri extrem de rare se începe cu sistemul metabolic. Dar de la acesta trebuie să se plece, altminteri nu înveți să recunoști în ce constă natura bolii.
Vedeți, întreaga problemă este în așa fel încât procesele nutritive pot trece efectiv în procese vindecătoare, procesele vindecătoare în procese spirituale și din nou înapoi procesele spirituale în procese vindecătoare; sau când procesele spirituale determină direct tulburări metabolice, atunci procesele spirituale trec la rândul lor într-un stadiu în care trebuie tămăduite prin organismul median al omului. Toate aceste lucruri trec în om unele în altele și organizarea umană este încontinuu o metamorfoză minunată. Luați, de exemplu, procesele care sălășluiesc în toată această minunată circulație a sângelui uman. Ce fel de procese sunt acestea?
Acum, concepeți mai întâi, cu totul separat de restul organismului uman, sângele [Nota 42], cum curge el prin vene, concepeți silueta umană, să spunem sistemul venos și ceea ce se asociază acestuia ca sistem muscular, ca sistem osos etc., așadar ceea ce este formație solidă și ceea ce le parcurge ca fluid. Să ne oprim la starea fluidă, la sânge. În acest fluid care curge, oare ce procese se petrec încontinuu atunci în ele? încontinuu se desfășoară procese. Aceleași procese care se desfășoară în sângele fluid pot cuprinde ceva solid, format în om, atunci ceea ce aparține sângelui se află în interior, în peretele vasului sau în mușchi sau undeva în os sau într-un oarecare organ învăluitor. Oare ce devine aici? Aici, devine impulsul pentru fenomene inflamatorii. Ceea ce găsim ici și colo ca fiind fenomenele congestive, găsim ca fiind fenomenele normale în sângele care curge. Ceea ce apare aici drept congestie, este ascuns aici în locuri nepotrivite, adică la locurile formate, solide, dar ele trebuie să aibă loc încontinuu în sângele circulant. Un proces sănătos, absolut normal, dislocat, plasat în alt loc de care nu aparține este un proces care produce îmbolnăvire. Și anumite boli ale sistemului nervos constau tocmai în faptul că sistemul nervos care este polar opus sângelui în întreaga sa organizare, trebuie să sufere imigrarea proceselor care sunt normale în sânge. Când aceste procese care sunt normale în vasele sangvine se transpun înghesuindu-se în căile nervilor, atunci căile nervilor sunt cuprinse de congestii – și aceasta se întâmplă la cele mai slabe pătrunderi –, care sunt chiar la începutul inflamației și duc la diferitele forme de sistem nervos bolnav.
Am spus că în nervi [Nota 43] sunt cu totul alte procese decât în sânge, procese opuse. În sânge sunt procese care tind spre fosforic, procese care atunci când cuprind ca procese fosforice ceea ce înconjoară sau se învecinează cu sângele conduc la manifestări congestive. Când urmăriți procesele din căile nervoase și acestea emigrează în celelalte organe învecinate, atunci apar în om impulsurile pentru toate formațiunile tumorale. Dacă acestea trec în sânge astfel încât sângele aprovizionează în mod nesănătos celelalte organe atunci apar formațiunile tumorale. Astfel încât putem spune: Orice formațiune tumorală este un proces nervos modificat într-un loc nepotrivit din organismul uman.
Vedeți dumneavoastră, ceea ce circulă în nerv trebuie să rămână în nerv, ceea ce circulă în sânge trebuie să rămână în sânge. Dacă ceea ce aparține sângelui trece în vecinătate apar congestiile, dacă ceea ce aparține nervului trece în vecinătate iau naștere tot felul de formațiuni care pot fi reunite numai sub numele comun de formațiuni tumorale. Dar tocmai între procesele din sistemul nervos și procesele din sânge trebuie să aibă loc un ritm corect.
Noi nu avem numai în general ritmul respirator în contrast cu ritmul sângelui, ci avem și în sângele aflat în circulație procese fine care dacă ies din sânge devin procese congestive. Aceste procese fine trebuie să se afle de asemenea într-o anumită relație cu ceea ce se întâmplă în nervul învecinat, așa cum respirația trebuie să se afle într-o relație cu circulația sângelui. Iar în momentul în care aceasta este deranjată între ritmul sângelui și ritmul nervos, ea trebuie să fie din nou restabilită.
Vedeți, aici pătrundem din nou într-un domeniu al terapiei, al proceselor vindecătoare. Acestea vă arată cum în om trebuie să existe toate: Ceea ce este cel mai bolnav trebuie să existe aici, pentru ca în alt loc să poată fi ceva sănătos; a ajuns numai printr-un proces nepotrivit la un loc greșit. Căci dacă nu ar fi aici, omul nu ar putea birui. Omul nu ar putea birui dacă nu ar putea face congestii căci forțele care impulsionează congestia trebuie să fie în permanență în sânge. Așa a fost gândit când am spus adeseori: tot ceea ce omul obține de fapt în materie de cunoștință despre om trebuie să rezulte dintr-o cunoaștere umană adevărată. Vedeți aici în ce constau motivele pentru care se practică o pedagogie, aș spune, atât de superficială, de abstractă, aproape un non-sens. De fapt, ar trebui practicată pedagogia în așa fel încât să se plece peste tot de la anumite procese patologice din om și de la posibilitatea vindecării lor.
Când se cunoaște o boală a creierului și posibilitatea vindecării bolii creierului, de data aceasta servește la grosolănii – din alt punct de vedere acesta este fin, însă, dat fiind că este un proces fizic, eu spun „grosolan” –, dar în tratarea creierului avem ceea ce trebuie executat cu mare precizie în arta pedagogică. Din această cauză, lucrurile stau așa, atunci când se organizează un adevărat seminar pedagogic ar trebui, pe de o parte, să se ofere profesorilor cunoștințe patologic-terapeutice: aici ei și-ar școli gândirea mai întâi pe baza unor lucruri mai concrete, lucruri care-și au rădăcinile mai mult în substanțe, pentru ceea ce trebuie să înțeleagă acum în pedagogia propriu-zisă. Și pe de altă parte, nimic nu este mai util pentru terapie, și anume pentru terapia bolilor interne, decât dacă se știe cum acționează un aspect sau altul în tratamentul artistic pedagogic. Căci dacă găsim puntea spre substanțial atunci găsim chiar modestia și modalitatea cum trebuie tratat în domeniul pedagogic și, de asemenea, medicamentul.
De exemplu, când mijloacele pedagogice potrivite pentru a preîntâmpina la copii anumite fenomene de tulburare provin de la deranjamente în sistemul digestiv, atunci obții tendințe interioare stranii; dacă se trăiește cu adevărat în sfera pedagogică, desigur nu dacă se învață exterior și de fapt mai cu plăcere când stă seara în „camera comună” uitându-se ce a fost înainte la școală. Se capătă despre modul de tratament care se acordă unui astfel de copil tendința de a vedea, aș spune, întreaga legătură a fenomenelor capului și a fenomenelor abdomenului. Și apoi,* pe de altă parte, dacă se studiază în mineralogie, de exemplu, fenomenele care se petrec în cupru, în timp ce cuprul formează în sol un compus sau altul: Atunci se întâmplă ca aproape tot ce realizează cuprul, în timp ce el devine un minereu sau altul de cupru, ca această devenire a minereurilor ca minereu de cupru sau altfel de minereuri omului să-i apară astfel încât spune: Aici, forța cuprului face în Pământ, ceea ce tu faci cu băiatul sau cu fetița! Se vede formal în procesele cuprului o copie a ceea ce faci tu însuți. Și este extraordinar de încântător să obții ca pedagog o claritate afectivă și instinctivă privitor la ceea ce faci, pentru a merge apoi încântat în natură și să vezi cum acolo afară natura acționează de fapt, în mare, în sens pedagogic; cum acolo unde printr-un proces oarecare al calciului s-ar putea petrece ceva rău, este intercalat cumva un proces al cuprului. Da, în aceste procese ale cuprului, în aceste procese de formare a minereurilor în cadrul celorlalte procese ale Pământului se află și vindecări continui. Și este încântător, când găsești undeva pirită sau altceva, să-ți spui: Asta este exact ca atunci când tratezi un om în mod corect. Aici, spiritele naturii de la ierarhii în jos până la acei elementali, despre care v-am vorbit, tratează ca tămăduitori ceea ce poate apărea și în viață ca procese care produc deranjamente, îmbolnăviri. Atunci nu mai este de fapt altceva decât o citire. Căci atunci când vezi ce se întâmplă acolo afară, când apoi soliciți această substanță sau alta sau o prelucrezi ca remediu, atunci te așezi pur și simplu și te întrebi: Unde apare fierul? Unde apare acest metal sau altul în vene? – studiezi apoi ambianța și atunci întotdeauna, când ceva metalic apare aici sau acolo într-o prelucrare sau alta petrecută în natură: găsești că în aceasta se află un proces de vindecare; ia-l numai, continuă-l, îndreaptă-l în jos în organismul uman, atunci creezi o terapie pe care ți-a arătat-o în prealabil afară, natura.
Da, mersul prin lume este în adevăr o studiere corectă a ceea ce hrănește, a ceea ce vindecă, a spiritualului; căci în natură, există permanent și îmbolnăvire și vindecare. Aici afară, ele sunt marile procese vindecătoare, cosmice. Noi trebuie numai să le aplicăm omului. Aceasta este minunata coacționare a macrocosmosului cu microcosmosul. În fapt, este profund adevărat ceea ce v-am spus unora dintre dumneavoastră într-o formă sau alta:
Acest lucru îl puteți însă aplica la totul: vrei să vindeci omul, privește în lume în toate părțile, uită-te la modul cum lumea dezvoltă vindecări în toate direcțiile. Vrei să cunoști procesele bolii și ale vindecării atunci privește în jos, în toate adâncimile naturii umane. – Puteți aplica acest lucru la tot ceea ce este ființă umană. Dar trebuie să îndreptați privirea în afară, asupra marii naturi și asupra omului și să-l vedeți într-o relație vie cu această mare natură.
În prezent, omul s-a obișnuit cu altceva. Se pleacă de la natură cât se poate de departe; se face ceva care închide vederea spre natură. Căci ceea ce se vrea cercetat, se așază sub sticlă, aici jos pe o măsuță mică; ochiul nu privește în afară spre natură, ci privește înăuntru, chiar și privirea este ruptă de natură. Acesta se numește un microscop. Tot așa de bine l-am putea numi un nulloscop, căci te rupi de marea natură. Și nu se știe, atunci când aici jos ai mărit aceasta, că în fapt pentru cunoașterea spirituală a aceluiași lucru ce s-ar întâmpla dacă procesul s-ar petrece în natură. Gândiți-vă numai odată, dacă măriți aici în interior un lucru minuscul, pentru a-l putea observa, atunci cu acest lucru minuscul al omului faceți ceea ce a-ți face cu omul dacă l-ați rupe și l-ați sfâșia tot atât de mult! Ați fi ceva mult mai groaznic chiar decât Procust, dacă ați rupe și sfâșia omul în acest mod, în vederea măririi lui atât de mult, cum este mărit acest lucru minuscul jos sub tub. Dar credeți că aici ați mai avea omul? Nici n-ar mai putea fi vorba ca să aveți aici omul. Tot atât de puțin aveți adevărul aici jos sub microscop. Adevărul mărit nu mai este adevărul, este o iluzie. Nu este permis să pleci de la natură și să-ți mai și închizi singur privirea. Cu siguranță, toate acestea pot fi utile pentru alte lucruri, dar pentru ceea ce este o adevărată cunoaștere a omului, este mai întâi ceva care duce îngrozitor de departe de această adevărată cunoaștere a omului.
Adevărata cunoaștere a omului trebuie să fie căutată așa cum am căutat s-o sugerăm. Ea trebuie să conducă de la procesele de nutriție prin procesele de vindecare la procesele pedagogiei umane și a lumii în sens mai larg, putem spune de la nutriție prin vindecare la civilizație și cultură. Căci totul este ca o bază inferioară a proceselor fizice care sunt concentrate în om în nutriție; procesele vindecătoare care pleacă întotdeauna de la ceea ce este înconjurător, este concentrat în om în procesele ritmice; și acelea care vin de sus sunt concentrate în om prin sistemul nervi-simțuri. Lumea se construiește astfel pe trei trepte. Acestea am vrut să vi le dau mai întâi ca un fel de bază. Pe aceasta vom construi apoi mai departe. Vrem să vedem cum de la astfel de puncte de plecare putem să urcăm cu adevărat în ceva care este, să spunem așa, utilizarea lucrului în viața practică și apoi poate fi trecut la ceea ce este cunoaștere a ierarhiilor.
