Desigur, antroposofului îi sunt mult mai apropiate influențele esoterismului și ale antroposofiei asupra învelișurilor eteric și astral și a sinelui decât influențele asupra învelișului fizic. Totuși, vom obține o bază pentru zilele următoare când vom avea de examinat componentele superioare ale naturii umane plecând de la acest punct de vedere, când vom focaliza și ceea ce poate fi spus despre modificările învelișurilor fizice. Trebuie însă menționat expres că transformările pe care le comunic aici nu se referă la cele mai înalte trepte ale inițierii, ci se referă mai mult la viața esoterică începătoare și că din această cauză ele au deja o anumită importanță generală.
Veți fi înțeles din cele spuse ieri că sub influențele caracterizate, corpul fizic al omului devine în oarecare măsură mai viu, în sine mai mobil; că din această cauză poate deveni într-un anumit mod și mai incomod. Îl viețuim într-un anumit mod mai mult decât este el viețuit în cazul vieții exoterice, exterioare, așa-zis normale a omului. Va trebui să vorbim și despre deosebirea dintre influența hranei vegetale și a celei animale asupra celorlalte învelișuri; însă pentru modelarea și organizarea corpului fizic, deosebirea dintre nutriția bazată pe carne și cea vegetală este mai mare. Bineînțeles, trebuie mereu subliniat că nu poate fi sarcina noastră aceea de a face propagandă pentru un mod anume de nutriție, ci doar aceea de a spune numai ce este corect, ce este adevărat în acest domeniu; iar faptele care sunt discutate devin prin dezvoltarea sufletească experiență de viață.
O experiență de viață devine înainte de toate aceea că învelișul nostru fizic are prin hrana bazată pe carne mai mult de purtat, parcă de cărat, decât prin hrana vegetariană. Doar am subliniat ieri că, prin dezvoltare, corpul fizic parcă se chircește, se desprinde din componentele spirituale superioare.
Atunci când consumăm produse din carne, o asemenea hrană animală se manifestă, așa cum am caracterizat ieri, și prin aceea că ea este viețuită drept ceva care se integrează în corpul uman ca un corp străin puternic, pe care învățăm să-l simțim, dacă vrem să folosim o expresie radicală, ca pe un par pe care l-am înfipt în carne.
În această privință, în cazul unei dezvoltări esoterice gravitatea hranei animale, ca să spunem așa, este viețuită mai mult decât este viețuită în mod obișnuit, și înainte de orice este viețuit faptul că hrana animală ațâță viața de voință instinctivă. Viața volițională care se desfășoară mai mult inconștient, care se petrece mai mult în afecte și pasiuni, aceasta este cea pe care o impulsionează hrana bazată pe carne. Din această cauză, este o observație exterioară întru totul corectă când se spune că populațiile războinice înclină mai mult spre hrana pe bază de carne decât populațiile pașnice. Aceasta însă nu trebuie să conducă nicidecum la convingerea că hrana vegetală ar trebui să îndepărteze din om orice curaj și orice forță de acțiune. Vom vedea, de altfel, cum ceea ce omul pierde într-o anumită măsură ca instincte, ca pasiuni și sentimente agresive prin suprimarea nutriției bazate pe carne – toate acestea vor fi discutate la prezentarea corpului astral –, toate acestea vor fi înlocuite dinăuntru în afară de către sufletesc. Dar toate aceste aspecte sunt corelate cu întreaga poziție a omului și a celorlalte regnuri față de Cosmos și chiar dacă nu atingem încă aceasta prin clarvedere superioară, obținem încetul cu încetul un fel de dovadă, un fel de confirmare a ceea ce ocultistul constată referitor la legăturile vieții umane cu Cosmosul. Se obține un fel de dovadă pentru aceasta, prin această conviețuire a proceselor corpului fizic devenite mai mobile, mai vii, prin cunoașterea naturii și particularităților substanțelor Pământului utilizate ca hrană de corpul fizic.
Vedeți dumneavoastră, este interesant, de exemplu, să se compare trei feluri de alimente privind semnificația lor cosmică: acestea sunt laptele cu tot ce se leagă de acesta, lumea vegetalelor cu tot ce se leagă de acestea și ceva din hrană bazată pe carne. Noi putem învăța cum să comparăm într-un anumit mod laptele, plantele, animalul ca alimente, când am devenit mai sensibili prin dezvoltarea esoterică, observând ceea ce viețuim prin aceste alimente; și atunci se va putea învăța să se supervizeze mai ușor confirmările care rezultă din observarea rațională a lumii exterioare. Dacă ați cerceta prin ocultism lumea, ați găsi substanța laptelui pe Pământ, dar n-ați găsi-o pe nici o altă planetă a sistemului solar. Ceea ce este produs în mod similar în cadrul ființelor de pe alte planete ale sistemului nostru solar vi s-ar prezenta ca ceva cu totul altfel decât laptele terestru. Laptele este ceva specific pământesc. Și dacă am vrea să generalizăm ce este laptele, ar trebui să spunem: Ființele fiecărui sistem planetar își au laptele propriu.
Când cercetăm sistemul vegetal al Pământului nostru și-l comparăm în mod ocult cu sistemele vegetale ale altor planete, cu ceea ce poate fi comparat cu el, trebuie să spunem: de fapt formele entității vegetale de pe Pământ sunt diferite de cele ale entității vegetale de pe alte planete ale sistemului nostru solar, dar ființa interioară a plantei de pe Pământ nu este una numai terestră, ci una care aparține sistemului solar; aceasta înseamnă că entitatea vegetală de pe Pământul nostru este înrudită cu entitatea vegetală de pe celelalte planete ale sistemului nostru solar astfel încât în plante a pătruns în mod asemănător ceva care s-ar găsi și pe celelalte planete ale sistemului nostru solar. În ceea ce privește lumea animală, pornim de la cele spuse despre lapte, dar, în afară de aceasta, poate fi ușor constatat pe căi oculte că ele sunt radical diferite de lumea animală terestră, de tot ce ar putea fi găsit ca fiind asemănător pe alte planete. Dacă nu focalizăm viețuirea, ca să spunem așa, asupra nutriției cu lactate, atunci avem în fața privirii noastre, dincolo de viețuirea de către ocultist, faptul că pentru corpul uman – să ne limităm la om – aceasta este ceea ce încătușează pe om de Pământ, de planeta noastră, care îl leagă de neamul omenesc ca aparținător al unui gen comun cu acest neam omenesc. Faptul că oamenii alcătuiesc un întreg și în privința sistemului de învelișuri, acest lucru este favorizat prin hrana vie pentru viu în sens animal. Și se poate spune: tot ceea ce este adus organismului uman prin nutriția lactată, îl pregătește pentru a fi o creatură umană a Pământului, îl reunește cu condițiile pământești dar de fapt nu-l încătușează de Pământ. Îl face cetățean al Pământului, dar nu-l împiedică să fie cetățean al întregului sistem solar.
Altfel stau lucrurile cu hrana din carne. Hrana din carne care este preluată de la regnul specific pământean și care nu este preluată ca laptele nemijlocit din procesul vieții ființei vii animale sau umane, ci este preluată ca parte din substanța animală care este deja pregătită. Această hrană din carne îl înlănțuie special de Pământ, îl face creatură a Pământului, astfel încât trebuie să spunem: în măsura în care omul își pătrunde organismul propriu cu acțiunile nutriției animale, în aceeași măsură își sustrage din forțele care de fapt l-ar elibera de Pământ. Prin hrana animală el se leagă în sensul cel mai hotărât de Pământ. În timp ce hrănirea cu lapte îl face apt să aparțină Pământului ca unui loc de trecere pentru evoluția sa, hrana animală îl condamnă pe om, dacă nu este înălțat prin altceva, să modeleze șederea pe Pământ ca fiind de durată, la care el se adaptează pe deplin. Iar decizia de a se hrăni cu lapte, înseamnă parcă: Eu vreau să rămân pe Pământ, să-mi pot împlini misiunea mea pe Pământ, dar nu pentru a fi aici exclusiv pentru Pământ. Voința pentru hrana pe bază de carne înseamnă: Existența pământeană îmi spune ca eu să renunț la toate cerurile și că cel mai bine m-aș epuiza în contextul pământean.
Nutriția vegetariană este de așa natură că mobilizează în organism acele forțe care îl aduc pe om într-un fel de legături cosmice cu întregul sistem planetar. Ceea ce are de împlinit omul atunci când prelucrează mai departe în organismul său hrana vegetală, mobilizează acele forțe care sunt conținute în întregul sistem solar, astfel încât omul devine în învelișurile sale fizice un participant la forțele întregului sistem solar, așadar nu se înstrăinează de ele, nu se desprinde din ele. Aceasta este ceva pe care sufletul care se dezvoltă antroposofic sau esoteric îl poate viețui în sine cu adevărat într-o anumită relație cu hrana vegetală, ceva ce nu are greutate pământească, ci care preia în sine de la Soare ceva propriu corpului central al întregului sistem planetar. Ușurătatea organismului pe care el o obține prin nutriția vegetariană se ridică dincolo de gravitația Pământului, ea face posibilă treptat în organismul uman – îți vine să spui – o anumită aptitudine de viețuire care se dezvoltă ca în percepția gustativă: acestui organism îi este ca și cum într-un anumit mod, el ar savura de fapt împreună cu plantele lumina solară care desfășoară doar în plante atâta activitate.
Din cele spuse, puteți să conchideți că tocmai în cazul dezvoltării oculte, al dezvoltării esoterice are o deosebită importanță ca omul să nu se încătușeze de Pământ, să nu se încarce cu toată greutatea Pământului prin consumul de carne, când el se poate lipsi prin condițiile individuale; doar, decizia propriu-zisă poate fi produsă întotdeauna numai după condițiile personale ale fiecărui om luat individual. Așadar, va însemna o adevărată ușurare a întregii evoluții a vieții umane, atunci când omul se va putea abține de la consumul de carne. Dimpotrivă, ar apărea unele îndoieli atunci când omul ar vrea să fie un vegetarian fanatic în sensul că ar vrea să evite laptele sau orice produse lactate. Tocmai prin dezvoltarea sufletului spre spiritual aceasta ar putea conține anumite pericole, și anume, din cauză că evită orice consum de lapte sau de produse lactate, omul ajunge foarte ușor, prin faptul la o anumită atracție pentru ceea ce năzuiește ca să se îndepărteze de Pământ și pierde ușor firele care-l leagă de acesta, de ceea ce se petrece pe Pământ în legătură cu omul.
Din această cauză trebuie observat că într-un anumit sens este bine ca acela care năzuiește spre antroposofie să nu ajungă un fanatic spiritual prin faptul că își creează greutatea în învelișul fizic, care vrea să îndepărteze deja acest înveliș fizic de la orice înrudire cu umanul-pământesc. Pentru a nu deveni un original care să năzuiască la o dezvoltare prea sufletească, pentru a nu ne înstrăina de simțirea omenească, de activitatea omenească pe Pământ, este bine dacă în calitate de trecător pe Pământ ne lăsăm îngreuiați într-un anumit mod prin consumul de lapte și de produse lactate. Și poate constitui un adevărat antrenament sistematic pentru ca un om să nu trăiască întotdeauna, să spunem așa, în lumile spirituale devenind prin aceasta străin de Pământ, ci pe lângă aceasta să împlinească sarcini pe Pământ; de asemenea, poate fi un antrenament sistematic, să nu fie un vegetarian exclusiv, ci pe lângă aceasta să consume lapte și produse lactate. Prin aceasta el devine înrudit în organismul său, în învelișul său fizic cu Pământul, cu învelișul său fizic, dar nu să-l încătușeze de Pământ, să-l îngreuieze cu existență pământească, așa cum se întâmplă prin consumul de carne.
Așadar, este interesant în orice mod să vedem cum sunt legate aceste lucruri cu taine cosmice și cum putem urmări efectul propriu-zis al substanțelor nutritive în organismul uman prin cunoașterea acestor taine cosmice. Dragii mei prieteni, dumneavoastră, în calitate de oameni care se interesează de adevăruri oculte trebuie să vă pătrundeți încontinuu de faptul că ceea ce se întâmplă pe Pământ – și doar, la existența noastră pământească aparține mai întâi și corpul nostru fizic – nu este dependent numai de forțele și de condițiile pământene, ci este dependent și de forțele și condițiile esențialității extraterestre, a esențialității cosmice.
Acest lucru este însă realizat în moduri foarte diferite. Astfel, de exemplu, dacă focalizăm proteina animală, așa cum este prezentă în oul de găină, trebuie să ne fie clar că o asemenea proteină animală nu este numai ceea ce chimistul găsește în analiza sa, ci că în structura sa există un rezultat al forțelor cosmice, și anume, asupra acestei proteine acționează forțele cosmice în esență numai după ce ele au acționat mai întâi asupra Pământului și cel mult încă asupra Lunii care însoțește Pământul. Așadar, influența cosmică asupra proteinei animale este una indirectă. Forțele cosmice nu acționează direct asupra proteinei, ci indirect; ele acționează mai întâi asupra Pământului și Pământul acționează la rândul lui cu forțele sale pe care le primește din Cosmos asupra compoziției proteinei animale. Cel mult este implicată în acest proces Luna, dar numai așa, că ea primește mai întâi forțele de la Cosmos și abia apoi, cu aceste forțe pe care le reflectă, acționează la rândul ei asupra proteinei animale. Cel care este apt să străvadă lucrurile cu o privire ocultă, poate vedea în cea mai mică celulă a materiei animale cum sunt prezente aici nu numai forțele fizice și chimice existente pe Pământ, ci cum cea mai mică celulă, să spunem a oului de găină, este structurată din forțele pe care Pământul le primește din Cosmos.
Ceea ce noi numim proteină este legată, așadar, de Cosmos în mod indirect, dar această substanță proteică animală, așa cum este ea pe Pământ nu ar lua naștere niciodată dacă n-ar fi prezent Pământul. Ea nu ar putea să se formeze direct din Cosmos; ea este întru totul un produs a ceea ce Pământul trebuie să primească mai întâi din Cosmos.
Altfel, de exemplu, este situația cu ceea ce noi numim substanța grasă, ceea ce cunoaștem ca substanță grasă pământeană a ființelor vii, care alcătuiesc și ele o parte din hrană, și anume la oameni care se hrănesc cu carne. Este vorba, așadar, despre grăsimile animale. Ceea ce noi numim substanță grasă, indiferent de faptul că omul o consumă din afară sau că o formează el însuși în organismul său propriu, este construită după cu totul alte legi cosmice decât substanța proteică. În timp ce la cea din urmă sunt implicate acele forțe cosmice care emană de la entitățile ierarhiilor formei, în construirea substanței grase sunt implicate în mod preferențial acele entități pe care le numim spiritele mișcării. Vedeți, este important să pomenim asemenea lucruri, pentru că abia prin aceasta obținem o părere despre cât de complicat este ceva pe care știința exterioară și-l reprezintă atât de infinit de simplu. Nici o ființă vie nu ar putea fi pătrunsă pe de o parte cu proteină, pe de altă parte cu substanță grasă dacă nu ar coacționa în interior venind din Cosmos – chiar dacă indirect – spiritul formei și spiritul mișcării. Așadar, noi putem urmări până în interiorul substanței care alcătuiește învelișul nostru fizic acțiunile spirituale pe care le știm că pleacă de la ființele diferitelor ierarhii. De aici, la viețuirea care are loc după ce sufletul a parcurs o dezvoltare antroposofică, și această viețuire devine în sine mai diferențiată, mai mobilă, atunci când o avem față de ceea ce în învelișul fizic poartă în sine proteină și față de ceea ce poartă în sine grăsime. Aceasta este o percepție dublă. Ceea ce la omul care trăiește în existența exterioară normală, curge împreună într-o percepție unică și fiind resimțit de-a valma: ceea ce fac în organism grăsimile și ceea ce fac în organism substanțele proteice. În timp ce întregul organism fizic devine mai mobil, sufletul în dezvoltare învață să deosebească două feluri de percepții în legătură cu propriul său trup. O percepție care parcă ne pătrunde interior în așa fel încât simțim: aceasta ne alcătuiește, ne dă statura – în acest caz percepem substanțele proteice din noi. Când percepem: aceasta ne face indiferenți față de izolarea noastră internă, aceasta parcă ne ridică deasupra formei noastre, aceasta ne face mai flegmatici față de simțirea noastră interioară umană, așadar, când la propria noastră percepție se adaugă ceva flegmă – aceste percepții se diferențiază foarte puternic în cazul unei dezvoltări antroposofice – această ultimă percepție provine din viețuirea substanței grase în învelișul fizic. Așadar, viețuirea interioară devine mai complicată și în relația cu învelișul fizic.
Acest fapt este conștientizat cu deosebită forță când este vorba de viețuirea substanței amidonului sau a substanței zahărului. Zahărul este deosebit de caracteristic. El se diferențiază net de alte substanțe mai întâi în aprecierea gustului. Această diferențiere poate fi foarte bine observată în viața curentă, nu numai la copii, ci uneori și la oameni mai în vârstă prin preferința care este prezentă în acest caz pentru substanța zahărului; dar, de obicei, diferențierea nu merge mai departe de gust. Când sufletul parcurge o dezvoltare, atunci el viețuiește tot ce preia sau are în sine ca substanță a zahărului, ca fiind ceva care îi conferă soliditate interioară, pe care în interior o străbate într-o anumită măsură printr-un fel de egoitate interioară. Și în această privință trebuie chiar să aducem zahărului un fel de elogiu. Chiar cel care parcurge o dezvoltare sufletească, poate observa adeseori că el are nevoie de a consuma puțin zahăr, întrucât dezvoltarea sufletească trebuie să se îndrepte spre o devenire independentă din ce în ce mai mare. Sufletul devine de la sine mai independent printr-o dezvoltare antroposofică corectă. Pentru ca omul, care datorită învelișului său fizic are deja o misiune terestră, să nu piardă, să zicem, relația Eului său cu Pământul, este chiar bine să creeze în fizic o contrapondere, în care egoitatea nu are o semnificație atât de mare ca în domeniul moral. Prin consumul de zahăr se creează, am spune, un fel de egoitate nevinovată, care poate crea o contrapondere împotriva altruismului necesar din domeniul moral-spiritual. Altminteri ar exista prea ușor ispitirea ca omul să nu devină numai altruist, ci să devină și visător, să devină straniu, să piardă legătura cu facultatea de a judeca în mod sănătos condițiile pământești. La aceasta contribuie un anume adaos de zahăr la hrană, pentru a da cuiva posibilitatea ca, în ciuda înălțării în lumile spirituale, să rămână cu picioarele pe Pământ, să-și cultive o anumită concepție pământeană sănătoasă.
Dacă vrem să avem despre această așa-zisă viețuire a substanțelor nutritive noțiuni mai clare, atunci le putem pune în legătură cu așa-zisele delicatese. Aceste delicatese sunt deja viețuite deosebit de viu în viața exterioară – cafeaua, ceaiul în mare măsură – de omul normal, dar acest lucru îl viețuiește într-o măsură mult mai mare cel ce parcurge o dezvoltare antroposofică. Așa cum am spus, toate acestea nu sunt un pro sau contra cafelei cu intenția de a agita, ci o prezentare a lucrurilor așa cum sunt, și vă rog să le primiți în acest sens. Doar, cafeaua acționează deja în viața umană perfect normală ca un excitant asupra naturii omului, la fel și ceaiul; numai că aceste excitări exercitate de cafea și de ceai asupra organismului, sunt resimțite mult mai viu de sufletul care parcurge o dezvoltare antroposofică. Despre cafea, de exemplu, se poate spune că acționează în așa fel asupra organismului uman, încât acest organism își ridică într-un anumit mod corpul său eteric de la corpul fizic, dar în așa fel încât corpul fizic este simțit ca fiind o bază solidă a corpului eteric. Aceasta este acțiunea specifică a cafelei. De asemenea, în cazul consumului de cafea se face o oarecare diferențiere a corpului fizic și a celui eteric, dar în așa fel încât corpul fizic, și anume în calitățile sale de formă, este resimțit în cazul consumului de cafea ca iradiind în corpul eteric, ca un fel de bază solidă, ceea ce apoi este viețuit prin corpul eteric. Realmente, aceasta nu trebuie să fie o propagandă pentru consumul de cafea; căci toate acestea se mișcă în plan fizic, iar omul s-ar face o ființă cu totul neindependentă dacă ar vrea să se pună la punct prin consumul acestor alimente sau delicatese; trebuie numai să fie caracterizată influența acestor alimente și delicatese. Întrucât gândirea logică și consecvența logică depind mult de structura, de forma corpului fizic, prin efectul special al cafelei care parcă nuanțează mai puternic structura fizică a corpului fizic este stimulată pe cale fizică consecvența logică – deci, prin consumul de cafea omul este impulsionat, adică, pe cale fizică în consecvența sa logică, într-o gândire care se asociază în mod consecvent faptelor. Și se poate spune, dacă nu ar exista obiecții privind sănătatea, că a bea multă cafea, tocmai pentru oamenii care vor să se ridice în sferele mai înalte ale vieții spirituale, nu este chiar nepotrivit, că poate fi foarte bine să-ți obții uneori stimularea consecvenței
logice prin cafea. Ai putea să spui că acela care are de scris, de exemplu, ceva în cadrul profesiei sale și nu găsește consecvența logică de la o propoziție la alta, ar fi foarte natural ca el să se stimuleze prin consumul de cafea. Aceasta pare cu totul de înțeles pentru cel care știe să observe aceste lucruri până la baza ocultă, tainică a lor. Chiar dacă un astfel de consum, întrucât suntem cetățeni ai Pământului, este uneori necesar ținând seama de condițiile personale, individuale, trebuie să subliniem că și consumul cafelei, cu toate efectele sale dăunătoare, poate contribui mult la creșterea stabilității. Nu în sensul că ar fi absolut recomandabil ca mijloc al tăriei, dar trebuie spus că el poate să sporească soliditatea și că, de exemplu, la cel care se dezvoltă antroposofic, dacă are înclinația de a rătăci în mod incorect cu gândurile sale, nu trebuie să considerăm chiar ceva rău, dacă el se face pe sine mai stabil prin cafea.
Altfel stau lucrurile în cazul ceaiului. Ceaiul provoacă un efect asemănător, un fel de diferențiere a naturii fizice și a naturii eterice. Dar într-un anumit fel, este deconectată structura corpului fizic. Corpul eteric intră mai mult în drepturile sale fluctuante. Din această cauză, gândurile sunt făcute să se risipească prin consumul de ceai, într-un anumit fel ele sunt făcute mai puțin înclinate să se asocieze faptelor. Prin consumul de ceai este stimulată fantezia, uneori nu în sens foarte simpatic, nu însă și adaptarea la adevăr și la duritatea realităților. Din această cauză, se poate spune că este de înțeles că în societate, atunci când se pune atâta preț pe emiterea de gânduri-fulger, pe dezvoltarea unei spiritualități scânteietoare, stimulii sunt produși adeseori de ceai; și este de asemenea de înțeles, pe de altă parte, că atunci când consumul de ceai devine dominant, el produce într-o anumită măsură o indiferență față de pretențiile care pot apărea la oameni prin structura sănătoasă a corpului lor pământean fizic. Astfel încât prin consumul de ceai, pot fi ușor stimulate o fantezie visătoare și o anumită atitudine de nepăsare, lipsită de preocupări, o ființă care cu plăcere ignoră cerințele vieții exterioare sigure. Iar la un suflet care se dezvoltă în sens antroposofic, nu este prea bine faptul că el consumă ceai, deoarece consumul de ceai conduce mai ușor la șarlatanie decât consumul de cafea. Acesta din urmă determină o soliditate mai mare, primul face pe om mai șarlatan, chiar dacă cuvântul pare mult prea dur pentru aceste lucruri. Toate acestea sunt lucruri care, așa cum am spus, se lasă viețuite prin mobilitatea în care ajunge învelișul fizic, atunci când omul parcurge o dezvoltare antroposofică.
Aș vrea să mai adaug – dumneavoastră puteți să meditați mai departe asupra acestor lucruri sau să încercați să le viețuiți cu adevărat – că dacă consumul de cafea stimulează ceva ca soliditatea în învelișul fizic, consumul de ceai favorizează mai mult șarlatania, așa de exemplu ciocolata favorizează cel mai mult filistinismul. În viețuirea nemijlocită, ciocolata este de resimțit ca băutura propriu-zis filistină, atunci când învelișul fizic devine mai mobil în sine. Din această cauză, ciocolata este recomandată tocmai la solemnități filistine și atunci – iertați-mi această inserție – se poate înțelege foarte bine că la sărbători familiale, la aniversări, la onomastici, în diferite cercuri, la anumite sărbătoriri, se bea tocmai ciocolată. Atunci când ne concentrăm asupra acestor lucruri numite delicatese, ne mai întâmpină ceva semnificativ, pentru că aici ceea ce altminteri este viețuit față de alimente, își trimite deja razele în viața obișnuită așa-numită exterioară, normală, dar nu în așa fel încât să observăm, așa cum am amintit deja ieri, desprinderea, separarea organelor. Acest lucru este important, este semnificativ.
Dar, trebuie să evidențiem, mai ales, că pentru o observare ocultă devine inteligibilă viețuirea legată de învelișul fizic obținută cu inima fizică. Pentru ocultist, inima fizică a omului este un organ deosebit de interesant, deosebit de important; căci această inimă umană fizică poate fi înțeleasă numai dacă se focalizează întreaga relație reciprocă, și relația spirituală în care se află Soarele față de Pământ [Nota 25]. Deja pe când Vechiul Soare de după perioada lui Saturn era un precursor planetar al Pământului, încă de atunci a început, să spunem așa, să se pregătească acea relație care este în prezent relația dintre Soare și Pământ. Și de fapt relația dintre Soare și Pământ trebuie focalizată în așa fel încât făcând aceasta, Pământul așa cum este în prezent trebuie conceput întru totul ca și cum încă de la început se hrănește singur din acțiunile Soarelui, preia și prelucrează în sine de la Soare aceste acțiuni. Forțele solare pe care le preia în sine în substanța de bază solidă, în învelișul său de aer și în cel de apă, în condițiile de temperatură schimbătoare, ceea ce preia în lumina care scaldă Pământul, în ceea ce nu mai este fizic perceptibil în prezent într-un mod obișnuit ca participare a Pământului la armonia sferelor, ceea ce Pământul preia ca forțe de viață, pe care el le primește direct de la Soare, totul este legat de forțele interioare ce acționează asupra inimii umane plecând din circuitul sangvin. În fond, toate aceste forțe acționează asupra circuitului sangvin și din acesta asupra inimii. Tot ce este teorie exterioară în această privință este fundamental greșit. Această teorie exterioară face din inimă o pompă care pompează sângele prin corp astfel încât în inimă ar trebui să vedem un organ ce reglează circulația sângelui. Exact inversul este adevărat. Circulația sangvină este ceea ce este primordial, iar inima dă prin mișcările sale răspuns la ceea ce se petrece în circulația sângelui. Sângele pune inima în mișcare, și nu inima sângele. Sau acest întreg organism descris aici și care se concentrează în activitatea inimii, nu este altceva decât percepție în oglinda umană microcosmică a acelor acțiuni macrocosmice, pe care le primește mai întâi Pământul de la Soare. Ceea ce Pământul are de la Soare se reflectă în ceea ce sângele are de la inimă.
Altfel stau lucrurile, de exemplu, cu creierul. Unele detalii despre corespondențele creierului au fost amintite deja ieri. Nemijlocit, creierul omului are foarte puțin de-a face cu ceea ce sunt acțiunile Soarelui asupra Pământului. Spun nemijlocit. Mijlocit, ca organ de percepție, de exemplu, percepe lumina exterioară, culorile; dar aceasta este percepție. Dar nemijlocit în structura sa, în mobilitatea sa interioară, în întreaga sa viață interioară, creierul are puțin de-a face cu acțiunile Soarelui pe Pământ; are mult mai mult de-a face cu tot ce iradiază Pământul venind de la ceea ce este în afara sistemului solar; acest creier are de-a face cu relațiile întregului cer înstelat, dar nu cu relațiile mai înguste ale sistemului nostru solar. În orice caz, într-o relație mai strânsă trebuie să numim substanța creierului cu Luna, dar numai în măsura în care Luna nu este dependentă de Soare, în măsura în care ea și-a păstrat independența față de Soare. Așadar, ceea ce se petrece în creierul nostru, corespunde unor acțiuni ce se află în afara acelor forțe care-și găsesc reflectarea în copia ei umană microcosmică din inima noastră. Soarele trăiește în inima umană; ceea ce este prezent în Cosmos în afara Soarelui, trăiește în creierul uman.
Cât privește cele două organe, omul este un microcosmos, prin aceea că este dăruit cu inima prin acțiunea exercitată de Soare asupra Pământului, pe care acesta parcă le reflectă, cu creierul său care însă are o viață interioară, fiind legat nemijlocit cu întregul Cosmos care se găsește dincolo de Soare. Această legătură este una deosebit de interesantă și de importantă. Creierul este legat de acțiunea Soarelui pe Pământ numai prin percepția exterioară. Această percepție este biruită tocmai în dezvoltarea antroposofică. Dezvoltarea antroposofică biruie lumea exterioară a simțurilor. Prin aceasta, creierul este descătușat spre o viață interioară, care este atât de cosmică, încât însuși Soarele este ceva prea special pentru ca în această viață interioară să se petreacă ceva din acțiunea Soarelui. Când omul este dăruit în meditație unor imaginațiuni oarecare, în creierul său se desfășoară procese ce nu au nimic de-a face cu sistemul solar, ci corespund unor procese din afara sistemului nostru solar.
Din aceasta rezultă în fapt o anumită relație între inimă și creier ca între Soare și cerul înstelat și într-un fel aceasta se arată în viețuirea sufletului care se dezvoltă antroposofic, prin faptul că în timp ce acest suflet este retras în interior serios și cufundat în gânduri pur antroposofice, inima formează într-adevăr ceva ca un fel de pol opus, intră într-un fel de opoziție cu – am spune – creierul stelar. Această opoziție se exprimă prin aceea că omul învață să simtă cum inima și creierul încep să meargă pe căi diferite și cum el, în timp ce mai înainte nu simțise necesar să dea atenție separat celor două organe, ci totul se amesteca, trebuie să înceapă acum, când se dezvoltă antroposofic, să acorde atenție separat fiecăruia.
Există o noțiune specifică referitoare la poziția cosmică generală a omului când contemplăm astfel învelișul fizic și focalizăm cum stă omul aici pe Pământ. Aici, prin sistemul său sangvin și prin inima sa, trăiește tot ce trebuie să rezolve Soarele cu Pământul. Și când este dăruit interior numai spre ceea ce face necesar să aibă ca instrument pe Pământ creierul, atunci în acestea trăiesc în interior procese ale lumii care se desfășoară în afara sistemului nostru solar. Va trebui să facem inteligibil faptul că omul are o viețuire cu totul nouă față de inimă și de creier. Percepțiile sale se diferențiază cu adevărat astfel încât el învață să simtă tot ceea ce este proces al creierului, am spune, în fiecare deplasare liniștită pe care o arată cerul noaptea cu stelele sale, și că el simte mobilitatea sistemului solar în inima sa. Din aceasta vedeți totodată o cale care, la o treaptă superioară de inițiere, devine o cale importantă căci vedeți parcă porțile care se deschid dinspre om spre Cosmos. Omul care iese din sine printr-o dezvoltare superioară – așa cum a fost descris chiar și în conferințele exoterice –, care privește înapoi la propriul său corp, care învață să cunoască deplin procesele corpului său fizic, acela învață să cunoască, în fapt, în circulația sângelui și în activitatea inimii o imagine în oglindă a forțelor tainice ale sistemului solar în procesele creierului pe care el le privește atunci spiritual din afară, să cunoască Cosmosul în tainele sale.
Lucrurile pe care le exprim aici cu ultima frază, sunt legate de o observație pe care am făcut-o odată la Copenhaga și care apoi a fost prinsă în cartea mea Conducerea spirituală a omului și a omenirii [Nota 26]. Puteți deduce din aceasta că într-o anumită privință chiar și structura creierului este un fel de imagine în oglindă a poziției corpului ceresc, pentru acel punct de pe Pământ în care se naște omul. Este util uneori să ajungem la asemenea lucruri plecând de la alte puncte de vedere; căci din aceasta puteți dobândi un sentiment despre deschidere științei oculte și despre meschinăria unor critici exercitate, atunci când o astfel de observație este făcută dintr-un punct de vedere oarecare. Desigur, fapte atât de importante cum este această reflectare a lumii stelare în creierul uman pot fi explicate dintr-un anumit punct de vedere, ceea ce ar putea părea ca fiind ceva arbitrar. Când apoi se adaugă și alte puncte de vedere, atunci toate acestea se sprijină reciproc. Și veți conștientiza – aș spune – unele curente ale științei oculte, care confluează și din confluența lor veți percepe ca fiind o dovadă deplină, chiar și o dovadă rațională exterioară pentru lucrurile care abordate dintr-un singur punct de vedere ar putea părea uneori ca o îndrăzneală. Din aceasta reiese însă și finețea întregii structuri umane. Și dacă reflectați acum la faptul că omul, prin aceea că preia hrană, se leagă în preluarea unei anumite hrane într-o oarecare măsură cu totul de Pământ, iar prin hrănirea cu unele substanțe se eliberează de Pământ, și anume prin hrănirea cu vegetale, așadar dacă reflectați la faptul că omul trebuie să devină cetățean al Pământului tocmai prin preluarea hranei, veți înțelege acum tripartiția omului cu privire la învelișul său fizic. Prin creierul său, el pare să fie un apartenent al întregului cer înstelat, prin inima sa împreună cu tot ce aparține de aceasta un apartenent al Soarelui, prin sistemul său digestiv și tot ce ține de acesta, în celălalt sens, o ființă a Pământului [Nota 27].
Și aceasta poate fi și este viețuit când învelișul fizic exterior al omului devine mai mobil în sine. Prin ceea ce pătrunde în el venind numai de la Pământ, omul poate păcătui chiar foarte mult împotriva a ceea ce se reflectă în el prin forțele pure ale Cosmosului. De exemplu, prin faptul că provoacă deranjamente prin hrana exterioară, omul poate să păcătuiască întrucâtva foarte mult prin hrana sa împotriva activităților cosmice din creierul său și aceasta poate fi viețuit de sufletul care se dezvoltă antroposofic, și anume în momentul trezirii. Legile pur pământene care sunt active în timpul digestiei, acționează ca legile Soarelui în activitatea inimii și ca legile Cosmosului din afara sistemului solar în activitatea creierului. În timpul somnului apare și faptul ca activitatea digestivă să se extindă până în creier, împrăștiindu-se în creier ca o pulverizare. La trezire, forțele gândirii prelucrează creierul; acum activitatea digestivă a creierului se atenuează. Când gândirea se oprește în somn, atunci activitatea digestivă acționează în conștiență, iar când omul se trezește și simte un ecou al acesteia, atunci viețuirea poate fi foarte ușor un barometru corect tocmai la sufletul în dezvoltare în vederea aspectului sănătos sau nesănătos al alimentației. Omul resimte aceasta în senzații confuze, amețitoare, care plecând din organismul său se mută în creier, sentimente care uneori se pot manifesta ca și când omul ar fi consumat ceva greșit, ca – să zicem – mici centre amorțite în creier. Toate acestea sunt viețuite în modul cel mai fin tocmai de sufletul care se dezvoltă antroposofic. Și momentul trezirii este de o importanță colosală, mă refer la conștientizarea condițiilor de sănătate ale învelișului fizic provenind de la digestie. În percepții din ce în ce mai fine, care se localizează în cap, omul conștientizează dacă el se comportă în mod advers în digestia sa față de legile cosmice din afara sistemului nostru solar sau dacă se află în consonanță cu ele. Aici vedeți, de fapt, acest înveliș fizic într-o relație minunată cu întregul Cosmos și momentul trezirii ca un barometru pentru omul ce se opune prin digestia sa condițiilor cosmice sau pentru omul care se transpune într-o consonanță cu aceste condiții cosmice.
Aceste observații ne vor conduce treptat dincolo, în transformările care au loc prin dezvoltarea esoterică sau antroposofică în corpurile umane eteric și astral [Nota 28].
