I
Cine călătorea prin Europa la începutul secolului, nu viețuia numai orașe de pe uscat și orașe-port, ci pătrundea mai adânc în peisaje pe căi terestre și pe căi fluviale, putea afla în fiecare bordei, în casa țărănească a oamenilor de la munte, la pescari sau în colibe de pe pășunile alpine, sub fiecare cort sau acoperiș multitudinea de moduri de viață naturală și culturală. Tot așa, în toate ținuturile Europei modul de viață era foarte diferențiat privind cultura nutriției. La fiecare masă mai trăia încă, în detalii, pulsul, ritmul orelor din zi și al succesiunii anotimpurilor.
Caracterul regional al tipului de peisaj și de climă era impregnat în toate muncile și modurile de viață personală. El împletea specificul limbajului și al istoriei poporului într-o armonie modestă cu elementele marii naturi. Cărările de mers de la o gospodărie la alta, drumul câmpenesc de la sat la sat, luncile râurilor de la oraș la oraș, încă nu erau străbătute și înlocuite de rețelele de căi ferate rapide, de sisteme de șosele, de canalizări de fluvii limitate de betoane.
Trebuie numai să ne gândim cum locurile de găzduire organizate de ordine călugărești, de cavaleri și de hanseați erau numite: Vultur, Leu, Taur, Miel, Lebădă, Stea, Înger, după constelațiile de pe cer pentru a impregna imagistic oricărei circulații a negustorilor ambulanți și a cărăușilor, ca și vieții țărănești-naturale, mersul ordonat cosmic al Soarelui, Lunii și planetelor.
Alternativei nevoie și exces, economisire și grijă pentru aprovizionare căutau să le pună limitele bunului-simț și ale respectului față de cel mai mic. Trebuie gândit la succesul artei de a trăi a tuturor țărilor europene pe care au putut să-l recucerească mereu, de pe vremea popoarelor migratoare, chiar și în timpul năvălirii hunilor și a mongolilor, până la Războiul de Treizeci de Ani.
Echilibrele dintre silvicultură, gospodărirea pajiștilor, pășunilor, creșterea animalelor, lucrarea ogoarelor, îngrijirea grădinilor și livezilor erau răspândite în întreaga Europă și au fost menținute în pofida unor condiții defavorabile, climatice sau istorice, nu în ultimul rând prin experiențele variat dezvoltate în raportul cu natura a culturii popoarelor celtice, germanice, slave, romano-italice. Toate acestea au conferit de-a lungul secolelor și stilului de nutriție trăsăturile stabile ale unui mod de viață modestă, sănătoasă.
Importul de tutun, de cafea, de alcool, cultivarea cartofului, a sfeclei de zahăr, a porumbului nu au putut să modifice, la început, structura nutrițională bazată pe produse lactate, pâine, fructe, legume, miere și mirodenii naturale. În ciuda unor sărăcii și a unor lipsuri la sate sau și a luxului orășenesc, în ciuda unor recolte zonale slabe sau a unor vremuri de nevoi provocate de catastrofe naturale, legate de incendii sau de războaie, cultura modelului de a trăi a progresat prin grija înțeleaptă a unor mâini omenești.
Comerțul colonial, mijlocind circulația de fructe și comori ale regiunilor Pământului, s-a desfășurat încă mult timp pe căile culturilor antice, legând țările pe calea mărilor. Toate strădaniile comerciale cu vaporul, caravane și mașini s-au aflat în mâinile unei experiențe de viață și „asistențe” personal-individuale.
Nu există nici un dubiu că de la începutul epocii moderne, începând cu secolul al XV-lea, de la „descoperirea Lumii Noi”, încă timp de secole a continuat impulsul culturilor antice. În predeterminarea spirituală a forțelor popoarelor germanice, anglo-saxone, se află, în orice caz, înclinația de a-și îndrepta inteligența rațională și forțele voliționale asupra lumii senzoriale anorganice exterioare, de a perfecționa imaginea lumii material-mecanică, fizico-chimică și aplicarea acesteia în tehnică, în industria mașinilor și în civilizația circulației, a transportului.
În toate domeniile științelor naturii mai ales în biologie și fiziologie, au pătruns axiomele cercetării anorganice în botanică, zoologie, antropologie. Matematica, experimentul, legile naturale determină progresul, dinamica tehnică a mașinilor străbate structura tuturor contextelor vii. Evoluția, ca dezvoltare naturală a tot ce este viață, este în așa fel cuprinsă în lanțuri de cauzalități sau în voia întâmplării încât și genetica spiritual-sufletescului-viu intră în schemele abstracte ale unui mecanism molecular.
Deja prin începuturile minelor de sare, de cărbuni și de minereuri, ca și prin dezvoltarea de orașe și construcția vapoarelor, a avut loc o primă încălcare a potențialului economic al rezervelor de păduri. Lemnul a devenit „materie primă” pentru o producție nemeșteșugărească, ci tot mai mult industrială nou-apărută, aceasta înseamnă nu pentru o producție născută din viața meseriașilor, ci din industria urbană mașinală născândă. Mari regiuni cu fond forestier, de exemplu, Saxonia (datorită folosirii lemnului pentru minele de sare, pentru construcția de vapoare și de căi ferate pentru trenuri) au fost transformate în ultimele secole din structura lor de păduri de amestec natural-ecologice în „fonduri forestiere” „repede crescătoare”, monotone, de pini, molizi și brazi cu toate consecințele care apar în mod evident abia acum, prin ruperi cauzate de furtuni, de greutatea zăpezii, daune extinse prin ciuperci și insecte.
Prin extinderea noilor culturi (cartofi, sfeclă de zahăr, porumb), s-a desființat repede structura vechii „culturi alternative din trei în trei ani a unui teren arabil” (cereale de toamnă, cereale de primăvară, pârloagă), în marșul pentru „comasare”, desecare, înlăturarea de gropi și mărăcinișuri. La urmă, semănătoarea și secerătoarea, de dimensiuni uriașe, devin măsura de bază pentru „desființarea” peisajelor țărănești în toate țările Europei. În răsăritul Germaniei structura peisagistică este în mare parte victima sistemului de colhoz comunal mecanizat. Noi forme de crescătorii de mare productivitate determină schimbări în creșterea vitelor. Creșterea mixtă de animale domestice – vite de lapte, de carne sau păsări – se destramă în masă, fiind înlocuite de ferme de dimensiuni mari, unilaterale.
Odată cu introducerea de tehnici de îngrășăminte chimic- anorganice în toate ramurile agriculturii (culturi pe teren arabil, în grădini și în livezi), dispar procedee proprii agriculturii, verificate din vechime, de cultivarea plantelor. Tipuri standard, limitate după măsură tehnică, număr și greutate, determină piața internațională.
Așa cum prin industria de lactate toate produsele de prelucrare a laptelui s-au desprins de nemijlocita „sursă a producției primordiale” în munca țăranului, în cultivarea cerealelor se manifestă o intensificare a monoculturilor: cultura orzului pentru fabricile de bere, grâul pentru fabricarea pâinii (fabrici mari), porumbul pentru industria de furaje pentru vite de carne, pentru industria amidonului și a prelucrării proteinelor. Industria de ulei de in, de rapiță, de floarea-soarelui și de măsline conduce la noi produse grase (margarina), valorificarea paielor și a celulozei din lemn duce la fabricarea industrială a hârtiei și a textilelor. „Denaturarea” produselor naturale străbate toate domeniile de necesități umane: lână, piele, fibre de in, bumbac, mătase. O descompunere tehnică puternică a materiei prime minerale: cărbune, minereuri, cuarț, calcar, argilă, sare, mai ales creșterea folosirii petrolului și a gazului metan, conduc la grandiosul progres în construcțiile subterane și de suprafață, în traficul internațional, prin acesta la sistemul comerțului internațional care cuprinde întregul Pământ. Și în acest proces de transformare se proiectează pas cu pas, într-un final, cu o accelerare furtunoasă forțele tehnice: ale vidului, ale electricității, ale magnetismului, ale energiei nucleare.
Treptat, noțiunile de bază ale științelor naturii se răsfrâng în domeniile de viață umană. Analiza experimentală a substanțelor, abstractizat molecular-atomist în sistemul elementelor chimice, produce noi sinteze de substanțe „sintetice” și „calități de substanțe”, care se desprind din ecosistemul superior al regnurilor naturale, așa cum mașina însăși nu acționează ca produs natural, ci ca produs al inteligenței omului. Din domenii de forță subsensibile (electromagnetism, energie nucleară) sunt aduse pentru folosință, în toate sferele lumii de fenomene și de forțe fizic-sensibile, puteri neperceptibile prin simțuri, ci sunt active nu numai în câmpul de forțe mecanic-fizice al substanțelor lumii, ci întotdeauna mai mult în forța umană fizic-corporală, delasată de voința umană.
II
Dacă se ia în considerare amploarea operei literare a lui Rudolf Steiner și tematica sa variată poate să apară deosebit de demn semnificativ faptul că în 1882, la vârsta de 21 de ani, el și-a dedicat prima publicație temei: Singura critică posibilă a noțiunilor atomiste (operă de început, apoi: Atomismul și combaterea acestuia). El a scris în 1924 în autobiografia sa [Nota 67]: „Întotdeauna nu-mi spunea mare lucru că atomii sunt considerați a fi prinși într-o activitate pur mecanică sau de alt fel. Pentru mine era inacceptabil ca observarea gânditoare să plece de la atomism – cele mai mici formațiuni ale lumii – și să caute trecerea la organic, la spiritual. Vedeam necesitatea de a se pleca de la întreg.”
Acest aspect al plecării de la întreg conduce în orice caz la o disciplină a pătrunderii procesului gândirii și a intuiției, adică a procesului de observare în experimentul științific așa cum o dezvoltase deja Goethe în studiul său Experimentul ca mijlocitor între obiect și subiect. În 1920, Rudolf Steiner poate rosti în prezența unor fizicieni, chimiști, matematicieni, în ciclul de conferințe Impulsurile științei spiritului pentru dezvoltarea fizicii (GA 321) înaltul postulat [Nota 68] pentru un sistem universal al cercetării moderne a naturii: „Salvarea va consta numai în găsirea unui anumit număr de oameni care să se familiarizeze cu consecințele metodologice ale unei înțelegeri adevărate a esenței fenomenelor fizice și ca acest număr de oameni să creeze experimente și să amenajeze aceste experimente în așa fel încât treptat să se pătrundă în esență. Efectiv, noi nu avem nevoie numai de o transformare a concepției noastre despre lume în noțiuni, în prezent avem nevoie noi înșine întru totul de institute de cercetări izvorâte din criteriile noastre. Noi nu vom putea orienta atât de repede cât ar fi necesar oamenii din punct de vedere antroposofic, dacă, pe de altă parte, nu putem să scoatem modurile de gândire obișnuite actuale de pe căile lor stabilite, astfel încât să putem arăta simplu oamenilor prin experiment: «este corect ceea ce vă spunem despre lucruri», așa cum în prezent fizicianul este în stare să arate, aparent, oamenilor prin ceea ce îi realizează deja fabricile, că ceea ce el le spune este valabil. Pentru aceasta, desigur, este necesar cu adevărat să putem pătrunde mai întâi în gândirea fizică adevărată.”
Ar fi cu totul greșită acceptarea presupunerii că într-un anumit sens progresul tehnicii în contemporaneitate ar putea suferi o respingere datorită antroposofiei. Dimpotrivă, tocmai prin cercetarea spiritului efectuată de Rudolf Steiner devine clar: [Nota 69] „Reprezentările mecaniciste au învățat omenirea să gândească în contururi nete, clare. A gândi în contururi clare, omul a putut să se educe în acest sens prin aceea că el a căzut pradă unilateralității de a-și face reprezentări mecaniciste despre lume. Reprezentările mecaniciste unilaterale ale lumii sunt extrem de sărace în conținut. În fond, ele conțin ceva ce este mort. Dar ele sunt un mijloc educativ excepțional. Acest lucru poate fi observat și în prezent. Propriu-zis a gândi în mod pătrunzător, în prezent, pot s-o facă numai acei oameni care și-au însușit anumite reprezentări care țin de științele naturii. Ceilalți gândesc mai mult sau mai puțin estompat, neclar. Acum, revine însă acestei educații pe care și-a însușit-o omenirea printr-o gândire net conturată, să se orienteze după noua revelare a spiritului și să conceapă, cu o astfel de claritate cu care s-a obișnuit, lumea științelor naturii. Aceasta este ceea ce pretinde conștiința intelectualistă modernă, fără de care omenirea nu o va scoate la capăt și nu va putea rezolva problemele ei cele mai importante care vor apărea în prezent și în viitorul apropiat. Gândirea clară antrenată prin reprezentările științelor naturii moderne, aplicate însă lumii spirituale care se revelează, în fond, aceasta este și configurația științei spiritului orientate antroposofic, care ține seama de cerințele cele mai importante ale prezentului. Din această cauză ea este aptă să coboare de la anumite înălțimi spirituale până la cuprinderea necesarului cotidian al omului. Trebuie evidențiat mereu faptul că, în acest sens, știința spiritului vrea cu adevărat să fie un nou ajutor pentru munca și viața omului!”
Aceeași reorientare o are judecata din cadrul științei spiritului privind evoluția necesară: din economia naturală condiționată și orientată cosmic spre economia industrială a epocii moderne. Aceasta creează chiar bazele pentru conștiența umană a timpului nou, pentru o nouă conștiență privind impulsurile sociale fin spirituale, creatoare ale forțelor voinței umane, ale forțelor spiritului uman.
Să vedem cum s-a reîntipărit această reorientare a timpului nou în imaginea, în adevărul nutriției umane? Apar oare țeluri pentru o imagine primordială în economia nutriției umane și a unei culturi a nutriției, marcate de om și nu de mașină? Fără îndoială, se pune de îndată și întrebarea, dacă rezultatele cercetării științei spiritului din primele trei decenii ale secolului nostru au în sine valabilitate și pentru evoluția ce continui spre sfârșitul secolului? Din această cauză, din conferințele lui Rudolf Steiner privind problema nutriției prezentate aici, au fost alese acele conținuturi în care devine clară o structurare cuprinzătoare a modurilor de nutriție ale omului raportată la regnurile naturale: substanțe ale regnului mineral, ale regnului vegetal, ale regnului animal, ale omului însuși în tripartiția organizației sale: nervi-simțuri, inimă-plămâni ritmic, metabolism-membre.
Găsim chiar și pentru dezvoltarea omului individual însuși, expuse clar, aspectele vârstei omului și mai ales felul în care modul de nutriție devine activ nemijlocit în ființa spiritual-sufletească a omului. Prin aceasta este clar pus în evidență aspectul de sănătate și educativ cultural-uman în general. Da, vom recunoaște ușor unde poate fi găsită în special acțiunea libertății individuale pentru nutriția umană. Acestui fapt îi stă împotrivă tocmai acele situații coercitive înfiorătoare cărora le-a fost expusă timp de mulți ani populația unor întregi continente prin catastrofa războiului și prin consecințele sale. În timpul Primului Război Mondial și în anii grei care au urmat, Rudolf Steiner a dat infinit de multe sfaturi pentru reconstrucția structurii omului greu afectate de foame, a copiilor, a bolnavilor, a adulților. Conferințe ca, de exemplu, cele referitoare la gripă și la paralizii infantile. [Nota 70] Sfaturi privind măsurile ce trebuie luate pentru folosirea de substanțe și de așa-numitele întăritoare dietetic-terapeutice, variatele seminare de instruire pentru colegiul profesorilor școlii libere Waldorf, de asemenea și toate conferințele privind esența bolii și a sănătății din acel timp conțin aspecte fundamentale pentru o antropologie potrivită prezentului pentru toate domeniile culturii popoarelor moderne.
Oare nu se suprapun cele mai mari contraste în dinamica economiei mondiale?: pe de o parte o înflorire maximă a economiei mașinal-industriale, chiar și în domeniile producerii de alimente; sistemul navigației maritime, al circulației aeriene, al trenurilor rapide trecând peste toate țările determină ca în toate continentele circulația mărfurilor să ajungă în centrele consumului. De acest lucru sunt legate în orice caz două condiții revoluționare pentru modul general de nutriție al umanității. Prin comerțul mondial și prin circulația mondială, întreaga bogăție de oferte din toate continentele apare concomitent ca marfă de cumpărat. Acest aflux este stocat ca provizie în depozite uriașe de alimente, ca rezervă independentă de anotimp. Sunt însă necesare toate tehnicile imaginabile de conservare pentru a exclude perisabilitatea prin ofilire, putrezire, fermentare etc., în cadrul variatelor schimbări climatice. Mai ales tehnica răcirii denaturează prin îngheț (sau răcire de lungă durată), depășind în timp cicluri de anotimpuri, prospețimea sau calitatea naturală nemijlocită a maturității produselor, de exemplu, a fructelor coapte. În final, hipertrofia forțată a produselor vegetale sau animale în timpul culturii pe soluri sau în corpul matern (manipularea calității cărnii de vițel, de vită, de taur de prăsilă, de porc, de pasăre) împinge marfa sterilizată pe numeroasele piețe mari: supraabundență a producției, supraabundența ofertei de mărfuri, conservarea până la porționarea în planificarea meniului! Industria hotelieră și a pensiunilor continuă industria conservării, a coacerii pâinii, a zahărului, a sării și a condimentelor: omul se află neajutorat în față cu muntele de oferte economice în „țara huzurului” (unde curge lapte și miere) – dacă nu se atinge o stare cu adevărat mai cuprinzătoare a substanței și a calității și de asemenea o lărgire geografică și o aprofundare interioară a cunoștințelor. Cum trebuie să ia naștere individualizarea descrisă mai sus a „gospodăririi naturii”, cum poate fi ea menținută fără ca în exploatarea naturii să se deschidă toate stăvilarele spre distrugerea Creațiunii? Rezervele vechi de milenii ale vitalității și ale fertilității solului sunt epuizate într-un timp scurt. Eroziunea prin apă, vânt și căldură, inundarea prin curgerea puternică a torenților (prin „defrișarea” totală a munților) amenință centrele fertilității pământului.
De partea cealaltă, unei industrii tehnicizate forțate astfel, îi stau în opoziție populații de milioane de oameni având forme de cultură primitivă: „lumea a treia” a unei „planete înfometate”.
Aici intervin impulsurile fundamentale ale cercetării spiritului pentru o nouă ordine a dreptului Pământului, pentru o individualizare a tuturor domeniilor producției agricole originare [Nota 71].
O „întoarcere la natură” ar fi un eșec. Desigur, eficiența diviziunii muncii este recunoscută într-un anumit mod ca și în producția tehnică, la fel și în domeniul viu al cultivării bunurilor alimentare; este de la sine înțeles că forțele mașinilor intervin în multe ramuri, de la semănat până la recoltare în mod diferit; tot astfel, se înțelege prelucrarea variată mai departe a produselor prin industrie, mașinile acționează în transportul și circulația mărfurilor în curenții de aprovizionare a omenirii. Se poate justifica însă, fără alte criterii, îngrășarea chimic-anorganică a solului și a plantelor în vederea creșterii cantitative a producției dacă ținem seama de creșterea continuă a sensibilității plantelor la atacul dăunătorilor?
III
În timp ce Rudolf Steiner pătrundea prin aspecte cu totul noi ale coeziunii ecologice a organismului de producție și de viață în interacțiunile extrem de bogate, până atunci cu totul necunoscute, dintre regnurile naturale și în sistemele lor de forțe dinamic active, a devenit posibilă și reorientarea strădaniei pentru calitatea hranei umane prin metode noi de fertilizare și îngrijire a regnurilor, solului, plantelor și animalelor. Rezultatele modului biodinamic de gospodărire a „mișcării Demeter”, practicat din anul 1924 în regiunile lumii justifică așteptările care au putut lua naștere de la începutul secolului al XX-lea prin cercetarea în spiritul mediului antroposofic. Lucrarea ogoarelor, zootehnia, legumicultura și pomicultura, silvicultura și ocrotirea peisajului și-au găsit integrarea potrivită în „creșterea naturii” în totalitate. Da, abia din aceasta pot fi dezvoltate unități de măsură realiste cu totul noi pentru o fundamentare macroeconomică sănătoasă a producției alimentare supervizabilă regional: individualitatea agriculturii ea însăși dă din sine bazele sănătoase, adică bazele practice armonios-stabile pentru economia totală și pentru formarea de valori. Totodată însă, se iau în considerare diferitele feluri de necesități ale omului într-un mod de „egală îndreptățire”: vegetarianism, adică alimentația cea mai variată, cu vegetale, alimentația cu lactate și alimentația cu carne pot fi dezvoltate în mod echilibrat din integrarea armonioasă a tuturor ramurilor în fiecare domeniu agricol. Tocmai din eficiența corespondenței asociative în cadrul unor domenii care pot fi supervizate regional va lua naștere o planificată economică, atât a repartiției culturilor, cât și a consumului mergând până la formarea prețurilor raționale și realiste care vor tinde să aibă o stabilitate sănătoasă, chiar în cazul unor fluctuații în esență justificate; acest fapt ține de natura solului și de alte condiții ale agriculturii ordonate, ca și ale consumului de alimente, care în fond prezintă propria sa stabilitate prin aspecte igienico-terapeutice.
Dacă reflectăm în special în ce contrast se răspândește mai nou, de exemplu, un vegetarianism ideologic unilateral, consumul de crudități fără lactate, iar în sens opus, în mari straturi ale populației, a crescut tot mai mult consumul de carne, în același timp cu o creștere enormă a consumului de alcool, de tutun și de droguri – atunci, într-un anumit sens, prăpastia dintre o risipă fără limite a alimentelor și a delicateselor și o foamete și o lipsă abisală de produse strict necesare pentru starea de conștiență corporal-sufletească a omului în toate zonele Pământului se cere în mod imperios o nouă imagine fundamentală a ființei umane. Nu plecând de la ideea abstractă a unei „lupte pentru existență”, ci plecând de la intuirea tripartiției organismului social, de la tripartiția entității umane întregi în corp, suflet și spirit ca aparținând unei ființe înzestrate cu rațiune și morală, poate lua naștere o nouă imagine a omului!
Cât de mult înalță aici antroposofia omul, nu ca produs al economiei, ci ca pe un modelator al oricărei administrații potrivit importanței Eului și a conștienței despre Eu, care dă atât gospodăririi înseși, cât și întregii modelări sociale în viața economică, în viața juridică și viața spiritului, care pot acționa într-o continuă întrepătrundere interioară, libertatea în viața spiritului, egalitatea în viața juridică și fraternitatea în viața economică.
Distribuirea și primirea hranei pot rezulta dintr-o aspirație liberă spre cunoaștere și cercetarea științifică serioasă devine fundamentul pentru forțele cele mai intime de manifestare a iubirii și a compasiunii cu toate creaturile terestre și a venerației față de acea ordine superioară cosmică a lumii din ale cărei izvoare se scurg pentru omenire viața spiritual-sufletesc-corporală și continuarea existenței.
