N-ar putea ca acela care primește în mod sentimental împlinirea celor ce vi s-au prezentat la sfârșitul conferinței de ieri să aibă o umbră de teamă, de neliniște pentru soarta viitoare a omenirii. Ieri a fost necesar să înfățișez în fața sufletelor dumneavoastră o imagine a acestui viitor al omului așa cum este el orânduit, pe de o parte, desigur, cu măreție, cu putere și cu fericire, o imagine care este corespunzătoare cu existența acelui om viitor care a înțeles misiunea noastră actuală, pe Pământ, care a primit în ființa sa spiritul lui Christos; acest om va putea să țină pasul cu ritmul de spiritualizare a Pământului. Este o imagine de înaltă măreție, umplând de fericire sufletul acelor ființe pe care esoterismul creștin îi numește în mod obișnuit „cei mântuiți” sau, cu un alt termen, care nu este tocmai potrivit, „cei aleși”. Dar în fața sufletelor dumneavoastră a trebuit să fie prezentată și imaginea adversă, imaginea abisului în care se va afla acea parte a omenirii care nu a avut deschidere față de spiritul lui Christos, care a rămas împotmolită în materie și care, prin aceasta, s-a exclus, ca să spunem așa, din procesul de spiritualizare viitoare a Pământului, creându-și, în felul acesta, un destin înfricoșător. Și este de la sine înțeles că văzând cum din Abis ne privește stăruitor Fiara cu șapte capete și zece coarne și ne ademenește o altă ființă groaznică, Fiara cu două coarne, această imagine să ne provoace groază și spaimă și oricare dintre noi se poate întreba: Nu este oare aceasta o pedeapsă prea dură și chiar de neînțeles din partea Providenței care face ca un număr de oameni să fie duși spre un destin atât de teribil, să piară în abisul Celui-rău?
Întrebarea ar mai putea fi pusă și astfel: Nu ar fi fost mai bine ca înțelepciunea Providenței să fi renunțat de la început la un astfel de groaznic destin?
La aceste întrebări s-ar putea da, mai întâi, un răspuns oarecum abstract, teoretic, și cine poate înțelege această latură teoretică, acela câștigă deja foarte mult. Este o dovadă de extremă înțelepciune că Providența a hotărât astfel încât acest destin groaznic să poată sta ca o amenințare pentru un anumit grup de oameni. Căci dacă pentru om nu ar exista amenințarea că ar putea cădea în abisul Celui-rău, atunci nu ar mai fi existat nici posibilitatea de a dobândi ceea ce numim, pe de o parte, iubire, iar pe de altă parte, libertate. În Știința spirituală, libertatea este inseparabil legată de conceptul de iubire. Libertatea ar fi imposibilă pentru om, și iubirea la fel, dacă nu ar exista amenințarea și primejdia acestei alunecări spre Abis. Un om care nu ar avea posibilitatea prin propria și libera sa hotărâre să aleagă între bine și rău ar fi o ființă care s-ar lăsa dusă de mână ca un copil spre un bun accesibil, pe care ar trebui să-l cucerească. Pentru o asemenea ființă, binele nu ar exista ca voință proprie, izvorâtă din iubire și libertate deplină. Pentru un om căruia nu i-ar fi posibil să tină piept cortegiului monstrului, pentru acela nu ar fi cu putință nici să urmeze pe Dumnezeu dintr-o iubire pornită din ființa sa. A stat în intentia și planul acestei înțelepte Providențe să dea omenirii, care își urmează evoluția în sistemul nostru planetar, șansa libertății și această posibilitate a libertății nu s-a dat cu nici o altă condiție decât aceea ca omul singur, prin el însuși, să aibă libera alegere între bine și rău.
S-ar putea însă argumenta că aceasta nu ar fi totuși decât o teorie fără conținut, căci oamenii nu iau lucrurile de acest gen numai în mod teoretic, numai ca un fel de explicație, ci le trăiesc intens prin sentimentele lor. Nu de puține ori oamenii gândesc astăzi în felul acesta: Îți mulțumesc, o! Providență plină de înțelepciune, că mi-ai dat posibilitatea să vin la Tine nu din obligație, nu să-Ți ofer o iubire dată din silă, ci o iubire liberă pornită din inima mea, că Tu nu mă silesti să Te iubesc, ci mi-ai lăsat libera alegere de a Te urma. La acest sentiment ar trebui, desigur, să se înalțe omul, dar ar ajunge să simtă cu adevărat explicațiile teoretice care s-au dat.
Dar o consolare sau mai bine spus o ușurare ne poate aduce o concepție despre lume bazată pe clarvedere. Chiar ieri am arătat că numai acela este aproape iremediabil sortit să piară în Abis care încă de pe acum este prins în tentaculele Fiarei cu două coarne, ale marelui Ademenitor, care duc spre practicile de magie neagră. Dar chiar și pentru aceștia, pentru aceia care se lasă tentați de magia neagră, mai este încă în viitor o posibilitate de revenire. În ce privește pe cei care nu au avut niciodată ocazia să cedeze tentației magiei negre – și aceștia formează pentru moment marea majoritate – vor avea însă, după Marele Război al tuturor împotriva tuturor, o oarecare predispoziție spre rău; numai că lor li se va oferi în viitor posibilitatea de a se întoarce de pe această cale și de a se orienta spre bine; este o posibilitate cu mult mai mare decât înclinarea pe care o au spre rău.
Din conferințele precedente rezultă că oamenii care încă de pe acum au o înclinare spre o concepție spirituală despre lume ca să supravieiuiască Marelui Război al tuturor împotriva tuturor, în perioada a șasea, cea simbolizată prin desfacerea Peceților, vor găsi posibilitatea de a se deschide către principiul lui Christos. Ei vor primi atunci germenii care vor fi fost semănați în timpul epocii de cultură simbolizată prin comunitatea Bisericii din Filadelfia; acești oameni își vor putea dezvolta în timpul perioadei următoare o stare nespus de prielnică pentru spiritualizare. Toți cei care în epoca noastră se apleacă spre o concepție spirituală vor dobândi o puternică dispoziție de a se angaja pe calea ce duce spre înălțimi. În nici un caz nu este bine să se ignoreze importanța faptului că astăzi deja un însemnat număr de oameni nu mai rămân surzi față de concepția antroposofică asupra lumii, care aduce umanității primii germeni ai unei vieți spirituale conștiente, în timp ce mai înainte aceasta avea loc în mod inconștient. Acesta este un fapt important: o parte a omenirii să primească în mod conștient predispoziția de a se angaja pe o cale ascendentă.
Faptul că astăzi se constituie un mic nucleu care va pune bazele unei vaste fraternități, fraternitate care va supraviețui până în perioada celor șapte Peceți, constituie un prețios ajutor pentru ceilalți oameni, care sunt încă refractari față de concepția antroposofică asupra lumii. Căci până la Marele Război al tuturor împotriva tuturor noi toți mai avem de trecut prin multe încarnări și chiar și după aceea, până la acel moment decisiv de după Marele Război. În perioada celor șapte Peceți vom mai trece prin multe transformări si oamenii vor avea foarte adesea ocazia să-și deschidă inimile către concepția spirituală asupra lumii care astăzi se transmite prin mișcarea antroposofică. Vor fi nenumărate ocazii și în viitor și să nu vă gândiți că acestea vor avea același caracter ca cele de astăzi. Oh! Mijloacele de care dispunem în prezent pentru a răspândi concepțiile antroposofice sunt încă foarte slabe. Pentru că astăzi, dacă un om ar vorbi în așa fel încât vocea sa să răsune cu o vibrație plină de spiritualitate, această voce ar fi încă foarte slabă în comparație cu posibilitățile pe care le vor avea în viitor corpurile umane mult mai evoluate. Forțele de a îndruma pe semenii noștri spre curentul spiritual vor crește considerabil. Când în vremurile care vor veni omenirea în întregul ei va fi din ce în ce mai elevată și mai evoluată, i se vor oferi cu totul alte mijloace grație cărora concepția spirituală despre lume va putea pătrunde în inimile oamenilor și cuvântul înflăcărat de astăzi va părea slab și neînsemnat față de forța care va acționa în viitor pentru ca fiecărui suflet să i se dea posibilitatea unei deschideri ample spre o concepție spirituală despre lume, chiar și acelor suflete care trăiesc în prezent în corpuri în care inima nu bate deloc pentru nici un fel de idee spirituală.
Ne aflăm acum abia la începutul mișcării spirituale și ea va crește, dar va fi nevoie de multă dârzenie, de multă duritate față de puternica influență care va exista în viitor pentru a zăvorî inimile și sufletele. Dar sufletele celor care trăiesc astăzi și inima lor este deschisă pentru primirea concepției antroposofice despre lume și să o trăiască, se pregătesc prin aceasta pentru a se încarna în viitor în corpuri care le vor da forța necesară să ajute pe semenii lor care, până atunci, au fost incapabili să simtă că inima lor bate în această direcție. Noi nu suntem acum decât precursori ai precursorilor, atât și nimic mai mult. Mișcarea spirituală este astăzi o foarte plăpândă flacără, dar ea se va preface într-un puternic foc spiritual.
Dacă evocăm acum în sufletul nostru această altă imagine și o simțim cu toată ființa noastră, se va trezi în noi un sentiment cu totul diferit și o putere de a înțelege aceste lucruri. Vorbim astăzi de magia neagră în care oamenii pot cădea conștient sau inconștient. Oamenii care trăiesc acum la voia întâmplării, care nu sunt cât de puțin atrași sau interesați de o concepție spirituală asupra lumii, care se complac într-o viață comodă și își spun: „Ce îmi pasă mie de aiurelile despre care vorbesc antroposofii” – aceștia au puține șanse să intre în orbita magiei negre. Pentru ei situația este de așa natură că pur și simplu neglijează și pierd ocazia să-și ajute semenii în străduința lor de a avea o viață spirituală. Ei înșiși, poate, nu pierd prea mult. În schimb, cei care se apropie astăzi de o viață spirituală, dar o fac într-un mod nelegiuit, aceia capătă de la început o înclinare către ceea ce se poate numi magie neagră. În prezent, nu există decât prea puțini indivizi prinși deja în plasa magiei negre, în acel sens groaznic în care trebuie să vorbim despre această hidoasă artă.
Veți înțelege și mai bine că ea este exact așa, dacă am să vă schițez doar câteva aspecte ale modului în care magia neagră se propagă în mod sistematic. Și veți vedea că puteți cerceta ici-colo printre cunoscuții dumneavoastră și nu veți găsi pe nici unul despre care ați putea crede că ar avea vreo înclinare pentru așa ceva. Totul este luat ca un pur diletantism, care va putea fi ușor înlăturat în perioadele următoare. Dar este totuși destul de grav că în prezent se recomandă uneori, în vederea obținerii unor succese, anumite metode și mijloace care, într-un anumit sens, înșelând pe oameni, sunt totuși un început de magie neagră. La fel de grav este și faptul că se propagă anumite idei și concepții care, chiar dacă nu au o legătură directă cu magia neagră, constituie totuși o ispită. Ele pot înșela pe oameni. Este vorba de acele concepții care predomină în anumite cercuri si care se pot răspândi, în primul rând sub forma unor concepții materialiste; ele chiar dacă, de asemenea, nu sunt cu totul periculoase, nu sunt însă nici folositoare pentru evoluția omului în perioadele următoare. Numai după ce cineva a început să cunoască ABC-ul, ea să spunem așa, al magiei negre, se află sigur pe drumul care duce spre Abis. Acest ABC constă în faptul că cel care devine discipol al unui magician negru este constrâns în mod permanent și conștient să distrugă ce este viu și să facă aceasta pricinuind cât mai multă suferință, simțind în această provocare de durere el însuși o anumită satisfacție. Când scopul este sacrificarea vieții unei ființe pentru a resimți bucurie și plăcere în durerea acelei ființe, acesta este începutul, este ABC-ul artei negre. Ce depășește acest prag nu se mai poate închipui. Dar și așa este destul de îngrozitor să vezi că doar începutul magiei negre este să taie și să sfârtece carne vie, dar nu așa cum o face cineva care practică vivisecția, ci cu sadism. Desigur, și vivisecția este ceva detestabil, dar cel care o practică își găsește ispășirea, întrucât va resimți el însuși, în Kamaloka, durerea pe care a pricinuit-o victimelor sale. Și prin aceasta, în viitor, vivisecția va rămâne de domeniul trecutului. Deci nu despre aceasta este vorba, ci despre aceia care în mod sistematic taie carne vie și simt în acest act plăcere; aceștia pornesc deja pe drumul abrupt al magiei negre și vor avea din ce în ce mai multe alte ocazii să se apropie tot mai mult de ființa care este Fiara cu două capete.
Această ființă, pe care am caracterizat-o ca fiind Fiara cu două coarne, trebuie să ne-o reprezentăm ca o entitate ademenitoare, de o natură cu totul alta decât omul. Ea provine din alte perioade cosmice; a primit pecetea acestor perioade ale unei alte evoluții și se simte profund satisfăcută când întâlnește acele ființe rele, care au refuzat să preia în ele însele ceea ce poate emana bun din Pământ. Această ființă, această Fiară nu a primit nimic de la Pământ. Ea a văzut venind evoluția Pământului dar și-a spus: Eu nu am evoluat cu Pământul, așa că nu pot să obțin nimic din existența terestră. Această ființă ar fi putut avea un folos din evoluția terestră numai dacă, la un anumit moment, ar fi putut să pună stăpânire pe Pământ, și aceasta în momentul când Christos a coborât între noi. Dacă principiul lui Christos ar fi fost înăbușit în germen, dacă Christos ar fi putut fi învins de dușmanul său, atunci ar fi fost posibil ca Pământul să piară cu totul strivit de principiul lui Sorat. Dar nu s-a întâmplat așa și atunci această ființă trebuie să se mulțumească numai cu stăpânirea celor decăzuți, care nu s-au apropiat de principiul lui Christos, acelor oameni cufundați în materie. Acestia vor forma în viitor armata sa.
Pentru a înțelege mai bine cine compune această armată a Răului, este necesar să ne familiarizăm cu două noțiuni, care ar putea, într-o anumită privință, să vă servească drept cheie pentru anumite capitole din Apocalipsă. Este vorba să lămurim cele două noțiuni: „prima moarte” și „a doua moarte”. Ce este prima moarte și ce este a doua moarte a omului sau a omenirii? Trebuie să ne formăm o imagine exactă despre noțiunile pe care autorul Apocalipsei le-a îmbrăcat în aceste cuvinte și în acest scop să trecem din nou prin fața sufletelor noastre adevărurile elementare despre existența omului (Apocalipsa, cap. 20).
Să luăm în considerare omul de astăzi, așa cum suntem fiecare dintre noi. Viața lui este de așa natură, încât de dimineață, când se trezește, și până seara, când se culcă, el este compus din patru elemente, corpul fizic, corpul eteric, corpul astral și eul. Mai știm de asemenea că omul, în cursul existenței sale terestre, prin acțiunea eului asupra elementelor inferioare își șlefuiește, ca să spunem așa, ființa și trebuie să reușească, în decursul acestei existențe terestre, să supună corpul astral sub dominația eului. Cunoaștem că viitoarea încarnare a Pământului va fi Jupiter. Când omul va ajunge să trăiască pe Jupiter, el va fi o altă ființă. Omul terestru își va fi prelucrat complet corpul astral. Și dacă pentru omul terestru, care se află acum în fața noastră, spunem că în stare de veghe are un corp fizic, un corp eteric, un corp astral și eul, despre omul jupiterian vom spune că acesta are un corp fizic, un corp eteric, un corp astral și eul , dar corpul său astral a fost transformat în Sine spirituală. El va trăi într-o stare de conștiență superioară, o treaptă ce poate fi caracterizată în felul următor: Acea veche și obscură conștiență imaginativă pe care o avea pe vechea Lună și care mai dăinuia încă în primele perioade ale evoluției terestre va reapărea în imaginile sale, ca o conștiență de natura clarvederii, dar sub controlul eului, astfel că ființa umană dotată cu o asemenea conștiență jupiteriană va avea și o judecată tot atât de logică precum o are în prezent în stare de veghe.
Omul jupiterian va fi într-un anumit sens un clarvăzător, dar de un nivel inferior. Numai o parte din lumea sufletească va fi deschisă pentru el; va simți bucuria și tristețea celor din jurul său în imagini care îi apar în conștiența sa imaginativă. Acest om jupiterian va trăi și în condiții de ordin moral cu totul diferite de ale noastre. Imaginați-vă, ca oameni jupiterieni, că în fața voastră se află un suflet de om: durerea sau bucuria acestui suflet apar ca imagini în sinea voastră, dar aceste imagini, să zicem de durere, ale celuilalt vă solicită și, dacă nu reușiți să alinați durerea acelui suflet, vă va fi cu neputință să mai simțiți propria voastră bucurie. Ei bine, imaginile de durere și de suferință vor fi un chin pentru omul jupiterian cu conștiența sa superioară, dacă nu va face tot ce este posibil pentru a alina această suferință, căci numai așa propriile sale imagini chinuitoare, care nu sunt altceva decât expresia suferințelor din jurul său, se vor putea risipi. Binele sau durerea nu vor mai fi ale unuia fără să fie și alte altora.
Constatăm că omul se pregătește să cucerească o nouă stare de conștiență, pe lângă actuala conștiență obiectivă a eului. Dacă vrem să înțelegem însemnătatea acestei dezvoltări a conștienței pentru ansamblul evoluției sale, trebuie să evocăm acum în sufletele noastre imaginea omului în timpul somnului. Când doarme, în pat se află numai corpul fizic și corpul eteric; corpul astral și eul se desprind. Noaptea, omul își părăsește – deși termenul nu este tocmai exact – corpul fizic și pe cel eteric pe furiș. Dar tocmai prin faptul că în timpul nopții el se poate elibera de corpul fizic și de cel eteric și are posibilitatea să trăiască, în acest timp, într-o lume spirituală, tocmai prin aceasta eul are capacitatea ca în actuala existență terestră să acționeze și să transforme corpul astral. Cum are loc această acțiune?
Pentru a face o descriere clară, putem spune: Să considerăm pe om în starea sa de veghe. Să presupunem că în afara obligațiilor sale profesionale și de datoriile sale zilnice mai găsește și răgazul să se consacre – chiar dacă o face pentru scurt timp – unor preocupări mai elevate, care să-i dea un fel superior de a privi lucrurile și care să-l ajute să-și însușească acel impuls spiritual care se degajă, în Evanghelia lui Ioan, din cuvintele: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”. Să presupunem că acest om lasă să se formeze în sine acele imagini grandioase pe care le evocă Evanghelia lui Ioan și că el este profund impresionat de unele gânduri ca acestea: Cândva, la începutul erei noastre, a trăit în Palestina o entitate pe care eu vreau să o urmez. Eu vreau ca această entitate să-mi călăuzească viața în așa fel, încât totul să poată consta în această învățătură, iar eu să mă pot considera ca un om care are această personalitate ca ideal. Dar pentru această dorintă nu este nevoie să ne referim numai la Evanghelia lui Ioan. Este posibil să aprofundăm și prin alte mijloace ceea ce poate umple sufletul cu asemenea imagini. Deși dintr-un anumit punct de vedere putem considera Evanghelia lui Ioan ca fiind o operă grandioasă care s-a creat în sânul omenirii, operă care poate declanșa o puternică reacție, totuși nu este greșit să spunem: Cineva, un altul, care se cufundă plin de devotament în învățămintele și înțelepciunea cuprinse în Vedanta, sau în Bhagavad Gita sau în Dhammapada*, va avea și acesta suficiente ocazii să se unească, în viitoarele sale reîncarnări, cu principiul lui Christos, grație celor însușite din aceste opere. Să presupunem deci că un om își umple sufletul, în timpul zilei, cu asemenea imagini și reprezentări; corpul său astral va fi impregnat de aceste gânduri, sentimente și imagini și toate acestea produc în corpul astral anumite forțe și influențe de diferite feluri. Iar când în timpul nopții se desprinde de corpul fizic și de cel eteric, acele influențe rămân atașate de corpul astral. Așadar, cel care în timpul zilei s-a cufundat în imaginile și sentimentele provocate de meditația Evangheliei lui Ioan a creat în corpul său astral ceva ce apare, în timpul nopții, ca o puternică influență. Acesta este modul în care astăzi omul poate acționa asupra corpului său astral, în starea sa de conștiență de veghe, din timpul zilei.
* Dhamniapada, o altă lucrare care cuprinde precepte și tradiții budiste (N.T.).
Conștient de efectul acestor meditații poate fi, în prezent, numai un inițiat, dar omul evoluează necontenit spre această conștiență superioară. Acei oameni care vor reuși să atingă ținta evoluției terestre, vor avea, datorită acestui fapt, un corp astral cu totul prelucrat de eu, cu un conținut spiritual și vor dobândi această conștiență superioară ca un fruct al evoluției terestre și vor păși mai departe în evoluția planetară a lui Jupiter. Putem spune că omul, atunci când Pământul, ca încarnare planetară, își va înceta existența, va dobândi facultăți reprezentate simbolic, în Apocalipsă, prin zidirea noului Ierusalim. Omul va putea pătrunde în lumea conștienței imaginative a lui Jupiter, căci a realizat în structura ființei sale Sinea spirituală. De altfel, acesta este și scopul evoluției Pământului. Ce trebuie să obțină omul în cursul acestei evoluții? Care este primul scop? Transformarea corpului astral. Ei bine, acest corp astral care în prezent, noaptea, se eliberează permanent de corpul fizic și de cel eteric va reapărea în viitor ca un element transformat al entității umane. În el poartă omul tot ce i s-a dat pe Pământ. Dar numai aceasta nu este suficient pentru evoluția terestră. Reprezentați-vă cum omul se desprinde în fiecare noapte de corpul său fizic și de cel eteric, impregnându-și totodată, noapte de noapte, corpul astral cu tot ceea ce primește în cursul zilei, fără ca atât corpul fizic cât și cel eteric să fie influențate în vreun fel. Dacă lucrurile s-ar opri aici, omul nu ar putea să atingă scopul evoluției terestre. Trebuie să se mai producă ceva; trebuie ca omul să poată în mod constant să imprime cel puțin și în corpul eteric ceea ce a primit în sine. Este necesar ca și corpul eteric să fie influențat de efectele acțiunii eului asupra corpului astral.
Dar în prezent omul nu poate să acționeze singur asupra corpului eteric. Acest lucru va fi posibil abia în viitoarea încarnare a Pământului, pe Jupiter, când omul își va fi transformat și spiritualizat corpul astral și va putea să acționeze și asupra corpului eteric. Dar acum nu o poate face, are nevoie de un ajutor. Pe Jupiter, omul va fi în măsură să-și înceapă propriul efort de spiritualizare a corpului eteric; iar pe Venus el va putea acționa și asupra corpului fizic; aceasta este sarcina cea mai grea de realizat. Dar astăzi omul nu poate decât să-și lase ambele corpuri, fizic și eteric, să rămână noaptea în pat și să iasă din ele. Pentru ca, totuși, corpul eteric să poată fi prelucrat, este nevoie de un ajutor. Și acest ajutor nu vine din altă parte decât de la entitatea lui Christos. Cealaltă entitate, care ajută pe om să acționeze și asupra corpului fizic, este ceea ce noi numim „Tatăl”. Dar acest ajutor nu poate fi dat mai înainte de a veni Cel care îl ajută să-și perfecționeze corpul eteric; mai înainte, omul nu poate acționa asupra corpului fizic. „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”*. Nimeni nu va avea putința de a acționa asupra corpului fizic, dacă nu primește principiul lui Christos. Când omul va realiza scopul evoluției terestre va dobândi facultatea de a-și transforma corpul astral prin propriile forțe și totodată și facultatea de a acționa mai departe asupra corpului eteric. Toate acestea se dobândesc datorită prezenței vii a principiului lui Christos pe Pământ. Dacă acest principiu nu s-ar fi legat în mod viu cu Pământul, dacă nu ar fi pătruns în aura acestuia, atunci ce s-a dezvoltat în corpul astral nu s-ar putea transmite și corpului eteric. Vedem deci că cel care nu este receptiv, care se sustrage, îndepărtându-se de principiul lui Christos, se lipsește de posibilitatea de a acționa asupra corpului eteric, așa cum este absolută nevoie să se întâmple încă din timpul evoluției terestre.
* Ioan, cap.14, v. 9: „Eu sunt calea și adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât numai prin Mine” (N.T.).
Acum vom putea face și o altă caracterizare a celor două categorii de oameni ce stau față în față cu scopul final al evoluței Pământului. O categorie o formează acei oameni care au primit în ființa lor principiul lui Christos și care, prin aceasta, își pot transforma corpul astral și au primit ajutorul lui Christos pentru a acționa și asupra corpului eteric. O altă categorie este compusă din aceia care nu s-au legat de principiul lui Christos și care nu au putut, din această cauză, să schimbe ceva în corpul eteric; ei nu au primit ajutorul lui Christos.
Să aruncăm, din nou, o privire asupra acestor perspective de viitor ale omului. Pământul se va spiritualiza și aceasta înseamnă că va pierde ceva ce astăzi consideră că îi aparține și este esențial pentru existența sa terestră. Am putea să ne facem o imagine despre ce se întâmplă, dacă ne vom referi la cursul normal al existenței sale după moarte. El își pierde corpul fizic. De acest corp sunt legate dorințele, impulsurile și înclinațiile pe care omul le are în viața obișnuită; am descris, cu alte ocazii, ce trăiește el după moarte. Să luăm de exemplu un om căruia îi plăceau în mod deosebit mâncărurile fine. În timpul vieții, el își putea satisface această plăcere, dar după moarte nu mai este posibil. Dorința lui însă nu încetează, deoarece aceasta nu ține de corpul fizic, ci de corpul astral. Corpul fizic era numai instrumentul prin care dorința emanată de corpul astral se putea împlini. Acum însă instrumentul fizic a dispărut și deci lipsește posibilitatea de a satisface dorința. Ajuns acolo, după moarte, în regiunea pe care o numim Kamaloka, acest om privește jos spre lumea fizică pe care a părăsit-o; privește acolo la tot ce îi mai poate face plăcere, dar nu mai poate mânca, nu mai poate bea fiindcă, așa cum am spus, nu mai are instrumentul fizic necesar și apare, în felul acesta, o sete arzătoare, un chin arzător pentru el. Așa se întâmplă cu toate poftele și dorințele care au rămas în corpul astral după moarte și care țin de lumea fizică. Așa este întotdeauna după moarte. Omul vede cum își pierde corpul fizic, dar îi mai rămâne ceva din acest corp, ceva ce îl trage încă spre lumea cotidiană din planul fizic. Această perioadă de timp, din momentul morții și până ce omul se va acomoda, ca să spunem așa, în lumea spirituală, se numește perioada „dorințelor arzătoare”.
Imaginați-vă acum ultima încarnare terestră înainte de spiritualizarea Pământului și ultima despărțire de corpul fizic. Oamenii care trăiesc astăzi pe pământ și au primit în ființa lor principiul lui Christos, vor fi atât de evoluați încât această pierdere a ultimului corp fizic nu le va produce nici o suferința deosebită. Totuși, ei vor trebui să abandoneze ceva, să renunțe la ceva, căci în pământul spiritualizat lipsește, o dată pentru totdeauna, tot ceea ce putea da plăcere și bucurie din produsele pământului fizic. Gândiți-vă la această ultimă moarte care va surveni odată în cursul evoluției Pământului, la această ultimă părăsire a corpului fizic. Ei bine, această ultimă moarte, din lungul șir al reîncarnărilor, este ceea ce Apocalipsa numește „prima moarte”. Cei care au primit în ființa lor principiul lui Christos vor vedea corpul fizic desprinzându-se de ei ca pe o coajă care cade. Ceea ce rămâne acum important pentru ei este corpul eteric. Acesta a fost perfecționat, cu ajutorul lui Christos, în așa fel încât pentru acel moment să se armonizeze cu corpul astral, încât să nu mai existe plăceri și dorințe pentru ce a fost în lumea fizică. Pe acest pământ spiritualizat, omul trăiește numai cu ceea ce i se dă corpului eteric prin ajutorul lui Christos. S-a creat o armonie între corpul astral și corpul eteric. Această armonie a fost creată de principiul lui Christos.
De partea cealaltă se găsesc cei care nu au vrut să primească în ființa lor principiul lui Christos. Aceștia nu și-au putut găsi armonia între corpul eteric și cel astral. Ei pierd corpul fizic ca și ceilalți, căci pe pământul spiritualizat nu mai există corpuri fizice, dar lor le rămâne dorința – nesatisfăcută – după ce este fizic, ca ceva spiritual nepurificat, ca spirit împietrit în materie. Corpul eteric apare neadaptat la corpul astral, căci nu a fost ajutat de Christos să se armonizeze cu acesta și rămâne orientat către corpul fizic. Această categorie de oameni va resimți o pasiune puternică mistuitoare pentru senzualitatea fizică. Vor simți în corpul eteric pofte arzătoare pentru tot ce au avut în timpul existenței fizice și care acum le lipsește. Așadar, în starea de formă care va urma după ce starea fizică se va dizolva – ca să spunem așa – vor exista două categorii de oameni, unii care vor trăi în corpul eteric ca în elementul lor de bază și în deplină armonie cu corpul astral, iar altii, ceilalți, al căror corp eteric este nearmonizat cu cel astral, vor fi veșnic chinuiți după ceea ce au pierdut, o dată cu corpul fizic.
Dar evoluția Pământului își urmează cursul și se va trece la o stare și mai avansată de spiritualizare, în care chiar și corpul eteric va dispărea. Oamenii al căror corp eteric fusese în perfectă armonie cu cel astral îl vor pierde fără a-i resimți lipsa, fără suferință, căci vor rămâne cu corpul astral impregnat de entitatea lui Christos și vor simți chiar ca o necesitate a evoluției detașarea de corpul eteric. Având impulsul christic în ei, se vor simți capabili să-l reconstituie prin propriile lor forțe. În schimb ceilalți, care au păstrat în corpul eteric nostalgia și dorința arzătoare pentru ceea ce au pierdut prin vechiul corp fizic, vor pierde și ei, ca și ceilalți, corpul eteric, căci totul devine acum astral. Desprinderea de corpul eteric o vor resimți ca pe o mare suferință și aceasta este ceea ce Apocalipsa numește „a doua moarte”. Această a doua moarte trece complet neobservată de cei care au avut, datorită principiului christic, corpul eteric în perfectă armonie cu cel astral. A doua moarte nu va avea nici o putere asupra lor. Dar pentru ceilalți, aceasta va însemna o mare suferință când vor trece în următoarea stare de existență astrală pură. Când omenirea va atinge această stare de pură astralitate, oamenii care și-au impregnat corpul astral cu forțele date de Christos vor fi ajuns la capătul și țelul evoluției terestre. Ei sunt acum deja pregătiți să trăiască pe Jupiter; ei trasează încă de pe Pământ planul evoluției jupiteriene. Acesta este planul care, în Apocalipsă, se numește „Noul Ierusalim”. Acești oameni vor trăi într-un „Cer nou” și pe un „nou Pământ”, care este Jupiter.
Acest Jupiter, această nouă formație planetară care urmează deci Pământului, va fi însoțit de un fel de satelit, alcătuit din cei care au fost excluși de la viața spirituală, din cei care au suferit a doua moarte și care, în consecință, nu vor mai avea nici o posibilitate de a atinge starea de conștiență jupiteriană. Există deci oameni care sunt pregătiți pentru a avea această conștiență jupiteriană*, care au realizat în structura lor „Manas” sau Sinea spirituală, și alții care au respins forțele care le-ar fi dat această nouă conștiență. Aceștia vor avea pe Jupiter doar conștiența eului, conștiența terestră, ei vor fi atunci așa cum este astăzi omul pe pământ, constituiți numai din patru elemente. Dar o ființă constituită astfel nu se poate dezvolta decât în condiții terestre; numai Pământul îi poate oferi mediul convenabil: solul, aerul, norii, plantele, mineralele – tot ce este necesar omului dacă vrea să obțină tot ce se poate obține prin cele patru elemente constitutive ale ființei sale. Pe Jupiter vor domni condiții de viață cu totul altele, va avea o altă configurație, el va fi un „nou Pământ”. Altfel va fi solul, aerul, apa, altfel vor arăta ființele. O ființă care ar avea tot conștiența terestră, pe Jupiter nu va găsi nici o posibilitate să ducă o viață normală, căci este o ființa rămasă în urma evoluției, o ființă întârziată.
* A se revedea conferința a X-a (N.T.).
Acum este momentul să vă spun ceva care vine spre liniștea noastră. Chiar și pe Jupiter va mai fi o posibilitate, dar o ultimă posibilitate, ca cei avansati, cu ajutorul puternicelor forțe christice pe care le-au asimilat, să ajute pe cei căzuți, pe cei întârziați ca să revină și să aducă pe o parte din aceștia, din nou, pe drumul cel bun. Dar judecata finală va fi totuși pe încarnarea planetară pe care o numim Venus; această judecată nu se va mai putea modifica. Dacă reflectăm la toate acestea, ceea ce am spus recent, comentariul pe care l-am făcut va lua o altă coloratură. Cele spuse nu vor mai trezi în noi nici neliniște, nici frică, ci va fi doar un îndemn, o aspirație: „Eu vreau să fac tot ce este necesar ca să îndeplinesc misiunea pământului”. Dacă toate acestea le trecem în mod corespunzător prin fața sufletului, ni se va deschide o largă și puternică imagine a viitorului omenirii și vom simți tot ce cuprinde sufletul iluminat al autorului Apocalipsei și care a așternut pe hârtie tot ce noi am putut, în aceste conferințe, să găsim urmărind pas cu pas textul Apocalipsei. Fiecare cuvânt al său este important, fiecare întorsătură a frazei. Trebuie doar să le înțelegem în mod corect. Așa ni se arată că, în sensul celor spuse înainte cu o zi, 666 se referă la Fiara cu două capete; urmează apoi un cuvânt cu totul remarcabil: „Aici e înțelepciunea. Cine are minte, să chibzuiască asupra numărului Fiarei, căci acesta este număr de om”. În aparență o contradicție, una din numeroasele contradictii care se găsesc de fapt în toate scrierile și studiile oculte. Vă rog să fiți siguri că o expunere care se desfășoară atât de linear încât înțelegerea normală a unui om nu găsește nici o contradicție în mod sigur nu are o bază ocultă. Nimic din ce evoluează în lume nu este așa simplu și comun cum consideră înțelegerea și inteligența umană obișnuită că ar fi lipsit de contradictii. Trebuie să mergem mult mai profund în substraturile contemplării umane pentru ca să dispară contradicțiile. Cine are răgazul să observe creșterea unei plante, de la rădăcină până la fruct, care vede cum frunzele verzi se transformă în petale, petalele în stamine ș.a.m.d., acela poate spune: Bine, dar aici există structuri contradictorii, petala contrazice frunza tulpinală. Dar cine pătrunde cu privirea mai adânc va vedea unitatea, o unitate profundă în această contradicție. La fel este și cu tot ceea ce inteligența umană observă în Univers; ea vede contradicții în adevărurile cele mai profunde. De aceea nu trebuie să ne surprindă sau să ne tulbure faptul că putem găsi în Apocalipsă o aparentă contradicție: „Cine are minte, să chibzuiască asupra numărului Fiarei, căci acesta este număr de om”.
Trebuie să cercetăm o dată în plus ce poate face pe om să fie tentat de Fiara cu două capete. În acest sens am arătat că omul, încă de la mijlocul perioadei atlanteene a fost, ca să spunem așa, ca și adormit, în loc să-și urmeze evoluția spirituală superioară. Această stare de somn este cea a perioadei actuale. Aceasta a fost însă absolut necesară. Dacă nu ar fi avut loc, niciodată nu s-ar fi putut dezvolta în om ceea ce numim astăzi inteligența rațională. Oamenii care au trăit înaintea perioadei noastre nu aveau această inteligență. Ei acționau sub influența altor impulsuri, împinși să acționeze de imagini și fără să gândească. Era un fel de clarvedere care ulterior a fost pierdută, transformându-se în inteligență. În același timp, omul coboară tot mai mult în materie și prin aceasta un fel de voal i s-a așternut în fața lumii spirituale. În schimb, dobândește inteligența și rațiunea. Ea poate constitui un obstacol important pentru evoluția spirituală. Căci nimic altceva nu va putea împiedica pe om să vină la Christos, ba chiar să se depărteze de El, decât această înșelătoare rațiune, această inteligență tulburătoare. Și când, în final, cei care au căzut sub influența Fiarei cu două capete vor putea privi înapoi la ceea ce le-a adus cu adevărat cea mai grea lovitură, ei vor spune negreșit: Tendința noastră de a aluneca în Abis a venit, de fapt, mai târziu, dar ceea ce a întunecat în noi principiul lui Christos este tocmai inteligența noastră. Oh! cei care dispun de inteligență să dezlege numărul Fiarei ! Și tocmai pentru faptul că omul a devenit om și a fost înzestrat cu inteligența eului el poate cădea pradă puterii Fiarei 666. Iată de ce numărul Fiarei este totodată un număr de om și nimeni nu-l poate înțelege, decât numai cei care au inteligență. Este numărul ființei umane care s-a lăsat sedusă de inteligența sa. Asemenea adevăruri profunde sunt incluse în aceste lucruri.
Vedeți deci cât de multe taine ne dezvăluie autorul Apocalipsei dacă veți recepționa corect cele câteva lămuriri pe care am putut să vi le dau. El ne dezvăluie multe lucruri din ceea ce constituie astăzi adevăruri antroposofice. El dă ceea ce promite. El conduce pe om spre contemplarea a tot ce va veni, a adevărurilor și a forțelor care dirijează lumea. El ne conduce spre spiritul primei Peceți și spre formele care figurează în ultima Pecete. Acolo se vede cum i se dezvăluie prin clarvedere armonia Noului Ierusalim. Aici este adevărată clarvedere. Armonia Noului Ierusalim așa se arată. În capitolul 21 veți putea vedea că acesta este descris ca un cub (versetul 16). A descrie ceea ce se află în această ultimă imagine, ne-ar duce prea departe.
Acum, însă, este necesar să arătăm pentru ce a fost scrisă Apocalipsa. Ar însemna să vorbesc mult prea mult dacă aș face o prezentare amănuntită a scopului urmărit prin această scriere. Dar un aspect trebuie neapărat clarificat, un aspect care ne apare dintr-un pasaj foarte precis al Apocalipsei. Cel care a scris Apocalipsa spune că va veni o vreme când se va dezvolta cu adevărat acel înalt grad de conștiență grație căruia oamenii înzestrați cu ea vor putea contempla acele înalte entități care conduc lumea, entități pe care autorul Apocalipsei le simbolizează prin Miel și prin apariția Fiului Omului cu sabia de foc. Ni se spune aceasta în termeni care ne aduc tocmai acea consolare de care am vorbit. Autorul Apocalipsei, care este un mare clarvăzător, știe că în perioadele trecute oamenii erau înzestrati cu o clarvedere nebuloasă, crepusculară. Am arătat aceasta si am văzut că oamenii, înainte, erau într-adevăr, ca să spunem așa, asociați cu lumea divină a spiritelor. Și chiar ei înșiși vedeau această lume. Dar cine a pierdut această facultate de viziune? Iată o întrebare importantă pe care trebuie să ne-o punem. Am văzut că, în fond, această pierdere au suferit-o acei oameni care au coborât în planul fizic în viața fizică, spre mijlocul perioadei atlanteene. Privirea lor se îndrepta atunci spre structurile solide ale Pământului, spre obiecte cu contururi precise. Vechea clarvedere dispare. Oamenii capătă o conștiență de sine, în timp ce lumea spirituală dispare din ochii lor. Formațiunile terestre care, în acel trecut îndepărtat, impregnau aerul, formând ca un fel de mare de vapori, au început să se risipească, aerul să se purifice, solul să apară, să se usuce. Oamenii încep să meargă liber pe sol. Aceste transformări au loc ceva mai târziu, concomitent cu dobândirea actualei inteligențe și a conștienței de sine.
Să rememorăm acum ce am spus despre Pământ. Ne amintim că am evocat prin fața sufletului nostru marele moment al Golgotei. Dacă în vremea aceea cineva ar fi putut observa Pământul de la distanță, cu o privire de clarvăzător, și-ar fi dat seama în acea clipă, când sângele curgea din rănile Mântuitorului, că aura astrală a Pământului s-a schimbat cu totul. Din acel moment, Pământul este impregnat de forța lui Christos și datorită acestui eveniment el se va putea uni din nou, în viitor, cu Soarele. Forța lui Christos este în continuă creștere, această forță ne apără corpul eteric de a doua moarte. Christos va deveni din ce în ce mai mult Spiritul Pământului și un creștin adevărat înțelege aceste cuvinte: „Cine mănâncă din pâinea mea, acela mă calcă cu picioarele” – căci pentru el Pământul devine corpul lui Christos. Pământul, ca glob planetar, este corpul lui Christos; el începe, de fapt, de acum să fie. Christos devine Spiritul pământului, se va uni în întregime cu el. Și când mai târziu Pământul se va uni cu Soarele, marele Spirit al Pământului, Christos, devine Spiritul solar.
Corpul Pământului va fi corpul lui Christos, iar ființele umane vor trebui să prelucreze acest corp. Ei au început deja această lucrare când au coborât pe pământ, au făcut-o cu forțele lor fizice. În toate vechile tradiții se poate găsi ceva ce este prea puțin luat în seamă, pentru că este prea puțin sau chiar greșit înțeles. Așa, de exemplu, tradiția persană spune că atunci când oamenii au pierdut conștiența de clarvedere au devenit capabili să „străpungă pământul”. Atât timp cât oamenii se află în faza când „străpung pământul”, adică îl lucrează, când ei străpung corpul lui Christos, ei nu mai pot vedea, grație unei conștiențe clarvăzătoare, forțele care conduc evoluția și, mai ales, ei nu pot vedea pe Christos față în față. Dar autorul Apocalipsei ne vorbește și despre timpul când nu numai clarvăzătorii de altădată vor contempla lumea spirituală, ci întreaga omenire va fi atins din nou treapta când îi va fi accesibil să vadă direct ființa lui Christos. Toate creaturile îl vor vedea, chiar și aceia care l-au străpuns, care o bună parte din evoluția lor au trebuit să cultive pământul, să străpungă pământul, îl vor vedea pe Christos. Cuvintele pe care le-am citat sunt de așa natură ca ele să conducă pe cel care se străduiește permanent să le dezlege la o înțelegere foarte profundă a lumii de reprezentări a Misteriilor, ale limbajului Apocalipsei.
Ce a vrut să descrie autorul Apocalipsei, ce a vrut să spună? Această întrebare își găsește răspunsul cercetând originile Apocalipsei. Unde mai găsim conținutul Apocalipsei? Dacă mergem mult înapoi, la Misteriile Greciei antice, la Misteriile orfice, la cele din Eleusis, la Misteriile Egiptului, Chaldeei, Persiei vechi si ale Indiei, peste tot vom găsi exact ce se spune în Apocalipsă. Conținutul acestui document a existat, a fost acolo, în aceste Misterii. El nu era scris, ci trăit prin generații de preoți, prin generații de hierofanti, la care memoria și amintirea erau așa de vii, încât puteau constitui și material de scris. În epoci încă și mai recente, memoria era mult mai dezvoltată decât a noastră. Să ne gândim doar la rapsozii care colindau din loc în loc și recitau din memorie întreaga Iliadă. De fapt, memoria a slăbit relativ de curând. În școlile de Misterii învățământul nu era scris, ci se transmitea oral, prin inițiați, din generație în generație.
Care era menirea Apocalipsei? Ea a avut ca scop să fie un îndreptar pentru cei care îndrumau pe discipoli pe calea inițierii. Pe atunci, omul care se pregătea pentru inițiere era adus în situatia de a se desprinde de corpul fizic și rămânea ca și mort. Dar în timp ce se afla în această stare, hierofantul – cel care îl pregătea pentru inițiere – îl făcea să vadă în corpul eteric ceea ce putea să vadă mai târziu, grație impulsului lui Christos, prin clarvedere, fără a mai fi nevoit să iasă din corpul fizic. Vechii initiați au devenit profeții care au putut să prevestească pe Christos. Și ei au putut să facă aceasta pentru că în această Apocalipsă Christos le era arătat ca trebuind să vină în viitor. Niciodată nu se petrecuse un eveniment ca cel de pe Golgota, când un om în corpul fizic trăia în fața lumii întreaga dramă a inițierii.
Unde exista posibilitatea ca evenimentul de pe Golgota să fie înțeles? Inițiații aflați la o anumită treaptă de inițiere, îl înțeleseseră în afara corpului fizic. Evenimentul care avusese loc pe Golgota se desfășura într-o altă stare a conștienței. El se putuse împlini în fața a mii de oameni, fără ca ei să-l observe. Căci ce ar fi fost pentru ei? Moartea unui condamnat ordinar! Posibilitatea de a înțelege ceea ce se petrecea în realitate nu o aveau decât cei care cunoșteau conținutul Misteriilor. Maeștrii inițiați puteau spune: Cel pe care noi vi l-am arătat în timpul celor trei zile și jumătate și cel pe care profeții l-au vestit îl puteți înțelege prin mijloacele pe care vi le dau Misteriile.
Autorul Apocalipsei primise tradițiile orale ale Misteriilor și el putea spune: Când mă pătrund de tot ce se poate învăța în Misterii, îmi apare însuși Christos. Apocalipsa nu avea deci nimic nou, ceea ce era totuși nou era felul în care aceste tradiții antice erau suprapuse pe evenimentul care avusese loc nu de mult. Esențial era ca cei care aveau urechi să audă să aibă posibilitatea de a ajunge puțin câte puțin, cu ajutorul a ceea ce era scris în Apocalipsă, la înțelegerea Evenimentului de pe Golgota. Aceasta a fost intenția celui care a scris Apocalipsa. Conținutul Apocalipsei venea direct din vechile Misterii; este un document sacru vechi și autorul nu a făcut decât să-l dezvăluie omenirii, autor care nu era altul decât acel ucenic pe care Domnul îl iubea și căruia îi lăsase ca moștenire să vestească lumii natura Sa adevărată. El rămâne până ce Christos vine, pentru ca cei cu conștiența luminată să-L poată înțelege. El este marele Învățător despre adevărul Evenimentului de pe Golgota. El a dat oamenilor mijlocul de a înțelege acest Eveniment.
Autorul începe Apocalipsa cu aceste cuvinte – am căutat să traduc aceste prime cuvinte, așa cum trebuie să fie în conformitate cu sensul lor adevărat: „Aceasta este revelația lui Iisus Christos pe care Dumnezeu a dat-o servitorului Său ca să o facă înțeleasă «pe scurt», așa cum se va împlini ceea ce trebuie să vină. Ea a fost pusă în semne și trimisă prin îngerul său servitorului Ioan și acesta a destăinuit-o”. El vrea deci să o descrie „pe scurt”. Ce înseamnă aceasta? Este ca și cum cineva ar dori să spună: Dacă ar fi să vă arăt totul în amănunt, tot ce se va petrece de acum până la capătul evoluției Pământului, ar însemna să scriu mult prea mult. Eu vreau să fac numai o expunere sumară, pe scurt. Acest text a fost astfel interpretat de traducătorii care nu au putut pătrunde în spiritul Apocalipsei, încât ei spun: „spre a arăta ce trebuie să se petreacă «în curând»”. Ei erau de părere că cele ce aveau să se întâmple vor avea loc în scurt timp, în curând. În realitate, trebuie înțeles că evenimentele sunt arătate „pe scurt”. Textul originar are o expunere care permite o traducere corectă, ceea ce m-am străduit să arăt în introducerea „Imaginilor oculte ale Peceților și Stâlpilor” cât mai exact [ Nota 34 ].
Într-o serie de expuneri am relatat multe lucruri despre acest sacru document foarte vechi, multe lucruri despre tainele pe care Domnul le-a dezvăluit omenirii prin ucenicul pe care îl iubea. Ați putut probabil să simțiți prin aceasta că Apocalipsa este o carte plină de o profundă înțelepciune și ați resimțit, poate, în cursul acestor conferințe, o anumită îngrijorare sau chiar teamă constatând că în această carte multe lucruri sunt greu de înțeles. Aș dori, de aceea, acum la sfârșitul acestor expuneri să mai adaug ceva: Tot ce am putut să vă spun este absolut conform cu intențiile autorului Apocalipsei și s-a predat în toate școlile oculte care au răspuns acestor intenții. Dar aceasta nu este totul, pe departe nu este tot ce s-ar fi putut spune, pentru că s-ar putea merge mult mai adânc în adevărurile și temeiurile acestui document. Dar chiar dacă aș pătrunde în toate aceste profunzimi, ceea ce aș putea să vă spun vi s-ar părea totuși doar ca o expunere superficială. Și, de fapt, nici nu se poate altfel, nu se poate da la început decât o prezentare superficială. Numai așa putem merge mai departe. Trebuie să se înceapă cu ceva elementar, apoi se va trece la ceva mai complex după ce am străbătut o bucată de drum. Căci există multe, multe lucruri care au fost expuse superficial tocmai pentru a ne da răgazul să ne adaptăm și a putea apoi face noi dezvăluiri. Și dacă veți persevera pe calea pe care, într-un fel, ați început-o, consacrându-vă eforturile pentru înțelegerea Apocalipsei lui Ioan, veți ajunge treptat, treptat și la profunzimile vieții spirituale. La profunzimi care astăzi sunt imposibil de exprimat, pentru că nu pot fi înțelese, pentru că nimeni încă nu a avut urechi să le audă. Aceste urechi care să poată auzi sunt pregătite tocmai prin asemenea expuneri sumare, așa cum v-au fost date. Și încetul cu încetul vor deveni urechi care să poată auzi Cuvântul care străbate atât de profund prin Apocalipsă. Dacă ați reținut ceva din tot ce a fost îngăduit să vă spun, să fiți totodată convinși că a fost necesar ca totul să fie spus doar în linii generale, doar, ca să spunem așa, superficial și nu numai atât, dar nu s-au putut spune decât unele elemente. Lăsați-le însă să devină pentru dumneavoastră un impuls care să vă conducă tot mai adânc în tainele pe care acest ciclu v-a permis doar să le presimțiți. Dacă ar fi fost în intenția mea să vă vorbesc chiar numai superficial dar despre tot ce s-ar putea spune, ar fi trebuit să vorbesc săptămâni la rând. Ceea ce am expus acum, în acest ciclu, nu are decât dorința de a vă da un stimulent și cel care înțelege și simte aceasta spunându-și: Trebuie să pătrund aceste lucruri tot mai mult, tot mai adânc, acela a primit aceste conferințe în sensul corect.
