Am urmărit până acum evoluția Pământului până la acel moment când, așa cum am văzut, după mai multe evenimente importante, simbolizate prin deschiderea celor șapte Peceți și apoi prin sunetele celor șapte Trâmbițe, Pământul se va transforma într-un fel de stare spirituală, împreună cu toate entitățile de pe el. Excepție vor face numai aceia care au refuzat să primească principiul lui Christos. Acest „refuz” trebuie să ni-l reprezentăm ca pe un act foarte energic, ca o opoziție spirituală, lipsită de inteligență și plină de răutate. Natural că nici aceste ființe nu vor mai putea avea, atunci când Pământul va fi trecut într-o nouă formă, astrală, spirituală, substanța lor materială, solidă, terestră; ei înșiși vor trece într-o formă astrală, în acea perioadă care va urma celor șapte sunete de trâmbiță și pe care am caracterizat-o prin „vărsarea Cupelor mâniei”, dar natura lor devenită josnică și care le este proprie, deoarece nu au primit în ei principiul lui Christos, li se va întipări în corpul lor astral, încât ei vor purta acea structură animală pe care am arătat-o ca fiind Fiara cu șapte capete și zece coarne.
Din tot ce am spus până acum ați putut reține care este legătura între ceea ce am numit „cap” și ceea ce am numit „corn”. Legat însă de aceste noțiuni, o întrebare vă stă, poate, pe suflet, ca să spunem așa: De ce anumite organe care au apărut în corpul fizic se numesc „coarne”? De ce să numim aceste organe fizice și reziduul lor astral tot „coarne”, când Pământul va fi devenit astral? Aceasta este însă ușor de înțeles deoarece acei oameni care nu au primit în ființa lor principiul lui Christos vor recădea în starea anterioară pe care omul o avea înainte de venirea lui Christos. Înainte de acest eveniment, omul era o ființă fără individualitate, avea un „suflet-grup” și am văzut că în primele patru epoci ale perioadei atlanteene cele patru categorii de suflete-grup erau reprezentate, în mod simbolic, prin capul de Leu, prin capul de Taur, prin capul de Vultur și prin capul de Om. Pe acesta din urmă l-am prezentat ca fiind, de fapt, un cap de om-animal. Drept urmare, este normal să ne gândim că dacă omul reapare pe Pământul spiritualizat fără să fi acceptat în epoca noastră principiul lui Christos, fără să fi contribuit cu absolut nimic în a da o formă mai nobilă acestei naturi animale, el va reapărea sub vechea sa structură, și nu numai atât, dar cu încă alte trei capete, pe care le va fi dobândit în cursul epocilor următoare. Înaintea Marelui Deluviu atlantean, după cum știm, primele patru epoci au fost urmate de alte trei, în timpul cărora oamenii care mai târziu urmau să primească principiul lui Christos avuseseră într-un anumit fel posibilitatea să dobândească alte trei capete de suflet-grup suplimentare, pe care le-au transformat, le-au ridicat de la animalitate la umanitate, la un nivel superior. Când Pământul se va spiritualiza, și ele vor apărea sub o formă spiritualizată. Celelalte însă, care au respins principiul lui Christos, vor apărea cu cele șapte capete, corespunzând celor șapte epoci în care s-a format, înainte de Deluviu, animalitatea din ei. Și pentru că în ultimele trei epoci ale perioadei atlanteene s-a structurat și sexualitatea, spre deosebire de primele patru când nu exista, fiecare cap va apărea oarecum cu două posibilități de formă animală, una masculină, alta feminină, astfel că pentru aceste ultime trei epoci fiecare cap va apărea cu două coarne, astfel că omul apare cu șapte capete și zece coarne.
Cineva ar putea să spună: Înțeleg destul de bine că acei oameni care nu au făcut nimic pentru a se desprinde de forma lor, pe care au avut-o, ridicând-o la nivel uman, vor reapărea într-o structură animală, dar nu înțeleg de ce se vorbește acum de „coarne”. Să se vorbească de capete, este de înțeles, dar de ce și de „coarne”? Vreau să vă explic de ce despre „coarne” nu numai că se vorbește, dar trebuie să se vorbească. Să nu înțelegem aceasta numai ca o exprimare simbolică, cuvântul exprimă chiar o realitate. De fapt, oamenii care refuză să primească în ființa lor principiul lui Christos vor apărea și ei, așa cum am mai spus, într-o formă astrală. Dar deoarece înclinările și impulsurile lor au făcut ca ei să fie strâns legați de sufletul-grup de natură animală, aceste impulsuri se imprimă și corpului astral, pe care îl vor avea atunci sub forma unei excrescențe de natură cornoasă, ca niște coarne. Este o formă, o structură absolut reală.
Vreau să vă explic acum, luând ca exemplu un anumit organ, cum se face că omul care nu a primit în sine principiul lui Christos va apărea în mod real cu coarne, în acel timp când Pământul se va spiritualiza. Să luăm deci, ca exemplu, laringele și traheea, prin care aspirăm și expirăm aerul în permanență; este o acțiune pe care o facem cu toți. Această acțiune, la omul care se spiritualizează, este ea însăși în slujba spiritului, dar la cel care nu-și șlefuiește înclinările și aspirațiile cu ajutorul principiului lui Christos acest organ rămâne în legătură cu vechile forțe care depind de natura celor șapte capete. Schematic, situația se prezintă astfel:
Aerul venind din afară pătrunde încontinuu în laringe. Se știe că omul este învăluit din toate părțile de corpul astral. Curentul de aer care intră este într-o permanentă legătură cu astralitatea. Când Pământul se va spiritualiza, se va revela dacă respirația unui om, în trecut, a fost în slujba principiului lui Christos sau dacă a fost în slujba forțelor inferioare existente în lume înainte ca acest principiu să apară. Dacă respirația omului a fost în slujba principiului lui Christos, organul își va pierde forma pe care o are astăzi și care este adaptată corpului fizic actual. Omul însuși va avea atunci puterea să dea la tot ce este astral o formă superioară, spiritualizată. Dar dacă el nu a primit principiul lui Christos, va fi incapabil să extragă din forma fizic-carnală actuală ceea ce i se adaptează astăzi. Și urmarea va fi că atunci când forma carnală va dispărea, când laringele fizic nu va mai exista, această formă va continua să rămână implantată în corpul astral, dar sub forma unui corn. Pretutindeni unde forțele astrale intră și ies din om, ele rămân adaptate la formele animale ale trecutului. Cu alte cuvinte, când omul trece de la forma fizică la cea astrală, el apare cu veritabile coarne astrale. Ele sunt în mod real forme și structuri astrale și corespund întocmai penetrației de substanțialitate astrală din timpul vieții terestre. Aceste imagini nu reprezintă simple simboluri, ci structuri reale. Să înțelegem bine acest lucru.
Să revenim acum la ceea ce am discutat în legătură cu schemele acelea incomode, cu multe numere, și să precizăm, cu ajutorul a ceea ce am relatat de curând, locul pe care îl ocupăm acum în evoluția lumii. Cred că ne este clar că cele 49 forme mari de evoluție ale lui Saturn sunt deja depășite, adică cele șapte forme de viață ale lui Saturn, care în scrierile teosofice sunt numite „ronde”, fiecare cu cele șapte stări de formă, sau „globuri”, că de asemenea au trecut și cele 49 stări solare corespunzătoare, precum și cele 49 stări lunare. Sunt etape și stări pe care omul le-a străbătut deja în cursul evoluției sale; în total, deci, el a străbătut 147 stări, iar la acestea mai trebuie să adăugăm stările pe care le-a trecut în decursul evoluției terestre, până în prezent. Dintre acestea, au trecut primele trei stări de viață – numite, așa cum am arătat, și „ronde”. În prezent, ne aflăm în a patra stare de viață, sau regn, în a patra „rondă”, respectiv în regnul „mineral”. Cum fiecare din acestea cuprind câte șapte stări de formă, am străbătut deja de 3 x 7 stări de formă din primele trei ronde; la cele 147 deja trecute mai adăugăm încă 21. Al patrulea regn de viață, cel actual, nu s-a terminat pentru noi; din cele șapte stări de formă din care este compus, au trecut până acum primele trei, starea spirituală aproape fără formă („arupa”), starea de formă „rupa” și starea de formă astrală. În prezent ne aflăm în starea de formă fizică. La cele 147 stări am adăugat încă 21 și acum mai adăugăm trei; am străbătut, deci, efectiv 171 stări de formă, din totalul de 343 stări de formă ale întregii evoluții.
Așadar, trebuie să precizăm că ne aflăm acum în a 172-a stare de formă, starea de formă fizică a Pământului. Acesta a străbătut 171 stări de formă și este în a 172-a stare de formă, în care s-au petrecut tot ce am spus. Când a început, Pământul era unit cu Soarele și Luna; apoi Soarele și Luna s-au separat, așa cum am văzut, și abia atunci a apărut omul, așa cum îl cunoaștem, pe pământul fizic. A urmat perioada atlanteană, despre care am vorbit; pe scurt, a 172-a stare de formă se împarte, la rândul ei, în șapte perioade.
Prima perioadă este extrem de îndepărtată în timp, când Soarele era unit cu Pământul. Această perioadă se numește în mod obișnuit – deși foarte nepotrivit – „rasa polară”, despre care ne este aproape imposibil să facem o descriere. A doua perioadă, când Soarele se desprinde de Pământ, este „rasa hiperboreană”, iar când și Luna părăsește Pământul, a treia perioadă, apare rasa lemuriană. Acestea sunt primele trei perioade, iar a patra este cea în care apare rasa atlanteană*. A cincea este aceea în care ne aflăm în prezent, din care facem parte. După perioada atlanteană s-a produs Potopul, Marele Deluviu atlantean. Perioada care urmează, a șasea, este numită, în Apocalipsa lui Ioan, „cele șapte Peceți”, iar după ea, urmează ultima perioadă, a celor „șapte Trâmbițe”.
* Denumirea de „rasă” pentru perioadele stării de formă fizică este o rămășiță din terminologia teosofică. Se spune mai curând „perioada polară”, în loc de „rasa polară” etc. Termenul de „rasă” se mai păstrează, într-un fel, pentru cele șapte epoci ale perioadei atlanteene (N.T.).
Știm, de asemenea, că fiecare din aceste perioade se împarte în șapte părți și ați văzut că perioada noastră, a cincea în cadrul celei de a 172-a stări de formă, am împărțit-o în șapte epoci de cultură, epoca de cultură veche indiană, a vechii Persii etc. La sfârșitul epocii a șaptea – simbolizată prin comunitatea Bisericii din Laodiceea – izbucnește Marele Război al tuturor împotriva tuturor. Perioada care va urma după Marele Război se împarte la rândul ei, de asemenea, în șapte părți, simbolizate prin cele șapte Peceți, după care va urma ultima perioadă, a șaptea, care este împărțită tot în șapte părți, simbolizate prin cele șapte sunete ale Trâmbiței.
Dacă luăm acum în considerare că cele 171 stări de formă care împreună cu cele care vor mai veni se vor adăuga la cele 171 stări de formă deja parcurse, ceea ce face 342, și dacă adăugăm și starea de formă actuală, a 172-a, ajungem la totalul de 343 stări de formă pe care le cuprinde întreaga evoluție. Starea de formă 172, în care ne aflăm, reprezintă exact mijlocul acestei evoluții. Cineva ar putea sustine: Iată un lucru cu adevărat minunat că noi avem norocul să trăim exact la mijlocul evoluției cosmice. Acest fapt poate într-adevăr să pară foarte curios celor care nu gândesc mai departe! Dar cine aprofundează aceste lucruri în ansamblul lor, faptul în sine, că se află în mijlocul evoluției cosmice, nu i se mai pare atât de curios. După cum nu este nici un miracol pentru oricine care aflându-se într-un câmp larg deschis vede la fel de departe atât în fața, cât și în spatele său și realizează că, de fapt, stă chiar în mijlocul acelui câmp de vedere. Dacă mai face câțiva pași el vede din nou tot atât de departe înapoia sau înaintea lui. Dar ar fi cu totul diferit, stări cu totul diferite ale evoluției cosmice s-ar revela dacă ne-am plasa într-un alt punct. Noi suntem întotdeauna în mijloc. Omul poate vedea oricând tot așa de bine înapoia sau înaintea lui, cu condiția să-și dezvolte organele de percepție de clarvedere. Altceva ne mai poate eventual frapa. Cineva ar putea spune: Cum se face că nu ne spuneți că suntem situati exact la mijloc și în ce privește restul timpului? Ceva aici nu este în regulă. Ne aflăm acum, cum bine știți, în a 172-a stare de formă. Mijlocul exact al evoluției s-ar situa în a patra perioadă, cea atlanteană, pe când noi ne aflăm acum în a cincea perioadă, adică puțin trecut de mijloc, și deci nu este cazul să spunem că am fi la mijloc. Aceasta se bazează pe un fapt de natură deosebită, pe care îl veți putea înțelege dacă recurgem la o comparație. Dacă o veți sesiza corect, veți vedea că este vorba de un fapt important. Și într-adevăr așa este: referindu-ne la stările evolutive superioare, la stările de formă, noi ne găsim la centru, la mijloc, dar dacă ne referim la cele mai apropiate de noi, ne aflăm putin dincolo de mijloc. Oare de ce?
Să ne gândim puțin. Imaginati-vă că într-un ținut de câmpie ați călători cu trenul și v-ați afla într-un vagon special amenajat de unde puteți avea o vedere clară în toate direcțiile. Ați privi astfel, nestingherit, un timp oarecare, destul de lung. Vedeți totul foarte limpede și, dacă la un moment dat, într-un punct oarecare, ați putea să schițați repede imaginea pe care o vedeți de jur împrejur, această imagine ar fi perfect circulară și circumscrisă. Doar într-un singur caz nu ar fi așa. Să presupunem acum că sunteți în acest tren în mișcare și vă fixați cu privirea imaginea pe care o aveți în față, dar în momentul când o fixați adormiți și în timpul somnului trenul parcurge o anumită distanță fără să observați că imaginea la care v-ați fixat, între timp s-a modificat. Când vă treziți vă evocați imediat imaginea la care v-ați fixat privirea înainte. Dar această imagine nu mai corespunde acum cu imaginea nouă care vă apare și aceasta pentru simplul motiv că trenul a parcurs o bună distanță când dormeați. Imaginea nouă nu mai poate corespunde cu cea dinainte.
Se pune acum o întrebare: A dormit oare într-adevăr omul începând de la mijlocul evoluției sale și până în epoca noastră? Ar fi explicabil poate pentru noi ca imaginea să fi fost exactă până în acel punct, dar că prin faptul că noi am dormit am depășit mijlocul și că este posibil ca ea să se fi modificat. Dar a dormit oare ființa umană? Din punct de vedere ocult, omenirea a dormit de la mijlocul perioadei atlanteene, pentru că acela este momentul când s-a pierdut, pentru speța umană, vechea capacitate de clarvedere crepusculară. Din punct de vedere spiritual, oamenii au căzut într-un fel de somn, deoarece au început să-și îndrepte privirea spre lumea sensibilă și au adormit pentru tot ce era din lumea spirituală. Numai atunci când omul își va fi regăsit clarvederea va putea avea o privire liberă în toate direcțiile. Acest decalaj în evoluție va dispărea; perspectiva va fi la fel de mare atât înainte, cât și înapoi. Omul doarme efectiv începând de la mijlocul perioadei atlanteene, deoarece de atunci pentru omul normal viziunea lumii spirituale s-a pierdut. Lăsând la o parte inițiații și dacă vreți și pe somnambuli, putem spune: Oamenii nu văd, căci „a vedea” înseamnă să poți face ca privirea să pătrundă efectiv în lumea spirituală. Față de lumea spirituală omenirea doarme și va mai dormi un timp. Din acea epocă a perioadei atlanteene devine actual cuvântul lui Ioan Evanghelistul: „Lumina a luminat în întuneric, dar întunericul nu a cuprins-o”.*
* Evanghelia lui loan, cap. 1, v. 5 (N.T.).
În această diviziune a evoluției se ascunde de fapt un mare adevăr, și anume că omenirea trece printr-o eră obscură, o eră de întuneric. Dar tocmai în această eră apare și principiul lui Christos, pentru ca omenirea să fie dirijată spre o eră a luminii. Acesta este și motivul pentru care, pe bună dreptate, am arătat că starea actuală a evoluției nu se situează la mijloc, și puțin dincolo, pentru că era obscură începe pe Atlantida și se prelungește până în a șasea epocă a perioadei postatlanteene, când va apărea ceata celor îmbrăcați în haine albe, ceata formată din cei aleși, ca primii care sunt în stare din nou să trăiască în lumea spirituală ca o stare de fapt normală, obișnuită. Atunci era întunericului va lua sfârșit. „Lumina va lumina în întuneric și întunericul nu o va cuprinde”. Era neagră este de aceea numită și timpul când omul își îndreaptă privirea numai asupra lumii fizice, a lumii materiale și în condiții normale nu poate vedea, în spatele acesteia, lumea spirituală.
Să revenim acum la ceea ce am spus deja despre evoluție. Când mersul evoluției va atinge limita celei de a șaptea epoci, după epoca pe care am simbolizat-o prin cele șapte sunete ale Trâmbiței, Pământul trece într-o stare de spiritualizare; această trecere se face progresiv: mai întâi va fi o stare de formă astrală, apoi o stare devachanică și în final în starea devachanică superioară, starea cea mai subtilă. Pământul va reveni apoi, din nou, din starea de cea mai subtilă spiritualitate, înapoi la o stare de condensare și va trece într-un nou stadiu; pe care literatura de nuanță teosofică o numește de obicei a cincea „rondă”, respectiv a cincea stare de viață. Aceasta va cuprinde din nou șapte stări de formă, iar starea de formă din mijloc – respectiv a patra – va trece din nou printr-o evoluție cuprinzând șapte perioade succesive, pe care le puteți numi, dacă vreți, tot „rase”*.
* Este bine de amintit că această a cincea stare de viață, sau al cincilea regn, urmând după actualul regn mineral, este ceea ce s-a numit în conferințele anterioare „regnul vegetal”, după care va urma al șaselea, regnul animal, și al șaptelea, regnul uman (N.T.).
Este acum momentul să pătrundem puțin mai adânc, chiar dacă este foarte greu, în stările următoare ale evoluției Pământului. Vom lua în considerare un punct foarte precis din această evoluție viitoare, asa cum am luat în vedere și momentul actual. Să ne referim din nou la momentul actual, pornind pur și simplu de la faptul că ne aflăm în a 172-a stare de formă. Aceasta este starea de forma „fizică”, este propriu-zis Pământul actual, în forma sa actuală. Înainte de aceasta, Pământul a mai străbătut alte trei stări de formă. Să avem în minte, să luăm în calcul numai stările de formă. Acum suntem, deci, în a patra stare de formă, fizică, din cadrul celei de a patra stări de viață, sau regn sau „rondă”. Să considerăm aceasta ca punct de plecare și să socotim: Din starea de viață a patra (sau regnul mineral) am străbătut deja, în mod complet, trei stări de formă (arupa, rupa și astrală) ale Pământului și ne aflăm, cum am spus, în a patra stare de formă (fizică). Să mergem mai departe și să socotim: Câte perioade, din această stare de formă fizică, am străbătut deja? Patru: prima perioadă zisă polară, a doua perioadă, hiperboreană, a treia perioadă, lemuriană și a patra, perioada atlanteană. Toate acestea sunt deja terminate. Putem spune: Am străbătut patru perioade și ne aflăm în a cincea. Din această a cincea perioadă am străbătut complet patru epoci de cultură, și anume, epoca de cultură veche indiană, epoca veche persană, cea egipto-chaldeană și babiloniană, și a patra, greco-latină. În prezent suntem în a cincea epocă de cultură (care este în curs de desfășurare; nu s-a terminat). Să recapitulăm: înainte de actuala fază de evoluție au fost parcurse și s-au terminat 3, 4, 4 stări. Aceste 3, 4, 4 stări pe care le-am parcurs și s-au încheiat, în limbajul autorului Apocalipsei, este numărul evoluției. Dacă cineva întreabă: Care este numărul evoluției, al evoluției noastre? atunci răspunsul este: Numărul evoluției noastre este 344, care se citește trei-patru-patru. Nu este un număr în sistemul zecimal, ci este un număr care se citește în sistemul cu baza 7. Și iată cum: Din cele șapte stări de viață s-au parcurs complet trei, din cele șapte stări de formă au trecut patru, iar din cele șapte perioade au trecut patru. Aceasta este semnificația propriu-zisă a numărului „344”. El nu trebuie citit, ca celelalte numere, în bloc; el cuprinde scrise una lângă alta cifrele care arată stările prin care s-a trecut.
Și acum să ne gândim în felul următor*. Până când Pământul se va spiritualiza și își va continua evoluția în viitoarele sale stări se vor parcurge încă multe alte trepte. Și va veni odată un timp când se va fi parcurs din prima treaptă șase, din a doua treaptă șase, și din a treia șase stări. Și exact așa cum numărul evoluției este în prezent 344, tot așa, atunci când se vor fi parcurs, în viitor, șase stări de viață sau „ronde” (sau din a șaptea stare de viață șase stări de formă), șase rase principale și șase subrase**, numărul evoluției va fi 666 (citit șase-șase-șase) – citit oarecum ciudat, dar acesta este modul corect de scriere al autorului Apocalipsei.
* A se vedea și „indicația specială” din Note.
** Trebuie să întelegem „stări de formă” și „perioade” (N.T.).
Deci va veni cândva un timp când numărul 666 va fi numărul evolutiei. Va fi desigur într-un viitor foarte îndepărtat, dar acest viitor se pregătește deja acum, în vremurile noastre. După trei mari stări principale (stări de formă) parcurse, ne aflăm acum, trăim, în a patra. Iar când perioada care urmează după Războiul tuturor împotriva tuturor și care este simbolizată prin cele șapte Peceți se va termina la rândul ei, vom fi ajuns în a șaptea perioadă, a celor șapte Trâmbițe, și atunci vom fi parcurs șase din aceste perioade ale stării de formă centrale, adică din starea de formă fizică*. Când prima Trâmbiță va suna, noi vom fi parcurs șase „rase principale”, adică perioade, și când mai târziu, în cadrul acestei perioade – care este perioada a șaptea, perioada celor șapte sunete de trâmbiță –, se vor fi parcurs primele șase epoci sau sunete de trâmbiță, atunci numărul evoluției va fi 66. Până în acest punct, omenirea are timpul să se pregătească pentru acel moment îngrozitor, care va veni ceva mai târziu, și care nu va mai fi 66, ci se vor fi parcurs 666 (respectiv în a șaptea stare de viață și după a șasea stare de formă).
* Întotdeauna a patra stare, a patra perioadă sau a patra epocă este considerată ca fiind centrală, de mijloc (N.T.).
Tot ce ține de viitor se pregătește de pe acum. Timpul care urmează după Marele Război al tuturor împotriva tuturor, timpul când va răsuna cel de al șaptelea sunet al Trâmbiței va găsi pe oamenii care nu au primit în ființa lor principiul lui Christos încărcați cu un înalt grad de răutate și cu o puternică tendință de alunecare în Abis. Până atunci, acești oameni nu vor face decât să se pregătească pentru ca în momentul când evoluția va atinge punctul 666 să coboare direct și adânc în rău, în Abis. Această puternică tendință pentru cădere în Abis, în acel îndepărtat viitor, va deveni pregnantă la această categorie de oameni imediat după Marele Război al tuturor împotriva tuturor, în perioada Trâmbițelor, când va răsuna al șaptelea sunet. Este adevărat că ei vor avea mult timp la dispoziție pentru a se converti, să reintre în cursul normal al evoluției și să primească totuși în firea lor principiul lui Christos. Dar această predispoziție există și cei care rămân legați de ea nu o vor mai putea transforma în predispoziție spre bine, atunci când va sosi acel foarte îndepărtat viitor care nu va fi marcat cu numărul 466, ci cu 666. Ei vor avea o soartă teribilă despre care vom mai vorbi.
Ce constatăm? Că numărul 6, fie că îl luăm o dată, sau de două ori, sau de trei ori, este legat de ceva rău pentru evoluția omenirii. În prezent, noi trăim în perioada a cincea și în epoca de cultură a cincea din această perioadă. După Marele Război, vom trăi în perioada a șasea. Dar mai înainte de Marele Război, după epoca noastră, vine epoca a șasea de cultură, simbolizată prin comunitatea Bisericii din Filadelfia. Știm că acum este timpul când materialismul s-a răspândit în omenire. Vedem cum de câteva secole oamenii au devenit tot mai materialiști, numai că acest materialism este de așa natură că o revenire este oricând posibilă. Omul materialist de astăzi are încă timp să revină. Dar pentru aceasta, chiar acum, în prezent, trebuie să-și facă loc o concepție spirituală despre lume, concepție care să conducă un mic grup de oameni spre o cuprindere ocultă, spirituală a lumii. Cei care în epoca a șasea vor depune primul germen al marii fraternități – în epoca de cultură care va urma imediat după cea prezentă, și aceasta nu va fi prea departe, pentru că timpul care ne desparte poate fi măsurat în milenii – aceia vor provoca prima mare sciziune în omenire. Cele două categorii vor fi prezente deja în epoca a șasea: cei care cu încăpățânare, cu obstinație, vor rămâne materialiști și ceilalți, care au o largă deschidere spre o concepție spirituală, acel mic grup care va pune baza marii fraternități. Acest simplu 6 poate deveni deja funest pentru mulți oameni, dar nu încă definitiv, căci un reviriment va fi încă posibil. Apoi omenirea va depăși și Marele Război al tuturor împotriva tuturor, cele cinci mari perioade anterioare s-au terminat și se va găsi în a șasea perioadă (cea caracterizată prin cele șapte Peceți) și numărul 6 apare din nou. Se vor auzi atunci mulți ademenitori și ispita va fi și mai mare pentru ca înclinarea spre materialism să fie dusă mai departe, până în următoarea perioadă, a celor șapte Trâmbițe. Când din această ultimă perioadă se vor fi împlinit șase epoci – sau sunete – și totodată însăși perioada precedentă, a șasea, fiind depășită, numărul 6 se va dubla, va deveni 66; atunci vor apărea tendințe încă și mai puternice în oameni, tendințe care nu vor mai putea fi tot așa ușor de îndreptat cum sunt acum ale noastre.
Vedem că efectiv această lume a înclinatiilor către rău acționează în omenire, iar cei buni se vor separa din ce în ce mai mult, mai evident, de cei răi, așa cum vedem scris și în Apocalipsă. Ultima mare sciziune se va produce când nu numai perioadele mai mici, ci și cele mai mari vor atinge numărul 6. Acesta va fi cazul în acel moment când Pământul va fi trecut complet prin cele șase regnuri de viață – sau șase „ronde” – și în cursul celui de al șaptelea va fi trecut prin șase stări de formă*. Când Pământul va ajunge la acest moment, tendințele spre rău ale omenirii se vor fi dezvoltat sub o formă înspăimântătoare. Răul se va manifesta numai la acei oameni care au rămas răi, dar cu o forță devastatoare, terifiantă.
* Aceasta va fi deci în regnul de viață uman și, în cadrul acestuia, în ultima stare de formă, forma Devachanului superior (N.T.).
Se pune întrebarea: De câte ori va fi omenirea pe punctul de a ceda răului în timpul evoluției Pământului nostru? Mai întâi, în epoca imediat următoare după cea de acum, înainte de Marele Război; apoi mai are o a doua și apoi o a treia ocazie. Această coborâre spre rău se face totuși progresiv. Pentru timpul când Pământul va trece la o stare spirituală, avem de-a face cu două posibilități. Când Pământul se va uni din nou cu Soarele, cei care vor fi primit principiul lui Christos vor fi suficient de pregătiți pentru a se lega cu forțele Pământului care se unesc cu cele solare; cei care au păstrat în ființa lor tendința spre rău vor fi excluși. Ar fi ca și cum ei resping Soarele, ca și cum ar lepăda ceea ce i-ar fi făcut apți de a se uni cu Soarele. Ei vor fi adversarii oricărei uniri cu Soarele. De aceea, autorul Apocalipsei numește puterea, ființa care conduce pe oameni spre o spiritualizare care le va face posibilă unirea cu forțele solare, ca fiind Christos, în toată accepția termenului și, așa cum vom vedea, ca fiind Mielul. Ființa lui Christos este arătată ca geniu al Soarelui care se unește cu Pământul și devine astfel și geniul Pământului. Christos a început să devină și geniu al Pământului din momentul Evenimentului de pe Golgota.
Dar există în același timp și un principiu care se opune Mielului. Există un demon solar care acționează în forțele rele ale omului, așa-zisul Demon al Soarelui, și care pune stavilă forțelor Mielului. Și acționează în așa fel că o parte din speța umană va fi exclusă din evoluția care tinde spre Soare. Sunt forțele adverse Soarelui, cele care i se opun, care sunt în opoziție cu el. În același timp sunt totodată aceleași forțe care tind, când 6-6-6 stări de evoluție vor fi atinse, să fie complet eliminate din evoluția noastră; în acel teribil moment, ele vor fi definitiv împinse în Abis. Astfel că putem spune că în acel timp când Pământul se va reuni cu Soarele va fi eliminat din cursul normal al evoluției nu numai ceea ce este simbolizat prin Fiara cu șapte capete și zece coarne, ci și tot ce este încărcat de forțe opuse Soarelui. Tot ce este legat de aceasta este sortit să dispară în Abis când 666 se va împlini.
Întotdeauna numărul 666 a fost scris în mod foarte misterios [ Nota 33 ]. Vom vedea că există un temei serios pentru ca unele lucruri să fie învăluite în mister. Este și cazul numărului 666 despre care am vorbit: unele lucruri trebuia să fie acoperite de mister tocmai prin acest număr. În Misteriile în care autorul Apocalipsei a fost inițiat, acest număr se scria sub această formă: 400-200-6-60 pentru ca profanii să nu-l poată înțelege. Acest 666 a fost ascuns, a fost înlocuit cu 400-200-6-60, căci trebuia ținut secret. Schimbând ordinea cifrelor, se creea o iluzie. Exista în scrierile inițiaților o regulă foarte strictă după care se înlocuiau literele prin cifre. Această regulă a fost descoperită de unele persoane remarcabile, care în secolul al XIX-lea au vrut să dezvăluie misterul numărului 666, dar care au făcut-o în așa fel încât li se poate aplica zicala: Au înțeles, dar nu au priceput. Căci ceea ce am expus acum și care a făcut parte întotdeauna din învățământul teoretic a fost greșit înțeles de aceste persoane. Acești oameni au înlocuit cifrele cu literele alfabetului ebraic și au constatat că se obține cuvântul „Nero” și au dedus că numărul 666 însemna Nero.
Este o mare eroare. Mai întâi, 666 trebuie scris în felul acesta: 400-200-6-60, adică 400 ca litera tau 
, 200
ca litera reș 
, 6 ca litera vau*
, și 60 ca litera samech 
. Aceste patru litere ebraice reprezintă cele patru numere despre care este vorba,
400-200-6-60. Ele au fost introduse în acest mister într-un mod foarte ingenios datorită înțelepciunii celor care le-au folosit, pentru că în același timp, datorită sonorității lor, au o
semnificație ocultă cu totul deosebită. Gândiți-vă numai la tot ce reprezintă acest 666 în realitate ca să exprime tocmai ceea ce am spus. Acest număr vrea să reprezinte tocmai acel principiu
care duce pe om spre o împietrire atât de profundă în viața fizică și să respingă tot ce l-ar face capabil să anihileze natura sa inferioară și deci să se înalțe spre principiile superioare.
Totodată, aceste litere simbolizează și cele patru principii pe care le-a primit: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral și eul inferior. „Samech” este expresia corpului fizic, „Vau” a
corpului eteric, „Reș” a corpului astral, iar „Tau” expresia eului inferior. Aceste patru litere exprimă tot ce s-a întărit, tot ce s-a durificat în cele patru principii umane înainte ca ele să
fi început să evolueze spre divin. Autorul Apocalipsei a putut spune cu adevărat aceste cuvinte: „Aici este înțelepciunea: cine are minte să socotească numărul Fiarei... și numărul ei
este 666”**.
* Vau se pronunță o.
** Apocalipsa, cap.13, v. 1 A (N.T.).
Și acum să citim; bineînțeles, lectura unui text ebraic se face de la dreapta spre stânga.
Punând și vocalele, găsim cuvântul „Sorat”. Sorat este numele care se dă demonului solar, adversarul Mielului.
Și fiecare entitate spirituală de acest gen este arătată nu numai prin numele său, ci și printr-un semn simbolic bine stabilit. Pentru Sorat acest semn este:
o linie groasă îndoită, revenind spre sine și care la extremitatea superioară are două vârfuri curbate; adică două capete.
Acum trebuie să înțelegem corect pe autorul Apocalipsei. Într-adevăr, el spune, încă de la început, un cuvânt remarcabil care de obicei este greșit tradus. Apocalipsa începe cu aceste cuvinte: „Revelația lui Iisus Christos, pe care Dumnezeu i-a dat-o pentru a arăta slujitorilor săi lucrurile care trebuie să vină în scurt timp și pe care le-a pus în semne și le-a arătat prin îngerul său slujitorului său Ioan”. „Le-a pus în semne”: ne putem deci aștepta că Ioan a pus în semne ceea ce era important, adevăratul conținut al Misteriilor. Ceea ce exprimă numărul 666 el a pus în semne. Ceea ce el descrie este chiar semnul și el îl descrie astfel: „Am văzut apoi o altă Fiară ridicându-se din pământ. Aceasta avea două coarne, ca de miel, și vorbea ca un drac” (Apocalipsa, cap. 13, v. 11). Aceste coarne nu sunt altceva decât cele două capete curbate de deasupra desenului și, pentru a le ascunde, el numește cele două linii „coarne”. Acesta era un mod curent în limbajul Misteriilor de a se servi de cuvinte cu mai multe sensuri, pentru ca profanul să nu poată înțelege la prima vedere despre ce este vorba. Ceea ce el descrie aici („avea două coarne ca de miel”) este tocmai semnul demonului solar, care în limbajul Misteriilor se exprimă prin cuvântul „Sorat” și care, dacă înlocuim literele cu numerele corespunzătoare, se exprimă prin cifrele 400-200-6-60, ceea ce într-un limbaj foarte voalat dă 666*.
* De notat că literele ebraice au și valori numerice și sunt utilizate ca cifre (N.T.).
Vedem astfel că autorul Apocalipsei face aluzie la adversarul Mielului. Jos, unde Pământul este pe cale de a se spiritualiza, formele ființelor umane și-au reluat vechea lor înfățișare animală. Fiara cu șapte capete și zece coarne apare, dar apare și Ispititorul, Ademenitorul, cel care are puterea înfricoșătoare de a împiedica pe oameni să revină spre Soare; este cel care se împotrivește lui Christos. Oamenii, ei înșiși, nu pot fi adversari ai lui Christos. Ei pot numai să neglijeze, ca să spunem așa, să primească în ei principiul lui Christos datorită acelei forțe negative care există în ei. Dar acest adversar există: este demonul Soarelui. El apare îndată ce se ivește ocazia unei prăzi. Când această pradă nu apare, când ființele umane cu șapte capete și zece coarne nu sunt acolo, el nu are pe cine ispiti și acest Ademenitor nu are ce căuta. Dar când ființa umană apare cu asemenea predispoziții, apare și Ademenitorul. El apare sub forma celei de a doua Fiare, cu două coarne, și ispitește, ademenește.
Așadar, în momentul când Pământul trece în starea astrală, reapare ceea ce constituia structura omului în timpurile când pământul era încă acoperit de ape. Apare omul-animal; din ape se vede apărând Fiara cu șapte capete și zece coarne. Și prin faptul că această natură animală nu a știut să utilizeze evoluția Pământului, „iese acum din pământ” Sorat, adversarul Soarelui, Ispititorul, care acum se poate apropia de om pentru a-l atrage cu toată forța în Abis. Vedem cum se agață, pur și simplu, de ființa umană, din acel moment, o entitate dotată cu o putere înfricoșătoare. Cum acționează această ființă pentru a face pe oameni să comită unele lucruri oribile pe care abia ni le putem imagina? Pentru a împinge pe oameni spre o simplă stare de imoralitate, dar pe care ei o consideră a fi ceva normal, nu este nevoie de acțiunea unui asemenea monstru, a acestui demon solar. Numai când ființele care se disting prin valoarea lor, care aduc speței umane mântuire, salvare, vor dispărea, când elevația spirituală se va transforma în ceea ce este opusul ei, când forța spirituală va fi pusă în slujba eului inferior, numai atunci Fiara cu două coarne își va întinde puterea asupra omenirii. Utilizarea forțelor spirituale în slujba răului este într-un raport direct cu forțele de ademenire ale Fiarei cu două coarne. Această utilizare în rău a forțelor spirituale, pe care o considerăm magie neagră, este în contrast cu utilizarea forțelor spirituale în sensul cel bun, care este magia albă.
În felul acesta se ajunge la situația ca umanitatea să se împartă în două: o parte se pregătește să ajungă la stări din ce în ce mai spiritualizate și, în felul acesta, să poată utiliza forțele spirituale în sensul unei magii albe, iar altă parte, aceea care folosește în mod abuziv forțele spirituale, pregătindu-se, prin intermediul puterii sălbatice al Fiarei cu două coarne, pentru magia neagră. Este ultima divizare a omenirii în ființe care practică magia albă și în ființe care aplică magia neagră. Secretul numărului 666, al lui Sorat, cuprinde și secretul magiei negre. Cel-care-ademenește către magia neagră, către această crimă îngrozitoare, către acest păcat, cel mai grav din evoluția terestră, și care nu se poate asemăna cu nimic altceva, este arătat de autorul Apocalipsei ca fiind Fiara cu două coarne. În conștiența noastră, în orizontul nostru, pătrunde astfel împărțirea omenirii în acel viitor îndepărtat: aleșii lui Christos, care în cele din urmă vor fi magicienii albi, și adversarii lor, sălbaticii magicieni negri, care nu se vor mai putea elibera de materie și pe care autorul Apocalipsei îi arată cum se dedau desfrâului, cum se prostituează cu materia. Întreagă această practică a magiei negre, această uniune care se leagă între om și încremenirea în materie, apare în sufletul de clarvăzător al autorului Apocalipsei sub simbolul marelui Babilon, al comunității care reunește pe toți care practică magia neagră și înfricoșătoarea, sau și mai rău, bestiala nuntă a omului cu forțele materiei ajunse în stadiul de degenerare*.
* Apocalipsa, cap. 17, v. 5: „iar pe fruntea ei era scris acest nume: Babilonul cel mare, maica desfrânatelor și a ticăloșiilor Pământului” (N.T.).
Vedem astfel că într-un viitor foarte îndepărtat două forțe se înfruntă una cu alta: pe de o parte cei care vor fi atrași către Babilonul cel mare, iar pe de alta cei care se vor înălța deasupra materiei pentru a se uni cu ceea ce am arătat că este principiul lui Christos, ca principiul Mielului. Iată cum umanitatea cea mai tenebroasă se izolează în Babilon condusă de toate forțele opuse Soarelui, de Sorat, Fiara cu două capete, iar umanitatea compusă din aleșii care s-au unit cu Christos care li s-a arătat, cu Mielul: pe de o parte nunta Mielului, pe de alta, cea a Babilonului, a Babilonului care piere. Și mai vedem cum Babilonul se afundă în Abis, pe când cei aleși, cei care au celebrat nunta cu Mielul, ridicându-se până acolo încât pot mânui forțele magiei albe. Și întrucât ei nu numai că recunosc forțele spirituale, dar înțeleg să le și mânuiască în mod magic, vor putea colabora la pregătirea Pământului pentru viitoarea sa reîncarnare planetară, Jupiter. Ei vor trasa oarecum în linii mari viitoarea structură a lui Jupiter. Din forțele de care vor dispune magicienii albi vedem pregătindu-se structura ființelor care vor popula viitoarea reîncarnare a Pământului, Jupiter. Noul Ierusalim se clădește prin magia albă.
Dar mai înainte trebuie să se arunce tot ce are atingere cu Sorat, cu 666. Se va arunca tot ce a căzut sub puterea principiului Fiarei cu două coarne și care, prin urmare, s-a întărit pentru a deveni Fiara cu șapte capete și zece coarne. Cât privește forța prin care geniul solar provoacă aceste eliminări și le împinge în Abis, aceasta se numește „fața” geniului solar. Iar această „față” este Mihael, reprezentantul geniului solar, ca să spunem așa, care biruie pe Cel-care-ademenește și care, la rândul său, se numește „marele Balaur”. El este reprezentat prin imaginea lui Mihael care apare clarvăzătorului ținând în mâna sa cheia Abisului și lanțul, stând drept lângă Dumnezeu și înlănțuind forțele care i se opun. Iată cum este reprezentată în esoterismul creștin-rozacrucian alungarea celor care sunt legati de 666 precum și înfrângerea Balaurului, a Celui-care-ademenește. Acum ni se luminează în fața ochilor ceea ce autorul Apocalipsei a învăluit în mister și pe care trebuie să-l clarificăm prin dezvăluiri și despre care el spune: „Aici este înțelepciunea; cine are minte să socotească numărul Fiarei, căci acesta este număr de om și numărul ei este 666” (Apocalipsa, cap. 13, v. 18). Aceasta este Fiara cu două capete.
Aceia care au considerat că numărul se referă la persoana lui Nero s-au înșelat și au răspuns greșit la provocarea pe care o face autorul Apocalipsei. Căci vedeți cât de profund trebuie să mergem în explicația evoluției lumii pentru a ajunge să descifrăm numărul 666. Să nu uitați un lucru, că dacă astăzi ați făcut un efort, urmărind această expunere pentru a ajunge la o înțelegere a acestui moment, pentru alte mistere și mai adânci va fi nevoie de un efort și mai mare. Și tocmai asemenea mistere profunde, care privesc evoluția lumii, prezintă autorul Apocalipsei. Dar el le-a învăluit pentru că este bine pentru oameni ca misterele cele mai profunde să fie „puse în semne”. Căci abstracție făcând de tot restul, grație forțelor care se implică în descifrarea acestor semne, obținem ceva foarte important care ne ajută să ne ridicăm spre acele forțe salvatoare. Să nu rămâneți descumpăniți că ați făcut atâtea suișuri și ocolișuri prin toate aceste scheme încărcate de numere și semne. În vechile școli de Misterii ar fi trebuit să înțelegeți toate secretele pe care aceste numere le acoperă, înainte de a vă fi fost dat și altceva, ar fi trebuit să treceți încă prin multe alte probe. Discipolii acestor școli aveau obligația, între altele, să rămână mult timp tăcuti, să asculte cu răbdare vorbindu-li-se numai de numere de genul 777 sau 666 ș.a.m.d. și de semnificația lor. Numai când această semnificație era deplin sesizată erau admiși să li se comunice și adevăratul lor conținut.
