Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA DE A VINDECA APROFUNDATĂ PRIN MEDITAŢIE

GA 316


APENDICE LA CURSUL DE PAȘTI PENTRU MEDICI

Întâlnirea de seara cu tinerii medici
Dornach, 24 Aprilie 1924

La o întrebare referitoare la modul de a percepe omul-apă cu ajutorul conştienţei imaginative, Rudolf Steiner răspunde:

Nu veţi ajunge la aceasta decât dacă porniţi de la ansamblu şi nu de la detalii. Ar trebui să porniţi de la nişte consideraţii absolut generale şi să perseveraţi în studiul meditativ a ceea ce v-am spus. Dacă privim relaţiile în mod global – nu vorbesc decât despre ceea ce ne poate conduce în mod treptat la reprezentarea imaginativă –, vom întâlni, în natură, forma de picătură. De obicei ne-o reprezentăm ca fiind menţinută din interior. Acest lucru nu este necesar, ne putem reprezenta picătura şi ca formată din toate părţile din exterior. În suprafaţa picăturii se regăseşte atunci unitatea limitelor Universului.

Amintiţi-vă, de asemenea, că reprezentarea imaginativă trebuie să se întemeieze pe real şi că reprezentările izvorâte din cultura generală sunt în cel mai înalt grad îndepărtate de adevăr. Ne reprezentăm astăzi un spaţiu infinit în care ar fi risipite stelele. A te baza pe o asemenea reprezentare înseamnă a ţine seama doar de ceea ce ai gândit. Amintiţi-vă de o informaţie apărută în presă – care trebuie să fie luată în serios mai mult decât se crede -: S-a reuşit să se dovedească faptul că spaţiile cosmice, la o anumită distanţă de Pământ, nu sunt goale, ci umplute cu azot fin cristalizat. După cum vedeţi, lucrurile sunt în prezent încă atât de nesigure, încât o asemenea ipoteză este crezută. Desigur, nu va fi mereu aşa, dar acest lucru ne arată cât sunt de superficiale ipotezele admise astăzi. Cineva s-ar putea hotărî într-o bună zi să-şi reprezinte că noi trăim aici într-un spaţiu vidat, cu Pământul mai dens în centru şi, de jur împrejur, azot solidificat, care ne dă iluzia cerului înstelat. Este, evident, un nonsens, dar este lucru ştiut că oamenii îşi pot face, chiar după informaţiile exterioare, orice fel de reprezentare despre configuraţia cosmică. Ei bine, această informaţie despre azotul cristalizat poate să fie, la fel de bine, o farsă, totuşi, mulţi oameni cred în ea. Nu e deloc o prostie mai mare să crezi asemenea informaţie, decât să accepţi ceea ce este general admis, şi care constituie o formă grosieră de materialism. Căci, în realitate, Universul se comportă ca o sferă goală, ca şi cum nişte forţe ar pătrunde peste tot provenind de la periferie. Este perfect adevărat că suntem în prezenţa unor structuri solide care se formează din afară, diferenţiate doar din stele. Astfel, configuraţia stelelor pe care noi o vedem este arhetipul a ceea ce se petrece în noi. Ne formăm atunci o imaginaţiune despre ceea ce este capul uman.

După ce v-aţi îndreptat privirea asupra capului uman, examinaţi acum constituţia păsării. A o compara, pur şi simplu – mai ales scheletul –, cu omul sau cu un mamifer duce la o viziune eronată. Această constituţie a păsării nu poate fi comparată, de fapt, decât cu capul uman, şi trebuie să vedem în acesta o metamorfoză a formei păsării. Restul corpului păsării nu este altceva decât un scurt apendice în diversitatea ei. Picioarele păsării sunt, de altfel, întotdeauna atrofiate.

Reprezentaţi-vă acum picătura alungită în formă de cilindru. Ceea ce este diferenţiat din Cosmos persistă, dar se modifică în diferite feluri, din cauza acestei alungiri care dă naştere trunchiului. Înfăşurând trunchiul, trebuie să ne reprezentăm calota craniană atrofiată. Şi atunci, trebuie să ne reprezentăm acest cilindru invaginându-se, ceea ce conduce la a treia etapă, aceea a membrelor. Ceea ce am reprezentat, această extindere (R. Steiner face un desen - planșa 18), se produce mai întâi la braţe. A doua extindere creează atunci o a doua copie, provocată din Lună. Pentru a simplifica, lăsaţi braţele la o parte. Treceţi astfel de la sferă la extindere şi invaginare. Dacă vă obişnuiţi să treziţi asemenea imagini – prin extindere şi invaginare –, veţi face un prim pas spre imaginaţiune, vă veţi obişnui cu aceasta în sufletul dvs. Căci orice viaţă organizată – acest lucru e minunat – rezultă din extinderi şi invaginări.

Planșa 18  
plansa 18

[măreşte imaginea]

Porniţi din nou de la sferă, reprezentaţi-vă extinderea ei în sus, sub influenţa forţelor periferice. Aici, sub om, cu Pământul, sunteţi în prezenţa unor forţe de sens contrar, care provoacă invaginarea. În sus, Cosmosul alungeşte, în jos, Pământul invaginează, întoarce pe dos ca un deget de mănuşă. Prin conştienţa imaginativă, puteţi răspunde acum la întrebarea: Ce s-ar întâmpla dacă n-ar exista Pământul sub tine şi Cerul înstelat deasupra ta? Astfel, când vreţi să faceţi să ia naştere nişte imaginaţiuni, nu vă mulţumiţi să modificaţi configuraţia umană, ci obişnuiţi-vă, trecând de la solid la lichid, să consideraţi Universul ca un tot. Reprezentaţi-vă elementul lichid luptând împotriva solidului, împotriva contururilor clar delimitate, integrându-le curentului universal. Astfel, veţi ajunge să percepeţi peste tot această extindere şi această invaginare, să întâlniţi nişte polarităţi.

Dvs. ştiţi că embriologia nu indică niciodată de ce-ul proceselor. Ea porneşte de la ovul şi se mulţumeşte să constate etapele de morula şi gastrula. Şi acest lucru trebuie să vi-l reprezentaţi în mod real: pe de-o parte, suprafaţa deschide calea acţiunii cosmice, pe de altă parte, invaginarea deschide calea acţiunii pământeşti.

Planșa 19  
plansa 19

[măreşte imaginea]

Examinaţi o celulă de la suprafaţa epidermei. Principiul pământesc care provoacă invaginarea se continuă în interiorul omului, ceea ce este lichid este condus, pus în mişcare, iar procesul de invaginare se produce în toate direcţiile. Vi-l puteţi reprezenta ca pe un lichid care se solidifică. Consideraţi orice organ vreţi sub acest aspect, veţi vedea peste tot nişte procese de invaginare rigidizate, fixate, iar, pe de altă parte, nişte protuberanţe. Veţi ajunge astfel la forma organelor, la perceperea forţelor care acţionează din toate părţile şi veţi ajunge să priviţi aceste organe ca provenite dintr-o unitate. Trebuie să porniţi, reţineţi bine, de la un aspect precis, de la elementul plastic. V-am indicat deja că formele ar trebui să fie percepute prin modelaj. Încercaţi să luaţi seama la impresia pe care o aveţi când ţineţi argila cu o mână şi o apăsaţi cu cealaltă; veţi avea sentimentul că un spaţiu vid este un nonsens. Spaţiul este pretutindeni diferenţiat, în funcţie de forţele care acţionează, şi astfel veţi învăţa să înţelegeţi treptat ce înseamnă plasticitatea.

Ei bine, dacă vreţi să înţelegeţi omul sub aspectul său plastic, lucrurile trebuie duse până la capăt. Reprezentaţi-vă sfera, alungirea ei, invaginarea ei. Imaginaţi-vă acum această invaginare depăşind alungirea, apoi o repetare de trei ori a alungirii şi a invaginării. Aceasta vă conduce la forma celor doi plămâni. Ajungeţi astfel, treptat, să vedeţi raportul dintre aceste forţe şi constituţia internă a omului. Treceţi apoi la ceea ce urmează.

E vorba despre o reprezentare a cărei semnificaţie va apărea clar după ce va fi publicată cartea Elemente de bază pentru o extindere a artei de a vindeca [ Nota 14 ]. Veţi sesiza aici relaţia dintre organ şi funcţia sa. Funcţia este elementul fluctuant, ceea ce se realizează în sânul mediului lichid. Ceea ce a închis organul în sine însuşi este, de asemenea, ceea ce îi trezeşte funcţia. Cu ce corespunde atunci mişcarea lichidelor din stomac? Aceasta reprezintă un proces, menţinut în stare fluidă, care corespunde acelui proces care, fixat, a format stomacul însuşi. Dacă n-ar fi aşa, nici un organ nu ar putea fi vindecat. Dvs. nu puteţi acţiona decât asupra a ceea ce este fluid, nu asupra organului solid.

Silicea are aceeaşi activitate ca rinichiul omului. Dacă îi aduc Silicea prezentă în Equisetum, eu suscit, în regiunea renală, o fantomă a acestui organ. Fantoma se substituie, în regiunea respectivă, activităţii astrale. Această activitate elimină vechea substanţă renală şi, pe baza lichidelor care circulă, formează noua substanţă renală, care, oricum, se regenerează în şapte-opt ani. Suscitând această fantomă, procesul este accelerat. Trebuie să înţelegeţi că, pretutindeni unde există organ, există, de asemenea, activitate formatoare de organ. Vă introduceţi astfel în omul-pasăre. Există mai mult decât atât. Dacă luaţi în considerare omul solid, vedeţi aceste mici imagini care figurează în atlasele de anatomie, dar în ele vedeţi doar 10% din om. Ajungeţi la omul-apă, ţineţi seama de umorile care circulă şi de modul în care se concentrează ele, să zicem, în ficat, de modul în care sunt ocupate cu construirea ficatului, pornind de la lichide. Ei bine, fiecare organ ar vrea să devină omul întreg, aceasta este tendinţa omului fluid în fiecare organ. Dacă extrageţi un ficat, el rămâne ficat, dar dacă extrageţi lichidul pe baza căruia se formează ficatul, acesta ar avea tendinţa să devină întregul om. Trebuie să vedem acest lucru în imaginaţiune: pe de-o parte, contururile precise, pe de alta, tot ceea ce le pătrunde.

În acest fel se prezintă lucrurile la o examinare serioasă. Formulele de meditaţie sunt un început, datorită lor veţi ajunge să vă spuneţi voi înşivă ceea ce v-am descris. Cel care începe să mediteze găseşte în aceasta o imensă bucurie interioară, dar, începând de la un moment dat, ceva se răzvrăteşte, pentru că acest lucru devine extrem de complicat. Dacă nu-şi dă toată osteneala, i se întâmplă ceea ce i se întâmplă aceluia care îl caută pe Lucifer şi găseşte imaginea lui Ahriman [ Nota 47 ]. Meditaţia provoacă atunci contrariul a ceea ce a căutat. Cel care îl caută pe Ahriman, găseşte imaginea lui Lucifer. Aceasta este dificultatea, şi adesea ne pierdem răbdarea, obosim. Dar nu timpul contează, ci răbdarea, intensitatea meditaţiei. În acest caz, cinci minute contează. Dar faptul că ne pierdem răbdarea după cinci minute sau după jumătate de an este acelaşi lucru. Trebuie să perseveraţi, şi veţi înţelege lucrurile; veţi înţelege această trecere de la omul solid la omul fluid.

Pentru a aborda omul-aer, aveţi nevoie de principiul muzical. Trebuie să sesizaţi atunci procesul respirator şi, dacă meditaţi corect, atenţia dvs. se va orienta spre respiraţia dvs. Atunci se conturează omul astral, omul-aer. Trebuie să învăţaţi să simţiţi: Omul traversează lumea fără conştienţă de sine. El învaţă acum să simtă, să simtă cu respiraţia sa. Acest lucru se manifestă mai întâi – dacă suntem obişnuiţi cu o gândire matematică cât de cât calitativă – când ne întrebăm subit: Eşti tu făcut din trei jumătăţi? Avem impresia că avem trei jumătăţi. De ce? Pentru că începem să simţim, prin intermediul respiraţiei, că avem un plămân cu trei lobi de o parte şi cu doi de cealaltă. Făcând astfel experienţa proporţiilor interne prin intermediul aerului, ne ridicăm la elementul astral-aerian.

Iar dacă veţi ajunge să fiţi în stare să vă ascultaţi când vorbiţi, sunteţi pe calea cea bună pentru a studia organizarea Eului. Puteţi ajunge astfel la organizarea Eului meditând mai întâi, apoi observând atent un schelet de mamifer, de câine, de exemplu, examinând în mod succesiv, cu o profundă atenţie, partea posterioară şi partea anterioară. Una nu este altceva decât o modificare a celeilalte. Apoi treceţi la cosmic, vă reprezentaţi partea posterioară formată de Lună şi partea anterioară de Soare, şi modul în care Soarele priveşte Luna. Apoi vă gândiţi la modificarea introdusă prin ridicarea omului pe verticală, ceea ce vă dă transformarea. Astfel, totul e decalat cu un nivel, ceea ce vă conduce spre organizarea Eului. Dar trebuie să procedaţi astfel: Ceea ce e spaţial trebuie să dispară în plastic, plasticul în muzical, iar muzicalul în ceea ce poate avea un sens.

Procedând astfel, veţi ajunge la unitate, şi aceasta este, de fapt, calea cea mai sănătoasă, altfel vă zăpăciţi. Trebuie să porniţi de la aceste principii şi nu de la detalii.