Textele publicate aici provin din învățătura Școlii Esoterice a lui Rudolf Steiner. Această școală a existat zece ani, din 1904 până în 1914, adică până la izbucnirea primului război mondial, din cauza căruia n-a mai putut continua. În acest timp Rudolf Steiner se mai afla în interiorul Societății Teosofice de atunci și folosea cuvintele „teosofie” și „teosofic”, dar mereu în sensul științei sale spirituale, de la bun început orientată antorposofic. (Comp. Cursul vieții mele, GA 28). După încă zece ani, la începutul anului 1924, Rudolf Steiner începu din nou organizarea unei școli esoterice, Școala Superioară Liberă pentru Știința Spirituală. Asemenea Școlii Esoterice alcătuită din trei clase diferite, și Școala Superioară Liberă pentru Știința Spirituală trebuia structurată în trei clase: ”Vă rog să nu vă speriați de aceste trei clase, dragii mei prieteni! Cele trei clase au existat din capul locului în Societatea Antorposofică, numai că într-o altă formă până în anul 1914”.*
*Comp. Congresul de Crăciun pentru fondarea Societății Antroposofice Generale, 1923/1924, GA 260, ediția completă, Dornach 1963, și Constituirea Societății Antroposofice Generale și a Școlii Superioare Libere pentru Știință Spirituală ‒ Reconstruirea Goetheanum-ului 1924-1925, GA 260a, ediția completă, Dornach 1966. Amândouă volumele în ciclul „Ființa vie ‒ Antroposofia și cultivarea ei” (scrieri și prelegeri asupra istoriei mișcării antroposofice și a Societății Antroposofice).
Odată cu deschiderea Școlii Esoterice în anul 1904, a avut loc și expunerea publică a căii de inițiere în scrierea Teosofie**, în seria de articole Cum se pot dobândi cunoștințe despre lumile superioare (apărute sub formă de carte în 1909), precum și în lucrarea Știința ocultă în rezumat, apărută la începutul anului 1910.
**Acestea și alte scrieri menționate sunt disponibile în cadrul ediției complete, comp. sumarul de la pag. 170
O descriere a condițiilor de bază pentru dezvoltarea interioară, îndeosebi a așanumitelor exerciții secundare, se găsește și în aceste opere, din care cauză, după apariția lor, Rudolf Steiner trimitea la ele când era vorba de exercițiile secundare. Premizele necesare tuturor exercițiilor sunt arătate în Știința ocultă, în capitolul: Cunoașterea lumilor superioare (Despre inițiere):
„...Se vede însă din aceasta cât e de necesar ca omul să nu ceară intrarea proprie în lumile spirituale, înainte ca el să fi înțeles anumite adevăruri despre lumea spirituală prin capacitatea de judecată obișnuită, dezvoltată în cadrul lumii fizico-senzoriale. Ceea ce se împărtășește în această carte înainte de expunerea despre „Cunoașterea lumilor superioare”, discipolul spiritual ar trebui să-și fi însușit în timpul dezvoltării sale obișnuite, prin puterea lui de judecată obișnuită, înainte de a avea dorința să purceadă el însuși spre lumile suprasensibile.”
Viața înlăuntrul Școlii Esoterice se alcătuia din exercițiile date și din prelegeri, așa numitele lecții esoterice, pe care Rudolf Steiner le-a ținut pentru membrii școlii în diferitele locuri unde făcea expuneri ‒ mai cu seamă la Berlin și la München ‒ și în care au fost explicate exercițiile.
Exercițiile constau în general din:
îndrumări pentru meditația de dimineață și de seară, numite „Exerciții principale”, legate de așa numita „retrospectivă de seară”; așa numitele exerciții secundare de îndeplinit în timpul zilei; mantre (aforisme de meditat), care erau date suplimentar.
Dintre aceste exerciții, pentru toți discipolii erau valabile: „Retrospectiva”, „Exercițiile secundare”, și diferitele mantre, ca de pildă aforismele zilelor: „meditații care cuprind ființa temporală a ierarhiilor”, sau mantra „În spirit odihnea germenele trupului meu…”. Altfel era cu „Exercițiul principal”, care era totdeauna dat strict confidențial, ceea ce însemna că era considerat valabil doar pentru discipolul respectiv.
Acest exercițiu principal există în felurite forme, înainte de toate în cele două categorii de bază: manuscrisă și multiplicată. Dintre numeroasele indicații date în manuscris, partea covârșitor predominantă este constituită cu totul individual; cealaltă parte poate fi împărțită în mai multe grupe cu același text, deoarece cu creșterea cercului de discipoli, erau valabile pentru mulți aceleași condiții de început. Cel mai frecvent se întâlnesc aici formulările: „Mai strălucitoare decât soarele...”, „În razele pure ale luminii...”, „Plăsmuire izvorâtoare de lumină...”, „Statornic stau în existență...”.
Exercițiile principale existente în formă multiplicată ‒ care au fost date deci în mod general în școală, sau cel puțin unui cerc anumit de discipoli ‒ constau fie dintr-un text identic pentru toți, (vezi Exercițiile principale II cu valabilitate generală de la pag. 35) fie în acea formă în care Rudolf Steiner dădea fie „cuvântul-forță” potrivit personalității elevului, (cum este de ex. la Exercițiul principal I cu valabilitate generală de la pag 32), fie formula meditativă, notată personal de el la înmânarea exercițiului.
Felurite forme ale exercițiului principal, și îndeosebi cele cu destinație individuală, dar și unele date în general, respectiv unor cercuri anumite, sunt corelate cu exerciții respiratorii. Indicațiile privitoare la reglarea respirației sunt diferite; cel mai frecvent se întâlnește totuși modalitatea prezentă în exercițiile de aici. Din exercițiile esoterice pe care Rudolf Steiner le-a dat colectiv, cele mai multe sunt totuși fără exerciții de respirație. În privința aceasta Rudolf Steiner a făcut următoarele precizări în Știința ocultă în rezumat, ediția completă 1962, pag. 371/72:
„Când facem exercițiile pentru intuiție, acestea nu acționează numai asupra trupului eteric, ci și până la forțele suprasensibile ale trupului fizic. Să nu ne închipuim însă că prin aceasta s-ar provoca, în corpul fizic, efecte perceptibile cu simțurile fizice. Aceste efecte nu pot fi judecate decât de cunoașterea suprasensibilă. Ele nu intră deloc în sfera cunoașterii exterioare. Ele apar ca o consecință a maturității conștienței când aceasta poate avea trăiri intuitive, deși a eliminat din sine orice trăire exterioară și interioară cunoscută mai înainte. ‒ Experiențele intuiției sunt însă gingașe, intime și subtile; trupul fizic uman însă, în actualul său stadiu de evoluție, este grosolan în comparație cu ele. De aceea, el prezintă o puternică piedică în calea reușitei exercițiilor pentru intuiție. Dacă le continuăm energic, perseverent și cu liniștea lăuntrică necesară, ele reușesc, în cele din urmă, să înfrângă puternicele piedici ale trupului fizic. Discipolul devine conștient de acest rezultat prin aceea că observă cum, treptat, anumite funcții ale corpului, care se desfășurau mai înainte cu totul în afara conștienței sale, intră acum sub stăpânirea sa. Va observa acest rezultat și din faptul că, pentru perioade scurte, simte nevoia de a-și orândui într-un anumit fel, de pildă respirația (sau alte funcții), pentru ca să decurgă în armonie cu ceea ce săvârșește sufletul în timpul exercițiului sau al adâncirii lăuntrice. Idealul evoluției este ca, prin trupul fizic în sine, să nu se facă nici un fel de exerciții, nici chiar astfel de exerciții de respirație, ci ca toate câte trebuie să se întâmple cu el să fie numai o urmare a purelor exerciții de intuiție.”
În anul 1947, la 33 de ani de la închiderea Școlii Esoterice datorită primului război mondial, și la doi ani după terminarea celui de-al doilea război mondial, Marie Steiner, rugată de membrii Societății Antroposofice, începu să publice cele mai importante conținuturi ale Școlii Esoterice, pentru a opune din ce în ce mai numeroaselor publicații consacrate practicilor esoterice orientale (yoga etc.) ceva din metoda esoterică europeană a lui Rudolf Steiner. „Ceea ce m-a preocupat, publicând aceste sfaturi atente date personal de dr. Steiner, a fost gândul că se poate oferi din curentul rozicrucian ceva ce ar corespunde mai bine timpurilor decât metodele decadente tibetane și indiene... Cred că, mai ales în Germania este nevoie de așa ceva ca replică la rețetele tibetane și americane de respirație.„ (Marie Steiner, scrisoare din 1 februarie 1948). Un prim caiet a apărut în 1947, un al doilea în 1948, iar al treilea, la a cărui alcătuire mai lucra cu puțin înainte de a muri, a apărut în 1951. Deoarece cu aceste trei caiete erau publicate, datorită Mariei Steiner, cele mai esențiale exerciții cu valabilitate generală, date înainte de toate în cadrul Școlii Esoterice, în această nouă ediție orânduirea concepută de ea a fost lărgită și regrupată doar în mică măsură.
Textele au fost din nou verificate pe baza documentelor de care dispunem; s-a procedat la o comparare minuțioasă a celor scrise cu manuscrisele, în măsura în care care există în arhivă. Pentru o justă apreciere a textului, trebuie ținut seama că la lecțiile esoterice nu era permis să se ia note. Toate însemnările existente azi au fost puse pe hârtie din memorie de diferiți participanți. O excepție a constituit-o lecția ținută la Berlin la 24 octombrie 1905, pe care Rudolf Steiner însuși a rezumat-o. în scris. Trebuie deci admisă posibilitatea ca în toate celelalte însemnări de la astfel de ore să se fi strecurat, din acest motiv, posibile greșeli.
