Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner
TEOSOFIA ROSICRUCIANĂ

GA 136

CONFERINŢA A DOUA

München, 25 mai 1907

Am vorbit ultima dată despre felul în care metoda numită rosicruciană îşi adaptează relaţia sa cu omul şi cu întreaga cultură. Deşi toate cunoştinţele despre lumile superioare pot fi dobândite doar prin intermediul clarvăzătorilor, prin forţele spirituale superior dezvoltate ale omului, totuşi această metodă se străduieşte continuu, ca ceea ce apare în cadrul teosofiei rosicruciene să poată fi înţeles prin logica obişnuită. Descoperirea acestor cunoştinţe necesită simţul dezvoltat al văzătorului, dar pentru a le înţelege este suficientă logica omenească obişnuită. Totuşi nu ar trebui să se creadă, că ceea ce poate fi spus printr‑o conferinţă luată izolat, rezistă deja la orice presupusă critică. Aceasta se întâmplă doar dacă se verifică respectiva problemă, luând în considerare toate aspectele accesibile pentru logică. Iar noi am mai menţionat deja în ultima conferinţă şi o altă particularitate a metodei rosicruciene, şi anume că ea se străduie să ducă ştiinţa spirituală afară în viaţa practică. De aceea toate lucrurile sunt prezentate aici în aşa fel, încât ele să se poată aplica în viaţa reală. Dar şi în această chestiune trebuie să aveţi răbdare; multe lucruri vor părea la început ca şi când nu ar putea fi transpuse în viaţa practică. Dacă însă dumneavoastră puteţi privi întregul veţi observa, că detaliile sunt în aşa fel aranjate, încât ele pot intra în rândul preocupărilor de zi cu zi. O înţelepciune, care se poate utiliza în viaţă, aceasta este ceea ce poate da metoda de cercetare rosicruciană.

Ne vom ocupa mai întâi pe scurt cu natura omului. Vom cunoaşte diferitele componente ale naturii umane. Doar avansând treptat, pas cu pas, nepierzând nimic din vedere, vom observa cum totul se înlănţuie în mod organic. Apoi vom privi destinul sufletului omenesc după moarte şi vom analiza raportul componentelor naturii omeneşti cu omul treaz, cu omul adormit şi cu omul mort. Vom cerceta ce acţiuni săvârşeşte omul între moarte şi o nouă naştere. O opinie foarte răspândită este aceea, că omul nu ar fi activ în perioada de după moarte. Nu acesta este cazul, dimpotrivă, el trebuie să acţioneze şi să presteze o muncă ce are importanţă în Cosmos. După aceea va trebui să explicăm ce se înţelege prin reîncarnare şi karmă, destinul în raport cu evoluţia omului, felul în care s‑a dezvoltat omenirea în preistoric şi cum se prezintă în perspectivă evoluţia omenirii în viitor.

Astăzi îmi revine sarcina, să caracterizez în mod sumar fiinţa omului. Când vorbim de fiinţa omului trebuie să fim conştienţi, că celui care contemplă omul cu organe spirituale de percepţie dezvoltate, natura omenească îi apare mult mai complicată decât atunci când o analizăm cu ajutorul simţurilor obişnuite. Analiza senzorială, controlată de intelectul omenesc, nu sesizează decât o infimă parte din omul întreg. Din punct de vedere al ocultismului este fals – am mai făcut aluzie la aceasta – să numim corp fizic configuraţia pe care o avem în faţă. Corpul fizic, aşa cum ne stă el în faţă, este străbătut deja şi de corpurile eteric şi astral. El este o combinaţie a acestor trei corpuri, şi ar trebui să putem extrage celelalte corpuri, ca să avem în faţă corpul fizic omenesc real. Acest corp fizic este componenta fiinţei omeneşti, pe care ea o are în comun cu întreaga natură fizică din jurul omului, cu mineralele, plantele şi animalele.

Privim în mod just acest corp fizic omenesc doar dacă spunem, că el se întinde până acolo, unde ajunge rudenia omului cu regnul mineral din jurul lui. Trebuie să vă fie neapărat clar, că acest mădular al fiinţei omeneşti nu poate fi sub nicio formă privit separat de restul Cosmosului. Forţele care acţionează în corpul fizic, acţionează în el din Cosmos. Cel care pătrunde înţelesul acestor cuvinte simte aceasta, ca şi cum ar vieţui natura unui curcubeu. Pentru ca să apară un curcubeu, trebuie să existe o anumită constelaţie de propagare a luminii solare, de nori de ploaie etc. Dumneavoastră nu puteţi împiedica apariţia curcubeului, dacă constelaţia norilor de ploaie şi a luminii solare este una corespunzătoare. Curcubeul este deci un fel de consecinţă, un fenomen impus din afară. La fel şi corpul fizic este un astfel de fenomen. Forţele care dau coeziunea corpului fizic trebuie să le căutaţi în întreaga lume din jurul dumneavoastră. Întrebarea care se pune acum este, unde sunt localizate aceste forţe în forma lor adevărată, care fac ca corpul nostru fizic să apară aşa cum apare? Aici noi suntem conduşi în lumile superioare, căci în lumea fizică nu se poate vedea decât ce este fenomenul corpului fizic. Forţele care‑l compun se găsesc într‑o lume spirituală foarte înaltă. De aceea trebuie să examinăm şi alte lumi care mai există, în afară de lumea noastră fizică.

Când ocultistul vorbeşte de lumi superioare, acestea sunt lumi care ne înconjoară în fiecare moment; nu trebuie decât deschise simţurile pentru acestea, aşa cum ochiul fizic trebuie deschis pentru lumea culorilor. Când anumite simţuri sufleteşti sunt deschise, care depăşesc cu un grad simţurile fizice, atunci lumea care ne înconjoară este străbătută de o nouă apariţie, un nou fenomen, care se numeşte lumea astrală. Teosofia rosicruciană numeşte această lume lumea imaginativă, prin imaginativ înţelegându‑se însă ceva mult mai real, decât se înţelege de obicei prin această expresie. Dumneavoastră vedeţi acolo un flux şi un reflux de imagini. Culoarea, care de obicei este fixată de obiecte, în cadrul lumii astrale se află într‑o multiplă stare de metamorfozare. Vom cunoaşte aceasta şi mai exact. În metoda rosicruciană, devenită populară în mişcarea care s‑a raliat mişcării rosicruciene, această lume se numeşte de asemenea lumea elementară, astfel că aceste trei expresii: lume imaginativă, lume astrală şi lume elementară înseamnă în sens rosicrucian acelaşi lucru.

În afară de aceasta, dacă s‑au deschis simţuri şi mai înalte, veţi găsi o lume şi mai înaltă. Această nouă lume este cea a armoniei sferelor, care pătrunde în lumea imaginilor şi a culorilor. Ea se numeşte lumea Devachanului sau lumea mentală, sau a Rupa‑Devachanului; în limbajul rosicrucian – lumea armoniei sferelor sau lumea inspiraţiei, fiindcă sunetul este acolo elementul care transmite inspiraţia, dacă s‑au deschis simţurile pentru aceasta. În mişcarea care s‑a alipit mişcării rosicruciene, această lume s‑a numit şi lume cerească, Rupa‑Devachan sau Devachanul inferior, lume devachanică, lume inspirativă şi lume cerească sunt de asemenea termeni sinonimi.

Avem în cele din urmă o lume şi mai înaltă, pe care o revelează simţuri şi mai fine. Metoda rosicruciană o numeşte lumea intuiţiei adevărate, intuiţia aici însemnând ceva mult mai înalt decât se înţelege de obicei conform utilizării triviale a acestui cuvânt în viaţa omenească. În fapt este vorba de o contopire cu fiinţele, de o infiltrare în fiinţe, astfel încât cunoşti fiinţele din interior. În mişcarea care s‑a raliat mişcării rosicruciene, această lume a intuiţiei se numeşte lumea raţiunii. Această lume se ridică deasupra lumii obişnuite atât de mult, încât în lumea omului ea proiectează numai un fel de umbră, de fantomă. Conceptele raţionale sunt slabe proiecţii‑umbră, ceea ce în această lume sunt realităţi.

Noi trebuie deci să considerăm, în afară de lumea noastră fizică, încă alte trei lumi, dacă vrem să înţelegem lumea în adevărata sa structură. În spatele forţelor care ţin lumea fizică trebuie să căutăm forţele din lumea cea mai înaltă, din lumea intuitivă. Ceea ce fizicianul găseşte în lumea fizică sunt slabe reflectări‑umbră, spectre, faţă de ceea ce puteţi găsi acolo drept realităţi. Dacă aţi putea să vă ridicaţi în lumea cea mai înaltă dintre aceste lumi, aţi întâlni acolo, pentru fiecare noţiune pe care v‑o faceţi despre un cristal sau despre ochi, fiinţe vii. Ceea ce aici este noţiune este proiecţia‑umbră a fiinţelor din această cea mai înaltă dintre lumi. Astfel, lumea noastră fizică este compusă din forţe, care în adevărata lor formă apar, cum se spune în modul de exprimare teosofic, în Arupa‑Devachan.

Ne vom putea face o reprezentare şi mai clară, dacă ne întrebăm ce este valabil pentru noi într‑o astfel de considerare a regnului mineral. Omul are o conştienţă de Eu. Despre un mineral noi spunem că este lipsit de conştienţă. El este însă astfel doar dacă rămânem în planul fizic. Dacă ne ridicăm în lumile superioare, el nu mai este lipsit de conştienţă. Dacă păşiţi în lumea elementară, fără îndoială că nu veţi găsi încă Eul lumii minerale, căci conştienţa de Eu a mineralului o veţi găsi abia în sânul celei mai înalte lumi dintre lumile pe care le‑am enumerat. După cum degetul nu are o conştienţă de sine, şi pentru a‑i găsi conştienţa sa trebuie să mergeţi de la deget la Eul dumneavoastră, tot aşa mineralul conduce la Eu prin curenţii, care pot fi urmăriţi în sus până la acest domeniu cel mai înalt al existenţei cosmice. Unghia degetului nostru face parte din întregul organism omenesc; dumneavoastră îi găsiţi conştienţa sa în Eu. Dacă ne uităm la o unghie, ea se raportează la organismul nostru precum mineralul la lumea spirituală cea mai înaltă. Astfel există un Eu al întregului organism şi, precum mineralul, unghiile sunt o expresie exterioară, cea mai exterioară expresie, a solidificării acestei vieţi. Acesta este elementul comun pe care corpul fizic omenesc îl mai are încă comun cu mineralele, şi anume că conştienţa corpului fizic, în măsura în care este pur fizic, se află acolo sus, în lumea spirituală. În măsura în care omul este înzestrat cu o conştienţă pur fizică, în măsura în care el are un corp fizic, care îşi are conştienţa acolo sus, omul este în aşa fel făcut, încât, fără ca el să o ştie, acţionează de acolo de sus asupra corpului fizic. Ceea ce configurează corpul fizic, nu vă este la îndemână. După cum Eul dumneavoastră este cel care face să se mişte mâna dumneavoastră, tot aşa dumneavoastră sunteţi influenţaţi în ceea ce priveşte corpul dumneavoastră fizic dintr‑o lume superioară, şi tot aşa în dumneavoastră conştienţa de Eu a corpului fizic produce procesele de natură fizică ale corpului. Numai iniţiatul care s‑a ridicat până la intuiţie ajunge să stăpânească corpul său fizic, astfel încât niciun curent nervos nu va străbate nervii săi fără ca el să o ştie. Doar prin aceasta el devine tovarăşul acelor fiinţe, care trăiesc acolo sus şi care dirijează corpul fizic.

A doua componentă a naturii omeneşti, pe care omul o are în comun şi cu regnul vegetal şi regnul animal, este corpul eteric sau corpul vieţii. Pentru văzătorul ocult el are aproximativ aceeaşi formă ca şi corpul fizic. El este un corp de forţe. Dacă aţi putea elimina prin gândire corpul fizic, ar rămâne acest corp eteric, ca un corp traversat de linii de forţă, care au edificat corpul fizic. Inima omenească nu ar fi putut lua niciodată naştere în forma sa actuală, dacă în corpul eteric, care străbate corpul fizic, nu ar exista o inimă eterică. Această inimă eterică conţine anumite forţe şi anumiţi curenţi, iar aceştia sunt constructorii, arhitecţii, sculptorii inimii fizice. Este ca şi cum dumneavoastră v‑aţi reprezenta că aţi avea un vas cu apă; dacă luaţi apoi acest vas cu apă şi‑l răciţi până la îngheţare, în el iau naştere solidificări şi formaţiuni de gheaţă. Gheaţa care se formează acolo nu este altceva decât apă, doar că în stare solidă, ca linii de forţă. Astfel, inima fizică s‑a dezvoltat din inima eterică, ea este doar o inimă eterică solidificată, iar curenţii de forţă din inima eterică i‑au dat inimii fizice forma sa.

Dacă aţi putea da la o parte în gând corpul fizic, aţi vedea corpul eteric relativ asemănător corpului fizic, în special în părţile superioare. Această asemănare merge însă doar până la jumătatea corpului, căci corpul eteric prezintă totuşi o mare deosebire faţă de corpul fizic. Veţi înţelege aceasta dacă vă spun, că corpul eteric la bărbat este feminin şi la femeie este masculin. Dacă se ignoră acest fapt, multe aspecte ale vieţii practice vor rămâne de neînţeles. În rest el are aspectul unei forme luminoase şi depăşeşte în sus corpul fizic, în restul părţilor însă doar puţin. Omul are acest corp eteric comun cu regnul vegetal.

Ceea ce am spus despre corpul fizic este valabil şi pentru corpul eteric: Forţele care‑l menţin compact le găsim într‑o lume superioară, pe care noi o numim lumea inspiraţiei sau lumea Rupa‑Devachanului sau lumea cerească. Forţele cărora corpul eteric le datorează coeziunea, sunt deci cu o treaptă mai jos decât cele care menţin coeziunea corpului fizic. De aceea dumneavoastră trebuie să priviţi chestiunea şi în felul acesta, că conştienţa de Eu a plantelor o găsiţi în această lume a inspiraţiei, a Devachanului inferior şi că în această lume a armoniei sferelor, în care se găseşte conştienţa de Eu a plantelor, acolo se găseşte şi conştienţa de Eu care străbate corpul eteric omenesc, care trăieşte în dumneavoastră fără ca dumneavoastră să o ştiţi.

Şi ajungem acum la al treilea mădular al entităţii omeneşti, la corpul astral sau, pentru a întrebuinţa un termen rosicrucian, la corpul psihic. Acest corp astral omul îl are în comun doar cu animalele. Acolo unde apare simţirea, plăcerea şi mâhnirea, bucuria şi durerea, afectele şi pasiunile, acolo corpul astral este purtătorul acestor vieţuiri interioare ale unei fiinţe; de asemenea, dorinţele şi poftele, toate acestea sunt, cum se spune, ancorate în corpul astral. Acest corp astral trebuie de asemenea astfel caracterizat, spunând că în el găsim ceea ce există şi în regnul animal. Şi regnul animal are o conştienţă. Fiinţa astrală a omului şi a animalului este menţinută compact de forţe, pe care trebuie să le căutăm în lumea astrală sau imaginativă, sau, cum se exprimă rosicrucienii, în lumea elementară; astfel că forţele care menţin constituţia corpului astral şi îi dau forma pe care o are, pot fi recunoscute în forma lor adevărată în lumea astrală. De aceea şi animalul are conştienţa sa de Eu în această lume. După cum noi la om vorbim despre un suflet individual, tot astfel la animale vorbim despre un suflet‑grup, iar acesta se găseşte pe planul astral. Doar că nu animalul individual, care trăieşte aici în lumea fizică, ci specia, toţi leii sau toţi tigrii la un loc, au un Eu comun, care trebuie căutat ca suflet‑grup în lumea astrală. Astfel încât, ceea ce trăieşte aici dintr‑un animal poate fi de înţeles doar dacă îl urmăriţi până sus pe planul astral. Aţi putea găsi nişte sfori, care pleacă de la lei, de exemplu, care se unesc în planul astral în Eul‑grup comun al tuturor leilor care trăiesc aici pe Pământ.

După cum omul are un Eu individual, tot aşa în fiecare corp astral trăieşte ceva dintr‑un Eu‑grup. Acest Eu‑animal trăieşte în corpul astral omenesc, iar omul devine independent de acest Eu‑animal abia atunci când devine văzător astral, când devine un tovarăş al fiinţelor astrale, când el va întâlni pe planul astral sufletele‑grup ale animalelor, aşa cum întâlneşte aici fiinţele animale individuale. Acolo circulă fiinţe, care pot coborî pe planul fizic doar fărâmiţate într‑o multitudine de animale separate. La sfârşitul vieţii lor, ele ajung să se unească din nou pe planul astral cu restul acestei fiinţe. O întreagă grupă de animale este sus pe planul astral o fiinţă, cu care se poate discuta ca şi cu un singur individ aici. Ele arată puţin altfel, însă nu pe nedrept în a doua pecete apocaliptică [ Nota 7 ] sunt caracterizate prin aceea, că li se atribuie diferite conformaţii, că se spune, că ele se descompun în patru clase, în leu, vultur, taur şi om – om care nu a coborât încă pe planul fizic. Aceste patru animale apocaliptice sunt cele patru clase de suflete‑grup, care pe planul astral se apropie cel mai mult de sufletul individual al omului.

Să aducem acum în atenţie acel element, pe care omul nu‑l mai are în comun cu lumea înconjurătoare, acea entitate care îşi găseşte expresia în Eu. Prin această a patra componentă a fiinţei sale omul este coroana creaţiunii fizice pământeşti. Abia prin acest mădular al naturii sale este dat acel element, care îşi are conştienţa aici jos, pe planul fizic. După cum conştienţa mineralului se află în Arupa‑Devachan, cea a plantelor în Rupa‑Devachan şi ce a animalelor în plan astral, conştienţa de Eu a omului, ca a patra componentă a fiinţei sale, se află în lumea fizică. Abia aici, în Eul său, omul are ceva, înlăuntrul căruia nu se suprapune nicio altă fiinţă, în care nu pătrunde nicio altă conştienţă de Eu.

Până acum l‑am cunoscut pe omul cvadripartit; el este om fizic, om eteric, om astral şi Eu. Dar lucrurile stau astfel, că toate acestea nu cuprind încă întreaga natură omenească. Aceste patru mădulare omul le poseda şi la cea dintâi încorporare aici pe Pământ, iar trecerea prin diferitele încorporări implică o dezvoltare superioară a omului. Aceasta constă în aceea, că omul, pornind de la Eul său, prelucrează cele trei componente ale sale numite mai sus. Dacă privim un om din trecutul foarte îndepărtat, la prima sa încarnare pe Pământ, constatăm că el urmează în întregime afectele şi poftele sale. El are desigur cele patru componente ale sale, inclusiv Eul, dar comportamentul său nu se deosebeşte de cel al unui animal. Dacă am compara acum un astfel de om cu un idealist evoluat, deosebirea constă în aceea, că primul om, sălbaticul, nu a lucrat încă, pornind de la Eul său, la corpul său astral. Următorul progres al evoluţiei omeneşti constă în aceea, că omul lucrează la corpul său astral. La un astfel de om, această muncă se exprimă prin aceea, că anumite însuşiri originare ale acestui corp astral sunt luate în stăpânirea sa din interior. Europeanul mediu îşi spune despre anumite impulsuri/instincte: pe acestea le poţi urma – pe altele şi le interzice. Partea de corp astral originară, pe care omul a adus‑o sub stăpânirea Eului său, noi o numim Sine spirituală; este similară cu ceea ce a fost denumit Manas. Acest Manas este un produs rezultat din metamorfozarea corpului astral prin Eu. Este aceeaşi substanţă ca a corpului astral, doar că acum există o altă ordonare a ceea ce a existat iniţial în corpul astral, iar acum s‑a transformat în Sine spirituală.

Omul, care continuă să se dezvolte, dobândeşte capacitatea de a lucra nu numai asupra corpului său astral pornind din Eu, ci şi asupra corpului său eteric. Să încercăm să ne clarificăm în ce constă deosebirea între a lucra asupra corpului astral şi a lucra asupra corpului eteric. Dacă ne amintim ceea ce ştiam atunci când eram un copil de opt ani, şi dacă ne gândim la ceea ce am învăţat în plus de atunci încoace, aceasta este enorm de mult. Fiecare a asimilat o sumă mare de noţiuni, care îl determină să nu se mai lase subjugat orbeşte de efectele şi pasiunile sale. Să ne amintim însă, că unui copil arţăgos, de exemplu, oricât şi‑a învins irascibilitatea, uneori tot îi mai scapă un acces de mânie. Sau cât de puţin i‑a reuşit cuiva, dacă avea o memorie slabă, să o schimbe, sau cât de puţin îşi transformă omul predispoziţiile sale caracteristice, vigoarea şi slăbiciunea conştiinţei sale. Am comparat adesea modificarea pe care omul o aduce temperamentului şi aşa mai departe, cu înaintarea lentă a indicatorului orelor la un ceas. Dar tocmai în aceasta constă esenţa iniţierii discipolului. Studiul nu este considerat decât o pregătire; mult mai important şi mai practic este să transformăm temperamentul. Dacă ai transformat o memorie slabă într‑una puternică, dacă ai transformat mânia în blândeţe, un temperament melancolic în unul calm, ai făcut mai mult decât dacă ai fi studiat foarte intens. În aceasta este prezentă o sursă a forţelor oculte interioare. Aceasta este expresia faptului, că Eul lucrează asupra corpului eteric, nu doar asupra corpului astral.

În cazul în care aceste predispoziţii/înclinaţii se exteriorizează, ele pot fi găsite şi în corpul astral; dacă însă se vrea a fi corectate, ele trebuie căutate în corpul eteric, şi ele pot fi corectate doar lucrând asupra corpului eteric. Cât de mult a metamorfozat Eul din corpul eteric, atât de mult există într‑un om din ceea ce, cu o expresie germană, este numit Spirit al vieţii, în opoziţie cu corpul vieţii. În literatura teosofică el este denumit Buddhi. Substanţa lui Buddhi nu este altceva decât partea corpului eteric transformată de către Eu.

Când Eul devine atât de puternic încât învaţă să transforme nu numai corpul eteric, ci şi corpul fizic, corpul cel mai dens al naturii omeneşti – acea parte care este astfel formată, încât forţele sale ajung până la cea mai înaltă dintre lumi –, atunci, spunem noi, omul a dezvoltat în sine componenta cea mai elevată a naturii sale actuale, care se cheamă Atma sau Omul‑spirit propriu‑zis. Forţele pentru transformarea corpului fizic trebuie căutate în lumea cea mai înaltă. Transformarea corpului fizic începe cu transformarea procesului respirator, căci Atma înseamnă respiraţie. Printr‑o astfel de transformare se modifică calitatea sângelui, care lucrează la starea corpului fizic , astfel că prin aceasta se urcă până la cea mai înaltă dintre lumi.

Trebuie totuşi să facem o deosebire între două forme de transformări sau, exprimat mai exact, între o transformare inconştientă şi una conştientă. În realitate, orice european a transformat deja în mod inconştient, pornind de la Eu, corpurile inferioare ale naturii sale. În ciclul actual al evoluţiei sale el lucrează în mod conştient doar la transformarea Manasului, şi el trebuie să devină un iniţiat, dacă vrea să înveţe să‑şi transforme corpul său eteric.

Noi avem aşadar cele trei componente originare ale naturii omeneşti, pe care le are orice om, chiar şi cel mai primitiv, pe prima treaptă de evoluţie, şi înlăuntrul acestora Eul. Apoi începe metamorfozarea. Mult timp ea a fost una inconştientă; în epoca noastră omenirea începe să‑şi metamorfozeze în mod conştient corpul astral. Iniţiaţii metamorfozează astăzi conştient corpul eteric, iar în viitor toţi oamenii îşi vor metamorfoza în mod conştient corpurile eteric şi fizic.

Astfel, noi avem cele trei mădulare originare ale naturii omeneşti: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral şi apoi Eul. Eul acţionează metamorfozând; vedem Eul metamorfozând mai întâi aceste trei mădulare, ceea ce pentru omul actual este un proces desfăşurat în trecut. El a făcut să se nască ca predispoziţii [ Nota 8 ] sufletul senzaţiei, sufletul raţiunii, sufletul conştienţei.

În teosofia rosicruciană se disting: sufletul senzaţiei, sufletul raţiunii sau intelectului, sufletul conştienţei. Metamorfozarea conştientă se aprinde abia în sufletul conştienţei; aici Eul începe în mod conştient munca de metamorfozare. Mai întâi este dezvoltată în corpul astral Sinea spirituală. În corpul eteric este dezvoltat Spiritul vieţii, drept contraparte a corpului vieţii, iar în continuare este dezvoltat în corpul fizic Omul‑spirit propriu‑zis, Atma. Astfel, noi avem în total nouă mădulare ale naturii omeneşti.

Pentru privirea exterioară, două dintre aceste mădulare ale naturii omeneşti, sufletul senzaţiei şi corpul sufletesc, intră oarecum una în alta, ca sabia în teacă. Sufletul senzaţiei intră în corpul sufletesc, astfel încât aceste două componente apar drept una. La fel Sinea spirituală şi sufletul conştienţei sunt una, astfel încât cele nouă mădulare se reduc la şapte:

  1. Corpul fizic
  2. Corpul eteric sau corpul vieţii
  3. Corpul astral, în care intră sufletul senzaţiei, şi apoi
  4. Eul

iar ca mădulare superioare:

  1. Sinea spirituală sau Manasul cu sufletul conştienţei
  2. Spiritul vieţii sau Budhi iar ca cel mai înalt
  3. Omul‑spirit sau Atma

Aceasta este structura interioară a naturii omeneşti, care în realitate conţine nouă componente, din care de două ori două coincid.

De aceea, în metoda rosicruciană se deosebesc de trei ori trei = nouă componente, care prin această cuplare se reduc la şapte. Noi trebuie însă în cele şapte să recunoaştem pe cele nouă, altfel nu vom ajunge decât la o considerare teoretică.

Eul se aprinde în suflet, după care începe munca asupra corpurilor.

Dar trecerea de la teorie la viaţă se poate face doar dacă privim în mod real natura chestiunii. Ceea ce a fost schiţat aici va fi continuat mâine, când accedem la analiza omului care doarme, a omului treaz şi a omului mort.