Vom studia astăzi vieţuirile omului în cadrul lumii noastre fizice, în măsura în care ele sunt determinate de viaţa lui anterioară. Mai întâi trebuie să accentuăm, că viaţa nu este determinată numai de încorporările precedente, ci, chiar dacă în mică măsură, şi de viaţa actuală. Această lege, pe care noi o întâlnim aici, după care trecutul, prezentul şi viitorul omului sunt legate între ele, se numeşte în literatura spiritual‑ştiinţifică legea Karmei. Aceasta este adevărata lege a destinului omului. În acţiunea legii Karmei în fiecare viaţă individuală, noi nu avem decât un caz special al marii legi a Cosmosului, căci ceea ce noi numim legea Karmei este o lege cosmică absolut generală, iar valabilitatea ei în viaţa omenească nu este decât un caz particular. Când observăm o legătură oarecare între anumite evenimente trecute şi efectele lor ulterioare, noi gândim deja în sensul acestei legi. De aceea eu aş dori să lămuresc aşa cum se cuvine valabilitatea acestei legi cosmice în particular, şi anume pentru viaţa omului.
Dacă în faţa noastră avem două vase cu apă şi într‑unul din ele aruncăm o bilă de fier încinsă până la roşu, apa se împrăştie sfârâind în toate direcţiile şi devine caldă. Dacă apoi scoatem bila şi o aruncăm în celălalt vas, apa nu mai împroaşcă şi nu se mai încălzeşte. Dacă am fi introdus bila mai întâi în vasul al doilea, s‑ar fi întâmplat şi acolo ca apa să sfârâie şi bila să se răcească; dar astfel ea nu poate fi făcută să sfârâie, căci bila nu mai este încinsă până la incandescenţă, fiindcă s‑a răcit deja în primul vas. Efectul comportamentului bilei în primul vas determină comportamentul ei în al doilea vas. Tot astfel în viaţa fizică, efectul şi cauza sunt permanent strâns legate. De ceea ce se întâmplă anterior cu un lucru, depinde felul cum se comportă el după aceea.
Un alt exemplu ni‑l dau anumite animale, la care prin migrarea lor în văgăuni întunecate simţul văzului s‑a atrofiat. Substanţele, care mai înainte hrăniseră ochii, au fost dirijate în alte părţi ale corpului, căci ochiul nu mai avea nevoie de ele pentru a vedea. Prin aceasta ochii lor au degenerat, şi de acum în toate generaţiile următoare se nasc animale cu ochii atrofiaţi. Prin migrarea lor anterioară ele determină însăşi acest comportament al organelor, iar destinul lor pentru următoarele lor generaţii a fost determinat prin ceea ce au făcut fiinţele în trecut. Ele pregătesc prin aceasta destinul lor pentru viitor.
La fel se întâmplă continuu în viaţa omenească. Omul îşi determină viitorul prin trecutul său, şi întrucât el, în fiinţialul lui cel mai lăuntric, nu este limitat la o singură încorporare, ci trece prin multe, atunci pentru lucrurile care i se întâmplă într‑o anumită viaţă, cauzele sunt de găsit într‑o viaţă anterioară.
Să studiem acum această înlănţuire (cauză‑efect n.t.), care poate fi înţeleasă dacă luăm puţin în calcul consecinţele faptelor, gândurilor şi sentimentelor omeneşti. Se spune adesea în viaţa obişnuită, că gândurile sunt scutite de vamă! – ceea ce înseamnă, că poţi să gândeşti ceea ce vrei, aceasta nu supără pe nimeni în lumea exterioară. Aici aveţi un punct de vedere important, unde cel care este cu adevărat captivat de impulsurile spirituale se deosebeşte de omul care gândeşte materialist.
Materialistul crede, că dacă arunci cu o piatră într‑un om îi provoci durere; în schimb el crede, că un gând plin de ură, pe care îl nutreşte faţă de semenul său, nu‑i provoacă acestuia durere. Însă cel care cunoaşte cu adevărat lumea ştie, că de la un gând duşmănos pot porni efecte mult, mult mai puternice decât acelea provocate prin aruncarea unei pietre. Tot ceea ce omul gândeşte, simte şi percepe senzorial reverberează în lumea astrală, iar un clarvăzător poate urmări foarte exact în toate detaliile efectul unui gând iubitor îndreptat asupra unui om, cât şi efectul contrar, al unui gând plin de ură. Dacă dumneavoastră trimiteţi o gândire iubitoare, clarvăzătorul vede formându‑se o configuraţie luminoasă asemănătoare unui potir de floare, care saltă plin de iubire în jurul omului în ce priveşte corpul lui eteric şi astral, contribuind prin aceasta la înviorarea, la fericirea sa. Dimpotrivă, un gând plin de ură se înfige ca o săgeată în corpul lui astral şi eteric, rănindu‑l.
În acest domeniu se pot face cele mai diverse observaţii. Este o diferenţă enormă în lumea astrală, dacă se exprimă un gând adevărat sau când se spune o minciună! Un gând se referă la un obiect oarecare, şi el este adevărat atunci când concordă cu acesta. Undeva se produce un eveniment, al cărui efect se repercutează în lumile superioare. Cineva povesteşte acest fapt în mod fidel; atunci de la povestitor radiază o formaţiune astrală, care se uneşte cu însuşi formaţiunea provenită de la acel eveniment, ambele întărindu‑se. Aceste forme consolidate servesc la nuanţarea lumii noastre spirituale, la îmbogăţirea ei, de care noi avem nevoie, dacă se vrea ca omenirea să progreseze. Dacă însă fapta este povestită în aşa fel încât ea nu concordă cu evenimentul, dacă relatarea este mincinoasă, atunci forma de gândire a povestitorului şi cea care provine de la eveniment când se întâlnesc, se ciocnesc una de alta şi se produce o distrugere reciprocă. Asemenea distrugeri explozive datorate minciunilor acţionează ca un abces în corp, distrugând organismul. Astfel, minciunile omoară formaţiunile astrale, care au luat naştere şi trebuie să ia naştere, şi frânează sau omoară o parte a evoluţiei. Orice om care spune adevărul ajută realmente la progresul omenirii, pe când cel care minte îl frânează. De aceea există o lege ocultă: Minciuna, din punct de vedere spiritual, este o crimă. Ea nu omoară doar o formaţiune astrală, ci este şi o sinucidere. Cel care minte îşi pune singur obstacole în drum. Peste tot în lumea spirituală putem observa astfel de efecte. Astfel, clarvăzătorul vede de asemenea, că tot ceea ce se gândeşte, simte şi percepe îşi are efectele sale pe planul astral.
Toate înclinaţiile, temperamentul, însuşirile durabile de caracter ale omului, tot ceea ce se gândeşte nu doar trecător, radiază continuu nu doar până în lumea astrală, ci până în lumea devachanică. Un om înzestrat cu un temperament senin este o sursă, un centru pentru anumite procese din Devachan. Un om lipsit de curaj şi de vlagă, care se lasă pradă depresiilor, amplifică esenţele şi substanţele aflate în legătură cu fiinţa melancolică a omului. Astfel, ştiinţa spirituală ne arată, că noi nu stăm doar izolaţi aici, ci că în fiecare moment gândurile noastre produc forme, care dau umbre în lumea devachanică şi o pătrund cu tot felul de substanţe şi esenţe. Toate cele patru regiuni ale lumii devachanice, continentală, oceanică, atmosferică şi cea a ideilor originale, sunt influenţate continuu de gândurile, sentimentele şi simţămintele oamenilor. – Regiunile şi mai înalte, în care se manifestă deja Cronica Akasha, sunt influenţate prin ceea ce sunt faptele lor. Tot ceea ce se întâmplă exterior are consecinţe până în regiunile cele mai înalte ale Devachanului, pe care noi le‑am numit lumea raţiunii.
Astfel vom înţelege, cum îşi compune şi îşi anexează din nou omul corpul său astral, atunci când coboară spre o nouă încarnare. Tot ceea ce a gândit, simţit şi perceput fusese înglobat durabil în lumea astrală. Acestea au lăsat în urmă multe urme. Dacă în ceea ce a gândit a fost mult adevăr, aceste urme îi compun un corp astral bun. Ceea ce şi‑a încorporat drept temperament şi aşa mai departe în lumea devachanică inferioară, aceasta compune noul corp eteric, iar faptele săvârşite de el se răsfrâng din părţile cele mai înalte ale Devachanului, în care se găseşte şi Cronica Akasha, asupra staţionării şi localizării corpului fizic. Aici se găsesc forţele, care îl plasează pe om într‑un anumit loc. Dacă i s‑a făcut cuiva un rău, aceasta este o faptă exterioară, care urcă până în părţile cele mai de sus ale Devachanului. La noua încorporare într‑un corp fizic ea acţionează ca forţe, pe care omul le‑a lăsat în urmă şi îl împing, desigur sub conducerea entităţilor superioare, spre locul unde va putea cunoaşte în lumea fizică efectul faptelor sale.
Tot ceea ce noi experimentăm exterior, fără să ne afecteze interior în mod deosebit, acţionează în următoarea încorporare asupra corpului nostru astral, atrăgând sentimente, senzaţii şi particularităţi de gândire corespunzătoare. Dacă am folosit bine viaţa noastră, dacă am contemplat/văzut multe, dacă am dobândit cunoştinţe bogate, urmarea acestui fapt este, că corpul astral în viaţa următoare se naşte cu daruri şi talente deosebite în aceste direcţii. Aşadar, trăirile şi experienţele se imprimă în următoarea încorporare în corpul astral. Ceea ce însă percepem, simţim, plăcerile şi suferinţele, vieţuirile interioare ale sufletului, acestea acţionează în următoarea încorporare până în corpul eteric şi provoacă în el o înclinaţie durabilă. Cel care se bucură mult, corpul eteric al acestuia va avea un temperament înclinat spre bucurie. Cel care se străduie să facă multe fapte bune, în următoarea viaţă va avea, prin sentimentele dezvoltate cu această ocazie, cu predilecţie un talent adevărat de a face fapte bune. El va avea şi o conştiinţă prevenitoare, grijulie şi va fi un om predispus de a fi moral.
Caracterul durabil, predispoziţiile şi aşa mai departe, pentru care corpul eteric este suportul în această viaţă, apar în următoarea viaţă în corpul fizic, şi anume astfel încât un om care a dezvoltat într‑o viaţă înclinaţii şi pasiuni rele, se naşte în următoarea viaţă cu un corp fizic nesănătos. Un om dotat cu o bună sănătate, care poate suporta multe, a dezvoltat în schimb în viaţa anterioară însuşiri bune. Un om înclinat permanent spre boală, a imprimat în sine impulsuri rele. Astfel, stă în puterea noastră de a ne crea singuri sănătate sau boală, acestea existând oricum ca predispoziţie în corpul fizic. Nu trebuie decât să extirpăm înclinaţiile rele, pentru a ne pregăti pentru viaţa viitoare un corp bun şi viguros.
Se poate observa cu orice ocazie, cum ceea ce într‑o viaţă a existat ca predispoziţie, în viaţa următoare acţionează în corpul fizic. O viaţă înclinată să iubească totul în jurul ei, care se apleacă plină de iubire asupra fiecărei fiinţe, o viaţă care emană iubire, va avea la următoarea încorporare un corp fizic, care va arăta mult timp tânăr şi înfloritor. Iubirea pentru toate fiinţele, dezvoltarea simpatiei, conduc la un corp fizic care îşi păstrează mult timp tinereţea. O viaţă plină de ură, de antipatie faţă de alte fiinţe, care critică şi cârteşte şi doreşte să se sustragă de la orice, conduce prin aceste înclinaţii la un corp fizic, care îmbătrâneşte şi se ridează devreme. Astfel, înclinaţiile şi pasiunile unei vieţi se transmit în corporalitatea fizică a vieţii următoare.
Se poate urmări până în cele mai mici amănunte şi observa, cum un simţ de câştig împins la extrem, instinctiv, pornit mereu să adune bogăţii, va determina în viaţa următoare, prin faptul că aceasta a devenit înclinaţie, o dispoziţie de a contracta boli infecţioase în corpul fizic. Se pot constata cazuri, în care o înclinaţie pronunţată pentru boli infecţioase conduce la un simţ puternic de câştig existent anterior, având drept suport corpul eteric. În schimb, o strădanie obiectivă în cadrul omenirii, care nu vrea să adune nimic pentru sine, care acţionează pentru omenire, cu un simţ pronunţat de a lucra în folosul colectivităţii, o asemenea înclinaţie existentă în corpul eteric provoacă în viaţa următoare o rezistenţă pronunţată faţă de bolile infecţioase.
Astfel, dacă se cunoaşte legătura dintre lumea fizică şi cea astrală, se poate înţelege devenirea lumii până la un înalt grad, până în resorturile ei intime, iar lucrurile se leagă uneori în mod cu totul diferit de cum îşi imaginează oamenii. De exemplu, mulţi oameni se plâng de durere şi suferinţă. Dar dintr‑un punct de vedere mai înalt, nu este deloc justificat să te plângi de ele, căci dacă sunt învinse şi eşti dispus pentru o încorporare următoare, atunci suferinţa şi durerea sunt surse de înţelepciune şi cuminţenie/cumpătare şi de pătrundere a înţelesurilor lucrurilor. Chiar şi într‑o lucrare recentă, născută din felul materialist al gândirii moderne, găsim afirmaţia, că în fizionomia tuturor gânditorilor găsim ceva, ca un fel de durere cristalizată. Ceea ce spune acest scriitor cu gândire materialistă, este cunoscut de multă vreme de ocultist, căci cea mai mare înţelepciune a lumii se dobândeşte prin suportarea liniştită a durerii şi suferinţei. Acestea creează în următoarea încarnare înţelepciune.
Nimeni nu‑şi poate crea baza pentru înţelepciune, dacă fuge bicisnic de durere, dacă nu vrea să o suporte. Nici măcar de bolile noastre nu putem să ne plângem, căci văzute dintr‑un turn de observare mai înalt, din punct de vedere al veşniciei, ele se prezintă cu totul altfel. Bolile pe care le suportăm ies adesea la iveală în următoarea viaţă ca o frumuseţe deosebită în corporalitate, astfel încât multă frumuseţe corporală la un om este rezultatul bolii din viaţa precedentă. Aceasta este legătura dintre lezarea corpului prin boală, în special şi prin împrejurări exterioare, şi frumuseţea omenească. Acestei legături foarte ciudate i se poate aplica cuvântul scriitorului francez Fabre d’Olivet [ Nota 13 ]: Dacă privim viaţa omului, ea apare adesea precum naşterea perlei în scoică. Perla se formează abia printr‑o boală a scoicii. – La fel stau lucrurile şi în viaţa omenească: frumuseţea stă într‑un raport karmic cu boala şi este rezultatul ei. Dacă însă aş spune: Cel care dezvoltă pasiuni rele îşi creează predispoziţia pentru boli –, trebuie să reţinem, că aici este vorba strict de predispoziţia interioară spre îmbolnăviri. Dacă te îmbolnăveşti fiindcă ai lucrat într‑un aer viciat, de exemplu, aceasta este altceva; prin aceasta te poţi de asemenea îmbolnăvi, însă aceasta nu are legătură cu predispoziţiile corpului fizic.
Totul deci, realizările noastre pe planul fizic, un lucru făcut, ceva ce se desfăşoară având un efect în lumea fizică, începând de la pasul pe care îl facem şi de la mişcarea mâinii până la procesele cele mai complicate, ca de exemplu construirea unei case, într‑o încorporare viitoare se apropie de om din exterior ca o acţiune fizică reală. Vedeţi, noi trăim dinspre înăuntru spre afară: Ceea ce trăieşte în corpul astral ca bucurie, durere, plăcere şi suferinţă, reapare în corpul eteric; instinctele şi pasiunile care prind rădăcini durabile în corpul eteric, apar în corpul fizic ca predispoziţii; ceea ce facem însă aici utilizând în acest scop corpul fizic, apare în încorporarea următoare ca destin exterior. Astfel, ceea ce face corpul astral devine destin al corpului eteric, corpul eteric devine destin al corpului fizic, iar ceea ce face corpul fizic se reîntoarce ca efect din afară ca o realitate fizică în următoarea încorporare.
Dumneavoastră aveţi fixat aici cu precizie punctul, în care destinul exterior intervine în viaţa omenească. Această acţiune a destinului este ceva, care uneori poate absenta mult timp, însă cu siguranţă trebuie să se apropie de om. Dacă se urmăreşte viaţa unui om de‑a lungul mai multor încorporări, se poate întotdeauna observa, că viaţa sa într‑o încorporare următoare este astfel pregătită de fiinţele însărcinate să vegheze la încorporarea sa în corpul lui fizic, încât el să fie condus spre un anumit loc, pentru ca destinul său să‑l ajungă din urmă.
Iată din nou un exemplu din viaţă: Cu ocazia unei întruniri a unui tribunal secret neoficial de Ev Mediu, un număr de judecători a pronunţat sentinţa şi tot ei au executat‑o. Ei au omorât o persoană. Întorcându‑ne în urmă în încorporările anterioare ale judecătorilor şi a condamnatului, s‑a constatat, că ei toţi trăiseră în acelaşi timp, condamnatul ca şef al unui trib, iar el condamnase la moarte pe cei care acum erau judecători. Această faptă a vieţii fizice anterioare a creat legătura dintre aceste persoane; ea a creat forţe, care au acţionat până la nivelul Cronicii Akasha. Când un om se încorporează din nou, aceste forţe îl fac să se nască în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu omul cu care este înlănţuit, şi ţes destinul lui. Cronica Akasha este realmente un izvor de forţe, în care este înscris tot ceea ce un om are de plătit altui om. Mulţi pot să presimtă aceste fenomene, însă foarte puţini sunt conştienţi de aceasta.
Să luăm un alt exemplu: Un om profesează o meserie, care în aparenţă îl face fericit şi mulţumit. Dintr‑un motiv oarecare el este concediat şi nu‑şi găseşte un alt serviciu în acelaşi loc. Este silit să plece foarte departe afară, într‑o altă ţară, unde trebuie să practice o nouă meserie. Acolo el întâlneşte un om, cu care trebuie să intre într‑o anumită relaţie. Ce se întâmplă aici? Omul a convieţuit cândva cu celălalt om, cu care s‑a întâlnit acum întâmplător. El i‑a rămas dator anterior cu ceva anume. Acest lucru s‑a înscris în Cronica Akasha, iar forţele l‑au condus în acest loc, pentru ca întâlnirea cu acest om să poată avea loc şi să îi poată achita datoria.
Între naştere şi moarte fiinţa omenească este inclusă continuu într‑o astfel de reţea de forţe, care îl împresoară sufleteşte din toate părţile, iar acestea sunt forţele diriguitoare ale vieţii sale. După cum vedeţi, dumneavoastră suferiţi continuu repercusiunile vieţilor anterioare, vieţuiţi mereu efectele încorporărilor anterioare.
Astfel, dumneavoastră trebuie să vă fie clar, că în viaţa dumneavoastră sunteţi conduşi de nişte puteri, pe care dumneavoastră înşivă nu le cunoaşteţi. Ceea ce acţionează asupra corpului eteric sunt formaţiuni, pe care dumneavoastră înşivă le‑aţi produs anterior pe planul astral, iar ceea ce ţese destinul dumneavoastră sunt entităţi, forţe din porţiunile superioare ale Devachanului, pe care dumneavoastră înşivă le‑aţi înscris în Cronica Akasha. Aceste forţe sau entităţi nu sunt necunoscute ocultistului, ele îşi găsesc locul în ierarhia unor entităţi asemănătoare. Dumneavoastră trebuie să vă fie clar, că atât în corpul astral, cât şi în corpurile eteric şi fizic, dumneavoastră resimţiţi în general efectele acţiunii altor entităţi. Tot ceea ce faceţi în mod involuntar, tot ceea ce faceţi sub imperiul unei constrângeri, se întâmplă ca urmare a acţiunii altor entităţi. Asta nu se întâmplă din Nimic.* Diferitele mădulare ale naturii omeneşti sunt continuu şi până la refuz pătrunse şi îmbibate de alte entităţi, iar o bună parte a exerciţiilor, pe care un Maestru iniţiat îl pune pe elevul său să le facă, are ca scop alungarea acestor entităţi, pentru ca omul să devină din ce în ce mai liber şi mai liber.
* Lat. = Ex nihilo nihil (n.t.)
Entităţile care îmbibă corpul astral şi îl fac neliber se numesc Demoni. Dumneavoastră sunteţi străbătuţi continuu în corpul dumneavoastră astral de astfel de Demoni, iar entităţile cărora dumneavoastră înşivă le daţi naştere prin gândurile dumneavoastră adevărate sau false, se măresc încetul cu încetul devenind Demoni. Există Demoni buni, care provin de la gândurile bune. Gândurile rele însă, şi înainte de toate gândurile neadevărate, mincinoase, dau naştere la forme demonice înspăimântătoare şi de cea mai rea speţă, care, dacă mă pot exprima aşa, împănează corpul astral. Corpul eteric este impregnat de asemenea de entităţi, de care omul trebuie să se elibereze; acestea sunt spectrele sau stafiile. Şi în sfârşit, există unele care impregnează corpul fizic, acestea sunt fantomele. În afară de aceste trei categorii există şi alte entităţi, care mână Eul omenesc încoace şi încolo; acestea sunt Spiritele, după cum şi Eul însuşi este Spirit. Omul este realmente producătorul unor astfel de entităţi, care ulterior, când el coboară pe Pământ, determină destinul interior şi exterior. Aceleaşi entităţi însufleţesc mersul vieţii, astfel încât dumneavoastră presimţiţi tot ceea ce a produs corpul dumneavoastră astral ca Demoni, tot ceea ce a creat corpul dumneavoastră eteric ca stafii şi tot ceea ce a dat naştere corpul dumneavoastră fizic ca fantome. Toate acestea au o înrudire cu dumneavoastră, tind către dumneavoastră atunci când vă reîncorporaţi.
Observaţi cum exprimă documentele religioase aceste adevăruri. Când în Biblie este vorba de alungarea Demonilor, aceasta nu este o figură de stil abstractă, ci trebuie înţeleasă la modul real şi textual. Ce a făcut Christos Iisus? El a vindecat pe posedatul de Demoni, a alungat din corpul său astral Demonii. Acestea sunt procese reale şi ele trebuie luate literal. Socrate, acest spirit luminat, vorbeşte de asemenea de Demonul său, care acţiona în corpul său astral. Acesta era un Demon bun; căci printre Demoni nu trebuie să ne reprezentăm numai entităţi rele.
Există însă şi Demoni înspăimântători, funeşti. Toţi Demonii minciunii acţionează ca şi când l‑ar arunca pe om înapoi în evoluţie, şi întrucât în istoria universală în minciunile marilor personalităţi întotdeauna sunt creaţi astfel de Demoni ai minciunii, care cresc devenind entităţi extrem de puternice, se vorbeşte de spirite ale piedicilor sau piedici. În acest sens, Faust îi spune lui Mefisto [ Nota 14 ]: „Tu eşti tatăl tuturor piedicilor!”
Omul individual, aşa cum este el întreţesut în restul omenirii, acţionează, spunând adevărul sau minţind, asupra întregii lumi, şi producând Demoni ai adevărului sau Demoni ai minciunii. Aceasta îşi are efectele ei complet diferite. Imaginaţi‑vă un popor, care nu ar consta decât din mincinoşi. Ei ar popula planul astral numai cu Demoni ai minciunii, iar aceştia se pot repercuta prin dispoziţia fizică pentru epidemii. Astfel, există o anumită formă de bacili ca purtători de boli infecţioase, care provin de la minciunile proferate de oameni. Ei nu sunt altceva decât încorporări fizice ale Demonilor minciunii. Vedeţi de aici, că minciunile de altădată apar în Karma lumii sub forma unei armate de entităţi. Cât adevăr conţin miturile şi legendele, puteţi vedea într‑un pasaj din „Faust” [ Nota 15 ]. Acolo găsiţi o legătură între insectele parazite şi minciuni, de asemenea între rolul pe care îl joacă şobolanii şi şoarecii şi spiritul minciunii, Mefisto. În legende se fac adesea corelaţii minunate între lumea spirituală şi lumea fizică.
Ar trebui să spunem încă multe alte lucruri, pentru a înţelege legea Karmei. În fond, Mişcarea spiritual‑ştiinţifică s‑a născut dintr‑o anumită cunoaştere intimă a legii Karmei. Dumneavoastră tocmai aţi văzut, cum nişte lucruri existente în corpul eteric, acţionează în viaţa următoare asupra corpului fizic. Astfel, felul nostru de a gândi, de a gândi într‑un mod absolut precis, acţionează asupra corpului fizic, şi astfel nu este indiferent pentru o încarnare viitoare, dacă în felul dumneavoastră de a gândi sunteţi spiritualişti sau materialişti. Un om, care are unele cunoştinţe despre lumile superioare – este suficient să creadă în lumile superioare – va avea în viaţa următoare un corp fizic centrat, pe care îl are în mână, al cărui sistem nervos acţionează liniştit, până în nervi. În schimb un om, care nu admite decât ceea ce există în lumea senzorială, va transmite această mentalitate corpului său fizic, iar în încarnarea sa viitoare va avea un corp fizic predispus la boli nervoase, agitat, lipsit de un centru de voinţă ferm. Materialistul se risipeşte în detalii multiple; spiritul ţine legat, ţine împreună, căci el este unitatea.
O predispoziţie la un om individual iese la iveală prin destinul din încarnarea următoare, dar ea se transmite mai departe din generaţie în generaţie, astfel că fiii şi nepoţii strămoşilor, care au fost materialişti, vor trebui să plătească aceasta printr‑o constituţie proastă a sistemului nervos şi prin boli de nervi. Nervozitatea epocii noastre este consecinţa mentalităţii materialiste a secolului trecut; de aceea marii Învăţători ai omenirii au recunoscut necesitatea, de a lăsa să curgă nestăvilit mentalitatea spirituală.
Materialismul a acţionat de asemenea până în domeniul religiei. Nu sunt oare aceia, care cred în lumile spirituale însă nu au voinţa să le cunoască, nu sunt ei oare materialişti? Aceasta este materialismul în religie: să doreşti ca Misterul celor şase zile ale Creaţiunii – felul cum se desfăşoară marea evoluţie cosmică în opera de şase zile a Bibliei – să se petreacă în faţa ochilor tăi, sau să vorbeşti de Christos Iisus ca despre o „personalitate istorică” şi să treci pe lângă Misterul de pe Golgota. Materialismul din ştiinţele naturii nu este decât o consecinţă a materialismului din religie; el n‑ar exista, dacă viaţa religioasă n‑ar fi îmbibată de el. Cei care astăzi sunt prea comozi ca să se adâncească asupra domeniului religios, sunt aceiaşi care au zămislit materialismul în ştiinţele naturii. Iar neurastenia provocată de acest materialism se repercutează la seminţii întregi, la popoare întregi, precum şi în viaţa individuală a omului.
Dacă curentul spiritual nu dobândeşte suficientă putere pentru a scoate din apatia lor pe leneşi şi pe comozi, atunci nervozitatea, urmarea karmică a materialismului, va câştiga tot mai multă influenţă asupra omenirii, şi la fel cum în Evul Mediu au existat epidemii de lepră, tot astfel în viitor vor apărea, datorită felului de a gândi materialist, grave neuropatii, epidemii întregi de nebunie/demenţă, şi popoare întregi vor fi atacate de acestea.
Astfel, prin înţelegerea acestui domeniu al legii Karmei, ştiinţa spirituală ar trebui să fie ceva, despre care să nu se discute în contradictoriu, ci să fie un remediu, o cale de vindecare pentru omenire. Cu cât omenirea devine mai spirituală, cu atât mai mult se va eradica tot ceea ce are legătură cu îmbolnăvirea sistemului nervos şi a sufletului.
