Problema care se pune în prezent este de a introduce într-un mod viu în existență ceea ce emană sub formă de cunoștințe și impulsuri sufletești din știința spiritului. Trebuie subliniat că, având în vedere marile sarcini ale prezentului, nu este suficient să te informezi teoretic despre adevărurile care se află la baza omenirii, a existenței cosmice și care pot fi obținute din știința spiritului de orientare antroposofică, ci că este vorba de a vedea cum sunt realizate corelațiile în viața concretă și de a înțelege viața însăși prin fundamentele științei spiritului. În cursul secolelor, omenirea s-a obișnuit să vadă numai o parte din adevăr. Și tocmai prin aceasta au fost pregătite acele tendințe omenești care apoi au condus la viața catastrofală actuală. Oamenii sunt afundați în prezent în existență fără o înțelegere a vieții, fără acea înțelegere a vieții care este cerută de treapta actuală de evoluție a umanității.
Ca adepți ai științei spiritului de orientare antroposofică, vom ajunge cu siguranță ușor la certitudinea realității vieților pământești repetate, a determinării acestora într-o viață anterioară, la înțelegerea a ceea ce se întâmplă cu un om ‒ în ciuda stării de libertate totală ‒ sau cu ceea ce întreprinde un om în viața sa actuală. Când însă este vorba de a înțelege viața concretă, atunci ne alăturăm mult prea ușor reprezentărilor pe care le-au produs ultimele secole și care de fapt nu sunt suficiente pentru a cuprinde viața omului, ele fiind cu totul potrivite să înțeleagă anumite fapte ale desfășurării naturale, dar care nu percep complexitatea mare a vieții umane. Îți vine să spui că cea mai rămasă în urmă față de ce este în prezent cerință a vieții este, de fapt, viața științifică. Dar viața științifică exercită la rândul ei o mare influență asupra gândirii celor mai largi mase umane. Nu am în vedere, când vorbesc despre acțiunea acestei vieți științifice, pe cei care au o relație oarecare cu știința. Am în vedere întreaga masă a omenirii care se supune, în cele mai importante probleme de viață, indicațiilor autoritare ale celor care par meniți, prin organizarea exterioară, să judece diferitele probleme. Atunci, te orientezi după astfel de judecăți. Dar în aceste judecăți nu este conținut nimic ce ar proveni din înțelegerea reală a vieții umane. În viața umană trebuie introdus ceea ce poate să decurgă din știința spiritului de orientare antroposofică. Înainte de orice trebuie introduse acele ramuri ale învătământului oficial care dau fundamentul pentru înțelegerea vieții.
Când, în prezent, diverse persoane ajung în contact cu știința spiritului, ele încep să înțeleagă ce se află la baza vieților pământești repetate. Când însă vor să se informeze asupra celor ce se întâmplă în prezent, și dacă, pe lângă altele, se ocupă de istorie ‒ înțeleg aici prin istorie ceea ce ține de formarea celor mai largi mase ‒, atunci vor vedea că tocmai în ce este istoria domnește un mod de gândire care este potrivit pentru explicarea lucrurilor și faptelor naturii. Omenirea a ajuns să elimine tot mai mult din istorie spiritualul. Iar dacă în prezent cineva vrea să-și explice faptele care reies din viața istorică într-un domeniu oarecare, el ar putea doar să se informeze cu privire la ceea ce au viețuit generația anterioară, a doua generație anterioară, a treia generație anterioară etc. timp de secole. Pentru a lua un exemplu concret, să vedem cum își percepe, în prezent, un neamț istoria. El își fixează atenția asupra oamenilor care au trăit aici, în Europa Centrală, cărora le aparține și el; urmărește evenimentele pe care le-au trăit acești oameni; urmărește evenimentele până la părinți, bunici, străbunici, până la generațiile mai vechi, și ajunge astfel, în mod retrograd poate, până în Evul Mediu. Întotdeauna avem conștiența că avem de-a face cu o omenire progresivă pe care o urmărim înapoi până la perioada migrației popoarelor și vrem să ne explicăm ce se întâmplă oamenilor prezentului din ceea ce s-a întâmplat generațiilor premergătoare. Învățăm să cunoaștem curentul continuu al devenirii istorice, așa cum se desfășoară în succesiunea acestor generații. De fapt, nu se dispune decât de noțiunea eredității, referitor la oameni, se imaginează că fiii au moștenit anumite lucruri de la tații lor, caracteristicile lor, fie că le-a rămas ceea ce au fondat tații lor etc. Așadar, se merge în sus, în timp, de la generația actuală la cea precedentă etc.
Dacă privim problema aceasta din punctul de vedere al concepției științei spiritului, este ea un adevăr întreg?
Oare nu este posibil ca sufletele care sunt în corpurile umane actuale să nu fi fost încorporate în viețile lor anterioare în Europa Centrală, ci cu totul în altă parte și în alte condiții? ‒ Forțele pe care și le-au adus din încorporările anterioare ei le poartă în corpurile actuale. Acestea acționează realmente la fel ca ceea ce a curs de-a lungul generațiilor, ele coacționează cu aceste caracteristici exterioare moștenite fizic. Este posibil să ne dăruim iluziei că înțelegem prezentul cu privire la oamenii săi, cu privire la faptele care se produc, dacă luăm în considerare numai o parte de realitate, nu întregul adevăr, dacă nu spunem că în oamenii prezentului trăiesc suflete în care sunt active forțe ce nu ne conduc înapoi în șirul de generații, ci poate în cu totul alte regiuni, în care au fost aceste suflete într-o viață anterioară? ‒ Nu se înțelege ce se întâmplă pe Pământ dacă nu se ia în serios în sens concret ce înseamnă recunoașterea existenței vieților pământene repetate. Nu poți fi pe de o parte partizanul abstract al vieților pământene repetate și, pe de altă parte, să abordezi istoria așa cum se face în prezent. Avem atunci separate, pe de o parte, viața exterioară, acceptând în întregime ceea ce provine din tradiție, iar pe de altă parte ceea ce se recunoaște ca fiind, de fapt, esențialul. Trebuie să se manifeste din ce în ce mai mult necesitatea de a vedea cu adevărat și în viață lucrurile pe care le-am recunoscut din fundamente spirituale ca fiind adevăr. Pentru că lucrurile stau astfel, eu nu mă dau în lături de a vorbi și despre anumite cercetări care în prezent sunt resimțite de unii ca fiind paradoxale, dar care trebuie cu orice preț să fie anunțate, pentru că omenirea tânjește după înțelegerea întregului adevăr și pentru că tot ceea ce nu se îndreaptă înspre înțelegerea acestui adevăr integral aparține vieții ce merge pur și simplu spre declin. Majoritatea oamenilor, în prezent, când se află în fața întregii seriozități a științei spiritului dau speriați înapoi. Totul le apare ca fiind prea îndrăzneț. Li se pare o cale prea lungă de la ceea ce ei sunt obișnuiți să gândească și să simtă până la ce spune știința spiritului. Din această cauză ei „ciugulesc” poate în treacăt din această știință a spiritului, dar nu ajung până la deplina seriozitate a înțelegerii ei, căci nu au curajul să transpună lucrurile în viață, nici chiar în observarea vieții concrete.
Trebuie să mai subliniez o dată un lucru, înainte de a face considerațiile care urmează. Am spus și cu alte ocazii: cel care dorește să găsească ceva prin cercetarea spirituală din lumile spirituale trebuie să se ferească de simple combinații de noțiuni sau legături de idei. Căci ceea ce se imaginează este de obicei contrarul adevărului sau cel puțin ceva care este mult deviat de la adevăr. Tocmai adevărurile profunde apar a fi mai întâi paradoxale. Ele pot fi găsite numai prin trăire adevărată, prin experiență adevărată.
Să luăm în serios problema. Cum stau lucrurile când observăm de pe pozițiile adevăratei științe a spiritului relațiile prezentului, oamenii prezentului, oamenii civilizației care au adus lumea într-o astfel de catastrofă [ Nota 8 ]. Fac mențiunea că ceea am spus în mare despre lucruri pe care vreau să le discut acum le-am prezentat pe fiecare în parte cu diverse ocazii. Dar este de la sine înțeles că nu poți caracteriza câmpul unui adevăr de largă întindere decât expunând detalii.
Am mai atras atenția asupra faptului că în prezent există multe suflete care într-o viață anterioară au fost încarnate, în primele secole ale creștinismului, în sudul Europei, și care acum trăiesc în Europa Centrală. Acest lucru este întru totul adevărat, numai că se referă la un anumit număr de suflete. Eu vreau să aduc în fața dumneavoastră azi ceea ce se referă la o mare parte a populației Pământului. Ajungem acum la întrebarea ‒ iar răspunsul pe care-l voi da la această întrebare se bazează pe cercetare spirituală adevărată intensivă: Unde erau sufletele unei mari părți, a grosului populației Europei de Vest și de asemenea o mare parte a populației Europei Centrale, până departe în Rusia, într-o viață anterioară a Pământului? ‒ Dacă se cercetează această problemă în mod conștiincios, cu mijloacele de cercetare spirituală disponibile, rezultă că avem de-a face cu suflete care au parcurs o viață relativ mai scurtă între ultima moarte și această naștere. Suntem conduși spre vest. Suntem conduși pe căile cercetării noastre acolo unde, după descoperirea Americii, o parte mare a populației europene a colonizat această țară și a anihilat sau cel puțin a reprimat populația băștinașă. Suntem conduși spre secolele cuceririi Americii, la acele suflete care se aflau în trupuri de indieni piei-roșii, peste care s-a abătut cucerirea. Se va înțelege ceea ce vreau să spun numai dacă acești indieni nimiciți de europeni vor fi judecați în mod corect. Cu siguranță, acești oameni nu erau cultivați în sensul în care este concepută azi cultura, dar exista în sufletele lor ceva ce aș dori să desemnez ca fiind o simițire panteist-religioasă. Tocmai la acești indieni, nu chiar la cei degenerați, dar la cei care erau acolo elementul dătător de ton, se întâlnea un sentiment religios orientat spre o entitate spirituală, chiar în sens monoteist, care percepea, în mod viu și intensiv, un element unitar în fenomenele naturale și de asemenea în faptele oamenilor. Această dispoziție sufletească trebuie focalizată și trebuie înțeleasă în sensul că la aceste suflete avem de perceput totuși altceva decât se vede la indian când îl privim, după metoda exterioară, naturalistă, ca fiind oarecum pe jumătate animal. Și sufletele acestor populații de indieni anihilați, învinși, trăiesc, în prezent, în cea mai mare parte din oamenii vest-europeni și central-europeni, până departe în Rusia. Nu înțelegem adevărul dacă nu aducem la înțelegerea noastră acest lucru care aparent este atât de paradoxal. Ele erau suflete care în încarnarea anterioară nu avuseseră parte de creștinism. Din această cauză, pentru cea mai mare parte a populației europene, creștinismul nu este ceva care să fi sălășluit în suflete înainte de nașterea sau concepția actuale. El le este dat prin educație, în orice caz, pentru cea mai mare parte prin sunetele limbii. Felul în care există în prezent creștinismul în sufletele europene îl va înțelege cel care știe că în cea mai mare parte a acestor suflete, într-o viață pământeană anterioară, nu au fost prezente impulsuri creștine, ci impulsuri care se îndreptau spre marele spirit universal, cu un fel de sentiment panteist. Oricum, în această populație s-au amestecat multe suflete care urcaseră din sud, care în primele secole de creștinism au fost încorporate în regiuni mai sudice ale Europei, care au trăit în regiuni ale Africii de Nord și care apoi s-au reîncarnat în această majoritate pe care tocmai am desemnat-o. Din aceste două feluri de suflete se compune în principal ceea ce este populația vest și central-europeană, după cum am spus, până departe în Rusia. Trebuie să ne fie clar că avem de studiat modul în care se exteriorizează un suflet în prezent, care sunt aspirațiile lui, care este gândirea sa. Pentru a percepe toate aceste lucruri este necesar să știm că o mare parte a populației actuale nu poate fi înțeleasă dacă acceptăm, pur și simplu, ca istorie de toate zilele, curentul generațiilor, ci dacă cunoaștem că în acele corpuri care, referitor la simpla înrudire, se raportează la tați, bunici, străbunici etc., până în timpurile lui Carol cel Mare și chiar mai în urmă, sunt active suflete care au trăit în îndepărtata Americă și au fost învinse de europeni.
Mai există un alt adevăr care poate rezulta dintr-o astfel de cercetare spirituală. Putem privi înapoi spre acea populație care a fost prezentă în Europa în timpul migrației popoarelor, ceva mai înainte și ceva mai târziu, așadar, chiar la acea populație europeană care a întâmpinat creștinismul venind dinspre sud, l-a întâmpinat și preluat în forma care era diferită de cea actuală, întrucât era încă întru totul impregnată de forțe sufletești elementare, originar interioare, întrucât era o forță imponderabilă ce acționa în întreaga viață. Această forță nu era încă împâslită de teologie abstractă, rațională, era ceva care acționa înainte de toate asupra simțirilor de bază ale sufletului. Aceste suflete care erau prezente în Europa de atunci și care au preluat în acest fel creștinismul, după o viață între moarte și o nouă naștere care a avut o durată mai lungă decât la alții, pentru că tocmai prin acest mod special al formării sufletului care a pătruns în oameni această viață este prelungită, aceste suflete sunt încorporate în prezent în mare parte în Asia. Mai ales, multe din aceste suflete care au fost creștinate în timpul desemnat sunt în prezent încorporate în trupuri de japonezi. Celui care vrea să înțeleagă această viață proprie Asiei, care prezintă cu adevărat multe enigme, trebuie să-i fie clar că în Asia actuală trăiesc multe suflete care în viața pământeană anterioară au preluat sentimentele creștinești într-o anumită formă. Ele au introdus aceste sentimente creștinești în trupuri orientale actuale care erau înconjurate încă din copilărie prin limbă de ceea ce rămăsese din cultura orientală mai veche. Aș spune că ceva cu adevărat creștinesc, prin impregnarea la care astfel de suflete au fost supuse anterior, intră în opoziție cu ceea ce le răsună în urechi, cu ceea ce se adresează dispozițiilor lor sufletești din lumea culturală orientală veche, religioasă sau de alt fel. Chiar până la cei cultivați, până la cei mai culți, se poate urmări această situație și, de fapt, ajungi la o înțelegere a acesteia numai dacă o percepi în acest fel. Devine clar ce înseamnă o personalitate ca Rabindranath Tagore [ Nota 9 ] dacă este vorba de un suflet care într-o viață pământeană anterioară a fost al unui creștin european, care, prin tot ce dă din sine, acționează dintr-o anumită căldură a simțirii. ‒ Dimpotrivă, tot ce derivă din orientalismul decadent, ce tocmai ne întâmpină la Rabindranath Tagore, se datorează acestei cochetării orientale. În personalitatea lui Tagore, dacă ai o simțire naturală, sănătoasă, atenția îți este atrasă pe de o parte de faptul că aici este prezentă toată cochetăria orientală actuală, pe de altă parte ești atras de imensa sa căldură sufletească.
În prezent, nu poți doar să „ciugulești” în mod superficial ceea ce ți se oferă teoretic ca fiind concepția privitoare la viețile pământene repetate. Întreaga viață concretă se vrea contemplată astfel, chiar dacă acest lucru le este oamenilor încă incomod. Căci, în fond, oamenii dau speriați înapoi când este vorba de a se cunoaște pe ei înșiși. Ei nu încearcă să vadă și în viața adevărată ceea ce își reproșează în mod abstract. Într-o anumită măsură, omul se simte jenat să privească astfel în ființa sa. El nu ar vrea să se prezinte în fața lumii așa cum este cu adevărat. Din această cauză, el nu dorește să se cerceteze cu adevărat realitățile din acest domeniu. Confuziile, enigmele vieții actuale devin de înțeles dacă se iau în calcul lucruri ca cele pe care vi le-am expus.
Dar să ne referim la o altă populație. Când cercetătorul spiritului face cercetări ale căror rezultate tocmai vi le-am expus, el este condus spre întrebarea: Ce s-a întâmplat cu acea populație care se afla mai demult în Asia? În cercetarea spirituală lucrurile se prezintă astfel, încât undeva, împins de viață, de o problemă enigmatică care apare ca sarcină de rezolvat, omul trebuie să atace ceea ce se poate cerceta. Viața este aceea care conduce pe cineva să se ocupe într-un anumit loc de cercetare, apoi aceasta îi declanșează clarvederea. O problemă te aduce într-o altă zonă și atunci nu poți decât să spui: În final, se dezvăluie a fi plin de sens motivul pentru care ești astfel mânat de o problemă de la un rezultat la altul. Întru câtva, devii atent: când vrei să cercetezi ce au devenit sufletele amerindieriilor, ce au devenit alte suflete ale populației europene timpurii trebuie să pui întrebarea: Ce au devenit acele suflete care se aflau în Orientul Apropiat, în Asia, în Africa, în vremea când a luat naștere creștinismul, când s-a desfășurat Misteriul de pe Golgota?, și vei avea răspunsul: Nu este vorba de acele suflete care au preluat învățăturile Misteriului de pe Golgota, ci de sufletele care nu le-au preluat, care au cultivat în continuare cultura orientală asiatică. Despre starea acestei culturi asiatice orientale vechi ‒ care azi se află în decadență ‒ din vremea când s-a desfășurat Misteriul de pe Golgota nu există un concept precis. Pentru foarte mulți oameni era o cultură pătrunsă de spiritualitate. Ea asigura multor oameni capacitatea de a-și face reprezentări foarte clare cu privire la anumite contexte ale lumilor spirituale. Evident, ce se întâmplă cu omul când se lasă străbătut de creștinism nu exista la cei despre care vorbesc acum.
Era o înțelegere a contextelor spirituale puternic înțesată cu noțiuni-imagini, era o concepție despre lume cu un grad înalt de spiritualitate cea care aparținea acestor oameni, o concepție despre lume care i-a adus în situația de a considera în multe privințe ca fiind adevărată numai lumea spirituală, ca meritând strădaniile de a o atinge și într-un anumit fel de a fugi de lumea adevărului exterior, sensibil. Erau oameni care făceau multe speculații, dar speculații care parțial erau încă hrănite din forțe vechi instinctive, speculații privind originea lumii pe diferitele trepte de evoluție spirituală a unor vremuri anterioare, extrem de îndepărtate. Existau oameni care vorbeau de eoni care se urmau unii pe alții și care deveneau tot mai grosolani, tot mai materiali, până când, în final, s-a realizat ceea ce constituie formațiunea actuală a lumii fizice, reale. Pe scurt, erau oameni care priveau cu seriozitate și profunzime în sus, în spiritual. Aceste suflete și-au pregătit tocmai prin structura lor specială, prin dispoziția lor specială o viață mai lungă între moarte și o nouă naștere, aveau nevoie de mai mult timp până a se trezi din nou în ei dorința de a coborî într-o nouă corporalitate. Foarte multe astfel de suflete sunt încorporate în prezent în populația americană. Această populație americană, care în multe privințe înclină chiar spre conceperea vieții practice, materiale, prin întreaga ei constituție, determinată de faptul că anterior a reprezentat suflete care au viețuit înțelegerea spirituală a lumii pe care am descris-o mai înainte, ulterior s-a cufundat într-o corporalitate foarte, foarte densă și care, în fond, caută să viețuiască acum într-o tratare subtilă a acestei lumi materiale ceea ce a avut mai înainte într-o spiritualitate rafinată. Înțelegem modul specific al spiritului american de a se înstăpâni cu adevărat practic și științific peste lucrurile lumii, dacă știm cum se raportează aceasta la o orientare anterioară spre lumea spirituală care este introdusă în prezent în viața materială fără a se conștientiza că se dorește înțelegerea spiritualului în domeniul material. Este contraimaginea materială a spiritualului pe care aceste suflete au parcurs-o în viața lor pământeană anterioară.
Veți vedea cât este de eficient să clarificați, prin focalizarea unor astfel de aspecte, diferitele comportamente umane ale generației actuale când dezvoltați concomitent conștiența că abia acum cuprindeți întregul adevăr, în timp ce, în fond ‒ chiar dacă este o abstracțiune exterior perceptibilă ‒, ne aflăm doar în fața unei abstracțiuni când lăsăm să ni se povestească istoria generațiilor.
Este necesar să vă lămuriți că marea majoritate a oamenilor este foarte puțin înclinată să se străduie cu adevărat în acest fel spre cunoașterea de sine, că puțini găsesc curajul de a ieși din ceea ce în istorie nu este decât observație exterioară, fizic-sensibilă. Se poate observa cu claritate, tocmai în domeniul care curge apoi pe calea învățământului în sufletele noastre tinere, cum sunt smulși oamenii în prezent din marele, întregul adevăr al vieții prin aceea că nu li se prezintă de fapt decât un fragment de adevăr. Natural că oamenii de azi se retrag speriați, ca și cum ar lua foc, când sunt încurajați să ia în serios viața spirituală, care se exteriorizează pentru suflete în viețile părnântene repetate, și să facă abstracție de ceea ce este pur și simplu exterior. În această privință, în prezent, asistăm chiar la cele mai incredible lucruri din partea conducătorilor spirituali ai omenirii actuale. Desigur, nu a venit încă timpul să se spună în conferințe oficiale lucruri ca cele pe care eu le-am prezentat acum. Dar, în prezent, trebuie mers destul de departe chiar în conferințele oficiale. De exemplu, eu am spus de curând la Zürich aproximativ același lucru ca în conferința oficială ținută aici, marți, și pentru a face înțeles în care sferă se desfășoară ceea ce cercetătorul spiritului parcurge pentru elaborarea metodelor sale ca exerciții sufletești interioare, speciale, am declarat: Aceasta se desfășoară într-o sferă care trebuie să fie pătrunsă de voința interioară a omului, de claritate interioară, cum nu mai găsim decât la raționamentele matematice, la adevărurile matematice. ‒ Această conferință a fost ascultată de un om de știință din Zürich [ Nota 10 ], nu dintre cei mai răi, ci unul care aparține categoriei celei mai înzestrate. Dar printre alte lucruri obtuze pe care le-a publicat apoi într-un foileton amplu din „Neue Zürcher Zeitung”, îndreptat împotriva acestei conferințe, se află scris că eu m-aș fi referit la faptul că metodele interioare de cercetare ale cunoașterii antroposofice trebuie să fie elaborate printr-un procedeu sufletesc clar, fiind copiate după procedeul folosit în modelarea raționamentului matematic. ‒ Acest învățat este tânăr, așadar, o „lumină plină de speranță” pentru viitor, și nu poți să nu fii uimit când citești așa ceva scris de un om care vrea să fie luat în serios. Precizia matematicii se bazează, de fapt, numai pe aceea că se face legătura între diferitele formațiuni matematice. Când dispui de punct, de linie și de unghi poți lega punctul de linie și de unghi, de unde rezultă adevăruri, precizii. Dar punctul și linia sunt ele însele nesigure, așa cum sunt nesiguri atomul și molecula.
Omul crede că spune ceva deosebit de înțelept, dar este de fapt caracteristic pentru a arăta cât de sucită este gândirea omului de știință actual. Căci dacă cineva se referă cu o gândire sănătoasă, dreaptă, la faptul că procedeele exersării sufletești sunt în cercetarea antroposofică de o claritate matematică nu-l privesc nicidecum toate aceste lucruri care pot fi discutate cu privire la precizia legăturilor prin linii și imprecizia unui punct izolat. Este cu totul indiferent ce gândește un astfel de învățat privat despre precizia punctelor, liniilor etc. Să lăsăm să fie clar sau neclar ceea ce vrea să-și reprezinte un astfel de om. Dar trăiești într-o anumită dispoziție sufletească atunci când îți lămurești teorema lui Pitagora. Ceea ce parcurgi aici este ceea ce este copiat din metoda antroposofică, indiferent ce s-ar putea spune despre faptul că triunghiul din teorema pitagoreică este precis în sine sau dacă pătratul său este precis în sine.
Trebuie să ne fie clar faptul că de cele mai multe ori efectiv nu se poate crea o punte spre un astfel de învățat, că aceste „minți” sunt complet pervertite prin ceea ce a fost inoculat de prezent în ei. Dar, pe de altă parte, este imperios necesar ca simțul adevărului să intre în întreaga noastră viață. Fără acest simț al adevărului nu putem înainta. Din această cauză, cel care are intenții cinstite cu adevărurile și cunoștințele științei spiritului de orientare antroposofică nu trebuie să se retragă speriat din fața introducerii în viața concretă a acelor lucruri pe care poate că în mod abstract le înțelege foarte bine, cum ar fi învățătura despre viețile pământene repetate. Rămâne întru totul corect că tocmai dogmele, adică forma de dogmă abstractă a adevărului, trebuie să fie definitivate cât mai târziu posibil. Rămâne întru totul corect că ceva cum este școala noastră Waldorf [ Nota 11 ] nu trebuie să inoculeze o concepție despre lume. Din această cauză, acolo nu este vorba să fie înțeles de sufletele tinere gândul abstract al vieților pământene repetate. Dar, fără a atinge acest gând abstract, prin simplul fapt că avem noi înșine cunoștințe ca cele expuse azi, se poate ilumina reprezentarea istorică în învățământ, putând-o aduce la înțelegere. Atunci va exista cu totul altceva în dispoziția acestor suflete care primesc o astfel de prezentare istorică fără teoria și dogmatica privitoare la viețile pământene repetate, pur și simplu prin aceea că se găsesc metodele de a descrie viața prezentului așa cum înțelegem noi înșine, aflând confluența vieților sufletești cu totul străine cu ceea ce a curs corporal prin sânge, din timpul premergător, în succesiunea de generații.
În prezent, problema este să nu se vorbească despre spirit, ci de a duce cu adevărat înțelegerea spiritului atât de departe, încât să fie găsită acțiunea spiritului în concret, în existența materială. Științele noastre au luat peste tot o formă abstractă, chiar și acolo unde ea se bălăcește în manipulare exterioară. Aceasta este ceea ce se dezvoltă în manipularea exterioară, chiar dacă este numai o abstracțiune perceptibilă, totuși numai o abstracțiune, dacă o avem fără ceea ce se află spiritual la baza ei. Iar cine obiectează, spunând: Aici trebuie să-l crezi pe cel care vede lumea spirituală; știința inițierii nu o poți atinge atât de ușor ca alte lucruri!, acela se plasează cu această obiecție pe poziția preotului și profesorului Traub [ Nota 12 ] care consideră că nu este necesar ca eu însumi să trăiesc lucruri care în fond mă ating puțin ca, de exemplu, moartea lui Alexandru cel Mare, dar că ceea ce trebuie să recunosc ca privindu-mă nemijlocit trebuie să pot viețui sau avea eu însumi, căci acest lucru eu nu îl iau drept viețuirea altuia. Unor oameni cu această logică aș vrea să le recomand să vadă, când și-au înscris data nașterii, dacă nu au aici un fapt care este totuși foarte legat de persoana lor și pe care nu și-l pot aduce în conștiență pe nicio altă cale decât încrederea și credința în alții! Aceasta mai întâi pentru respingerea așa-numitului principiu al autorității. Dar ar trebui încercat de a găsi calea care chiar și numai prin rațiunea umană sănătoasă conduce la înțelegerea a ceea ce oferă știința spiritului. Să fie luate o dată lucrurile în serios, fundamental și intensiv. Atunci se va vedea cum chiar și la adevăruri aparent paradoxale și neobișnuite, așa cum le-am prezentat azi, este posibil accesul pentru rațiunea umană sănătoasă, neîmpiedicată și neinhibată. Dacă îți baricadezi rațiunea umană sănătoasă cu acele ziduri care se ridică în timp ce privești istoria ca fiind un sistem, fie fizic, potrivit sângelui, după caractere umane moștenite, fie în curentul continuu al evenimentelor ce se petrec într-un anumit domeniu, atât timp cât îți baricadezi înțelegerea pentru adevăr prin astfel de prejudecăți, nu poți ajunge la acest adevăr. În clipa în care te dăruiești rațiunii umane sănătoase în mod corect, când începi să înțelegi, vei constata ce viețuiește în sufletele prezentului. Dacă vrei doar s-o înțelegi, nu o vei percepe ca venind pur și simplu din sânge, prin moștenire sau din curentul care curge continuu prin succesiunea de generații. Este vorba că trebuie să găsești curajul să te apropii de aceste lucruri. Dacă însă găsești acest curaj, vei ajunge oricum la depășirea abstracțiunilor și la înțelegerea concretă a adevărurilor.
