Ultima oară am atras atenția asupra modului în care din încorporarea sufletelor trebuie înțelese relațiile de pe Pământul civilizat actual. Am subliniat cum adevărurile antroposofice trebuie văzute în adevărul exterior, cum trebuie luat în serios ceea ce ne împiedică, ceea ce ne face să fim reținuți față de acestea, de exemplu de a lua în considerare evoluția istorică a omenirii, așa cum se face frecvent în prezent, numai ca pe un fel de continuă acțiune a forțelor perceptibile în cursul generațiilor. Trebuie să fii întru totul lămurit asupra faptului că ceea ce curge odată cu sângele de-a lungul generațiilor nu explică evenimentele prezentului. Aceste evenimente se explică exclusiv, atunci când ești conștient de aceasta, prin aceea că sufletele vin din regiuni cu totul diferite de cele în care au trăit strămoșii corporali ai umanității actuale, de pe un anumit teritoriu. Am încercat să răspândim oarecare lumină privitor la acest fapt. Astăzi vreau să discut dintr-un alt punct de vedere această situație pe care am caracterizat-o pentru existența noastră pământeană.
În acest context, va trebui să fac referiri la unele aspecte expuse în conferințe anterioare. În prezent primim tot mai multe impulsuri interioare, pentru a fi corespunzători sarcinilor prezentului. Acest a fi corespunzător nu poate exista dacă doar puțini oameni au, cu toată seriozitatea, presentimenul a ceea ce reprezintă sarcinile prezentului. Trăim într-o perioadă în care mulți oameni trebuie să conștientizeze ce trebuie să se întâmple. Din această cauză trebuie ca un număr cât mai mare să înțeleagă ceea ce trebuie știut, vrut, simțit în prezent, pentru ca omenirea să poată ajunge la un fel de evoluție. Căci a nu vrea să urci înseamnă, în prezent, a vrea să cobori.
Dar mai există și o altă cunoaștere cu privire la încorporarea sufletelor decât aceea despre care am vorbit ultima oară.
Am spus, în conferințe anterioare, că poate fi clar remarcat, pentru cercetarea din cadrul științei spiritului, cât de multe suflete care trebuie să coboare acum din lumile spirituale în corpuri fizice contemplă această încorporare cu un fel de repulsie, cu un fel de antipatie. În prezent există ‒ și la baza acestui fapt se află condițiile pământești actuale ‒ un fel de repulsie a sufletelor omenești de a reveni în corpuri fizice. Se înțelege de la sine că, vorbind despre aceasta, relatăm despre trăiri sufletești care au premers încorporării în corpuri fizice și care nu aparțin memoriei obișnuite, actuale, astfel încât ceea ce caracterizăm în felul acesta le este inconștient multor oameni de azi. Dar poate fi conștientizat dacă ceea ce a luat naștere prin cercetarea spiritului poate fi comparat cu fenomenele actuale, cu fenomenele prezentului. Noi trebuie să luăm foarte, foarte în serios această comparare a cunoștințelor ce vin din cercetarea spritului cu fenomenele prezentului.
În fond, prezentul este un timp care nu se apropie de om așa cum s-au apropiat de aceștia timpurile trecute. Dumneavoastră știți că sunt cu totul împotriva folosirii expresiei „perioadă de tranziție” ‒ totdeauna trăiești într-o perioadă de tranziție. Este vorba de ce se tranzitează. Este mai puțin cazul să se lăbărțeze fraza în speculații despre faptul că trăim într-o fază de tranziție, cât să se recunoască ce ne vine din trecut și trebuie depășit în acest prezent, ce trebuie pregătit pentru viitor. Și trebuie spus că secolul al XX-lea, în care existăm, este astfel organizat în legăturile lui cu omenirea care se dezvoltă, încât, prin faptul că aceasta trăiește parțial în acest secol, acele suflete care sunt în corpuri fizice trebuie să afle ceva cu totul special prin această viață pe Pământ. Viețuirile trebuie să fie importante, într-un anumit mod hotărâtoare. Încercați să comparați ceea ce poate fi viețuit în prezent cu viețuirile umanității din timpurile anterioare și veți descoperi că se vorbește poate în mod ușuratic despre unele aspecte când se spune: Ceea ce s-a întâmplat până acum, în secolul al XX-lea, nu suferă nicio comparație cu evenimentele acelei istorii care este consemnată în analele umane. ‒ Dar tocmai când pătrunzi mai adânc în evenimentele prezentului trebuie să observi că în timpul nostru trebuie să se afle pentru omenire experimentarea unor lucruri care nu se lasă comparate cu aspectele timpurilor anterioare.
Pentru a întări cele afirmate acum s-ar putea selecționa multe dintre fenomenele prezentului. Dar nu vreau să ating decât puține din acestea. Tocmai din punctul de vedere al zonei Pământului în care trăim, și contemplând lucrurile pentru moment mai mult din punct de vedere spiritual, putem spune: Luat în fond, este ceva poate înspăimântător faptul că în această Europă Centrală s-au petrecut cu o viteză atât de fantastică transformările care au avut loc începând aproximativ de la mijlocul secolului al XIX-lea până în secolul nostru, al XX-lea. Numai că în general nu se ia în seamă tot ce s-a întâmplat aici. Cel care are fler pentru așa ceva poate compara întregul mod în care gândeau oamenii din centrul Europei acum 70, 80 de ani și modul în care gândesc în prezent, dar mai ales cum simțeau atunci și cum simt azi. Este o deosebire exterioară foarte clară. Dispoziția sufletească a omenirii din Europa Centrală s-a schimbat radical. La aceasta se mai adaugă ceva. Sigur, majoritatea oamenilor sunt ca adormiți față de evenimentele cele mai importante; ei nu le observă. Totuși evenimentele sunt prezente. Există astăzi scrieri bine intenționate, care emană mai mult de la oamenii regiunilor vestice, englezi, americani, care sunt pline de compasiune pentru situația materială a omenirii central-europene. Acest lucru este corect. Dar ce se află la baza acestui curent spiritual este ceva care ar trebui să fie urmărit cu cea mai mare atenție. Căci acestei Europe Centrale care azi, mai mult ca oricând, este plasată la locul decisiv dintre Orient și Occident ‒ înțeleg prin Occident mai mult acele ținuturi în care tonul este dat de elementul anglo-american ‒, dacă se iau în considerare în prezent condițiile exterioare, pare să trebuiască să i se acorde atenție pentru modul său spiritual specific. Vă rog, mai ales, să nu înțelegeți greșit ceea ce spun acum. Sigur, poți avea o înțelegere deplină pentru necesitățile materiale, și nu este chiar atât de greu s-o ai în prezent, în vremea mizeriei și a lipsurilor; dar necesitatea spirituală este ceva care trebuie focalizat înainte de orice.
Încercați totuși, fără a asculta ceea ce se spune din cauza prejudecăților care există poate în sufletul dumneavoastră, să înțelegeți ce poartă în ele evenimentele actuale pentru destinul Europei Centrale din punct de vedere spiritual. Oare nu tinde totul spre desființarea, eliminarea de pe Pământ a acestei spiritualități central-europene? Ar trebui, dacă se focalizează fără prejudecăți acest fapt, să resimți aprinzându-se în tine impulsul de a face tot ce se poate pentru menținerea în continuare a acestei spiritualități cu adevărat central-europene. Dacă nu vor exista dezvoltări de forță foarte importante, atât estul cât și vestul Pământului se vor lega, peste Europa Centrală, mai întâi probabil într-o dușmănie formidabilă, dar mai apoi, trecând dincolo de dușmănie, spre un curent care, de fapt, nu trebuie să fie vrut de Europa Centrală, spre un curent care vrea să existe apoi ca fiind cultura lumii, civilizația lumii. Iar ceea ce vă spun acum este legat de repulsia pe care o au suflete ce coboară în prezent pe Pământ față de încarnarea în corpuri fizice actuale. Nu numai acele suflete despre care nu de mult am spus că provin în mare parte din Europa Centrală mai veche, apoi au migrat spre răsărit cu întruparea lor actuală, suflete care de fapt nu au avut prea multă plăcere să fie în aceste corpuri, ci și acele suflete care se află în regiunile vestice, în America, în părți întinse din Anglia care, după cum știți, au trăit mai demult în corpuri orientale nu și-au contemplat încorporarea în timpurile mai vechi ale Pământului cu deplină simpatie. Dacă este îngăduită expresia, nici sufletele Răsăritului, nici cele ale Apusului nu trăiesc în mod cu totul normal în aceste trupuri. Acest lucru se poate observa în mod clar dacă abordăm civilizația actuală cu mijloacele științei spiritului.
Avem înainte de orice acești oameni ai Răsăritului. Din diferitele descrieri ale istoriei culturii de pe pozițiile științei spiritului, știm în ce trupuri locuiesc aceste suflete. Aceste suflete ale Răsăritului nu au, desigur, un interes comun, dar există un interes dominant până în ținuturile răsăritene europene. Aceste suflete, suflete dătătoare de ton, trag din antipatia lor față de încorporarea actuală consecința de a nu se transpune integral în teatrul acțiunii evenimentelor terestre, de a nu epuiza faptele acestor evenimente terestre. Este o repulsie înnăscută a sufletelor Răsăritului față de cunoașterea și coacționarea cu ceea ce a devenit în Europa Centrală și în Apus cultură exterioară, științe ale naturii, tehnică exterioară etc. Și atunci se poate spune: În totală opoziție cu ceea ce în timpuri mai vechi a fost cea mai bună dispoziție sufletească în centrul Europei, în prezent vedem, din condițiile încorporării descrise ultima oară de mine, cum numeroase suflete ale Europei Centrale sunt cuprinse de această respingere de a se încadra în condițiile prezentului. ‒ Să contemplăm fără prejudecăți timpul nostru. Mulți oameni vor, într-un mod cu totul greșit, să se retranspună sufletește în concepția spirituală a Orientului, simt chiar un imbold mistic de a nu participa la ceea ce se întâmplă în prezent în lumea exterioară, ar vrea să se piardă într-o contemplare a vieții mistic-exaltată, ar vrea să introducă în viața noastră de o cu totul altă natură ceea ce era justificat cândva pentru viața orientală a timpurilor vechi, care acum a rămas în urmă, fiind în decadență.
Misticismul străin de lume este unul din lucrurile atât de nocive în prezentul nostru. Acest misticism este prezent sub diferite forme. El este prezent la cei care adoră tot felul de concepții despre spirit prelucrate după modele orientale. El mai este însă prezent într-un mod care este mai puțin observat, și care trebuie să ne preocupe. Pe tot Pământul civilizat, de la răsărit la apus, noi trăim în prezent într-o legătură cu totul uimitoare cu întreaga noastră civilizație, ba chiar cu viața, în general, trăim într-o relație uimitoare cu limbajul. Cu cât trecem mai departe spre Orient, cu atât observăm mai mult strădania de a nu lăsa limbajul să coboare în plan fizic, de a lăsa limbajul, vorbirea, să fie străbătută de o anumită parte a sufletului, de a nu-l lăsa să se epuizeze în cuvinte, ci de a avea sentimentul că circulă pe deasupra, că nu trece în întregime în cuvintele rostite. S-ar spune că este prezentă strădania de a nu vrea să se adapteze vorbirea la condițiile planului fizic, ci de a o reține în om pentru a se ajunge la exprimare în limbă mai mult a unor stări de vrajă. Trebuie să-ți însușești o privire critică pentru a vedea cât de mulți oameni consideră că merită disprețul cel care se străduiește să-și facă limbajul cât se poate de plastic. Ei găsesc acest lucru prea intelectualist, că reprezintă o prea mare coborâre a viețuirii în condițiile fizice. Ei ar dori să păstreze vorbirea într-o stare de semiobscuritate, într-o stare crepusculară. Ei găsesc că este poetic numai ceea ce menține limba într-o stare crepusculară, le place o astfel de înăbușire a elementului lingual. Strădania de a avea în orice cuvânt, în fiecare frază ceva care acoperă un adevăr trăit deplin este ceva care unor astfel de suflete nu le este simpatic. Asemenea suflete ar vrea să vorbească fără a conviețui cu ceea ce constituie scopul vorbirii ‒ cu realitățile. Această voință de a nu trăi cu realitățile este caracteristică pentru o mare parte a omenirii noastre contemporane. Și este mai mult sau mai puțin o caracteristică a vorbirii însăși, cu cât pătrundem mai mult spre răsărit.
Limbile vestice au, dimpotrivă, o altă caracteristică. Desigur, occidentalii se străduiesc să atingă realitatea cu ajutorul limbii, să se afunde în realități, dar ei nu-și finisează limba, o lasă să se stingă, astfel încât, de fapt, se afundă în realități dar cu o limbă nefinisată suficient sub raport plastic, cu o limbă care nu include suficientă dragoste. Acest lucru se leagă de alte înclinații ale Vestului. Din Apus a provenit, în esență, acel mod de abordare care, de fapt, nici nu urcă până la om. Este vorba în primul rând de darwinism, care conține, fără îndoială, lucruri ce merită admirate, dacă este vorba să înțelegi lumea animală. Trebuie să urmărim mai puțin pe fanaticii darwinismului, decât darwinismul în sine. Există în darwinism multe lucruri demne de admirat care se referă la lumea animală, și atunci ești tentat să spui: Omul se află în vârful lumii animale. ‒ Dar prin aceasta nu se face nimic pentru a înțelege omul. Aceasta se întâmplă în Vest și pe tărâm social. Vedem cum aici se pun în valoare concepții care, de fapt, îl exclud pe om din câmpul observației. Vedem cum în cadrul economiei sociale a Vestului omul nu joacă un rol special. Un rol important joacă ceea ce ține exterior-material de om. Proprietatea privată este considerată, de fapt, ca reprezentând individualitatea în economie, nu omul. Și nu se vorbește despre acea libertate care izvorăște din întreaga ființă umană, ci numai despre libertatea economică. De la Adam Smith [ Nota 13 ] și din vremuri ceva mai vechi, se vorbește despre libertatea economică, despre ceea ce omul are de aruncat în balanța civilizației prin faptul că posedă ceva, și că posesiunea îi conferă independență economică etc. Dar nu se vorbește despre ce este, de fapt, omul, despre libertatea care izvorăște din interiorul omului.
Toate aceste lucruri indică fenomene cu mult mai profunde. Acele suflete care se încorporează cu oarecare repulsie în corpuri orientale, pentru că le obligă la aceasta alte relații, au de fapt în mare măsură tendința de a nu lăsa capacitățile de cunoaștere ale acestor corpuri să ajungă la înțelegerea prezentului Pământului. Ele se străduiesc să mențină omul cu conștiența sa în afara prezentului Pământului. Această dispoziție sufletească este ceva în sensul cel mai clar luciferic și acest luciferic adie dinspre Răsărit.
În Vest, dimpotrivă, în suflete există ceva în sensul cel mai clar ahrimanic. Ele nu vor să pună stăpânire pe corpuri în așa fel încât să privească lumea cu simțurile deschise, ci se afundă în aceste corpuri astfel încât nu le cuprind în întregime, nu le spiritualizează deplin. Ele trăiesc în corpuri, dar nu le impregnează în întregime. Aceasta este o consecință a faptului că trăiești într-un corp și nu ai o simțire deschisă pentru ceea ce există în jur, în lume. Dacă ai această simțire, descoperi nu numai adevărul exterior, fizic-sensibil, ci și spiritualitatea care se află la baza acestui adevăr fizic-sensibil. Această spiritualitate nu o descoperi dacă, fiind întrupat în corp, nu-l pătrunzi pe acesta în întregime, până la periferie. Aceasta este dispoziția sufletească a Vestului. În asemenea condiții, se poate spune că efectiv unele corpuri ale oamenilor vestici sunt astfel alcătuite încât sufletele, când concresc cu corpurile, nu sunt deplin puse în valoare. Prin faptul că sufletele umane nu sunt valorificate integral, corpurile pot deveni învelișuri, lăcașurile pentru cu totul alte entități, care se mută apoi în ele, care chiar anesteziază ceea ce se află în particularitățile sufletelor umane.
În toate aceste situații, dinspre Răsărit se propagă o stare sufletească, dinspre Vest o alta. Starea care se răspândește dinspre răsărit, încearcă să mențină în modurile de simțire ale timpurilor vechi, care încă tind să urce în mod instinctiv spre spiritualitate, tendința de a nu lăsa omul să coboare atât de mult încât să se poată lega de situația de pe Pământ. În Vest, dimpotrivă, se pune în valoare curentul care determină să nu fie percepută spiritualitatea ce este activă în toată existența, ci să se oprească la ceea ce a devenit omul, deoarece el este locuit de suflet dar trupul nu este atât de iubit încât acesta să vrea să-l cuprindă în întregime. Dinspre Vest s-ar dori conservarea stării actuale a umanității, cu mentalitatea ei materialistă, cu activitățile ei materialiste. A nu lăsa să se ajungă până la ceea ce amplifică contactul cu condițiile materiale ale Pământului, ci a-l reține pe om de la preluarea deplină a prezentului în sine, aceasta s-ar dori dinspre Răsărit. Din ambele sensuri se manifestă, de fapt, strădania de a nu lăsa omul să ajungă la înțelegerea deplină a prezentului. O teamă imensă care pune stăpânire în mod inconștient pe omenire amplifică această situație. Cine observă prezentul fără prejudecăți, cu marile decizii pe care el le poartă în sine, trebuie să i se opună cu curaj.
Există două moduri de a te feri să iei atitudine împotriva deciziilor prezentului. Unul este acela că devii mistic confuz sau teosof și repeți într-un mod superficial „ex oriente lux”-ul. Așa poți să-ți fundamentezi un sentiment de bunăstare interioară printr-un fel de fugă în fața deciziilor prezentului. Te poți ridica atunci deasupra lor, poți chiar să te simți excelent în această mistică sau teosofie și poți disprețui tot ce se întâmplă în ambianță ca fiind „lumea rea”, ca fiind lumea materiei, care este de valoare minoră. Dar acesta este elementul nociv al acestei extreme, după cum și cealaltă extremă este nocivă. Ea își face apariția în curentul vestic care scoate la iveală omul materialist, la care teama de a se opune deciziilor prezentului îl face să spună: Omul este produsul a ceea ce se întâmplă în el fizic-fiziologic, iar a vorbi despre decizia proprie a omului este un nonsens, este un lucru pe care nu trebuie să-l luăm în seamă. Este necesar să cultivăm ceea ce s-a format fizic-fiziologic corporal în om. Cel ce vorbește despre o spiritualitate specială este superstițios. ‒ În această orientare se fuge de spiritualitate, în timp ce în cealaltă se fuge de materialitate.
Așa se face că există în prezent două dispoziții sufletești extreme: pe de o parte materialismul care este ahrimanic, de cealaltă parte misticismul care este luciferic. Avem, pe de o parte, marele curent al concepției despre lume occidental, mergând spre răsărit, care prelucrează o știință mecanicistă a naturii, care străbate toată așa-zisa formare exterioară a noastră. Pe de altă parte, avem curentul dinspre Răsărit spre Occident, care va cuprinde tot mai multe spirite. Și ar fi de dorit ca ceea ce este antroposofie să nu fie nimicit de aceste spirite prin interpretarea ei în spiritul unei mistici confuze. Avem reprezentat acest curent mai ales în acea concepție teosofică despre lume care vrea să importe din Orient lucruri de mult perimate, care în prezent nu sunt de nicio utilitate pentru omenire.
Acestea sunt cele două extreme care, dincolo de o mare inamiciție produsă de condițiile exterioare și de opozițiile interne, ar vrea să-și dea mâna din ambele părți. Și pentru că sunt prezente aceste curente, și pentru că aceasta este situația, oamenilor din ținuturile Europei Centrale le merge atât de rău tocmai din punct de vedere spiritual. Sună trivial ca exprimare, dar pentru noi nu este trivial, ci cu adevărat tragic.
Acest lucru ar trebui urmărit cu ochiul sufletesc treaz. Dacă am vrea să exprimăm situația într-un mod mai radical, am spune: În Europa Centrală a fost pregătită sinteza superioară, consonanța, armonia superioară a acestor două extreme, din care armonie, din care consonanță poate să țâșnească un progres pentru omenire. Căci aici, în Europa Centrală, au culminat curente spirituale care au apărut din fundamente cu adevărat importante, din ceea ce a apărut ca stingere a unui crepuscul copleșit, înăbușit de celălalt, mai întâi ca o spiritualitate intelectualistă în idealismul german, în concepții despre lume ca cele pe care le aveau Fichte, Schelling, Hegel [ Nota 14 ]. Dintre acestea, cea a lui Schelling a fost chiar la sfirșitul ei aproape de a da naștere, treptat, la ceea ce ar fi putut să evolueze într-o adevărată știință a spiritului, pentru care timpul încă nu sosise.
Dar lucrurile apar ca și cum lumea ar fi făcut o conjurație să nu lase să se ajungă la vreo dezvoltare ceea ce se afla aici în evoluție. Aș vrea să spun că dinspre Orient și dinspre Occident s-au coalizat Lucifer și Ahriman pentru ca această sinteză să nu înflorească. Aici, în această regiune mediană a Pământului, au fost, de fapt, acei oameni care, chiar dacă uneori din cauza condițiilor au trebuit să se oprească la mijloc de drum, s-au străduit spre spiritualitate, dar în același timp au tins și spre o cunoaștere plină de dăruire a naturii. Ce minunată pendulare există, de exemplu, la Goethe între atracția de a contempla continuu lumea în mod spiritual și de a o contempla prin prisma fenomenelor ei naturale exterioare. Cât de mult a căutat Goethe consonanta între ceea ce-i spunea spiritul și ceea ce îi revela natura. Și vedem cât este de înăbușită această direcție a lui Goethe, care are deja rădăcini în toată Europa Centrală! Pe de o parte, vedem influența Vestului. Am perceput-o în știința noastră exterioară, care este în întregime occidentalizată, care este cu totul refractară, în metodele ei, față de spiritual. Și chiar dacă, uneori, preia credința în ceva spiritual, ea este totuși refractară la prelucrarea spiritualului în metodele sale, și anume în cercetările științifice. Ce am văzut în ultimele decenii, pe de altă parte, la omul care vrea să se elibereze de această tendință care paralizează zborul? În cadrul acelei civilizații din Europa care a văzut apărând în sânul ei ceva cum sunt Scrisorile despre educația estetică a omului ale lui Schiller [ Nota 15 ], în baza cărora ar fi putut să aibă loc o minunată dezvoltare a sufletescului și a spiritualului, numeroși oameni s-au atașat de flecăreala a tot felul de mistici americani, de Ralph Waldo Trine [ Nota 16 ] și alții asemănători lui, de acea sporovăială mistică care, în comparație cu ceea ce există aici, în substanța spirituală central-europeană, este ceva cu totul inferior, o strădanie egoistă pentru o bunăstare interioară, nu pentru un adevărat entuziasm spiritual. Vedem aici toată puterea de pătrundere a ceea ce aș numi tendința de inundare a străvechiului spirit central-european de ceea ce este occidental. Este de la sine înțeles ‒ pe tărâm antroposofic este cu totul de la sine înțeles ‒ că aceasta nu înseamnă să spunem ceva împotriva oamenilor. Oamenii trebuie să fie respectați la fel pe tot Pământul. Dar oare ceea ce trăiește în oameni este identic cu ceea ce străbate sufletele omenești ca o cultură, ca o sferă a civilizației? Oare este corect să se spună că dacă cineva se ridică împotriva curentelor spirituale occidentale prin aceasta ar lovi în oamenii occidentali? ‒ Nu, el nu lovește în oamenii occidentali, ci vrea să arate care este atmosfera spirituală din Occident. Nu vedem oare cum la mulți oameni din Europa Centrală există dorința de a prelua în viața lor spirituală unele fragmente de înțelepciune veche din Orient? Pe cunoscător îl doare cu adevărat sufletul când constată asemenea importuri din viața de înțelepciune orientală. Chiar dacă se preiau învățături relativ ușor asimilabile cum sunt cele din Bhagavad Gita, trebuie totuși să fie înțeles faptul că ceea ce poate obține în prezent omul central-european de la Bhagavad Gita este cel mult ceva asamblat de el însuși, dar că aceasta nu este nicidecum înțelepciunea spirituală orientală. Căci acest lucru nu mai există nici în Orient. Oamenii visează când pot medita asupra unui pasaj oarecare din Bhagavad Gita, dar, în fond, nu iau nimic serios din aceasta, ci numai ceva cu care își realizează o anumită voluptate interioară. Ei nu au curajul să preia ceea ce ar crea un echilibru în ținuturile mijlocii, o atmosferă spirituală respirabilă. Trebuie spus chiar că în pătrunderea așa-numitei teosofii estice se află ceva care este de mult un contracurent dăunător în Europa Centrală. ‒ Această afirmație nu se aplică la faptul că pentru anumite lucruri nu s-ar putea folosi terminologia Orientului, că nu se pot folosi concepte ale Orientului, că nu trebuie să încerci să înțelegi Orientul. Este vorba de cu totul altceva, și anume de acele aspecte pe care am încercat să le prezint în cele expuse.
O astfel de înclinație ‒ fie către materialismul deschis al Occidentului, așa cum apare în acest curent, sau către materialismul înfrumusețat al Occidentului, așa cum se manifestă prin Trine sau prin Christian Science [ Nota 17 ], care nu reprezintă altceva decât tot materialism ‒ înseamnă un pas spiritual înapoi. Atât înclinația către acestea cât și către tot felul de misticisme în domeniul spiritual înseamnă în mod clar un pas înapoi. Progresul este adus, în fond, de ceva care este bine pregătit, care însă, în prezent, reprezintă stratul aflat sub solul, ca să spunem așa, al civilizației central-europene peste care s-a stratificat ceea ce este confluență între Orient și Occident. Căci este un adevăr, adeseori amintit aici, care poate fi preluat și din scrierile și conferințele mele, că Biblia, Noul Testament au avut în fond aceeași soartă ca alte scrieri orientale. Noi nu le avem în forma lor adevărată. La forma lor adevărată se poate ajunge numai prin știința spiritului, care readuce vivacitatea necesară pentru a înțelege aceste lucruri. Dacă introducem însă această vivacitate în Biblie, în Noul Testament, cei care sunt astăzi reprezentanții oficiali, ca Traub etc., sunt primii care prezintă acest fapt în fața lumii ca pe o fantezie, ca ceva revoltător, ca ceva condamnabil.
Aici, în Europa Centrală, sunt prezenți acei oameni care, pe de o parte, ar dori să se înalțe spre spiritualitate și, pe de altă parte, au un simț pentru înțelegerea întregii dimensiuni a lumii fenomenelor naturale exterioare. Acest lucru este necesar în prezent. Numai dintr-un asemenea spirit poate progresa omenirea. Din acest motiv este necesar, de asemenea, ca oamenii să aprofundeze în prezent ceea ce poate oferi observarea naturii, după cum este necesar, în alt sens, să aprofundeze ceea ce poate aduce știința spiritului. Nici una, nici cealaltă nu cuprind întregul adevăr, numai consonanța ambelor în sufletul uman dă adevărul întreg. La fel stau lucrurile și în domeniul practic. Nici exercitarea unilaterală a religiei, care ar vrea să fugă de lume sau cel puțin ar vrea să conviețuiască cu lumea așa cum este ea, în schimb ar dori să trăiască în toate înălțările religioase posibile, care sunt străine de lume, nici practica religioasă și nici, pe de altă parte, rutina exterioară care domină viața noastră oficială nu pot contribui în vreun fel la progres. Poate progresa în viața practică exterioară doar cel care le cuprinde cu iubire pe amăndouă, care, pe de o parte, înțelege măsurile practice pe care le pretinde lumea exterioară de la noi, și, pe de altă parte, este înclinat să lege ceea ce ne pretinde lumea exterioară cu ceea ce îți poți însuși printr-o educație bazată pe știința spiritului, ceea ce te face îndemânatic, astfel încât această îndemânare să nu fie pur și simplu un antrenament exterior, ci un mod de a acționa iluminat de o spiritualitate interioară care își are în același timp rădăcini și în structura sufletească. Numai astfel se poate ajunge la ceea ce ne pune timpul prezent ca sarcină. Acesta este lucrul pe care trebuie să-l înțelegem.
Există mulți oameni care combat azi știința spiritului la care ne referim aici, pentru că această știință se referă pe larg la lucrurile spirituale, pentru că, așa cum fizica ne vorbește despre anod și catod, știința spiritului ne vorbește despre faptul că sufletele intră în corpurile pământene, venind din lumile spirituale, cu diferite dispoziții ‒ cu simpatie sau cu antipatie. Din cauză că știința spiritului privește spre fenomenele naturale, ca și la faptele spirituale, ea este respinsă de multă lume. Știința spiritului este respinsă de cei care iau în considerare numai natura exterioară, pentru că în antroposofie nu-și pot reprezenta, de fapt, nimic, în aceasta ei nu găsesc poate decât cuvinte. Dar această știință a spiritului este respinsă și de acei oameni care vor să trăiască într-o mistică neclară, având cunoștințe religioase vechi, moștenite, care nu și-au găsit legătura cu practica de viață mai nouă. Știința spiritului este respinsă și de cei ale căror noțiuni nu au niciun conținut, ci vor numai să se folosească de sonoritatea cuvântului, de conținutul cuvântului, așa cum fac mulți filosofi ai prezentului, chiar și cei care fondează în prezent „școli de înțelepciune” [ Nota 18 ]. Acesta este însă exact lucrul de care nu avem nevoie. Nu avem nevoie de o înțelepciune de cuvinte care refuză să pătrundă în faptele naturii. Nu avem nevoie nici de o mistică sporovăitoare, neclară și nici de ceea ce vrea să pătrundă lipsit de spirit în fenomenele naturii. Ne trebuie o sinteză, o legătură între amândouă, căci doar aceasta reprezintă realitatea. Și exclusiv din acest punct de vedere trebuie să focalizăm faptul că vorbirea noastră, vorbirea umană, în timp ce înaintăm din Orient spre Occident, deci și în Europa Centrală, a preluat tocmai acele forme care îi dau plasticitate, care permit ca limba să se simtă legată în interioritatea omului cu întreaga dispoziție și structură sufletească. Pe de altă parte, tocmai limbajul Europei Centrale vrea să fie ceva care să se poată scurge în evenimentele exterioare, și care nu va fi reținut în mod egoist în om. Este un fapt care ar putea fi constatat într-o limbă cum este cea a lui Goethe și Hegel. Aici lucrul este clar în structură. Iar structurile care sunt prezente sunt foarte adecvate a fi dezvoltate, ele tind chiar spre ceea ce vrem să realizăm prin știința spiritului.
În orice caz, nu trebuie să ne mirăm că știința spiritului este ponegrită atât de cei care sunt contaminați oriental, cât și de cei contaminați occidental, ponegrită inconștient, ponegrită obiectiv. Pe de altă parte, știința spiritului trebuie să-și clarifice mereu esența. Din această cauză, sarcina mea de azi a fost să vă vorbesc despre aceste aspecte, iar celor care se află în interiorul mișcării antroposofice le revine obligația de a încerca să clarifice ce vrea această știință a spiritului antroposofică, că nu trebuie să evităm să vorbim despre faptele spirituale, despre lumea suprasensibilă ca despre o realitate deplină, așa cum se vorbește despre lumea fizică, să precizeze faptul că, prin educația antroposofică a sufletului, știința spiritului trebuie să facă astfel încât omul să realizeze o judecată deschisă, liberă, despre ceea ce sunt, în prezent, necesitățile practice. Faptul că întreprinderile noastre practice iau naștere cu o anumită consecvență tocmai din concepția noastră spirituală este ceea ce ar trebui să-și clarifice fiecare din cei ce aparțin acestei mișcări spiritual-științifice. Lor le revine sarcina să plaseze această știință a spiritului în lumina corectă, prin opoziție cu rătăcirile lumii, de a arăta ce vrea ea de fapt. În prezent nu găsim suficiente prilejuri de a pune știința spiritului în adevărata ei lumină.
S-ar putea să vi se pară că aș vrea să clarific unele lucururi din prea multe părți. Dar nu este vorba de faptul că azi trebuie să aflăm tot mai multe fapte interesante din lumile spirituale, ci că impulsurile care ne vin de la aceste fapte spirituale ale lumilor suprasensibile trebuie să poată veni pentru a se putea impregna în mod corect în lumile sensibile.
Este necesar ca sufletul treaz să fie cu adevărat conștient de pericolul care amenință atât din acea parte a evoluției omenirii care vrea să mențină oamenii într-o reverie luciferică, cât și din acea parte care vrea s-o împingă cu totul în jos, în planul ahrimanic-material. Căci falsul misticism, falsa intelectualitate, caracterul străin de lume, care tind spre iluzoriu, nu spre deplină claritate și lumină interioară, această dispoziție orientală conduce la neadevăr interior. Dispoziția orientală devine neadevăr interior, așa cum dispoziția occidentală, care vrea să-l reducă pe om la concepții materialiste și la comportament materialist, conduce la minciună exterioară.
Ceea ce amenință în prezent omenirea este, pe de o parte, căderea în neadevăr interior, prin misticismul fals și prin conservarea unor confesiuni religioase, iar pe de altă parte tendința spre minciuna exterioară ‒ frazeologia timpurilor noastre este deja începutul tendinței spre minciună exterioară ‒, prin afundarea în simpla materialitate. Aceste două primejdii ar trebui să fie recunoscute cu sufletul treaz tocmai de cei care, de fapt, caută înțelegerea științei spiritului cu orientare antroposofică. Acest lucru am vrut să vi-l înscriu azi în suflete ca fiind un gând care nu trebuie să fie numai ascultat, care este considerat a fi teoretic, ci un gând care se încălzește în suflete cu adevărat și a cărui căldură are drept consecință impulsuri de viață. Căci știința spiritului nu este ceea ce vrea ea să fie, dacă nu încălzește sufletul și nu creează cu adevărat, pe calea ocolită a acestei încălziri, impulsuri de viață. Dacă facem acest lucru fiecare din noi cât putem de bine, atunci din unirea sufletelor având această dispoziție va rezulta ceva de care prezentul are într-adevăr foarte mare nevoie.
Și acum, dragii mei prieteni, aș vrea să mai fac o observație, care este foarte dureroasă, dar pe care trebuie să v-o împărtășesc. Am spus o dată, dar trebuie s-o spun azi încă o dată, că nu pot răspunde multor solicitări de discuții private, că acum nu-mi pot desfășura viața privată ca mai înainte. Nenumărate sarcini îmi ocupă ziua și o parte din noapte, iar prietenii ar trebui să înțeleagă că nu mai este loc de discuții particulare. Se pare că acest lucru nu este văzut prea bine. Dar există un mijloc pentru a depăși această stare care, admit, este neplăcută. Acesta ar consta în faptul ca noi toți, atât cât stă în puterile noastre, să colaborăm la realizarea sarcinilor mișcării antroposofice. Avem puțini oameni care colaborează cu adevărat cu dăruire. Fiecare lucrează cum îi place lui. Nu trebuie înțeles greșit când se spune că avem prea mulți colaboratori. Nu avem prea puțini, ci, după anumite considerente, prea mulți colaboratori. Dar nu trebuie să se înghesuie toți spre ceea ce a fost realizat, ci să se creeze posibilitatea de a se lucra cu adevărat în forță. Dacă concepem problema astfel, putem progresa în modul corect. Așa cum am spus, îmi este deosebit de neplăcut, dar sunt nevoit să refuz multe doleanțe private. Multe situații personale pot fi altfel rezolvate, până când vor veni timpuri mai favorabile. Este răspândit printre noi acest conservatorism de a repune pe tapet, chiar cu violență, stări care altădată erau favorabile, care însă nu mai pot fi actuale atât timp cât trebuie să lucrăm în forță pentru realizarea sarcinilor ce ni se impun de dimineața până seara, uneori și dincolo de seară. În acest sens trebuie să ne înțelegem, altfel nu ajungem în cadrul mișcării noastre la o linie rodnică. Este mult prea slabă prezența conștienței că și un ajutor spiritual reciproc, o consiliere reciprocă pot conduce la extinderea actuală a mișcării. Imaginați-vă cum ar fi dacă de fiecare dată când revin aici, la Stuttgart, aș avea convorbiri private cu fiecare dintre dumneavoastră. Cum ar putea fi rezolvate atunci sarcinile curente. Poate că unii vor spune că nu înțeleg ce vreau să spun, dar vor fi și dintre aceia care știu de ce trebuie să vă comunic aceste lucruri.
