În baza discuțiilor pe care le-am purtat aici în ultimul timp, aș vrea să vă mai prezint câte ceva ce v-ar putea fi de folos pentru a veni în apărarea mișcării antroposofice atacată din diferite unghiuri cu tot ce apare ca o consecință a activităților ei. În ultima vreme se văd apărând pretutindeni atacuri ‒ există multe atacuri, dar eu vreau să vă prezint azi numai o anumită categorie ‒ care se îndreaptă împotriva întrprinderilor noastre practice, a ceea ce trebuie să lăstărească ca practică a vieții din mișcarea antroposofică. Frecvent poți auzi spunându-se: Oamenii fondează o „Zi care vine”, oamenii fondează un „Futurum”. Ce vor ei cu aceasta? Ei nu urmăresc nimic altceva decât să amenajeze niște lucruri practice pentru cei care își afirmă apartenența la concepția despre lume antroposofică. Așadar, se realizează și fundații economice cu scopul de a procura celor ce împărtășesc concepția antroposofică despre lume o anumită putere, chiar dacă la început ea este o putere economică.
Dacă ar exista o preocupare mai exactă legată de ceea ce se află la baza unor astfel de întreprinderi, așa cum derivă ele din întregul spirit al mișcării antroposofice, un asemenea reproș nu ar putea să apară. Dar, pe de altă parte, nu se poate contesta că și în interiorul mișcării antroposofice se spun adesea lucruri care contribuie din plin ca asemenea neînțelegeri să poată apărea. Este însă în natura felului în care ceea ce aici este numit antroposofie vrea să se plaseze față de lume ca o astfel de sentință să poată fi dată într-o formă oarecare. Acest lucru devine clar doar pentru cel care focalizează întregul spirit al acestei mișcări antroposofice.
Mișcarea antroposofică ia în calcul în întregul lor forțele care se află la baza evoluției omenirii. S-a subliniat de multe ori că evoluția omenirii trece prin anumite puncte cruciale și că aceste puncte de cotitură trebuie observate. Aș vrea să atrag atenția asupra unui astfel de punct de cotitură important, tocmai pentru a arăta cât de puțin poate fi justificată judecata conform căreia noi vrem să oferim oamenilor o anumită dogmatică.
Desigur, este posibil ca la unii antroposofi să se evidențieze ca un fel de anomalie, ca un fel de excrescență a fanatismului de a reprezenta o anumită dogmatică; poate chiar această anomalie este însușită de mulți, dar acest lucru nu este în spiritul mișcării antroposofice. Dacă privim retrospectiv evoluția umanității în spiritul acestei mișcări, găsim că în acele timpuri mai vechi în care clarviziunea instinctivă era răspândită printre oameni structura sufletească era alta, că omul se plasa cu totul altfel în lume.
Ce se voia prin acele lăcașuri din vechile timpuri ale omenirii pe care le-am desemnat adeseori ca fiind centre de Misterii? ‒ Să lăsăm deoparte toate detaliile și să focalizăm sensul esenței Misteriilor.
Cei care erau considerați maturi și corespunzători pentru a fi primiți în centrele de Misterii participau în timpul lor terestru, așadar între naștere și moarte, la o anumită instruire care le era făcută de conducătorii acestor centre și care își avea originea în ceea ce aceștia aveau de împărtășit cu privire la lumile suprasensibile. Niciun astfel de conducător nu făcea un secret din faptul că, potrivit părerii sale, în cadrul Misteriilor învățătura nu pleca numai de la oameni, ci că în diferitele acțiuni cultuale care erau înfăptuite în centrele de Misterii erau prezente entități supraumane, spiritual-divine, iar cu ajutorul acestor, să spunem, zei se putea realiza instruirea și tot ce o însoțea. Esențial era, așadar, faptul că organizarea Misteriilor era de așa natură încât atrăgea entități spiritual-divine care, prin gura celor care erau conducătorii Misteriilor, îi instruiau pe cei care erau studenți ai Misteriilor.
În timpurile mai vechi, în cadrul umanității totul se desfășura în așa fel încât această întreagă organizare socială nu era acceptată numai de cei care erau conducători sau studenți ai Misteriilor, ci și de cei care se aflau în afara Misteriilor, care nu puteau fi părtași la viața din aceste centre. Lucrurile stăteau astfel ‒ este suficient să ne gândim la Egipt ‒ încât cei care erau conducători ai statului primeau directivele din centrele de Misterii. Centrele de Misterii erau considerate locuri de conducere de la sine înțelese pentru tot ce trebuia să se întâmple în cadrul vieții sociale.
Şi în prezent se poate organiza o asemenea instruire esoterică, care poate îmbrăca forme asemănătoare cu cea a vechilor Misterii, numai că ea are un alt sens. Acest fapt se datorează împrejurării că între timpul nostru și vechiul timp în evoluția umanității a apărut un important punct de cotitură.
În acea vreme îndepărtată, instruirea care trebuia să i se facă omului prin Misterii, instruire prin care ajungea la entitățile spiritual-divine, el o primea în timpul dintre naștere și moarte. Dar lucrurile s-au schimbat. Noi trăim după acel punct de cotitură a evoluției umanității în care lucurile s-au schimbat. Același lucru pe care omul îl învăța între naștere și moarte prin Misterii în prezent îl obține înainte de a coborî prin concepție și naștere într-un corp fizic. El îl învață potrivit karmei sale, potrivit pregătirilor dintr-o viață anterioară. Așadar, ceea ce omul viețuiește între marea oră a miezului de noapte al existenței și naștere este ceva ce include și această instruire.
Veți afla ceea ce trebuie spus despre aceste lucruri în alte contexte, într-un ciclu asupra vieții între moarte și o nouă naștere ținut de mine în 1914 la Viena. Dar ceea ce atunci am creionat numai cu câteva trăsături vreau să dezvolt acum mai în detaliu.
În prezent, omul viețuiește ceva asemănător vechii instruiri din Misterii, înainte de a coborî din starea prenatală în corpul fizic. Acesta este un fapt care trebuie avut în vedere. În prezent, nu se poate gândi despre omul care se naște așa cum se gândea în timpurile de demult. Atunci se spunea: Omul coboară pe Pământ și este menit să fie inițiat prin știința Misteriului în legătură cu ceea ce este el, de fapt, ca om. ‒ În prezent, lucrurile nu mai stau așa. Ceea ce am spus se referea la oameni care au parcurs mai puține vieți terestre decât cei actuali, care în viețile lor terestre anterioare au preluat multe lucruri în sufletul lor, ceea ce face ca ei să poată beneficia de o anumită instruire din partea entităților spiritual-divine în cursul stadiului preexistent.
Așa ceva trebuie acceptat ca premisă atunci când este vorba de copil. În prezent trebuie să spunem: Copilul este instruit, el și-a învăluit sufletul său instruit cu corpul său fizic, iar noi trebuie doar să scoatem la suprafață ceea ce este instrucție divină prenatală în el. Astfel trebuie să gândim pedagogic în prezent. Când gândim în sensul științei spiritului orientată antroposofic este clar faptul că, în fond, prin instruire nu putem face nimic altceva decât să înlăturăm orice piedici care se opun scoaterii la suprafață a ceea ce copilul aduce cu sine în lume din viața prenatală. Din această cauză, în pedagogia școlii noastre Waldorf se pune un accent așa de mare, pe faptul ca învățătorul să privească copilul care se află în fața lui ca pe o enigmă pe care trebuie s-o dezlege pentru a afla ce ascunde ea. În niciun caz nu trebuie să considere că poate să inoculeze în copil ceva ce își propune el; nu trebuie să procedeze dogmatic în vreun fel oarecare, ci trebuie să-l considere pe copil dascălul său, să urmărească felul în care copilul se manifestă prin comportamentul său special, să scoată la lumină din copil instrucția divină. Pedagogia și didactica Waldorf constau în înlăturarea învelișurilor copilului, pentru ca el să se descopere pe sine, să deceleze în sine ceea ce este instrucție divină. Din această cauză noi spunem: Nu este nevoie să inoculăm în copil ceva ce am elaborat ca teorie, oricât ar suna de frumos în carte. Aceasta să o lăsăm în grija celor care sunt fixați în confesiuni tradiționale religioase și care vor să facă din copii catolici sau evanghelici sau evrei. Noi nu vrem să inoculăm copiilor o pedagogie antroposofică; noi utilizăm ceea ce numim antroposofie numai pentru a deveni îndemânatici în aducerea în existență a spiritului viu care trăiește în copil din preexistență. Noi vrem să facem din antroposofie un mod de practicare a instrucției, nu o sumă de dogme pe care să le mijlocim copilului prin predare. Vrem să devenim mai îndemânatici. Vrem să dezvoltăm o artă didactică, pentru a face din copil ceea ce trebuie el să devină în modul pe care l-am caracterizat. Ne este clar că toate celelalte științe care sunt oferite omului din cele mai diverse direcții instruiesc, de fapt, capul, dar nu fac din om un artist pedagog-didactician, pentru că nu cuprind întregul om, ci numai capul. Ceea ce este antroposofic cuprinde întregul om, îl face salahor al acelor „trucuri” care trebuie să fie folosite în modul arătat. Folosim antroposofia pentru a deveni învățători iscusiți, nu pentru a o oferi copiilor. Căci în această privință suntem lămuriți: spiritul este ceva viu, nu o sumă de noțiuni, de idei, și el apare la fiecare copil într-un mod individual special, dacă suntem în situația să evocăm în conștiență ceea ce el aduce, prin naștere, pe acest Pământ. Dacă am vrea să-i oferim copilului o sumă de noțiuni, am face ca Pământul să sărăcească. Dimpotrivă, îmbogățim Pământul dacă cultivăm și îngrijim în copil ceea ce i-au dat zeii, ceea ce el aduce cu sine aici, pe Pământ. Atunci apare ceea ce este spirit viu într-un număr de indivizi umani, nu ceea ce o antroposofie oferă acestor indivizi, după cum se spune, pentru a-i uniformiza. Așadar, scopul pe care îl urmărim este acela de a aduce la viață spiritul viu. Din această cauză nu avem niciun interes să oferim copiilor o dogmatică antroposofică.
Aceasta este una din acțiunile practice care a rezultat din știința antroposofică a spiritului. Această didactică specială, arta didactică, este cu totul diferită de toate reprezentările pe care și le-au făcut oamenii până acum deoarece ei nici nu pot gândi altfel decât: Eu cred într-o anumită dogmatică, așadar, cel mai bine este să oferim și copiilor această dogmatică. ‒ Pe noi nu ne interesează să oferim copiilor o dogmatică, pentru că știm că aceștia aduc cu ei un mesaj atunci când intră în existență prin naștere și că am altera acest mesaj dacă i-am opune o dogmatică. Spiritul nu are nevoie să fie cultivat în mod abstract. Când ești în stare să-l degajezi prin antroposofie, să-l aduci în existență, atunci el se află aici ca spirit viu, nu ca o sumă de dogme. Aceste dogme sunt aici numai ca un mijloc pentru a trezi spiritul viu și a-l ține într-o evoluție continuă. Din această cauză este incorect să se răspândească credința că prin școala Waldorf sau prin orice altceva organizăm în domeniul pedagogiei noi am vrea să facem antroposofie dogmatică. Nu vrem să facem nici antroposofie dogmatică, nici să impunem într-un fel oarecare diferitelor științe antroposofia. Dimpotrivă, și în științele individuale vrem să punem în valoare individualitatea acestei științe. Ne este foarte clar că prin antroposofie noi putem să creăm ceva în lume care să distrugă orice dogmatică, care să aducă pretutindeni, în toate domeniile, individualitatea. Din acest punct de vedere trebuie respinsă acuza că vrem să introducem în lume antroposofia ca dogmă într-un domeniu științific oarecare sau în școală.
În ceea ce privește activitatea noastră practică economică s-a întâmplat ca în ultimele săptămâni și cu o uimitoare unanimitate atât în Germania, cât și în Elveția, de asemenea și în alte locuri, cu prilejul ultimelor publicații ale „Zilei care vine” (în germ. „Kommender Tag ”) și ale „Futurum”-ului [ Nota 24 ], lumea să spună: Aici trebuie să se reunească numai antroposofi pentru ca să aibă și ei amenajări economice și alte lucruri asemănătoare; altor oameni li se va admite cel mult accesul, dar nu li se va accepta o voce deosebită în administrație etc. ‒ Aceasta ar contraveni, dacă am vrea așa ceva, tocmai principiului pe care l-am adoptat, acela de a focaliza cu adevărat evoluția umanității în toate detaliile și de a ne orienta pentru a vrea nu ceva absolut corect, ci pentru a ne întreba: Ce trebuie să se întâmple azi? ‒ Şi aici trebuie să atragem atenția asupra celui de-al doilea punct de cotitură din evoluția omenirii. Amenajări economice, gospodărești, se nasc și în prezent peste tot încă dintr-un anumit principiu al inerției oamenilor. Mai de mult, ele luau naștere într-un cerc restrâns, pe teritorii mici; în prezent, ele se extind în dimensiuni uriașe prin aceea că statele au devenit întreprinderi economice, că în locul întreprinderilor, individuale au apărut imperiile-întreprinderi și la acestea se adaugă numai întreprinderi care apar exclusiv din inerție. Se vorbește în prezent despre „economia populară”, așadar, se pun laolaltă două lucruri. Gospodărirea actuală nu mai are de-a face nici în cea mai mică măsură cu acel fel de apartenență la grup care se exprimă prin sânge acolo unde acționează relații sănătoase. Relații economice nesănătoase se manifestă când, să spunem, există dispute pentru că dincolo de Rin se dorește o comunitate economică de alt tip decât cea de dincoace de Rin, plecând de la premise naționale. Aceste premise nu mai au nimic de-a face cu ceea ce este în prezent economia mondială. Aceste relații au intrat în criză abia în cursul ultimei treimi a secolului al XIX-lea. Atunci a devenit evident ce fel de punct de cotitură din evoluția umanității se află la baza ei.
Așa cum am spus mai înainte, în vremurile vechi omul intra în existența fizică neinstruit de zei, el trebuia să-și primească instrucția în centrele de Misterii. În prezent, el vine instruit și trebuie doar să i se aducă în conștiență ceea ce are în suflet. În timpurile vechi, cu privire la viața socială, la conviețuirea economică, omenirea era astfel organizată încât omul se năștea într-un anume context social, într-un anume grup, în funcție de forțele care au acționat în el înainte de naștere. Ereditatea fizică care reprezintă fundamentul formelor celor mai vechi ale inegalității umane, ale împărțirii în caste nu era singurul principiu care stătea la baza acestei stări de fapt. În cele mai vechi caste, cei care dețineau conducerea ordinii sociale se orientau după modul în care omul fusese predeterminat înaintea nașterii sau concepției sale pentru a face parte dintr-un anumit grup. În timpurile vechi, omul care avea în existența sa anterioară mai puține încarnări terestre se năștea, datorită acestui fapt, într-un anumit grup precis determinat, el se putea desfășura social numai în cadrul acelui grup. În vechea Indie, dacă cineva aparținea unei caste nu putea să trăiască în altă castă datorită încarnării sale anterioare și din cauza a ceea ce a parcurs de la nașterea sa în lumea spirituală. Aceste caste nu aveau la bază numai ereditatea sangvină, ci și predeterminarea spirituală. Omul s-a dezvoltat dincolo de toate acestea. Între timpul nostru și acel timp există un punct de cotitură. Oamenii nu mai poartă acum cu ei decât ca formațiuni aparente caracteristicile aparteneței la grup. Ei se nasc în cadrul națiunilor, se nasc și într-o stratificare de clase, dar, în măsura în care se dezvoltă apoi într-o anumită epocă, se observă relativ devreme, în cursul copilăriei, că o asemenea predeterminare din existența prenatală nu mai este prezentă. Astăzi oamenii sunt instruiți de zei în existența prenatală. Sigiliul unui anumit grup social nu le mai este imprimat. Aceasta a mai rămas ca un rest în ereditatea fizică. În prezent, a aparține unei naționalități cu conștiența ta reprezintă într-o oarecare măsură un păcat ereditar, care nu ar mai trebui să acționeze în planul sufletesc al omului.
Dimpotrivă, un anumit rol îl joacă astăzi faptul că omul, în timp ce se integrează în viața economică, se dezvoltă ieșind din orice formațiune de grup. Dar în cadrul vieții economice el nu poate rămâne în afara unei formațiuni de grup, căci niciodată individul izolat nu este dătător de măsură. Ceea ce este viață spirituală urcă din interiorul cel mai profund al omului, unde nu numai că el nu poate atinge o anumită armonizare a capacităților sale, ci ar trebui s-o întregească sau chiar s-o obțină printr-o anumită pregătire. Judecata economică nu poate să plece în prezent de la un singur om. V-am prezentat exemple care demonstrează cum trebuie să rătăcească judecata economică când pleacă de la un singur om. Mai atrag o dată atenția asupra unui exemplu din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
V-am mai spus că într-o anumită perioadă de la mijlocul și din a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a iscat în parlamente și în unele corporații discuția despre etalonul aur. La dezbaterile în favoarea valutei în aur participau oameni cu adevărat deștepți. Nu spun aceasta în mod ironic; cei care au vorbit atunci despre etalonul aur în parlamente și în unele corporații, ca practicieni sau ca teoreticieni, erau cu adevărat foarte deștepți și ceea ce s-a spus în diferite țări despre etalonul aur aparține celor mai bune trăiri ale parlamentului. Şi aproape pretutindeni, dintr-o mare ascuțime a minții, s-a indicat că etalonul aur va pune pe picioare comerțul liber și va elimina orice urmă de control vamal. Şi când citești ce s-a spus atunci despre influența etalonului aur asupra comerțului liber ai o mare bucurie constatând cât erau de deștepți oamenii. Dar s-a întâmplat tocmai contrarul a ceea ce spuseseră cei mai deștepți oameni atunci: ca urmare a etalonului aur au apărut strădaniile de a controla vama. Inteligența în viața economică care a pornit de la personalitățile individuale nu a fost de niciun ajutor oamenilor. Acest lucru a putut fi verificat în domeniile cele mai diferite, căci omul este competent ca individ izolat în ceea ce privește un fapt de cunoaștere cu privire la natură sau la om; în ceea ce privește problemele economice omul nu este niciodată competent ca individ izolat. Nu poți emite o judecată cu privire la aspectele economice ca individ izolat. O judecată economică poate să ia naștere numai dacă oamenii se adună, se asociază, unul îl sprijină pe celălalt, când în asociație predomină reciprocitatea. Nu este posibil ca omul izolat să ajungă la o judecată economică care să se concretizeze apoi în activitate economică. Este opusul situației pe care o întâlnim când este vorba de o judecată de cunoaștere. În cazul unei judecăți de cunoaștere omul trebuie să emită o judecată cuprinzătoare; în judecata și acțiunea economică concrete un individ știe ceva, un al doilea știe altceva, un al treilea altceva; producătorul dintr-un domeniu știe ceva, consumatorul din același domeniu știe altceva. Aceste lucruri trebuie să conflueze; trebuie să ia naștere o judecată de grup, o judecată colectivă. Cu alte cuvinte, vechile formațiuni de grup nu mai sunt valabile, sunt eliminate; însăși viața economică trebuie să determine formări de grupuri. Aceasta sunt asociațiile vieții economice.
Rezultă că viața asociativă trebuie să-i adune pe oameni, trebuie să desființeze vechile legături de grup care în prezent se transmit numai ca un păcat ereditar.
Dacă reflectăm la toate acestea, putem spune: În legătură cu cunoașterea, în timpurile vechi oamenii coborau neinstruiți pe Pământ; ei primeau cunoașterea în Misterii. În prezent, ei vin instruiți, iar noi trebuie să organizăm didactica în așa fel, încât să scoatem în evidență ceea ce oamenii au învățat de la zei. Cu privire la amenajările economice, mai de mult oamenii erau predeterminați; zeii le aplicaseră ștampila. Ei se nășteau într-o castă oarecare, într-un grup oarecare. Astăzi oamenii se nasc fără ștampilă, ei sunt introduși în umanitate ca indivizi izolați. Ei trebuie să realizeze singuri, prin spiritualitatea lor, grupuri economice.
Oamenii care își mărturisesc apartenența la antroposofie, fie că o recunosc ori nu, nu pot fi adunați oricum laolaltă; aceasta depinde de ce i-au învățat zeii înainte de nașterea lor, dacă prin încarnările lor anterioare au fost maturi pentru această instruire divină astfel încât acum să putem scoate din ei antroposofi. Antroposofia există în mult mai mulți oameni decât se crede în prezent, dar unii sunt prea leneși pentru a evidenția ceea ce se află în ei, sau instruirea școlară nu este organizată în așa fel încât să fie date la o parte învelișurile, iar oamenii să ajungă cu adevărat la conștiența lor. În domeniul practic, și anume în domeniul economic, ar fi chiar lipsit de sens să aduni laolaltă oamenii pentru că sunt antroposofi; se concepe antroposofia din nou în acel sens necesar care permite să obții înțelegeri ale modului în care oamenii caută grupurile din conștiența lor, potrivit încarnărilor anterioare. Este vorba de a se da oamenilor prilejul de a forma grupuri, adică de a prelua ceea ce este în întregime cerință în istoria evoluției umane. Deci nici aici nu se pune problema de a aduna laolaltă oameni care trăiesc după o anumită dogmatică, ci oameni care sunt meniți prin încorporările lor anterioare să se regăsească în grupuri. Aici se află, de îndată ce trecem din abstract în concret, deosebit de multe enigme și, aș spune, deosebit de multe lucruri tainice. Căci faptul că oamenii aparțin unui grup sau altuia nu este nicidecum un lucru simplu.
Nostalgia pe care-o au oamenii pentru simplitate apare într-un mod uimitor. În această privință mi s-a făcut o scurtă informare privind o altă conferință ținută de stimabilul Frohnmeyer despre teosofie și antroposofie în care se spune: „Poziția pur personală față de creștinism amintește de faptul bine cunoscut «că, din păcate, acești oameni sunt foarte deranjați de aceea că măreția este atât de simplă»”. El vrea să spună, după toate aparențele, că antroposofii sunt deranjați de faptul că măreția este atât de simplă, așa cum ar dori-o lenea preotului Frohnmeyer, pentru că el nu vrea să facă efortul de a cunoaște măreția în diversitatea ei. Este suficient să traduci lucrurile în limba corectă! Tocmai aceasta este sarcina noastră: de a traduce lucrurile în limba corectă.
Este de la sine înțeles că nu este vorba de a arunca în capul oricui învățătura despre instruirea oamenilor înainte de naștere, despre faptul că omul era născut odinioară într-un grup, iar în prezent nu; noi înșine ne putem lăsa pătrunși de aceste adevăruri și vom avea atunci posibilitatea de a arăta lumii că și noi suntem la fel de departe de a introduce în școli dogmatica, ca și de a reuni laolaltă, în grupări economice, în asociații economice, oameni care se mărturisesc a aparține unei anumite dogmatici.
Acest lucru a fost aplicat și în școala noastră Waldorf din Stuttgart, în care nu am avut niciun interes de a prezenta copiilor antroposofie. Vrem doar să avem o metodă de instruire care nu poate fi obținută decât prin antroposofie. Şi acest lucru este ceva cu totul obiectiv. Dar pentru acei copii sau părinți care doresc să fie instruiți în învățătura catolică vine un preot catolic, iar pentru cei care trebuie să primească o instruire evanghelică în școala Waldorf vine preotul evanghelic. Noi nu punem nicio piedică acestor oameni. Numai că a fost necesar în vremurile noastre, în care atât de mulți părinți, părinți din proletariat, nici nu se mai gândesc să-și trimită copiii la instrucțiune catolică sau evanghelică, să-i întrebăm pe acești oameni dacă nu vor să aibă o instruire religioasă liberă, născută din educația antroposofică. Şi s-a constatat că unii din cei care altfel s-ar educa într-un mod lipsit de religie, care mai ales nu s-ar mai duce la nicio instruire confesională, vin în număr foarte mare la așa-numita instruire religioasă antroposofică, care însă nu transmite cunoștințe antroposofice, ci este numai izvorâtă din antroposofte. Pentru faptul că acești copii sunt mai zeloși în instruirea lor religioasă antroposofică decât o fac cu preotul catolic sau evanghelic noi nu avem nicio vină, ci probabil preotul catolic sau evanghelic. Faptul că lucrurile au fost împinse atât de departe încât, treptat, un număr de copii au trecut la altă instruire religioasă și că s-a ajuns atât de departe că preotul evanghelic a spus: În curând nu voi mai avea pe nimeni în clasa mea, pentru că toți fug de la mine, aceasta cu siguranță nu este vina noastră. Dar aceasta s-a întâmplat deja anul trecut. Oare trebuia să oferim din această cauză o dogmatică oarecare copiilor? Nu suntem deloc interesați de așa ceva. Noi știm că atunci când reușim să îndepărtăm învelișul ‒ așa cum am spus ‒ copiii vor avea cea mai bună instruire, și anume pe aceea pe care au primit-o din lumea spirituală înainte de coborârea lor pe Pământ.
Oricum ar fi, a tulbura această instruire, a nu o lăsa să existe este în interesul anumitor confesiuni religioase. Cel care poate compara relația uimitoare în care se află în prezent enciclicele papale față de ceea ce se întâmplă în lumea spirituală știe că instruirea divină de care se bucură copiii înainte de coborârea în lume nu este în niciun caz cea pe care ar dori s-o ofere diferite confesiuni religioase actuale. Acest lucru poate fi observat mai ales la Biserica catolică, pentru că aceasta, prin cultul ei, prin ceremoniile ei, în contrast cu biserica evanghelică, încă mai are influență suprasensibilă; dar această influența se poate manifesta în diferite feluri și se poate chiar spune: Ceva poate fi o eroare dacă deviază într-un anumit mod de la realitate; ceva poate fi o eroare și datorită faptului că este opusul adevărului.
Iar în ceea ce privește aspectele practice, lucrurile care sunt discutate în ședințele noastre, care uneori durează până la ora trei noaptea, uneori și mai mult, bineînțeles că nu vi le pot divulga aici. Dar vă pot asigura că la ședințele consacrate publicaților „Futurum” și „Der Kommender Tag” nu se vorbește despre antroposofie, ci despre aspecte care sunt de cu totul altă natură. Există teme care trebuie tratate în modul cel mai practic: cum se gospodărește cel mai bine un domeniu sau altul, ce trebuie să facem cu diferite lucruri etc. Aici nu joacă însă niciun rol ceea ce este
antroposofic, teoretic antroposofic. Ceea ce se discută trebuie să se refere la viața economică într-un mod atât de iscusit încât să se ajungă în acea stare de concordanță cu adevărul în care pot fi aduse gândurile când există o cuprindere vie a spiritului prin antroposofie.
Trebuie să spunem oamenilor că nici în statutul fundației „Der Kommender Tag”, nici în acela al fundației „Futurum” nu există principii antroposofice, ci că ele conțin numai aspecte economice. Acesta este unul din adevărurile care trebuie apărate căci, așa cum am spus, este unul din obiectivele atacurilor care ni se aduc; aceste atacuri răsar din toate colțurile și, în viitor, dacă nu reușim să prezentăm lumii clar și energic obiectivul nostru se vor amplifica într-un mod înfiorător. În acest scop se pregătește totul. Căci este adevărat ceea ce am spus de curând la Stuttgart: Ceea ce nu s-a învățat încă în cadrul mișcării antroposofice este de a fi atenți la realitări, a fi laolaltă într-un mod cu adevărat viu și de a pune în valoare obiectivele noastre. Adversarii, aceasta am spus-o de curând la Stuttgart, sunt în această privință „altfel de flăcăi!”. Ei se vor organiza și-și vor arăta puterea. Noi vom fi învinși dacă nu vom conștientiza că acești adversari sunt altfel de flăcăi.
În felul acesta v-am prezentat o problemă cu privire la care veți auzi cu siguranță atacuri, din cauza întreprinderilor noastre practice. Dacă deschideți urechile, și aceasta este desigur necesar ‒ spun aceasta în sens figurat ‒, le veți putea auzi, și atunci va fi mult de făcut și în această direcție. Am vrut să vă spun acestea azi pentru a vă entuziasma sufletele și a ne pregăti apărarea. Această „transpunere în stare de entuziasm” poate veni dacă știm, pe de o parte, ce a însemnat în timpurile vechi faptul că omul cobora pe Pământ neinstruit de zei, că acum el este instruit înainte de naștere în starea preexistentă și că în funcție de aceasta trebuie să i se organizeze toată viața, și, pe de altă parte, ce înseamnă că omul era predeterminat în timpurile vechi, potrivit voinței zeilor, să se nască în caste, în clase, în popoare, în neamuri etc., dar că acest lucru nu se mai întâmplă după punctul de cotitură de care am trecut, că omul este provocat să formeze el însuși grupuri din necesități sociale. Acest lucru se întâmplă în asociațiile economice. Tocmai cunoașterea corectă a evoluției Pământului și a evoluției omului și a legăturii dintre acestea arată că ceea ce numim „tripartiție” nu este câtuși de puțin un program politic, ci rezultatul a ceea ce decurge dintr-o cunoaștere adevărată a evoluției umane, din ceea ce rezultă dintr-o cunoaștere adevărată, ca o necesitate în prezent și viitorul apropiat.
Despre acestea vom continua să vorbim mâine.
