Aș vrea să adaug azi și alte aspecte la observațiile pe care le-am făcut în ultimul timp despre adevărurile cosmice, despre adevărurile umane, dar mai ales despre adevărurile de tipul celor pe care le-am expus ieri și care sunt legate de esența evoluției umanității în timpul nostru. Poate că azi vor trebui aduse completări la cele expuse, va fi necesar să includem și observații numai aparent personale. Dumneavoastră știți că eu fac aceasta extrem de rar, și o fac întotdeauna, așa cum este cazul și azi, numai pentru a clarifica ceva strict obiectiv.
Trăim într-o vreme care cere omului ceva foarte precis. Ea pretinde omului să ia o decizie care vine din planul cel mai interior al ființei umane. Trebuie ținut seama și înțeles că, de fapt, abia intrăm în epoca libertății umane. Și că aceste rumori în domeniile intelectual, moral, social nu sunt nimic altceva decât expresia faptului că prin forțe care pătrund adânc ale evoluției umanității această umanitate trebuie să fie adusă în zona libertătii.
Este suficient să focalizăm viața proprie sau viața popoarelor, să focalizăm fără prejudecăți ceea ce se întâmplă și vom spune că factorii prin care omul izolat, prin care popoare întregi, comunități de popoare, grupuri umane sunt determinate din afară sau și dinăuntru ‒ dar neliber ‒ sunt numeroși. A fi purtat prin conexiuni este forța de evoluție propriu-zisă a omenirii. Omul trebuie să iasă din ce în ce mai mult din această situație. Iar viitorul Pământului va consta în aceea că trebuie să se realizeze ceea ce în prezent se spune: Pentru prima dată omul este pus în fața unor decizii importante.
Acest „a fi pus în fața unor decizii importante”, a unor decizii care trebuie luate din cel mai adânc interior al pieptului uman, al inimii umane, al sufletului uman se exprimă în mersul exterior al evenimentelor. Se observă, de fapt, prea puțin marile răsturnări care au avut loc în cursul celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea în domeniile politicului, socialului, spiritualului, științificului.
Simptome care vorbesc despre această răsturnare pot fi observate în prezent, în mare sau în mic, pretutindeni. Să luăm un exemplu foarte la îndemână. Dumneavoastră știți că printre numeroșii dușmani ai mișcării antroposofice se găsesc și clericii acestei țări (Elveția), care spun clar că în spatele lor se află forța iezuită și că aceasta are o importanță foarte mare pentru țară. Este suficient să focalizezi ce se întâmplă în prezent în diferite domenii pentru a vedea cât de puternic este legată pentru mulți oameni această forță cu ceea ce ei numesc educatia exterioară religioasă etc. Din această cauză, ar putea fi interesant să ne aducem în fața sufletului un document uimitor pe care, pentru că este atât de interesant, am cerut să fie fotografiat. Acest document provine din Elveția, unde a fost emis în 1847. Vi-l voi citi:
„Către armata federală și bravii ei șefi, ca monument restant dedicat sărbătorii comemorative de la 24 noiembrie 1847, când a apus domnia iezuiților în Elveția.
Atotputernicul a acordat dreptății victoria. Zilele de neuitat pentru orice apărător federal de la 12 până la 30 noiembrie 1847, interval în care cele șapte state generale separatiste catolice, înarmate pentru război, Lucerna, Uri, Schwyz, Unterwalden, Zug, Freiburg și Wallis, au capitulat unul după altul ca urmare a deciziilor dietei cantonale de la 20 luna fânului și de la 4 luna iernii 1847, amenințate din toate părțile de o armată impunătoare de 100.000 de oameni împreună cu comandantul suprem, generalul Wilhelm Heinrich Dufour din Geneva, aparțin evenimentelor celor mai memorabile pe care le oferă istoria Elveției. Cu relativ puține jertfe de morți și răniți, i-a reușit înțeleptului și experimentatului în război generalisim, prin excelentele sale ordonanțe strategice, după mai multe lupte, să-și subordoneze în întregime în cursul a puține zile semenii catolici sclavizați de o forță conducătoare tiranică, fanatizați și orbiți de clerul fățarnic, care a opus trupelor federale, cu intevenția miliției, peste 80.000 de oameni ca armată inamică, să spargă separatismul și să îndepărteze iezuiții din Elveția.” Iar fraza finală care, după părerea mea, este deosebit de interesantă, sună așa: „Mâna paternă ocrotitoare a lui Dumnezeu a acționat deasupra Armatei.”
Vedeți sub ce protecție a fost plasată izgonirea iezuiților și cum se apelează la mâna paternă ocrotitoare a lui Dumnezeu, ca ea să poată acționa asupra poporului elvețian așa cum a făcut-o când generalului Dufour i-a reușit acțiunea de a curăța Elveția de iezuiți. Aceasta a fost odată! ‒ 1847.
În ultima jumătate de secol au avut loc transformări esențiale în multe domenii. Aceste schimbări au un caracter determinat. Cine se bizuie numai pe succesul evenimentelor exterioare, așa cum s-au desfășurat ele în acest timp, ajunge în mod sigur la haos. Cel mai bun mod de a ajunge la confuzie, de a nu găsi ieșirea din anumite situații încâlcite este să lași să acționeze asupra ta aceste evenimente exterioare ale ultimei jumătăți sau ale ultimelor două treimi ale secolului. Dacă omul vrea să-și găsească în prezent, în mod corect, calea sa, este necesară o direcție orientativă care să vină exclusiv din interior, este nevoie de un impuls. Iar haosul, a cărui cauză este confuzia, faptul de a vrea să te bizui numai pe evenimentele exterioare, face să dispară și cele mai bune strădanii din ultima vreme. Nu trebuie ignorat faptul că în cele mai diferite domenii ale vieții, mai ales în domeniul tehnicii și al științei legate de tehnică, se înregistrează astăzi progrese importante și că în ‒ această direcție este justificată o laudă. Numai că, dacă puneți laolaltă toate aspectele bune care au rezultat din acest ghem încâlcit al culturii recente, puteți găsi multe lucruri utile, multe lucruri lămuritoare din ceea ce poate duce omul mai departe, mai ales în privința aspectului material, dar nu veți afla nici pe tărâmul științei, nici pe cel al tehnicii și nici în vreun alt domeniu, și nici în domeniile ‒ trebuie din nou să subliniez aceasta ‒ care au promovat lucruri de valoare că omul ar putea beneficia de la lucrurile care vin din lumea exterioară de un impuls orientativ. Din această cauză, știința spiritului a trebuit să se implice chiar în această perioadă. De la ea trebuie să vină ceea ce este preluat numai din lumile spirituale, în așa fel încât atunci când se revarsă în lumea exterioară să reprezinte un impuls care nu are de-a face cu ceea ce poate fi preluat în prezent de la lumea exterioară. Este un impuls introdus în această lume exterioară din lumile spirituale, care trebuie să fie dat odată cu știința spiritului de orientare antroposofică. În acest sens există în prezent o neînțelegere fundamentală, iar cele expuse de mine ieri au servit unei lămuriri dintr-o anumită perspectivă. Și anume, eu am vrut să atrag atenția că nu trebuie spus că noi introducem acel impuls în școală, care este oricum născut din perspectivă spirituală, sau că introducem în măsurile noastre practice o concepție teoretică despre lume. Am spus ieri cât de departe este adevărul de ceea ce se află într-o astfel de afirmație. Dar nu este îngăduit să afirmăm nici opusul acestui lucru, și acest fapt este legat de o înțelegere corectă a științei spiritului de orientare antroposofică. Nu trebuie să se spună, așa cum își reprezintă oamenii în prezent, în mod obișnuit, că dintr-o teorie, dintr-un program rezultă o activitate oarecare; nu trebuie să se imagineze că ceea ce noi fondăm într-un domeniu cum este școala, sau într-unul cum este viața practic-economică, rezultă dintr-un anumit program, așa cum se imaginează azi.
Acum câteva zile cineva mi-a spus: În fond, nu s-ar fi ajuns la această „tripartiție a organismului social” dacă această tripartiție nu ar fi ieșit din antroposofie. ‒ A trebuit să rectific fundamental o asemenea concepție, căci este clar ‒ și aici trebuie să inserez unele aspecte personale care însă sunt spuse întru totul obiectiv și care au de-a face cu problema ‒ că ceea ce vi se prezintă în prezent drept „tripartiție”, în măsura în care a fost concepută de mine, nu a ieșit nicidecum dintr-un gând abstract, dintr-o reflectare asupra modului în care ar trebui organizată viața socială pentru a ieși din acel caracter utopic pe care îl găsim în unele expuneri ale prezentului. Nu așa s-au petrecut lucrurile. Pentru mine concepția spirituală a confluat în viață cu alte concepții; și anume, concepția economică a luat naștere în întregime pe fundamentul propriu al vieții ei.
Am expus o dată, cu ani în urmă, de unde a lăstărit această concepție a mea despre viața economică a timpului mai nou, despre necesitățile economice. De aceea a trebuit să și răspund când mi s-a spus că această „tripartiție” ar fi fost extrasă din antroposofie, într-o oarecare măsură, așa cum se extrage în prezent pe cale abstract-logică dintr-un program oarecare ceea ce apoi este desemnat ca impuls. Eu mi-am petrecut copilăria ca fiu al unui mic funcționar al căilor ferate, într-o perioadă în care, în anii 60-70, trenurile au evoluat, aș spune, dintr-o viață semiembrionară. La ceea ce a devenit apoi marea chintesență a traficului s-a ajuns mai târziu. Eu am luat parte la toate măsurile care s-au luat sub influența primelor construcții de trenuri, dătătoare de ton. M-am aflat, așadar, în mod nemijlocit sub influența circulației în plin avânt. Această înțelegere s-a legat mai târziu de altceva, ceea ce a condus atunci la obligația de a prezenta viața economică în sensul „tripartiției organismului social”.
Până în anii 70 ai secolului trecut, aspectul esențial, elementul de bază al evoluției îl constituia reorganizarea circulației. Circulația mondială se dezvolta. În acest timp al dezvoltării circulației mondiale, sub directa influență zilnică, orară, a detaliilor care caracterizau această dezvoltare, mă aflam prins și eu.
Apoi, în ultima treime a secolului al XIX-lea, de fapt abia în ultimul sfert al acestuia, a intervenit marea răsturnare care a făcut trecerea de la circulația mondială la economia mondială.
Economia mondială este altceva decât circulația mondială. Circulația mondială a adus cu sine economia mondială. Circulația mondială este ultima fază a perfecționării economiei naționale. Ceea ce se întâmplă într-o țară, desigur în esență, este echilibrat prin circulația mondială care acoperă diferite țări; dar există o anumită individualitate a producției din diferite țări. Sub influența circulației lumea a trecut de la circulația mondială la economia mondială. Economia mondială se dezvoltă când într-o țară se cumpără produse brute care sunt transportate în altă țară și prelucrate industrial acolo. Așadar, nu numai prin circulație, ci și prin economie un stat este dependent de altul, așa încât economia se extinde în mai multe țări. Această extindere a economiei mondiale, această reunire a lumii într-o economie comună coincide cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Și aș spune că ea s-a produs odată cu aprovizionarea industriilor textile europene cu bumbac indian și american.
În industria bumbacului s-a putut viețui în mod caracteristic transformarea circulației mondiale în economie mondială. În timpul în care se putea urmări cum se derula acest fenomen, eu am fost opt ani la rând educator [ Nota 25 ] într-o casă care se ocupa numai de transportul de bumbac din India și America spre Europa, în care se perindau numai agenți ai bumbacului și fabricanți de produse obținute din bumbac și se vorbea numai de interesele și aspectele care decurg din asemenea lucruri. Eu am trăit cu intensitate aceste lucruri pentru că niciodată nu le-am considerat mărunte și să cred că în fața acestor lucruri exterioare ar trebui să te retragi într-o semiobscuritate mistică; eu mă interesam intens de aceste lucruri, mai ales când soseau acele telegrame care erau traduse cu ajutorul unei chei. Sosea o telegramă în care scria „mașină de trefilat”. Această expresie trebuia căutată în cartea de decodare (cheie) și însemna: casa cutare, x, oferă n baloți de bumbac la prețul y. ‒ De aici decurgea tot ceea ce în anumite condiții putea deveni o întreprindere de afaceri rentabilă.
În acest timp în care mă interesam de baloții de bumbac american și indian care soseau, care erau stivuiți, fiecare cu specificația sa, cu petecul de hârtie pe care erau consemnate lucruri foarte interesante, pe care le studiam cu grijă ‒ iertați-mă că fac această observație personală, dar este legată într-un anumit fel de obiectivitate ‒, în același timp studiam Basmul despre șarpele verde și frumosul crin. Tot ce am acumulat atunci din studiul Basmului despre șarpele verde și frumosul crin, după de trei ori șapte ani, a condus după 21 de ani la prima mea dramă-misteriu, Poarta inițierii [ Nota 26 ].
Am vrut să dau numai aceste câteva exemple, pe care le-aș putea completa cu multe altele. Omului care mi-a spus că ceea ce gândesc despre viața economică a decurs dintr-o antroposofie abstractă trebuia să-i răspund că eu am participat și viețuit direct derularea traficului, că am scris scrisori de trăsură ‒ făceam pete de cerneală pe acestea, în afară de însemnările necesare ‒, că am asistat la dezvoltarea industriei bumbacului și am participat la comerțul cu bumbac, și că din toate acestea, care sunt legate de evoluția vieții noi, au luat naștere concepțiile mele economice. Acestea nu sunt teorii, ci sunt scoase din viață. Și am sentimentul că ele pot fi scoase din viață numai dacă vrei să percepi viața cu adevărat. Trebuie să vezi însă viața și acolo unde unii o disprețuiesc, dacă vrei să ajungi la ceea ce poate fi practică a vieții. Și din tot ce a rezultat din practica vieții, din ghemul încâlcit al practicii vieții au putut fi extrase aceste lucruri. Printre acei oameni care mi-au ieșit înainte atunci s-au aflat unii care purtau în destinul vieții lor postacțiunile marii crize a anului 1873 [ Nota 27 ].
Atunci au apărut acele remarcabile conjuncturi între concepția despre lume și viața economică exterioară, acele conjuncturi care, conform modului nostru de a gândi despre viața spirituală, pe de o parte, și despre cea economică, pe de altă parte, trebuie depășite. Director al gării la care era angajat tatăl meu era pe atunci un bărbat numit Bontoux [ Nota 28 ]. Acesta era, aș spune, un mic semizeu pentru ambianța în care trăiam atunci. Doamna Bontoux, care din nu știu ce motive era numită „baroana”, trecea drept o femeie deosebit de evlavioasă, și în adevăr dintr-un anumit punct de vedere ei erau foarte evlavioși. Bontoux a părăsit apoi postul de director general al Gării de Sud, a intrat într-un consorțiu care și-a întins tentaculele din Franța până în Serbia, iar „evlaviei” sale i-a reușit să facă afaceri uriașe, dar nu în serviciul forțelor lumești, ci al acelor comunități bisericești în slujba cărora se pusese. Apoi toată afacerea a dat faliment, și s-a produs celebrul crah Bontoux [ Nota 29 ], afacere din care o anumită comunitate bisericească se retrage în timp oportun, lăsându-l pe Bontoux să se prăbușească singur și cu zgomot. S-a putut însă observa atunci cu claritate cum anumite idei ale concepției despre lume erau introduse în organizarea întreprinderilor financiare și se putea foarte bine învăța ce nu trebuie făcut. Unii oameni pot observa că lucrurile acestea trebuiau percepute în mod corect și că legătura dintre antroposofie și „Ziua care vine” și „Futurum” era cu totul altfel gândită decât vedea Bontoux legătura dintre Biserica catolică și Banca Serbiei.
Toate aceste lucruri sunt luate din viață. Iar ceea ce ne transmite antroposofia corect înțeleasă este faptul că nu trebuie să te apropii de viață cu dogme. Antroposofia se deosebește de alte concepții despre lume ‒ sau cel puțin trebuie să se deosebească ‒ prin faptul că poate fi altruistă, adică nu-și trâmbițează peste tot dogmele, ci dă instrucțiuni necesare pentru a se cunoaște viața în plinătatea sa, în extensia sa. Numai astfel ea poate să împlinească cerințele și necesitățile fundamentale cele mai importante ale evoluției actuale a umanității.
La o privire care pătrunde în ceea ce s-a întâmplat, se poate vedea pretutindeni confuzia, se poate vedea că în ceea ce era binele domnește confuzia și că te pierzi dacă ești preocupat numai de ceea ce oferă lumea exterioară. În toate acestea trebuia instilat impulsul venit din domeniul spiritului, care este menit să dea direcția în problemele ce nu-și găsesc soluția nici acolo unde viețuiește binele acestei lumi exterioare.
Aceasta traduce în realitate tocmai menirea științei spiritului de orientare antroposofică. Gândiți-vă ce imbold se transmite în acest timp în care evenimentele exterioare se manifestă pretutindeni ca un ghem care nu poate fi descâlcit, fie în viața științifică, fie în viața culturală, fie în viața practică. Gândiți-vă că este imperios necesar ca din fundamente spirituale să fie extras ceea ce poate fi dătător de direcție în lumea de astăzi.
Trebuie observat însă și cum, pe de altă parte, omul se lasă în voia curentului vieții exterioare haotice, ajunge să nu-și poată asigura independența sufletească proprie și se lasă purtat de valul exteriorului năucitor. Se poate vedea că oamenii au devenit, sub această influență, din ce în ce mai dependenți, că au manifestat, pe de o parte, imboldul spre judecata proprie, dar că nu au realizat decât ceea ce se li se impunea, pe căi de ei necunoscute, din viața exterioară haotică. Oamenii ar vrea să fie independenți, pentru că necesitatea libertății trăiește în inconștientul lor. Oamenii își imaginează că sunt independenți, dar se lasă în voia curentului pe care tocmai l-am descris; a fi independent, adică a fi liber, înseamnă, în prezent, zgâlțâirea energică a interiorului, iar ei nu doresc aceasta. În acest fel ei ajung sub influențe ahrimanice, în ceea ce, cu tot felul de cuvinte frumoase, cu cuvinte frumos cizelate, țintește spre lumea spirituală, dar care nu își are rădăcinile în nimic altceva decât în egoismul personal și în patima de a-și manifesta acest egoism în viața socială.
Caracteristica principală a prezentului este aceea că oamenii sunt înțesați de egoisme și că atunci când vorbesc de viața socială subînțeleg viața egoistă. Ei ar vrea o viață socială în care egoismul să prospere.
În niciun caz, „tripartiția organismului social” nu putea vorbi despre un Paradis. Aceasta trebuie lăsată în seama lui Lenin, a lui Troțki [ Nota 30 ] etc. Ea nu poate vorbi decât despre ce este organic posibil în corpul social, despre ceea ce este apt să trăiască, despre ceea ce se poate întâmpla, despre ce se poate înfăptui. La aceasta trebuie să ajungem. Dacă vrem să ne prefabricăm iluzii și năzuim spre iluzii nu vom putea progresa.
Nu trebuie să contemplăm întreaga viață prin prisma unui principiu abstract, ci să observăm detaliile vieții cu participare deplină, indiferent dacă ele aparțin aspectelor spirituale sau aspectelor materiale. Cândva a avut loc o mare răsturnare prin faptul că, într-un fel, viața economică a întregii lumi a devenit un singur corp, iar omenirea nu putea înțelege acest lucru, nu-l putea accepta. El era numai proclamat, nu era înțeles interior. Cu siguranță că discuțiile despre economia mondială au evidențiat multe aspecte, dar acestea erau simple fraze, căci viziunea asupra economiei mondiale nu a fost întotdeauna digerată. Și astfel s-a ajuns ca oamenii să fie mai întâi împinși în economia mondială, ei însă nu s-au priceput să-și organizeze viața corespunzător cu aceasta, iar acum trăiesc într-o lume în care, pentru a-și menține imposibilele economii naționale, trebuie să depășească diferite bariere, bariere vamale și de pașapoarte, măsuri care ar vrea să conserve ceea ce, în fond, nu mai există de mult.
Ceea ce viețuim în prezent nu este nimic altceva decât neînțelegerea a ceea ce a fost adus la suprafață de viață, pentru că această viață a oferit în ultima treime a secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea încurcături năucitoare în voia cărora omul nu ar fi trebuit să se lase. Odată cu această predare în fața haosului a luat naștere în final ceea ce se manifestă în dușmăniile față de antroposofie. Aceste dușmănii îmbracă în prezent atât intensiv cât și extensiv cele mai incredibile forme. Și se poate spune că din faptul că omul se predă lumii exterioare în sensul negativ amintit ‒ am prezentat și sensul pozitiv de a se preda lumii exterioare ‒, din aceasta iau naștere toate problemele. Oare nu putem să prevedem de la început de ce spirit sunt însuflețite lucrurile exterioare, dacă putem vorbi despre însuflețire în acest caz? „Vă voi citi ceva: Despre Goetheanumul lui Steiner de la Dornach [ Nota 31 ] s-a spus: «Vizita nu ne-a lămurit însă și am sfătui pe oricine vrea să-și formeze o judecată asupra dr. Steiner să vadă cu ochii proprii acest templu, această copie a spiritului său. Drept cine se ia acest om și drept cine îi ia pe ceilalți, încât să îndrăznească să cioplească în lemn, să șlefuiască în sticlă și să picteze pe pereți orice atac de boală, orice vis febril al creierului său?»”
De oamenii cei mai diferiți, de șoviniști, de socialiștii extremi, și anume de conducerea socialismului etc., de toți aceștia s-a legat în ultimul timp și un micuț „popor”, care în orice caz nu este de dată foarte recentă, căci strădaniile se puteau cunoaște deja în anii 1912-1913. La cele ce v-am citit adineauri se adaugă fraze cu totul uimitoare: „Acestea sunt numai mostre foarte mici de atacuri adverse ‒ și acum autorul își exprimă părerea asupra originii acestor atacuri adverse ‒ aflate sub radiația lui Uranus. Vedem că în acestea nu lipsește disprețul și zeflemeaua. Însă în mod cu totul special dă de gândit avertismentul unui adversar plin de ură”.
Pe acesta vreau să vi-l prezint. Micuțul „popor” care s-a legat astfel de diferiți potrivnici este cel al astrologilor, și în spatele lui se află o ticăloșie cu totul specială care la mulți dintre ei este total inconștientă. Totuși, lucrurile sunt foarte ciudate dacă le pui laolaltă. Aici se găsește, de exemplu, un atac care conține cuvintele: „Considerăm că este foarte important să avem ațintit asupra lui Rudolf Steiner un ochi vigilent. Omul acesta, care voia să ajungă ministrul cultelor în Würtenberg în timpul revoluției, bazându-se pe evreime, pe comuniști și pe capete sucite în sens idealist, cu siguranță nu-și dă partida pierdută pe teatrul politic al patriei noastre mai mici”.
Se vorbește de o comuniune cu evreimea și cu comuniștii. Să comparăm aceste afirmații cu un alt atac, căci prin comparație poate să rezulte ceva: „Toți fondatorii de religie ca Buddha, Christos și toți înțelepții și profeții ‒ nu cred să fi emis vreodată o pretenție la un astfel de titlu, dar adversarii mei, după cum se pare, o fac ‒ nu au acordat mare importanță lucrurilor exterioare, comorilor pământești, palatelor și templelor, dimpotrivă, ei au rămas fără posesiuni pământești, au instruit oamenii fără cheltuieli, au condus spiritual superior sau au învățat să se roage retrași în cămăruțe liniștite! Ei și-au răspândit ideile spirituale și învățăturile înțelepte fără a duce lipsă de ajutorul material al unor consilii comerciale”.
Așadar, vedeți în ce constă, pe de o parte, comuniunea cu comunișii și cu evreimea, pe de alta, comuniunea cu opulentele consilii comerciale. Lipsește doar comuniunea cu generali deosebit de influenți! [ Nota 32 ] Aceste lucruri trebuie să fie spuse, pentru că, după cât se pare, altul nu le va spune. Eu știu că nici cei despre care se spune că sunt comuniști, nici consiliile comerciale ‒ chiar și generali, dacă ar fi menționați ‒ nu-mi vor lua în nume de rău dacă spun că ar trebui să fie cercetat o dată dacă eu personal m-am folosit vreodată de cineva, fie „comuniști”, fie „consilii comerciale”, sau „generali”. Ar trebui să se cerceteze dacă eu m-am dus la ei sau dacă ei au venit la mine. Aceasta este ceea ce trebuie focalizat mai întâi; este un lucru care trebuie avut în atenție.
Și încă ceva. Când, pe de o parte, se spune că Rudolf Steiner nu se poate bizui decât pe evreime, pe comuniști etc. iar pe de altă parte că întemeietorii de religii și-au impus ideile spirituale și învățăturile înțelepte fără ajutorul material al unor consilii comerciale opulente acest lucru sună asemănător cu calomnia iezuiților, din anul 1908, că aș fi un mason deosebit de periculos [ Nota 33 ], în timp ce în altă tabără a apărut calomnia că aș fi iezuit. ‒ Cu câtă „precizie” te cunosc oamenii! Dar ar trebui reflectat dacă nu cumva în spatele a ceea ce este numit comunist, evreu, ca și în spatele opulentului consiliu comercial nu se află omul. Astăzi totul depinde de om, și ceea ce trebuie scos în evidență este omul. Căci vechile șabloane de partid (comuniștii), vechile contexte naționale (evreii) și vechile titluri (consilii comerciale) înseamnă foarte puțin, în prezent, când trebuie să avem în vedere ceea ce este general uman.
Dar se pare că cei care sunt posedați ahrimanic sunt spiritual înrudiți cu orice altceva numai cu ceea ce vrea să introducă cu adevărat în evoluția actuală confuză un impuls spiritual nu. În felul acesta poți asculta în liniște când se spune: „Influențele planetare ale lui Saturn și Uranus pot acționa asupra oamenilor personal în mod foarte nesănătos, aducându-le griji apăsătoare sau dușmănii, dar omul este constrâns prin aceasta să-și domine viața inferioară a Eului său, s-o depășească și în final s-o ducă la maturitate în beneficiul umanitătii. Influentele anului 1921 fie îl vor zdruncina sufletește pe domnul dr. Rudolf Steiner ca pe toți cei ce au horoscop radical asemănător, oblingându-i la un efort spiritual crescut, la aprofundare și concentrare, fie le vor aduce, în cazul nevalorificării spirituale a influențelor astrale, grele daune materiale, pierderi dureroase sau îmbolnăviri corporale. Unii nativi de la sfirșitul lui februarie din ani critici pot fi și în pericol, ceea ce poate fi constatat cu claritate din horoscoapele individuale”.
Nu este câtuși de puțin adevărat că datorită influențelor lui Uranus și Saturn ar trebui să-ți domini viața Eului și alte lucruri asemănătoare; am încercat să vă descriu, de exemplu, din ce fundamente au rezultat Tripartiția organismului social și Poarta inițierii, iar eu însumi pot privi liniștit la tot ce vine prin influențele lui Saturn și Uranus. Acestea nu sunt lucruri care să mă îngrijoreze. Pe mine mă îngrijorează cu totul altceva. Dar lucrurile trebuie privite în altă lumină.
Este amintit aici un adversar plin de ură care spune: „Scântei de foc ale spiritului trimit fulgere spre cursa de șoareci din lemn [aici este înțeles Goetheanumul], ele sâsâie, sunt, așadar, prezente destule, și va fi necesară o anumită înțelepciune a lui Steiner pentru ca într-o anumită zi o scânteie de foc adevărată să nu-i pregătească splendorii din Dornach un sfârșit lipsit de glorie”.
Și apoi apare „micuțul popor” care atribuie asemenea preziceri amenințătoare existenței lui Uranus în apropierea Soarelui etc. Așadar, atacurile sunt evidente aici nu numai prin extensie, ci și printr-o uimitoare intensitate. În ceea ce mă privește, aș vrea să spun că acolo unde influențele lui Uranus se exprimă astfel, ele arată că nu pot veni chiar dintr-o direcție bună! Ele arată, chiar prin apariția lor, copilul cărui spirit sunt.
Pe de altă parte, însă, trebuie să ne fie clar: dacă se naște dorul ca din „scântei de foc ale spiritului”, despre care se spune că există destule, să se producă „scânteia de foc adevărată”, atunci este necesară vigilența crescândă a acelora care sunt poate atașați printr-o anumită iubire de ceea ce s-a realizat aici și de ceea ce este legat de aceasta. Este necesar să existe o anumită grijă [ Nota 34 ] pentru a păstra lucrarea care a rezultat prin colaborare din munca și din sacrificiile multora. Căci în prezent sunt într-adevăr mulți oameni care, acționând cu voința lor ideatică sau chiar cu voința de a comite o faptă lipsită de glorie, privesc plini de ură această lucrare!
Veți spune că n-ar fi trebuit să spun acest lucru aici. ‒ Nu, dragi prieteni, despre așa ceva nici nu poate fi vorba! Că acest lucru va deveni cunoscut în lume sunt sigur; de aceasta vor avea alții grijă. Dar ca el să vă devină cunoscut dumneavoastră, care poate simțiți altceva față de aceste probleme, cel puțin majoritatea dintre dumneavoastră, de acest lucru trebuie totuși să am eu grijă. Altfel ar fi posibil ca, datorită obiceiurilor existente în largi cercuri chiar ale acestei săli, el să rămână ascuns numai prietenilor noștri. Căci, din păcate, atât de multe rămân ascunse. Trebuie însă să trezim starea de vigilență a prietenilor noștri față de ceea ce se manifestă deja foarte intens, ambalat în ură împotriva științei spiritului de orientare antroposofică.
Și nu am vrut să fac doar o glumă când am spus ieri că adversarii noștri sunt în multe privințe „altfel de flăcăi”; și ei se vor mai dovedi a fi „altfel de flăcăi” dacă nu încercăm să fim treji, să fim paznici a ceea ce a fost realizat concret prin multe sacrificii și prin multă muncă.
Iar dacă, așa cum este cazul în prezent, răul reușeșete să găsească atâți paznici, ar trebui ca și binele să-și găsească paznicii săi! Fie ei paznici credincioși ai bunului spiritual despre care am spus în anumite contexte că nu a fost adus în lume doar prin idei subiective, ci și prin observarea vieții, prin intuirea cerințelor umane, importante în această epocă a noastră și care devin tot mai importante cu cât ne apropiem mai mult de viitorul apropiat. Fiți atenți la toți cei care vor să distrugă această lucrare necesară umanității. Căci această voință de a distruge este în prezent foarte puternică! Fiți dumneavoastră înșivă puternici, căci ceea ce trăiește în această mișcare spirituală care a adus în ființă această construcție nu a luat naștere din haos, ea este un impuls care a fost inoculat în haos. Și dacă te apropii de el simți că există forță, există viață. Fiți voi paznici, adevărați paznici a ceea ce se pare că ați ales să aveți ca fiind al vostru când ați aderat la această mișcare de știință a spiritului de orientare antroposofică.
