Din prezentarea științei spiritului antroposofică, vedeți că înțelegerea modului în care se inseră entitățile spirituale în diferitele domenii ale existenței, dându-le direcție și întărindu-le, reprezintă o problemă importantă. Este necesar ca omenirea să se pătrundă de cunoașterea modului în care diferite domenii ale existenței sunt conduse, orientate etc. de diferite entități spirituale. Căci civilizația noastră a șters în cursul timpurilor conștiența spiritualității concrete din existență. Se vorbește curent despre divinitatea care pătrunde totul. Dar cu o astfel de viziune despre divinitate nu se ajunge la o înțelegere a lumii de așa natură încât să constituie o bază solidă pentru viață. Este foarte sigur că, în final, tot ceea ce se este spiritual trebuie să tindă spre ceva unitar. Însă dacă tindem prea repede spre ceva unitar se estompează, se șterg toate posibilitățile de înțelegere a mersului evenimentelor lumii. Din această cauză este necesar să se depășească vorbirea generală despre divinitate și să se cunoască entitățile spirituale concrete conducătoare în natură, istorie etc., cum am făcut noi mereu în cursul timpului. Și, pornind din acest punct de vedere, aș vrea astăzi să vă atenționez asupra unor elemente de bază foarte importante, semnificative, ale constituției lumii noastre.
Am atras atenția alaltăieri că în construcția, în întreaga vitalizare a omului, se găsesc reunite anumite entități care sunt, într-o anumită măsură, în luptă. Am readus în fața sufletelor noastre adevărul, vechi pentru noi, al opoziției dintre forțele spirituale luciferice și cele ahrimanice. Astăzi vom contempla din altă perspectivă acest aspect.
Ceea ce este în mod special caracteristic pentru civilizația cea mai nouă, care se află prinsă în procese atât de catastrofale, care manifestă forțe de degradare atât de puternice, constă în răspândirea gândirii raționale în întreaga omenire. Trebuie realmente să dobândim un fel de privire intuitivă în acea complet diferită structură sufletească a omului, incluzând și Europa civilizată, de acum șapte, opt secole. Ceea ce este în prezent dătător de ton, ceea ce pătrunde întreaga viață sufletească a oamenilor și o va pătrunde tot mai mult este gândirea rațională. De o astfel de noțiune mai mult sufletească trebuie să legăm ceva ce este tangibil exterior. Este bine dacă putem cuprinde și pătrunde cu adevărat existența materială exterioară din punctul de vedere al spiritului. La baza gândirii se află procesele pur minerale care au loc în organism. Așadar, înțelegeți-mă corect: Ceea ce în noi sunt procese ale umanității propriu-zise, ceea ce în noi sunt procese pe care le avem în comun cu natura animală, procese pe care le avem în comun cu natura vegetală, toate acestea depind numai indirect, nu direct, de faptul că, în sensul mai nou al evoluției umane, suntem oameni care gândesc rațional. Faptul că avem și o constituție minerală consolidată ne dă capacitatea de a avea o gândire rațională. Dacă ne referim la regnurile naturii din spațiul cosmic, trebuie să spunem că ele sunt acolo, afară, și ele sunt deasemenea și în interiorul nostru. Să ne referim mai întâi la fenomenele calorice, așadar, la eterul caloric [ Nota 70 ]. Noi purtăm deasemenea efectul acestui eter al căldurii în noi. Îl purtăm în noi în sângele nostru. Eficiența sângelui nostru constă în faptul că, având sângele drept purtător, noi conducem fenomenele calorice, încălzirea, prin întregul organism. Gândirea noastră rațională nu se bazează pe ce se petrece în regnul caloric. Așadar, dacă ne referim la fenomenele calorice din Cosmos, putem spune: aceste fenomene calorice se continuă și în interiorul pielii noastre, în organismul nostru; dar ceea ce ne întâmpină în Cosmos ca fenomene calorice, ceea ce întâmpină mai ales pe cel care contemplă Cosmosul în starea în care prezintă exclusiv fenomene calorice, în perioada Saturn, care sunt afară, nu reprezintă nimic despre care să putem spune că stimulează în noi gândirea rațională.
Dar nici pe ceea ce se petrece în noi datorită faptului că inspirăm aer, că prelucrăm aer în organismul nostru, nu se bazează gândirea rațională. Dacă ne uităm atent la domeniul aerului, vedem că în și acest domeniu au loc procese care se continuă în organismul nostru prin procesul respirației. Dar nici aceasta nu are nicio legătură nemijlocită cu gândirea rațională.
Ca un al treilea domeniu, am putea cerceta fenomenul apei. Observăm afară, în Cosmos, fenomenele domeniului fluid. Și acestea se continuă în metabolismul nostru, în măsura în care se desfășoară în fluid. Vedem în natură ciclul fluidelor, în noi înșine vedem de asemenea un fel de ciclu al lichidelor. Tot ceea ce se desfășoară astfel în noi, de asemenea, nu are nimic de-a face cu gândirea rațională. Dacă însă privim în Cosmos și vedem că apa se densifică devenind ghiață, că anumite substanțe minerale se depun ca sedimente, că se formează roci, se formează cristale, pe scurt, dacă contemplăm procesele mineralelor, ale solidelor afară în Cosmos și cele corespunzătoare lor în limitele organismului nostru, atunci ce se desfășoară aici ca procese minerale are de-a face cu ceea ce culminează în gândirea noastră rațională. Așadar, ca oameni, noi suntem încorporați în Cosmos în diferite domenii. Dacă nu am fi integrați astfel, fără a fi solicitați într-o măsură importantă de regnul mineral, așadar de acele forțe care ne întâmpină afară în cristalizare, în depunerea de sare etc., nu am fi ființe gânditoare în sensul în care suntem mai ales de la mijlocul celui de al XV-lea secol. Este un fapt adevărat că, începând cu mijlocul secolului al XV-lea, această acțiune a forțelor minerale a devenit dătătoare de măsură, de ton, în organismul uman. Mai înainte erau alte forțe, forțele apei, forțele aerului etc., care erau active în om în mod predominant. Din această cauză gândirea rațională nu era elementul cel mai important în activitatea umană. Acum, în tot ce ne înconjoară sub forma diferitelor regnuri în care trăim, terestrul solid, fluidul-apos, gazosul, aerianul, caloricul ‒ deocamdată facem abstracție de eterurile superioare ‒, în toate acestea acționează și entități spirituale divine. Aceste domenii nu constau numai din ceea ce numim forțele materiale ale lumii, entitățile materiale ale lumii, ci ele sunt străbătute de diferite entități spirituale. Să prezentăm schematic ceea ce ne poate face perceptibil un fapt important în legătura noastră cu lumea.
Schematizez domeniul terestru-mineral (vezi desenul, alb, luminos); domeniul aposului (roșu); domeniul aerianului (albastru) și domeniul eterului caloric (violet-roșcat).
Tabla 7Particularitetea constă în aceea că toate acele entități spirituale despre care timpul precreștin, evreimea precreștină, și le reprezenta că s-ar afla sub conducerea lui Iahve sau Iehova, așadar tot ceea ce era văzut și de inițiații evrei ca aparținând domeniului lui Iahve sau Iehova, își extinde în principal domnia asupra primelor trei domenii deasemenea și asupra altora, dar din acestea patru asupra primelor trei. Așa încât, dacă ar trebui să vă schițez zona care este cuprinsă în lumea dominației lui Jahve, ar trebui sa spun că acesta este zona (cele trei în partea de sus a desenului). Stăpânirea lui Iahve se întinde peste tot ce este regn al naturii, elemente pe care le-am enumerat, cu excepția regnului fizic-mineral. Trebuie să fie clar că acolo unde, în vechile scrieri ebraice, este vorba de dumnezeiesc se vorbește, de fapt, de stăpânirea lui Iahve privitor la eterul caloric, la entitatea aer, la entitatea apă ‒ acesta era în vremea precreștină un adevăr inițiatic profund ‒ și deja în istoria genezei se face referire în mod foarte spiritual la acest adevăr fundamental. Acest lucru este exprimat foarte clar, trebuie să înțelegi corect sensul cuvintelor biblice: Iahve s-a îndreptat întru câtva spre Pământ și a creat omul din pulberea Pământului. El a folosit pentru formarea omului ceva ce nu provine din regnul său. ‒ Biblia exprimă clar acest fapt. Așa cum am spus, în știința inițiatică ebraică precreștină era un adevăr inițiatic faptul că Iahve nu l-a creat pe omul exterior din elementele domeniului său de forță, că el s-a dus pe Pământ și a format învelișul uman, care nu putea proveni din domeniul său, din pulberea Pământului, străină lui. Apoi i-a insuflat ceva din domeniul său, sufletul animal, Nephesch-ul [ Nota 71 ]. Acesta l-a dat din sine, acesta venea din cele trei regnuri pe care le stăpânea. Cercetătorii superficiali nu înțeleg ce se scrie în Biblie. Biblia, dacă o înțelegi se vede acest lucru, vorbește foarte clar, și spusele ei trebuie luate ca atare. Iahve l-a creat pe om din pulberea Pământului, adică din regnul mineral ce-i era străin, și i-a dat din domeniul său suflul sufletului. Așadar, ceea ce trăiește în om ca emanație a lui Iahve este răsuflarea vie.
Apoi omul a evoluat și a dezvoltat un element străin lui Iahve, prin faptul că a evoluat mai departe împreună cu regnul mineral, acel regn care după aceea în vremurile mai noi, din cea de a cincea epocă postatlanteeană, a furnizat ceea a devenit deosebit de dătătător de ton în om pentru că a constituit baza pentru cultura sa rațională. Astfel încât putem spune: Atât timp cât în om cultura rațională nu era dătătoare de ton mai putea exista o dominație a lui Iahve. Apoi a început să se pună în valoare natura minerală, de la întemeierea creștinismului până la începutul celei de a cincea epoci postatlanteene. Atunci omenirea trebuia să primească ajutor din altă parte. Puteți să vedeți cât îi era de necesar omenirii impulsul Christos, în vremea în care natura minerală a devenit esențială. Vechiul impuls Iahve sau Iehova nu mai era suficient.
Rețineți cele ce v-am spus și gândiți-vă la faptul că omul nu ar gândi rațional dacă ar fi supus numai naturii lui Iahve, care nu are influență asupra naturii minerale. Din această cauză, dacă vrem să focalizăm acțiunea lui Iahve în om, nu vom avea în vedere numai ce există în cultura noastră rațională, ci trebuie să mergem până la ceea ce se exprimă în visele noastre. Ceea ce se visează, ceea ce nu merge până la cuprinderea vieții noastre sufletești în noțiuni raționale clar conturate, aceasta este viața-Iahve a noastră. Tot ce se mișcă în elementul fluid și ceea ce este mai fantastic sau mai plin de fantezie, care poate fi comparat cu influențele lunare asupra omului, aceasta este natura Iahve a omului. Ceea ce se opune naturii Iahve este gândirea clară. Dar aceasta omul o datorează împrejurării că în el se depune sare, că în el sunt active eficacități minerale.
Acuma gândiți-vă ca în fond aceasta este dezvoltarea istorică, că vechea religie Iahve și-a pierdut sensul odată cu Misteriul de pe Golgota. Ea își pierduse sensul tocmai pentru că omul a intrat din ce în ce mai mult în acel stadiu al evoluției în care natura sa minerală a devenit dătătoare de ton. Când a survenit Misteriul de pe Golgota, mai exista suficientă înțelepciune veche de vis pentru a înțelege acest Misteriu plecând de la înțelepciunea de vis. Cei care se ridicaseră peste înțelepciunea de vis, care posedau, prin fel de fel de inițieri, ceva din cultura intelectualistă, ca Saul-Pavel, aveau nevoie de o influență specială, așa cum a întâlnit-o Saul-Pavel pe drumul Damascului, pentru a înțelege Misteriul de pe Golgota. Este de o importanță profundă faptul că în tradiția creștină se spune că a fost necesar ca Saul-Pavel, care într-un anumit sens era inițiat în Misteriile ebraice, pentru a înțelege Misteriul de pe Golgota, să fie atras într-o cunoaștere care nu acționa în contururile nete ale rațiunii, ci se desfășura în elementele estompate ale visului. În vis a viețuit Pavel certitudinea că Christos a fost prezent în Iisus prin Misteriul de pe Golgota. Se mai putea înțelege cu vechea înțelepciune de vis destul de mult din Evenimentul de pe Golgota, și cineva putea, dacă printr-o înrâurire specifică era transpus în această regiune, cum a fost cazul cu Pavel, să înțeleagă Evenimentul de pe Golgota. Acum, vechea înțelepciune de vis s-a atenuat. Ea a rămas numai în visele omenești și se găsește în plină decadență. Când s-a apropiat secolul al XV-lea, omenirea a devenit din ce în ce mai mult dependentă de cultura intelectualistă, de elementul intelectualist, și sub influența acestuia s-a înălțat științificitatea modernă.
Acum, vă rog, reflectați la următorul aspect. Vechea religie Iahve nu trebuie să fie înțeleasă din cuvintele sale exterioare ‒ aceasta ar fi o concepție religioasă materialistă ‒, ci este necesar s-o cuprinzi în spiritul ei interior. Ca fenomen istoric, ea ne întâmpină în așa fel încât zeul Iahve este zeul unui popor. În afara graniței poporului iudeu, zeul Iahve nu mai este zeul Jahve. Zeul Iahve nu cuprinde întreaga omenire, ci doar o parte a acesteia. Această receptare a zeului a ajuns până la noi și, mai ales în timpul războiului mondial, s-a putut vedea cum unii spuneau că pronia cerească sau chiar Christos îi ajută. Într-o anumită măsură, fiecare popor voia să lupte împotriva altor popoare sub conducerea lui Christos. Dar faptul că îl numești pe Christos nu înseamnă că îl și înțelegi. Îl înțelegi numai dacă în toată simțirea te adresezi acelei ființe care are natura lui Christos. Poți spune de o mie de ori: Vreau să lupt în numele lui Christos, dacă lupți numai pentru un popor dai ființei despre care vorbești un nume fals; o numești „Christos” dar nu-l înțelegi decât pe zeul Iahve. Și în timpul catastrofei războiului din 1914-1918 popoarele au recăzut în religia lui Iahve. Numai că atunci au fost prezenți mai mulți Iahve. Fiecare popor a proslăvit un zeu care avea caracterul lui Iahve. În aceste evenimente catastrofale Christos a dispărut în întregime din conștiența oamenilor.
Putem să vedem aceasta și din alte aspecte. Cultura științifică modernă se referă numai la fizicul-mineral. Oamenii de știință moderni devin extrem de sceptici când sunt obligați să vorbească despre altceva decât despre fizic-mineral. Când este vorba despre lumea vie, ei cer să se explice numai ce sunt fenomenele minerale, chimice etc.; când este vorba de viața propriu-zisă nu se lasă antrenați în niciun caz în explicarea aspectului sufletesc etc. Științificitatea modernă s-a dezvoltat integral în cadrul a ceea ce nu a fost cuprins de religia Iahve. Ea s-a dezvoltat în elementul străin lui Iahve, al fizicului-mineral. Pentru a putea deveni un element al civilizației, această știință trebuie să recepteze divinul-spiritual din altă parte.
Când vechii evrei vorbeau de o cunoștință oarecare, era vorba de cunoștințe cu caracter de vis. Profeții care aveau cele mai înalte cunoștințe vă sunt descriși ca purtători ai viselor profetice. Toate acestea se leagă de acest aspect. Cu această înțelepciune de vis încă se înțelegea și Misteriul de pe Golgota. Dar această înțelepciune de vis a dispărut. Misteriul de pe Golgota s-a transmis în mod istoric, se vorbea despre el în comunitățile creștine tradiționale, dar adevărata înțelegere nu putea fi aflată acolo. Pe de altă parte, știința modernă s-a înălțat într-un element lipsit de Dumnezeu, lipsit de spirit, în elementul străin de Iahve, pentru că înțelegerea nu ajungea încă până la elementul-Christos, în elementul fizic-mineral străin spiritului.
Această știință trebuie să fie din nou pătrunsă, până în particulele ei individuale, de ceva spiritual. Ea este lipsită de spirit pentru că nu mai poate fi iahveică. Cultura exterioară a încercat, printr-o fraudă religioasă, în timp ce-i dădea lui Iahve numele de Christos în timpul catastrofei războiului, să continue ceva religios. Dar știința s-a îndepărtat de spirit, dă numai descrieri ale fizic-sensibilului, pentru că nu s-a ajuns încă la înțelegerea lui Christos, ci cel mult se mai păstrează înțelegerea lui Iahve, atunci când se dezlănțuie furia reciprocă, cum s-a întâmplat în catastrofa războiului, dar nu când se cercetează faptele naturale. Avem o știință lipsită de spirit, o știință intelectualistă, lipsită de spirit. Suntem, așadar, înconjurați de un domeniu în care acționează Iahve, de ceea ce este pe măsura lui Iahve. Dar noi nu-l mai conștientizăm pentru că ne străbate mai ales în stările noastre de somn. Dacă ne-am trezi brusc în afara corpului nostru am percepe cu claritate natura spiritului care se află sub dominația lui Iahve; pe valurile mării lui Iahve ne-ar apărea atunci visele, ieșind din elementul iahveic.
Și în voința noastră, cu privire la care v-am spus adeseori că dormim veghind, acționează natura iahveică. În întregul metabolism uman acționează natura iahveică. În timp ce sentimentele apar din metabolism, străbat sistemul ritmic, din marea Iahve se ridică în valuri visele, și în același timp apar anumite sentimente. Când trăim într-un domeniu care ne poate deveni inteligibil numai prin intelect, prin rațiune, Iahve nu-și are locui. Când Luna scaldă tăcută totul într-o lumină de vis, când această lumină de vis se răspândește peste toate, s-ar putea spune că omul a extins caracterul iahveic peste câmpiile lumii. Când Soarele strălucește pe roca noastră, când se proiectează asupra diferitelor obiecte și le dă contururi precise, astfel încât ne dă prilejul să cuprindem toate acestea cu rațiunea noastră, atunci se exprimă natura solară, care nu este natura iahveică. Noi putem spiritualiza lumea numai dacă putem vedea lăuntric ființa-Christos, dacă putem privi lăuntric în această lume astfel încât să contemplăm ființa-Christos în ea. Știința modernă nu a avut ochi pentru ființa-Christos, ci pentru ceea ce nu este iahveic, pentru ceea ce este luminat de Soare și poate fi cuprins în contururi raționale nete, ca fiind lipsit de spirit.
Aceasta este legătura mai profundă. Dar ce domeniu este oare cel care ne întâmpină în lumea minerală? Am vorbit ieri despre faptul că în domeniul lui Iahve apar entități luciferice, pentru că ele au rămas pe trepte anterioare de evoluție. Când ne aflăm în domeniul lui Iahve, să spunem în somn, se pun în valoare entitățile luciferice în sentimentele noastre, în impulsurile noastre de voință. Noi trebuie să dominăm cu intelectul nostru regnul mineral. Acest regn este străin de Iahve, este regnul în care au pătruns entități care aparțin regnului ahrimanic. Entitățile ahrimanice au pătruns pentru că Iahve nu le putea ține la distanță (vezi desenul de mai sus, verde). În acest regn ne aflăm în orice moment în pericol de a fi surprinși, spre uluirea noastră, de entitățile ahrimanice. Aceste entități ahrimanice ‒ am încercat să prind aceasta în grupul statuar care este menit să stea odată la Goetheanum ‒ pot fi familiare numai în domeniile care ne înconjoară în cadrul lumii minerale. Aceste entități ahrimanice sunt înzestrate în primul rând cu intelect. Silueta mefistofelică pe care o vedeți în partea de jos al grupului nostru statuar din lemn, această formă ahrimanic-mefistofelică, este fundamnetal pătrunsă de rațiune; dar cu ceea ce este iahveic, așadar cu ceea ce trăiește în metabolismul uman în măsura în care nu depune săruri sau nu este mineral, ci este de natură fluidă, constă în schimbul de fluide, în metamorfoza fluidului, care trăiesc în respirația noastră, care trăiesc în relațiile noastre calorice, cu toate acestea ahrimanicul nu are nicio înrudire directă.
Acum însă el tinde să pătrundă în acestea. Omul este făcut din pulberea Pământului. Ceea ce aici este mineral alcătuiește domeniul lui Ahriman. Aici poate pătrunde Ahriman, aici se simte el bine. El se simte bine și când se poate impune în noi privitor la tot ceea ce este mineral în noi. Dumneavoastră separați sarea și prin aceasta puteți de fapt să gandiți. Prin depunerea de săruri, prin tot ce se manifestă în dumneavoastră ca proces mineral sunteți o ființă gânditoare. În acest domeniu vrea Ahriman să pătrundă. Dar el are de fapt numai așa direct o înrudire cu acest mineral. Și din această cauză luptă pentru a lua parte și la circulația sângelui, la respirație, la metabolism. Acest lucru îl poate face numai atunci când poate cultiva anumite proprietăți în sufletele umane, de exemplu dacă propagă în sufletele umane înclinația cu totul specială pentru rațiunea seacă care dorește să se epuizeze în materialism, pentru rațiunea care ironizează adevărurile pătrunse de afectivitate, când poate cultiva în sufletul uman aroganța rațiunii. Atunci el dispune pentru sine și de sângele uman, respirația umane, metabolismul uman și poate să alunece întru câtva în afara salinului, mineralului, trecând în sânge, în respirație. Aceasta este lupta pe care o dă Ahriman în lume, prin om. Cand Iahve s-a îndreptat spre Pământ și l-a făcut pe om din pulberea acestuia, Iahve, pentru a-l ajuta pe om să meargă mai departe, deși l-ar fi putut aduce în propriul său domeniu, el l-a făcut dintr-un element străin lui și doar i-a insuflat, i-a inoculat propriul său element. Dar prin aceasta Iahve a luat în ajutor ceva la care ființa ahrimanică are acces. Prin aceasta Iahve a fost implicat pentru evoluția pământească în această luptă împotriva elementului ahrimanic, care vrea să lupte cu ajutorul oamenilor, pentru a obține pe calea indirectă a procesului mineral lumea pentru sine.
Entităților ahrimanice le-a reușit mult în acest domeniu. Deoarece când omul este născut în existența fizică sau este primit în aceasta, el coboară din lumi spiritual-sufletești, se învăluie cu lumea fizică. Dar așa cum civilizația actuală este după obiceiurile confesiunilor tradiționale, s-ar dori să se uite existența prenatală din domeniul spiritual-sufletesc. S-ar dori să nu se recunoască acest lucru; s-ar dori să se șteargă întru câtva din existența umană existența prenatale. Preexistenta a fost din ce în ce mai mult declarată de crezurile tradiționale ca fiind erezie. S-ar dori ca omul să înceapă cu nașterea fizică sau cu conceperea fizică și apoi să se adauge la aceasta ceea ce se află după moarte. Dacă această credință exclusivă într-o stare post-mortem nu ar fi reprimată și ar acapara omenirea, entitățile ahrimanice ar fi victorioase. Dacă omul ar lua în considerare numai ceea ce trăiește prin natura sa pământeană între naștere și moarte și ar accepta doar o viață continuată după moarte, nu ar avea în vedere și viața dinainte de naștere, ahrimanicul ar lua efectiv în stăpânire umanul, pornind de la procesul mineral. S-ar elimina astfel din evoluția umană tot ce este iahveic, care a venit din perioadele Saturn, Soare și Lună, și ar avea loc o nouă creație a Pământului, care însă ar contesta tot ceea ce a precedat-o. Din această cauză este atât de important să se combată cu toată energia această concepție care nu acceptă preexistența. Omul trebuie să înțeleagă că a existat înainte de a fi născut sau conceput în lumea fizică. El trebuie să preia cu evlavie și cu sfințenie ceea ce i-a venit din lumi divin-spirituale înainte de această existență fizic-pământeană. Prin faptul că adaugă la ceea ce urmează morții cunoașterea prenatalului, el își pregătește sufletul să nu poată fi corodat de Ahriman.
Rezultă din cele spuse că este necesar să preluăm treptat în limbă un cuvânt ‒ v-am atras deja atenția asupra acestui fapt ‒ pe care nu-l avem. Așa cum vorbim despre nemurire și ne gândim la sfârșitul existenței noastre fizice, trebuie să învățăm să vorbim și despre nenaștere. Căci, așa cum suntem nemuritori, tot așa, ca oameni, suntem nenăscuți. Căutați însă în limbile culte un cuvânt de circulație curentă pentru „nenăscut”! „Nemuritor” găsiți peste tot, dar „nenăscut” nu. Avem nevoie de cuvântul „nenăscut”; el trebuie să devină de circulație curentă în limbile culte, ca și cuvântul „nemuritor”, pe care limbile îl au deja. În acest aspect se vede ahrimanizarea civilizației moderne. Faptul că nu avem un cuvânt pentru nenăscut este unul dintre simptomele ahrimanizării civilizației moderne. Căci tot atât de puțin cât cădem pradă pământului odată cu moartea, tot atât de puțin luăm ființă odată cu nașterea sau cu concepția. Trebuie să avem un cuvânt care să se refere în mod clar la preexistență. Mai ales nu trebuie să se subestimeze înțelesul care se află în cuvânt.
Oricât ați gândi de mult, oricât ați gândi de clar, în dumneavoastră există ceva care are caracter intelectualist. În momentul în care gândul se impregnează în cuvânt, se transformă în cuvânt, chiar dacă cuvântul ca atare este numai gândit, în același moment cuvântul se imprimă în eterul lumii. Gândul ca atare nu se impregnează în eterul lumii, altfel nu am putea deveni niciodată ființe libere, cu gândirea pură. Noi nu suntern liberi prin cuvânt, ci prin gândirea pură ‒ acest lucru îl puteți afla din cartea mea Filosofia libertății ‒, în schimb, cuvântul se imprimă în eterul lumii.
Acum reflectați: În prezent, deoarece în limbile civilizate nu avem niciun cuvânt de uz curent pentru nenaștere, această nenaștere, importantă pentru omenire, nu există imprimată în eterul lumii. Dar toate cuvintele importante pentru om care se imprimă în eterul lumii, privind apariția, copilăria omului, tinerețea sa, toate acestea constituie o spaimă îngrozitoare pentru forțele ahrimanice. Forțele ahrimanice suportă foarte bine nemurirea înscrisă în eterul lumii, căci nemurirea înseamnă că ele încep o nouă creație și că vor să migreze în afară cu omul. Aceasta nu irită forțele ahrimanice. Când gonesc prin eter pentru a-și face jocul cu omul, când atâtea foruri vestesc nemurirea și aceasta se înscrie în eter, toate acestea le fac foarte bine forțelor ahrimanice. Dar pentru ele este o spaimă îngrozitoare când găsesc înscris în eter cuvântul „nenaștere”. Atunci se stinge lumina în care ele se mișcă. Atunci ele nu se mai pot deplasa, pierd direcția, se simt ca într-un abis, simt lipsa pământului de sub picioare. De aici puteți deduce că este o faptă ahrimanică aceea de a împiedica omenirea să vorbească despre a fi nenăscut. Oricât de paradoxal ar părea omenirii când i se vorbește despre astfel de probleme, civilizația modernă necesită asemenea lucruri. Așa cum meteorologul descrie direcția vântului, așa cum se descrie Golfstromul, exact așa trebuie să fie descris și ceea ce se petrece din punct de vedere spiritual, cum ambianța noastră este străbătută de entități ahrimanice, cum ele se simt bine când este vorba de aspecte care privesc moartea și decesul, chiar dacă se neagă decesul, și cum ele sunt pătrunse de teama de întuneric când ajung la ceea ce indică nașterea, creșterea și propășirea. Iar noi trebuie să învățăm să vorbim în mod științific și despre aceste lucruri, cum se face în știința modernă despre regnul fizic-mineral, care este părăsit de Iehova.
În fond, noi trebuie să ne asumăm lupta împotriva forțelor ahrimanice. Fie că oamenii știu sau nu, ceea ce se cere astăzi științei spiritului de orientare antroposofică este să anihileze lupta lui Ahriman împotriva a ceea ce trebuie să fie subliniat cu tot mai multă vigoare de știința spiritului de orientare antroposofică ca fiind necesar omenirii.
V-am vorbit despre atacul deosebit de urât, scelerat care are loc acum din nou în Germania, în care „nobila” „Frankfurter Zeitung” se comportă în mod infam. Ea a preluat replica noastră, după ce a comis un atac cu totul execrabil, dar numai pentru a-i alătura observațiile ei idioate. Aceste lucruri se întorc împotriva acelor oameni care ar vrea cu orice preț ca știința antroposofiei să dispară, dar care sunt prea leneși și prea incapabili pentru a se ocupa de aceasta.
Acești oameni produc astfel de momente de atac, cum se întâmplă acum în Germania, pentru a crea suspiciune împotriva a ceea ce nu pot respinge. Dacă fac acest lucru împreună cu forțele ahrimanice, ei vor înrăutăți lucrurile. În activitatea științifică există azi foarte mulți oameni care, aparent, gândesc corect. Ahriman pătrunde în lumea minerală și să nu vă mirați că din această cauză acești oameni au chiar mult intelect. Ahriman se află în ei, și este mai comod să-l lași pe Ahriman să gândească în tine decât să gândești tu însuți. Poți să-ți iei și examenele mai ușor când îl lași pe Ahriman să gândească în tine. Poți deveni mai ușor conferențiar universitar sau profesor universitar dacă-l lași pe Ahriman să gândească de la catedră decât să gândești singur. Și pentru că atâți oameni îl lasă pe Ahriman să gândească în ei, vin în mod natural și atacurile din partea ahrimanică. Așadar, lucrurile au deja o legătură spirituală interioară care trebuie să fie detectată. Din această cauză nu trebuie să fii atât de necugetat să ceri, când de fapt trebuie să lovești puternic în ceea ce ar vrea să bage știința spiritului în pământ.
Ieri au început conferințele în cadrul cursului care se ține la Stuttgart; eu însumi voi vorbi probabil la 16 martie la Stuttgart despre o temă științifică: Matematica, observație experimentală și rezultate științifice. ‒ Aceste conferințe, precum și cele care vor fi tinute din nou aici începând cu 3 aprilie, trebuie să arate cum poate antroposofia să fecundeze știința actuală. Și tocmai de când lucrăm în această direcție au loc tot mai multe atacuri. Dar sper că va crește și înțelegerea pentru ceea ce trebuie apărat; aceasta înseamnă în același timp o anumită fortificare în direcția științei spiritului de orientare antroposofică. Și această fortificare trebuie să se producă. În cadrul lumii noastre de declin, toate acestea se petrec după forțe ascensionale.
