Dacă ar fi să vă comunic cuvintele extraordinar de drăguțe și cuvintele de mare atașament față de ceea ce s-a pierdut aici prin îngrozitoarea catastrofă, ar trebui să vă citesc o carte întreagă. Îmi voi permite de aceea să comunic doar numele acelora care au semnat aceste cuvinte de participare, de dăruire plină de devotament pentru cauză. Sunt pe de o parte semne, pentru cât de profund a intrat totuși în inimile multor oameni ceea ce, de aici, poate fi comunicat lumii. Sunt de asemenea și semne ale unei dorințe realmente profund simțite și ale unei hotărâri energice de voință, de a redobândi cele pierdute. Participarea largă la munca noastră și la pierderea noastră va putea fi cu siguranță, pentru mulți dintre dumneavoastră, o sursă de forță, și tot din acest motiv îmi permit să fac aici comunicarea despre aceste lucruri. Căci cauza noastră nu vrea să fie una pur teoretică, cauza noastră trebuie să fie o chestiune a muncii, a iubirii de oameni, a slujirii pline de devotament a omenirii, și de aceea, din cele ce urmează a fi rostite de aici face parte și comunicarea despre ce înseamnă faptă sau intenție de a făptui. Îmi voi permite doar să numesc acele nume, care nu aparțin personalităților aflate aici, căci ceea ce au a-și comunica inimile celor aflați aici în aceste zile, în aceste zile de conviețuire răscolită realmente de durere, este mai mult mut, însă nu mai puțin profund și clar exprimat. Îmi veți permite astfel să nu îi menționez acum în mod deosebit pe iubiții prieteni ai cauzei care și-au exprimat și în scris compasiunea lor aici. Dumneavoastră îi cunoașteți, desigur. (A urmat citirea numelor.)
Putem deja presupune, că ceea ce a fost încercat aici a prins rădăcini adânci în multe inimi, iar în conferința din această seară aș vrea să spun ceva care, episodic oarecum, întrerupe considerațiile din aceste zile și să amintesc împrejurarea, că mai înainte a existat un Curs, care a antrenat într-un număr mai mare prieteni din provincie [Nota 21], ce s-a alăturat prietenilor, care în mod constant încercau să-și însușească aici la Goetheanum chestiunea antroposofică. Și eu aș vrea să mă adresez, mai întâi în gând, prietenilor mai tineri, care au venit aici la acest Curs și care în ultima vreme s-au prezentat într-un mod atât de frumos, de profund și de cordial în cadrul acestei Mișcări, spre cea mai mare satisfacție, desigur, a tuturor celor care au intenții serioase cu antroposofia.
Trebuie să ne fie pe deplin clar, cât de important este ca niște suflete tinere, suflete care năzuiesc să dobândească ceea ce poate fi dobândit astăzi de către un tânăr în știință, artă și așa mai departe, să colaboreze în cadrul Mișcării antroposofice. Acești prieteni mai tineri, care au apărut aici la acest Curs, sunt aceiași care au venit aici cu puțin timp înainte, au văzut Goetheanumul, l-au revăzut, și au gândit că la plecare l-au lăsat într-o altă stare decât este cazul acum. Și dacă eu mă adresez acum, în special în gând, către acești prieteni mai tineri, atunci și orice om, căruia îi stă la inimă Mișcarea antroposofică, trebuie să simtă de fapt problemele, care privesc un anumit grup de oameni sau oameni individuali aflați în cadrul Mișcării, ca pe propria lui problemă. Prietenii mai tineri sunt în mare parte oameni, care vor să găsească drumul către lucrarea antroposofică din lăuntrul a ceea ce se numește astăzi viață spirituală. Și în special eu aș dori să le vorbesc acelora, care fac parte din viața universitară și care din această viață universitară au simțit imboldul – însă slab produs de aceasta – de a se asocia în cadrul Mișcării antroposofice cu alți oameni, pentru munca în continuare.
Aici, ceea ce i-a împins pe acești oameni tineri, avem fără doar și poate sfânta seriozitate a strădaniei spre o umplere a sufletului omenesc cu viață spirituală. În cadrul antroposofiei se vorbește, desigur, de o viață spirituală, care nu poate fi dobândită așa ușor prin observare directă, așa cum se dorește mai cu seamă în ziua de azi. Și nu se face niciun secret – nici chiar în bibliografie, din care fiecare se poate edifica în cea mai mare măsură despre ceea ce poate găsi în munca antroposofică – cum că drumurile spre antroposofie sunt dificile. Însă dificile sunt doar din cauză că ele au legătură cu latura cea mai profundă, dar și cu cea mai viguroasă a demnității de om, și pe de altă parte din cauză că ele au legătură și cu ceva de care epoca noastră are în mod cu totul special nevoie, un lucru care poate fi desemnat prin aceea, că omul care judecă, care știe să aprecieze în mod just fenomenele de decădere din epoca noastră, trebuie să recunoască necesitatea unui progres, așa cum este el, cel puțin, încercat de Mișcarea antroposofică.
Nu trebuie apoi câtuși de puțin neglijat, că problema antroposofică poate reprezenta în mai multe feluri ceva pentru omul actual. Desigur, ea poate deveni ceva pentru el, prin faptul că el încearcă cu o reală dăruire interioară să ajungă singur la contemplarea lumilor spirituale, pentru a se convinge că tot ceea ce se comunică aici din lumile spirituale se bazează numai pe adevăr. Însă eu trebuie mereu și mereu să accentuez, că oricât de necesar este ca unii oameni, sau poate un număr nelimitat de oameni, să meargă în prezent pe acest drum aspru, dificil, pe de altă parte însă oricine poate dobândi o înțelegere, sprijinită complet pe motive interioare reale, a adevărului antroposofiei, cu condiția să aibă o judecată sănătoasă, fără idei preconcepute.
Acest lucru trebuie mereu și mereu accentuat, pentru a nu părea că obiecția, complet neîntemeiată de altfel, cum că doar acela care privește clarvăzător în lumea spirituală poate dobândi cât de cât un raport față de cele vestite drept adevăr în Mișcarea antroposofică, este valabilă. Viața spirituală generală actuală, civilizația și cultura în general, vin negreșit cu atâtea prejudecăți, încât omul, datorită acestora, doar cu greu poate ajunge la deplina clarificare în mintea omenească sănătoasă, pentru a se edifica de adevărul chestiunii antroposofice chiar și fără clarvedere.
Însă tocmai de aceea Societatea Antroposofică ar trebui să-și îndrepte munca în această direcție și să arate căile, pentru ca prejudecățile civilizației prezente să fie din ce în ce mai mult înlăturate. Dacă Societatea Antroposofică își face datoria în această direcție, putem spera că acele forțe interioare de cunoaștere vor crește și fără a dispune de clarvedere la aceia, care din cine știe ce motive nu pot ținti o clarvedere exactă, despre care trebuie vorbit aici; că ei pot ajunge totuși la o convingere puternică asupra valabilității cunoașterii antroposofice.
Dar mai există o cale cu totul deosebită spre antroposofie, pe care tânărul studios o poate găsi astăzi pentru sine. Vedeți dumneavoastră, ceea ce studiul universitar ar trebui și ar putea de fapt să dea, ar fi punctul de pornire cel mai solid pentru a ajunge și la viziunea proprie – și o spun în mod expres: la viziunea proprie – în ce privește bunul spiritual antroposofic, dacă știința și cunoașterea și viața interioară din cadrul sistemului nostru școlar ar corespunde cu adevărat posibilităților existente astăzi.
Însă uitați-vă și dumneavoastră cât de puțin unit interior este astăzi omul mai tânăr, în cadrul civilizației actuale, cu ceea ce el trebuie să caute drept știință a sa, cunoaștere a sa. Gândiți-vă cum astăzi, de cele mai multe ori, nu se poate altfel decât ca diferitele științe să se apropie, mai mult sau mai puțin, de oamenii mai tineri ca ceva exterior. Ele se apropie cu o sistematică, care nu este absolut deloc propice pentru a lăsa să vorbească la întreaga lor valoare așa-numitele cunoștințe empirice, adesea extraordinar de importante. Da, există astăzi în cadrul fiecărei științe care se cultivă adevăruri zguduitoare, câteodată adevăruri zguduitoare în lucruri de detaliu, de specialitate. Și în special există astfel de adevăruri, despre care aș dori să afirm, că dacă ele s-ar apropia în mod corect de oamenii mai tineri, ar acționa ca un fel de microscop sau telescop, ar dezlega, dacă ar putea fi folosite în mod corect de suflet, niște secrete enorme ale existenței.
Însă tocmai despre aceste lucruri, care ar putea fi extrem de revelatoare dacă ar fi corect cultivate, care ar entuziasma inimile și sufletele dacă în cadrul vieții studențești s-ar apropia de tineret venind din adâncurile omenirii și personalității, tocmai despre aceste lucruri trebuie spus astăzi că sunt prezentate tineretului adesea cu indiferență, în cadrul unei sistematici închipuite, indiferente, astfel încât raportul tineretului față de ceea ce știința noastră empirică a dat la iveală în cele mai variate domenii drept posibilități de explicare, rămâne ceva extrem de exterior. Și s-ar putea spune: Mulți oameni, probabil cei mai mulți dintre tinerii noștri studenți, trec prin perioada de studiu fără o participare interioară, lasă oarecum totul să treacă, mai mult sau mai puțin, ca o panoramă pe lângă ei, pentru ca apoi, cu repetările de rigoare, să treacă examenele și să ocupe o poziție în viață.
Sună aproape paradoxal dacă spui, că ceea ce se expune tineretului studențesc, fiecăruia în parte, ar trebui să se adreseze și inimilor lor. Spun că aceasta sună ca un paradox, căci ar putea să fie și altfel! Există posibilitatea, pentru cel care are o înzestrare nativă deosebită pentru așa ceva, ca o carte searbădă sau o conferință seacă să fie suficiente pentru a cuprinde profund și inima, chiar dacă aceasta nu se datorează forței scriitorului sau a celui care conferențiază, ci mai degrabă forței lui proprii. Însă eu trebuie negreșit să spun: Uneori, cuiva, poate chiar celor mai buni dintre tinerii prieteni care se apropie de Mișcarea antroposofică, poate să le meargă profund la suflet dacă se face observația, că nu din vina lor nu au căpătat nimic pentru inima lor – poate unii nu îmi vor ierta că spun, însă cei mai mulți dintre tinerii absolvenți de universitate sau facultate aflați aici vor înțelege, că nu au căpătat nimic nici pentru capul lor –, ci datorită destinului lor în cadrul civilizației actuale.
Astăzi, datorită dezvoltării științelor naturii, pe care eu am încercat să o caracterizez în timpul acestui Curs de științele naturii, am ajuns la un punct al evoluției civilizației în care ar fi posibil, ca fără antroposofie, prin simpla activare omenească în viața științifică și de cunoaștere, oamenii tineri să trebuiască să viețuiască din știința naturală obișnuită un fel de profundă depresie sufletească, aș spune eu. Da, știința naturală a prezentului este de așa manieră, încât chiar și acela care o studiază sârguincios și harnic și ia în serios lucrurile ei, simte ceva ca un fel de depresie sufletească, ceva care îl năpădește pe om atunci când luptă cu o problemă de cunoaștere. Căci cel care se uită din lăuntrul lui afară la ceea ce există în științele naturale astăzi, de acela se apropie mari probleme ale lumii, probleme capitale, care însă adesea sunt îmbrăcate, aș spune eu, în scurte formulări de fapte sau realități. Iar aceste formulări de fapte te împing să cauți în propriul tău suflet ceva care, tocmai pentru că există aceste adevăruri natural-științifice, te duc la rezolvarea enigmei lor. În caz contrar nu mai poți trăi, te simți încorsetat, depresiv.
O, măcar să fie această depresie fructul studiului nostru natural-științific! Atunci, din această depresie, care cuprinde întregul om, nu ar lua naștere doar dorul după lumea spirituală, ci și aptitudinea, capacitatea de a privi în lăuntrul lumii spirituale. Chiar și atunci când preiei cunoștințe care nu-l pot satisface pe om, insatisfacția, just apropiată de suflet și de inimă, poate aprinde năzuința cea mai mare.
Acest lucru, faptul că nu se ridică nicio pretenție de a simți, că lucrurile existente în prezent acționează asupra întregului om astfel încât el este cu totul împiedicat în anii lui tineri să se apropie în vreun fel de ceea ce poate fi mai demn de om, este ceea ce uneori este resimțit îngrozitor și deprimant în cadrul activității de cunoaștere a prezentului, dacă tânărul nu se eliberează, tocmai dintr-un dor sădit cu deosebire în sufletul lui, de ceea ce-l împovărează cu tot felul de piedici care i se așază în cale.
Și dacă de la științele naturale se privește către științele spirituale, putem spune: în timpul epocii natural-științifice ele au ajuns într-o astfel de stare, încât dacă ca om tânăr te-ai putea dărui lor cu o îndrumare, care să trateze din nou aceste științe spirituale din punctul de vedere deplin omenesc, ai căpăta prin ele cel puțin ceva, ce eu aș numi o senzație de sufocare sufletească. Căci toate ideile abstracte, rezultatele cercetării documentare și tot ceea ce mai este conținut astăzi în științele spirituale, ar putea să producă în ei, dacă ar fi explicate cel puțin cu o părticică omenească oamenilor tineri, tocmai această sufocare a sufletului, care ar trezi în ei impulsul de a urca în aerul proaspăt, care vrea să fie adus în domeniul considerațiilor spirituale de astăzi de către concepția antroposofică despre lume.
Cine a urmărit spiritul conferințelor mele privitoare la dezvoltarea științelor naturii în epoca modernă, cu siguranță nu va putea spune că eu am făcut o critică superfluă la adresa acestor științe naturale ale prezentului. Din contră, prin conferințele mele eu am dovedit necesitatea lor, am încercat să demonstrez că științele naturii, și până la urmă și știința spirituală actuală, nu pot fi decât niște elemente de bază, căci ele au servit și trebuie să servească drept fundamente ale civilizației, care trebuiau puse odată, pentru ca pe baza lor să se poată construi în continuare.
Însă omul nu poate fi ca om, om deplin, decât după trup, spirit și suflet. Și întrucât omul tânăr de azi trebuie să trăiască într-o epocă în care, necesarmente, ia contact cu ceva care nu-l conține deloc pe om, s-ar putea cu toate acestea stimula năzuința omenească cea mai nobilă și cea mai viguroasă, dacă lucrul necesar, dar omenește neacceptabil, i-ar fi prezentat astăzi din omenitatea deplină, în sensul cel mai înalt al cuvântului. Dacă s-ar întâmpla aceasta, atunci tinerii noștri nu ar mai avea nevoie de altceva, decât să audieze ceea ce se spune în universități despre cuceririle actuale ale fizicii și ale științelor spirituale actuale, și tocmai prin aceasta ei ar căpăta nu numai impulsul, ci și abilitatea de a primi în sine știința spiritului în deplinătatea omenescului. Iar din ceea ce va trăi atunci în tineri, va crește de la sine dorința, ca forma antroposofică a științei să devină de asemenea pentru ei ceea ce este necesar, pentru ca noi să avansăm în civilizația omenirii.
Cred că prietenii noștri mai tineri, dacă vor medita just la cuvintele spuse de mine, care probabil au sunat cumva paradoxal, vor găsi într-o oarecare măsură caracterizate cele mai importante suferințe, pe care au fost nevoiți să le îndure în timpul studiului lor universitar. Iar eu pot să presupun că în această suferință se află, la majoritatea, motivul pentru care au venit spre noi. Însă această suferință ține deja de un trecut, de un trecut ce nu mai poate fi recuperat. Căci de fapt, ceea ce ar fi trebuit să ai într-o anumită perioadă a tinereții, nu o mai poți avea mai târziu în aceeași formă. Însă cu toate acestea eu cred că un lucru poate servi drept înlocuitor. Ceea ce trebuie să fie un înlocuitor pentru ceea ce nu mai poți avea, este cunoașterea sarcinii, pe care o au în special și oamenii mai tineri dintre noi, de a cultiva viața antroposofică în prezent.
Puneți-vă această sarcină: să faceți pentru Mișcarea antroposofică fie ceea ce voi știți deja din propria dumneavoastră convingere că aveți de făcut, fie ceea ce vă puteți convinge în cursul timpului în lăuntrul dumneavoastră cel mai propriu, în interiorul dumneavoastră cel mai individual, că este necesar de făcut pentru civilizația următoare a omenirii; atunci dumneavoastră veți putea purta cândva în inimile dumneavoastră un lucru, îl veți putea purta mai mult decât durează această viață pământească: conștiența de a vă fi făcut datoria, într-o epocă grevată de cele mai mari greutăți. Iar aceasta va fi din plin un înlocuitor la ceea ce dumneavoastră, pe drept, renunțați.
Simțind cât mai bine care este situația cu tineretul în epoca noastră, se va vedea în mod just și faptul că în cadrul cercului nostru s-au prezentat tineri studenți, și atunci va lua naștere, treptat, treptat și talentul, dacă mă pot exprima astfel, din partea acelora din Societatea Antroposofică, care, spunem noi, nu mai fac parte dintre cei tineri, de a dobândi un raport, sub un aspect sau altul, față de acest tineret.
Însă eu cred, există un cuvânt, care poate provine din starea noastră de doliu, de adâncă mâhnire, pe care eu îl pot rosti și către membrii cei mai în vârstă ai Societății Antroposofice, că omul care astăzi se înțelege pe sine corect ca om, poate afla în cadrul Societății Antroposofice ce anume trebuie privit din nou cu seriozitate, dacă este ca civilizația omenirii să meargă mai departe, dacă este ca forțele de declin să nu dobândească supremația asupra forțelor de înălțare. – S-a ajuns chiar într-atât de departe în cadrul general al culturii și civilizației actuale, încât sună aproape comic dacă cineva spune: Când omul, între adormire și trezire, se află în spiritual-sufletescul său, el trebuie să se fi îngrijit, ca în acest timp spiritual-sufletescul său să se poată comporta în mod just. – Însă în cadrul Mișcării antroposofice dumneavoastră aflați, desigur, că acest spiritual-sufletesc, așa cum trăiește el între adormire și trezire, este germenele pe care noi îl ducem în viitor în veșnicie. Ceea ce noi lăsăm în pat la adormire, ceea ce este vizibil de către noi cât timp ne îndeplinim opera diurnă de dimineață până seara, pe acesta noi nu îl ducem afară prin poarta morții în lumea spirituală, în lumea suprasensibilă. În schimb noi ducem afară acest element fin spiritual, care există în afara corpurilor fizic și eteric, atunci când omul se află între adormire și trezire. Acum noi nu luăm în considerare importanța care o are pentru om aici pe pământ viața de somn, însă faptul că acel element fin, acel substanțial, care pentru conștiența obișnuită trăiește imperceptibil între adormire și trezire, este tocmai ceea ce omul va lua cu sine atunci când pășește prin poarta morții, atunci când trebuie să-și îndeplinească sarcina în alte lumi decât lumea pământească, aceasta îi poate deveni limpede omului prin știința spirituală antroposofică.
Însă sarcinile pe care el le are de îndeplinit aici, le va putea îndeplini în funcție de cum a cultivat acest spiritual-sufletesc. O, iubiți mei prieteni, în acea lume spirituală, care se află în jurul nostru la fel precum lumea fizică, trăiesc de asemenea o existență actuală acele ființe sufletești umane, care acum nu sunt într-un corp fizic, ci probabil mai au încă de așteptat decenii, secole până la următoarea lor încorporare pământească. Aceste suflete sunt aici, așa cum suntem noi, oamenii fizici pe pământ. Iar în ceea ce se întâmplă aici printre noi, oamenii fizici, în ceea ce noi numim mai târziu viață istorică, acționează nu numai oamenii pământești, acționează și acele forțe ce se întind până aici, venind de la oameni care în prezent se află între moarte și o nouă naștere. Aceste forțe sunt aici. După cum noi ne întindem mâinile noastre, tot astfel aceste ființe își întind mâinile lor spirituale în prezentul nemijlocit. Iar o istorie care înregistrează doar documente care tratează lucruri pământești, este o istorie deșartă, căci adevărata istorie care se desfășoară pe pământ este cauzată în același timp și de forțele celor aflați între moarte și o nouă naștere, care acționează din lumea spirituală în lumea de aici. Noi colaborăm și cu oamenii neîncorporați pe pământ.
Și după cum noi comitem un păcat împotriva omenirii dacă nu educăm tineretul în modul just, tot așa comitem un păcat împotriva omenirii, împotriva celei mai nobile munci, care vrea să fie efectuată din lumi invizibile de oamenii neîncorporați, comitem un păcat față de evoluția omenirii, dacă nu ne cultivăm propriul nostru spiritual, pentru ca el să treacă prin poarta morții astfel încât să se poată dezvolta acolo din ce în ce mai conștient și mai conștient. Căci dacă spiritual-sufletescul nu este cultivat pe pământ, se întâmplă că această conștiență, care într-un anumit fel se aprinde imediat între moarte și o nouă viață și apoi luminează din ce în ce mai mult, rămâne întunecată pentru toate sufletele care nu cultivă aici o viață spirituală. Dacă omul devine conștient de întreaga lui omenitate, atunci și spiritualul este inclus în mod implicit.
Seriozitatea oamenilor prezentului, care înțeleg în mod just ceva din impulsurile mișcării antroposofice, ar trebui să însemne că ei știu în ce mod cele dobândite prin intermediul Mișcării antroposofice sunt un bun al vieții cosmice, o forță vitală cosmică; că, în sens superior, înseamnă să comiți un păcat dacă omiți să cultivi acel lucru, care trebuie să fie aici pentru a dezvolta în continuare Pământul, pentru a dezvolta în continuare omenirea pământească, căci dacă acel lucru nu este aici, aceasta conduce în mod necesar la declinul pământescului. Și în multe privințe se pune problema, ca pe lângă ceea ce preiei, mai mult sau mai puțin teoretic, din știința spirituală, să simți profunda seriozitate, care constă în a te uni cu o chestiune vastă, cuprinzătoare a omenirii, care poate fi sesizată în spirit.
Iar aceasta nu este ceva valabil pentru o anumită categorie de oameni, aceasta este ceva ce privește în egală măsură pe tineri și bătrâni. Aceasta însă îmi pare a fi și acel lucru, în care tinerii și bătrânii se pot regăsi/întâlni, pentru ca odată să domnească un spirit în cadrul a ceea ce este Societatea Antroposofică.
Dacă oamenii mai tineri aduc ceea ce au ei cel mai bun, dacă cei mai în vârstă înțeleg acest cel mai bun, dacă există înțelegere de o parte, înțelegere de cealaltă parte, atunci vom avansa. Faceți ca din zilele triste pe care le-am trăit, din suferința dureroasă cu care suntem străbătuți, să pătrundă în inima noastră hotărâri, care nu sunt simple dorințe, simple jurăminte, ci se situează atât de profund în sufletele noastre, încât pot deveni fapte. Chiar și în micul cerc noi vom avea nevoie de fapte, dacă vrem să compensăm marea pierdere.
Faptele tinerești sunt, dacă merg în direcțiile juste, fapte folositoare în toată lumea. Iar lucrul cel mai frumos pe care îl poți voi ca om mai în vârstă, este să poți lucra împreună cu acei oameni, care încă mai sunt capabili de fapte tinerești. Dacă știi așa cum se cuvine acest lucru, o, iubiții mei prieteni, atunci și tineretul te întâmpină plin de înțelegere. Și numai atunci vom putea face noi înșine ceea ce este necesar spre compensarea marii noastre pierderi, dacă tineretul, care ne poate aduce în întâmpinare ceea ce este necesar cândva pentru viitor, poate vedea pe niște exemple frumoase – și atunci în mod cert spre propria lui satisfacție –, ceea ce pot face oamenii mai în vârstă spre compensarea acestei pierderi. Dacă ne străduim să învățăm unul de la altul ceea ce este just, ceea ce este viguros, pentru ca o forță să câștige în forță, abia atunci vom avansa.
