Aceste conferinţe tratează corespondenţele lăuntrice dintre fenomenele lumii şi fiinţele lumii, şi dumneavoastră aţi putut vedea că de aici rezultă unele lucruri despre care cei care urmăresc doar lumea aparenţelor exterioare nu pot avea pentru început nicio presimţire. Am văzut că, în fond, fiecare tip de fiinţe – am arătat‑o pe câteva exemple – îşi are sarcina sa în întregul context cosmic. Acum vrem să privim încă o dată, oarecum recapitulativ, la acel tipă de fiinţe despre care am vorbit deja şi să cuprindem cu privirea ceea ce am spus eu în ultimele zile despre natura fluturilor. Eu am elaborat această natură a fluturilor în opoziţie cu entitatea plantelor, şi noi am putut spune că fluturele este de fapt o fiinţă care aparţine luminii, a luminii modificate de forţa planetelor exterioare, de forţa lui Marte, a lui Jupiter, a lui Saturn. Astfel încât, dacă vrem să înţelegem fluturele în entitatea sa, trebuie să privim înspre regiunile înalte ale Cosmosului şi să ne spunem: Aceste sfere înalte ale Cosmosului dăruiesc Pământului, hăruiesc Pământul, cu lumea fluturilor.
Dar această hăruire a Pământului merge de fapt cu mult mai profund. Să ne amintim că noi a trebuit să spunem că fluturele nu participă decât indirect la existenţa propriu‑zis terestră, şi anume în măsura în care Soarele este activ în existenţa terestră cu forţa sa de luminozitate şi căldura sa. Fluturele îşi depune ouăle în zonele în care se menţine influenţa solară, în care ele rămân sub influenţa solară, astfel încât fluturele nu încredinţează de fapt Pământului oul său, ci Soarelui. Apoi din ou apare omida, care se află sub influenţa lui Marte, deşi, desigur, influenţa solară se menţine. Apoi se formează pupa, care se află sub influenţa forţelor lui Jupiter. Din pupă apare fluturele, care redă în jurul Pământului, prin strălucirea culorilor sale, ceea ce poate rezulta din unirea forţe lui Saturn cu forţa de strălucire a Soarelui.
Vedem aşadar nemijlocit activă în cadrul existenţei terestre, în mediul înconjurător al acestei existenţe terestre, influenţa lui Saturn manifestându‑se în culorile variate ale lumii fluturilor. Dar să ne amintim faptul că substanţele care intră în considerare pentru existenţa cosmică sunt de două feluri. Avem de a face cu substanţe pur materiale ale Pământului şi cu substanţe spirituale, şi eu v‑am spus că este remarcabil faptul că omul are la baza organismului metabolic şi al membrelor substanţă spirituală, în timp ce la baza capului său se află substanţa fizică. În partea de jos a omului, substanţa spirituală este pătrunsă de efectul forţelor fizice, de efectul gravitaţiei şi de alte efecte ale forţelor terestre. În cap, substanţa terestră care este adusă acolo prin întregul metabolism, circulaţia sângelui, activitatea nervilor ş.a.m.d., este pătrunsă de forţele spirituale suprasensibile care se reflectă în gândirea noastră, în reprezentările noastre. Astfel încât în capul omului există materie fizică spiritualizată, iar în sistemul metabolic şi al membrelor găsim o substanţialitate spirituală împământenizată – dacă îmi este îngăduit să formez acest cuvânt.
Or această materie spiritualizată există în primul rând în fiinţa fluturelui. Prin faptul că fiinţa fluturelui rămâne, în general, în sfera existenţei solare, ea se împuterniceşte pe materia fizică, aş spune – desigur că exprim lucrurile imaginativ –, doar cât un firicel de praf. Fluturele îşi însuşeşte materia fizică doar cât un firicel de praf. El îşi extrage şi hrana din acele substanţe ale Pământului care sunt străbătute, elaborate de Soare. El uneşte cu entitatea sa numai ceea ce a fost prelucrat de Soare, el preia din ceea ce este terestru doar substanţa cea mai subtilă, aducând‑o până la o spiritualizare deplină. Şi realmente, dacă privim aripile fluturelui, vedem, în fond, materie pământeană spiritualizată. Prin faptul că materia aripilor fluturelui este impregnată de culori, ea este materia pământească cea mai spiritualizată.
Fluturele este de fapt acea entitate care trăieşte în întregime în materie pământească spiritualizată. Din punct de vedere spiritual se poate chiar vedea că fluturele îşi dispreţuieşte, într‑un fel, corpul, care se află la mijlocul aripilor sale colorate, pentru că întreaga sa atenţie, întregul său suflet‑grup se îndreaptă de fapt înspre savurarea bucuroasă a aripilor sale colorate.
Şi la fel cum putem urmări fluturele admirându‑şi culorile sclipitoare, îl putem urmări în admirarea bucuriei sale faţă de aceste culori. Este ceva care, în fond, ar trebui cultivat deja la copii; această bucurie faţă de spiritualitatea care zboară prin aer şi care este de fapt bucurie fluturândă, bucurie faţă de jocul de culori. În această privinţă, specificul fluturelui se nuanţează într‑un mod absolut admirabil. Iar la baza tuturor acestor fapte se mai află şi altceva.
Noi am putut spune despre păsări – reprezentate prin vultur – că la moartea lor ele pot purta substanţa pământească spiritualizată în lumea spirituală, şi că în felul acesta ele îşi au sarcina lor în existenţa cosmică, şi că o pasăre poate spiritualiza materia pământească şi poate face ceea ce omul nu poate. Şi omul a spiritualizat materia pământească în capul său într‑o anumită măsură, dar el nu poate lua cu sine această materie pământească în lumea în care trăieşte între moarte şi o nouă naştere, pentru că atunci ar trebui să suporte continuu o durere de nespus, insuportabilă, distrugătoare, dacă ar purta această materie spiritualizată a Pământului din capul său în lumea spirituală.
Lumea păsărilor, reprezentată de vultur, poate face acest lucru, astfel încât se creează realmente o legătură între ceea ce este terestru şi ceea ce este extraterestru. Pentru început, materia pământească este adusă oarecum treptat în spirit, iar neamul păsăresc are sarcina de a preda Universului această materie pământească spiritualizată. Se poate spune deja, când Pământul va fi ajuns la încheierea existenţei sale, că această materie pământească a fost spiritualizată, iar neamul păsăresc a existat în întreaga economie a existenţei Pământului, pentru a purta materia pământească spiritualizată înapoi, în ţara spiritelor.
Misiunea fluturilor este întrucâtva diferită. Fluturele spiritualizează şi mai multă materie terestră decât păsările. Păsările ajung să stea întotdeauna mai aproape de Pământ decât fluturii. Voi explica ulterior acest lucru. Dar fluturele este în stare să‑şi spiritualizeze materia atât de mult prin faptul că nu părăseşte niciodată sfera solară, încât el predă necontenit chiar din timpul vieţii sale – şi nu numai la moartea sa, ca păsările –, materia spiritualizată, mediului înconjurător al Pământului, mediului cosmic înconjurător al Pământului.
Gândiţi‑vă numai cât de măreaţă este întreaga economie cosmică atunci când ne putem reprezenta faptul că Pământul, împânzit de lumea fluturilor în cele mai variate moduri, iradiază necontenit în spaţiul cosmic materie pământească spiritualizată, pe care fluturii o predau Cosmosului! Astfel încât, prin această cunoaştere, noi putem contempla cu un cu totul alt sentiment această regiune a lumii fluturilor din jurul Pământului.
Noi putem privi la această lume fluturătoare şi ne putem spune: O, fluturilor, voi iradiaţi în Cosmos mai mult decât lumină solară, voi iradiaţi lumină spirituală! Spiritualul este prea puţin luat în considerare de ştiinţa noastră materialistă. Şi de aceea, ştiinţa materialistă nu are niciun motiv să ajungă la astfel de lucruri care ţin de economia Universului. Dar ele există la fel cum există efectele fizice, şi ele sunt mai importante decât efectele fizice. Căci ceea ce iradiază în afară, în lumea spiritelor, va continua să acţioneze şi după ce Pământul va fi de mult dispărut; pe când ceea ce constată în ziua de azi fizicienii şi chimiştii, îşi va afla încheierea odată cu existenţa Pământului. Astfel încât dacă ar exista un observator afară, în Cosmos, şi ar avea un timp îndelungat spre observare, el ar vedea cum are loc o iradiere continuă de materie spiritualizată în ţara spiritelor, de materie devenită spirit în ţara spiritelor; el ar vedea cum Pământul îşi iradiază propria fiinţă în spaţiul cosmic, în Cosmos, şi ar vedea ca pe nişte scântei luminoase ceea ce trimite neamul păsăresc, fiecare pasăre, după moartea sa, în acest Univers, sub formă de raze; el ar vedea o licărire a luminii spirituale a fluturilor şi o împrăştiere a luminii spirituale a păsărilor!
Tabla 7Acestea sunt lucruri care ar putea să ne îndrepte atenţia înspre faptul că atunci când privim lumea stelară nu trebuie să credem că ceea ce iradiază de la ele spre noi, este ceea ce arată spectroscopul, sau ceea ce‑şi imaginează cei care manevrează, c ceea ce iradiază în jos spre Pământ din lumea stelară este tot un rezultat al fiinţelor din alte lumi, la fel cum ceea ce iradiază în afară de la Pământ în spaţiul cosmic este un rezultat al fiinţelor de pe Pământ. Noi privim o stea şi ne putem imagina împreună cu fizicienii contemporani că în faţa ochilor avem o flacără anorganică, un corp anorganic incandescent, sau ceva asemănător. Dar acesta este un nonsens deplin. Căci ceea ce este văzut, este întrutotul activitatea fiinţelor vii, a sufletelor, a spiritelor.
Să ne întoarcem acum de la această centură a fluturilor – dacă‑mi este îngăduit să spun aşa –, care înconjoară Pământul, la neamul păsărilor. Dacă ne reprezentăm ceea ce ştim deja, avem trei regiuni învecinate. Deasupra acestora se află alte regiuni, şi dedesubtul lor, iarăşi altele. Avem eterul luminii, eterul căldurii, care are de fapt două părţi, două straturi: unul este stratul căldurii terestre, iar celălalt este stratul căldurii cosmice, şi ele interacţionează necontenit. Deci în realitate nu avem o singură formă de căldură, ci două; căldura care este de origine terestră, telurică, şi căldura care este de origine cosmică. Acestea interacţionează necontenit. Iar în vecinătatea eterului căldurii, avem aerul. Apoi urmează apa şi pământul, iar în partea de sus eterul chimic şi eterul vieţii.
Tabla 8Dacă vom considera acum fluturii, ei aparţin în special eterului luminii, dar eterul luminii este mijlocul prin care forţa luminii extrage omida din oul fluturelui; forţa luminii provoacă, în esenţă, această ecloziune. În cazul păsărilor, lucrurile nu stau la fel. Păsările îşi depun ouăle care trebuie clocite la căldură. Oul fluturelui este pur şi simplu lăsat în seama forţelor solare; oul păsării intră în regiunea căldurii. Pasărea aparţine eterului căldurii; ea depăşeşte de fapt ceea ce este simpla căldură.
Şi fluturele zboară în aer, dar el este, în fond, întrutotul o creatură a luminii. Şi pe măsură ce aerul este pătruns de lumină, fluturele nu alege în acest element aer‑lumină existenţa aerică, ci existenţa luminoasă; aerul îl poartă numai. Aerul constituie valurile pe care el înoată oarecum, dar elementul său propriu‑zis este lumina. Pasărea zboară în aer, dar elementul ei propriu‑zis este căldura, diferenţele de căldură din aer, şi ea depăşeşte, într‑o anumită măsură, aerul. Din punct de vedere interior, pasărea este o creatură de aer; ea este în mare măsură o creatură de aer. Dacă examinaţi oasele mamiferelor, ale omului, ele sunt umplute cu măduvă. Noi vom reveni la motivul pentru care ele sunt umplute cu măduvă. Dar oasele păsărilor sunt goale, ele nu sunt umplute decât cu aer. În măsura în care ne raportăm la acest lucru, noi avem măduvă în oasele noastre, dar pasărea constă din aer, iar măduva sa este aer pur. Dacă veţi considera plămânii păsărilor, veţi găsi în aceşti plămâni o mulţime de săculeţi care pornesc de la ei; aceştia sunt săculeţi cu aer. Atunci când pasărea inspiră, ea nu inspiră aer numai în plămâni, ci şi în aceşti săculeţi, iar din săculeţi aerul trece în cavităţile osoase. Astfel că dacă am putea să îndepărtă de la o pasăre carnea, penele şi oasele, ar mai rămâne doar un animal care constă din aer, şi care ar avea forma părţii interioare a plămânilor şi a tuturor oaselor. Dacă vă puteţi reprezenta această formă, ea ar fi întrutotul forma păsării. În interiorul vulturului alcătuit din carne şi oase, există un vultur de aer. Aceasta nu este din motivul că în interior ar mai fi un vultur de aer, ci pentru că pasărea respiră, iar prin respiraţie produce căldură. Iar această căldură se comunică aerului, pe care îl presează în toate membrele sale. Atunci ia naştere o diferenţă de căldură faţă de mediul înconjurător; el are căldura sa interioară, iar în afară este căldura exterioară. Întreaga sa viaţă se desfăşoară în cadrul acestor diferenţe termice dintre fiinţa sa şi mediul său, dintre aerul interior şi aerul exterior. Şi dacă aţi putea întreba o pasăre despre modul în care îşi resimte ea corpul, şi dacă aţi înţelege limba păsărilor, atunci aţi vedea că v‑ar răspunde în aşa fel încât aţi recunoaşte că ea vorbeşte despre oasele sale solide, substanţiale, şi despre celelalte elemente materiale ale sale la fel cum aţi vorbi dumneavoastră despre nişte bagaje pe care le‑aţi purta la stânga, la dreapta, pe spate şi pe cap. Nici dumneavoastră nu aţi spune: Aceste bagaje sunt corpul meu. La fel de puţin pe cât aţi vorbi dumneavoastră despre aceste bagaje ca despre trupul dumneavoastră, la fel v‑ar vorbi şi pasărea numai despre aerul încălzit ca fiind trup al ei, iar despre celelalte ar vorbi ca despre un bagaj pe care‑l poartă în existenţa terestră. Aceste oase, care învăluie trupul de aer propriu‑zis al păsării, constituie bagajul său. Astfel încât noi trebuie să spunem: În fond, pasărea trăieşte întrutotul în elementul căldură, iar fluturele în elementul lumină. Iar pentru fluture substanţa fizică pe care o spiritualizează nu este, înainte de spiritualizare, o povară, ci o locuinţă. Fluturele se află şi mai departe de trupul său.
Aşadar pe măsură ce ne înălţăm în regiunile superioare, lumea animală nu mai poate fi deloc înţeleasă cu ajutorul conceptelor fizice. Dacă o judecăm cu ajutorul conceptelor fizice e ca şi cum am vrea să desenăm un om în aşa fel încât părul său să fie concrescut cu ceea ce ar purta pe cap, bagajele sale concrescute cu braţele care le poartă şi spatele concrescut cu un rucsac aflat acolo, astfel încât l‑am face întrutotul cocoşat, având rucsacul concrescut la spate. Dacă am desena omul în felul acesta el ar corespunde reprezentării pe care şi‑o face de fapt materialistul asupra păsării. Ceea ce îşi reprezintă el nu este deloc pasărea, ci bagajul păsării. Pasărea se simte, de fapt, ca şi cum şi‑ar târî cu greutate acest bagaj, căci ea ar vrea să călătorească liberă şi nestânjenită, deloc împovărată, ca fiinţă de aer cald prin lume. Restul este o povară pentru ea. Şi ea aduce un tribut existenţei cosmice prin aceea că trimite această povară spiritualizată înapoi în lumea spiritelor, atunci când moare; fluturele plăteşte acest tribut deja din timpul vieţii sale.
Vedeţi dumneavoastră, pasărea respiră şi foloseşte aerul în modul pe care vi l‑am descris. La fluture e altfel. Fluturele nu respiră aşa cum respiră animalele superioare. Fluturele respiră de fapt prin intermediul unor tuburi, sau trahee, care fac legătura dintre mediul său înconjurător şi interiorul său, şi aceste tuburi sunt întrucâtva umflate, astfel încât el poate înmagazina aer atunci când zboară, şi nu are nevoie să respire în permanenţă. El respiră de fapt mereu prin tuburile care merg în interiorul său. Prin faptul că respiră prin tuburile care merg în interiorul său, el are posibilitatea să preia, împreună cu aerul pe care‑l inspiră, şi lumina care se află în aer, în întreg corpul său. Şi aceasta este o mare deosebire.
Reprezentaţi‑vă schematic un animal superior; acesta are plămâni. În plămâni pătrunde oxigenul, care se uneşte cu sângele pe calea ocolită prin inimă. Sângele trebuie să treacă prin inimă şi plămâni pentru a intra în contact cu oxigenul, la animalele voluminoase şi la om. Pentru fluture trebuie să desenez cu totul altceva. Dacă fluturele se află aici, traheile respiratorii pătrund în el din toate părţile, ramificându‑se în interior. Iar oxigenul pătrunde şi el în toate părţile, urmând această ramificaţie; aerul pătrunde întregul corp.
Tabla 8La om şi la aşa‑numitele animale superioare, aerul pătrunde ca aer doar până în plămâni; la fluture, aerul exterior, cu conţinutul său de lumină, se extinde în întregul său trup. Pasărea lasă să pătrundă aerul până în oasele sale goale; fluturele nu este o făptură de lumină doar din punct de vedere exterior, ci el răspândeşte lumina purtată de aer pretutindeni în corpul său, astfel încât el este şi lăuntric, lumină. Dacă v‑am putut descrie că pasărea este, de fapt, aer încălzit în interior, pot spune că fluturele este de fapt în întregime lumină. Şi corpul său constă din lumină, iar pentru fluture căldura este, de fapt, o povară, un bagaj. El flutură şi zboară numai în lumină, şi‑şi clădeşte de fapt trupul în întregime din lumină. Şi atunci când privim fluturii cum zboară prin aer, ar trebui să vedem în ei fiinţe de lumină care se bucură de culorile lor şi de jocul de culori. Restul este veşmântul şi bagajul lor. Trebuie să ajungem să realizăm din ce constă de fapt esenţa învelişului Pământului, căci aparenţa exterioară, înşală.
Cei care s‑au apropiat în mod superficial de un aspect sau altul, de exemplu, din înţelepciunea orientală, vorbesc despre faptul că lumea este maya. Dar afirmaţia că lumea este maya nu conţine nicio realitate. Trebuie văzut în amănunte cum este lumea maya. Înţelegem termenul de maya dacă ştim că pasărea nu arată deloc, în entitatea ei, aşa cum apare în exterior, ci ea este o creatură de aer cald. Fluturele nu arată deloc aşa cum ne apare, ci el este o fiinţă de lumină, care zboară de jur‑împrejur şi care constă, în esenţă, din bucuria sa faţă de jocul de culori, acel joc de culori care ia naştere pe aripile sale prin aceea că materia pământească, praful, este pătrunsă de culori, realizându‑se în felul acesta prima sa treaptă de spiritualizare din Universul spiritual, din Cosmosul spiritual.
Vedeţi dumneavoastră, până acum am cercetat două trepte: fluturele, locuitorul eterului luminii din mediul înconjurător Pământului nostru, şi pasărea, locuitorul eterului căldurii din mediul înconjurător al Pământului nostru. Şi acum să urmărim treapta a treia. Dacă vom coborî la nivelul cel mai de jos din aer, vom ajunge la nişte fiinţe care nici nu puteau fi acolo într‑o anumită perioadă a Pământului nostru, de exemplu în perioada în care lumea se mai afla încă împreună cu Pământul, în care ea nu se separase încă de el. Ajungem la nişte fiinţe care deşi sunt tot fiinţe aerice, adică trăiesc în aer, au fost dur influenţate de ceea ce este specific Pământului, anume de forţa gravitaţională a Pământului. Fluturele zboară bucuros în eterul luminii, şi se simte pe sine însuşi ca o creatură născută din eterul luminii. Pasărea învinge forţa gravitaţională prin aceea că încălzeşte aerul dinlăuntrul său, care devine astfel aer cald, iar aerul cald este susţinut, purtat, de aerul rece. Ea învinge forţa gravitaţională a Pământului
Animalele despre care vorbim acum, care, în privinţa descendenţei lor, ar trebui să trăiască tot în aer, dar care nu pot învinge forţa gravitaţională a Pământului pentru că nu au oasele goale, ci umplute cu măduvă, şi nu au săculeţi cu aer, ca păsările, sunt liliecii.
Liliecii constituie o categorie cu totul aparte de animale. Liliecii nu înving deloc forţa gravitaţională prin ceea ce se află în interiorul corpului lor. Ei nu au uşurinţa luminii ca fluturii, nu au uşurinţa călduri ca păsările, ci sunt supuşi forţei gravitaţionale a Pământului, pe care o simt în carnea şi în oasele lor. De aceea, liliecii nu se simt deloc bine în acel element din care constă, de exemplu, fluturele, şi în care fluturele trăieşte pe de‑a‑ntregul, în elementul luminii. Liliecii preferă crepusculul. Ei trebuie să folosească aerul, dar îl preferă atunci când aerul nu poartă lumina. Ei se încredinţează crepusculului, sunt de fapt animale crepusculare. Liliecii se pot menţine în aer numai prin faptul că au acele aripi caricaturale, specifice de liliac, care nu sunt deloc aripi adevărate, ci piei întinse între degetele întinse, ca nişte paraşute. În felul acesta se menţin ei în aer. În felul acesta înving ei forţa gravitaţională, prin aceea că o echilibrează prin ceva care ţine de această forţă gravitaţională. Dar în felul acesta ei rămân întrutotul în domeniul forţelor Pământului. Nu s‑ar putea construi niciodată cu ajutorul legilor fizice, ale mecanicii, un sistem de zbor ca al fluturelui sau al păsării. Niciodată nu ar exista o concordanţă deplină cu acestea. Ar trebui să se introducă şi alte elemente în astfel de construcţii. Dar zborul liliacului poate fi redat întrutotul prin dinamica şi mecanica terestră.
Liliacului nu‑i place lumina, nici aerul pătruns de lumină, ci cel mult aerul crepuscular pătruns întrucâtva de lumină. Liliacul se deosebeşte de pasăre prin aceea că atunci când pasărea priveşte ea are mereu în faţa ochilor ceea ce se află în aer. Chiar şi vulturul, atunci când vede mielul, îl resimte ca şi cum mielul este ceva care se află la capătul sferei de aer, atunci când îl priveşte de sus, el îl vede ca pe ceva pictat pe Pământ. Şi, în afară de aceasta, ceea ce puteţi percepe când urmăriţi zborul vulturului îndreptat către miel, nu este o simplă vedere, ci o poftă a acestuia, o adevărată dinamică a voinţei, a voirii, a poftei.
Fluturele vede ceea ce se află pe Pământ, ca într‑o oglindă; pentru fluture Pământul este o oglindă. El vede ceea ce se află în Cosmos. Când vedeţi un fluture bătând din aripi, trebuie să vă reprezentaţi de fapt că el nu dă atenţie Pământului, că pentru el Pământul este o oglindă. Pământul îi reflectă lui ceea ce se află în Cosmos. Pasărea nu vede ceea ce este pământesc, dar vede ceea ce se află în aer. Abia liliacul începe să perceapă lucrurile printre care trece în zbor, sau pe lângă care trece. Şi pentru că el nu iubeşte lumina, este neplăcut atins de tot ceea ce vede. Se poate spune că fluturele şi pasărea văd într‑un mod foarte spiritual. Coborând pe scara fiinţelor, primul animal care trebuie să vadă în mod terestru este neplăcut atins de acest văz. Liliecilor nu le place să vadă, şi de aceea au o teamă, aş spune, încorporată în ei, faţă de ceea ce văd şi nu vor să vadă. Ei ar vrea să treacă pe lângă lucruri: ei trebuie să vadă şi nu vor să vadă – de aceea ar dori să treacă pe lângă toate. Şi pentru că trebuie să se strecoare în felul acesta, lor le place să asculte într‑un mod admirabil. Liliacul este realmente un animal care‑şi ascultă necontenit propriul zbor, pentru ca acest zbor să nu fie periclitat în vreun fel.
Să considerăm acum urechile liliacului. Puteţi vedea din forma urechilor liliacului că ele sunt acordate pe teama faţă de lume. Aşa sunt urechile liliacului. Ele sunt nişte formaţiuni remarcabile, fiind acordate pe strecurarea prin lume, pe spaima faţă de lume. Iar aceste lucruri pot fi înţelese numai dacă liliacul este considerat în contextul în care l‑am încadrat acum.
Aici trebuie să mai adăugăm ceva. Fluturele dăruieşte în mod continuu Cosmosului materie spiritualizată şi el este preferatul influenţelor lui Saturn. Amintiţi‑vă acum că eu am expus aici faptul că Saturn este marele purtător al memoriei [Nota 14] sistemului nostru planetar. Fluturele este întrutotul legat de capacităţile de amintire ale planetei noastre. În fluture trăiesc gândurile amintirii. Pe de altă parte, pasărea este în întregime „cap”, şi în acest aer încălzit prin care zboară în spaţiul cosmic ea este de fapt un gând viu, care zboară. Ceea ce există în noi ca gânduri, fiind legat de eterul căldurii, este natură de pasăre, natură de vultur în noi. Pasărea este un gând care zboară. Liliacul însă, este un vis care zboară, el este imaginea de vis a Cosmosului, care zboară (Tabla 7). Astfel încât putem spune că Pământul este înconjurat de fluturi, iar aceştia sunt amintire cosmică; el este înconjurat de neamul păsăresc: gândire cosmică; şi de lilieci: aceştia reprezintă visul cosmic, visarea cosmică. De fapt, în Cosmos zboară visele, care se deplasează rapid, ca liliecii în spaţiu. Şi aşa cum îndrăgeşte visul crepusculul, îndrăgeşte şi Cosmosul lumina crepusculară prin aceea că trimite liliecii prin spaţiu. Gândurile durabile din amintire le vedem încorporate în centura de fluturi a Pământului; gândurile vii care trăiesc în prezent, le vedem în centura de păsări a Pământului; visele din jurul Pământului sunt întrupate în lilieci. Puteţi simţi, dacă vă adânciţi corect în formă, cât de înrudită este forma liliacului cu visul! Nici nu poţi privi la un liliac fără să‑ţi vină gândul: Desigur că visez; – aici se află ceva care n‑ar trebui să fie aici, care iese din cadrul resturilor creaturilor naturii, aşa cum iese visul din realitatea fizică obişnuită.
Tabla 7Putem spune aşadar că fluturele trimite substanţa spiritualizată în ţara spiritelor din timpul vieţii sale, iar pasărea o trimite după moartea sa. Dar ce face liliacul? Liliacul secretă substanţă spiritualizată, în special acea substanţă spiritualizată care trăieşte în pieliţele întinse între degetele sale; el o secretă în timpul vieţii sale dar nu o predă Universului, ci în aerul Pământului. În felul acesta, aş spune, iau naştere necontenit perle de spirit în aerul Pământului. Şi aşa avem Pământul înconjurat de această licărire continuă a materiei spiritualizate de fluturi, de această împrăştiere a substanţei spiritualizate provenite de la păsările care mor, dar şi de iradierea înapoi spre Pământ a incluziunilor deosebite de aer în care liliecii secretă ceea ce spiritualizează ei. Acestea sunt formaţiuni spirituale care sunt întotdeauna văzute atunci când zboară un liliac. Căci el are realmente în urma sa un fel de coadă, la fel ca o cometă. Liliacul secretă materie spiritualizată, dar nu o trimite în Cosmos, ci o împinge înapoi, în materia fizică pământească. El o împinge din aer înapoi. La fel cum se vede liliacul fizic cu ochii fizici, se pot vedea zburând prin aer aceste formaţiuni spirituale ale liliecilor; ele vâjâie prin aer. Şi dacă noi ştim că aerul constă din oxigen, azot şi alte părţi componente, asta nu este totul; el constă şi din emanaţiile spirituale ale liliecilor.
Oricât de ciudat şi de paradoxal ar părea, acest neam al liliecilor trimite prin aer mici fantome, care se unesc apoi într‑o masă comună. În geologie, ceea ce se află în interiorul Pământului fiind totuşi o masă de rocă, dar moale, se numeşte magmă. S‑ar putea vorbi despre o magmă spirituală din aer, care provine din emisiile spirituale ale liliecilor
În vremurile vechi, în care mai exista încă o clarvedere instinctivă, oamenii erau foarte sensibili la această magmă spirituală, la fel cum în ziua de azi unii oameni sunt sensibili faţă de anumite aspecte materiale, de exemplu mirosuri urâte; numai că această sensibilitate, aş spune, este oarecum plebeică, în timp ce în vechea perioadă de clarvedere instinctivă oamenii erau sensibili faţă de vestigiile spirituale ale liliecilor din aer.
Ei s‑au protejat de acestea. Şi în unele misterii existau formule absolut deosebite prin care oamenii se închideau lăuntric, pentru ca aceste resturi ale liliecilor să nu aibă putere asupra lor. Căci, ca oameni, noi nu inspirăm numai oxigenul şi azotul din aer, ci şi aceste resturi ale liliecilor. Numai că omenirea actuală nu caută să se protejeze de aceste resturi de lilieci, deşi, în anumite circumstanţe unii oameni sunt de‑a‑dreptul sensibili faţă de mirosuri, omenirea este extrem de insensibilă faţă de emanaţiile liliecilor. S‑ar putea spune că ea le înghite fără să resimtă nici cel mai mic dezgust. Şi este întrutotul remarcabil că anumiţi oameni care sunt exagerat de sensibili, înghit cele despre care vorbesc eu aici. Iar acestea pătrund apoi în om. Ele nu merg nici în trupul fizic şi nici în cel eteric, ci merg în trupul astral.
Vedeţi aşadar că ajungem la nişte relaţii foarte ciudate. Ştiinţa iniţiatică ne ajută să pătrundem pretutindeni în corelaţiile interne: aceste resturi ale liliecilor constituie hrana cea mai râvnită a celui pe care vi l‑am descris în conferinţele de aici drept balaur. Numai că resturile liliecilor trebuie să fie inspirate mai întâi de către om. Şi balaurul îşi poate exercita foarte bine influenţa asupra naturii omeneşti dacă omul îşi lasă instinctele străbătute de aceste resturi ale liliecilor, căci acestea le răscolesc. Iar balaurul le devorează, şi devine puternic în felul acesta, desigur, din punct de vedere spiritual, şi dobândeşte putere asupra omului în cele mai variate moduri. Şi de aceea, şi omul actual trebuie să se protejeze. Ocrotirea trebuie să vină de la ceea ce v‑am descris eu aici drept noua formă a luptei lui Michael cu balaurul. Ceea ce dobândeşte omul ca fortificare lăuntrică atunci când preia impulsul lui Michael aşa cum am descris eu aici, îl ocroteşte împotriva hranei pe care o poate primi balaurul; îl ocroteşte împotriva resturilor nelegitime din atmosferă ale liliecilor.
Nu trebuie să ne speriem de faptul de a extrage adevărurile din contextul lăuntric al Cosmosului, dacă vrem realmente să pătrundem în acest context lăuntric al Cosmosului. Căci acea formă de căutare a adevărului, care este în general recunoscută în ziua de azi, nu duce deloc la ceva real, ci, în majoritatea cazurilor, la ceva care nu poate fi nici măcar visat, anume la maya. Realitatea trebuie căutată în acel domeniu unde întreaga existenţă fizică este străbătută de existenţa spirituală. La realitate se poate ajunge numai dacă o considerăm în modul în care o facem în aceste conferinţe.
Toate fiinţele care există pe undeva au o misiune de îndeplinit, bună sau rea. Toate îşi au locul lor în contextul cosmic în aşa fel încât să se poată recunoaşte legătura lor cu celelalte fiinţe. Oamenii materialişti văd că fluturii bat din aripi, păsările zboară, la fel şi insectele şi liliecii. Dar această situaţie este asemănătoare unui om fără prea mult simţ artistic, care‑şi împodobeşte camera cu tot felul de tablouri care nu au nicio legătură între ele. Tot aşa, nici pentru cel care consideră în modul obişnuit lumea, făpturile care zboară prin lume nu au nicio legătură lăuntrică, pentru că el nu o vede. Dar în Cosmos totul se află la locul său, iar din acel loc fiecare făptură are o relaţie lăuntrică cu totalitatea Cosmosului. Indiferent că este vorba de fluture, pasăre sau liliac, fiecare creatură are un sens în acest Univers.
Cei care vor să ia în derâdere aceste lucruri, pot să o facă. Academii celebre au formulat verdictul că nu pot exista pietre meteoritice, deoarece fierul nu poate să cadă din cer, ş.a.m.d. Şi atunci cum să nu‑şi bată oamenii joc şi de funcţiile liliecilor, despre care am vorbit astăzi? Dar aceasta nu trebuie să ne abată de la faptul de a aduce realmente în civilizaţia noastră cunoaşterea spiritualului.
