M-am străduit ieri să vă arăt cum omul, după ce trece prin poarta morții, se înalță la primele experiențe ale lumii suprasensibile, pe care le face în primele decenii care urmează după moartea sa. Am arătat cum omul petrece un anumit timp în acea regiune pe care o putem numi regiunea lunară, și cum, în această regiune lunară, el intră în relație cu entități care au fost odinioară legate de Pământ, care nu trăiau pe Pământ într-un trup fizic, ci într-un trup eteric și, pe vremea când aceste entități erau Învățătorii omenirii originare, ele i-au inspirat omului acea înțelepciune profundă care exista odinioară pe Pământ și care s-a stins încetul cu încetul. Când Luna s-a separat de Pământ, aceste entități au părăsit și ele Pământul; ele își continuă existența pe Lună, și omul le întâlnește din nou după ce a trecut prin poarta morții și trebuie să aibă acea viziune de ansamblu, a ceea ce trăiește el, de fapt, în timpul existenței sale pământești, într-o realitate mult mai intensă, pe care am caracterizat-o ieri.
Am arătat deja că omul, după ce a stat destul de mult timp în regiunea lunară, găsește accesul în regiunea lui Mercur, unde întâlnește niște ființe care îl conduc mai departe, într-o regiune a universului unde locuiesc cu totul alte ființe decât pe Pământ. Dar aceasta este o regiune căreia omul îi aparține între moarte și o nouă naștere, tot așa cum în viața sa pământească el a aparținut Pământului și realității sale.
Permiteți-mi, dragii mei prieteni, să continui mica schiță pe care am început-o ieri. Putem porni de la faptul că omul, când trece prin moarte, – ceea ce, de fapt, durează foarte puțin timp –, își trăiește existența în elemente, în pământ, apă, foc și aer. Tot ceea ce ne apare pe Pământ sub aspectul de substanțe diferențiate, metale, toate celelalte substanțe, toate acestea dispar în momentul morții. Toate substanțele solide sunt pământ, toate substanțele lichide sunt apă, toate substanțele gazoase sunt aer, și tot ce manifestă căldură este căldură. În această împătrită diferențiere a substanțelor trăiește omul în momentul morții sale. El trece după aceea prin regiunea pe care am caracterizat-o ca fiind regiunea Inteligenței cosmice, în care urzesc și trăiesc gânduri, și unde nu stă decât câteva zile. Apoi ajunge în regiunea lunară, pe care am descris-o, și de aici în regiunea lui Mercur.
Aș vrea să repet încă o dată această schiță: regiunea elementelor, regiunea Inteligenței cosmice. Și apoi, omul ajunge în regiunea astrelor, mai întâi în regiunea Lunii, apoi în regiunea lui Mercur.
Să încercăm acum să ne reprezentăm în mod clar cum poate acționa viața omului, mai întâi în regiunea lunară, într-un mod determinant asupra karmei sale ulterioare. Am făcut ieri aluzie la aceasta. Lucrurile se prezintă astfel: Omul care moare a săvârșit în timpul vieții sale pământești diferite fapte; unele bune, altele rele. Cu toate aceste fapte el se prezintă în timpul acelei vieți pe care am descris-o ieri, în fața entităților pe care le putem numi entități lunare. Aceste entități lunare exercită o judecată severă, o judecată cosmică: ce valoare are fiecare faptă, ca faptă bună, pentru univers în ansamblul său, ce valoare are o faptă rea, o faptă nedreaptă, pentru univers în ansamblul său. Și omul este obligat atunci să abandoneze în regiunea lunară toate faptele prin care a adus prejudicii Cosmosului. Omul trebuie să abandoneze rezultatele faptelor sale rele în regiunea lunară. El își abandonează astfel o parte din sine însuși. Trebuie să ne fie clar faptul că omul, mult mai mult decât se crede, constituie o unitate cu tot ce face, cu tot ceea ce a săvârșit. Oarecum, întreaga ființă a omului este unită cu fapta bună, cu fapta rea. Dacă trebuie să lăsăm în urma noastră răul pe care l-am făcut, atunci trebuie să lăsăm și o parte din noi înșine. – În realitate, noi nu părăsim regiunea lunară decât cu binele pe care l-am făcut pentru univers. Prin aceasta, suntem, într-un fel, când trecem dincolo de regiunea lunară, un om mutilat, și suntem cu atât mai mutilați, cu cât am unit cu propria noastră ființă mai multe gânduri rele. Noi trebuie să lăsăm în urma noastră tot atâta din noi înșine câte prejudicii am adus universului.
Dacă vrem să studiem drumul ulterior al omului în cursul vieții dintre moarte și o nouă naștere, trebuie să luăm în considerare următoarele: Omul, așa cum se află el aici, pe Pământ, este constituit din niște părți care se deosebesc în mod clar unele de altele. Regiunea capului este relativ cea mai bine formată, ea există deja în forma sa generală în embrion, înainte de naștere, ea este, așadar, relativ perfectă, în timp ce restul corporalității omului este, în viața embrionară, mai puțin perfectă. Într-un anumit sens, această deosebire se menține în timpul întregii vieți pământești. Partea cea mai elaborată a omului este regiunea capului; celelalte regiuni ale omului sunt mai puțin elaborate. Dar se întâmplă tocmai aceasta: ceea ce rămâne din capul uman, după moarte, extractul spiritual al capului, dispare cel mai rapid după moarte în lumea spirituală, dispare, într-un fel, aproape în întregime cu ocazia trecerii prin regiunea lunară. Firește, trebuie să mă înțelegeți bine: materia fizică a capului se descompune o dată cu cadavrul; dar în cap nu se află numai materia fizică, avem și niște puteri care modelează și însuflețesc acest trup fizic, niște puteri suprasensibile; acestea trec prin poarta morții, le vedem cu ajutorul cunoașterii imaginative după moarte, când percepem forma spirituală a omului; numai că vedem această formă spirituală a capului dispărând, ștergându-se treptat. Ceea ce rămâne, de fapt, ceea ce poate fi mutilat, este tot restul formei umane, în afară de cap. Cu această parte a formei umane, care este, așadar, mai mult sau mai puțin completă la intrarea în sfera lui Mercur, dacă omul a fost în esență un om bun, dar care intră în sfera lui Mercur foarte mutilată dacă el a fost un om rău, cu aceste puteri care ne învăluie sufletul, cu aceste puteri ne continuăm existența între moarte și o nouă naștere. Pe baza acestor puteri trebuie să ne modelăm întreaga viață dintre moarte și o nouă naștere. Entitățile spirituale care locuiesc în sfera lui Mercur, care nu au fost niciodată oameni, care nu au îmbrăcat niciodată formă umană și în preajma cărora ajungem acum, au o sarcină foarte importantă. Căci de acest om fără cap – scuzați-mi expresia –, după ce impuritățile morale au fost abandonate în regiunea Lunii, de acesta este legat tot ceea ce a trăit omul ca sănătate sau boală. Se întâmplă acum un lucru foarte important, căci este foarte semnificativ, un lucru care surprinde și frapează în cel mai înalt grad, faptul că omul depune în regiunea Lunii impuritățile morale, dar ceea ce l-a afectat ca boală nu este abandonat acolo, ci poate fi abandonat de om numai în regiunea lui Mercur, prin intermediul entităților care nu au fost niciodată oameni. Și este ceva extraordinar de important să ținem seama de acest fapt, anume că efectele spirituale ale bolilor sunt șterse din ființa omului în cursul trecerii sale prin regiunea lui Mercur. Și observând aceasta, simțim cum se întrepătrund în lumea astrelor, care este adevărata lume a Zeilor, elementul fizic și elementul moral. Impuritățile morale nu pot pătrunde în lumea spirituală, ele rămân, ca să spunem așa, în regiunea Lunii, care, de asemenea, ia parte la ceea ce fac oamenii, deoarece locuitorii ei sunt ființe care au trăit printre oameni. Pe Mercur trăiesc ființe care nu au locuit niciodată pe Pământ. Aceste entități sunt cele care îl eliberează pe om de bolile sale. Omul vede atunci aceste boli ca și cum s-ar scurge în întinderile cosmice, în Cosmosul spiritual; efectele spirituale ale bolilor oamenilor sunt aspirate de Cosmosul spiritual, se deversează acolo și sunt absorbite chiar cu un fel de satisfacție. Dar omul care trăiește toate acestea între moarte și o nouă naștere simte în acest moment prima impresie care este propriu-zis pur spirituală și care îl întâmpină, totuși, într-un mod tot atât de real cum îl întâmpină în realitate Pământul. În același fel cum simțim aici, pe Pământ, vântul, fulgerul, curgerea apei, noi simțim, după ce am trecut prin poarta morții și am intrat în regiunea lui Mercur, dispariția efectelor spirituale ale bolilor, vedem absorbite de ființele spirituale aceste efecte spirituale ale bolilor, și impresia noastră este aceasta: Acum, o, Zei, îmi sunteți favorabili! – Eu menționez aceasta în primă instanță – mâine vom aborda mai îndeaproape acest lucru –,simțim că Zeii ne acordă iertarea lor pentru răul care a fost făcut pe Pământ, prin faptul că efectele bolilor se deversează în întinderile cosmice.
Aceasta este o realitate foarte importantă din domeniul vieții noastre între moarte și o nouă naștere. Asemenea realități erau cunoscute odinioară, tocmai pe vremea când aceste entități, care au fost marii Învățători ai omenirii, și care au devenit apoi locuitorii Lunii, i-au învățat pe oameni. Se știa, de asemenea, că nu se poate afla adevărul despre natura bolilor decât atunci când acest adevăr ajunge la noi prin intermediul ființelor lui Mercur; de aceea, orice artă de a vindeca, orice știință medicală era taina anumitor Misterii, Misteriile lui Mercur. În aceste Misterii, într-adevăr, omul nu avea în fața sa un om, ca în universitățile actuale, ci, în realitate, prin intermediul cultului practicat de obicei în aceste Misterii acționau niște entități superioare aparținând lumii astrelor. Zeii înșiși erau învățătorii oamenilor, și în timpurile trecute medicina devine acea înțelepciune adusă oamenilor în mod direct din Misterii de entitățile mercuriene; de aceea, oamenii considerau în mod categoric și această medicină de odinioară ca fiind un dar al Zeilor. În fond, tot ceea ce este rodnic astăzi în materie de medicină, ori provine de la aceste timpuri trecute, fiind o prelungire a ceea ce aflau oamenii de la Zeii de pe Mercur, ori trebuie să fie regăsit prin acele metode care îl conduc pe om să reînnoade legătura cu Zeii, să poată învăța de la Zei. Vechea înțelepciune a secat, a dispărut; trebuie să fie găsită o nouă înțelepciune, care să se bazeze pe legătura cu Zeii. Aceasta este sarcina antroposofiei în domeniile cele mai diverse.
Din regiunea lui Mercur, omul ajunge apoi în regiunea lui Venus. Ceea ce poate aduce omul din sine însuși până în regiunea lui Venus este transformat de acele entități care locuiesc pe Venus, entități și mai îndepărtate de ființele pământești decât entitățile de pe Mercur, în așa fel încât el poate merge mai departe în domeniul spiritual. Dar acest lucru nu este posibil decât prin faptul că, pătrunzând în regiunea lui Venus, omul intră într-un element nou. Când trăim aici, pe Pământ, este important ca noi să avem idei, concepte, reprezentări. Căci ce ar fi omul pe Pământ dacă nu ar avea reprezentări și idei? Gândurile care îl poartă pe om au o mare valoare, și pentru că avem gânduri care valorează ceva suntem, ca oameni, inteligenți. Astăzi, aproape toți oamenii sunt inteligenți. În această privință, nu a fost întotdeauna așa, dar astăzi așa stau lucrurile. Și întreaga viață de pe Pământ depinde de acest fapt, și anume de faptul că oamenii au gânduri. Din aceste gânduri umane s-a născut tehnica noastră grandioasă, toate au luat naștere cu ajutorul gândurilor, tot ceea ce realizează omul pe Pământ, bun sau rău. Dar gândurile mai continuă încă să acționeze în regiunea Lunii; căci ființele din regiunea Lunii își emit judecata lor în funcție de felul în care din gânduri au izvorât fapte bune și rele. Ființele din regiunea lui Mercur judecă și ele bolile de care ele trebuie să îi elibereze pe oameni tot în funcție de gânduri. Dar, într-un anumit sens, aici se află granița până la care au importanță gândurile – și în general, tot ce mai amintește de inteligența umană. Căci atunci când, venind din regiunea lui Mercur, trecem în regiunea lui Venus, aici domnește ceea ce în viața pământească este cunoscut sub forma unui reflex, ca iubire. Iubirea ia locul, ca să spunem așa, înțelepciunii. Noi pătrundem în regiunea iubirii. Omul poate fi condus mai departe până la existența solară numai prin faptul că iubirea îl transportă din sfera înțelepciunii până la existența solară.
Vedeți dumneavoastră, dragii mei prieteni, în sufletul dumneavoastră apare o întrebare cu o anumită semnificație: Cum viețuiește, de fapt, asemenea lucruri, cel care le poate trăi, în principiu, prin contemplare spirituală? – Dumneavoastră ați citit, cu siguranță, exercițiile lăuntrice pe care le-am indicat în cartea tradusă și în franceză sub titlul „L’Initiation” [Nota 36] și știți că, prin asemenea exerciții sufletești omul ajunge, puțin câte puțin, la această contemplare. Mai întâi, atunci când dobândim conștiența imaginativă, contemplăm în mod spiritual întreaga noastră viață până la naștere, într-un tablou uriaș. Ceea ce trăim în mod firesc după moarte trăim, prin inițiere, în orice moment al vieții. Dar această trăire, când ajunge la Inspirație, ne revelează, într-un fel, ceva ce transpare prin acest tablou, prin această viață umană. Acesta este acum lucrul important. Propriu-zis, noi nu putem vorbi despre întregul context al acestor taine – și întotdeauna a fost așa în această privință –, decât după ce am atins o anumită vârstă. Omul poate fi inițiat la orice vârstă; dar nu ajunge prin propria contemplare la o viziune de ansamblu completă asupra tainelor cosmice decât la o vârstă precis determinată. Lucrurile stau așa din următorul motiv.
Când contemplăm în sens invers acest tablou al vieții, el apare compus din secvențe de câte șapte ani, astfel încât avem o primă secvență care se întinde de la naștere până la aproximativ șapte ani, apoi o a doua secvență care ajunge de la șapte la paisprezece ani, apoi o a treia secvență, de la paisprezece ani la douăzeci și unu de ani, și apoi un ansamblu care se întinde de la douăzeci și unu de ani până la patruzeci și doi de ani; apoi o secvență de la patruzeci și doi la patruzeci și nouă de ani, o secvență de la patruzeci și nouă la cincizeci și șase de ani, și alta de la cincizeci și șase până la șaizeci și trei de ani. Trăim aceste secvențe una după alta. Când privim retrospectiv această primă secvență, totul apare aici într-o simultaneitate până la schimbarea dentiției. În fiecare dintre aceste secvențe vedem, ca printr-o ceață, misterele universului, misterele Cosmosului. În prima secvență, de la naștere până la șapte ani, vedem în această retrospectivă misterele Lunii. Când în fața noastră se află în acest fel viața din prima secvență, noi vedem, așa cum Soarele apare ca printr-o ceață, vedem cum misterele universului transpar prin propriul nostru trup eteric asupra căruia avem o privire de ansamblu. Ceea ce v-am spus astăzi, dragii mei prieteni, despre abandonarea impurităților morale, a lucrurilor rele, ceea ce v-am spus despre locuitorii Lunii, se află înscris cu adevărat în cartea vieții, în această carte a vieții, referitor la prima secvență.
Dacă privim în urmă la propria noastră copilărie, cu ajutorul Imaginației, Inspirației și Intuiției, atunci ne spunem: Această viață are un capitol, două, trei, până la șapte capitole. În primul, care cuprinde prima copilărie, se află misterele Lunii. În al doilea, care cuprinde perioada dintre schimbarea dentiției și pubertate, se află misterele lui Mercur. În această perioadă, care este perioada pe care copiii o petrec la școală, în această perioadă se revelează misterele lui Mercur. Este cunoscut medicilor că aceasta este vârsta bolilor copilăriei. Aceasta este vârsta cea mai sănătoasă a vieții umane, în care mortalitatea este relativ redusă, dacă avem în vedere omenirea în ansamblul ei. În spatele acestei perioade se revelează misterele lui Mercur, astfel încât, dacă cineva – acest lucru nu prea este posibil, dar dacă s-ar putea, totuși, întâmpla –, dacă cineva ar putea fi inițiat la optsprezece ani, ar putea contempla, datorită inițierii sale, misterele Lunii, misterele lui Mercur. Când, ajungând la o vârstă mai avansată, contemplăm retrospectiv secvența următoare, cea care este cuprinsă între paisprezece și douăzeci și unu de ani, vedem apărând în viziune retrospectivă tot ceea ce, în Cosmos, ține de misterele lui Venus. În perioada în care în om apare posibilitatea iubirii fizice, de la paisprezece la douăzeci și unu de ani, sunt înscrise în mod spiritual în cartea vieții misterele lui Venus. Trăim mai departe de la douăzeci și unu până la patruzeci și doi de ani, astfel că pentru această parcurgere avem nevoie de un timp de trei ori mai lung, căci acum când privim în viața de mai târziu, în mod retrospectiv, ni se revelează întreaga esență a misterelor Soarelui. Trebuie să fi depășit patruzeci și doi de ani pentru a putea îndrepta o privire retrospectivă în această perioadă, dar atunci vedem în această secvență a vieții, în viziune retrospectivă, misterele Soarelui. Dacă am înaintat în vârstă, dacă am trecut de patruzeci și doi de ani, și ne putem îndrepta privirea asupra secvenței de viață cuprinse între patruzeci și doi și patruzeci și nouă de ani, atunci vedem revelându-se misterele lui Marte. Așadar, pentru a avea acces la misterele lui Marte, trebuie să fi depășit patruzeci și nouă de ani. Putem fi inițiați; dar pentru a pătrunde misterele lui Marte prin proprie contemplare, trebuie să putem privi în mod retrospectiv viața care s-a desfășurat într-o secvență între patruzeci și doi și patruzeci și nouă de ani. Când am depășit patruzeci și nouă de ani, ne putem îndrepta privirea asupra misterelor lui Jupiter. Și –am voie să vorbesc despre aceste lucruri – când am depășit șaizeci și trei de ani, primim de la Consiliul Zeilor permisiunea de a vorbi și despre misterele lui Saturn.
Dumneavoastră vedeți, dragii mei prieteni, în cadrul acestei vieți dintre moarte și o nouă naștere ne înălțăm din ce în ce mai mult deasupra condițiilor care ne înconjoară în viața pământească, și avem acces la alte condiții. Ceea ce trăiește omul după ce a parcurs regiunea lui Venus este lumea realităților regiunii Soarelui. Și acum, după ce v-am descris cum se ajunge la aceste adevăruri prin inițiere, eu pot continua să descriu ceea ce trăiește omul între moarte și o nouă naștere.
Dar adaptarea la lumea spirituală se face în așa fel încât ne apropiem tot mai mult de entitățile care sunt superioare omului. În regiunea Lunii ne aflăm încă cu totul, în general, printre entitățile care au trăit pe Pământ. Dar deja în această regiune a Lunii ne devin vizibile aceste entități care ne conduc pe Pământ din încarnare în încarnare. Acestea sunt entitățile pe care eu le-am numit în cărțile mele, conform unei vechi uzanțe creștine, cu numele de Ierarhia Îngerilor. În timpul acestei experiențe a inițiatului despre care am vorbit, când ne îndreptăm privirea în mod retrospectiv până la prima copilărie, vedem în același timp ceea ce s-a petrecut cu omul prin intermediul lumii Îngerilor. Gândiți-vă, dragii mei prieteni, ce minunate sunt anumite concepții care trăiesc în sufletul naiv al oamenilor, care confirmă înțelepciunea inițiatică superioară! Noi vorbim despre faptul că prima copilărie este străbătută de activitatea Îngerilor. Și când ne îndreptăm privirea, în mod retrospectiv, asupra regiunii lunare, ne vedem copilăria și, în același timp, urzirea lumii Îngerilor. Când în om intervin puteri mai mari, la vârsta școlară, vedem acționând Arhanghelii. Acești Arhangheli devin importanți când studiem existența pe Mercur. În cadrul existenței pe Mercur, când omul a atins pubertatea, el este la vârsta cuprinsă aproximativ între paisprezece și douăzeci și unu de ani. Vedem atunci, în viziune retrospectivă, cum transpar, prin cursul vieții, prin tabloul vieții, misterele lui Venus. Învățăm, totodată, să recunoaștem ce entități sunt în mod special legate de existența pe Venus, acestea sunt entitățile Ierarhiei Arhailor, a Începătorilor. Și acum învățăm să cunoaștem un adevăr important, ceva care ne frapează din nou teribil când îl cunoaștem cu adevărat. Privirea se îndreaptă asupra entităților care sunt legate de existența lui Venus, care își revarsă influența în viața umană după pubertate. Și aceste entități sunt cele care, ca Arhai, sunt legate de geneza lumii înseși. Aceste entități care sunt legate ca Arhai, de nașterea Cosmosului, sunt din nou active, ca o reflectare, în formarea omului fizic în ceea ce privește perpetuarea speciei. În acest fel se dezvăluie marea corespondență dintre Cosmos și viața umană.
Privirea se îndreaptă apoi și asupra misterelor vieții solare. Această ființă a Soarelui, ce este ea, la urma urmei, pentru fizicienii noștri actuali? Un glob de gaz incandescent, în care ard gaze ce răspândesc căldură și lumină. – Pentru viziunea spirituală, aceasta este o reprezentare puerilă, foarte puerilă; adevărul este că fizicienii, dacă ar putea organiza o expediție care să ajungă pe Soare, ar fi foarte surprinși să afle cu totul altceva decât ceea ce își imaginaseră ei. Acolo nu se află nici un gaz cosmic. Nu am fi devorați de flăcări, dacă am putea face o expediție pe Soare. Dar, ajungând în regiunea Soarelui, am fi distruși, nimiciți, printr-o dispersare totală. Căci ce se află propriu-zis acolo unde este Soarele?
Dragii mei prieteni, când vă deplasați prin spațiu, există scaune, sunt oameni, de care vă puteți izbi. Voi desena în mod schematic câteva dintre aceste obiecte, ele sunt aici, ne putem ciocni de ele. Aici se află obiectele, și între ele există spații goale, și pe acolo puteți trece. Iată ce caracterizează acest loc în care ne aflăm noi, faptul că anumite părți ale spațiului sunt ocupate de scaune sau de dumneavoastră; alte părți ale spațiului sunt goale. Dacă iau scaunele și dumneavoastră ați intra în acest moment, nu veți găsi aici decât spațiul gol. Dar în Cosmos spațiul gol este încă și mai întins. Aici, pe Pământ, nu cunoaștem ceea ce ar trebui să cunoaștem în Cosmos. Spațiul se poate goli de sine însuși, astfel încât undeva nu mai există deloc spațiu. În ceea ce se cheamă apă minerală există niște mici bule, care sunt mai puțin dense decât apa, pe care dumneavoastră le vedeți; apa nu o vedeți, dar vedeți bulele. Când priviți spațiul, dumneavoastră nu vedeți nimic. Dar acolo unde se află Soarele, există mai puțin decât spațiul. Reprezentați-vă că aici ar fi spațiul gol din Cosmos, dar că în acest spațiu gol nu se află nimic, nici spațiu, astfel încât, în realitate, dacă ați intra acolo, ați fi aspirați, nimiciți. Acolo unde nu se află nimic este loc pentru tot ceea ce este spiritual. Nu este nimic fizic, nici măcar spațiul. Aceasta este existența solară, în realitate, și ea i-ar surprinde mult pe fizicieni. Și numai la granița acestui spațiu gol începe ceva care este asemănător cu ceea ce presupun fizicienii. Aici, în corona Soarelui, se află gaz incandescent, dar în acest spațiu gol nu există nimic fizic, nici măcar spațiu. Nu este decât spirit pur. Aici se află cele trei categorii de entități: Exusiai, Dynamis și Kyriotetes, prezente în sânul existenței solare. Noi intrăm acum în regiunea entităților Exusiai, Dynamis, Kyriotetes după ce am trecut de existența pe Venus în cursul vieții dintre moarte și o nouă naștere. Și când ne îndreptăm privirea în mod retrospectiv – numai că pentru aceasta trebuie să fi depășit vârsta de patruzeci și doi de ani –, atunci vedem oarecum o reflectare a naturii solare. Printre entitățile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes trăim cea mai mare parte a timpului pe care îl petrecem între moarte și o nouă naștere.
Ei bine, dragii mei prieteni, când omul pătrunde cu adevărat, între moarte și o nouă naștere, în această regiune solară, atunci totul se prezintă altfel decât suntem obișnuiți să vedem în lumea fizic-pământească. În lumea fizic-pământească – noi avem intenții bune, lângă noi se află poate cineva care are intenții foarte rele; ne străduim să facem fapte bune, reușim aceasta mai mult sau mai puțin, lângă noi se află cineva căruia, ca să spunem așa, îi reușește tot ce face. Vedem viața desfășurându-se în acest fel. După ani sau decenii, privim în urmă la ceea ce s-a întâmplat și, față de cursul pe care l-au luat lucrurile în domeniul fizic-pământesc, ajungem foarte ușor la următorul raționament: Nu numai intențiile bune și faptele bune sunt cele care au în viața pământească consecințe bune pentru om. – De exemplu, pe Pământ cel bun pare pedepsit, cel rău pare răsplătit, cel bun poate deveni nefericit, cel rău poate fi fericit. Noi nu vedem nici o concordanță între ceea ce trăiește pe plan moral și ceea ce se realizează pe plan fizic. În schimb, tot ceea ce este fizic își are consecințele sale necesare; forța magnetică atrage în mod necesar fierul, ea are această consecință necesară. Pe Pământ se realizează în primă instanță, în ceea ce privește viața prin care trecem între naștere și moarte, numai lucrurile care au între ele o legătură în fizic. Dar, dragii mei prieteni, în domeniul vieții solare nu există o astfel de legătură fizică. În domeniul vieții solare nu există decât o legătură morală. Acolo orice element moral are puterea de a deveni realitate, și de a deveni realitate în mod corespunzător. Binele are ca efect fenomene ale existenței care sunt o cauză de fericire, răul provoacă fenomene ale existenței care nu vor da naștere la nici o fericire pentru om. Legătura morală care aici, pe Pământ, nu este decât un ideal, și care nu se poate manifesta decât în mod ideal, într-o formă exterioară nesatisfăcătoare, prin faptul că cel rău este pedepsit prin justiție –, acolo devine realitate.
În regiunea Soarelui toate intențiile bune pe care le-a purtat omul, chiar și în cel mai neînsemnat gând, încep să devină realități asupra cărora își îndreaptă atunci privirea entitățile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. În funcție de binele pe care îl purtăm în noi, pe care l-am putut gândi, simți și trăi, așa ne privesc ființele regiunii solare. De aceea, eu nu vă pot oferi o descriere teoretică a regiunii solare, ci numai o descriere vie. Nu prea putem da o definiție a modului în care acționează o faptă bună sau alta în regiunea solară, trebuie să vorbim în așa fel încât celui care ne ascultă să-i fie clar: Dacă tu, ca om, ai avut în regiunea pământească un gând bun, vei avea acces, în timpul vieții dintre moarte și o nouă naștere, în regiunea Soarelui, vei avea acces la entitățile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Tu ai voie să trăiești atunci în mod spiritual în compania acestor entități. Dar dacă ai avut gânduri rele, pe care le-ai abandonat, ca să spunem așa, o dată cu ființa ta proprie, în regiunea Lunii, atunci vei fi un solitar, părăsit de entitățile Exusiai, Dynamis și Kyriotetes. Astfel, binele devine realitate în lumea Soarelui, prin conviețuirea cu aceste entități. Noi nu înțelegem limbajul acestor entități dacă nu am avut gânduri bune; nu putem apărea în fața lor dacă nu am săvârșit fapte bune. În regiunea Soarelui, totul este realitate, ca eficiență reală a binelui din noi.
Aceasta voiam să vă spun astăzi, pentru moment, despre aceste lucruri, vom continua mâine aceste considerații.
