Am vorbit despre viața dintre moarte și o nouă naștere, și am văzut în legătură cu aceasta cum omul este primit după moarte într-o lume extrapământească, într-o lume extrapământească ce nu ne apare pe Pământ decât prin semnele ei, căci astrele sunt semnele unei alte lumi. Când facem trimitere la aceste semne, atunci această trimitere poate fi, totodată, o trimitere la lumile spirituale, la lumile pe care le contemplăm noi înșine când ne aflăm în sânul existenței dintre moarte și o nouă naștere. Și noi am văzut că omul intră într-o sferă a Lunii, într-o sferă a lui Mercur, într-o sferă a lui Venus, și am ajuns ieri la examinarea sferei Soarelui. Am mai expus, în același timp, felul în care, prin știința inițiatică, ne putem cuceri o cunoaștere a lumilor corespunzătoare. Când ne-am cucerit posibilitatea de a privi în lumile spirituale, cu ajutorul acelor metode pe care le găsiți descrise în cărțile mele, obținem mai întâi o viziune retrospectivă asupra întregii noastre vieți pământești. Ea apare acum într-o simultaneitate, ca expusă într-un vast tablou, și o retrăim prin perioade care au întotdeauna o durată de aproximativ șapte ani. Privim prima noastră copilărie până la schimbarea dentiției. Când pătrundem cu privirea această perioadă, atunci radiază spre noi misterele sferei lunare. Când pătrundem cu privirea ceea ce am trăit de la schimbarea dentiției, de la șapte ani, până la pubertate, atunci spre noi radiază misterele sferei lui Mercur. De la paisprezece sau cincisprezece ani până la începutul vârstei de douăzeci de ani, când s-a produs maturizarea sexuală, urmează acea perioadă corespunzător căreia viziunea retrospectivă ne face să pătrundem misterele sferei lui Venus. Înaintând puțin în vârstă, atunci când, privind în urmă, retrăim perioada de viață dintre douăzeci și unu și patruzeci și doi de ani, perioada maturității, în care declinul nu se face încă simțit, atunci în viziunea retrospectivă ne întâmpină misterele sferei Soarelui. Aceste mistere constau în faptul că, în această sferă, așa cum am sugerat deja ieri, nu există nimic din ceea ce percepem noi aici, în natura pământească, drept cauze și efecte. Când, după ce am traversat sferele Lunii, a lui Mercur și a lui Venus, pătrundem în sfera Soarelui, atunci intrăm într-o perioadă de timp în care nu mai avem în jurul nostru efecte naturale, ci numai efecte moral-sufletești. Tot ceea ce este bun își are rezultatele sale corespunzătoare bune, tot ceea ce este rău a fost abandonat de multă vreme în sfera Lunii. Sfera Soarelui este bunătate pură, bunătate luminoasă, radiantă. Nici un rău nu își are aici locul. Iar noi trebuie să trăim în sânul acestei existențe solare ca oameni, un anumit timp, care poate dura adesea secole, căci între moarte și o nouă naștere timpul se dilată, ca să spunem așa, în raport cu timpul de pe Pământ. Cât timp trăim în această sferă a Soarelui, noi nu ne găsim numai în compania sufletelor care, ca și noi, au părăsit viața pământească, trecând și ele prin poarta morții, care au pășit o dată cu noi în lumea spirituală și cu care eram legați prin karmă; ci în sfera Soarelui intrăm, de asemenea, în domeniul entităților Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Acestea sunt entități care trăiesc cu totul în acțiuni spirituale, entități de natură pur spirituală. Și ceea ce percepem noi în jurul nostru în sfera Soarelui drept lume morală ține de aceste entități, tot așa cum regnurile mineral, vegetal și animal țin de entitatea Pământului.
Dacă vrem să înțelegem viața sufletului uman în sfera solară, trebuie să ne fie clar faptul că aici, pe Pământ, noi ne aflăm, ca oameni, oarecum închiși în spațiul limitat de pielea noastră. Și noi afirmăm că tot ce se află în interiorul limitelor pielii noastre, suntem noi înșine. Tot ce se află în afara limitelor pielii noastre, numim lume. Și, pornind de la ceea ce se află în interiorul limitelor pielii noastre, privirea se îndreaptă spre lume. În sfera Soarelui este exact invers. Aici ne aflăm în tot ceea ce numim aici lume; Luna se află în noi, nu în afara noastră, Mercur se află în noi, sfera Soarelui, cu întreg domeniul ei, se află în noi, nu în afara noastră. Și, așa cum aici, în viața pământească, facem deosebire între trupul nostru și capul nostru, și vedem cum capul, ca organ de cunoaștere, se izolează de restul trupului când trebuie să lucreze –, așa cum știm: capul trebuie să fie de o altă natură decât restul trupului, tot așa știm, când ne aflăm în sfera Soarelui că avem organismul Cosmosului, care ne aparține, ca ființă a Lunii, ca ființă a lui Mercur, ca ființă a lui Venus, ca ființă a Soarelui. Dar mai avem în noi încă ceva special, așa cum aici, pe Pământ, avem capul. Acest ceva special înseamnă Marte, Jupiter, Saturn, acesta este oarecum capul nostru în sânul existenței solare. Putem spune: În timpul existenței solare, Luna, Mercur, Venus devin membrele noastre, Soarele însuși devine sistemul nostru ritmic; inima și plămânii noștri sunt, în timpul vieții pe Soare, sfera Soarelui, cu toate entitățile ei. În schimb, ceea ce este aici organul înțelegerii, organul rațiunii, capul, acesta este în sfera Soarelui ceea ce găsim sub numele de Marte, Jupiter, Saturn. Astfel, tot așa cum aici putem vorbi cu capul nostru, cu partea sa inferioară, cu gura, la fel, noi putem trăi prin faptul că îl purtăm în noi, în trupul nostru cosmic, pe Marte, Cuvântul Cosmic. Acesta răsună prin toate întinderile spațiului. Și, așa cum aici purtăm în capul nostru gândurile, aceste mici gânduri pământești, infime, tot astfel purtăm în noi, prin Jupiter, înțelepciunea cosmică. Și, așa cum aici avem amintiri, trăiri ale memoriei, tot astfel purtăm în noi, în timpul existenței solare, existența lui Saturn, care ne conferă memoria cosmică. Și, așa cum trăim aici între limitele pielii noastre și privim în afară, tot astfel ne trăim existența solară în felul descris, și privim lumea exterioară: Omul. Omul este prezent în lumea noastră. Firește, nu omul despre care vorbește anatomia pământească, ci ceva care este tot atât de grandios, tot atât de puternic, tot atât de maiestuos în sine cum este universul, cu toate stelele sale.
Din punct de vedere pământesc, dragii mei prieteni, lucrurile stau în acest fel: Noi avem, de fapt – și pentru omul pământesc acesta este un lucru bun, care îl împiedică să cadă în mania grandorii –, o opinie mult mai îngustă despre ceea ce este cuprins în om. În fond, dacă luăm împreună toți oamenii de pe Pământ, ei sunt purtătorii tuturor Ierarhiilor; acestea își desfășoară ființa lor în om. Ceea ce se arată în om, și care este mult mai grandios decât întreaga lume a astrelor, cu deplasările și aparițiile lor, formează lumea noastră exterioară în sânul existenței solare. Și, împreună cu entitățile pe care le-am numit: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, cu celelalte entități care trăiesc pe Lună, ființele aparținând Ierarhiei Îngerilor, cu ființele care trăiesc pe Venus, ființele Ierarhiei Arhailor, împreună cu toate celelalte suflete umane de care suntem legați prin karmă, noi lucrăm, pe baza acestei contemplări a trupului uman, la elaborarea următoarei noastre existențe pământești. Și această muncă efectuată în timpul existenței solare pentru nașterea viitorului om pământesc, a unei viitoare vieți pe Pământ, această muncă este ceva mult mai grandios decât tot ceea ce poate realiza omul pe Pământ în domeniul culturii și civilizației. Ceea ce ne oferă, la urma urmei, cultura și civilizația pământească este o operă umană. Dar omul însuși nu este numai o operă umană; lui îi este permis, în timpul existenței solare, să lucreze pentru viitoarea sa viață pe Pământ. Dar rezultatul ar fi jalnic dacă ar lucra doar el, împreună cu alte suflete umane, la această operă minunată care este omul în viața pământească. El trebuie să colaboreze cu toate Ierarhiile superioare. Căci ceea ce se naște dintr-o mamă a unui om nu își are, cu siguranță, originea pe Pământ, care nu îi oferă decât scena de acțiune. În ceea ce este dat prin ereditate fizică se încarnează o minunată creație cosmică, și aceasta este formată în sânul lumilor suprasensibile în timpul existenței solare.
Când înțelegem asemenea lucruri cu ajutorul puterii de cunoaștere corespunzătoare, trebuie să ne ridicăm privirea spre Soare și să ne spunem: Deja radiația sa fizică este frumoasă, este frumoasă această căldură solară care se revarsă spre noi, spre Pământ. Dar când ne pătrundem de cunoașterea a ceea ce este Soarele în realitate, atunci simțim că acolo, sus, unde globul solar parcurge universul, acolo se află scena de acțiune unde sunt modelate generațiile viitoare de oameni sub forma primului lor model spiritual; aici lucrează Ierarhiile superioare, în colaborare cu sufletele umane care se aflau pe Pământ în viața pământească precedentă, la formarea oamenilor viitorului. Acest glob solar este, de fapt, embrionul spiritual a ceea ce presimțim a fi viața Pământului în viitor. Și, în fond, aceasta este prima jumătate a existenței noastre solare pe care o petrecem în acest fel, pentru a ne forma, în colaborare cu Zeii, ființa pământească viitoare.
După ce am trăit jumătate din existența dintre moarte și o nouă naștere, și am ajuns la ceea ce am numit în „dramele-mister” „miezului de noapte al Lumilor”, atunci începe o nouă muncă. Am auzit acum că existența solară este bunătate pură. Dacă ceea ce v-am descris ar fi elaborat numai din înțelepciunea cosmică supremă, pe Pământ nu ar veni oameni, ci ființe angelice, ființe divine, ființe pline de bunătate. Dar aceste ființe divine, pline de bunătate, nu ar avea libertate, în ele nu ar exista nimic liber. Căci, conform naturii lor, conform existenței solare care le-ar da naștere, ele nu ar putea face decât binele. Ele nu ar avea deloc posibilitatea de a alege între bine și rău.
În cea de-a doua jumătate a existenței solare, o parte din ceea ce a devenit realitate umană datorită muncii în sânul existenței solare primește o formă nouă, astfel încât se volatilizează oarecum, devenind imagine. La început, omul este format în așa fel încât în organismul său el ar trebui să devină, pur și simplu, o ființă plină de bunătate. Dar apoi, în a doua jumătate a existenței solare, o parte din ceea ce a fost format ca om nu devine realitate, ci numai o imagine, astfel încât noi ne continuăm drumul în sfera solară în parte ca realitate spirituală, în parte ca imagine. Ceea ce este realitate spirituală constituie baza trupului nostru în vederea viitoarei existențe pământești. Ceea ce este numai imagine devine baza pentru capul nostru, pentru crearea capului nostru. Și pentru că este numai imagine, această parte poate fi umplută cu o materie mult mai densă, cu materie osoasă. Dar, în același timp, în această parte care este imagine și nu realitate spirituală, se integrează un element în care noi recunoaștem aici jos, pe Pământ, reflexul acestei imagini. Nevoile stomacului nostru, ale ficatului nostru, și așa mai departe, le trăim ca necesități naturale. Ceea ce este în noi impuls moral, trăim aici, pe Pământ, în mod spiritual; ceea ce trăim astfel în mod spiritual, ceea ce se face auzit prin vocea conștiinței noastre drept impuls moral, se plăsmuiește, conform predispoziției existente în ceea ce devine aici imagine, drept primul început al germenului solar al omului.
Ei bine, dragii mei prieteni, Pământul în evoluție, evoluția omenirii pe Pământ, acestea au o istorie. Cultura și civilizația evoluează pe parcursul istoriei. Viața solară, pe care noi o parcurgem într-o lungă perioadă de timp între moarte și o nouă naștere, are și ea o istorie. Evenimentul cel mai important din istoria Pământului este Misterul de pe Golgotha și noi diferențiem, în decursul istoriei Pământului, între evenimentele și realitățile care au precedat Misterul de pe Golgotha și cele care au avut loc după Misterul de pe Golgotha. În mod similar trebuie să facem distincție și în cadrul vieții solare pe care o parcurge omul între moarte și o nouă naștere, între ceea ce s-a întâmplat acolo înainte de a fi avut loc pe Pământ Misterul de pe Golgotha și ceea ce s-a întâmplat acolo după aceea. Numai că iată cum stau lucrurile în această privință: Când examinăm viața Pământului până la Evenimentul de pe Golgotha, constatăm că Christos încă nu este prezent; Christos este așteptat pe Pământ, dar El nu este încă prezent, El se află încă în existența sa solară. În Misterii, inițiații cunoșteau metodele și căile care le permiteau să participe, în centrele lor de Misterii, la viața solară. Când se puteau înălța la o cunoaștere în afara trupului, ei reușeau să ajungă, ieșind din viața pământească, prin inițiere, până la Christos; căci Christos putea fi găsit în Soare. Dar după ceea ce s-a întâmplat pe Pământ prin Misterul de pe Golgotha, El nu se mai află în Soare, El s-a unit cu existența pământească. La început, Christos era prezent în viața solară, apoi El nu s-a mai aflat acolo, exact invers față de viața Pământului, unde Christos la început nu este prezent, și apoi este prezent. Dar, tot așa cum Impulsul lui Christos intervine în mod radical în viața Pământului, el a intervenit și în viața solară. Tot așa cum pe Pământ noi trebuie să luptăm mult pentru a ne aprofunda viața sufletească în așa fel încât să-l putem trăi pe Christos, să devenim lăuntric plini de Christos, să fim christificați, la fel este foarte greu, în timpul existenței solare să-l contemplăm pe omul întreg conform entității sale, așa cum am spus adineaori. Și mai ales în timpurile vechi ale evoluției omenirii, când pe Pământ domnea firește, o clarvedere instinctivă, era greu ca omul să fie contemplat după moarte în sânul vieții solare. Tocmai faptul că omul putea percepe pe Pământ ceva spiritual în el însuși făcea să-i fie dificil să contemple taina omului devenit lume exterioară. Înainte de Misterul de pe Golgotha, Christos era cel care, în sfera solară, îi dădea omului puterea de a contempla ființa omului în mod integral. După Misterul de pe Golgotha, noi, ca oameni, trebuie să trecem prin acea aprofundare interioară care face posibilă contemplarea Misterului de pe Golgotha, participarea la viața lui Christos. În timpul existenței pământești, putem acumula în acest fel, pe baza unei conștiențe libere, acele energii pe care le putem duce dincolo de moarte și care ne pot da puterea de a contempla ființa umană în existența solară. Înainte de Misterul de pe Golgotha, Christos le-a dat oamenilor, în timpul vieții dintre moarte și o nouă naștere, puterea de a-l contempla pe om în timpul existenței solare: după Misterul de pe Golgotha, El îl pregătește pe om în timpul vieții de pe Pământ pentru ca omul să poată contempla în existența solară ființa umană în plenitudinea ei. Astfel, noi cunoaștem în mod complet esența creștinismului numai dacă în timpul existenței pământești ne ridicăm privirea spre existența solară. Și, așa cum am văzut, învățăm să cunoaștem o primă jumătate a existenței solare, aceea în care, în realitate, omul este format la început, aceea în care el este bunătate pură. Apoi este creat ceva cu caracter de imagine, care pătrunde în viața umană ulterior, care îl face pe om liber, în care este conținut germenul trăirii morale.
Când abordăm cu ajutorul științei inițiatice aceste predispoziții morale, aceste puteri vindecătoare care iau naștere în om, nu avem o viziune justă prin Imaginația, prin Inspirația, prin Intuiția noastră, dacă nu ne fortificăm Imaginația, Inspirația și Intuiția prin ceea ce ne poate veni din acea sferă în care omul alunecă, într-un fel, încetul cu încetul, când părăsește regiunea solară – sfera existenței lui Marte, a lui Jupiter, a lui Saturn. Dacă vrem să evaluăm în ansamblul său această a doua jumătate a vieții dintre moarte și o nouă naștere, atunci trebuie, din nou, să ne îndreptăm privirea retrospectivă asupra anumitor perioade de șapte ani. Dar, pentru a avea o privire de ansamblu, trebuie să fi trecut, așa cum am arătat, de vârsta de șaizeci și trei de ani. Când ne îndreptăm privirea retrospectivă asupra perioadei dintre patruzeci și doi și patruzeci și nouă de ani, spre noi radiază de la această secvență de viață misterele lui Marte. Dacă privim retrospectiv perioada dintre patruzeci și nouă și cincizeci și șase de ani, spre noi radiază misterele lui Jupiter; și de la perioada dintre cincizeci și șase și șaizeci de ani spre noi radiază misterele lui Saturn. Datorită acestei retrospective, putem înțelege, prin ceea ce radiază spre noi, ce se întâmplă pe Marte, ce se întâmplă pe Jupiter, ce se întâmplă pe Saturn, în vederea pregătirii omului pentru o nouă existență pământească. Căci acolo unde ajunge omul după ce a trecut prin existența solară, mai întâi în existența marțiană, apoi în existența jupiteriană, mai târziu în existența saturniană, acționează în mod deschis pentru om Ierarhiile superioare: Tronurile, Heruvimii, Serafimii, și anume în așa fel încât o dată cu sfera lui Marte apar Tronurile, cu sfera lui Jupiter Heruvimii, cu sfera lui Saturn, Serafimii.
Când parcurgem această a doua jumătate a vieții dintre moarte și o nouă naștere, lucrurile se petrec încă o dată, dintr-un anumit punct de vedere, invers în raport cu ceea ce se întâmplă în viața de pe Pământ. Aici, jos, noi stăm pe Pământ și privim în sus spre întinderile lumii stelare, privim splendoarea lumii stelare și o lăsăm să acționeze asupra noastră cu întreaga ei măreție sublimă. Când pășim mai departe, dincolo de existența solară, pregătindu-ne următoarea viață pământească, de-a lungul sferelor lui Marte, Jupiter și Saturn, ne aflăm cufundați, oriîncotro s-ar îndrepta privirea, într-o viață religioasă. Dar ne aplecăm privirea spre Pământ, Pământul nu ne apare sub forma fizică, așa cum o avem aici, în jurul nostru; ceea ce ne apare – aș putea spune, în direcția Pământului – este o viață spirituală intensă, care este urzită din evenimentele de pe Marte, Jupiter, Saturn, care este urzită din faptele Serafimilor, Heruvimilor și Tronurilor. Dar acum nu mai este deloc ca mai înainte, când simțeam în noi tot ce era în lume. Simțeam în noi entitățile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes; căci acum, când privim în jos, trăim faptele Serafimilor, Heruvimilor, Tronurilor, pe care le vedem mai întâi în afara noastră; vedem sub noi cerul suprasensibil, căci lumea pur spirituală este pentru noi deasupra. Vedem cerul suprasensibil, vedem, privind în jos, sferele lui Marte, Jupiter, Saturn, vedem trăind, năzuind și acționând, în felul lor, Tronurile, Heruvimii și Serafimii. Dar care este imaginea care ni se oferă când contemplăm această muncă? – Atunci îi vedem pe Serafimi, Heruvimi, Tronuri trăind în mod suprasensibil ceea ce va fi împlinirea karmei noastre în următoarea viață pământească, ceea ce trebuie să trăim, ca oameni, prin intermediul altor oameni, fiindcă ne-am țesut, într-un fel, împreună cu ei, o karmă; acesta este primul lucru pe care îl simțim noi prin faptele divine ale Serafimilor, Heruvimilor, Tronurilor. Aceste entități determină, colaborând între ele, ceea ce vom trăi noi, ca împlinire a karmei noastre, în următoarea existență pământească. Zeii sunt cu adevărat creatorii omului, dar ei ne creează de asemenea și karma. Zeii trăiesc mai întâi împlinirea karmică într-o imagine cerească și aceasta face asupra noastră o impresie care se întipărește în noi când ne continuăm existența. Karma noastră, așa cum se va împlini ea, o luăm asupra noastră, fiindcă o contemplăm mai întâi în faptele divine ale Serafimilor, Heruvimilor și Tronurilor. Astfel, noi trăim prin această contemplare ceea ce ni se va întâmpla în următoarea viață pământească, și este realizat prin intermediul Zeilor.
După cum vedeți, prin știința inițiatică este posibil să dobândim cunoașterea karmei, dacă urmărim cursul vieții umane în a doua jumătate a vieții dintre moarte și o nouă naștere și putem descifra ceea ce se întâmplă în sferele lui Marte, Jupiter și Saturn prin acțiunea Tronurilor, Heruvimilor și Serafimilor. Cel care a învățat să își vadă, prin privire retrospectivă, viața parcursă între patruzeci și doi și patruzeci și nouă de ani, aceluia i se oferă posibilitatea de a pătrunde misterele lui Marte, evenimentele de pe Marte, de a vedea oarecum ceea ce se întâmplă aici – în principal, între Tronuri, Serafimi și Heruvimi –, atunci când omul parcurge această sferă a lui Marte. Aici, în viața pământească, nu putem judeca acțiunea karmei unui om, așa cum se țese ea. Pentru aceasta, trebuie să ne vină ajutor din lumea suprasensibilă. Și, dacă vrem să facem studii cu privire la karmă, trebuie să ne îndreptăm privirea tocmai asupra acestei părți a universului pe care omul o parcurge între moarte și o nouă naștere în sferele lui Marte, Jupiter și Saturn. Dar, pentru anumiți oameni, determinant pentru următoarea viață pământească este tocmai ceea ce se întâmplă în sfera lui Marte.
Dumneavoastră contemplați între moarte și o nouă naștere această sferă a lui Marte, vedeți ce se desfășoară acolo. Este vorba, înainte de toate, de ceea ce aș vrea să numesc „Cuvântul Cosmic”. Totul este cuvânt. Ființele lui Marte sunt numai ființe-cuvânt, dacă pot să-mi permit această expresie. Vă reprezentați omul pământesc: el este făcut din carne și sânge, vorbește, prin aceasta pune aerul în mișcare. Prin faptul că undele aerului ne izbesc urechea, noi auzim; sunetele se încarnează în undele aerului. Astfel, entitățile lui Marte sunt formate din cuvinte. Când auzim în mod spiritual, viețuim aceste entități. Când privim în mod retrospectiv secvența de viață dintre patruzeci și doi și patruzeci și nouă de ani, dacă această sferă este cea care acționează cel mai puternic asupra omului între moarte și o nouă naștere, dacă aici este, în principal, locul în care se elaborează karma sa, atunci ceea ce va trăi el pe Pământ va fi foarte puternic legat de existența în sfera lui Marte, și din viața de acolo în sfera lui Marte el privește spre Pământ la o perioadă determinantă și își pregătește o viață pământească ce va fi foarte strâns legată de existența în sfera lui Marte. Să luăm un exemplu. Să privim un om care a trăit pe vremea când arabii, sub impulsul lui Mahomed, părăseau Asia, și când valurile lor războinice ajungeau din Africa de Nord în Europa, amenințând Spania, unde ei au stabilit dominația maură și arabă. Să ne gândim la un om care, în epoca ce a precedat expansiunea dominației arabe în Africa, își cucerise cunoștințele științifice adecvate timpului său. Un asemenea om a existat, el și-a asimilat în Africa de Nord – nu exact în același fel, dar într-un mod asemănător felului pe care ni-l relatează istoria despre Sfântul Augustin –, și-a asimilat știința din Africa de Nord. Nu mă gândesc aici la Sfântul Augustin, ci la o altă personalitate, care, ceva mai târziu, și-a asimilat știința nord-africană într-un mod puțin diferit, cu o nuanță mauro-arabă. Această personalitate a trecut după aceea în Spania, în Spania actuală, unde a avut loc un fel de convertire în ceea ce privește credința sa; ea s-a orientat acolo spre o concepție mai mult creștină, și a amestecat concepțiile arabe asimilate anterior cu concepțiile creștine pe care le preluase ulterior. Apoi, în această personalitate a pătruns ceva ca un fel de știință cabalistică, încă nu ceea ce se numește de obicei cabala, dar deja mugurii modului de gândire cabalistic. Astfel, această personalitate a fost cuprinsă de îndoieli, de numeroase îndoieli lăuntrice și de o incertitudine lăuntrică, și ea a și murit cu această incertitudine. Era o personalitate masculină, care s-a reîncarnat după relativ puțin timp în Evul Mediu, înainte de mijlocul Evului Mediu, ca femeie, când tot ceea ce se acumulase în viața precedentă ca îndoieli în suflet i-a impregnat în mod profund ființa sufletească. Și această personalitate a reapărut apoi mai târziu, a reapărut în așa fel încât, în parte mai înainte, în parte în viața dintre moarte și o nouă naștere, în timp ce ea trecea de la încarnarea feminină la o încarnare masculină, destinul și-a pus amprenta pentru următoarea viață pământească mai ales în sfera lui Marte și, prin aceasta a devenit înrudită cu tot ceea ce trăiește pe Pământ sub forma unei judecăți raționale agere – o judecată rațională care avea, în mare parte, un caracter conceptual-combativ. Din personalitatea pe care am caracterizat-o în două încarnări a apărut atunci Voltaire [Nota 37].
Dumneavoastră vedeți astfel cum se formează viața pământească în viața dintre moarte și o nouă naștere, prin unirea omului cu ceea ce trăiește în sferele stelelor. În principiu, putem cunoaște viața pământească pe parcursul istoriei numai dacă ne putem îndrepta privirea asupra raportului dintre o viață umană pământească și altă viață pământească a aceluiași om.
Cum se transpune, așadar, ceea ce există, drept cauze și efecte, în epoci anterioare ale evoluției istorice, până într-o epocă ulterioară? – Oamenii înșiși le poartă. Dumneavoastră, toți cei care vă aflați așezați aici, ați adus ceea ce trăiți în epoca de civilizație actuală din trăirile pe care le-ați avut în epoci anterioare. Oamenii înșiși creează istoria. Dar noi putem înțelege acest proces de creare a istoriei numai dacă putem contempla, în loc doar să pălăvrăgim în mod abstract, numai dacă putem să ne îndreptăm privirea în mod concret asupra a ceea ce se întâmplă cu omul între moarte și o nouă naștere.
Pentru înțelegerea vieții pământești a omului este de o importanță deosebită să studiem acea evoluție karmică ce se desfășoară când omul aduce din viețile sale anterioare o condiționare deosebită, când el își creează în sfera lui Saturn impulsurile fundamentale ale karmei sale. Oamenii care își creează în sfera lui Marte impulsurile fundamentale ale karmei lor devin asemănători cu Voltaire. Prin toate gândurile lor, ei sunt legați puternic de viața Pământului, ei o critică, o combat și așa mai departe, și o concep, de asemenea, în așa fel încât – așa cum o face Voltaire într-un mod genial –,o rezumă sub formă de cugetări. Lucrurile stau cu totul altfel când karma a fost formată în principal, sub impulsurile lui Saturn. Aceste impulsuri saturniene exercită, de fapt, un efect foarte deosebit asupra omului. Chiar și numai contemplarea misterelor lui Saturn, pe care le cuprindem cu privirea când ne revedem în mod retrospectiv viața pământească între cincizeci și șase și șaizeci și trei de ani, chiar și numai contemplarea misterelor lui Saturn are ceva care, în multe privințe, apasă pe suflet, are ceva zguduitor; este, într-un anumit fel, ceva străin vieții pământești. Și cel care, datorită științei inițiatice, are – în cursul anilor dintre cincizeci și șase și șaizeci și trei de ani –, trăirea prin care i se dezvăluie, treptat, misterele lui Saturn, acela face o experiență cu un caracter dramatic ce se intensifică tot mai mult, ce devine din ce în ce mai zguduitoare, ce devine, de asemenea, tot mai greu de suportat, fiindcă ea atacă viața. Dar ar trebui să spunem și că putem descoperi întreaga semnificație minunată a omului, în diversele sale corelații, când contemplăm cum se formează karma sa în această sferă. – Și iată un exemplu și în acest sens; dar trebuie ca în legătură cu aceasta să mai adaug câteva cuvinte în prealabil.
Fiecare dintre dumneavoastră și-ar putea pune o întrebare, dragii mei prieteni, care ar fi cu totul justificată, și ea s-ar baza pe o afirmație pe care eu am făcut-o adesea în cărți și conferințe: În timpurile vechi au existat mari inițiați, care au trăit printre oameni. Dumneavoastră puteți întreba: Unde se află ei în prezent, în epocile ulterioare? – Și probabil, când privim astăzi în jurul nostru nu putem spune despre mulți oameni care acționează în prezent că ar purta în sine caracterul unor inițiați și, la urma urmei, așa stau lucrurile de multă vreme. Așadar trebuie să ne punem întrebarea: Unde sunt inițiații în încarnările lor ulterioare?
Cel care, într-o încarnare anterioară, era în deplină conștiență un inițiat, și apărea astfel și pentru lumea exterioară, nu trebuie să fie din nou inițiat într-o încarnare ulterioară. Inițierea poate să rămână în subconștient. Căci omul trebuie, într-adevăr, să folosească acel trup pe care i-l poate pune la dispoziție o anumită epocă. Trupurile actuale nu sunt foarte adecvate pentru știința spirituală, ele sunt mai degrabă un obstacol permanent, pentru că provin dintr-o epocă orientată în sens materialist, și chiar și educația noastră ne creează încă din copilărie un obstacol. Când creștem în acest context și dacă în vechile timpuri am fost inițiați, nu putem manifesta din nou pe plan exterior ceea ce a rămas din inițiere pentru această încarnare. Învățăm să scriem, dar scrierea actuală nu ne permite să exprimăm ceea ce era odinioară știința inițiatică. Și la fel stau lucrurile cu celelalte condiții ale vieții. Și astfel, de fapt, inițiații epocilor trecute se prezintă în viață ca personalități importante, dar nu ca inițiați. Și mai multe vieți din prezent sau aparținând unui trecut cu totul apropiat ne trimit în urmă la o inițiere anterioară. Vedeți dumneavoastră, aș vrea să vă dau un exemplu, exemplul unei personalități care a fost cu adevărat un inițiat în vieți anterioare. Era o personalitate inițiată în Misteriile din Hybernia, în Misteriile din Irlanda, în timpul primelor secole ale erei creștine, când aceste vechi și grandioase Misterii din Irlanda erau deja în declin, dar încă mai păstrau o știință grandioasă. Acolo trăia o personalitate care era un inițiat de un grad superior. Dar aceste Misterii irlandeze erau de o mare profunzime, absolut deosebită, nu de o profunzime intelectuală, ci de o profunzime general-umană. Una din impresiile care puteau fi primite în cult era, de exemplu, următoarea: După ce fusese mult timp pregătit să perceapă caracterul înșelător al adevărului pe Pământ, și posibilitatea îndoielii, discipolul era condus să trăiască în imagine ceea ce numai prin imagine putea face o impresie puternică. Discipolul era condus în fața a două statui. Una se prezenta ca și cum ar fi fost absolut elastică, dar era goală pe dinăuntru. Altfel, era de o măreție maiestuoasă, și producea o impresie puternică. Discipolul trebuia să o pipăie. Acest contact îi producea în interior un frison de groază, căci statuia îi dădea impresia de a fi vie –apăsa cu degetul pe ea, îl retrăgea tresărind, și forma se restabilea imediat. Aveai impresia unei vieți care era prezentă, și care se refăcea imediat, chiar dacă era numai puțin atinsă. Prin aceasta se urmărea să se arate ceea ce este de natură solară în om.
Cealaltă statuie era mai degrabă plastică. Și ea trebuia să fie pipăită. Prin aceasta, apărea o amprentă care persista. Numai în ziua următoare, când discipolul era condus din nou la ea, el regăsea statuia reconstituită în timpul nopții. Asemenea acte cultice provocau o transformare a vieții lăuntrice. Astfel această personalitate, care trăise atunci tot o încarnare masculină, primise în aceste Misterii irlandeze o impresie profundă. Veți înțelege, dragii mei prieteni, că atunci când dăm astăzi niște exemple de încarnări, întâlnim ușor încarnări masculine, fiindcă în epocile trecute bărbații erau aproape în exclusivitate cei care aveau de jucat un rol important. Încarnările feminine constituiau ceva intermediar. Astăzi, când femeia începe să joace un rol important în evoluția istorică, se pregătește epoca în care se va vorbi mult mai mult despre încarnările feminine.
Așadar, găsim o personalitate asupra căreia ceremoniile cultice inițiatice din Misteriile hyberniene produseseră o impresie extraordinară, atingându-i profund sufletul, și putem spune că prin aceste experiențe lăuntrice ea a fost atât de plină de asemenea impresii lăuntrice, încât a uitat complet Pământul, din tot sufletul său. După ce a parcurs o încarnare feminină, în timpul căreia impulsurile inițierii din trecut nu s-au mai manifestat decât ca dispoziție sufletească generală, ea a revenit pe Pământ ca personalitate importantă a secolului al 19-lea, dar o personalitate care și-a trăit consecințele karmei în sfera lui Saturn, în acea sferă unde trăim printre ființe care, în fond, nu au prezent, ci privesc mereu numai spre trecutul lor. Este un lucru extraordinar de zguduitor, când percepem sfera lui Saturn prin clarvedere, în sensul pe care l-am arătat, să vedem că în sfera lui Saturn trăiesc entități care, în realitate, nu au prezent, ci trăiesc orientate în întregime spre trecutul lor. Ceea ce fac ele se desfășoară în mod inconștient, și o acțiune pe care o fac le ajunge în conștiență abia după ce aceasta a avut loc și a fost înscrisă în karma lumilor. A face cunoștință cu aceste ființe, care își târăsc după ele trecutul ca o coadă spirituală de cometă, este un lucru zguduitor. Spre aceste entități care nu iau deloc parte la prezent, și-a purtat sufletul această personalitate care fusese odinioară un inițiat și care se ridicase cu mult deasupra existenței pământești, și ea și-a elaborat karma printre ele. Era într-adevăr, ca și cum tot ceea ce trăise această personalitate în existența sa de inițiat ar fi iluminat într-un mod grandios și maiestuos întregul trecut al vieților sale pământești. Ceea ce trăise prin inițierea în Misteriile din Hybernia se manifestă ca un fel de rodnicire a acestui trecut. Când această personalitate a reapărut pe Pământ, existau de acum înainte, prin contrast, niște impulsuri de viitor, în sânul cărora sufletul trebuia să se dezvolte acum pe Pământ. Când acest suflet – ieșind, la coborârea pe Pământ, direct din sfera lui Saturn, cu privirea îndreptată spre trecut în așa fel încât trecutul apărea luminat de inițiere –, când acest suflet a coborât spre Pământ, el a dezvoltat acest contrast: stând solid ancorat pe Pământ, dar privind spre viitor, viețuind impulsuri, idei și sentimente importante și de mare amploare! Acest inițiat din Hybernia a devenit Victor Hugo [Nota 38]. – Vedem un om în adevărata sa lumină abia atunci când îl privim în contextul evoluției sale dintre moarte și o nouă naștere. Îl vedem cu calitățile sale morale, religioase, etice, când îl privim în acest fel. O personalitate nu devine mai săracă, prin faptul că este străluminată cu lumina spiritului, ci mai bogată.
Cum să înțelegem, prin asemenea exemple pe care știința spirituală le aduce la lumină din istoria omenirii cu toată exactitatea, cum să înțelegem viața omului, colaborarea universului cu oamenii? Cum să înțelegem, de exemplu, printr-un al treilea caz, multe lucruri care altfel ar rămâne enigmatice pentru un observator imparțial? Cum să înțelegem, printr-o corelație karmică, în cazuri de acest gen, ceea ce altfel pare absolut ciudat, de neînțeles?
De data aceasta ne îndreptăm privirea spre un alt fel de Misterii, care erau decadente. Misterii care jucaseră odinioară un rol important în America, dar care erau în declin, astfel încât reprezentările pe care și le-au format despre cult și practica acestui cult deveniseră acolo absolut puerile, aș spune, față de forma grandioasă pe care o avuseseră în trecut. În însuși caracterul de superstiție, de vrăjitorie, de magie, al acestor Misterii de dinainte de descoperirea Americii se revela ceva din forța, din puterea de sugestie a vechilor Misterii. Aici a trăit, la rândul ei, o personalitate despre care vreau să vă vorbesc, și care primise în cadrul acestor Misterii, nu numai reprezentări, ci și impresii sub influența acestor puteri provenind de la entități care sunt numite acolo Toatl, Quitzalkoatl, Tetzquatlipoka; entități care, desigur, fac asupra omului o impresie puternică, dar aș putea spune impură. Adesea, acesta este caracterul pe care îl au Misteriile decadente, faptul că ele creează impresii impure din punct de vedere etic. Eu văd această personalitate născându-se din nou mai târziu, ca bărbat al cărui subconștient era puternic impregnat de puterea de sugestie ce poate emana de la asemenea Misterii. Vedem această personalitate născându-se din nou ca Eliphas Lévi [Nota 39], și vedem, pur și simplu, reînviind în sufletul său, cu ajutorul conceptelor pur exterioare, abstracte, raționaliste, ceva ce este în realitate de natură misterială. În acest fel cade curând o lumină asupra unui personaj altfel enigmatic, care are o anumită măreție în scrierile sale, dar și puțin din ceea ce face sufletul uman absolut incoerent, și chiar, într-o anumită privință, și stupid și mărginit.
Oriîncotro ne-am îndrepta privirea, viața se clarifică pentru noi datorită corelațiilor la care face trimitere antroposofia, nu într-un mod abstract, ci în mod concret. Dar dumneavoastră vă puteți imagina oare, dragii mei prieteni, că primiți descrieri autentice despre ceea ce se află dincolo de viața pământească fără ca simțirea dumneavoastră să fie impresionată în fața acestor descrieri, fără ca sufletul dumneavoastră să primească lumină și căldură? Viața omului între naștere și moarte nu apare oare cu totul altfel, nu o simțim cu totul altfel, atunci când lăsăm ca asupra sufletului nostru să acționeze cu adevărat, cu toată puterea lăuntrică, aceste descrieri ale vieții suprasensibile? – Le contemplăm și știm că am coborât dintr-o lume care trebuie să fie descrisă; că aducem în lumea fizică ceea ce a fost trăit printre Zei. Nu este esențial să înțelegem acest lucru numai teoretic. Dar a ne simți, ca oameni, coborând dintr-o sferă care poate fi descrisă în acest fel, aceasta înseamnă că noi, ca oameni, trebuie să ne simțim răspunzători în trupul nostru fizic-sensibil pe Pământ de faptul de a fi demni de ceea ce a coborât o dată cu noi. Când cunoașterea se transformă în acest fel în impulsul de voință de a fi demni de viața pe care a dus-o sufletul nostru înainte de a coborî pe Pământ prin naștere, atunci ceea ce ne învață antroposofia devine în mod nemijlocit element moral. Această fortificare a impulsurilor morale este un aspect esențial al antroposofiei. Eu cred că acest lucru ar putea să reiasă și din felul în care a fost expus conținutul acestor trei conferințe.
Să privim celălalt aspect, aspectul morții, care încheie viața pământească fizică. Să pornim din punctul în care un om viețuia neantul. Dar, de îndată ce descriem ceea ce poate fi descris din lumea suprasensibilă, în spatele acestui neant se ridică lumea spirituală a Zeilor, și omul devine conștient că el va avea forța ca acolo unde se află neantul trupului său fizic să înceapă munca pentru un nou trup fizic. Acest fapt îi dă omului un impuls religios puternic, un impuls religios real. Astfel, dragii mei prieteni, din antroposofie izvorăște o imagine a vieții universale, a vieții umane. Astfel, prin antroposofie se fortifică idealurile morale și religioase. Din acest conținut al antroposofiei voiam să vă expun câte ceva în cele trei conferințe pe care le-am putut prezenta în fața dumneavoastră
Aș vrea să închei aceste conferințe atrăgându-vă atenția asupra a ceea ce trebuie să existe și printre noi, ca antroposofie vie, ca antroposofie în realitatea ei esențială, pentru ca atunci când ne despărțim unii de alții în spațiu, să rămânem uniți în spirit. Atunci gândurile noastre se vor întâlni și în realitate nu ne despărțim. Căci, prin antroposofie, prin contemplarea lumii suprasensibile, noi dobândim înțelegere, și știm că acele personalități pe care antroposofia le-a făcut să se întâlnească se pot întâlni întotdeauna pe plan spiritual și sufletesc. De aceea, vom încheia aceste conferințe de ramură spunându-ne: am fost, eu și dumneavoastră, uniți, pentru câtva timp, în spațiu; vrem cu tărie să rămânem uniți în spirit! Permiteți-mi să închei astfel aceste considerații.
