Când noi, ca oameni, privim lumea din jurul nostru, întâlnim mai întâi, ca mediu care îl înconjoară pe om, tot ceea ce se află pe Pământ: ființele diferitelor regnuri pământești, regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal; găsim regnul uman, căruia îi aparținem noi înșine, și găsim tot ce se adaugă la aceste regnuri, ceea ce ia naștere din ele: munți, fluvii, nori. Dacă ne îndreptăm apoi privirea spre depărtările Universului, îl găsim presărat cu aștri, cu stele fixe, cu planete, iar prin studiul antroposofiei ne devine clar, de asemenea, că acești diferiți aștri, exact așa ca și Pământul nostru, își au locuitorii lor. Dar când își îndreaptă mai întâi privirea asupra mediului său pământesc, precum și afară, spre depărtările Universului, omul găsește în această ambianță spațială niște entități care au de-a face numai cu o parte a sinei sale. Știm într-adevăr, din considerațiile antroposofiei, că noi suntem constituiți dintr-un trup fizic, un trup eteric, un trup astral și un Eu. Știm că, în somn, Eul și trupul astral se separă de trupul fizic și de trupul eteric. Dar tot ceea ce vedem cu ochii noștri, tot ceea ce putem percepe în lume prin simțurile noastre, toate acestea se află în legătură numai cu trupul nostru fizic și cu trupul nostru eteric. Toate acestea nu au, în primă instanță, nici un raport cu trupul nostru astral și cu Eul nostru. Numai doi aștri fac excepție de la aceasta: Soarele și Luna. Soarele și Luna sunt locuite de entități spiritual-sufletești, așa cum Pământul este locuit de omul însuși. Dar și ceilalți aștri din vastul Univers sunt locuiți de entități spiritual-sufletești, numai că, propriu-zis, în timpul vieții dintre naștere și moarte omul are, în primă instanță, doar o legătură foarte indirectă cu spiritual-sufletescul aștrilor îndepărtați. Numai cei doi aștri deja amintiți, Soarele și Luna, fac excepție în această privință. Ei sunt într-un fel, pentru noi, oamenii, cele două porți prin care, deja din timpul vieții fizice pe Pământ, suntem în legătură cu lumea spirituală. Și aceste două astre, Soarele și Luna, sunt în legătură cu noi în așa fel încât Soarele se află în legătură cu Eul nostru, Luna se află în legătură cu trupul nostru astral. Vom putea înțelege mai exact ceea ce tocmai am spus dacă ne vom îndrepta puțin privirea spre ceea ce găsiți explicat în cărți și în diferite cicluri.
Din acestea ați aflat că Luna, care astăzi, însoțind Pământul, parcurge în mod liber spațiul cosmic, a fost odinioară legată de Pământ, că ea forma împreună cu Pământul un corp unic, că la un moment dat s-a desprins de Pământ, a plecat în spațiul cosmic și formează acum în spațiul cosmic un fel de colonie a Pământului. Dar lucrurile stau în acest fel nu numai în privința a ceea ce, ca aparență fizică a Lunii, se poate vedea din ea până la noi; tot așa stau lucrurile și în privința entităților care o locuiesc. Dumneavoastră știți de asemenea că odinioară Pământul a fost locuit nu numai de oameni, ci și de un fel de entități superioare, care au fost primii mari Învățători ai omenirii. Aceste entități nu trăiau, ca oamenii de astăzi, într-un trup fizic, ci numai într un trup eteric subtil. Cu toate acestea, exista o relație reciprocă între oameni și aceste entități, care s-a menținut până în era atlanteană. Această relație consta, pentru oamenii din acele vremuri străvechi ale Pământului, în faptul că ea făcea ca în sufletul lor să domnească, într-un anumit sens, numai calmul, să nu perceapă ceea ce se află în mediul lor înconjurător fizic, ci să se mențină într-un calm deplin al sufletului, al simțirii. Și atunci acestor oameni dintr-un trecut străvechi – nouă înșine, căci în timpul vieților noastre pământești anterioare noi eram toți pe Pământ – li se părea ca și cum aceste entități ar fi vorbit din însuși lăuntricul lor, și ei simțeau aceasta ca inspirație. Aceste entități evoluate nu comunicau oamenilor ceea ce aveau să le comunice așa cum comunicăm noi între noi, ci o făceau în felul pe care vi l-am arătat. Și, pe baza acestor comunicări, oamenii creau operele unei minunate înțelepciuni originare. Omul modern este, în fond, teribil de orgolios, el se crede înzestrat cu o inteligență fără limite. Și, în comparație cu oamenii originari, el este într-adevăr foarte inteligent, dar inteligența singură nu duce la înțelepciune, nu duce la cunoaștere. Inteligența provine din intelect, și intelectul nu este singurul instrument care duce la cunoaștere. În timpurile originare, oamenii erau conduși la cunoaștere de niște puteri mai profunde ale sufletului, și ei nici nu exprimau aceasta cu ajutorul formelor intelectului, nici conform gramaticii noastre rigide – căci orice gramatică este rigidă –, ci în opere pe jumătate poetice. Acești înțelepți originari, care educau omenirea prin inspirația ce le venea de la acele entități evoluate, exprimau în opere pe jumătate poetice și reprezentau în descrieri cu imagini infinit de frumoase ceea ce s-a păstrat ca documente exterioare până în zilele noastre. Să luăm literatura Vedelor a hindușilor, filosofia Yoga, filosofia Vedanta, documentele străvechi ale perșilor, ale egiptenilor, pe toate acestea noi le admirăm și ar însemna să fim nebuni dacă nu le-am admira, căci cu cât viețuim mai mult aceste lucruri și cu cât ne dăruim lor mai mult, cu atât mai mult ne spunem: Da, noi suntem astăzi inteligenți, și acești oameni din trecut nu erau inteligenți, dar întreaga cunoaștere pe care au exprimat-o ei sub o formă poetică atât de frumoasă este profundă, ne conduce în profunzimea tainelor lumii. Iar documentele exterioare pe care noi le admirăm atât de mult, care ne impresionează, dacă avem o inimă sănătoasă, nu sunt decât ultimele vestigii a ceea ce s-a transmis în sânul omenirii prin tradiție orală, pe care numai știința spirituală le poate sonda până în adâncuri, din minunata, străvechea înțelepciune originară. Dar acum oamenii s-au emancipat, ca să spunem așa, de această înțelepciune originară. Dacă ar fi rămas la această înțelepciune originară, nu s-ar fi maturizat, ei nu ar fi ajuns la libertatea unei cunoașteri dobândite prin propria lor putere.
În această situație, acei mari Învățători originari nu mai aveau de îndeplinit nici o misiune pe Pământ. Ei au părăsit Pământul. S-au separat de Pământ, exact așa cum a făcut substanța fizică a Lunii, care a plecat în depărtările Universului. Astăzi, ei formează un fel de colonie cosmică pe Lună, și cel care observă Luna pe baza cunoașterii inițiatice o găsește populată de aceste entități înțelepte care au fost odinioară tovarășii omenirii. Putem sonda și mai adânc înțelepciunea acestor entități când, dezvoltând la un nivel și mai înalt ceea ce eu am descris în Cum dobândim cunoștințe despre lumile superioare?, ajungem să ne înțelegem cu aceste ființe lunare. Învățăm atunci ceva cu totul deosebit: Aflăm despre ele că astăzi, cu toate că nu mai locuiesc pe Pământ, au totuși o misiune importantă cu privire la Pământ. Este greu să exprimăm cu ajutorul cuvintelor pământești, care nu sunt făcute pentru aceasta, care este misiunea atât de importantă pentru omenire pe care o au aceste entități lunare. Ele țin, într-un fel, registrul trecutului întregii omeniri, pentru fiecare om individual. Nu e vorba de cărți cum avem noi în bibliotecile noastre, totuși ceva ce noi am putea numi cărți, în care se află înscris pentru fiecare om ceea ce a trăit el în viețile sale pământești succesive. A cunoaște Luna înseamnă a cunoaște trecutul omenirii. Când coborâm din existența prenatală în care ne aflăm între moarte și o nouă naștere, când coborâm din întinderile cosmice spre Pământ, noi traversăm sfera lunară și suntem atinși în mod interior de ceea ce este înregistrat despre trecutul nostru în marele registru al entităților lunare. Acest trecut este imprimat în trupul nostru astral înainte ca să ajungem pe Pământ. În trupul astral pe care îl aducem cu noi în existența pământească găsim ceea ce au înscris acolo entitățile lunare. În condiții obișnuite, acest lucru nu pătrunde până în capul nostru. Capul nu este deloc un organ atât de important pentru majoritatea lucrurilor în timpul existenței pământești. Capul este pentru noțiunile și ideile materiale exterioare. Ceea ce este înscris de entitățile lunare în ființa umană în ultima fază a coborârii sale din Univers spre Pământ este înscris – omul poate să o creadă sau nu – tocmai în acea parte a ființei noastre umane pe care noi o numim latura spirituală a sistemului metabolismului și a membrelor. Ea se află în întregime în subconștient, dar este prezentă aici, trece în procesul de creștere, în starea de sănătate, și trece mai ales în ceea ce aș numi capacitatea de a se vindeca a unui om atunci când el se îmbolnăvește pe Pământ. Este, bineînțeles, o problemă importantă aceea de a afla care este natura bolii, dar este cu mult mai important să învățăm cum se realizează vindecarea. Cunoașterea suprasensibilului este deja un ajutor esențial pentru cunoașterea entității bolii; dar esențială este mai ales cunoașterea a ceea ce a fost înscris în acest fel în procesul de creștere, în forțele de nutriție, în forțele respirației, a ceea ce a fost înscris în Cronica Akasha a ființelor lunare. De aici vine faptul că omul are o rezistență mai mare sau mai mică la vindecarea unei anumite boli. Unul se vindecă mai ușor, altul mai greu. Aceasta depinde în întregime de ceea ce a fost înscris în el, conform karmei rezultând din viața pământească precedentă.
Vedeți dumneavoastră, când privim ceea ce este pentru noi, oamenii pământești, Luna cu locuitorii săi, ajungem să spunem despre ea: Luna este intim legată de tot ceea ce este trecutul nostru, care merge în urmă până la viețile noastre pământești anterioare. A înțelege existența lunară în mod just, așa cum se desfășoară ea afară, în întinderile Universului, înseamnă a simți, a avea un sentiment despre trecutul omului. Dar destinul omului se compune din ceea ce aducem cu noi din viața pământească precedentă, așadar, din trecutul nostru, și din ceea ce putem trăi în timpul vieții noastre în prezent. Și din tot ceea ce putem noi trăi în prezent, împreună cu trecutul nostru, se modelează destinul în continuare în următoarele vieți pământești. Din punct de vedere cosmic, Luna, cu entitățile sale, ne apare, așadar, ca fiind cea care introduce trecutul în destinul nostru.
Dumneavoastră vedeți de aici cât de puține lucruri știe cunoașterea actuală despre ceea ce sunt în realitate corpurile cerești. Cunoașterea fizică a Lunii cu care ne-am obișnuit noi astăzi nu este, în fond, deloc o cunoaștere. Cel care descrie astăzi Luna cu caracteristicile ei, din punct de vedere fizic, își imaginează că ceea ce se află desenat pe hărțile Lunii ca munți a existat dintotdeauna. Dar este o naivitate să credem acest lucru. Ființele lunare au fost întotdeauna prezente, la fel realitatea spiritual-sufletească a Lunii, dar nu și materia ei fizică. Dumneavoastră veți putea înțelege în mod clar acest lucru când îl priviți pe omul însuși. În cursul vieții sale pământești, el își înnoiește în permanență materia fizică. După șapte, opt ani, nu mai avem nimic din materia pe care o purtam în noi. Totul a fost înlocuit. Ceea ce ne-a rămas este elementul spiritual-sufletesc, și la fel se întâmplă și cu corpurile cosmice. Dumneavoastră puteți privi Luna astăzi: materia ei, chiar dacă este mai durabilă decât materia care se află în om, a devenit cu totul alta în decursul timpului; numai spiritual-sufletescul dăinuie. Când avem în vedere aceste lucruri, dobândim o cu totul altă viziune despre Univers decât cea pe care o avem pe baza cunoașterii materialiste de astăzi. Această cunoaștere materialistă este, desigur, extraordinar de inteligentă, ageră, rațională și, înainte de toate, ea știe să calculeze, ea calculează absolut precis. Calculele sunt întotdeauna juste, dar ele nu sunt adevărate. Vedeți dumneavoastră, cineva poate face astăzi niște calcule bazate pe structura inimii. El o observă astăzi, apoi o observă din nou după o lună: ea nu s-a modificat prea mult. După o altă lună se mai modifică încă puțin, și apoi el vede cât s-a modificat inima într-un an. Nu e nevoie decât să facă o înmulțire și are cifra valabilă pentru zece ani, sau pentru sute de ani. El poate calcula cum era inima acum trei sute de ani și, cu siguranță, calculul va fi corect. Numai că acum trei sute de ani acea inimă nu exista și, peste trei sute de ani, ea nu va mai fi. Așa se procedează cu privire la multe alte lucruri. Calculele sunt întotdeauna corecte, însă ele nu concordă cu realitatea. La fel este și cu substanța exterioară a corpurilor cerești. Ele își schimbă substanța, dar elementul spiritual-sufletesc rămâne. Iar în privința Lunii, acest element spiritual-sufletesc constă din ceea ce este întrețesut de marii Înregistratori ai vieții noastre trecute în destinul nostru, din ceea ce este legat de o parte a acestei țesături a destinului nostru ca oameni.
Astfel, Luna este de fapt una din porțile care îl conduc pe om spre lumea spirituală, de unde este țesut destinul său de către entitățile care au fost odinioară înțelepții noștri tovarăși pe Pământ, în acea epocă în care oamenii înșiși își țeseau destinul din instinct. Acum, destinul se țese în întregime în subconștient. Vom mai vorbi despre aceasta și ceva mai târziu.
Există încă o poartă care conduce în lumea spirituală: aceasta este Soarele. Când ajungem să cunoaștem Soarele prin știința inițiatică, acolo nu întâlnim entități care sunt legate de Pământul nostru ca entitățile lunare; în Soare nu întâlnim entități care să fi locuit odinioară pe Pământ. Întâlnim acele entități pe care dumneavoastră le găsiți menționate în Știința ocultă drept Îngeri și entități superioare ale Ierarhiilor. Când spun „în Soare”, trebuie, bineînțeles, să vă reprezentați aceste ființe în întreaga sferă a Soarelui, în întregul torent de lumină care se revarsă din Soare. Soarele este pentru Angeloi, reședința Îngerilor, a acelor entități dintre care una este întotdeauna legată de un om individual. Noi, oamenii, suntem dependenți, în ceea ce privește Eul nostru, de aceste individualități superioare și suntem legați de ele prin existența solară. Îngerii sunt oarecum modelele cosmice ale omului, căci cândva omul va atinge treapta Îngerilor. Pe Soare trăiesc acele entități cu care ne asemănăm în ceea ce privește însușirile lor. Dumneavoastră veți deduce din aceasta că, așa cum trecutul nostru este în legătură cu existența lunară, viitorul nostru este în legătură cu existența solară. Luna și Soarele reprezintă o lume constituită din trecutul și din viitorul nostru, și când vedem, pe de o parte, că ființele lunare sunt acele ființe care țin registrul trecutului nostru, când vedem că, într-un fel, viețile noastre pământești trecute sunt înscrise în filele cărților lor, atunci, prin cunoașterea inițiatică, ni se arată clar că trebuie să ne ridicăm privirea spre Angeloi, spre Îngeri, când ne preocupăm de viitorul nostru. Noi facem în permanență ceva; dacă nu toți oamenii, majoritatea oamenilor trebuie să facă ceva. Exact așa cum ceea ce am făcut în trecut are repercusiuni asupra vieții noastre prezente, ceea ce facem în prezent trebuie să aibă repercusiuni asupra viitorului. Dar putem exercita o influență asupra viitorului numai datorită faptului că Îngerii își îndreaptă oarecum privirea lor sufletească asupra a ceea ce a făcut omul în prezent și fac ca aceasta să acționeze asupra viitorului. Ia naștere un sentiment foarte bun atunci când ținem seama de această misiune a Îngerilor. Noi facem într-adevăr multe lucruri care trebuie să aducă roade în viitor. Dar omenirea actuală a devenit teribil de necugetată în privința unor asemenea lucruri. Ea ar trebui să țină seama de asemenea lucruri când omul face ceva, omul trebuie să se gândească la Îngerul său cam așa: „Spiritul meu păzitor să mi primească fapta ca pe o rădăcină și să o facă să dea roade”. Cu cât mai mult va lega un om prin imagini, în mod concret, asemenea cuvinte de Îngerul său, cu privire la faptele care trebuie să aducă roade în viitor, cu atât mai numeroase vor putea fi aceste roade în viitor. – Așadar, așa cum ființele lunare păstrează destinul nostru trecut, ființele solare întrețes în permanență un nou destin pentru viitor. În realitate, Soarele nu trimite pe Pământ numai lumina solară fizică exterioară, iar Luna numai razele sale exterioare; ci, când ne îndreptăm privirea spirituală spre Soare și spre Lună, știm că Luna se află în legătură cu trupul nostru astral. Prin această legătură cu trupul astral, Luna este punctul de plecare pentru tot ceea ce, din trecutul nostru, este întrețesut în destinul nostru. Soarele se află în legătură cu Eul nostru și, datorită entităților care sunt pentru noi un model de urmat în viitorul nostru cosmic, Soarele este în legătură cu ceea ce constituie destinul nostru viitor. Astfel în Soare și în Lună, care se află, din punct de vedere exterior, într-un anumit raport în ceea ce privește lumina, în aceste schimburi de influențe dintre Soare și Lună se țes imaginile cerești ale destinului nostru.
Știința inițiatică ne oferă o adevărată explicație în această privință. Când cel care a ajuns cu adevărat atât de departe cât este necesar – am descris acest lucru în cartea mea Cum dobândim cunoștințe despre lumile superioare? – observă Luna plină, el nu vede numai ceea ce vede conștiența umană, ci vede înainte de toate, în lumina care emană de la Luna plină, destinul său trecut, conținutul existenței sale pământești trecute. Și când privirea spirituală corespunzătoare a devenit mai ageră, și când el o îndreaptă spre locul unde se află Luna nouă, pe care nu o privește cu ochii fizici, atunci ceea ce îl întâmpină ca obscuritate, ca întuneric provenind de la Luna nouă obscură, devine marele Avertizator, înălțându-se din destinul său, care îi strigă cum trebuie să se comporte cu privire la faptele trecutului său pentru a le compensa în cursul evoluției sale karmice.
Omul se poate afla într-un raport asemănător cu Soarele. Și în privința lui poate el presimți determinările viitoare ale destinului său, dacă nu în amănunt, cel puțin în ansamblu. Și când, întorcându-ne privirea de la Cosmos, îl privim pe omul însuși, atunci, bineînțeles, găsim că destinul uman este cu adevărat, și într-un fel minunat, împletit din două elemente.
Când doi oameni se întâlnesc, unul fiind, să spunem, de douăzeci și cinci de ani, celălalt de treizeci, se poate întâmpla – nu întotdeauna – ca atunci când unul sau celălalt privește în urmă asupra vieții sale pământești să îi devină foarte clar faptul că ei și-au parcurs drumul de până atunci ca și cum s-ar fi căutat unul pe altul. A nu acorda atenție acestor lucruri este, pur și simplu, nechibzuință. Deja copilul se angajează pe drumul său în direcția care trebuie să-l conducă acolo unde îl întâlnește pe celălalt, iar celălalt a apucat-o, de asemenea, pe această cale, și tot ceea ce duce la punctul lor de întâlnire a avut loc în subconștient. Dar ce anume a acționat în subconștient? Dacă unul este A și celălalt B, A a coborât prin sfera lunară înainte de a intra în viața pământească. Ființele lunare au înscris în cărțile lor și, de asemenea, în trupul său astral, ceea ce avea el comun cu B în viața pământească trecută, și aceste lucruri înscrise în Cronica Akasha a Lunii i-au orientat pașii, și la fel este și cu B. Din momentul în care cei doi oameni se întâlnesc, subconștientul încetează să aibă doar el singur importanță, căci acești oameni se văd acum. Ei fac o impresie unul asupra celuilalt. Ei simt simpatie sau antipatie unul față de celălalt. Ceea ce acționează nu mai este trecutul care s-a păstrat, acum acționează prezentul. Intervin Îngerii și îi conduc pe oameni mai departe. Existența solară își exercită influența, astfel încât, într-adevăr, Soarele și Luna țes împreună în lăuntricul omului destinul său. Acest lucru, în fond, poate fi perceput foarte clar, numai să îndreptăm asupra vieții umane o privire chibzuită.
Examinați odată doi oameni care se întâlnesc. Impresia pe care ei și-o fac unul despre celălalt poate fi de natură foarte diferită. Există cazuri în care doi oameni se întâlnesc și un om îl primește pe celălalt în întregime în voința sa, în simțirea sa. Această cuprindere cu simțirea rămâne, în mare măsură, neinfluențată de impresia personală. Oamenii care se bazează numai pe rațiune nu au prea multă înțelegere pentru ceea ce se întâmplă aici pe plan interior, căci a vedea cum îl întâmpină un om pe altul este cu adevărat unul dintre lucrurile cele mai minunate. Se poate întâmpla ca A să-l primească, într-adevăr, pe B în voința sa, în așa fel încât el să spună: Aș vrea să fac eu însumi ceea ce face B: Așa cum îi place lui, așa îmi place și mie. Dar B este urât, și nu putem înțelege că B îi place lui A. Vedeți dumneavoastră, atracția pe care o simte A pentru B nu se formează pe baza rațiunii, nici a impresiilor senzoriale, ci pe baza puterilor profunde ale sufletului: pe baza voinței, pe baza a ceea ce, din voință, trece în simțire. Celălalt poate fi oricât de urât, această urâțenie a primit-o abia în viața pământească prezentă. Ceea ce îi leagă pe cei doi oameni își are originea în ceea ce au trăit ei împreună în timpul vieții pământești precedente. La o privire exterioară, credem că cei doi oameni nu se potrivesc absolut deloc; dar ceea ce se află în subconștientul lor face ca voințele lor să se unească. Aceasta se arată adesea încă din copilărie. Ce mult dorim, copil fiind, să fim ca „el”, să vrem ca „el”, să simțim ca „el”. Atunci, aici există o legătură karmică.
Acesta este unul din modurile în care se pot întâlni oamenii în viață, și dacă am acorda mai multă atenție acestui mod de a se întâlni, așa cum vom face cândva, într-un viitor îndepărtat, când vom privi iarăși mai mult ființa lăuntrică a omului, atunci am putea recunoaște în aceste cazuri, din felul în care pulsează o voință, că am viețuit deja împreună cu niște oameni vieți pământești trecute; și puterile subconștiente ale sufletului ne spun câte ceva despre ceea ce am viețuit împreună cu un om în viața pământească precedentă.
Celălalt caz este acela în care întâlnim un om fără ca să se stabilească o asemenea relație între voințe, ci o relație în care impresia estetică sau impresia bazată pe rațiune constituie factorul determinant. Cât de des nu se întâmplă că un om A face cunoștință cu un om B și vorbește despre el fără a avea acel ton entuziast sau de repulsie pe care îl avem când vorbim despre un om de care eram legat karmic în trecut. Poate că îl lăudăm pe un asemenea om cu care nu eram legați karmic, poate îl găsim amabil, poate îl considerăm un tip formidabil, dar el nu pătrunde în voința noastră, și ne atinge numai rațiunea, simțul estetic.
Acesta este al doilea fel în care se întâlnesc oamenii. Dacă influența pe care doi oameni o exercită unul asupra altuia acționează până în voință, până în simțire, până în caracter, atunci asta înseamnă că suntem în prezența unei legături karmice, înseamnă că cei doi oameni sunt conduși unul spre celălalt de experiențe comune trăite în viața pământească precedentă. Dacă dintr-un om emană un impuls care nu ne atinge decât rațiunea, simțul estetic, astfel încât acest om nu face decât să ne placă sau să ne displacă, atunci înseamnă că nu avem nimic aici care să fie datorat Lunii, ci este vorba numai de ceea ce face Soarele abia în prezent, și care își va găsi o continuare în viitor. Astfel încât, dacă observăm omul cu o privire chibzuită, putem ajunge să simțim unde este vorba de relații karmice.
Dumneavoastră vedeți acum că ceea ce v-am expus poate fi dobândit drept cunoaștere a lumii prin antroposofie și, tot așa cum nu este absolut deloc nevoie să fim noi înșine artiști pentru a simți că un tablou este frumos, nu e nevoie să fim noi înșine inițiați pentru a înțelege lucrurile. Noi putem înțelege lucrurile, pentru că ideile sunt în acord unele cu altele. Sunt oameni care spun: Ce ne interesează pe noi întreaga lume spirituală, o putem înțelege abia atunci când ne aflăm în sânul ei. – Oamenii spun asta pentru că ei sunt obișnuiți astăzi să considere dovadă numai ceea ce poate fi dovedit pe baza simțurilor, numai ceea ce este palpabil. Astfel de oameni sunt asemeni nebunilor, care spun: Tot ceea ce se află în lume trebuie să se sprijine pe ceva, altfel lucrurile cad la pământ. Tot așa, cineva ar putea spune: Pământul, Luna, Soarele se află afară, în spațiul cosmic, și ele trebuie să aibă un punct de sprijin pentru ca să nu cadă. Acel om nu știe un lucru, și anume, corpurile cerești nu au nevoie de sprijin, pentru că ele se susțin reciproc. Spre o asemenea înțelegere este orientată antroposofia. Pe tărâmul ei, ideile nu au nevoie de puncte de susținere exterioară, palpabilă, căci ele se susțin reciproc. Dacă dumneavoastră citiți mai întâi o singură carte de antroposofie, s ar putea întâmpla, pentru că sunteți obișnuiți să găsiți pretutindeni demonstrații palpabile, s-o lăsați din mână, deoarece acolo nimic nu este demonstrat. Dar dacă veți continua lectura, veți constata că ideile se susțin reciproc și își mențin echilibrul, ca și corpurile cerești. Putem înțelege lucrurile chiar dacă nu suntem un inițiat, dar, datorită cunoașterii inițiatice, lucrurile devin în mod considerabil mai consistente. Ele sunt trăite altfel. De aceea, cel care a ajuns destul de departe mai poate vorbi și sub o altă formă despre această țesătură a destinului uman care este urzită din trecut, prezent și viitor. Cel care a atins o anumită treaptă de inițiere are experiențe mult mai concrete. Să presupunem că în fața dumneavoastră se află un om care vă vorbește, vă relatează ceva, iar dumneavoastră îl ascultați. Așa cum înțelege sunetele exterioare, inițiatul poate înțelege și ceea ce aude lăuntric, limbajul spiritual, care nu este mai puțin limpede decât limbajul uman. Omul cu care un inițiat a fost legat karmic în trecut și pe care îl întâlnește în viața prezentă îi vorbește acestuia cu aceeași claritate cu care dumneavoastră vi se adresează oamenii în mod firesc. El aude un limbaj lăuntric. Veți spune atunci că inițiatul poartă în sine însuși un întreg mănunchi de oameni, dintre care unul îi vorbește mai clar, iar altul mai puțin clar. Și așa stau lucrurile într-adevăr. Dar aceasta este totodată dovada palpabilă a modului în care am trăit existența pământească precedentă. Eu spuneam că marii Registratori, ființele lunare, înregistrează destinul; dar în clipa în care inițiatul întâlnește un alt om cu care el a fost legat prin karmă în viața precedentă, el este luminat, ca de lumina Lunii pline, de ceea ce a fost întipărit pentru celălalt om, cel cu care el este legat karmic. Ceea ce facem și gândim în prezent nu ne spune nimic, dar după un anumit timp, după un timp care nu este chiar atât de lung, ceea ce am făcut și este înregistrat pe Lună prinde viață și vorbește. Imaginile Akasha sunt imagini vii: când întâlnim conținutul unei vieți pământești trecute învățăm să ne cunoaștem pe noi înșine și să-l cunoaștem pe un alt om. Ceea ce am trăit în comun împreună cu el în viața pământească precedentă prinde viață, de aceea nu este de mirare că auzim ceea ce a înviat astfel din nou ca un limbaj care vine din lăuntricul celuilalt om. Suntem intim uniți cu cel cu care eram legați în viața pământească precedentă. Aceasta va fi calea urmată de oameni în viitor: Oamenii vor trebui mai întâi să-și însușească un simț subtil pentru aceasta, pentru ca voința lor să fie atinsă la întâlnirea cu un alt om, astfel încât ei să-l simtă pe acest om. În viitor, după aproximativ șapte – nouă mii de ani, oamenii vor auzi pe Pământ limbajul lăuntric al celorlalți oameni cu care ei sunt legați prin karmă.
Dacă întâlnim un om cu care nu suntem legați prin karmă, și îl întâlnim pentru prima dată, faptul se revelează, de asemenea, altfel după ce am primit inițierea. Inițiatul se poate întâlni în viață, firește, și cu oameni cu care el nu are nici o legătură karmică. Totuși, raportul pe care îl va avea cu ei va fi diferit de cel pe care îl percepe conștiența obișnuită. Înzestrat cu o anumită percepție subtilă, el sesizează realități noi în omul cosmic.
Prin intermediul unui om pe care îl întâlnim pentru prima dată în Cosmos, vedem mai adânc în profunzimile lumii. Este și o fericire să întâlnim un om pentru prima dată, și acest fapt, faptul că prin intermediul unui om pe care îl întâlnim pentru prima dată cunoaștem mai bine lumea, trebuie să evolueze, la rândul său, sub forma unui simț subtil. Față de un om de care nu este legat karmic și pe care îl întâlnește pentru prima dată în Cosmos, inițiatul are imediat o sarcină: El are imediat sarcina de a se uni cu Spiritul păzitor din sfera Îngerilor care îl ocrotește în mod deosebit pe acest om. El trebuie să-l cunoască nu numai pe acest om, ci trebuie, de asemenea, să învețe să-l cunoască pe Spiritul său păzitor. Îngerul acestui om vorbește, de asemenea, cu mare claritate din propriul său lăuntric, și când inițiatul se întâlnește cu diferiți oameni cu care el nu este legat prin karmă, atunci el îl aude vorbind din lăuntricul lor, tare și distinct. El percepe cuvintele Îngerului omului în propriul său interior. Aceasta îi dă inițiatului un caracter special în relațiile sale cu oamenii. El preia ceea ce Îngerul vrea să-i spună omului cu care face cunoștință: el se transformă în Îngerul său. Prin aceasta, ceea ce poate fi spus oamenilor devine mai intim dintr-un alt motiv decât cel care este valabil pentru conștiența obișnuită. De aceea se și întâmplă că inițiatul este propriu-zis altfel pentru fiecare om pe care îl întâlnește pentru prima dată în Cosmos, el este de fiecare dată ceva din Îngerul acelui om. În aceasta constă facultatea de transformare a acelor oameni care, înzestrați cu puterea inițierii, pășesc în fața altor oameni. Astăzi oamenii nu mai au în realitate decât o foarte slabă capacitate de a percepe asemenea lucruri. Dar nu sunt chiar atât de îndepărtate secolele în care omenirea avea o capacitate mult mai mare de a percepe asemenea lucruri. Se putea întâmpla atunci ca un om înțelept să se afle în prezența unui grup de oameni, și fiecare dintre ei să-l descrie altfel. Un spirit rigid va spune: Iată, o personalitate interesantă este descrisă de douăzeci de oameni, și este descrisă de fiecare în mod diferit, așadar, nici unul nu a văzut-o exact. Dar poate că cei douăzeci de oameni au văzut-o exact. Însă ea s-a transformat pentru fiecare, pentru că a intrat în legătură cu Îngerul fiecăruia dintre acești oameni. Vedeți dumneavoastră, în această privință, o adevărată prăpastie separă ceea ce este în prezent obișnuit și curent printre oameni de ceea ce era obișnuit și curent într-un trecut recent. Astăzi se învață mult, dar se învață cu totul altfel decât se învăța odinioară. Educația superioară, într-un trecut încă relativ puțin îndepărtat, dădea indicații asupra felului în care preoții sau învățătorii care trebuiau să-i conducă pe ceilalți oameni puteau obține facultatea de a intra în legătură cu Îngerul unui om. Oamenii au pierdut până și amintirea acestui fapt. Învățătura despre Îngeri era o cunoaștere destinată celor care voiau să devină îndrumătorii omenirii, pentru ca ei să-și cucerească facultatea de a se metamorfoza.
Și încă ceva: dumneavoastră veți fi extraordinar de frapați – eu am vorbit deja despre asta în cartea mea «Creștinismul ca fapt mistic» – să vedeți cum arată biografiile vechilor inițiați care au fost păstrate; ele se aseamănă una cu alta! Încercați numai să studiați biografiile inițiaților; una se aseamănă cu cealaltă, căci marii inițiați au trăit, în ceea ce privește viața lor sufletească, biografii asemănătoare. Dar cele scrise de oameni nu sunt biografii, căci acestea nu se aseamănă una cu alta. Dacă toți cei care, să spunem, l-au cunoscut pe Zarathustra ar fi descris o trăsătură caracteristică a lui Zarathustra, fiecare ar fi descris-o altfel, fiindcă Zarathustra se transforma în funcție de omul în fața căruia se afla. Ceea ce trebuia să știe lumea despre inițiați era o biografie inspirată de spirite superioare.
Astfel, putem spune: Cel care se află în prezența unui om cu care este legat karmic, și care, pe baza puterii inițierii, percepe trecutul acestui om ca și cum ar fi al său propriu, face cunoștință cu acest trecut prin intermediul elementului spiritual-sufletesc al entităților lunare.
Cel care, deținând puterea inițierii, se află în fața unui om pe care îl întâlnește pentru prima dată în Cosmos, acela primește sarcina de a se uni cu Îngerul acelui om. El învață cu această ocazie să cunoască multe lucruri despre lumea exterioară. Ce-i drept, Îngerii vorbesc în ființa lăuntrică, iar noi suntem o lume în afară. În realitate, nu putem cunoaște profund alți oameni fără a cunoaște o ceată de Îngeri. Este absolut imposibil să ne cucerim o adevărată cunoaștere despre om fără a avea cunoașterea despre Îngeri. Exact așa cum a trebuit să vă spun că deja simțul subtil obișnuit, când ajunge în contact cu oameni care nu sunt legați prin karmă, învață să cunoscă lumea înconjurătoare, tot așa învață inițiatul să cunoască în mod just lumea exterioară propriu-zisă, lumea Îngerilor. Prin aceasta, el ajunge la cei care sunt intermediarii dintre om și Ierarhiile superioare.
Ni se poate atrage atenția și prin altceva asupra felului în care suntem legați karmic de un om. În viață întâlnim un om, putem să avem mult de-a face cu el, putem lucra împreună cu el, și așa mai departe, dar fără a-l putea visa. Nu-l putem visa, pentru că el nu este legat de trupul nostru astral, ci numai de Eul nostru.
Întâlnim alți oameni, nu i-am văzut decât fugitiv, dar ei ne urmăresc până în visele noastre, și chiar în visele treze. Este vorba de o reprezentare formată din interior, care nu are nimic de-a face cu aspectul exterior al acestui om, care se formează pentru că suntem legați de acest om prin karmă. Dacă întâlnim un om de care eram legați prin karmă, suntem imediat constrânși să ne formăm o imagine despre acest om. Dacă cineva este pictor, s-ar putea întâmpla să-i facă un portret, un portret pe care un spirit mărginit îl va găsi foarte puțin asemănător, pe când inițiatul va găsi o încarnare anterioară a omului pe care respectivul l-a pictat. Învățăm cu adevărat să-l cunoaștem în adâncurile ființei noastre, deși în inconștient, pe omul de care suntem legați karmic. Prin intermediul acelor oameni cu care nu eram legați prin karmă, pe care îi întâlnim în viață pentru prima dată, învățăm să cunoaștem omenirea în general. Oamenii se și comportă în consecință. Dacă vă găsiți la un five o’clock tea sau la vreo reuniune de acest fel împreună cu alți oameni, încercați, așadar, să ascultați viața: Când un om a întâlnit un alt om cu care este legat prin karmă, el nu spune mare lucru despre ceilalți oameni, dar el spune ceva important, semnificativ despre acest om. El indică ceva semnificativ, mai ales dacă este inconștient în privința acestor lucruri. Remarcați ce se întâmplă în viață: Vă găsiți la un ceai de la ora 5, și intrați în vorbă cu cineva cu care nu sunteți legat prin karmă. El nu vă interesează decât din punct de vedere exterior, el vă vorbește ca și cum el ar fi reprezentantul întregii societăți adunate la five o’clock tea. Aceasta este o reuniune plăcută, putem auzi acolo vorbindu-se mult despre problemele lumii, despre marii oameni politici – dumneavoastră îl auziți doar pe acest singur om și vă faceți, în funcție de el, o opinie despre întreaga societate, opinie care poate că e falsă. Facem cunoștință cu celălalt aspect al lumii prin intermediul oamenilor cu care nu suntem legați prin karmă. Un călător, care a trecut odată pe la miezul nopții prin gara din Königsberg și a servit acolo o cafea, a fost tratat foarte grosolan de chelnerul pe care îl solicitase, care avea părul roșcat și era somnoros. Despre aceasta, călătorul a scris în jurnalul său: Locuitorii Königsbergului au părul roșcat, sunt somnoroși și grosolani. – Călătorul își făcuse o opinie despre locuitorii Königsbergului în funcție de acest chelner de la miezul nopții cu care el nu era legat karmic.
Vedeți dumneavoastră, cu ajutorul unor asemenea considerații dobândim ceea ce are valoare în viață, ne apropiem de oameni, învățăm să legăm cu ei relații într-un alt mod. Dar nu învățăm să cunoaștem numai viața umană – și tocmai aceasta trebuie să fie esențialul în antroposofie, faptul că ea intervine cu adevărat în viață –, noi învățăm, de asemenea, să simțim, să percepem, să cunoaștem viața cosmică. Soarele și Luna își pierd orice caracter abstract, devin o realitate spre care ne îndreptăm privirea în Cosmos și care este în Univers marea realitate ce corespunde micului destin uman aici, pe Pământ.
Astfel sunt unite în viața noastră acțiunea Soarelui și acțiunea Lunii. Tot ce radiază spre noi venind de la Lună are legătură cu trecutul nostru cosmic, iar Soarele are legătură cu viitorul nostru cosmic.
Asupra acestui aspect al antroposofiei atât de important pentru viață, asupra acestui aspect care conferă valoare vieții voia să atragă atenția Congresul nostru de Crăciun, care a întemeiat în mod nou Societatea Antroposofică. Trebuia să se spună, și s-a spus, că esoterismul, în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să trăiască din nou printre noi. De aceea, acest Congres de Crăciun nu trebuia să fie o festivitate în cadrul căreia s-ar fi întâlnit un anumit număr de antroposofi, ci trebuia să întemeieze ceva durabil prin eficiența și prin impulsurile sale. Au fost luate măsuri noi pentru editarea unei Foi de comunicări [Nota 17] – ea există și au apărut deja primele trei numere. Este o Foaie de comunicări în primul rând cu privire la ceea ce se întâmplă în Societatea Antroposofică. Ea trebuie să devină în acest fel un organism spiritual viu. Ceea ce mi s-a amintit mereu în timpul călătoriilor mele este ceea ce mi-au spus, de exemplu, oamenii de la La Haye: Ei bine, noi nu știm ce se întâmplă cu oamenii la Viena, și noi suntem totuși membrii unei Societății Antroposofice! Câți oameni de aici mi-ar putea spune ce se întâmplă, de exemplu, în ramura antroposofică din Leipzig sau din Hamburg? Dar va trebui ca în viitor să fie posibil așa ceva. Lucrurile trebuie să meargă atât de departe, încât cineva care este membru al ramurii din Noua Zeelandă să aibă într-adevăr o idee despre ceea ce se întâmplă la Viena. Membrii vor face bine să comunice redacției Foii de comunicări ceea ce trăiesc ei în interiorul și în afara Societății Antroposofice. Aceste lucruri vor fi apoi prelucrate și vom citi întotdeauna ce se întâmplă în Societatea Antroposofică. Eu îmi propun să ofer în viitor în fiecare număr niște mici aforisme, care să rezume conținuturi de viață importante, astfel încât să putem folosi asemenea aforisme în ramuri sau cu alte ocazii.
Prin toate acestea, în Societatea Antroposofică trebuie să pulseze o viață reală. Este ceea ce voia să realizeze Congresul nostru de Crăciun. Fiecare membru individual al Societății Antroposofice ar trebui să fie conștient de aceasta. Și numai pentru că trebuie să fie astfel, și pentru că în realitate așa trebuie să fie, pentru că antroposofia însăși trebuie să-și aibă în mod just trecutul ei, viitorul ei, numai de aceea am acceptat, după ce am stat deoparte ani de zile, să preiau administrarea și chiar președinția, împreună cu un Comitet director, despre care știu că va desfășura la Goetheanum o muncă rodnică. În realitate, eu nu aș fi făcut iarăși, la vârsta mea, ceva ce face omul când e tânăr, nu aș fi luat totul de la început, dacă nu era absolut necesar să fac acest lucru. Aș vrea totodată să apelez la fiecare membru al Societății Antroposofice să contribuie ca acest Congres de Crăciun să poată depune în inima membrilor noștri Piatra fundamentală a vieții antroposofice, care să nu înceteze, în realitate, să fie un germene de viață ce se dezvoltă mereu, pentru ca astfel în Societatea Antroposofică să pătrundă o viață din ce în ce mai activă. Atunci Societatea Antroposofică va interveni în mod activ în lume.
