Observații preliminare ale editorilor:
Privitor la suporturile de text și autenticitatea lor
Realizarea unui text demn de încredere privind cele spuse de Rudolf Steiner la adunările care au condus la fondarea cercului este și mai dificilă decât la celelalte relatări care sunt prezentate în acest volum. Ea este îngreunată de următoarele trei situații:
În primul rând, nici la aceste adunări nu a fost prezent – cum a fost în rest, la conferințe – un stenograf desemnat. Unele lucruri au fost reconstruite adesea mult mai târziu, ulterior, din amintire. S-a scris doar foarte puțin în timp ce se discuta, iar aceste notări simultane aflate în original – foarte incomplete – se pare că nu mai există. Trebuie, așadar, să fie considerat mereu faptul că ceea ce a fost comunicat, adesea nu este realmente cuvânt cu cuvânt, că atitudinea și așteptările ascultătorilor au modificat cele auzite și că, prin aceasta, au fost transmise și înțelesuri greșite, deși cu bună-credință.
În al doilea rând, rapoartele și cele aparținătoare de acestea nu au fost publicate regulat pe atunci, când amintirea era încă proaspătă, ci ele au fost date mai departe în calitate de multiplicări private, în parte nedatate, doar la relativ puține persoane din cadrul cercului esoteric de tineret, la care membrii puteau să le citească sau de la care să le împrumute pentru scurt timp. Ceea ce există astăzi sunt adesea doar fotocopii de copieri, a căror autenticitate nu se poate constata fără doar și poate.
În al treilea rând, situația astfel creată a făcut posibil să fie adus în circulație un text care – din antipatii private împotriva cercului și împotriva Comunității Creștinilor – a fost manipulat, evident pentru a pune în circulație anumite teze. El conține indicații, respectiv interpretări eronate, care nu pot proveni de la membrii fondatori ai cercului*. Deoarece este menționat raportul lui Lehrs, textul trebuie să fi luat naștere mai târziu decât acesta, dar cu toate acestea redactorul nu își declină numele și nu dă lămuriri despre felul în care a luat naștere. Motivul pentru acest lucru este faptul că textul provine, demonstrabil, dintr-o sursă care este cunoscută și în rest pentru tratamentul său inechitabil față de texte ale lui Rudolf Steiner. El a fost răspândit cam în 1985, la ani de zile după moartea majorității membrilor fondatori ai cercului. O parte nu mică a textelor care circulă înăuntrul, dar mai ales și în exteriorul cercului esoteric de tineret provine fie de la această sursă, fie este infectată de ea. (Acest text stă și la baza publicației realizate la Editura Cagliostro, Cercul esoteric de tineret – dr. Rudolf Steiner, Rotterdam, f.a. [1986].) În acel text este contestată, pur și simplu fără nicio motivație, autenticitatea raportului lui Ernst Lehrs și afirmată implicit că propria redactare ar fi cuvânt cu cuvânt. În realitate, însă, este vorba doar de extrase cu tendințe de îngroșare din raportul lui Lehrs, dar extinse cu prezentări puse pe seama lui Rudolf Steiner. Dacă se compară în detaliu acest text cu originalul lui Lehrs, atunci se vede cât de primitiv este făcut totul. Fapt este: ceea ce se află în acest text și nu este împrumutat de la Lehrs provine din sursa menționată și nu de la un martor ocular. Îndeosebi este valabil acest lucru pentru un pasaj lung de două pagini privitor la preoțime (cu afirmația că fiecare antroposof activ ar fi un preot), care s-ar putea să fie motivul principal de manipulare.
* De exemplu, transmiterea „formulei Angelobe” a fost mutată pe 12 octombrie și acolo pusă într-un context cu totul lipsit de logică. Toți membrii fondatori știau, desigur, că formula fusese dată pe 16 octombrie. Mai apoi, întrebarea lui Hedwig Hauck, profesoară de lucru manual la Școala Waldorf, din 16 noiembrie 1921, privitoare la ore esoterice (GA 300b, p. 57) a fost adusă în contextul cercului esoteric de tineret. Aceasta este, însă, o construcție cu totul aleatorie, deoarece ideea unui cerc esoteric de tineret nu se născuse încă pe atunci. – În fine, sunt aduse în expunerile lui Rudolf Steiner din 16 octombrie, privitoare la Comunitatea Creștinilor, lucruri despre care nu se găsește nicio urmă în rapoartele lui Lehrs și Rath. Dacă Rudolf Steiner ar fi spus cu adevărat ceea ce este afirmat acolo, atunci ar fi cu totul de neînchipuit că Rath și Lehrs nu ar fi preluat acest lucru.
* * *
Pentru publicația de față, în afară de înscrisurile realizate de mână de Rudolf Steiner, s-au luat în considerare și au fost redate parțial următoarele suporturi de text ce se află în arhivă și sunt de considerat drept autentice:
1.) Raportul lui Ernst Lehrs „Istoria devenirii cercului de tineret”. Multiplicare privată.
Privitor la acest raport, ne dă informații despre devenirea sa „Anexa la raportul despre devenirea cercului”, redactată de Lehrs în anul 1974: „Redactarea inițială a raportului despre cerc a avut loc în anul 1933 […] Versiunea inițială a raportului a luat naștere în așa fel, încât Ernst Lehrs i-a dictat lui Maria Röschl amintirile sale în stenogramă, iar ea i-a dictat-o lui pe aceasta înapoi, la mașina de scris. În timpul ce a urmat i s-a putut da acestui text, prin unele modificări stilistice și o altă ordonare a unor paragrafe distincte, o formă îmbunătățită. În același timp a putut să fie inclus ceea ce au putut să contribuie, în completare, participanți la fondarea cercului, din amintirea lor. În acest fel s-a alcătuit versiunea de astăzi a raportului. – De atunci [1933] au trecut alte patru decenii peste țară, iar acum a luat naștere în timpul recent necesitatea de a-i da o altă formă unei anumite părți a raportului. Acest lucru se referă la pasajul care poartă până acum titlul «Dispută cu Comunitatea Creștinilor». [...] Rog ca versiunea nouă a pasajului [cu titlul «Întâlnire cu tânăra mișcare pentru înnoire religioasă»] să fie introdusă în exemplarul raportului și să se șteargă din text partea corespunzătoare.” Modificările aduse textului din acest pasaj – nu în titlu – sunt, însă, cu totul nesemnificative.
Versiunea inițială din 1933 nu este păstrată în arhivă; probabil că a fost prea puțin răspândită și ea nu mai există. Prima versiune multiplicată provine probabil de la începutul anilor cincizeci; atât calitatea hârtiei, cât și modul multiplicării susțin această presupunere. Versiunea de mai târziu, cea finală din 1974, a fost alcătuită astfel, că într-un exemplar al celei dinainte au fost corectate de mână mici greșeli de dactilografiere și că pasajul despre Comunitatea Creștinilor a fost înlocuit printr-un text nou dactilografiat (cu o altă mașină de scris). Rezultatul a fost multiplicat apoi prin fotocopiere. De aceea trecerile dintre rânduri și pagini din ambele versiuni sunt identice. Originalitatea exemplarelor din arhivă este confirmată, în plus printr-o circulară de la Fritz Götte, „După 50 de ani”, datată Paște 1975, care dă, cu indicarea paginilor, 15 citate din raport, ce se potrivesc exact. Lehrs a citit această circulară, căci într-o scrisoare autografă îi mulțumește lui Götte pentru aceasta.
2.) Două circulare mai mici ale lui Lehrs:
a) „Din perioada de început a cercului nostru” relatează despre modul în care s-a ajuns la cele două ore esoterice pentru cercul de tineret din 1923 și este, prin aceasta, într-un anumit fel, o continuare a raportului Lehrs, care se oprește la data de 16 octombrie 1922. Această scriere circulară este de asemenea nedatată, dar o observație din cadrul ei arată că a luat naștere în 1952 sau ceva mai târziu.
b) Circulară deja citată, „Anexă la raportul despre devenirea cercului”, datată în 1974.
3.) O scurtă notiță a lui Lehrs pentru orientare privitor la cerc. Un exemplar poartă titlul scris de mână „Definiția cercului”. Conform tradiției orale, acesta provine din 1963.
4.) Raportul lui Wilhelm Rath, „Drumul meu către cerc”. Multiplicare privată.
Privitor la acest raport: Conform observațiilor introductive. Wilhelm Rath și-a conceput raportul în 1964 sau la scurt timp după aceea. El conține în principal amintiri personale, dar nu asemeni raportului lui Lehrs, redări coerente despre prezentările lui Rudolf Steiner la diferitele întâlniri. Rath se referă la raportul Lehrs, dar nu în detaliu.
5.) Două culegeri de expuneri ale lui Rudolf Steiner de la diferitele întâlniri. Cei care au scris nu sunt cunoscuți nominal. Foarte probabil este vorba de scrieri simultane din timpul discuțiilor și redactări realizate imediat după ele. Aceste notițe trebuie să se fi aflat în fața lui Lehrs și Rath, căci le-au preluat aproape cuvânt cu cuvânt în rapoartele lor. Datorită acestui fapt este confirmată, într-un anumit sens, originalitatea lor de către martorii oculari. (Într-un loc din raportul său, Rath se referă chiar explicit la acest lucru, vezi p. 426.)
6.) Raportul lui Herbert Hahn „Notițe din amintiri (privitor la 16 octombrie 1922)”. Conținutul lui i-a fost povestit lui C. Brumberg Hansen în Copenhaga și a fost notat imediat de acesta. Originalul care stă la baza fotocopiei a fost semnat de Herbert Hahn și datat de mână cu data de 12–14 august 1963.
7.) Pentru cele două ore esoterice: Stuttgart, 13 iulie 1923 și Dornach, 30 decembrie 1923:
Însemnările de la a doua oră sunt redate cuvânt cu cuvânt după un suport de text semnat de Maria Röschl-Lehrs. Conform observației ei, textul a fost „alcătuit din notițele făcute imediat după aceea de ea și de mai mulți prieteni, unde structura a fost memorată în mod cu totul deosebit”.
Pentru însemnările de la prima oră nu există, într-adevăr, o asemenea semnătură nominală, dar este totuși posibil că au fost alcătuite într-un mod asemănător.
Micile devieri de la text din copiile ce au circulat pentru aceste două ore sunt cu siguranță urmarea unei copieri repetate.
8.) Un carnet de notițe al lui Lili Kolisko, în care și-a notat diverse ziceri și meditații, printre care și cele pentru cercul de tineret.
Deoarece raportul lui Ernst Lehrs oferă prezentarea cea mai limpede, un extras din acesta este pus aici la început, chiar dacă nu este documentul cel mai vechi care ni s-a păstrat.
Extras din raportul lui Ernst Lehrs
„Istoria devenirii «Cercului de tineret»”
Este extrasă aici numai partea din raport care se referă direct la Rudolf Steiner. Titlurile intermediare aparțin lui Lehrs. Tăieturile și sublinierile care nu modifică sensul nu au fost preluate. Lăsate deoparte, fără a se marca, sunt unele comentarii puse de Lehrs însuși în paranteze. Alte omisiuni care sunt neimportante pentru întreg sunt marcate cu trei puncte. Toate intervențiile editorilor sunt incluse în paranteze drepte, tot așa și cifrele paginilor din original, a căror indicare servește la referințe încrucișate.
Facem încă o dată mențiunea asupra faptului că aceste însemnări au fost scrise dintr-o amintire mai mult sau mai puțin îndepărtată și că nu pot să se potrivească în toate detaliile; în puținele locuri verificabile se poate vedea acest lucru.
Cuvinte ale lui Rudolf Steiner din diferitele discuții pregătitoare pentru fondarea cercului
[p. 15:] Înaintea prezentării următoarelor evenimente care au dus la fondarea propriu-zisă a comunității este așezată aici o sumă de afirmații ale dr-ului Steiner privitoare la întrebarea care i-a fost adresată [despre formarea esoterică a unei comunități], care au fost rostite începând de la prima întâlnire dedicată acestei întrebări, în care ea a fost formulată pentru prima oară de toți participanții la curs, conform îndrumării sale. În forma în care sunt redate aici aceste afirmații, ele corespund cu însemnările unuia sau altuia dintre prieteni, care au fost redactate fie în timp ce vorbea dr. Steiner, fie ulterior, din amintire. Chiar dacă astfel le lipsește caracterul complet și redarea cuvânt cu cuvânt, ele conțin totuși tot ce e esențial și dau o imagine clară asupra modului în care el ne-a condus prin această muncă de pregătire. Această [p. 16] conducere a constat în faptul că vroia să ne ajute să devenim cât mai clari posibil în gândire activă privitor la cele către care tindeam noi și, făcând aceasta, să dăm jos și orice iluzie care era în noi privitoare la timpul ce urma să vină și la sarcinile pe care le aveam de îndeplinit. Au fost zile de griji și dureri – și după ce au fost lăsate la o parte disputele cu ceilalți –, dar și zile de bucurie și fericire de a fi dăruiți, pe care le-am trăit în acest fel.
La prima întâlnire care a avut loc, conform indicației sale, cu o seamă de participanți la curs, dr. Steiner însuși a vorbit doar puțin. După ce unii dintre noi încercaseră să înfățișeze ceea ce vedeau ei drept esență și sarcină a unei comunități spre care tindeam noi, el a spus:
„Vreau să pun înainte faptul că doresc să ascult din partea diferitelor părți ceva despre modul în care vă reprezentați ca să fie menținută împreună comunitatea voastră, ce este pe cale să devină aici, cum urmează să lucreze și ce anume trebuie să însemne menținerea laolaltă pentru dumneavoastră, de fapt. Să nu mă înțelegeți greșit. Cu siguranță că din ceea ce este intenționat aici va putea să iasă doar ceea ce este fundamentat în chestiune. Dar va fi vorba despre faptul ca, mai întâi, să fie spus realmente din cele mai diferite părți ceea ce își reprezintă ele că trebuie să reiasă aici, ca să vedem în ce măsură realmente, nu doar presupus, există o voință liberă, cu totul liberă, personală. Puteți, desigur, să colaborați în cele mai diferite moduri, în sensul țelurilor generale care sunt discutate aici în timpul campaniei noastre comune. Dar unii dintre dumneavoastră mai au și țeluri mai speciale sau, vreau să spun, ei au de gând să atingă țelurile comune într-un mod mai special. Iar aici ar trebui să aud neapărat din cele mai diferite părți ce se dorește de fapt, înainte să fie posibil să fie cuprinsă această chestiune într-un cadru obiectiv, ce anume aveți dumneavoastră înșivă ca reprezentări despre ceea ce vreți.
Unei asemenea chestiuni poți să i te alături doar ca om cu totul liber. De aceea doresc să vă rog să folosiți această oră pentru a vă exprima franc și liber, fără griji, dar în același timp să țineți cont și de tot ce este de luat în considerare din partea dumneavoastră pentru o decizie liberă. Celelalte lucruri le voi spune apoi eu – după ce a avut exprimarea din cele mai diferite părți.”
Atunci când, la a doua întâlnire, exprimarea s-a blocat pentru că o parte considerabilă a adunării se afla în opoziție declarată sau cel puțin nu înțelegea deloc despre ce era vorba, dr. Steiner a spus:
„Câțiva dintre dumneavoastră știți cu toată energia ce vreți. O altă parte nu știe asta încă. Un cerc este de format. Cuprinsul cercului nu este încă hotărât. Cei care vor să facă ceva într-un anumit sens – acest lucru se afla în disputa domnului Rath [din seara de 3 octombrie, înaintea primei conferințe a lui Rudolf Steiner] – vor să formeze un cerc ce conține în el o substanță spiritual-ființială care se face purtătoarea pentru ceva spiritual-ființial. Acest lucru îi dă cercului un caracter esoteric – deși doresc să vă rog să nu abuzați de acest cuvânt. Prin «cerc esoteric» oamenii își închipuie tot felul. Nu despre dumneavoastră vreau să zic, dar despre alții. Este vorba despre ceea ce se vrea. Denumirea nu contează prea mult. – Dacă eu însumi este să insist asupra ceea ce înțeleg prin «esoteric», atunci permiteți-mi să spun: Dacă vreți să luați în serios ceea ce este esoteric, atunci trebuie să vă spuneți că este o acțiune după impulsuri concrete dinspre lumea spirituală. Spre aceasta se poate doar tinde. Pentru aceasta este antroposofia o cale. Formarea unei asemenea comunități ar fi atunci decizia de a păși pe această cale. Acest lucru ar duce atunci la diferite măsuri care sunt potrivite pentru a conduce spre acest țel. Când vorbiți despre conținut «spiritual», trebuie să vă fie clar că este vorba aici de ceva viu. Spiritualul este ceva viu, iar un astfel de cerc nici nu poate, de aceea, să fie ceva mort. Cu alte cuvinte, el trebuie să fie un cerc de forță. Acela are atunci caracteristica [p. 17] unui lucru ce este viu. De acolo reies atunci tot felul de lucruri ce au o anumită analogie cu un organism. Luați organismul omenesc. Acolo, sănătatea fiecărei părți este sănătatea întregului. Și tot astfel este și boala. Acolo suferă și degetul mic de la mână, dacă ceva din degetul mic de la picior nu este în regulă. Dacă vreți o comunitate reală, trebuie să vreți ca întregul să fie influențat tot atât prin fiecare în parte, pe cât este și fiecare în parte influențat prin întreg. Este o preluare reciprocă de karma, care este creată într-un asemenea organism de comunitate. Acolo există atunci suferințe comune ce sunt de parcurs cu trăirea, dar și (rostit cu puternică accentuare și voce caldă) bucurii comune.
Așa ceva presupune, atunci, să nu se facă așa cum se face de obicei în societăți în ziua de astăzi, că se spune: paragraful 1, paragraful 2 al programului și apoi sunt uniți diferiții membri sub un program. Oamenii trebuie să se considere ca oameni, nu ca membre ale unei comunități de program, ca oameni, ca semeni cu toate neajunsurile. De aceea este o sarcină fundamentală ca să se găsească oamenii care vor să se unească din punctele de vedere pe care le-au menționat domul Rath, domnul Lehrs și domnul Maikowski. Dacă ați găsit la un loc un asemenea cerc, atunci el poate apoi să și meargă esoteric pe calea sa. Acest lucru va rezulta atunci când cercul va exista. Trebuie mai întâi să se aibă cercul, pentru a se spune dacă el poate să meargă pe o cale esoterică. Încă nu avem unul. Se prezintă el însă. – De aceea spun că există personalități care știu energic ceea ce vor, cum este spre exemplu domnul Lehrs, care a exprimat acest lucru față de mine într-o scrisoare pe care mi-a adresat-o [a se vedea p. 359-360]. Dar nu au făcut încă toți acest lucru. Această claritate trebuie să o creați mai întâi, spre acest lucru trebuie să lucrați.”
Pentru caracterizarea ființei unei reale comunități, dr. Steiner a amintit la una dintre aceste discuții de început despre modul în care a vorbit Hermann Grimm cândva despre prietenia dintre Goethe și Schiller. Dacă s-ar vrea exprimarea acesteia într-o formulă matematică, atunci nu ar fi permis să se spună: „G + S”, ci „G + S + S + G”. O adevărată comunitate ar fi întotdeauna mai mult decât simpla sumă a membrilor ei. Pe lângă ceea ce reprezintă doi oameni care se găsesc în acest mod, s-ar mai adăuga mereu încă ceva nou, drept al treilea.*
* Herman Grimm, „Goethe, prelegeri la Universitatea Regală din Berlin”, Berlin, 1877, prelegerea 21: „Dacă doi bărbați cu mijloace remarcabile se unesc pentru o activitate comună, atunci forța lor nu se dublează, ci se înmulțește cu patru. Fiecare dintre cei doi îl are lângă el pe celălalt în mod invizibil. Formula nu ar fi G + S, ci (G + S) + (S + G). Fiecăruia i se adaugă forța celuilalt.
Împreună cu primele cuvinte de fundamentare privitoare la adevărata ființă a ceea ce căutam acolo, sunt următoarele:
„O să am grijă, desigur, ca pentru ceea ce vreți să faceți să primiți un conținut. O să ajungem aici, desigur, și la formarea unei astfel de
comunități. Permiteți-mi să vă spun astăzi numai următorul lucru ca un sfat: Acel lucru [p. 18] despre care e vorba, va fi că oameni din cele mai diferite căi ale vieții se vor găsi împreună. Unul va merge pe o cale, celălalt pe altă cale în viață. Acest lucru îl va aduce pur și simplu viața. Această viață va deveni, în timpul ce urmează, foarte, foarte complicată. Asta înseamnă că va trebui să punem deja acum cadrul pentru această comunitate în așa fel, încât diferitele profesii și modalități de viață să poată fi în ea. Este vorba, însă, despre faptul că fiecare în parte consideră într-un mod cât mai concret posibil spiritul care este căutat prin comunitate. Aceasta înseamnă, însă, că înțelegeți următorul lucru.
Ceea ce căutați este de a găsi un prieten în lumea spirituală. A-l găsi nici nu este greu. Ce contează, însă, este ca, odată găsit, să fie păstrată fidelitatea sufletească față de el. (Acest lucru a fost spus cu nesfârșită căldură în glas.)
De aceea prima condiție despre care trebuie să vă vorbesc (și sunt întotdeauna condiții despre care vă comunic) este aceasta: să învățați foarte precis ce este fidelitatea sufletească. Trebuie să fiți în stare să vă promiteți vouă înșivă ceva și să vă rămâneți fideli vouă înșivă. Veți putea primi tot felul de sfaturi de la mine. Dar asta va putea fi mereu doar una din jumătăți pentru ceea ce căutați. Va fi, desigur, ceea ce aveți nevoie drept fundament. Dar cealaltă jumătate trebuie să o adăugați dumneavoastră înșivă. Pentru tot ce se vrea atins în spirit este necesară fidelitatea față de ceea ce s-a propus în spirit. Care sunt daunele din timpul de astăzi? Oamenii nu au nicio dorință de a rămâne fideli față de ceea ce își promit ei înșiși. Această fidelitate față de promisiunea făcută față de sine și de alții este toiagul ferm în viață.
Ceea ce este, ca spirit, plin de viață în antroposofie, aceasta nu e vreo «învățătură». Este mai degrabă ceva ce e un fapt, o ființă reală care conduce pe cineva prin viață. Ceea ce vreți este să fondați o comunitate care are ceva dintr-o astfel de conducere prietenească prin viață. Asemenea lucruri se află atunci când considerăm că spiritualul concret este extins peste întreaga viață.
Comunitatea dumneavoastră va avea în sine ceva din ceea ce este taina primordială a tuturor societăților omenești, faptul că ceea ce facem noi înșine în cadrul societății nu poartă fructe pentru noi înșine, ci pentru ceilalți și că toate fructele pentru noi înșine vin de la ceilalți.”
Odată, cu ocazia acestor discuții care aveau încă loc în prezența tuturor, el ne-a dat un exemplu – în sensul țelului pentru strădania noastră, pe care i l-am numit – pentru ceea ce înțelegea prin „a vorbi concret din spiritual”, lucru la care se referise deja în general într-una din conferințe. Un tânăr prieten ce lucra ca fermier încercase să spună, într-o discuție premergătoare, ceva despre Christos. Fusese o bâiguială destul de neajutorată, dar în strădania noastră de a fi «pozitivi» consideram că ar trebui să-i arătăm în interior recunoaștere pentru încercarea sa. În afară de aceasta, el povestise și ceva din activitatea sa agricolă, iar aici și din percepția lui despre bălegar. Acest lucru din urmă l-am găsit mai puțin «la locul lui». Nici una din trăiri, însă, nu o exprimasem cu voce tare. În următoarea zi, însă, când au mers iarăși câțiva dintre noi la dr. Steiner pentru a discuta continuarea întâlnirilor, el a spus dintr-odată: „Ceea ce a spus tânărul acolo ieri despre Christos a fost destul de nesemnificativ. Dar ceea ce a spus despre bălegar a fost extraordinar. Privitor la asta aș dori să mai spun eu însumi încă ceva în întâlnirea de astăzi.” – Ceea ce urmează este încercarea de a reda modul în care a făcut acest lucru. Trebuie observat aici că pe atunci nu fusese încă ținut Cursul de agricultură.* Dr. Steiner a spus:
„A fost interesant ceea ce ați spus ieri ca fermier. Nu am timp ca să rămân mai mult aici, iar de aceea vreau să spun cel puțin pe scurt acest lucru.
Și în agricultură este căutat spiritualul. Și acolo se crede că trebuie găsite noi metode până înăuntru, în tratarea a ceea ce e material. Dacă mergeți la știința materialistă de astăzi, atunci [p. 19] nu găsiți multă iubire pentru agricultură. Știința de astăzi consideră că dacă e nevoie de atâta și atâta azot în ogor, el trebuie introdus în această cantitate în ogor. Aici nu se știe că este suficient doar să se planteze în mod sistematic sparcetă în jurul ogorului, pentru a aduce înăuntru în ogor, prin iradiere, cantitatea necesară de azot. Pentru aceasta este deja suficient ca sparceta să fie plantată într-un singur șir de jur-împrejurul ogorului.”
* Koberwitz, din 7 până în 16 iunie 1924, GA 327.
Un curajos dintre noi, care nu știa ce plantă era aceasta, a întrebat despre ea. Dr. Steiner a răspuns imediat, și anume așa încât se putea trăi faptul că el nu vorbea „despre” această plantă și, în general, despre ea ca despre ceva absent, ci așa că prin aspectul intim al intonației sale, chibzuiala atitudinii sale, mișcarea mâinilor sale, a putut fi trăită în mod adânc impresionant prezența spirituală nemijlocită a celei despre care vorbea. Sparceta „a luat naștere” ca și sub cuvintele și gesturile sale. Acest lucru trebuie încercat să fie simțit printre cuvintele ce urmează aici.
„Sparcetele – acestea sunt plante – ele au inflorescențe – papilionacee – ele au culoare mov – au frunze penate –.” Iar acum continuând să vorbească „despre” planta făcută astfel prezentă: „Această plantă are forța stranie în ea de a penetra solul, pe arii largi, cu ceea ce oamenii vor să aducă în el într-un mod cât mai artificial. – Credeți că asta e un nonsens? Nu! Acestea sunt însă lucruri prin care se străvede atunci când se poate pătrunde cu cunoașterea spiritului, în mod concret, până în material.”
* * *
Următoarele sunt însemnări din discuțiile întâlnirilor de după separarea celor ce se opuneau, pentru început desfășurate încă în cadru mai larg, apoi într-unul mai restrâns, al celor ce au participat la fondarea propriu-zisă. Aceste discuții au fost configurate de dr. Steiner, într-un anumit sens, ca un fel de seminar, prin faptul că ne adresa întrebări la care trebuia să răspundem imediat sau în ziua următoare. O primă astfel de întrebare a fost, ce ne reprezentăm noi drept sarcină a unei viitoare mișcări de tineret. Aici s-a relatat, printre altele, de către o prietenă, care o vreme aparținuse de mișcarea sionistă de tineret clin Austria, despre trăirile și experiențele ei în cadrul acesteia. Dr. Steiner a ascultat vizibil interesat, dar a spus după aceea:
„Ar fi bine dacă ați lăsa să curgă în discursul dumneavoastră ceva din sarcina pozitivă pe care vreți să vi-o propuneți. Se revarsă ceva dintr-o anumită imprecizie, în mișcarea de tineret. Este un lucru ciudat că majoritatea celor care vorbesc din mișcarea de tineret nu vorbesc precis, ci dintr-o anumită simțire. Dar și din sentiment se pot desemna anumite lucruri precis, iar în acest moment ar fi bine dacă asemenea senzații concrete, pozitive ar fi exprimate. Ați caracterizat bine cele două mișcări prin care ați trecut (sionism și «Wandervogel»). În mișcarea sionistă domnește un anumit dor după regenerarea iudaismului. Dar ar fi bine, ca să nu intrăm în ceva imprecis și cu această comunitate, de aici, ci în ceva precis, dacă ați încerca să conturați întrucâtva ceea ce v-ați reprezentat dumneavoastră înșivă. Adică, spre exemplu, dacă ați răspunde la întrebarea: Ce ați căutat inițial în mișcarea de tineret. Nu ca și cum eu aș vrea să mă informez, ci pentru ca să trebuiască să vă spuneți dumneavoastră înșivă: am căutat acest și acest lucru precis în mișcarea de tineret. Asemenea lucruri cresc, într-adevăr, din ceea ce e imprecis, dar se poate totuși încerca să se caracterizeze mai exact ceva din cele spre care se tindea acolo.”
După aceea a fost spus ceva despre opoziția dintre generația celor mai vârstnici și a celor mai tineri, cum considerau că o percep, iar aici a fost menționată și semnificația lui Nietzsche și a lui Spitteler pentru opoziția celor mai tineri. Dr. Steiner a luat din nou cuvântul și a spus:
[p. 20] „Vedeți dumneavoastră, oare nu ne spune aceasta totuși ceva ce poate să fie, conform naturii sale proprii, doar o trecere? Căci, nu-i așa, nu se poate evita să îmbătrânești. De aceea se pune întrebarea dacă e permis să rămâi la a tinde spre un lucru care să fie încheiat în timp, pe când noi mergem totuși mai departe. Dacă luați caracteristica pe care tocmai ați dat-o, atunci aceasta este încheiată în timp. Obiecția că următoarei generații îi va fi mai ușor, nu este valabilă. Ei îi va fi parțial mai ușor dacă cei ce devin mai în vârstă privesc apoi înapoi spre propria lor tinerețe și nu se mai comportă cu copiii lor așa cum s-a comportat generația dinainte. Dar trebuie, pe de altă parte, să nu uitați: entuziasmul, marea înflăcărare pe care le-ați avut le datorați opoziției. Aceasta se afla ca un foc în dumneavoastră. Acest foc nu-l va putea avea generația următoare, tocmai atunci când îi faceți lucrurile mai ușoare. De aceea vor apărea deja în timpurile următoare greutăți care trebuie compensate prin ceva, ce dumneavoastră v-ați mai putut lua din forțele opoziției.
Viața merge, doar, mai departe și creează condiții mereu noi. Cine poate observa în viață, acela poate spune: Este, totuși, bine că o generație, și anume cea de la începutul acestui secol, a câștigat odată ceva, ce și-a primit caracterul printr-un motiv pur interior. Lucrurile stau așa că, odată cu sfârșitul secolului XIX, au apărut condiții cu totul noi. Copiii care au fost născuți în 1897, ’98, ’99 au fost născuți sub condiții cosmice cu totul diferite decât cei dinainte. De aici provine dispoziția mai nouă a opoziției. Opoziția dintre generația mai în vârstă și cea mai tânără a existat, doar, întotdeauna, dar nu și aceste spirite deosebite ale opoziției. Tocmai acest lucru conduce la faptul că se întrevăd mari greutăți pentru generațiile ce vin. Ele stau în fața marelui pericol de a deveni fără reazem, de a nu avea nici un miez. Iar aici aș dori eu să știu ce fel de gânduri vă faceți despre felul în care următoarea generație poate să dobândească un miez. Următoarea generație nu va mai vrea să știe nimic de Nietzsche și nici de Spitteler. Când vă gândiți înapoi, cum erați la mișcarea de tineret și ați găsit ceva în mistica lui Baal Sehern*, atunci trebuie să vă spuneți: o următoare generație nu va putea fi entuziasmată în felul în care ați fost dumneavoastră. Aceasta este greutatea care stă acum în fața noastră.
* Aceasta se referă fie la mistica din cabală a numelui ebraic al lui Dumnezeu, fie la rabinul care a fondat în jurul anului 1740, în Ucraina, secta est-iudaică a hasidimilor.
Ce fel de imagine putem să ne facem pentru următoarea generație? Doar trebuie să lucrăm pentru progresul omenirii. De aceea doresc să spuneți ceva din ceea ce e pozitiv. Pentru aceasta nu este necesar să fie formulate cuvinte cuprinzătoare și gândite idealuri cuprinzătoare, ci acest lucru deprinde adesea de aparente lucruri mici, care sunt, în realitate, lucruri mari.”
(Aceeași temă a fost apoi discutată de dr. Steiner în cursul însuși, în conferința a șasea*, unde se spune la sfârșit că mișcarea de tineret trebuie să aibă un cap de Ianus, prin faptul că nu privește doar asupri cerințelor pe care le are față de cei mai vârstnici, ci și asupra cerințelor încă neprecizate, „care năvălesc cu forță uriașă către noi, pe care ni le va formula tineretul ce vine.”)
* Stuttgart, 8 octombrie 1922, GA 217.
Când s-a ajuns la discutarea, în acest sens, a problemei educației, dr. Steiner a spus:
„Printre toate criticile care au fost formulate împotriva școlii Waldorf se află una, că la noi copiii nu pot încă să citească și să scrie perfect, unii dintre ei, la nouă ani. Nu este de spus nimic împotriva acestui lucru: ei realmente nu pot. Dar nici noi înșine nu suntem deloc de părere că ar trebui copiii la opt, nouă ani să scrie și să citească întru totul, deoarece, pentru cel care cunoaște deplin natura omului, îndemânarea care este dezvoltată prin școala primară de astăzi face ca omul să fie pe jumătate un automat de gândire. În loc de a le da copiilor litere de copiat, îi lăsăm să-și facă de lucru cu culori. Prin faptul că învață să simtă ceva în acest timp, ei își păstrează viața sufletului, căci altfel acesta moare.”
[p. 21] Prin astfel de teme, precum cea de a vorbi despre sarcinile viitoare ale unei mișcări a tineretului, ne-a devenit de-abia conștient cât de greu era să ajungem la noțiuni reale despre ceea ce vroiam noi înșine. Față de tendința tinerilor, care domnea și la noi și stăpânea pe atunci cu putere, de a rămâne la simpla simțire, dr. Steiner a exprimat cerința aparent atât de puțin tinerească: „Formulați și mai precis ceea ce vreți!”
În sensul acestei cerințe, odată îi dăduse unuia dintre noi sarcina de a-și reprezenta concret, de la o discuție la alta, țeluri ale strădaniei antroposofice a tineretului, privitoare la o modificare a relațiilor ce domnesc în prezent între oameni în viața socială exterioară. Cu mare îngrijorare s-a zbătut acest prieten pentru a afla răspunsul ce urma să fie dat în ziua următoare, căutând în zadar ajutor la noi, ceilalți. Astfel că privea destul de descurajat spre următoarea adunare. Atunci i s-a părut că primește o indicație eliberatoare prin modul de primire remarcabil de prietenos, comparativ cu alte birouri de astăzi, din birourile întreprinderii economice antroposofice existente pe atunci, „Der Kommende Tag”. Și astfel a fost, așadar, prezentat acest lucru în ziua următoare, cu observația că ar trebui să ne punem nouă drept țel social ca în toate birourile lumii să se găsească astfel de fețe prietenoase. – Dr. Steiner a ascultat aceasta cu un zâmbet nedisimulat și a spus zâmbind: „No* – făcând abstracție de întrebarea dacă exemplul e realmente cu totul așa” (cine era familiarizat cu viața interioară de la „Kommender Tag” știa ce greutăți omenești mari erau de surmontat aici) – apoi dintr-odată devenind foarte serios – „este vorba realmente și de ceva cu totul diferit. Viața socială de până acum se aseamănă cu un mecanism, iar aici nu este suficient ca pârghiile și manivelele mecanismului să fie activate cu fețe ceva mai zâmbitoare. Ci contează ca acest mecanism să fie înlocuit printr-un organism.” – Și continuând cu un ton pătrunzător: „Iar aici trebuie să vă fie clar faptul că ceea ce vreți nu poate fi, pentru început, nimic altceva decât creșterea unei plăntuțe gingașe. Gândiți-vă la ceea ce este mort în viața socială de astăzi, ca și cum ar fi niște pietre mari, iar plăntuța între aceste pietre. Ceea ce e mort are, într-o anumită măsură, o viață mult mai rezistentă decât ceea ce e viu, căci nu poate muri. Poate, cel mult, să fie măcinat. (Cu accent) – Iar pietrele vor fi măcinate. Dar aici contează pentru dumneavoastră să fiți atenți ca plăntuța gingașă să nu fie și ea măcinată între aceste pietre.”
* No este forma austriacă pentru „Nun” – „ei bine”.
În mijlocul semnelor mereu repetate ale nemulțumirii sale, el putea să se arate imediat animat și aprobator, dacă exista motiv pentru aceasta. Așa, odată, când unul dintre noi, privitor la pericolul înfățișat de dr. Steiner în curs, a lipsei de reazem a viitorului tineret din lipsa ocaziei de a se opune, a fost de părere că ar trebui aduse conținuturi spirituale către sufletele oamenilor tineri, căci prin aceasta ar lua naștere enigme mereu noi, prin care se pot aprinde tot mereu impulsul și forța pentru pătrunderea spirituală mai departe. – Deosebit de bucuros s-a arătat când a fost rostit: Așa cum în fizic viața socială constă din fapte săvârșite împreună, tot așa tindem noi către fapte comune în spirit, așadar, de fapt, către o acțiune socială în suprasenzorial. Imediat a vrut să știe ce anume ar trebui să fie reprezentat drept fapte, și mai ales comune, în spirit. Atunci când s-a răspuns foarte ezitant că acest lucru ar fi realizat, desigur, prin meditarea unui conținut spiritual comun, el s-a arătat evident satisfăcut.
În acest fel ne-a fost confirmată, ca de atâtea ori și mai târziu, concepția noastră despre meditație, pe care nu vroiam să o vedem doar drept mijloc al desăvârșirii particulare, ci drept o faptă ce acționează înăuntrul unei sfere spirituale obiective.
* * *
[p. 22] Următoarele sunt afirmații ale dr-ului Steiner potrivit unor însemnări ale unor prieteni, a căror relație cu diferitele discuții nu s-a putut constata.
„Sufletele oamenilor de astăzi, ca urmare a dezvoltării generale a ființei omenești, ajung la granița dintre intelectualitate și spirit. Aici le merge ca unui pește. Când peștele ajunge la suprafața apei și când trage aer de afară și simte elementul străin al aerului, el reacționează la aceasta cu impulsul de a se scufunda deosebit de adânc în apă. Astfel veți vedea că în timpul ce vine oamenii vor avea pornirea ca, atunci când ajung pe neașteptate la granița intelectualității, să se scufunde foarte adânc sub intelectual. Față de acest lucru, va fi sarcina dumneavoastră să străbateți prin intelectualitate la supraintelectualitate, prin claritate la supraclaritate.”
„Pe drumul pe care vi l-ați propus se devine mai receptiv decât înainte pentru acțiunile ahrimanice din lume. Astfel, veți avea de suferit din cauza aceasta mai mult decât alți oameni. Iar aici va trebui să fiți atenți să nu cădeți în ispita de a fugi de această trăire cu aceleași mijloace cu care v-ați dobândit mai întâi această receptivitate.” (Am crezut că înțelegem că nu aveam voie să ne retragem într-o viață preponderent meditativă ca într-un port protector.)
La întrebarea unuia dintre noi, unde se evidențiază astăzi cel mai puternic forțele ahrimanice, dr. Steiner a răspuns: „În măsura în care am putut observa, acest lucru se întâmplă la cinema și la mașina de scris. Nu că nu ar exista alte mașini care să nu fie mai ahrimanice din punct de vedere al construcției lor. Dar, privitor la efectul asupra omului, este așa cum v-am spus.”
Cu o altă ocazie ne-a spus foarte pătrunzător: „Deveniți căutători de oameni!” (Acest cuvânt l-am perceput ca pe o metamorfoză, potrivită cu timpurile, a cuvântului lui Christos către apostoli: „Deveniți pescari de oameni.” În epoca libertății individului, „pescuitul” devine „căutare”.)
Lucrul cuprinzător pentru omenire, în cele spre care tindem noi, s-a exprimat în cuvântul ce avea legătură cu discuția despre mișcarea sionistă de tineret: „Doar nu vreți să fondați ceva atât de mic precum este sionismul.”
Puternic ni s-a amintit de strădaniile Prietenilor lui Dumnezeu prin următoarea explicație: „Există două curente de istorie care curg în paralel*, unul evident și altul care nu e evident. General cunoscut le devine oamenilor doar primul. Dar în spatele lui curge în ascuns celălalt curent. Acesta, care este cel care are de fapt efect, nu este permis să sece niciodată. Și în acest scop trebuie să se găsească din când în când, la un loc, grupuri de oameni care acționează mai departe în el și îl configurează mai departe. Înăuntrul acestui curent vreți să vă puneți prin comunitatea dumneavoastră.”
* Asupra acestui lucru a arătat Rudolf Steiner adesea, de ex. în conferința de la Dornach din 14 decembrie 1918, Cerința socială de bază a timpului nostru – în situația modificată a timpului, GA 186.
„Când vin oameni și îl roagă pe cercetătorul în spirit să le dea un conținut comun de meditație” – (mai târziu am aflat că acest lucru se întâmplase, în modul făcut de noi, pentru prima oară în istoria ocultismului) – „și dacă îi conduce spre aceasta o voință cu adevărat serioasă, atunci poate lua naștere o forță mai mare pentru a realiza ceva în lume, decât ar putea atinge un om de stat oricât de puternic.”
„Se pare că în prezent multe merg neted pentru că merg mașinal. Dar mersul mașinii trece peste capetele oamenilor. Acest lucru devine tot mai mult o forță uriașă, care acționează de la sine, și pe care oamenii, cu forțele lor existente, nu o mai pot opri. împotriva acestei forțe se poate să fii pregătit doar printr-o strădanie ce face efortul de a duce spirit până înăuntrul consecințelor extreme ale [p. 23] faptelor tale. Singur acest lucru va face posibil să ții piept năvălirii mașinii de cultură, faptul că aduci spirit și iubire în voința ta. Prea puțini oameni dezvoltă în prezent adevărată inițiativă. Este multă dorință aici, dar puțină voință.”
„Trebuie făcută distincția între rugăciune și meditație. Rugăciunea obișnuită servește astăzi îndeosebi unei satisfaceri a sinei proprii. Adevărata meditație, însă, este o transpunere în fapt a voinței spirituale, ce poartă în ea spiritul timpului. Acolo unde este exersată o astfel de meditație, acolo poate să acționeze o forță spirituală înăuntrul evenimentelor pământene. Lumi spirituale vor să acționeze astăzi înăuntrul evenimentelor pământene, dar pot face aceasta numai dacă este creat spațiu pentru aceasta lucru prin meditația omenească. Se întâmplă prin aceasta ceva ca un fel de cavitate în câmpul fizic, în care pot pătrunde ființe spirituale cu acțiunile lor.”
„Chiar dacă fizic va fi nimicit mult; chiar dacă în exterior va fi atins puțin: ceea ce este creat spiritual în acest fel, asta rămâne, asta își păstrează valoarea pentru viitor.”
„Acum a venit un timp în care materialismul a întărit în așa fel trupurile, încât individualitatea nu se poate încarna suficient. Mulți oameni umblă de aceea în prezent așa, încât au o parte a ființei lor ca un însoțitor lângă ei, care nu poate să trăiască în trup. Acela rămâne ascuns în spatele lumii senzoriale. Până la el este cazul să străbatem. Pentru aceasta este meditația un mijloc.”
* * *
Ultima fază a pregătirii
După câteva întâlniri ale grupului mai restrâns, a venit o zi – era miercuri, 11 octombrie – în care dr. Steiner ne-a dat de știre că nu are timp pentru o discuție cu noi. Văzut din exterior, acest lucru putea fi motivat prin extraordinar de multilaterala sa solicitare. Noi înșine am considerat, însă, că avem de văzut în asta un semn spiritual, că era așteptat de la noi ceva decisiv, la care trebuia să ajungem, din nou, cu totul prin noi înșine.
În privirea retrospectivă asupra modului cum s-a ajuns la curs și cum a luat ființă treptat noua idee de comunitate pe care acum o desfășuram, gândurile noastre au trebuit, în orice caz, să se oprească la un lucru. Acesta era ancorarea spre care tindeam noi, a comunității noastre în lumea spirituală: strădania noastră de a-i sluji astfel spiritului conducător al timpului nostru, Michael.
[...] [p. 24] [...]
În nevoia noastră ne-am adresat doamnei dr. Steiner după sfârșitul unei ore de arta vorbirii*, înfățișându-i pe scurt situația noastră, fără a intra aici în concretul numelui care ne plutea prin fața ochilor. Fără ezitare a răspuns, prin faptul că a făcut cu mâna o mișcare corespunzătoare deasupra capului ei: „Da, da, doctorul vrea să audă și despre acela ceva de la Dumneavoastră.” Am avut impresia nemijlocită că fusese informată de dr. Steiner însuși, probabil prevăzând zbaterea noastră și așteptarea ca să ne îndreptăm spre ea.
* Rudolf Steiner îndemnase să fie ținut și un curs de arta vorbirii de către Marie Steiner, pentru participanții la cursul pentru tineret.
Imediat ne-am adunat iarăși între noi și ne-am sfătuit cu mare emoție interioară, în ce fel fiecare dintre noi, atunci când dr. Steiner ne-ar chema din nou împreună, ar încerca să fie pe măsura așteptărilor nutrite de el. Era clar acum că unul dintre noi trebuia să vorbească despre voința noastră către Michael. Deoarece Wilhelm Rath fusese acela care în timpul pregătirii cursului rostise pentru prima dată acest nume, în sensul orientării strădaniei noastre spirituale, noi ceilalți eram de aceeași părere că tot el trebuia să fie cel care să exprime acest lucru pentru noi toți față de dr. Steiner. Cu profundă seriozitate, Rath a acceptat acest lucru.
Când am părăsit încăperea în care discutasem acest lucru, a trecut dr. Steiner pe lângă noi. Ezitând l-am întrebat privitor la posibilitatea unei următoare întâlniri. Fără ezitare i-a găsit loc în ziua următoare.
Joi, 12 octombrie 1922
Dr. Steiner a început imediat cu întrebarea: „Ei bine, ce mai aveți să-mi spuneți?” Ceea ce a spus acolo fiecare dintre noi a fost o încercare de a formula ceva despre latura spiritual-ființială a țelurilor noastre, unde în încheiere Rath a rostit numele lui Michael. În cele ce urmează va fi redat câte ceva din cele comunicate cu această ocazie.
Unul a spus că era de părere că țelul nostru ar trebui să fie să învățăm să vorbim chiar și despre mese și scaune atât de spiritual cum se vorbește în rest doar despre ierarhii. Fiecare dintre noi era convins că prin această formulare era spus ceva ce ar găsi aprobarea dr-ului Steiner. În loc de asta, el a dat din cap zâmbind și a spus: „Nu, mai degrabă ar trebui să vă puneți sarcina de a vorbi despre ierarhii atât de natural cum se vorbește în rest doar despre mese și scaune.” El a dat imediat un exemplu nespus de surprinzător pentru toți. El a spus că omul ar trebui să devină capabil să cunoască, iar pornind dintr-o asemenea cunoaștere să se poată vorbi despre faptul că Ibsen a scris dintr-o inspirație a arhanghelului Gabriel devenit luciferic. Aici a adăugat că asta nu ar trebui înțeles așa, ca și cum Gabriel în sine ar fi o ființă luciferică. Dar că el ar fi fost cuprins de impulsul de a-și extinde influența dincolo de timpul care îi stătea la dispoziție. În sine, perioada sa de timp s-ar fi încheiat în anul 1879, dar el nu ar fi vrut să își lase atunci domnia culturală. Astfel, ar fi fost alcătuită o astfel de dramă precum Fantomele lui Ibsen, care se construiește cu totul pe ideea de ereditate, [p. 25] A ține activ în acest mod ceva trecut dincolo de timpul care îi era atribuit, ar fi întotdeauna ceva luciferic. Aici ar fi fost cuprins, așadar, Gabriel de un impuls luciferic. Iar el a adăugat: „Din continuarea neîndreptățită a acțiunii iau naștere excrescențe culturale care au drept efect ca, într-un mod mistic, să-și caute drumul în suprasensibil, dorințe care sunt totuși numai de natură intelectuală.”
Prietenul care, așa cum s-a sugerat mai devreme în acest raport, participase la unul din cursurile pentru preoți, a legat de aceasta ceea ce spusese dr. Steiner acolo despre ființa Anthroposophia. El fusese de părere că, pentru ca această ființă să poată deveni activă pe Pământ, ar trebui să i se pregătească un trup. Oare ne-ar fi fost permis să gândim că acea comunitate pentru care ne rugam noi ar trebui să devină un organ în acest trup? – Cu acest lucru dr. Steiner a fost de acord în principiu, dar a spus că nu este vorba despre o încarnare, ci despre o încorporare a acestei ființe. „În existența pământeană, această ființă poate să pășească doar până la încorporare. O încarnare va fi posibilă doar în alte condiții decât cele pământene.”
[Aici a fost lăsat deoparte un pasaj despre conviețuirea popoarelor europene care, în forma care a fost transmis, cu siguranță nu este autentic.]
La observația unuia dintre prieteni că ne străduiam către o conducere care ne era comună nouă, tuturor, el a spus: „Da, vreți să deveniți un suflet de grup care este conștient.”
După ce fusese spus astfel ceva de genul acesta de fiecare dintre noi, lucruri despre care eram de părere că vroia să le audă de la noi, a venit rândul lui Rath, care cu buze aproape tremurătoare a rostit cuvântul decisiv, prin aceea că a spus că vrem să ne punem cu această comunitate sub conducerea lui Michael. – Tot ce a urmat la aceasta din partea dr-ului Steiner a fost că s-a uitat la ceasul lui și a spus:
.„Astăzi trebuie, din păcate, să vă părăsesc, pentru că mai am altceva stabilit. Dar mâine ne vom întâlni din nou seara, iar atunci veți primi de la mine ceea ce mi-ați solicitat.”
Vineri, 13 octombrie 1922
Ne-am adunat la ora indicată, în încăperea spre care fusesem îndrumați pentru aceasta și l-am așteptat pe dr. Steiner într-o dispoziție festiv-expectativă. El a intrat în încăpere împreună cu doamna dr. Steiner, într-o atitudine remarcabil de serioasă. În mână avea o cărticică legată în piele [pânză] violet, din care a citit mai târziu meditațiile și ne-a lăsat să le copiem. La intrarea în încăpere a rămas o clipă în ușă și ne-a numărat, prin faptul că a indicat cu degetul asupra fiecăruia [p. 26] dintre noi, pe rând. Atunci am devenit pentru prima dată conștienți noi înșine de faptul că eram împreună în numărul doisprezece.
După aceea s-a îndreptat către locul de la masă pregătit pentru el și s-a așezat, îndemnându-ne totodată să ne așezăm și noi. Apoi a deschis cartea și a spus cu glas profund, foarte liniștit. „Am însărcinarea de a vă transmite următoarele.” – Apoi ne-a citit cuvintele și l-a desemnat pe unul dintre noi să le copieze*. După aceea a dat diferite îndrumări privitoare la practica exersării în general, precum și la anumite pasaje din meditațiile transmise nouă. Acestea sunt redate într-o parte separată, adăugată la acest raport**. În final a mai dat diferite indicații privitoare la ființa și semnificația unei astfel de comunități.
* Vezi p. 459.
** Această parte nu este preluată aici, deoarece îndrumările generale nu aduc nimic nou față de cele conținute în această serie; îndrumările speciale privitoare la meditația cercului de tineret
se găsesc pe p. 464, în forma în care le-a notat Lili Kolisko.
Aici a spus despre efectul pe care l-ar avea meditarea unor asemenea exerciții comune: „Să presupuneți că ați fi în total zece, iar fiecare dintre dumneavoastră ar realiza în cadrul exersării forța «doi». Atunci efectul total nu este 2 x 10, ci 210. Cu alte cuvinte: înmulțirea forței nu se întâmplă după legea multiplicării, ci după cea a ridicării la putere.”
Privitor la comportamentul nostru personal unii față de alții, în calitate de aparținători la cerc, el a spus: „Fiecare în parte dintre dumneavoastră va ajunge să stea în sarcini culturale foarte diferite. Nu toți dintre dumneavoastră vor avea de acționat în aceeași măsură spre afară. Unii vor sta mai în față, alții mai în fundal, în funcție de soartă și de înzestrare. Aici trebuie ca unii să se bucure de succesele celorlalți. Orice simțământ de rivalitate trebuie să rămână departe de dumneavoastră, prin faptul că trăiește în conștiența tuturor faptul că ceea ce realizează unul, el realizează prin forțele tuturor celorlalți.”
„A se lega printr-o promisiune reciprocă pentru strădania către un țel spiritual comun și a se lăsa, într-aceasta, în acțiunea și judecata din viață, reciproc cu totul liberi – o comunitate fondată pe așa ceva este ceva cu totul nou în dezvoltarea omenirii și ceva de care astăzi este nevoie ca de cel mai necesar lucru.”
„Pentru cineva care ajunge pe calea esoterică la anumite rezultate există întotdeauna pericolul grandomaniei. Împotriva acestui lucru, o asemenea comunitate ca a dumneavoastră poate să fie o protecție. Căci în ea vă străduiți, doar, împreună înspre trecerea peste Pragul lumii spirituale. Iar aici are să-și spună fiecare că cele atinse personal le datorează și strădaniilor tuturor celorlalți.”
În corelație cu aceasta, dr. Steiner a prezentat un caz corespunzător din biserica catolică. Acolo ar fi apărut cândva, într-un cerc de clerici, gândul că, doar, fiecare preot în parte îl cheamă prin cuvântul său pe Christos în tabernacul, așadar că prin aceasta Christos ascultă de cuvântul preotului. La aceasta, episcopul diocezei respective, când a observat că acest gând începe să creeze rătăciri, a emis o scrisoare pastorală*, în care clarifica faptul că preotul individual ar avea această putere, totuși, numai în calitate de aparținător la întregul cler al bisericii. Spiritul bisericii, însă, ar fi Christos, iar acesta, prin acest fapt, spiritul întregului cler. Cu adevărat s-ar chema, așadar, în actul sfânt, Christos doar pe sine însuși prin preotul individual.
* Această amintire a lui Lehrs înșală: Rătăcirea nu a fost clarificată, ci a fost produsă de scrisoarea pastorală „Cinstirea datorată preotului catolic” din 2 februarie 1905, a arhiepiscopului de Salzburg, J.B. Katschthaler, tiparită în Carl Mirbt, Quellen zur Geschichte des Papsttums und des römischen Katholizismus (Surse privitoare la istoria papalității și a catolicismului roman), ediția a 4-a, Tübingen, 1924, precum și în indicațiile pentru GA 197. – Rudolf Steiner a citat adesea această scrisoare pastorală (9 martie 1920, GA 197; 17 iulie 1920, GA 198; 1 octombrie 1921, GA 343) ca ilustrare pentru absurditățile care iau naștere „atunci când, pornind de la conștiența modernă, este cuprins ceea ce trebuie cuprins într-o dispoziție cu totul diferită”, fără a da acolo rezolvarea problemei care a luat naștere astfel.
Privitor la încadrarea vieții de exercițiu în viața exterioară a zilei, el a spus: „Acum trebuie să vă împărțiți viața în două! (Acest cuvânt a fost rostit cu accent aspru.) O parte se desfășoară în exercițiile dumneavoastră, cealaltă decurge în viața exterioară. În aceea absorbiți spiritul înăuntru, apoi se va revărsa, în cealaltă, deja de la sine în viață. Pentru aceasta este, însă, necesar să vă puneți cu totul în această viață exterioară.”
[p. 27] Drept ultim lucru la această adunare a ajuns încă o dată să vorbească despre anduranță în susținerea exercițiilor odată preluate. El a descris semnificația faptelor pe care putem să le realizăm printr-o astfel de acțiune. „În câmpul fizic, puterea ahrimanică este astăzi atât de puternică, încât nici un Eu omenesc singular nu este pe măsura ei. De aceea nici un Eu omenesc nu trebuie să garanteze astăzi pentru faptul că el poate, realmente, să ducă la îndeplinire o decizie, în măsura în care se referă la o faptă fizică. Însă câmpul pe care v-ați propus acum să realizați fapte este unul la care puterea ahrimanică nu are acces.De aceea, desfășurarea celor pe care vi le-ați propus aici depinde numai de dumneavoastră înșivă. De aceea aveți aici prima ocazie de a face fapte în libertate și, astfel, prima ocazie de a exersa fidelitate.”
Din nou a fost, ca și la prima adunare cu el, rostit cu deosebită căldură cuvântul despre fidelitate. Prin aceasta era, cumva, trasat înapoi arcul la celălalt cuvânt, despre fidelitatea necesară față de prietenul odată găsit în lumea spirituală.
Aici este de completat că dr. Steiner, înainte de a citi exercițiile, a rostit câteva cuvinte introductive, despre care nu-și poate aminti în detaliu, însă, niciunul dintre cei prezenți. Doar un prieten este de părere că își aduce aminte limpede că dr. Steiner, în timpul acestei vorbiri, la câteva intervale de timp, ar fi lăsat să răsune înăuntrul ei cele trei ziceri rosicruciene „ca din adâncuri de lume primordială”.
În încheiere, dr. Steiner a spus că ar vrea să ne dea încă ceva în următoarele zile, prin care am fi în situația de a extinde cercul în viitor. „Aici o să formăm comunitatea dumneavoastră într-un mod care va fi după placul inimii dumneavoastră.” El ne-a dat drumul să plecăm, de data aceasta prin faptul că a dat mâna inimos cu fiecare, la fel și doamna dr. Steiner, împreună cu care a părăsit încăperea. În ultimele cuvinte am trăit răspunsul la o observație făcută de noi în cadrul discuțiilor preliminare, că ne-am gândit că semnificația comunității căutate de noi ar trebui să se exprime prin actul fondării ei și prin forma de acces.
Pentru acest act am fost solicitați să venim luni, în data de 16, dimineața devreme, înainte de plecarea dr-ului Steiner la Dornach.
Înainte să fie înfățișat acest eveniment, trebuie relatat despre o întâmplare din zilele dinainte, pentru că aceasta a devenit ocazia ca dr. Steiner să înceapă adunarea într-un anumit mod și să ne indice o sarcină ce ne revine în întregul Mișcării Antroposofice.
Întâlnire cu tânăra mișcare pentru înnoire religioasă
[p. 27/28: Se relatează aici că unii fondatori ai cercului, în înțelegere cu dr. Rittelmeyer și dr. Steiner, avuseseră intenția ca duminică, 15 octombrie, să participe la primul act de sfințire a omului al Comunității Creștinilor, la care puteau să fie prezenți și alții, nu numai preoții. Acest lucru avea loc în cadrul pregătirii din cercul intern, înainte ca actul de sfințire a omului să fie celebrat la primul Advent în comunități, pentru prima oară în public. În consfătuirea premergătoare, în care au fost făcute cunoscute detalii ale actului, lic. Emil Bock a cerut ca toți participanții să se oblige, prin participarea lor, să se implice pentru construirea Comunității Creștinilor. Ca urmare a acestui fapt, fondatorii cercului și-au retras intenția.]
Fondarea cercului luni, 16 octombrie 1922
[p 28] Datorită plecării devreme a dr-ului Steiner, adunarea a avut loc la ora 7 dimineața. L-am așteptat în afara încăperii la care fuseserăm solicitați să venim, la baza scărilor de la casă. Pe aceste scări a venit în întâmpinarea noastră și ne-a întrebat deja înainte de intrarea în încăpere, cu expresia unei așteptări interesate, dacă participaserăm la actul de sfințire a omului din ziua precedentă. Noi am negat acest lucru, indicând spre o dificultate care apăruse din partea preoțimii. La aceasta el a spus de mai multe ori cu accent, că din partea lui nu ar fi stat nimic în calea acelui lucru. „Intrați numai; asta vrem să discutăm imediat.Trebuie să îmi relatați ce vi s-a pus acolo în drum!”
Astfel a început adunarea, care era dedicată fondării festive a cercului, cu un raport din partea noastră despre cele trăite în acea seară și despre decizia impusă astfel, precum și cu o prezentare principială a dr-ului Steiner despre raportul său cu Comunitatea Creștinilor și, spre diferență față de acesta, despre poziția sa în mișcarea antroposofică. El ne-a lămurit faptul că avea o cu totul altă judecată despre condiția de participare la cult, decât ne-a fost prezentat acolo. Dar Comunitatea Creștinilor era în așa fel fondată, încât în ea nu judecățile sale, ci ale preoților dădeau măsura lucrurilor și că pentru genul de judecăți ce se evidențiau în viața acestei mișcări nu era răspunzător el însuși. Comunitatea nici nu o fondase el, nici nu era conducătorul ei răspunzător. Pentru a vedea corect raportul lui față de ea, era nevoie de diferențe subtile de noțiuni. Astfel, el doar le demonstrase cultul preoților, dar nu îl celebrase el însuși niciodată. Pentru prima dată fusese celebrat prin dr. Rittelmeyer. Altul era însă raportul său față de mișcarea antroposofică. Aici era răspunzător pentru ca în ea să domnească formări corecte de judecată. „Aici, însă, este adesea așa: Totul în această [p. 29] mișcare a pornit de la impulsuri clare. Adesea, însă, acestea au fost aduse la neclaritate mai târziu – iar uneori tocmai pornind din buna voință a membrilor. Iar aici ar trebui să-și pună deja ca sarcină un cerc precum al dumneavoastră, să ajute pentru ca impulsurile inițiale să rămână păstrate în claritatea lor, sau, unde au ajuns la neclaritate, să fie conduse din nou la claritate.”
Apoi a trecut la altceva. Ne aducem aminte că a folosit ocazia pentru a vorbi despre H.P. Blavatsky, în contextul unei prezentări a mișcărilor din timpul mai recent, ce i-au premers antroposofiei. Însă aici nu își poate aduce nimeni aminte de detalii, decât de faptul că dr. Steiner a vorbit despre această personalitate ca despre un „medium al istoriei lumii”.
Ca următor lucru ne-a explicat câte ceva despre a sta în lume în calitate de apartenenți la comunitatea noastră. De acum înainte va fi de semnificație karmică pentru fiecare grup de oameni din lumea exterioară – așadar, cum ar fi, spre exemplu studenții de la un seminar pedagogic, la care unul dintre noi studia – faptul că printre ei s-a aflat cândva un membru al acestui cerc. Tot astfel vor apărea efecte de soartă cu oameni legați de noi „fizic sau fizic-sufletește” – el a repetat –, de un fel bun sau rău, în funcție de faptul că stăm bine sau rău în chestiunea noastră. Însă ne-a avertizat că acest lucru nu putea fi judecat fără doar și poate. Pentru aceasta ar fi necesară o capacitate care ar putea fi exprimată mai bine în limba engleză: occult discrimination.
„Considerați-vă pe dumneavoastră înșivă drept rădăcina cercului”, a spus el în privința viitoarei creșteri a acestuia.
Privitor la abordarea viitoarelor înscrieri a spus doar să nu primim pe nimeni sub vârsta de 21 de ani. Căci acolo omul nu are încă disponibilitate juridică asupra lui însuși, iar altfel s-ar putea intra aici în conflict cu părinții și astfel cu instanța publică. Acest lucru ar trebui însă evitat în orice condiții, ca cercul să intre în vreo atingere cu instanțele vieții publice. – În continuare ne-a sfătuit să nu primim nicio femeie căsătorită al cărei bărbat nu ar participa, respectiv despre care ar trebui să considerăm că el însuși nu ar găsi niciun acces către asta.
Dr. Steiner a încheiat această parte a discuției cu faptul că a spus, cu o modificare vizibilă a atitudinii sale, că ar vrea să ne dea acum o formulă – el a numit-o „formulă Angelobe” –, prin citirea căreia în prezența altora ar fi realizată intrarea în comunitate. Astfel trebuia să ne primim mai întâi reciproc, prin faptul că fiecare le citea celorlalți formula. Pe viitor, ea trebuia să ne folosească pentru a lărgi cercul pe răspundere proprie. El a cerut ca cineva să ia un instrument de scris și hârtie și a dictat apoi formula* liber, ca și cum o aducea jos din spiritual cuvânt cu cuvânt în timp ce vorbea, cu privirea ațintită cugetător înainte. Apoi a făcut o scurtă pauză, și-a împreunat brațele și mâinile liniștit în fața sa și a spus cu adâncă seriozitate și cu un glas în care păreau unite fermitatea lumii cu liniștea smerită: „Iar acum considerați comunitatea dumneavoastră ca fondată de lumea spirituală însăși.” După aceasta s-a ridicat, iar noi odată cu el. Apoi a mers la fiecare dintre noi în parte, s-a oprit liniștit în fața fiecăruia, i-a luat mâna dreaptă în cele două mâini ale sale și l-a privit scurt timp în ochi, cu o privire care nu poate fi descrisă în cuvinte – poate este permis să spunem, gândindu-ne la o prezentare a lui într-una din conferințele rosicruciene** ținute de el mai târziu (ianuarie 1924): cu o privire stelară. Aici se putea privi în niște ochi de la care nu pornea nici o privire personală, ci prin ei priveau și străluceau lumi spirituale.
* O redactare originală din partea lui Rudolf Steiner pentru aceasta nu este prezentă. Lili Kolisko și-a notat această formulă la 11 noiembrie 1924, în caietul ei de notițe,
astfel: „Eu promit, cu acestea, că intru în această comunitate, în măsura în care îmi este conștient, cu gândire curată și voință curată și că admit că judecarea ființei mele, prin primirea în
comunitate, este pusă în sarcina ființelor spirituale. – Vreau să îmi aduc în conștiență faptul că prin orice greșeală împotriva acestei promisiuni acționez împotriva intențiilor ființelor
spirituale în al căror serviciu se pune această comunitate. – Sufletul meu ar cădea pradă urmărilor unei astfel de greșeli.”
** A se vedea Mysterienstätten des Mittelalters. Rosenkreuzertum und nodernes Einweihungsprinzip ... (Așezăminte de misterii ale Evului Mediu.
Rosicrucianism și principiu modern de inițiere), GA 233a.
[p. 30] Înaintea plecării sale, el ne-a mai solicitat apoi să îi dăm de știre dacă cineva s-ar fi decis totuși să nu se alăture cercului. Acest lucru ne-a surprins, pentru că, după toate cele care au premers, așa ceva nici nu părea imaginabil. Mai târziu, greutățile care au apărut ne-au permis să înțelegem, privind în urmă, precauția sa. Însă nimeni nu s-a folosit de această situație de libertate, încă o dată pusă la dispoziție, în orice caz, acest lucru ne spunea, pentru propriul nostru comportament din viitor, că celui care caută intrarea ar mai trebui să-i fie acordată ocazia, după ce face cunoștință cu conținuturile, pentru o ultimă verificare a deciziei sale.
Pentru noi înșine fusese important că noi ne găsiserăm în gândul unei astfel de comunități de la bun început, fără să ținem cont de simpatie sufletească reciprocă. Astfel, eram de părere ca nici pe viitor să nu trebuiască să tindem spre vreo apropiere în această parte a ființei noastre. Cât de uimiți am fost, așadar, când dr. Steiner s-a întors încă o dată prietenos către noi, în timp ce pleca, și a spus din inimă: „Iar acum învățați să vă cunoașteți bine unul pe altul!” Pentru început, aceasta ne-a indus gândul ca, la primirea noastră reciprocă din aceeași seară, să ne povestim viețile unii altora, lucru care a devenit un obicei constant la primiri.
În timpul care i-a rămas până la plecarea sa, dr. Steiner ne-a permis să-i adresăm toate întrebările posibile, de natură mai mult sau mai puțin personală. Unul a cerut un sfat pentru studiile sale și a primit tema pentru o teză de doctorat. Altul a primit indicații importante pentru cercetările sale istorice. Iarăși un altul a primit îndrumări medicale exacte pentru o suferință care îl chinuia. Printre aceste întrebări era și una care este comunicată aici, datorită caracterului cu semnificație generală a răspunsului dat de dr. Steiner.
Întrebarea se referea la poziția dr. Steiner față de ceea ce existase, până în anul 1914, ca un fel de secțiune esoterică* în cadrul societății de atunci, precum și față de ceea ce se formase nou acum. Privitor la aceasta, el a spus:
* A se vedea volumul Zur Geschichte und aus den Inhalten der ersten Abteilung der Esotenschen Schule 1904–1914 (Despre istoria și din conținuturile primei secții a Școlii Esoterice, din 1904 până în 1914), GA 264.]
„Când începusem să instruiesc, a trebuit să încerc să mă leg de ramurile vechii tradiții. Ceea ce se născuse astfel a trebuit să fie întrerupt într-un moment al unor evenimente exterioare. Ceea ce s-a întâmplat acum este ceva ce se întâmplă pentru prima oară în perioada postcreștină, că oameni s-au decis în libertate față de lumea spirituală, din ei înșiși, să se unească.”
Privitor la aceasta, adăugăm următoarele, dintre lucrurile pe care le-am aflat noi mai târziu. Atunci când, după sfârșitul Primului Război Mondial, unii membri esoterici mai vechi l-au întrebat pe dr. Steiner despre posibilitatea unei reluări a celor întrerupte la începutul războiului, el le-ar fi răspuns acestora că cele vechi nu puteau fi reluate, dar că s-ar putea ajunge la noi configurări esoterice în cadrul Societății. Acest lucru ar depinde însă de faptul ca mai întâi să vină la el oameni, din libertate, și să-l întrebe în legătură cu un esoterism comun. Așa ceva ar putea să se întâmple doar în Europa Centrală și din partea aparținătorilor la generația mai tânără. Acest lucru ar trebui el să îl aștepte.* Astfel am și înțeles comportamentul său uimitor de pozitiv, atunci când Rath a exprimat întrebarea noastră în acea discuție a comitetului, dinaintea primei conferințe a cursului.
* Acest lucru nu se poate să fi fost intenționat de Rudolf Steiner în această formă, așa cum devine limpede prin orele esoterice din 1920 până în 1923/24 (a se vedea partea a II-a).]
Când Rudolf Steiner a părăsit, în final, încăperea pentru a se urca în automobilul care stătea deja pregătit, el s-a întors la ușă de mai multe ori și ne-a făcut, călduros, semn cu ambele mâini.
[Sfârșitul raportului lui Ernst Lehrs]
După o fotocopie existentă în arhivă. Originalul scris la mașină, care stă la baza copiei, poartă ștampila „Anthroposophische Vereeniging, Archief”, iar în dreapta sus scris numele lui Daniel van Bemmelen, desigur ca proprietar, nu ca autor. Micile corecturi din text sunt făcute, probabil, tot de mâna lui Bemmelen.
Probabil este vorba despre copia unei notițe redactate, pe care și-au făcut-o unii membri în parte în timpul sau imediat după discuții. Aceste texte trebuie să le fi avut în față Ernst Lehrs și Wilhelm Rath la conceperea rapoartelor lor; ele au fost preluate aproape cuvânt cu cuvânt. Numerele de pagini indicate arată unde se regăsesc diferitele pasaje în aceste rapoarte. Exprimările fără sens care au apărut la copiere sunt corectate după Lehrs și incluse în paranteze drepte.
Discuție din 6.10.22 [6 octombrie 1922]
Curs pedagogic 2–15 oct. 22 [2–15 octombrie 1922]
Dr. Steiner: „Vreau să pun totuși la început faptul că doresc să aud din partea diferitelor părți părerea despre modul în care vă reprezentați că este menținută laolaltă comunitatea voastră, ce este pe cale să devină aici, cum urmează să lucreze și ce anume trebuie să însemne de fapt pentru ea menținerea laolaltă. Să nu mă înțelegeți greșit. Cu siguranță că, în final, din ceea ce este intenționat aici va putea să iasă doar ceea ce este fundamentat în chestiune. Dar va fi vorba despre faptul ca, mai întâi, să fie spus realmente din cele mai diferite părți ceea ce își reprezintă ele că trebuie să reiasă aici, ca să vedem în ce măsură realmente, nu doar presupus, se află aici o voință liberă, cu totul liberă, personală. Puteți, desigur, să colaborați în cele mai diferite moduri, în sensul țelurilor care sunt discutate aici în timpul campaniei noastre comune. Dar dumneavoastră aveți, în afară de aceasta, și țeluri mai speciale sau, vreau să spun, aveți de gând să atingeți aceste țeluri într-un mod mai special, iar aici ar trebui să aud neapărat din cele mai diferite părți ce este dorit de fapt, înainte ca să fie posibil să fie cuprinsă această chestiune într-un cadru obiectiv. Ce anume aveți dumneavoastră înșivă ca reprezentări despre ceea ce vreți, nu este. Într-o asemenea chestiune poți să intri doar ca om cu totul liber, iar de aceea doresc să vă rog să folosiți această oră pentru a vă exprima franc și liber, și să vă preocupați de nimic altceva; în același timp, însă, să țineți cont și de tot ce este de luat în considerare din partea dumneavoastră pentru o decizie liberă. Celelalte lucruri le voi spune după ce a avut loc exprimarea dinspre cele mai diferite părți.” [Lehrs, p. 16.]
Dr. Steiner: „Ar fi bine dacă ați lăsa să curgă în discursul dumneavoastră ceva din sarcina pozitivă pe care vreți să v-o propuneți. Se revarsă ceva dintr-o anumită imprecizie în mișcarea de tineret. Este un lucru ciudat că majoritatea celor care vorbesc despre mișcarea de tineret nu vorbește precis, ci dintr-o anumită simțire. Dar și din sentiment se pot desemna anumite lucruri, iar în acest moment ar fi bine dacă asemenea senzații concrete, pozitive ar fi exprimate. Ați caracterizat bine cele două mișcări prin care ați trecut [sionism și «Wandervogel»]. În mișcarea [sionistă] de tineret este un anumit dor după regenerarea iudaismului. Dar ar fi bine, ca să nu intrăm și cu această comunitate [de aici] în ceva imprecis, ci în ceva precis, dacă ați și încerca realmente să conturați întrucâtva ceea ce vă reprezentați. Adică, spre exemplu, dacă ați răspunde la întrebarea despre ce ați căutat, de fapt, inițial în mișcarea de tineret. Nu ca și cum aș vrea să mă informez, ci pentru că trebuie să vă spuneți dumneavoastră înșivă: am căutat asta și asta prin mișcarea de tineret. Asemenea lucruri cresc din ceea ce e imprecis, dar se poate încerca să fie caracterizat ceva din lucrurile spre care se tindea.” [Lehrs, p. 19.]
D-șoara Spira: [fără text]
Dr. Steiner: „Vedeți dumneavoastră, oare nu ne spune aceasta totuși ceva ce poate să fie, conform naturii sale, în fond doar o trecere. Căci, nu-i așa, nu se poate evita să îmbătrânești. Acum se pune întrebarea dacă e permis să rămâi la asta – e de considerat ca întrebare –, de a tinde spre un lucru care să fie încheiat în timp, pe când noi înșine, pur și simplu prin mersul natural al lucrurilor, mergem mai departe în timp. Dacă luați această caracteristică, pe care tocmai ați formulat-o, atunci ea este încheiată în timp. Obiecția, că următoarei generații îi va fi mai ușor, nu este cu totul valabilă. Ei îi va fi parțial mai ușor, dacă cei ce devin mai în vârstă privesc apoi înapoi spre [propria lor tinerețe și nu se mai comportă precum copiii lor] așa cum s-au comportat bătrânii de dinainte. Dar nu trebuie, totuși, să uitați: Entuziasmul, marea înflăcărare pe care le-ați avut le datorați opoziției, iar aceasta exista ca un foc în dumneavoastră. Acest foc nu-l va putea avea generația următoare, tocmai atunci când îi faceți lucrurile mai ușoare, astfel încât pentru următorii ani vor trebui să apară noi greutăți care [trebuie compensate prin ceva, ce dumneavoastră v-ați mai putut lua din forțele opoziției]. [Lehrs, p. 20.]
Viața merge, însă, mai departe și creează condiții noi, iar cine poate observa în viață, acela trebuie totuși să spună: este foarte bine că o generație, cea de la începutul acestui secol, a cucerit ceva. Dar vă pot spune și foarte sincer ce și-a cucerit. Acest lucru și-a avut caracterul corect datorită unui motiv interior. Lucrurile stau așa că, odată cu sfârșitul secolului XIX, au apărut condiții cu totul noi în interiorul dezvoltării sufletești a omului. Copiii care s-au născut în 1897/’98/’99 sunt născuți sub condiții cosmice diferite. De aici a provenit mai întâi dispoziția opoziției. Opoziția dintre generația mai în vârstă și cea mai tânără a existat întotdeauna, dar nu și aceste spirite deosebite ale opoziției. Acest lucru a condus la faptul că se întrevăd mari greutăți tocmai în timpul următor și pentru generația următoare. Următoarea generație stă în fața marelui pericol de a deveni, în ciuda tuturor lucrurilor, fără reazem, de a nu dobândi niciun miez. Iar aici aș dori să știu dacă vă faceți gânduri despre felul în care următoarea generație dobândește un miez. Dumneavoastră mai aveați încă un miez, căci fără el nu ați fi putut niciodată să ajungeți la dispoziția de opoziție. Următoarea generație nu va mai ști nimic nici de Nietzsche, nici de Spitteler*. Iar când vă gândiți înapoi, cum erați la mișcarea de tineret și ați găsit ceva în mistica lui Baal Sehern**, atunci va trebui să vă spuneți totuși: O următoare generație nu va putea fi entuziasmată în felul în care ați fost dumneavoastră. Astfel că această greutatea stă acum aici: Ce fel de imagine putem să ne facem pentru următoarea generație? [Lehrs, p. 20.]
* Carl Spitteler (1845–1924), poet elvețian, laureat al Premiului Nobel, 1919.
** Vezi p. 404.
Trebuie să lucrăm, doar, pentru progresul omenirii, iar de aceea doresc să spuneți ceva din ceea ce e pozitiv. Dar asta nu depinde de faptul că sunt formulate cuvinte cuprinzătoare și sunt formate idealuri cuprinzătoare, ci acest lucru depinde adesea de lucruri mici, care sunt, însă, lucruri mari. Printre multele critici care sunt formulate împotriva școlii Waldorf se află una ce se miră de faptul că la noi copiii de nouă ani nu pot încă să citească și să scrie. Nu este de spus nimic împotriva acestui lucru. Ei pot...” [Lehrs, p. 20.]
[aici lipsește cel puțin o pagină]
[La titlul pentru a doua adunare s-a strecurat o greșeală, pe care, probabil, van Bemmelen a corectat-o de mână:]
08.X. 22 [8 octombrie 1922]
„Multe personalități știu cu toată energia ce vor. O altă parte nu știe asta încă. Un cerc este de format. Cuprinsul cercului nu este însă hotărât încă. Acele personalități care vor energic să facă ceva într-un anumit sens – acest lucru se afla în confruntarea cu domnul Rath – vor să formeze un cerc ce cuprinde în el o substanță spiritual-ființială care se face purtătoarea unui lucru spiritual-ființial. Acesta îi conferă cercului un caracter esoteric, deși doresc să vă rog să nu abuzați prea mult de aceasta – ca și cuvânt. Prin denumirea de cerc esoteric oamenii își închipuie astăzi tot felul de lucruri. Nu despre dumneavoastră vreau să zic, dar despre alții. Este vorba despre ceea ce se vrea. Denumirea nu contează prea mult. Dacă eu însumi vreau sau trebuie să mă refer acum la ceea ce este esoteric, atunci trebuie să spun că este vorba [de a lua în serios ceea ce este esoteric]. Căci dacă esotericul este luat în serios, atunci aceasta este o acțiune după impulsuri concrete dinspre lumea spirituală. Spre aceasta se poate doar tinde. Pentru aceasta este antroposofia o cale. Formarea unei asemenea comunități ar fi atunci decizia de a păși pe această cale. Acest lucru ar duce la diferite măsuri care sunt potrivite pentru a conduce spre acest țel. Când vorbiți despre conținut spiritual, trebuie să vă fie clar că este vorba aici de ceva viu. Spiritualul trebuie să fie ceva viu, și nici cercul nu poate să fie ceva mort. El trebuie să fie ceva viu, așadar cu alte cuvinte: un cerc de forță. Acela are atunci proprietatea a ceva ce este viu. Se poate pune drept premisă tot ce a fost spus deja de diferitele personalități și de mine însumi. Dar trebuie să fie clar și că din trupul comun reies dureri comune, contexte comune de soartă. Reies tot felul de lucruri ce fac, într-un anumit sens, analogie cu un organism în care, dacă degetele suferă, și creierul simte ceva din asta. Acest lucru presupune să nu se procedeze cum se obișnuiește, adică se spune: art. 1, art. 2 al programului – iar apoi sunt uniți diferiții oameni sub program. Oamenii trebuie să se ia drept oameni, nu drept membri ai unei comunități de program, drept om, drept seamăn cu toate neajunsurile, și de aceea este o sarcină cu totul fundamentală pentru dumneavoastră să formați cercul, adică să vă fie clar cum ajungeți să găsiți oamenii care se unesc din punctul de vedere pe care l-au menționat domnul Rath, domnul Lehrs și domnul Maikowski. Acest cerc poate, atunci, să meargă apoi și esoteric pe calea sa. Acest lucru va rezulta atunci când cercul este format. Trebuie mai întâi să fie cercul, pentru a putea spune dacă el poate să meargă pe o cale esoterică. Pe acesta încă nu-l aveți. Se va prezenta el însă. De aceea sunt de părere că există personalități care știu energic ceea ce vor, dar nu toți au exprimat încă acest lucru. Această claritate trebuie să o creați înainte să ajungeți la finalul acestor lucrări pregătitoare. În această direcție trebuie să lucrați, poate se ajunge cel mai bine la asemenea lucruri dacă se face legătura cu punctul de pornire.” [Lehrs, p. 16 și urm.].
[În raportul lui Wilhelm Rath se spune la p. 31:... iar dr. Steiner s-a îndreptat către mine cu îndemnul să fac legătura, pentru a realiza o claritate mai bună, cu punctul de pornire. Aceste cuvinte au fost scrise atunci:]
„Este, poate, foarte ușor să vă legați de un punct de pornire pe care l-ați atins. Ați arătat spre faptul că ați făcut cunoștință cu Uniunea pentru Viață Spirituală Liberă* și ați spus că așa nu poate să se întâmple ceea ce vă doriți să se întâmple. Este cu siguranță adevărat că Uniunea pentru Viață Spirituală Liberă a fost fondată și din premisa de a realiza ceva asemănător [cum doriți dumneavoastră], chiar dacă în alt mod. Iar acum, fără să judec nimic despre Uniunea pentru Viață Spirituală Liberă, ar însemna ceva, poate tocmai pe calea de realizare a [clarității interioare], dacă ați detalia, de exemplu, acest lucru mai departe. Ar fi interesant de auzit ce v-a respins imediat. Atunci s-ar vedea ce s-a cristalizat drept voință. Ar fi cu siguranță ceva interesant și stimulativ pentru toți. Din felul [prezentării dumneavoastră] s-ar putea cunoaște, probabil, foarte multe. Nu trebuie să vă gândiți că trebuie să menajați Uniunea pentru Viață Spirituală Liberă doar pentru că sunt eu aici.” [Rath, p. 31].
* Rath observă privitor la aceasta în raportul său: „La prima mea prezentare a ideii de cerc vorbisem despre faptul că preocuparea cu «chemarea» acestei uniuni ne dăduse în Berlin primul impuls.” Aceasta chemare este tipărită aici la p. 384-387.
[După aceasta se spune în raport mai departe: „Am prezentat atunci modul în care ne-a derutat pe atunci în Berlin pe noi, tinerii, stilul acestei chemări. L-am considerat «publicitar». Așa nu se poate răspândi antroposofia în lume. Ne lipsea o substanță spirituală. O viață cu adevărat liberă ar trebui să fie fondată în spiritul însuși, iar o «Uniune» care ar vrea să îl vestească lumii ar trebui ea însăși să stea la un loc într-o atitudine frățească și să nu fie legată doar cu o bandă organizatorică, ci cu una spirituală. Acest lucru a trezit în noi gândul unei uniuni vii, legată în spirit, așa cum am găsit-o prezentată ca model în scrierile Prietenului lui Dumnezeu din Oberland, doar că o asemenea uniune ar trebui astăzi să fie configurată corespunzător cu cerințele prezentului. Acest fundal spiritual, însă, nu era de recunoscut în mod clar din chemare. După aceasta, dr. Steiner a continuat cu următoarele:”]
„Asta e tocmai ce trebuie stabilit de la bun început: o anumită claritate despre chestiune. Poate îmi este permis să scot în evidență doar un lucru din cele pe care l-ați spus, ceva ce spuneați despre răspândire. Asta a avut la bază ceva cu totul diferit decât v-a făcut impresia. Ceea ce stătea aici la bază este următorul lucru. Să luăm faptele cu totul obiectiv. Luați lucrarea mea, Știința ocultă, o carte ce nu este tocmai lectură distractivă. Cartea a ajuns într-un timp atât de scurt la atât de multe suflete, încât într-o zi ar fi trebuit să se spună că există astăzi nespus de mulți oameni care cunosc conținutul acestei cărți. Cartea ajunsese pe atunci la 12 ediții, așadar 12.000 de exemplare*. Aceasta înseamnă de patru până la cinci ori mai mulți cititori la care s-a ajuns. Din experiențele care se pot face, probabil că sunt însă mult mai mulți. Aici ar trebui să se spună: Este un număr foarte mare de oameni, care au un dor de ceea ce pot afla acolo prin antroposofie. Largi cercuri sufletești cer asta așadar, astfel că dorul pasiv după antroposofie îi dă cuiva sarcina să facă ceva pentru ca antroposofia să poată fi ceva ce este activ pe Pământ. Iar intervenția activă pentru antroposofie este una care nu a fost niciodată atât de mică, nici măcar pentru un lucru după care le e dor atâtor oameni, precum la antroposofie. Dacă priviți la vreun impuls ce apare în omenire, veți afla, de regulă, că sunt cercuri mici ce au o chestiune și au un dor de a o răspândi, așadar care vor să aducă dinspre ele chestiunea la oameni. La antroposofie este așa că ea, într-adevăr, se află înăuntrul multor suflete, dar ar putea să aibă, de fapt, doar atunci ceea ce conține ea însăși, dacă ar exista și participanți activi, adică oameni lucrători aflați în număr destul de mare, care i-ar corespunde acestui dor omenesc. Acest lucru ar fi un motiv să se spună că trebuie să fie prezent, de fapt, ceva asemănător cu lucrul spre care s-a tins pe atunci cu Uniunea pentru Viață Spirituală Liberă, ca să vină activitate înăuntrul pasivului. Acest lucru nu îl veți mai considera atât de publicitar. Dar veți vedea și cât de nespus de greu este să te exprimi clar. Ceea ce au spus ei a dobândit, pur și simplu prin modul de rostire, configurația pe care ați caracterizat-o. Ceea ce i-a creat antroposofiei atât de multe blocaje constă în faptul că claritatea în reprezentarea ei, indiferent dacă este reprezentată în cadru intim sau mai mult spre afară, a lipsit în înaltă măsură. O apariție clară este necesară. De la bun început ar trebui, așadar, să creați o astfel de claritate. Înțelegeți ce vreau să spun. Doar că nu sunt încă în situația de a spune ce ar fi necesar.” [Rath, p. 31 și urm.].
* Ediția aflată la dispoziție atunci apăruse în 1920, cu însemnarea: ediția 7–15.
„Nu ar trebui să credeți că vreau să critic ceea ce ați spus despre Uniunea pentru Viață Spirituală Liberă. Am vrut, anume, să spun doar în ce mod a luat naștere. Prin faptul că această claritate nu exista în chemarea Uniunii pentru Viață Spirituală Liberă. O voință bună era deja la baza ei. Poate ați fi putut adăuga că, așa cum o arată tocmai succesul ei, nu a fost făcută corect. Chemarea nu a avut niciun efect.” [Rath, p. 33].
„Un lucru doresc să dau de gândit, dacă un număr de personalități dintre dvs., care s-au așteptat din partea acestui simpozion din Stuttgart [curs pedagogic pentru tineret] la câte ceva și care astăzi mai sunt de părere că ceea ce au așteptat ar trebui realizat, prin faptul că treceți, într-o anumită măsură, peste intențiile dvs. pur și simplu la ordinea de zi și le lăsați mâine afară, vă atrageți, poate, prin aceasta, mai întâi, reproșul: Da, am fost chemați, am fost invitați, iar acum suntem lăsați deoparte; nu se mai ocupă de noi mai departe, pentru că ceea ce s-a vrut, noi vrem în alt fel. Este foarte sigur: Se va forma un cerc dintre cei care sunt aici astăzi, care lucrează așa cum și-au propus.”
Următoarele notițe sunt, probabil, de asemenea o compilație foarte veche de afirmații ale lui Rudolf Steiner, care a fost copiată foarte des. Lehrs le-a preluat pe toate destul de literal în raportul său. – Copia din arhivă ce servește drept suport de text este o dactilogramă; pasajul ultim adăugat la copiere arată că acest exemplar provine din perioada de după anul 1950.
Despre ființa și acțiunea comunității noastre
(Expuneri ale lui Rudolf Steiner în discuțiile pregătitoare pentru fondare, scrise din amintire sau consemnate imediat după fiecare discuție)
„O adevărată comunitate este întotdeauna mai mult decât simpla sumă a membrilor ei. Astfel, Hermann Grimm a vorbit despre prietenia dintre Goethe și Schiller: Dacă se vrea exprimarea acesteia într-o formulă matematică, atunci nu este suficient să se spună: «G + S», ci aici trebuie să fie «G + S + S + G». Aici se adaugă, la ceea ce reprezintă doi oameni care se găsesc în acest mod, mereu încă ceva drept al treilea*. [Lehrs, p. 17.]
* Vezi p. 399.
„La ceea ce vreți dumneavoastră să formați este vorba despre faptul ca oameni din cele mai diferite căi ale vieții să se găsească împreună. Unul va merge pe o cale, celălalt pe altă cale în viață. Acest lucru îl va aduce pur și simplu viața. Această viață va deveni, în timpul imediat următor, foarte complicată. Atunci va fi necesar ca fiecare să considere cât mai concret posibil spiritul care este căutat prin comunitate. Aceasta înseamnă, însă, că înțelegeți următorul lucru: Ceea ce căutați este de a găsi un prieten în lumea spirituală. A-l găsi nici nu este greu. Ce contează, însă, este ca, odată găsit, să fie păstrată fidelitatea sufletească față de el. Trebuie să fiți în stare să vă promiteți vouă înșivă ceva și să vă rămâneți fideli față de cele promise. Ceea ce vă voi putea da va fi mereu doar una din jumătăți. Va fi ceea ce aveți nevoie drept fundament. Cealaltă jumătate trebuie să o adăugați dumneavoastră înșivă. – Fidelitatea față de promisiunea odată făcută față de sine și față de alții este toiagul ferm în viață” [Lehrs, p. 18.]
„Ceea ce este, ca spirit, plin de viață în antroposofie, nu e vreo «învățătură». Este mai degrabă un fapt, o ființă reală care conduce pe cineva prin viață. Ceea ce vreți este să fondați o comunitate care are ceva dintr-o astfel de conducere prietenească prin viață. Asemenea lucruri sunt aflate atunci când considerăm că spiritualul concret este extins peste întreaga viață.” [Lehrs, p. 18.]
„Comunitatea dumneavoastră va avea în sine ceva din ceea ce este taina primordială a tuturor comunităților omenești, că ceea ce facem noi înșine în cadrul societății nu poartă fructele pentru noi înșine, ci pentru ceilalți și că toate fructele pentru noi înșine vin de la ceilalți.” [Lehrs p. 18.]
La întrebarea lui Rudolf Steiner către noi, ce ne reprezentăm drept țel al strădaniei antroposofice a tineretului, o prietenă a răspuns, ca în toate birourile lumii să se întâlnească fețe atât de prietenoase ca acelea pe care le-a întâlnit la vizita ei la o întreprindere ce exista pe atunci în Stuttgart – „Der Kommende Tag”. Privitor la aceasta,Rudolf Steiner: „Nu acest lucru contează, ci altceva. Viața socială de până acum se aseamănă cu un mecanism, iar aici sarcina nu este de a lucra cu scopul ca pârghiile și manivelele mecanismului existent să fie activate cu fețe ceva mai zâmbitoare. Ci țelul trebuie să fie ca acest mecanism să fie înlocuit printr-un organism. Iar pentru început, ceea ce vreți aici nu poate fi nimic altceva decât creșterea unei plăntuțe gingașe. Reprezentați-vă ceea ce este mort în viața socială de astăzi asemănător cu niște pietre mari, iar plăntuța între aceste pietre. Ceea ce e mort are, într-o anumită măsură, o viață mult mai rezistentă decât ceea ce e viu, căci nu poate muri. Poate, cel mult, să fie măcinat. Iar pietrele vor fi măcinate! Dar aici trebuie să fiți atenți atunci, ca plăntuța să nu fie și ea măcinată între aceste pietre.” [Lehrs, p. 21.]
„Sufletele oamenilor de astăzi, ca urmare a dezvoltării generale, ajung la granița dintre intelectualitate și spirit. Aici le merge ca unui pește. Când peștele ajunge la suprafața apei și trage aer de afară și simte elementul aerului, el reacționează la asta cu impulsul de a se scufunda deosebit de adânc înapoi în apă. Astfel vor avea oamenii pornirea, în timpul ce vine, ca atunci când ajung pe neașteptate la granița intelectualității să se scufunde foarte adânc sub intelectual. Față de acest lucru va fi sarcina dumneavoastră să străbateți prin intelectualitate la supraintelectualitate, prin claritate la supraclaritate.” [Lehrs, p. 22.]
La întrebarea privind posibilitatea extinderii viitoare a comunității, el a spus: „Deveniți căutători de oameni!” (Am simțit acest cuvânt ca pe o metamorfoză, potrivită cu timpurile, a cuvântului lui Christos către apostoli: „Deveniți pescari de oameni!” – În perioada dezvoltării libertății personale, vine în locul „pescuitului” „căutatul”.) [Lehrs, p. 22.]
Privitor la apartenența anterioară a uneia dintre participante la mișcarea sionistă de tineret, a cărei relatare privitoare la experiențele ei l-a interesat în mod vizibil, el a spus îndreptându-se către noi toți: „Doar nu vreți să fondați ceva atât de mic precum este sionismul.” [Lehrs, p. 22.]
„Există două curente de istorie care curg în paralel: unul evident și unul care nu e evident. General cunoscut devine pentru oameni doar primul. Dar în spatele lui curge în ascuns celălalt. Acesta, care este cel care are efect de fapt, nu este permis să sece niciodată. În acest scop trebuie să se găsească din când în când la un loc grupuri de oameni care acționează mai departe în el. Înăuntrul acestui curent vreți să vă puneți prin comunitatea dumneavoastră.” [Lehrs, p. 22.]
„Atunci când vin oameni și îl roagă pe cercetătorul în spirit să le dea un conținut comun de meditație, și dacă îi conduce spre aceasta o voință cu adevărat serioasă, atunci poate lua naștere o forță mai mare pentru a realiza ceva în lume decât ar putea atinge un om de stat oricât de mare.” [Lehrs, p. 22.]
„Se pare că în prezent multe merg atât de neted pentru că merg mașinal. Dar mersul mașinii trece peste capetele oamenilor. Acest lucru devine tot mai mult o forță uriașă care acționează de la sine, și pe care oamenii nu o mai pot opri cu forțele lor de acum. Împotriva acestei forțe se poate să fii pregătit doar printr-o strădanie ce face efortul de a duce spirit până înăuntrul consecințelor extreme ale faptelor. Singur acest lucru va face posibil să ții piept în fața năvălirii mașinii de cultură, și anume că aduci spirit și iubire în voința ta. Prea puțini oameni dezvoltă în prezent adevărată inițiativă. Este multă dorință aici, dar puțină voință.” [Lehrs, p. 22.]
„Trebuie făcută distincția între rugăciune și meditație. Rugăciunea obișnuită servește astăzi îndeosebi satisfacerii sinei proprii. Adevărata meditație, însă, este o împlinire a voinței spirituale ce poartă în ea spiritul timpului. Acolo unde este exersată o astfel de meditație, acolo poate să acționeze o forță spirituală înăuntrul evenimentelor pământene. Lumi spirituale vor să acționeze astăzi înăuntrul evenimentelor pământene, dar pot face acest lucru numai dacă prin meditația omenească este creat spațiu pentru acest lucru. Se formează, prin aceasta, ceva ca un fel de cavitate în câmpul fizic, în care pot pătrunde ființe spirituale cu acțiunile lor. – Chiar dacă fizic va fi nimicit mult, chiar dacă în exterior va fi realizat aparent puțin: ceea ce este creat spiritual în acest fel, asta rămâne, asta își păstrează valoarea pentru viitor.” [Lehrs, p. 23.]
„Acum a venit un timp în care materialismul întărește în așa fel trupurile, încât individualitatea nu se poate încarna suficient. Mulți oameni umblă de aceea în prezent așa, încât au o parte a ființei lor ca un însoțitor lângă ei care nu poate locui în trup. Acela rămâne ascuns în spatele lumii senzoriale. Până la el este vorba să străbatem. Pentru aceasta este un mijloc meditația.” [Lehrs, p. 23.]
Asupra opiniei exprimate de un prieten că țelul nostru ar trebui să fie să putem să vorbim chiar și despre mese și scaune atât de spiritual cum se vorbește în rest doar despre ierarhii: „Nu, mai degrabă trebuie să vă dați sarcina de a învăța să vorbiți despre ierarhii atât de natural cum se vorbește în rest doar despre mese și scaune.” [Lehrs, p. 24.]
La întrebarea unui prieten, dacă ar fi să formeze comunitatea noastră un organ în trupul care ar trebui pregătit pentru ca ființa Anthroposophia să poată deveni activă pe Pământ: „Desigur, dar nu pentru o încarnare, ci pentru o încorporare. În existența pământeană. această ființă poate să pășească doar până la această stare. O încarnare va fi posibilă doar în alte condiții decât cele pământene.” [Lehrs, p. 25.]
La întrebarea privitoare la comunitatea trăirilor între aparținătorii de comunitate: „Da, vreți să fiți un suflet de grup care este conștient.” [Lehrs, p. 25.]
Despre efectul pe care l-ar avea asemenea exerciții comune: „Presupuneți că ați fi în total zece, iar fiecare dintre dumneavoastră ar realiza forța «doi»; atunci efectul total nu este 2 x 10, ci 210. Cu alte cuvinte: Înmulțirea forței nu are loc după legea multiplicării, ci după cea a ridicării la putere.” [Lehrs, p. 26.]
Privitor la modul necesar de comportament al nostru unii față de alții: „Fiecare dintre dumneavoastră va ajunge să stea în sarcini culturale foarte diferite. Nu toți dintre dumneavoastră vor avea de acționat în aceeași măsură spre afară. Unii vor sta mai în față, alții mai în fundal, în funcție de soartă și de înzestrare. Aici trebuie ca unii să se bucure de succesele celorlalți. Orice simțământ de rivalitate trebuie să rămână departe de dumneavoastră, prin aceea că trăiește în conștiența tuturor faptul că ceea ce realizează unul, el realizează prin forțele tuturor celorlalți.” [Lehrs, p. 26.]
„A se lega printr-o promisiune reciprocă pentru strădania către un țel spiritual comun și a se lăsa, într-aceasta, în acțiune și judecată reciproc cu totul liberi – o comunitate fondată pe așa ceva este cu totul nou în dezvoltarea omenirii și ceva de care astăzi este nevoie, ca de lucrul cel mai necesar.” [Lehrs, p. 26.]
„Pentru cineva care ajunge pe calea esoterică la anumite rezultate există ușor pericolul grandomaniei. împotriva acestui lucru, o asemenea comunitate ca a dumneavoastră poate să fie o protecție. Căci în ea vă străduiți, doar, împreună înspre trecerea peste Pragul lumii spirituale. Iar aici are să-și spună fiecare că cele atinse personal le datorează strădaniilor tuturor celorlalți.” [Lehrs, p. 26.]
După ce au fost date textele exercițiilor: „Acum trebuie să vă împărțiți viața în două! O parte se desfășoară în exercițiile dumneavoastră, cealaltă se desfășoară în viața exterioară. În prima absorbiți spiritul, apoi se va revărsa în viață în cealaltă, deja de la sine. Pentru aceasta este, însă, necesar să vă puneți cu totul în această viață exterioară.” [Lehrs, p. 26.]
„Pe calea pe care v-ați propus-o devenim mai sensibili decât am fost înainte pentru acțiunile ahrimanice din lume. Așa veți avea de suferit mai mult din cauza lor decât alți oameni. Iar aici va trebui să fiți atenți să nu cădeți în ispita de a fugi de această trăire cu aceleași mijloace cu care v-ați dobândit la început această sensibilitate.” (Acestea eram de părere că trebuie să le înțelegem așa, că trebuie să ne ferim să ne retragem în meditație ca într-un port protector.) [Lehrs, p. 22.]
„În câmpul fizic, puterea ahrimanică este astăzi atât de puternică, încât nici un Eu omenesc singular nu este pe măsura ei. De aceea nici un Eu omenesc nu trebuie să garanteze astăzi pentru faptul că poate, realmente, să ducă la îndeplinire o decizie, în măsura în care se referă la o faptă fizică. Însă câmpul pe care v-ați propus acum să realizați fapte este unul la care puterea ahrimanică nu are acces. De aceea, desfășurarea celor pe care vi le-ați propus aici depinde numai de dumneavoastră înșivă. De aceea aveți aici prima ocazie de a face fapte în libertate, prima ocazie de a exersa fidelitate” [Lehrs, p. 27.]
* * *
Aici trebuie să fie adăugat încă un cuvânt pe care l-am primit rostit de el, la o adunare cu el, cerută de noi, ce a avut loc la puține zile după incendiu. (Detalii despre această întâlnire se găsesc în raportul separat „Din perioada de început a cercului”.*) Aici a spus Rudolf Steiner în legătură [cu] cerința sa, de a cugeta tot mereu asupra impulsurilor originare ale cercului: „Trebuie să înțelegeți că ați decis să jertfiți libertate de dragul unei libertăți mai înalte.”
* Acest „raport separat” al lui Lehrs a fost conceput în anii 50, vezi p.396
După fotocopia unui memorandum din 1963, datat și semnat de mână de H. Hahn.
[Antet:] C. Brumberg Hansen
[Într-un scris de mână necunoscut:] Povestit de Herbert Hahn acestui prieten și notat de acesta în același timp.
Notițe din amintire(privitor la 16 octombrie 1922)
Rudolf Steiner a vorbit, printre altele, despre a fi tânăr și a deveni bătrân. El a spus aproximativ așa: „Acest lucru este de neevitat, să căpătați cândva aici un fir de păr grizonat, acolo un rid, căci trupul fizic trebuie și se impune să devină bătrân. Însă să fiți atent la un lucru: nu există nici un motiv pentru ca atunci sufletul să îmbătrânească și el. Da, de fapt nu are voie să devină și el bătrân. Pentru fiecare fir de păr grizonat care apare dintr-odată și pentru fiecare rid ce se înscrie, sufletul poate să-și adauge ceva proaspăt, tânăr. Doar atunci îmbătrânirea se petrece așa cum este voită de spirit.”
Tot în legătură cu aceasta a vorbit despre faptul că ar trebui să menținem vii tot mereu, ca în prima zi, impulsurile care ne conduc astăzi la fondarea unei comunități. „Vedeți dumneavoastră” – a spus el – „în lumea de fiecare zi este valabil cuvântul: Mătura nouă mătură bine. Se exprimă faptul că perii de la mătură se tocesc totuși treptat, oricât de buni au fost la început. Acest lucru nu e permis să fie valabil pentru dumneavoastră! Mătura dumneavoastră trebuie să primească zilnic peri noi.”
Altă dată a vorbit despre entuziasm și a exprimat faptul că adevăratul entuziasm ar fi atât de rar. Căci entuziasmul autentic nu ar consta din faptul că suntem înfocați în noi înșine și pentru noi înșine, numai atunci ar fi entuziasmul autentic și destul de puternic, când flacăra arde în noi atât de tare, încât alții pot să-și aprindă un foc de la ea. Aceasta vroia – conform amintirii mele – să spună cu cuvintele: „Dezvoltați schepsis-ul”. Am înțeles acest cuvânt mai întâi în sensul banal al deșteptăciunii sau istețimii. La aceasta, el ne-a dat explicația premergătoare.
* * *
În contextul culturii intelectualiste a prezentului, el a exprimat faptul că unilateralitățile și pericolele acestei culturi sunt recunoscute astăzi deja nu de puțini oameni. Însă că apare ca o înclinație de a decupla capul, pentru a se adânci în regiunile iraționale plăcute ale sentimentului și în adâncurile întunecate ale voinței. Pentru a se trăi deplin drept om, să fie ales, așadar, drumul de la cap în jos. Noi ar trebui – așa spunea el – să devenim conștienți de pericolele și iluziile ce sunt legate de acest drum ce merge coborâtor. Căci acest drum este o cale deviată, care contrazice întru totul ceea ce vrea spiritul timpului.
Capul – așa sublinia Rudolf Steiner – nu și-a cucerit degeaba claritate, cu toată unilateralitatea. Această claritate nu este permis să se piardă, ci trebuie să fie luată pe calea spirituală voită de spiritul timpului. Și anume trebuie să fie luată pe cale: De la cap în sus, dincolo de cap. Pe această cale este câștigat iraționalul prin supra-claritate. Aceasta e calea ce vrea să fie parcursă de o gândire michaelică.
* * *
Despre meditație și meditare, Rudolf Steiner a spus, printre altele, următoarele: Meditațiile sunt indicate pentru anumite situații din zi. respectiv ore ale zilei și ar trebui să fie făcute oricând și oriunde o permit condițiile, la anumite ore. Dar cineva din comunitatea aflată în devenire va fi întotdeauna primul care, spre exemplu, face meditația de dimineață, un altul va fi ultimul. Dar ambele meditații, în general toate meditațiile de dimineață ale comunității, se îndreaptă unele spre altele. Acest lucru se desfășoară așa, că meditația care a fost făcută prima s-a înscris în eter. Toate celelalte care urmează se cristalizează în jurul acesteia prima. Într-un anumit sens, pentru meditații este valabil, așadar, un „timp virtual”, care rezultă din situație și care permite totuși ca și ultima dintre aceste meditații de dimineață, care a fost făcută poate târziu datorită unor situații neprevăzute, să fie totuși încă „meditație de dimineață”.
Ceva foarte decisiv și chemător-îndatoritor a spus Rudolf Steiner despre sarcina și efectul meditațiilor. În timp ce, pe de o parte, pentru fiecare în parte și pentru comunitate ele sunt un organ al dezvoltării spirituale mai înalte, pe de altă parte, ele îi slujesc întregului Pământ. Forțele morale ale Pământului – așa explica el – sunt amenințate atât de mult de decădere în perioada noastră, încât această activitate meditativă are un efect nespus de semnificativ, vindecător pentru Pământ. Îndeosebi atunci când, așa cum se întâmplă într-o comunitate spirituală, forțele meditative se potențează în efectul lor.
În acest context, Rudolf Steiner a menționat și Comunitatea Creștinilor, care pășea în viață. Ea este un ajutor de salutat cu recunoștință, în acest serviciu pentru menținerea forțelor morale ale Pământului. Această indicație asupra semnificației obiective a Comunității Creștinilor devine cu atât mai semnificativă, cu cât Rudolf Steiner a indicat foarte apăsat faptul că este o mișcare independentă Comunitatea Creștinilor, la a cărei fondare el ar fi jucat doar un rol mijlocitor. Despre efectul meditației în comunitatea în devenire însăși, el a spus apoi, printre altele, și aceasta: „Va rezulta, la o atitudine corespunzătoare spiritului, un raport privitor la substanța spirituală formată prin meditații, un raport al fiecăruia față de întreg. Acest raport se va putea configura astfel: La un timp dat și pentru sarcini precise, tot ce este prelucrat prin comunitate se va concentra asupra unuia singur. El va fi miluit atunci pentru sarcinile sale, într-un anumit sens, cu întreaga substanță spirituală a comunității.
Dacă ceilalți care aparțin de comunitate înțeleg acum corect ce se întâmplă, ei devin lipsiți de invidie, ba chiar privesc cu o îndreptățită bucurie comună cum îi este dat unuia, în această clipă, totul. Acest unul nu va putea, invers, să pună aceasta doar pe seama propriilor sale virtuți sau talente, dacă acum îi reușesc multe. El va avea conștiența că el lucrează și acționează, în părți esențiale, și din ceea ce i-au dat ceilalți. Iar aceasta îl va chema la modestie și recunoștință.”
Când discuțiile pentru fondarea comunității se densificaseră și mai mult, Rudolf Steiner a spus într-o zi, mai departe, că ar trebui să vedem cum activitatea meditativă în sensul esoterismului nou, ce ia naștere acum, are o anumită corelație cu un fenomen al timpului ce îi este cunoscut doar inițiatului. Iar el a caracterizat acest fenomen al timpului după cum urmează. Există astăzi – spunea el – doar puțini oameni realmente bine încarnați, al căror Eu a pătruns realmente în trupul lor. Trupurile oamenilor au devenit tot mai mult și mai mult așa, încât o încarnare deplină devine tot mai dificilă. Dacă acum – a continuat el – vom face această meditație a comunității, de-abia prin ea se va realiza atunci o legătură mai profundă a sâmburelui ființei noastre cu învelișurile acestuia. Dar acest lucru, pentru că este un proces de naștere, poate să fie legat de un sentiment de suferință sau durere. „Poate să pună stăpânire” – cam așa spunea el cuvânt cu cuvânt – „pe unul sau pe altul dintre dumneavoastră, temporar, o melancolie inexplicabilă.” În fața acestei melancolii – sublinia Rudolf Steiner mai departe – nu ar trebui să ne speriem. Ar trebui să se străvadă prin ea și să o cunoaștem drept ceea ce este, drept umbra unui proces de încarnare recuperat. Pentru cel care nu recunoaște această întunecare a sufletului drept ceea ce este ea în realitate, poate să apară altfel un pericol. Acesta se va arăta într-o înclinație ce apare dintr-odată, de a vrea să fie amorțit. Și nu va fi atunci vorba doar de amorțeli în sensul banal, ci de amorțeli rafinate, cum ar fi prin ocupație exagerată și altele asemenea.
Toate acestea le-a spus Rudolf Steiner cu o deosebit de mare seriozitate. Se crea impresia ca și cum privea spre mari pericole, care vin asupra noastră din timpul care avansa în unilateralități. Atunci când ne înmânase meditațiile în dispoziția spirituală de neuitat, de descris ulterior, și ne vorbise despre ele, a spus ceva profund dătător de impuls. Aceste meditații ar putea să devină, la o folosire corectă, ceva ca niște ferestre spre lumea spirituală. Cuvintele și imaginile date reprezintă doar jumătate din ceea ce ne este încredințat. „Cealaltă jumătate” ar trebui să o găsim noi înșine prin activitate spirituală.
În clipa tocmai menționată, în care au fost date meditațiile, s-a desfășurat însă următorul lucru. Rudolf Steiner a spus, în timp ce ținea cartea de buzunar, violet, în care se aflau meditațiile, fie în mana, fie așezată în fața sa: „Puteți să considerați așa, că am fost ca și însărcinat să vă aduc acestea.”
Pentru scriitorul acestor rânduri, aceasta a fost una din cele mai înalte impresii pe care a primit-o vreodată în viață de la personalitatea Rudolf Steiner. Tot mai mult și mai mult i-a fost permis să trăiască modul în care, în acțiunea și atitudinea lui Rudolf Steiner însuși, în calitate de înaltă individualitate spirituală, lumea spirituală se revela în deplinătatea ei. În această clipă a fost însă sfâșiat un fundal spiritual doar intuit în spatele purtătorului inițierii din timpul nou, ca printr-un fulger. În această trăire a fost o indescriptibilă aromă de spirit, care se leagă pentru totdeauna de aceste meditații.
* * *
Printre diversele afirmații pe care le-a făcut Rudolf Steiner despre existența noastră înăuntrul culturii și civilizației lumii de astăzi, pentru mine iese în evidență din amintire, în mod deosebit, un apel foarte serios. Rudolf Steiner ne-a avertizat față de a construi inițiativele noastre, activitățile noastre, acolo unde sunt direcționate asupra unor țeluri mari, pe formele existente în lumea exterioară, create din rutină. Aceste forme – spunea el – au devenit vechi și sfărâmicioase, ele se îndreaptă fără salvare către pieirea lor. Noi trebuie să avem grijă peste tot să ne prelucrăm un fundament și un sol nou, pe care să ne putem mișca purtați de spirit.
Această afirmație a fost, ca și toate celelalte pe care le-a făcut în contextul fondării comunității, mutată într-o perspectivă foarte mare. Probabil cea mai mare s-a deschis atunci când a vorbit despre viitorul comunității în devenire: „Când această comunitate va fi fost fondată, vă puteți gândi că este desemnată pentru o acțiune amplă. Ar putea apărea cazul, ca niciunul dintre membrii comunității, la un anumit timp dat, să nu existe pe Pământ, astfel că ar fi considerată defunctă din punctul de vedere de fiecare zi. Dar ea nu va fi totuși stinsă atunci. Cu primii apartenenți la comunitate care se încarnează iarăși, ea s-ar întoarce pe Pământ.”
Afirmația ultimă răspunde în mod mulțumitor, fără rest la o întrebare ce a fost adresată adesea de unii membri ai comunității care s-au alăturat mai târziu. Era întrebarea dacă nu ar fi de considerat că, prin Congresul de Crăciun, și acest cerc esoteric de tineret ar fi dizolvat.
Dincolo de faptul că Rudolf Steiner a confirmat iarăși și a chemat comunitatea printr-o nouă întâlnire esențială în timpul Congresului de Crăciun, orice îndoială este îndepărtată prin cele tocmai scoase în evidență. Indicația asupra purtării impulsului comunității prin încarnări vorbește de la sine. Mult mai evident este gândul că fondarea tinerei comunități esoterice, din octombrie 1922, poate fi considerată drept unul din pașii pregătitori pentru Congresul de Crăciun din 1923. Și iarăși, și mai lipsit de îndoială este sigur că acestei comunități îi este dată, pentru purtarea marilor impulsuri ale Congresului de Crăciun, o îndatorire interioară de un gen deosebit.
Herbert Hahn,
Copenhaga-Charlottenlund,
12–14 august 1963
