Biblioteca antroposofică

CăutareIndex GALucrări OnlineUrmătoarea

Rudolf Steiner
ANTROPOLOGIA GENERALĂ CA BAZĂ A PEDAGOGIEI

GA 293

Traducere după:
Rudolf Steiner
ALLGEMEINE MENSCHENKUNDE ALS GRUNDLAGE DER PÄDAGOGIK
Editura Rudolf Steiner, Dornach/Elveţia 1992
GA 293
Pe baza notelor stenografice și a notele
auditorilor, nerevizuite de conferențiar,
editate de „Administrația moștenirii Rudolf Steiner”

Imaginea de pe copertă:
Rudolf Steiner ‒ Viaţă nouă (Mamă şi copil) 1924

Despre publicaţiile din opera sub formă de conferinţe
a lui Rudolf Steiner

Baza ştiinţei spirituale orientată antroposofic este constituită din lucrările scrise de Rudolf Steiner (1861-1925). Alături de acestea el a ţinut, între anii 1900 şi 1924, numeroase conferinţe şi cursuri, atât publice cât şi pentru membrii Societăţii Teosofice, iar mai târziu, ai Societăţii Antroposofice. Iniţial el voia ca aceste conferinţe, ţinute totdeauna liber, să nu fie fixate în scris, ele fiind concepute „drept comunicări orale, nedestinate tipăririi”. Dar când textele acestor conferinţe au început să fie răspândite sub diverse forme şi cu greşeli, fiind redactate de unii dintre auditorii săi, el s-a simţit răspunzător de a le ordona. Această sarcină i-a încredinţat-o Mariei Steiner von Sivers. Ei îi revenea alegerea stenografilor, administrarea textelor şi corectarea lor în vederea editării. Deoarece, din lipsă de timp, Rudolf Steiner nu a putut să corecteze el însuşi textele decât într-un număr foarte mic de cazuri, trebuie ţinut cont de rezerva sa faţă de toate scrierile de acest gen: „Totuşi, trebuie luat în considerare faptul că în stenogramele nerevizuite de mine există greşeli”.

În lucrarea sa autobiografică Cursul vieţii mele (capitolul 35) el se exprimă asupra raportului conferinţelor pentru membrii, care la început nu au fost accesibile decât sub formă de manuscris tipărit, faţă de scrierile sale publice. Pasajul respectiv este redat la sfârşitul acestui volum. Ceea ce este spus acolo este valabil, în acelaşi fel, şi pentru cursurile referitoare le diverse specialităţi, cursuri care se adresau unui număr mic de participanţi, familiarizaţi cu bazele ştiinţei spirituale.

După moartea Mariei Steiner (1867-1948) s-a început, conform liniilor directoare date de ea, editarea operelor complete ale lui Rudolf Steiner. Prezentul volum face parte din această ediţie. Date mai amănunţite referitoare la text se găsesc, atât cât este necesar, la începutul capitolului „Note”.

CUPRINS

ALOCUŢIUNE — Stuttgart, 20 august 1919

Şcoala Waldorf, un act de cultură. Şcoala Waldorf ca şcoală unitară. Necesitatea de a face compromisuri. Şcoală şi politică. Şcolile bolşevice ca locuri de îngropăciune a instruirii. Conducerea republicană a şcolii. Structurarea cursului de pedagogie: pedagogie generală, metodică, exerciţii. Şcoala Waldorf nu e şcoală doctrinară. Antroposofie şi instruire; predarea religiei. Trăsături necesare ale pedagogului: interes faţă de lume, entuziasm, elasticitate a spiritului, dăruire.

PRIMA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 21 august 1919

Aspectul moral-spiritual al problematicii educative. Fondarea şcolii Waldorf ca „act festiv al ordinii universale”. Orientarea culturii actuale înspre egoismul uman, după exemplul problematicii nemuririi. Educarea ca prelungire a „ceea ce au făcut fiinţe superioare înainte de naştere”. Despre problema „educării prenatale”. Legătura a două duble trinităţi la coborârea în existenţa terestră: omul spirit, spiritul vieţii, sinea spirituală şi sufletul conştienţei, cel al înţelegerii sau al afectivităţii, cel al senzaţiei (spiritul suflet) cu trupul astral, eteric şi fizic împreună cu regnul mineral, vegetal şi animal (trupul corporal). Armonizarea spiritului suflet cu trupul corporal ca sarcină a educatorului, prin 1. armonizare a respiraţiei cu procesul nervos-senzorial; 2. educarea ritmului potrivit dintre trezie şi somn. Însemnătatea relaţiei spirituale interioare dintre pedagog şi copil.

A DOUA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 22 august 1919

Psihologia fundamentată antroposofic, fundament al instruirii. Despre conceptele fără conţinut ale psihologiei moderne. Însemnătatea centrală a reprezentării şi a voinţei. Caracterul de imagine al reprezentării: oglindire a prenatalului. Voinţa ca germene pentru realitatea spiritual-sufletească post-mortem. Transformarea realităţii prenatale în reprezentări prin forţa antipatiei; potenţarea acestei forţe până la memorie şi noţiune. Potenţarea forţei simpatice a voinţei până la fantezie şi imaginaţie. Sânge şi nerv: tendinţa nervului de a se materializa, tendinţa sângelui de a se spiritualiza. Interacţiunea dintre simpatie şi antipatie în creier, în măduva spinării şi în sistemul nervos simpatic. Tripartiţia omului: partea de cap, cea de trunchi şi cea de membre. Interacţiunea dintre cele trei membre şi raportul lor cu Cosmosul. Formarea voinţei şi formarea reprezentării în pedagogie.

A TREIA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 23 august 1919

O vedere cuprinzătoare asupra legilor Universului ca fundament al existenţei de pedagog. Marea eroare a psihologiei actuale: partiţia duală a fiinţei umane. Legea înşelătoare a conservării forţei; formarea de noi forţe şi materii în om. Cuprinderea lucrurilor din natură ce mor, prin înţelegere, a celor în devenire prin voinţă. Despre fundamentul trupesc al sentimentului de eu. Momentul de libertate în gândirea lipsită de senzorialitate. Natura fără om: pericolul pieirii. Funcţiunea de ferment a cadavrului uman pentru dezvoltarea Pământului. Lucrarea forţelor aducătoare de moarte în sistemul (mort) al oaselor şi cel (muritor) nervos, a celor aducătoare de viaţă în sistemul sangvin şi cel muscular; despre rahitism. „Geometrizarea” oaselor. Geometria ca oglindire a mişcărilor cosmice. Omul nu ca privitor, ci ca „scenă” a lumii. Noua creare de materii şi forţe prin atingerea dintre sânge şi nerv. Despre metoda ştiinţifică: postulate în locul definiţiilor universale.

A PATRA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 25 august 1919

Sentimentul în raport cu voinţa. Omul cu cele nouă părţi ca fiinţă completă; manifestările voinţei în fiecare membru al fiinţei în parte: în cel trupesc, ca instinct în fizic, ca pulsiune în eteric, ca poftă în trupul senzaţilor; în sufletesc, ca preluare a voinţei în eu ca motiv; germinativ, în spiritual, ca dorinţă în sinea spirituală, ca premiză în spiritul vieţii, ca hotărâre în omul-spirit. Psihanaliza în căutarea voinţei inconştiente a „celui de al doilea om” din noi. Intelectualismul ca voinţă îmbătrânită, sentimentul ca voinţă în devenire. Despre educaţia socialistă. Formarea sentimentului şi a voinţei în educaţie: cultivarea sentimentului prin repetarea inconştientă, cultivarea voinţei şi mărirea forţei de decizie prin recapitularea conştientă. Însemnătatea exerciţiului artistic în acest context.

A CINCEA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 26 august 1919

Întrepătrunderea celor trei activităţi sufleteşti. Legătura dintre elementul de cunoaştere şi cel de voinţă, de procese antipatice şi simpatice în actul vederii; separarea mai puternică de mediu a omului, faţă de animal. Necesitatea întrepătrunderii reciproce dintre gândire şi voinţă. Separarea de lume în observare, legarea de lume în acţiune. Combaterea instinctelor animalice, „simpatice” prin incorporarea idealurilor morale. Întrepătrunderea activităţilor sufleteşti după modelul disputei dintre Brentano şi Sigwart despre capacitatea obiectivă de judecare a omului. Sentimentul, ca şi cunoaştere reţinută şi voinţă reţinută: evidenţierea simpatiei şi antipatiei ascunse în voinţă şi în gândire. Naşterea sentimentului în trupesc prin atingerea dintre sânge şi nerv, în exemplul ochiului şi al urechii. Disputa dintre Wagner şi Hanslick despre elementele de simţire şi de cunoaştere în ascultarea muzicală. Situaţia nefastă a psihologiei actuale în exemplul teoriei simţurilor. Greşeli ale kantianismului.

A ŞASEA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 27 august 1919

Structura completă a ciclului. Observarea omului până acum din punct de vedere sufletesc, în final, din cel trupesc, acum din cel spiritual: stări de conştienţă. Cunoaşterea prin gândire ca activitate trează, pe deplin conştientă, simţirea ca activitate seminconştientă, visătoare, voinţa ca activitate inconştientă, adormită. Lucrul cu copii visători şi apatici. Viaţa pe deplin trează a eului posibilă doar în imaginea despre lume, nu în lumea reală. Viaţa eului în activităţile sufleteşti: treaz-imaginativ în cunoaşterea prin gândire, visător şi inspirat inconştient în simţire, dormind şi intuitiv inconştient în voinţă; despre coşmaruri. Apariţia intuiţiilor în exemplul creaţiei lui Goethe la „Faust I”. Relaţia mai strânsă a voinţei intuitive cu cunoaşterea reprezentativă, faţă de simţirea inspirată. Retragerea capului din voinţa adormită.

A ŞAPTEA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 28 august 1919

Omul din perspectiva spirituală: observarea stărilor de conştienţă. Despre înţelegere. Scăderea capacităţii de preluare a spiritualului în trupesc odată cu înaintarea în vârstă. De la voinţa simţitoare a copilului la gândirea simţitoare a bătrânului. Observarea pur sufletescului la adult; momentul de libertate. Eliberarea simţirii de voinţă, ca sarcină a educaţiei. Esenţa sentimentului: concepţia eronată a psihologiei actuale, adevăratele cunoştinţe ale lui Moritz Benedikt. Natura dormind-visătoare a suprafeţei corpului, ca sferă a simţurilor: natura volitiv-sentimentală a senzaţiilor. Diferenţa dintre sentimentele copilului şi ale bătrânului. Trezia, visarea şi somnul în structurarea spaţială a omului: periferie şi interior dormind-visător, treaz ‒ sistemul nervos intermediar. Nervii în legătură cu sufletesc-spiritualul: formarea de spaţii goale pentru acesta, prin mortificare continuă. Somnul şi veghea în relaţie cu temporalul uman: uitarea şi amintirea.

A OPTA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 29 august 1919

Compararea proceselor uitării şi ale amintirii cu procesele adormirii şi trezirii în exemplul tulburărilor de somn. Procesul amintirii. Educarea forţei de amintire şi a voinţei prin acţiunea asupra obiceiurilor. Întărirea forţei memoriei prin trezirea interesului intensiv. Înţelegerea naturii umane prin structurare pe de o parte, prin cuprindere pe de alta. Cele douăsprezece simţuri. Despre simţul de eu şi despre diferenţa în perceperea eului străin (proces de cunoaştere) şi propriu (proces de voinţă). Despre simţul gândurilor. Structurarea celor douăsprezece simţuri în simţuri de voinţă (simţul tactil, al vieţii, al mişcării, al echilibrului), de simţire (al mirosului, al gustului, al văzului, al căldurii) şi de cunoaştere (de eu, al gândurilor, de auz, de vorbire). Descompunerea lumii prin cele douăsprezece simţuri; reunirea în judecare. Cuprinderea spiritului prin stări de conştienţă (veghe, somn, visare), a sufletescului prin stări de viaţă (simpatie, antipatie), ale trupului prin stări de formă (forma de sferă, de semilună, de linie).

A NOUA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 30 august 1919

Primele trei perioade de şapte ani. Cele trei membre ale gândirii logice: concluzia, judecata şi noţiunea. Viaţa sănătoasă a concluziei doar în viaţa deplin trează; coborârea judecăţii în sufletul visător, a noţiunii în cel adormit. Formarea obiceiurilor sufleteşti prin felul judecării. Efectul noţiunilor, coborâte în sufletul adormit, asupra formării trupului, îndeosebi asupra fizionomiilor astăzi adesea atât de uniforme. Necesitatea noţiunilor vii: caracterizare în loc de definire. Noţiuni fixe şi mobile. Construirea unei idei de om. Atitudinea fundamentală inconştientă a copilului (1) în primii şapte ani de viaţă: „Lumea este morală”, deci demnă de a fi imitată; impulsuri ale trecutului prenatal (2) în cea de a doua perioadă de şapte ani: „Lumea este bună”; viaţa în artă; savurarea prezentului (3) în cea de a treia perioadă de şapte ani în predispoziţia : „Lumea este adevărată”; învăţământul ştiinţific; impulsuri de viitor.

A ZECEA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 1 septembrie 1919

Fundamentul sferic în cele trei membre de viaţă: 1. cap (doar trupesc) ‒ forma de sferă e deplin vizibilă; 2. piept (trupesc-sufletesc) ‒ vizibil doar ca fragment de sferă, ca semilună; 3. membre (trupesc-sufletesc-spiritual) ‒ vizibil doar ca raze. Capul şi membrele ca manifestări ale inteligenţei, respectiv ale voinţei lumii; despre oase lungi şi oase netede în acest context. Craniul ca vertebră transformată. Oasele lungi ca os de cap transformat. Centrul sferei de cap, de trunchi şi de membre. Capul şi membrele în relaţie cu mişcarea lumii. Imitarea mişcării lumii în dans şi transpunerea ei în mu-zicalitate. Originea percepţiilor senzoriale şi a corelaţiei dintre artele plastice şi cele muzicale. Trup, suflet şi spirit în relaţie cu sfera capului, a trunchiului şi a membrelor. Conciliul 869: biserica catolică ca provocatoare a materialismului ştiinţelor naturii. Dezvoltarea capului din lumea animală. Însemnătatea sentimentului legăturii omului cu Universul pentru pedagog. Pedagogia ca artă.

A UNSPREZECEA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 2 septembrie 1919

Esenţa trupului omenesc în relaţie cu lumea sufletescului şi a spiritualului: capul ‒ trup cu totul format, sufleteşte visător, spiritual adormit; trunchi ‒ trezie a trupesc-sufletescului, visare a spiritualului; membre ‒ trezie a trupesc-sufletesc-spiritualului încă neformat. Sarcina educatorului din această perspectivă: dezvoltarea omului de membre, parţial a celui de trunchi, trezirea omului de cap. Efectul educativ al limbii („geniul limbii”) la vârsta timpurie, şi a laptelui matern („geniul naturii”) în primii ani de viaţă: trezirea spiritului adormit al omului. Trezirea intelectului prin activare artistică a voinţei în timpul şcolii generale. Influenţa educaţiei asupra forţelor de creştere ale copilului: stimularea creşterii prin solicitarea prea puternică a memoriei şi frânarea creşterii prin stimularea prea puternică a fanteziei. Despre necesitatea perceperii dezvoltării trupeşti a copilului prin pedagog de-a lungul anilor şi lipsa de sens a obişnuitelor dese schimbări de profesori. Copii de memorie şi copii de fantezie.

A DOUĂSPREZECEA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 3 septembrie 1919

Interrelaţionarea dintre trupul fizic şi mediu. Constituţia trupească a omului: învingerea permanentă a formelor animalice ce pornesc de la cap, prin sistemul de trunchi şi de membre; gândurile ca şi corelaţia lor suprasensibilă. Relaţia dintre sistemul de trunchi şi regnul vegetal. Respiraţia omenească ‒ proces contrar asimilării plantelor. Dezvoltarea vegetalului în om ca o cauză a îmbolnăvirilor. Mediul vegetal ca imagine a unor boli. Procesul uman de hrănire ca fază intermediară faţă de procesul de ardere de la plantă. Respiraţia ca proces anti-plantă. Legătura dintre procesul de respiraţie şi hrănire, trupesc şi sufletesc. Sarcina medicinii şi a igienei viitorului; căutarea bacililor de către medicina de astăzi. Relaţia sistemului de membre cu mineralul. Descompunerea continuă a mineralelor prin sistemul de membre; boli precum diabetul sau guta ca început al unui proces de cristalizare în corp. Viaţa eului în trupul de forţe. Sarcina trupului uman: dizolvarea mineralului; răsfrângerea plantei; spiritualizarea animalicului.

A TREISPREZECEA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 4 septembrie 1919

Configuraţia omului de membre (din afară înăuntru), opusă configuraţiei omului de cap (dinăuntru în afară). Omul ca „aparat de acumulare” a spiritual-sufletescului; caracterul aspirant al proceselor spiritual-sufleteşti. Crearea de materialitate suplimentară (formarea de grăsime) prin sistemul de piept-burtă; consumarea acesteia prin sufletesc-spiritualul activ în sistemul de membre. Acumularea de spiritual-sufletesc în cap şi „revărsarea” lui de-a lungul căilor nervilor. Impermeabilitatea la spirit a organic-viului; permeabilitatea fizic-mortificatului osos-nervos. Supraactivitatea spiritului la munca trupească, a trupului la cea spirituală. Activitate exterioară lipsită de sens şi cu sens, şi efectele ei asupra somnului; sportul şi euritmia în acest context. Activitatea sportivă excesivă ca „darwinism aplicat”. Insomnia ca urmare a activităţii corporale exagerate; lipsa de sens a „tocirii pentru examen”. Feluri sănătoase şi nesănătoase de activitate de gândire. Elementul educativ-social prin spiritualizarea muncii în afară, cel educativ-igienic prin irigarea sangvină a muncii înăuntru.

A PAISPREZECEA CONFERINŢĂ — Stuttgart, 5 septembrie 1919

Tripartiţia trupească. Tripartiţia capului în parte de cap, de piept (nasul ca plămân metamorfozat) şi de membre (gura); membrele ca maxilar metamorfozat. Sistemul de piept-trunchi între cap şi membre: tendinţa naturii superioare a pieptului înspre configurarea fină de cap (laringe şi vorbire), a naturii inferioare a pieptului la configurarea mai brută a membrelor (sexualitatea). Apelul la fantezie în materia ultimilor ani de şcoală generală; exemplul teoremei lui Pitagora. Condiţii de viaţă ale pedagogului: pătrunderea materiei de studiu cu voinţă însufleţită şi menţinerea în stare vie a fanteziei; pedanterie ca imoralitate. Concepţii ale secolului al 19-lea asupra utilizării fanteziei în pedagogie; Schelling. Motto pentru pedagog: fantezie, simţul adevărului, simţul răspunderii.

ANEXĂ: „Din cuvântarea la serbarea de deschidere a Şcolii Libere Waldorf,  cu cuvinte însoţitoare de Marie Steiner”

NOTE

Rudolf Steiner despre notiţele de la prelegeri

Lista lucrărilor lui Rudolf Steiner despre educație

Ediția Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner

AcasăIndex GALucrări OnlineUrmătoarea