În haosul economic și politic care a urmat prăbușirii din noiembrie 1918 a Germaniei, Emil Molt, conducătorul fabricii de țigarete Waldorf-Astoria din Stuttgart, a luat hotărârea să întemeieze pentru copiii celor angajați în fabrica sa o școală și l-a rugat pe Rudolf Steiner să-și asume sarcina întemeierii și conducerii ei.
La 7 septembrie 1919 a fost inaugurată „Școala Liberă Waldorf”, ca „școală unitară elementară și superioară”. În săptămânile care au precedat această deschidere, Rudolf Steiner a ținut, pentru dascălii aleși de el în acest scop, un curs de pedagogie, ca să-i familiarizeze cu noua lor misiune. Acest curs de cincisprezece zile a avut următoarea structură: dimineața la ora 9 a fost prezentată zilnic o conferință pe tema Antropologie generală ca bază a pedagogiei, în a doua jumătate a dimineții se ținea a doua conferință zilnică, pe teme metodic-didactice, iar după-amiaza aveau loc discuții pedagogice sub formă de seminar.
Conținutul cărții de față îl constituie seria acestor discuții de seminar. Celelalte două serii de conferințe, Antropologie generală ca bază a pedagogiei (GA 293) și Arta educației. Metodica și didactica (GA 294), au apărut deja de mai mult timp și sub formă de carte.
Fiecare din aceste trei serii sunt, până la un anumit punct, independente, fiind însă totodată legate între ele prin multe fire, în lung și în lat. Antropologia generală poate să pară cea mai rotunjită în sine, și totuși, mai ales în primele ei conferințe, are mare nevoie să fie întregită prin cele adăugate prin conferințele zilnice care urmau după ea, despre Metodică și didactică. Spre deosebire de aceasta, „Discuțiile de seminar” din aceste prime zile ‒ aici a fost prezentată în special teoria temperamentelor, în importanța ei pedagogică ‒ sunt relativ rotunjite în sine. Începând cu cea de-a patra zi de curs, situația se schimbă. Legătura strânsă dintre cele două conferințe prezentate înainte de masă se desface. În schimb, ceea ce a fost prezentat sub formă de conferință, în a doua jumătate a dimineții, referitor la metodică și didactică, se unește strâns cu ceea ce se elaborează după-amiază, sub formă de seminar, în jurul aceleiași teme. De acum înainte, aceste două serii de conferințe se întrepătrund ca dinții unei roți zimțate. Astfel, de pildă, problemele predării cunoștințelor despre animale sunt tratate în conferințele metodic-didactice din timpul dimineții, iar cele ale predării cunoștințelor despre plante, după-amiază, la seminar.
O formă deosebită a fost dată zilei de închidere a întregului curs. La fel cum fiecare măsură pe care trebuie s-o ia predarea în domeniul metodic e necesar să se dezvolte dintr-o antropologie reală, dintr-o cunoaștere temeinică, ce cuprinde trupul, sufletul și spiritul omului în creștere, tot astfel arhitectonica treptată a școlii, planul ei didactic, trebuie să rezulte în mod organic din antropologie. De aceea, cele trei serii de conferințe ale cursului au putut să conflueze la sfârșit în descrierea unui asemenea plan didactic și să ajungă la o încheiere, acestei teme fiindu-i consacrate în ultima zi nu numai cele două conferințe de după-amiază, ci și o parte a ultimei discuții de seminar, a cincisprezecea.
Astfel, cele două serii de conferințe se sprijină și se completează reciproc în variate feluri. Din acest motiv, o înțelegere cu adevărat temeinică a unei singure cărți este prea puțin posibilă, dacă nu apelăm mereu în paralel la celelalte două.
În cadrul discuțiilor de seminar, Rudolf Steiner a împărțit sarcini și probleme de natură pedagogică generală sau special didactică, iar de la prelucrarea lor, de către participanți, au pornit discuții vii, în cadrul cărora el a intervenit de multe ori cu descrieri fundamentale mai lungi. Numai despre asemenea expuneri mai largi putem spune că au fost notate cuvânt cu cuvânt, sau aproape cuvânt cu cuvânt. Din cele spuse de Rudolf Steiner în cadrul discuțiilor vii, multe ne-au rămas doar fragmentar, unele absolut deloc. Cititorul ar trebui să-și amintească mereu de acest lucru. Ceea ce au spus diferiții participanți la seminar a fost transmis numai în măsura în care acest lucru a părut necesar, pentru a face să apară în toată claritatea mersul discuțiilor în contextul cărora se află observațiile intercalate ale lui Rudolf Steiner.
În ceea ce-i privește pe primii dascăli ai Școlii Waldorf, s-a putut presupune că ei cunosc lucrările fundamentale ale științei spirituale antroposofice. S-a presupus, de asemenea, că ei cunosc și ceea ce au încercat să realizeze Rudolf Steiner și colaboratorii săi, în lunile precedente ale anului 1919, pentru înnoirea vieții sociale, precum și cele sintetizate de el în cartea Punctele centrale ale problemei sociale (GA 23).
Și cititorul actual al cărții de față ar trebui să cunoască aceste idei spiritual-științifice și sociale fundamentale sau să caute să le cunoască, pentru că altfel nu se poate aștepta să ajungă la o înțelegere deplină și la o judecată obiectiv întemeiată a celor spuse aici referitor la pedagogie.
