Permiteți-mi să mă extind mai mult asupra câtorva detalii pe care ieri mi-am luat libertatea să le menționez. Totuși, nu le voi putea expune decât sub formă de indicații, pentru a vă trezi interesul. În același timp, în legătură cu tot ceea ce am spus ieri în materie de medicină și din punctul de vedere pe care l-am prezentat, se pot aduce multe dovezi, pe care nu le vom putea evidenția astăzi, într-un timp atât de scurt.
Ieri am arătat că, datorită antrenamentului în vederea cunoașterii, sufletul uman poate să distingă cu adevărat la om corpul fizic propriu-zis și ‒ deoarece trebuie să folosim o terminologie, dar nu trebuie să ne formalizăm în această privință ‒ ceea ce am numit corp eteric, ca primă parte constitutivă suprasensibilă a naturii umane. Am arătat apoi că trebuie să distingem corpul astral, pe care l-am amintit ieri când am vorbit despre funcția renală și, în sfârșit, trebuie să mai distingem la om organizarea Eului. Când vorbim despre om, fie el sănătos sau bolnav, este important întotdeauna să reținem că cele patru părți constitutive exercită la prima vedere niște funcții absolut diferite. Acestea interferează, se influențează reciproc, fie că e vorba de sănătate, fie că e vorba de boală. Astfel, nu ne putem reprezenta cu adevărat sănătatea sau boala omului decât dacă suntem în măsură să avem prezent în spirit faptul că unitatea ființei umane rezultă, aș spune, din confluența celor patru niveluri funcționale diferite. Am menționat ieri că procesele patologice sunt, de fapt, niște procese naturale. Observația lipsită de prejudecăți nu poate găsi o graniță între așa-zisele procese normale și procesele patologice din organismul uman, dacă ea nu cunoaște această împărțire a naturii umane. Căci această împărțire ne permite să știm că funcționarea anormală, patologică, a entității umane rezultă din intervenția excesivă a uneia dintre aceste patru părți constitutive.
Dar nu ajungem să ne reprezentăm cum cooperează diferitele forțe sensibile și suprasensibile în edificiul minunat al corpului uman fără o anumită noțiune, pe care am conceput-o acum mai bine de treizeci și cinci de ani. Dar abia în cursul ultimilor ani am îndrăznit să o exprim. Doar în ultimii ani am putut găsi curajul de a o exprima [Nota 3] și vom vedea că cercetarea despre care este vorba aici a fost condusă într-un mod nu mai puțin conștiincios decât ceea ce este considerat astăzi cercetare științifică. Iată despre ce este vorba.
În plus, noi trebuie să mai discernem în om sistemul neuro-senzorial, localizat mai ales în cap. Ei bine, natura omului ne permite să afirmăm că acest sistem localizat mai ales în cap se extinde la întregul om și că în el cele patru părți constitutive ale ființei umane interferează. Ca să vorbim exact despre sistemul neuro-senzorial, putem spune, la urma urmei: în capul său, omul este mai ales „cap”, dar organizarea capului se extinde la omul întreg.
Apoi, organizarea ritmică, în sensul cel mai larg al cuvântului, interferează cu sistemul neuro-senzorial al omului. Ritmurile respirației și circulației sunt manifestările cele mai remarcabile din cadrul omului ritmic. Dar trebuie să ținem seama și de alte ritmuri: ritmul somn-veghe, ritmul care se exprimă în sensul cel mai restrâns în digestie ș.a.m.d. La rândul său, sistemul ritmic este răspândit în întregul om și se localizează mai ales în partea sa mediană. În sfârșit, trebuie să discernem, în al treilea rând ‒ considerându-l într-un fel sau altul ‒, sistemul metabolismului și al membrelor. Este sistemul care slujește în principal mișcările omului și care se află și el răspândit în întregul organism. Sistemul metabolic și sistemul motor sunt legate între ele în mod absolut, ceea ce va reieși, poate, din considerațiile ce urmează.
Ei bine, cu toate că aceste sisteme interferează, ele trebuie diferențiate în mod clar. Astfel încât putem spune că, în organizarea neuro-senzorială, corpurile fizic, eteric și astral, ca și organizarea Eului, lucrează altfel decât în organizarea ritmică sau în organizarea metabolismului și a membrelor. Corpurile fizic, eteric, astral și Eul sunt prezente în cele trei sisteme, dar fiecare din aceste părți constitutive ale naturii umane intervin în mod diferit în fiecare din aceste sisteme. Nu putem vorbi în cunoștință de cauză despre omul sănătos sau bolnav decât atunci când știm să spunem cum intervine, de exemplu, organizarea Eului sau corpul astral în sistemul cefalic. Voi reveni cu un caz concret.
Să examinăm organizarea capului, și anume modul în care sistemul neuro-senzorial este localizat în cap. Și aici vorbim, desigur, despre omul întreg, căci ceea ce intră aici în discuție în privința capului corespunde, de asemenea, într-o măsură mai mică, sistemului ritmic, situat în partea mediană omului, și omului din sistemul metabolismului și al membrelor. Dar ceea ce contează, în esență, poate fi înțeles studiind capul, unde, cu rezerva pe care am enunțat-o, e vorba în primul rând de o localizare în această regiune cefalică. Omul este, de asemenea, în întregime cap, dar eu nu voi studia decât organizarea cefalică din cap în sens restrâns. Sistemul neuro-senzorial este localizat mai ales la acest nivel. Diferitele organe ale percepției senzoriale își prelungesc acțiunea lor până în interiorul organismului uman; acest lucru trebuie să-l spunem când ne referim la organele de simț. Acum, întreb eu, despre ce este vorba când vorbim de organizarea senzorială? Nici aici nu pot să ofer decât un fel de orientare.
De obicei, organizarea senzorială este abordată într-un mod foarte abstract, nu sunt evocate decât niște simple concepte. Desigur, sunt abordate bazele anatomo-fiziologice, dar ‒ acest lucru reiese din discuțiile pe care le găsim în fiziologie, de un diletantism îngrozitor ‒ funcționarea adevărată a sistemului senzorial nu este descrisă de nimeni în mod corect. Căci, în această sferă, raportul se inversează, astfel încât putem spune că raportul dintre funcția respiratorie și funcția senzorială este invers față de raportul dintre circulația sangvină și funcția digestivă. În mare, funcția digestivă este, într-un fel, o circulație sangvină densificată, sau invers: ceea ce circulă în sânge este un proces digestiv devenit mai fin. Iar procesul senzorial este un proces respirator devenit mai fin. Aș mai putea spune și că procesul respirator este un proces senzorial mai grosier. Deosebirea dintre aceste două procese este cantitativă, nu calitativă. De unde motivul pentru care metoda pe care filosofia hindusă a practicii yoga o prescrie pentru a se ajunge la aprofundarea cunoașterii nu recurge la un proces neuro-senzorial obișnuit, ci la un anumit proces respirator modificat. Astfel, exercitarea practicii yoga nu poate ajunge la altceva decât la o cunoaștere oarecum rudimentară. De fapt, această localizare inferioară de către filosofia yoga a procesului de cunoaștere, deplasat în procesul respirator, revelează o înțelepciune profundă. Ceea ce se petrece în interiorizarea impresiilor senzoriale este asemenea unui proces respirator spiritualizat. S-ar putea spune că în acesta, acolo unde se realizează în mod normal percepția senzorială, funcția Eului și a corpului astral trebuie să se exercite cât mai liber posibil. Aceste funcții trebuie să poată acționa în ochi, în ureche, dar în așa fel încât acțiunea lor să se transmită în mod efectiv organizării fizice.
Studiind acest fapt în cazul ochiului, iată ce aflăm: În ochi există mai întâi organizarea sa fizică. Aceasta conține corpul eteric al ochiului, care are misiunea de a-l face să trăiască. Apoi avem organizarea astrală și cea a Eului. Acțiunea lor în ochi trebuie să fie independentă, dar ea trebuie să ia în stăpânire substanța fizică a ochiului. Ei bine, în sensul celor sugerate ieri, ceea ce se află în organismul uman există și în natura exterioară. Dar procesul natural nu se află în om ca proces sănătos, ci ca un fenomen patologic. Fiecărui proces inerent organismului uman îi corespunde un proces sănătos în cadrul faptelor din natură. Procesul din natură corespunzător organelor senzoriale este, prin excelență, funcția fixată în siliciu, în cuarț, în acidul silicic, dacă priviți ca pe un proces viu ceea ce apare în stare solidificată, oarecum încremenită. Așa stau lucrurile cu toate corpurile solide, care nu sunt altceva decât niște procese, niște fenomene încremenite. Observând procesul silicic, trebuie să spunem că de fiecare dată când ne aflăm în prezența siliciului, și acest lucru este valabil și în privința altor substanțe naturale, dar mai ales a siliciului, ne aflăm, de fapt, în prezența procesului care corespunde la om cu ceea ce se petrece în ochi sau în alte organe de simț. În legătură cu aceasta, nu avem voie să spunem că aici găsim cuarțul ca substanță. Ceea ce avem în ochi și în alte organe de simț este identic, în natura sa de proces, cu ceea ce se petrece în cuarț. Așadar, în organele de simț acest proces se dovedește identic cu procesul cuarț. În privința analogiei faptelor cu natura exterioară, descoperim, în acord cu mineralogia, că există o armonie între tot ceea ce poate conține în sine un proces cum este acela din cuarț și proprietățile organizării fosforului. Priviți, așadar, afară, în natură, procesul viu care este fixat în fosfor, examinați interacțiunea acestor două procese și veți avea același proces care se desfășoară în ochiul uman, luat ca exemplu pentru întreaga organizare senzorială. Datorită interacțiunii unui proces cum este acela al fosforului cu un altul, cum este acela al siliciului, ochiul este organul în care poate interveni în organizarea fizică ceea ce posedă omul ca Eu și corp astral. Organizarea fizică trebuie să creeze peste tot condițiile pentru intervenția corectă a ceea ce este spiritual.
Iată un alt fapt. Dacă procesul care se desfășoară în ochi prin această interacțiune, de altfel intimă și armonioasă, dintre procesul fosfor și siliciu s-ar continua până în creier, noi am fi invadați în întregime de un proces senzorial. Atunci noi am fi dăruiți cu totul naturii și nu ne-am putea detașa de ea ca ființe umane. Dar ființa umană trebuie să se desprindă de natură. De aceea, creierul trebuie să fie sediul unui alt proces decât acela al simțurilor, un proces care să izoleze ființa umană de procesele naturii. Ceea ce se produce în ochi nu face decât să prelungească în viața organului un proces al naturii exterioare. Într-adevăr, organele de simț sunt ca niște golfuri care pătrund în om. Creierul, dimpotrivă, trebuie să fie un spațiu al autonomiei.
Și acest lucru se produce datorită unui proces pe care îl întâlnim în natura exterioară. Dacă m-aș exprima în termenii psihologiei, aș spune că trecerea de la percepție la reprezentare, datorită organizării umane și în cadrul sistemului neuro-senzorial, este un proces care corespunde acelor procese care se găsesc în natură în plumb. Astfel, putem spune că atunci când ceea ce sesizează ochiul prin percepție trece până la sistemul nervos, acestui proces trebuie să-i răspundă un proces asemănător celui din plumb. Numai în acest fel omul poate și gândi ceea ce vede. Creierul devine astfel un organ de gândire, altfel ar fi și el doar un organ de percepție. Iată cum a devenit ființa umană autonomă.
Cu aceasta, eu am atras atenția asupra unui fapt caracteristic pentru organizarea cefalică. Am spus că ceea ce se desfășoară afară în procesul plumb trebuie să aibă loc în organizarea cefalică, pentru ca în om să se poată realiza procesul gândirii.
Așadar, să observăm procesul plumb nu în raport cu organizarea nervoasă, în care la nașterea omului prezența plumbului este doar funcțională, nedecelabilă, ci în relație cu organizarea digestivă și, de exemplu, chiar până la saturnism. Observați acum toate fenomenele care apar în zona metabolismului și a membrelor sub influența plumbului. Veți desprinde, astfel, o imagine care cuprinde diferite simptome, dar care rezumă în modul cel mai caracteristic sindromul de demență senilă, de exemplu, sau de arterioscleroză cerebrală. Este imaginea organismului uman care se degradează o dată cu vârsta. Cu alte cuvinte, procesul care în creier îmi garantează independența ca ființă umană, devine boală la polul digestiv și în sistemul metabolismului și al membrelor. Așadar, ceea ce este proces patologic în sistemul metabolismului și al membrelor este o funcție organică necesară pentru sistemul neuro-senzorial. Considerând, așadar, scleroza ca pe o moarte lentă, trebuie să mai spun că, într-un mod atenuat, scleroza trebuie să domnească fără încetare în capul uman, unde ea este ceva normal.
Iată, așadar, deosebirea dintre cele trei părți ale entității umane: ceea ce este normal într-una din părți, în sistemul neuro-senzorial, este boală în altă parte. Dar am pus deja ieri problema comportamentului nostru terapeutic.
Trebuie să despovărăm corpul astral și organizarea Eului de procesul patologic, de acțiunea pe care ele trebuie să o îndeplinească tocmai atunci când procesul patologic se desfășoară fără a întâlni obstacole. Ce facem, așadar, în caz de scleroză? Trebuie să procedăm în așa fel încât să despovărăm corpul astral al omului în sistemul digestiv și al membrelor de ceea ce ține de corpul îmbătrânit, pe cale de dezagregare, sclerozat. Este ceea ce putem realiza cu ajutorul plumbului, administrat într-un anumit dozaj. În acest fel am ajuns noi să realizăm un remediu. Îl veți găsi la numărul 1 pe lista medicamentelor noastre, ca remediu pentru arterioscleroză. Este clar, din capul locului, că trebuie să avem un efect asupra arteriosclerozei dacă îi administrăm omului procesul plumb sub formă de substanță. Dar trebuie să procedăm în așa fel încât plumbul să devină activ. Nu am spus că după ce am introdus plumbul în organism l-am făcut să fie activ. Trebuie să ne mai cucerim și alte elemente ale adevăratei cunoașteri a ființei umane, care ne vor învăța ce să facem.
Desigur, este util să putem distinge în organismul uman forțele de construcție și forțele de deconstrucție. Tocmai acestea din urmă acționează în caz de scleroză, când organismul uman se degradează. În cap, în creier, organismul uman se degradează fără încetare, căci creierul este supus în permanență unei ușoare scleroze. Așa este organizarea lui. Totul depinde, așadar, de capacitatea de a distinge procesele de deconstrucție de cele de vitalizare propriu-zise, de construcție, de creștere. Dacă distingem în mod corect cele două procese, putem aprecia valoarea eminentă a proceselor de construcție din organismul uman. În perioada primei copilării, ele domnesc în întregul organism, încă neîmpovărat de organele care slujesc gândirii, nici de cele care țin de restul activității sufletești. Corpul nu trăiește atunci decât în organizarea sa de creștere. Să luăm raportul dintre funcția lactagogă și organismul copilului. Găsim în această funcție tocmai forțele de care are nevoie organismul în copilărie. La o vârstă mai înaintată, noi nu ne mai putem procura în același fel forțele plastice, întotdeauna necesare, pe care le primim în copilărie prin lapte. Chiar la o vârstă mai înaintată, noi avem nevoie de forțele plastice, de forțele formatoare, care fac ca hrana pe care o absorbim să se transforme în formele organismului. Se dovedește că nimic nu este mai de folos pentru aceste forțe cu acțiune plastică, pentru aceste forțe formatoare, și nu favorizează atât de mult asimilarea substanțelor ingerate de organismul uman, decât consumarea frecventă de miere în cantități foarte mici. Într-adevăr, mierea acționează asupra organismului metabolism-membre, tot așa cum laptele acționează mai ales asupra organismului cerebral al copilului. Acest lucru arată că mierea conține niște forțe formatoare speciale, pe care nu le putem descoperi prin simpla analiză chimică a mierii, ci prin noțiunea cu adevărat vie a raportului pe care îl are omul cu celelalte substanțe din Univers. Interpretarea care ține seama de toate detaliile arată că mierea se adresează organismului uman prin intermediul corpului astral, mai ales în așa fel încât acesta să-și poată exercita forțele formatoare. Funcția formatoare a mierii poate fi susținută prin adăugare de zahăr, cu condiția ca organismul uman să-l suporte. De aceea, primul nostru remediu împotriva sclerozei este un preparat compus din plumb, miere și zahăr, reunite într-un mod funcțional foarte special.
Ceea ce arată că și procedeul este important. Căci modul de preparare trebuie să suscite o funcționare internă a forțelor plumbului împreună cu cele ale mierii și ale zahărului. Remediul este preparat în așa fel încât, odată introdus în organismul uman, el ia asupra lui forțele sclerozante. El despovărează de forțele sclerozante corpul astral și organizarea Eului. Acestea sunt eliberate și pot acționa în folosul organizării normale și sănătoase a omului. Acțiunea pe care o introduc în organism prin acest preparat revenea înainte Eului și corpului astral, care, prin aceasta, nu erau libere și își îndreptau funcțiile lor spre procesul patologic. Acum, eu transfer procesul patologic asupra preparatului. Plumbul este aici deosebit de activ. El ia asupra sa acțiunea sclerozantă, căci aceasta este natura sa. Înainte de aceasta, trebuie să caut în viața organismului calea pentru a aduce plumbul acolo unde trebuie el să acționeze. Aceasta se face prin asocierea cu mierea și cu zahărul.
Astfel, preparatele noastre sunt executate în așa fel încât, în primul rând, ele să conțină mai ales ceva care să ia asupra sa procesul patologic. Compoziția și modul de elaborare sunt realizate în așa fel încât substanța care trebuie să se încarce cu procesul morbid să se răspândească în mod convenabil în organism. Producerea preparatelor noastre este, așadar, perfect rațională. În Institutul nostru Clinic din Arlesheim am putut utiliza aceste remedii și Doamna Doctor Ita Wegman a urmărit etapele acțiunii lor. Acest mod de a vindeca face să iasă în evidență, într-adevăr, starea în care se găsește organismul uman și apoi modificarea respectivă datorată medicamentului. Observând această modificare, văd care este procesul terapeutic. Observ ceea ce am presupus. Iată ce este important la metoda noastră: ea nu constă în experimentări exterioare și constatări statistice, ci prevede în mod rațional ceea ce trebuie să se întâmple. Putem apoi verifica, încă de la primul stadiu, ce se petrece, dacă suscităm, într-adevăr, efectele adecvate.
Tot în acest fel vedeți cum acționează în Equisetum siliciul, pe care l-am menționat ieri. Am spus că, așa cum este el conținut în Equisetum, siliciul acționează asupra funcției renale. Din punct de vedere anatomic și fiziologic, noi nu suntem aproape deloc atenți la faptul că nu putem separa decât în mod abstract sistemul neuro-senzorial de sistemul circulației și al metabolismului. În unele privințe, toate organele sunt niște organe se simț. Cât despre rinichi, el este un organ abdominal foarte important. Folosind așa cum am explicat ieri siliciul, sub forma în care există el în Equisetum, eu fortific senzitivitatea rinichiului și acționez asupra proceselor care apar în organismul uman ca urmare a atenuării senzitivității interne a rinichiului.
Ceea ce se observă în mod evident în organele de simț se poate aplica, în anumite privințe, întregului organism. Așa este, de exemplu, acțiunea fosforului într-un caz deosebit de spectaculos. Este foarte interesant să observăm fenomenele fiziologice și anatomice ale embriogenezei umane. Aici, două procese își unesc acțiunea, dar modul actual de a privi al anatomiei și fiziologiei nu le distinge aproape deloc. Există, în primul rând, toate fenomenele legate de ovulul fecundat. Apoi există tot ceea ce acționează asupra chorionului de la periferia uterină, pornind de la organele feminine care înconjoară embrionul. Examinarea acestor date arată că întreaga organizare nu este impregnată doar de organizarea fizică, ci și de organizarea corpului eteric, a corpului astral și a Eului. Să studiem mai întâi procesul pe care vreau să-l calific drept centrifug, căci el radiază spre exterior. Este vorba de ceea ce emană de la celula germinală fecundată, de ceea ce nu încetează să se dezvolte prin diferențiere progresivă pentru a deveni embrionul central. În acest proces avem ca efect principal, ca efect predominant, ceea ce putem regăsi în procesul fixat în substanța argint. Oricât ar părea de paradoxal, avem în substanța argint un principiu care merge până la excreție, tocmai despre aceasta este vorba, excreția care se produce atunci când ovulul se separă de organismul uman. În argint și în ceea ce este funcțional în acest metal avem forțele de excreție active în om și prezente în natură în substanța argint. Acțiunea eminamente excretorie a argintului prezintă, într-un dozaj convenabil, un interes extraordinar pentru abdomenul uman. Astfel, introducând substanța argint în procesul digestiv, într-un dozaj subtil și împreună cu ingredienții și aditivii necesari, putem acționa tocmai asupra organelor de excreție. Dacă procesele de excreție sunt încetinite, putem acționa asupra lor în mod foarte semnificativ.
Să examinăm acum acțiunea centripetă de origine uterină, de origine exterioară. Avem din nou, într-o substanță exterioară, și anume fosforul, acțiunea centripetă care pornește de la pereții uterini și se îndreaptă spre embrion. Regăsim aici sensul forțelor conținute în funcția fosforului. Acțiunea lor este opusă în mod direct forțelor din argint, făcând ca totul să intre în om. În timp ce argintul dezvoltă în special în abdomen funcția excretorie, fosforul realizează funcția inversă. Astfel că în argint avem un mijloc de a face să apară forma corpului fizic al omului, în timp ce fosforul are facultatea de a dizolva această formă. Fosforul are acțiune centripetă și dizolvă organizarea fizică a omului, o face să dispară pentru corpul astral și pentru Eu. Fosforul expulzează organizarea astrală și Eul în afara omului. În această privință, substanțele argint și fosfor sunt diametral opuse.
În ceea ce privește omul ritmic și cefalic, sistemul circulator și sistemul neuro-senzorial, mai există un element opus polar fosforului, și anume carbonatul de calciu. Introdusă în organismul uman, și această substanță prezintă tendința specială de a acționa asupra excreției. Într-adevăr, carbonatul de calciu este astfel alcătuit încât în el apar în mod exterior și natural forțele umane radiante, forțele centrifuge. Când aceste forțe radiante sunt prea puternice și de aici rezultă niște fenomene patologice, eu le pot îndepărta tocmai cu ajutorul unor preparate pe bază de calciu. Fapt care apare în mod clar când observăm că în carbonatul de calciu administrat organismului uman se află ceva care acționează în sensul excreției. Aș vrea să spun că în zonele inferioare ale omului se găsește un concurent, argintul. Dar carbonatul de calciu își exercită și aici acțiunea excretoare. Astfel încât, peste tot, această substanță face să iasă din organism ceea ce este lichid și gazos. Forțele sale localizate în organismul uman se află și la baza expirației, el are puterea de a acționa ca motor al expirației. Pe de altă parte, el conține forțele care expulzează căldura din organizarea neuro-senzorială. În partea inferioară a omului el acționează expulzând lichidele, în omul ritmic tinde să expulzeze substanțele gazoase, în organizarea neuro-senzorială expulzează eterul căldurii sau căldura.
În toate privințele, acțiunea carbonatului de calciu se opune acțiunii fosforului, a cărui acțiune o puteți studia în cadrul intoxicației cu fosfor. Această substanță acționează în așa fel încât ea face să intre în sistemul metabolismului și al membrelor ceea ce este lichid sau, mai bine zis, ceea ce este solid, dar în soluție, el fiind astfel agentul inspirației, al procesului respirator îndreptat spre interior. El face să intre elementul gazos în organism, încălzind astfel sistemul neuro-senzorial. Tot așa cum carbonatul de calciu prezintă tendința de a exterioriza, fosforul pregătește în organismul uman albia pentru funcțiile corpului astral și ale organizării Eului, care atunci îl pot pătrunde.
Datorită acestei expulzări cu ajutorul carbonatului de calciu, corpul astral și Eul pot pătrunde în om. În schimb, ceea ce introduce fosforul în sfera organizării fizice expulzează corpul astral și, totodată, Eul. Puteți observa aceste fenomene într-un mod superficial în faptul că, într-un fel, carbonatul de calciu înlănțuie de corpul fizic Eul treaz și corpul astral treaz. Dar ce semnifică această înlănțuire decât a suferi de insomnie? Dacă eu sunt incapabil să-mi extrag Eul și corpul astral din organism, eu sufăr de insomnie. Dacă funcția fosforică nu se opune funcției calcice, aceasta din urmă nu încetează să fie cauză de insomnie și cauză a tuturor procesele legate de aceasta. De îndată ce faceți să intre în organismul uman procesul fosfor, dvs. stimulați, de fapt, capacitatea de a adormi. Stimulați astfel ceea ce face să iasă din organismul uman corpul astral și Eul, căci acestea sunt detașate în timpul somnului. Această proprietate este specifică fosforului în gradul cel mai înalt și ea se regăsește într-un grad mai mic și la sulf. Dacă există neregularități în sistemul ritmic, putem utiliza sulful în locul fosforului. Dacă, de exemplu, avem de-a face cu o insomnie ale cărei simptome se manifestă în omul ritmic, vom acționa terapeutic folosind un preparat pe bază de sulf.
Desigur, toate acestea nu sunt decât niște indicații. Dar aceste indicații trebuie să arate că diagnosticul rațional spre care tindem aici conține deja motivul terapeutic. Căci, procedând în mod fiziologic, eu întâlnesc în capul uman, de exemplu, un proces sclerotic subtil. Astfel, slujindu-mă de niște expresii de acest fel, care fac legătura între om și natura înconjurătoare, eu pot numi proces plumb funcția organică ce constituie baza gândirii în creierul uman. Eu văd procesul plumb fără substanța acestui metal în organizarea neuro-senzorială a omului. Eu îl văd apoi ca pe o otravă în cealaltă organizare, în cea a metabolismului și a membrelor. Tabloul saturnismului îmi înfățișează într-un mod îngrozitor ceea ce are loc continuu, într-un mod subtil, în organizarea neuro-senzorială. Dar eu mai pot să știu că, dacă introduc funcția plumb, procesul plumb, în metabolism și membre, eu despovărez acest sistem la nivelul organizării sale astrale de ceea ce are el nevoie să fie despovărat. În acest fel fac să se producă vindecarea. Eu nu mai fac deosebire între ceea ce este diagnostic, patologie și terapie, căci toate acestea confluează într-un singur tot. Recunoaștem boala și totodată procesul din natura exterioară capabil să ia asupra sa procesul patologic din organismul uman. Una face să o recunoaștem pe cealaltă. Ei bine, această bază antroposofică rațională a medicinei permite să fie reuniți termenii între care astăzi există un abis profund: patologia și terapia.
Pe de altă parte, procesele patologice sunt clarificate în aceeași măsură. Să examinăm o altă boală, care îi face pe oameni să surâdă când o menționăm. Căci ea este considerată insignifiantă de către medici, cel puțin în țara noastră, poate chiar și în Olanda. Totuși, pentru pacient, ea este foarte neplăcută. Este vorba de migrenă. Nu o putem înțelege decât dacă știm că ea apare atunci când un proces metabolic care nu are ce căuta în organizarea neuro-senzorială ‒ în cap ‒ exacerbează procesul metabolic discret, subtil, care se desfășoară întotdeauna în cap. Așadar, în cap se manifestă un proces metabolic care nu ar trebui să se afle aici și acum e vorba să despovărăm capul de acest proces. Cum să procedăm? Prima sarcină care apare este aceea de a introduce în om substanța capabilă să ia asupra sa acest proces metabolic. Din cele spuse adineaori, veți fi aflat că este vorba de siliciu. Despre el am spus eu că trebuie să pătrundă în organizarea senzorială, iritată și ea în caz de migrenă.
Introducând procesul siliciu în organizarea cefalică, acționăm în așa fel încât o despovărăm de procesul patologic al migrenei. Dar trebuie să începem prin a introduce procesul siliciu în cap. Dacă vrem să obținem un preparat care trebuie administrat pe cale orală, atunci trebuie să avem grijă ca siliciul, parcurgând acest drum, să nu se piardă pe undeva în digestie. Pentru aceasta trebuie să activăm cât mai mult posibil corpul astral, astfel încât mișcarea generală a digestiei să conducă siliciul, introdus ca remediu, până în organizarea cefalică. Acest lucru nu este posibil decât dacă stimulăm totodată urcarea siliciului absorbit, activând cât mai mult corpul astral. Aceasta înseamnă că trebuie să îndepărtăm din tot ceea ce slujește de intermediar între abdomen și cap, adică din sistemul circulator, obstacolele pe care le-ar putea întâlni acțiunea viguroasă a corpului astral. În acest scop, ne slujim de sulf. Așadar, în remediul nostru trebuie să existe siliciu și sulf, tratate într-un anumit mod. În organismul uman nu există nici o acțiune care merge doar de jos în sus, căci tocmai când ne adresăm sistemului ritmic, ritmul trebuie să urce și să coboare. Urmărim ritmul respirator în jos și în sus, și ritmul circulator la fel. Acest du-te-vino este favorizat de funcția conținută în substanța fier. Vrem să obținem un flux ascendent, dar vrem să împiedicăm ca el să se fixeze la polul superior. Vrem să nu mai existe depunere la polul superior și omul să nu fie acaparat în întregime. Este ceea ce obținem prin prepararea unui medicament pe care un anumit tratament îl face să conțină fier, sulf și siliciu. Astfel obținem preparatul nostru numit Biodoron, care slujește, în esență, la despovărarea capului de migrenă și la reintegrarea corectă în organizarea umană totală a procesului de care am despovărat capul.
Ceea ce putem spune despre migrenă, care este considerată un fleac, o boală subordonată, devine ceva mai serios dacă urmărim drumul invers. Să luăm procesul în care respirația, devenită mai subtilă, așa cum am spus, apare ca proces neuro-senzorial. Acest proces nu trebuie să se desfășoare decât la etajul inferior al părții celei mai înalte din om, aproximativ între plămâni și partea inferioară a feței. Dacă acest proces străpunge această nuanță particulară a procesului circulației la om și dacă procesul neuro-senzorial, devenit neuro-cefalic, se desfășoară în tractul digestiv, atunci avem un proces anormal, care nu este la locul său în sistemul digestiv, ci în cap. Trecând în tractul digestiv, el devine acolo simptomatologie tifoidă. Ceea ce ne face să înțelegem ce poate fi un proces din natură, și fiecare boală este un asemenea proces, în organismul uman: ceea ce este just într-un alt loc, este, în cazul de față, deplasat. În anumite locuri din organism, procesul care se desfășoară în simptomatologia tifoidă este normal. În sistemul digestiv, el este boală. Iată cum se prezintă această boală.
În organizarea cefalică noi suntem deosebit de expuși la acțiunea lumii exterioare. Capul îl resimțim cel mai puțin, dar prin el simțim lumea înconjurătoare. Aceasta trebuie să aflueze spre cap. Prin capul nostru trăim la maximum în lumea exterioară. Doar două părți din ființa noastră prezintă această particularitate. Mai întâi capul, și anume sistemul pe care tocmai l-am caracterizat, în care respirația se transformă în funcție neuro-senzorială. Iar celălalt aspect ni se va părea paradoxal. Vă puteți consacra într-o zi acestor aspecte, când vom fi adunat în acest scop literatura medicală, care va fi gata în curând. Vă veți apleca asupra faptelor întâlnite în acest domeniu și veți constata că, într-un mod diferit, tocmai funcția hepatică este cea care redă cel mai bine lumea exterioară în organismul uman. Lumea exterioară acționează aici ca și cum restul organismului aproape că nu ar exista. Iată o particularitate a funcției hepatice. Dar când această localizare, necesară spre a crea astfel albia tocmai pentru acțiunile exterioare, nu rămâne la locul ei, ci se manifestă în sistemul digestiv, avem acolo o stare care, din punct de vedere funcțional, devine străină organismului uman. Să căutăm tot în natura înconjurătoare ceva care va putea interioriza din nou modelul funcțional exteriorizat al intestinului, pentru a reda această funcție organismului. Procesul care ne apare este cel fixat în antimoniu. Acest mineral este foarte sensibil la forțele mediului înconjurător. Structura antimoniului are ceva din caracterul dinamitei. Reprezentați-vă aceste raze în fascicule, încercați să simțiți cum antimoniul, prin procedeul lui Saiger, ar vrea parcă să se smulgă din starea de mineralizare. Antimoniul posedă, într-un fel, o sensibilitate minerală. El interiorizează acțiunile exterioare, ceea ce se manifestă îndeosebi prin proprietățile electrolitice ale antimoniului. Plasat la catod, un impuls foarte fin îi poate provoca explozia. Cunoscând aceste fapte și cunoscând raportul antimoniului cu forțele aflate pretutindeni în Univers, vom ști că, tratat și administrat în mod adecvat organismului uman, procesul antimoniu poate recepta procesul tifoid. Astfel că, în acest mod, Eul și corpul astral pot fi despovărate de acțiunea lor, în cazul bolnavului tific, și ființa umană poate fi condusă, încetul cu încetul, spre sănătate.
Astfel, eu încerc să exprim principiile a ceea ce s-ar putea numi o medicină rațională. Medicamentele noastre, în prezent aproape două sute, au fost create, în timp, în două feluri. Mai întâi, un grup de medici care manifestau un anume scepticism cu privire la metodele terapeutice actuale s-au reunit în număr mare și au întrebat dacă prin cunoașterea antroposofică se poate descoperi raportul omului cu mediul său înconjurător și dacă pot fi date unele indicații cu privire la substanțele care pot fi preparate și administrate ca remediu. Ei bine, antroposofia deține o cunoaștere foarte detaliată și exactă a omului, ca ființă înzestrată cu trup, suflet și spirit. Ea mai posedă, de asemenea, o cunoaștere detaliată a naturii și a componentelor fiecărui regn în parte. Prima datorie care mi s-a impus a fost aceea de a merge oarecum în căutarea proceselor naturale și de a studia în ce măsură aceste procese reprezintă niște procese patologice. Am mers, așadar, de la natura exterioară la om. Remediul sclerozei a urmat acest drum. Am încercat să elucidez cum poate acționa Plumbum metallicum împreună cu un sistem cu capacități plastice, cum este cel care se află în miere, zahăr sau lapte. Astfel, demersul dinspre exterior spre interior a permis realizarea unui anumit număr de remedii.
Atunci s-a pus problema de a ști cum să introducem aceste remedii în lume. Am spus de la început că nu vreau să existe un laborator farmaceutic, care să nu fie legat de o clinică, ceea ce a determinat apariția unor clinici. Când a existat un anumit număr de remedii, au început să fie aplicate în clinici. De unde rezultă constatarea pe care am menționat-o adineaori. Și cum, în prezent, mă aflu eu însumi la Dornach, Arlesheim și Dornach constituind un singur tot, și deoarece institutele de la Arlesheim sunt legate de Goetheanum, mi-a fost posibil, datorită colaborării strânse cu Doamna Doctor Ita Wegman, să urmez, pentru o serie de remedii, drumul invers, pornind de la procesul patologic. Trebuia, de fapt, să găsesc, pornind de la om, produsul natural. A rezultat convergența realizărilor farmaceutice pe care le puteți găsi mai ales la Arlesheim. De Institutul Clinic și Terapeutic, unde domnește cu adevărat curajul de a vindeca, este legat Laboratorul Farmaceutic Internațional, consacrat preparării medicamentelor respective. Ele vor fi distribuite în diverse moduri și le veți putea cunoaște dacă vă interesează. Eu nu vreau să fac reclamă. Nu vreau decât să abordez baza științifică a problemei. Dar din întâlnirea celor două căi rezultă o mare încredere în acest domeniu, chiar și numai din punct de vedere exterior și empiric. Atunci este deosebit de îmbucurător să vorbești în fața unui auditoriu cum este cel de aici. Acest lucru a fost posibil pentru că Domnul Doctor Zeylmans m-a invitat aici, pentru că a avut amabilitatea de a vă invita și pe dvs., iar dvs. ați avut gentilețea de a veni. Ceea ce se pare că se datorează faptului că Dr. Zeylmans are intenția de a da el însuși Institutului de aici orientarea despre care am vorbit. Căci eu pot admite că aceste conferințe ar putea constitui baza științifică pentru ca acest Institut să poată furniza apoi probele materiale pe care încercăm să le realizăm în institutele noastre clinice și terapeutice. Literatura respectivă va putea să vă convingă nu numai de faptul că dispunem de un material statistic cel puțin tot atât de sigur ca cel stabilit în mod obișnuit prin statisticile clinice, ci și de faptul că la acesta se adaugă confirmarea de precizie de care am vorbit mai sus.
Va fi deosebit de important să putem trata bolile care până acum nu țineau decât de chirurgie, de exemplu, cancerul. Aici suntem pe calea cea bună. Dacă putem spune despre un proces că este deplasat, atunci cancerul este chiar un asemenea proces. Este vorba aici de un proces deplasat, care, de fapt, nu ar trebui să se desfășoare decât la periferia extremă, în sistemul neuro-senzorial. Este interesant să observăm cum funcția senzorială, care ține de periferia corpului, constituită în acest scop, poate fi deplasată, manifestându-se sub formă de cancer. Observăm atunci că această funcție nu este cu adevărat nervoasă, ci mai curând senzorială. Ceea ce ne permite să descoperim, într-un sens mai profund, caracteristica parazitară a cancerului. Ajungem astfel, pe un drum care nu este atât de simplu cum s-ar crede în mod obișnuit, să producem, pe baza diferitelor sucuri de Viscum, mijlocul de a birui cancerul pe cale medicamentoasă. În acest domeniu am obținut deja niște rezultate, cel puțin parțiale, care sunt bune și promițătoare. Nu putem vorbi decât de rezultate parțiale, pentru că nu am putut termina decât de curând aparatura care trebuie să prepare corect planta Viscum. Totuși, cu preparatele actuale am putut realiza tratamente profilactice cu rezultate foarte bune. Este important pentru cancer ca el să fie recunoscut la timp, dar foarte adesea bolnavii nu ne ajută aproape deloc în acest sens. Căci, recunoscut la timp, cancerul va putea fi combătut pe cale medicamentoasă, datorită preparatelor pe care le producem pe bază de Viscum. Nu voi spune nimic nici pentru, nici împotriva intervențiilor chirurgicale și nici despre recomandarea lor frecventă. Voi arăta doar că o adevărată cunoaștere a omului permite ca niște cazuri de boală, chiar grave, să fie privite în așa fel încât, pornind din interior, această cunoaștere să poată conduce la conceperea unor tratamente.
Iată, în esență, ce am vrut să spun cu privire la căutarea noastră care a luat naștere din antroposofie. Am vrut să vă vorbesc despre calea care ne conduce de la natura exterioară spre interiorul omului și invers. În încheiere, trebuie să remarc un rezultat extrem de important care reiese din aceste reflecții metodologice, și anume modul de a-i administra omului medicamentul care trebuie să despovăreze organismul de procesul patologic. Dacă omul este, într-adevăr, o ființă tripartită, împărțită în organizarea ritmică, organizarea neuro-senzorială și organizarea metabolismului și a membrelor, terapia, la rândul ei, se împarte în trei părți. Iată-le. Există mai întâi remediile absorbite pe cale internă, care, în final, iau în organism aceeași cale ca procesul digestiv. A doua cale este cea a injecțiilor și prin acest mijloc noi încercăm, într-un fel, să introducem procesul, funcția terapeutică, în organismul ritmic. A treia cale este cea a băilor, prin care se acționează pe cale externă. Această a treia cale acționează asupra procesului neuro-senzorial, printr-o acțiune mai grosieră. Căci acțiunea băii este o acțiune perceptivă redusă la un nivel inferior.
Să observăm, așadar, aceste trei forme la fosfor. Folosind fosforul ca medicament pe cale orală, în uzaj intern, amestecat cu alte substanțe, tratat chimic sau prin alte procedee, noi trebuie să știm că el favorizează mai ales asimilarea de lichide în organism. Pentru a despovăra organismul de un proces patologic în care starea lichidă se revarsă de la locul care îi revine, de exemplu, în anumite afecțiuni inflamatorii de la periferie sau sub forma unor manifestări asemănătoare epistaxisului, folosim fosforul pe cale internă. El despovărează corpul astral și Eul de procesul patologic din funcțiile lichidiene. Dacă preparăm, în dozaj adecvat, un produs injectabil și introducem astfel fosforul în procesele circulatorii, noi despovărăm organismul de ceva care ține de niște procese circulatorii anormale. Constatăm, de exemplu, o respirație accelerată, o activitate cardiacă mai intensă și, în special, o hipersecreție biliară, care ține tot de fenomenele ritmice, precum și alte procese ‒ pentru a nu menționa decât ceea ce este mai important -. Dacă folosim atunci fosforul sub formă injectabilă, putem obține rezultate foarte favorabile. Putem întâlni, de asemenea, niște tulburări cu tendință mai curând psihică, funcțiile cerebrale fiind de așa natură încât îl împing pe om în mod involuntar spre un soi de fugă a ideilor, în care el nu își poate stăpâni gândurile, în care frazele debordează, până când starea devine patologică. În acest caz, este posibil să acționăm în sensul unei încetiniri a fluxului ideilor prin băi adecvate, în care fosforul se găsește în diluție.
Menționez toate acestea doar sub formă de exemple. Exemple de acest fel pot fi găsite cu sutele. Abordăm astfel organismul uman în trei moduri diferite. Trebuie să știm cum să o facem.
Pe de altă parte, mai există un ajutor terapeutic direct, pe care îl putem face să intervină acționând din exterior asupra sistemului metabolic. Este vorba de dinamica universală în care putem situa omul. Este ceea ce noi realizăm cu rezultate bune datorită euritmiei curative. Euritmia este un fel de gimnastică spirituală, care poate fi ridicată la nivel de artă. Sub conducerea Doamnei Steiner, noi am arătat deja în multe țări, până în Scandinavia, ce se poate face prin arta euritmiei. Chiar și aici, la La Haye, au avut loc cu puțin timp în urmă reprezentații de euritmie. Euritmia face vizibilă, într-un mod artistic, transpunerea limbajului uman într-o funcție motrice. Gândiți-vă la un mic detaliu pe care știința de astăzi îl cunoaște deja. Ea cunoaște, într-adevăr, raporturile directe dintre funcția mână-braț și organizarea limbajului. Centrul vorbirii, al limbajului, la dreptaci se găsește în emisfera stângă a creierului și invers la stângaci. De aceea, poate că nu veți contesta concluzia la care se ajunge prin antroposofie, și anume că întreg limbajul este legat, de fapt, de mobilitatea omului. Putem observa relația dintre mișcarea brațelor și a picioarelor și pronunțarea consoanelor, mai ales a celor palatale. Putem urmări mișcarea brațelor, vedem cum o comutare interioară o transpune în mișcarea pe care limbajul o imprimă aerului. Limbajul în totalitate poate fi transpus în mișcările individului sau ale grupurilor umane. Rezultă atunci euritmia artistică. Aceasta poate fi transformată, atunci când conducem expresia pur artistică rezultată din mișcările omului întreg, ca ființă înzestrată cu trup, suflet și spirit, spre înlănțuirea gesturilor din euritmia curativă. Gimnastica obișnuită ține seama numai de constituția fiziologică a organismului fizic. La Arlesheim am elaborat o întreagă metodă de euritmie curativă. Aplicarea ei sistematică se răsfrânge asupra omului și prin euritmia curativă putem susține într-un mod fructuos procesele interne de vindecare ce se realizează conform celor trei moduri diferite pe care le-am prezentat. Acțiunea euritmiei se explică pe baza procesului care apare în omul normal când el merge, stă pe loc sau face diverse mișcări. Acest fapt este însoțit întotdeauna de niște procese interne legate de procesele de construcție și de deconstrucție din organismul uman, în care omul este situat într-o dinamică ce se răsfrânge asupra proceselor sale interne. Aici, regulile sunt stricte. Astfel, eu pot stabili, de exemplu, un sistem de gesturi euritmice care acționează într-un anume fel asupra organismului, astfel încât niște procese de deconstrucție, de exemplu, care nu puteau fi îndeplinite în organism, să poată fi conduse spre o desfășurare corectă. Printr-un alt sistem de euritmie curativă ne vom opune unor procese de deconstrucție prea pronunțate.
Astfel, totul concordă pentru a ne face să-l privim pe omul bolnav conform trupului, sufletului și spiritului. Discernem atunci în el ce este sănătate sau boală. Și în ceea ce vedem, percepem, de asemenea, și procesul terapeutic.
Iată cum am dori să muncim, cu toată modestia, pentru o terapie rațională. Știu că astăzi pot fi aduse numeroase obiecții acestui gen de terapie. Pentru cel care s-a străduit să treacă prin tot ce este astăzi oficial admis, ea poate părea un fapt paradoxal, ba chiar dăunător. Dar nu s-ar întâmpla pentru prima oară în lume. Totuși, vă pot asigura că eu însumi aș găsi că e mai comod să nu vorbesc deloc despre aceste lucruri. Căci cunosc toate argumentele care pot fi aduse, toate obiecțiile care pot fi întâlnite astăzi, în virtutea modului obișnuit de a gândi. Dar există, totuși, motive să vorbim despre ceea ce credem că trebuie să introducem în procesul cultural al omenirii. Cu privire la acest sentiment al datoriei, primiți, vă rog, întreaga mea recunoștință pentru atenția pe care ați acordat-o expunerilor mele, în care, pe parcursul a două ore, nu am putut să vă ofer decât niște indicații generale.
