Dragi prieteni, astăzi va trebui să vă vorbesc despre o temă care pentru mulți este importantă în prezent, care poate fi importantă pentru toți cei care într-un fel oarecare se străduiesc în așa manieră încât nu fac din știința spiritului doar o teorie, ci o preiau în inima și în dispoziția lor sufletească astfel încât ea să le devină un adevărat conținut de viață, să le devină ceva care se infiltrează în întreaga lor existență umană ca oameni ai contemporaneității.
Nu numai pentru esotericul propriu-zis, ci pentru fiecare om care vrea să preia gânduri antroposofice în forțele sale sufletești, va fi important să afle câte ceva despre transformările pe care le suferă întreaga entitate umană prin aceea că, fie omul execută exerciții precum cele comunicate de mine în Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare? sau cum au fost rezumate în parte a doua a Științei oculte, scrieri publicate de mine, fie pur și simplu prin aceea că omul, cu inima și predispoziția sufletească, naște gânduri antroposofice. Antroposofia, practicată esoteric sau exoteric, dar practicată cu seriozitate, determină pur și simplu anumite transformări în organizarea întreagă a omului.
Prin antroposofie – aceasta poate fi afirmată cu îndrăzneală – devii un alt om, îți transformi întreaga structură umană. Atât corpul fizic, cât și corpurile eteric și astral, ca și Sinea propriu-zisă a omului sunt transformate într-un anumit mod, și anume sunt transformate prin faptul că omul preia cu adevărat antroposofia în interiorul său. Și transformările pe care aceste învelișuri umane le suferă sub influența esoterismului sau și prin antroposofia practicată exoteric cu seriozitate, vor fi discutate pe rând.
Deosebit de dificil este să vorbești despre transformările corpului fizic uman, din simplul motiv că aceste transformări ale corpului uman fizic sunt, la începutul vieții antroposofice sau esoterice, importante, pline de semnificații, dar într-un anumit mod pot fi numite adeseori și nedeslușite, mărunte. Cu corpul fizic se petrec modificări importante, semnificative, dar ele sunt totuși exterioare, neobservabile pentru o cunoaștere exterioară oarecare. Ele pot fi de neobservat și din simplul motiv că fizicul este ceea ce omul are, plecând din interior, cel mai puțin în stăpânire sa și pentru că imediat ar apărea pericole dacă s-ar organiza exerciții esoterice sau practică antroposofică în așa fel încât corpul fizic ar suferi transformări care depășesc limita a ceea ce omul este în situația de a controla pe deplin. Modificările corpului fizic se mențin între anumite limite; este totuși important ca omul să afle câte ceva despre aceasta, pentru ca el să și le poată explica.
Dacă vrem să desemnăm printr-un cuvânt cuprinzător transformările pe care le suferă corpul uman fizic datorită condițiilor la care ne-am referit, atunci trebuie să spunem: acest corp uman fizic devine în sine mai întâi mai mobil și în interior mai viu. Mai viu, ce înseamnă aceasta? În viața umană normală avem în fața noastră corpul uman fizic în așa fel încât diferitele sale organe comunică între ele, sunt legate între ele într-un anumit mod. Acțiunile diferitelor organe trec unele în celelalte. Prin faptul că omul permite esoterismului sau antroposofiei să acționeze asupra lui, diferitele organe devin mai independente unele de altele, mai de sine stătătoare. Într-un anumit sens, viața generală a corpului fizic este atenuată și viața proprie a organelor este întărită. Chiar dacă gradul de diminuare a vieții generale și de întărire a vieții proprii a organelor este deosebit de mic, trebuie spus totuși că: sub influența esoterismului și a antroposofiei mai ales, inima, creierul, măduva spinării, toate organele devin mai de sine stătătoare, mai vii și mai independente unele de altele, în interior mai mobile. Dacă aș vrea să mă exprim mai savant, ar trebui să spun: organele trec dintr-o stare de echilibru mai stabilă într-una mai labilă. Este bine de știut acest lucru din cauză că omul este foarte ușor înclinat, atunci când conștientizează ceva legat de această altă stare de echilibru a organelor sale, s-o atribuie faptului că el a devenit dezadaptat sau bolnav. El nu este obișnuit să resimtă ca atare mobilitatea, neatârnarea organelor. Se resimt organele numai atunci când organele funcționează altfel decât în starea normală. Vedeți, așadar, că atunci când este vorba de corpul uman fizic, este necesară prudența; este de la sine înțeles că același aspect poate să însemne o dată o îmbolnăvire, altă dată un simplu fenomen însoțitor al vieții antroposofice interioare. Din această cauză, în fiecare caz este necesar să se deosebească individual; dar trebuie spus că ceea ce se atinge aici prin viața antroposofică, este întru totul ceva care se află fără aceasta în mersul evolutiv normal al omenirii. În epocile mai vechi ale evoluției omenirii, diferitele organe erau încă mai dependente unele de altele decât sunt în prezent în viața exterioară, iar în viitor vor deveni tot mai independente. Așa cum cel care se consideră antroposof trebuie să anticipeze întrucâtva întotdeauna în diferitele domenii ale vieții și ale cunoașterii trepte de dezvoltare care se vor manifesta abia în viitor în întreaga omenire, tot așa el trebuie să accepte și această treaptă de evoluție, și anume devenirea tot mai independentă a organelor sale unele de altele. Acest lucru se poate exprima într-un mod tăcut, delicat, blând în diferitele organe separat și în sistemele de organe.
Vreau să citez un caz deosebit: Cunoașteți cu toții acest fenomen, că omul, mai ales când este legat de un loc, și anume când este autohton, așadar nu călătorește mult, eventual doar prin meseria lui, el este într-un anumit sens concrescut cu solul său. Mergeți la țară, la săteni, veți afla că într-o măsură mult mai mare comparativ cu populația urbană actuală, care caută adesea sejururi la țară, oamenii sunt concrescuți cu pământurile lor, cu clima lor și că le este greu să se aclimatizeze, așa cum se spune în prezent, atunci când dintr-o cauză oarecare sunt transpuși într-o altă regiune sau un alt climat; că trăiesc în suflet sub forma unei nostalgii, un dor adeseori de neînvins de pământul pe care au crescut. Aceasta ne indică modul cum are omul nevoie – lucru pe care-l putem observa și altfel când el ajunge în altă regiune – de a-și adapta întregul organism la această regiune, la acest climat. În viața noastră normală, are loc efectiv adaptarea în cadrul întregului organism uman. Totul este afectat, suferă inconveniente, într-un anumit mod atunci când ne mutăm din câmpie la munte, atunci când ne mutăm într-o regiune îndepărtată. La esoteric sau la cel care practică antroposofia cu seriozitate, apare în mod evident faptul că nu mai suferă inconveniente întregul organism, ci se separă sistemul sanguin și că circulația sanguină parcă se desparte de restul organismului, iar circulația sanguină suferă influența cea mai mare atunci când omul se mută dintr-o regiune în alta. Și cine și-a dezvoltat o anumită sensibilitate pentru acest aspect, poate observa că în pulsul sângelui său, în felul în care bate pulsul său, este sesizabil pur și simplu faptul că el s-a mutat dintr-o regiune în alta. În timp ce la omul care nu este, să spunem așa, trecut prin esoterism sau nu are viață antroposofică sistemul nervos este încă puternic solicitat de aclimatizarea necesară; la cei care trec prin esoterism sau au viață antroposofică serioasă, sistemul nervos este foarte puțin solicitat; el se retrage, slăbește legătura intimă dintre sistemul nervos și cel sanguin prin viața antroposofică interioară, iar sistemul sanguin devine într-un fel mai sensibil la influențele climei și solului, în vreme ce sistemul nervos devine mai independent.
Dacă doriți să aveți dovezi pentru un astfel de aspect, trebuie să căutați aceste dovezi în modul natural în care ele pot fi găsite, și anume atunci când dumneavoastră înșivă vă simțiți transpuși într-o asemenea situație, când dumneavoastră înșivă ajungeți în alt loc. Încercați să observați la propria persoană, atunci veți vedea că veți găsi confirmat acest fapt al ocultismului. Este deosebit de important să focalizați un asemenea fapt, pur și simplu din motivul că acesta se fixează treptat devenind o capacitate de percepere foarte precisă.
Cel care a devenit antroposof în inima sa observă prin sângele său caracterul unui oraș străin. El nu are nevoie să ia prea mult în seamă alte aspecte. Cu ajutorul sângelui său poate deja observa cât de mult se deosebesc între ele regiunile Pământului. Dimpotrivă, sistemul nervos se separă în alt mod din întregul organism. Cel care se pătrunde cu antroposofie în condițiile menționate, va observa treptat că el resimte, de exemplu, deosebirea dintre cele patru anotimpuri, anume deosebirea dintre vară și iarnă, în cu totul alt mod decât omul normal al prezentului. Omul normal al prezentului simte, în fond, cu ajutorul corpului său numai deosebirea de temperatură. Acela care și-a făcut, în modul descris, din antroposofie conținutul său sufletesc, nu resimte numai deosebirea de temperatură, ci, separat de aceasta, el mai are și o viețuire în sistemul său nervos, astfel încât îi vine mai ușor să conceapă anumite gânduri care sunt legate de creierul fizic, în timpul verii decât iarna. Nu în sensul că ar fi imposibil să concepi iarna cutare sau cutare gânduri; dar poți experimenta foarte clar că vara ele curg mai ușor, să spunem așa, decât iarna. Se poate, de asemenea, observa că iarna gândurile devin mai ușor abstracte, iar vara devin mai sugestive de imagini, mai intuitive. Acest lucru vine de la faptul că unealta pentru planul fizic, sistemul nervos, este într-o – rezonanță mai fină cu schimbarea anotimpurilor, este interior mai independent de organismul total, decât este cazul altminteri.
Însă o transformare de bază produsă în corpul fizic al omului este aceea că într-adevăr începe să simtă corpul său fizic mai tare ca până acum – ceea ce poate lua forme îngrijorătoare; el devine cumva mai sensibil pentru existența sufletească, mai greu de acceptat. Este deosebit de greu să lămurim acest lucru întru totul atunci când trebuie să-l explicăm; închipuiți-vă numai un pahar cu apă și în care ar fi dizolvată sare astfel încât să rezulte un lichid tulbure. Admiteți – pentru starea normală a omului – că corpul său eteric, corpul său astral și Sinea sa ar fi ca lichidul, iar corpul fizic ar fi dizolvat în acestea ca sarea. Acum să lăsăm lichidul din pahar să se liniștească puțin. Acum sarea se va separa încet întărindu-se, ea devine mai grea prin faptul că devine mai independentă. Așa se întărește separându-se din întreaga structură a celor patru mădulare ființiale ale entității umane corpul fizic; el se chircește, chiar dacă numai în mică măsură. Acest lucru trebuie luat textual. El se chircește într-un anumit mod. Numai că acest lucru nu trebuie să vi-l imaginați a fi puternic, astfel încât nu trebuie să vă temeți că prin dezvoltare antroposofică omul ar căpăta ridurile cele mai adânci. Această chircire este o densificare în sine. Însă abia prin aceasta ea se arată ca fiind de fapt ceva prin care avem de cărat mai greu decât înainte. Îl resimțim ca fiind mai imobil ca înainte. La aceasta se adaugă faptul că celelalte mădulare sunt mai mobile. Astfel ceea ce mai înainte, dacă era perfect sănătos, nu simțeam de fapt, pe care în mod foarte comod îl numeam Eu, îl resimțim acum ca pe ceva devenit mai greu pe care-l purtăm cu noi, pe care începem să-l simțim în totalitatea sa. Și mai ales, începem să simțim în corpul nostru toate acele incluziuni care, să spunem așa, au în acest corp fizic o existență independentă încă dinainte. Aici ajungem la o problemă care poate fi făcută deplin inteligibilă numai în acest context, dar bineînțeles prin aceasta nu facem nici o agitație, ci prezentăm numai adevărul, și anume ajungem la problema alimentației cu carne.
Pentru că aici avem de-a face cu corpul fizic, trebuie să descriem esența nutriției cu carne și a nutriției cu alimente vegetale, cu nutriția în general. Toate acestea trebuie să constituie un episod în discutarea influențelor pe care le are viața antroposofică asupra învelișurilor omului, ceea ce poate fi caracterizat prin aceea că o numim întregirea, regenerarea din afară a acestui corp fizic prin ceea ce el preia din afară ca substanță exterioară. Se înțelege corect relația omului cu alimentele sale dacă focalizăm relația omului cu celelalte regnuri naturale, mai întâi cu regnul vegetal. Regnul vegetal, ca regn al vieții, ridică substanțele anorganice, substanțele lipsite de viață, până la o anumită organizare. Pentru a deveni planta vie, aceasta presupune ca substanțele ne-vii să fie prelucrate într-un anumit mod – ca într-un laborator viu – fiind ridicate până la o anumită treaptă a organizării. Astfel că în plantă noi avem produsele naturale ne-vii până la o anumită treaptă de organizare. Ca organism viu, omul este astfel organizat, încât este apt să preia procesul de organizare din punctul până la care l-a adus planta și apoi să-l conducă mai departe de la acel punct astfel încât să ia naștere organismul uman superior. Lucrurile se petrec astfel încât atunci când omul culege un măr sau o frunză din pom să existe o continuitate perfectă. Aceasta este cea mai perfectă continuitate. Dacă lucrurile ar fi astfel încât să putem face întotdeauna ceea ce este cel mai natural, atunci am putea spune: cel mai natural ar fi ca omul să continue pur și simplu procesul de organizare de unde l-a lăsat planta, – aceasta înseamnă să luăm organele plantelor așa cum se găsesc în natură și să le organizăm de aici mai departe în noi înșine. Aceasta ar produce o linie dreaptă a organizării, care nu ar fi întreruptă nicăieri în niciun fel: de la substanța ne-vie la plantă până la un anumit punct al organizării și trecând prin acest punct până la organismul uman.
Să luăm acum imediat aspectul cel mai brut: Omul consumă animalul. În animal avem în fața noastră o ființă vie care și el duce procesul de organizare mai departe decât planta conducându-l până la un anumit punct dincolo de organizarea plantei. Astfel încât putem spune despre animal că el continuă procesul de organizare al plantei. Să admitem că omul mănâncă animalul. Atunci se produce într-un anumit mod ceea ce urmează: Omul nu mai are nevoie acum să utilizeze acele forțe interioare pe care ar fi trebuit să le folosească în cazul plantei. Dacă el ar fi trebuit să înceapă să organizeze alimentul de acolo de unde a încetat planta atunci el ar fi trebuit să folosească o anumită sumă de forțe. Acum aceasta rămâne nefolosită atunci când el mănâncă animalul; căci animalul a înălțat deja organizarea plantei până la un anumit punct superior; omul trebuie să înceapă abia de aici. Putem spune așadar: Omul nu continuă organizarea acolo unde ar putea s-o continue, ci el lasă nefolosite forțe care există în el și continuă organizarea mai târziu; el lasă să-i fie luată de către animal o parte a muncii pe care ar trebui s-o facă el dacă ar consuma planta. Acum, sănătatea unui organism nu constă în faptul că el muncește cât se poate de puțin, ci în aceea că el își pune în activitate toate forțele sale. Când omul consumă hrană animală, el procedează cu acele forțe care ar dezvolta activități organice dacă ar mânca numai plante ca și cum ar renunța la brațul său stâng, l-ar lega astfel încât el să nu poată fi folosit. Astfel, când omul mănâncă animale el imobilizează forțe interioare, pe care le-ar solicita dacă ar mânca plante. El condamnă, așadar, o anumită cantitate de forțe la inactivitate în sine. Tot ceea ce în organismul uman este astfel condamnat la inactivitate determină ca organizațiile corespunzătoare, care altminteri ar fi active, să fie lăsate în paragină, să devină paralizate, durificate. Această parte a organismului său, pe care omul o durifică în sine, el îl poartă apoi mai departe în timpul vieții ca pe un corp străin. În viața normală, el nu simte acest corp străin. Când organismul uman devine mobil interior, iar sistemele sale de organe devin mai independente unele de altele, așa cum se întâmplă în viața antroposofică, atunci corpul fizic care, și fără aceasta, așa cum am arătat, se simte incomodat, se simte și mai incomodat pentru că acum are în sine un corp străin.
Așa cum am spus, nu facem agitație, ci arătăm numai adevă¬rul. Și vom mai cunoaște și alte efecte ale hranei cu carne; de data aceasta vom fi nevoiți să discutăm acest capitol în detaliu. Așadar, din această cauză, progresarea în viața antroposofică interioară dă naștere treptat la un fel de scârbă față de alimentele din carne. Nu înseamnă că ar trebui să interzicem antroposofului consumul de carne; dar viața instinctivă sănătoasă progresivă se apără treptat, treptat de hrana din carne și nici nu o mai dorește; și acest lucru este mult mai bine decât ca omul să devină vegetarian dintr-un oarecare principiu abstract. Cel mai bun lucru este atunci când antroposofia îl aduce pe om în situația de a avea un fel de scârbă și repulsie față de alimentația cu carne, iar pentru ceea ce putem numi dezvoltarea sa superioară, nu are mare importanță dacă omul se dezobișnuiește într-un alt mod de nutriția cu carne. Astfel încât putem spune: alimentația pe bază de carne determină în om ceva care devine o povară pentru corpul său fizic, și această povară este resimțită. Aceasta este starea de fapt ocultă, pe de o parte.
Noi îl vom mai caracteriza și din altă perspectivă. Aș mai vrea să menționez un alt exemplu, și alcoolul. Și legătura omului cu alcoolul este supusă unei transformări atunci când omul se pătrunde interior în mod viu, serios cu antroposofie. Trebuie să spunem că alcoolul este ceva cu totul deosebit în regnurile naturii. El se prezintă nu numai ca un producător de povară în organismul uman, ci el se dovedește a fi direct un generator de forță adversă în organismul uman. Căci atunci când observăm planta, aceasta aduce în organizația sa lucrurile până la un anumit punct – cu excepția viței de vie, care continuă dincolo de acest punct. Ceea ce la celelalte plante este păstrat în rezervă exclusiv pentru germenele tânăr, toată forța propulsoare este păstrată numai pentru germenele tânăr și nu se revarsă în restul plantei, la vița de vie într-un anumit mod aceasta se revarsă în carnea fructului; astfel încât prin așa-numita fermentare transformarea a ceea ce se revarsă aici în strugure, care în strugure a fost adus la cea mai înaltă tensiune, este produs ceva care în fapt are în interiorul plantei o putere ce nu poate fi comparată decât în mod ocult cu forța pe care o are Eul omului asupra sângelui. Așadar, ceea ce ia naștere la producerea vinului, care se formează de altfel la producerea alcoolului în general, este ceea ce într-un alt regn natural produce ceea ce omul trebuie să producă atunci când plecând din Eul său el acționează asupra sângelui.
Noi știm că există o relație intimă între Eu și sânge. Aceasta poate fi observată chiar în exterior prin aceea că dacă în Eu este resimțită rușine atunci în obrazul omului urcă roșeața rușinii, când în Eu este resimțită teama, frica, omul pălește. Acest efect al Eului asupra sângelui, care este însă și altfel prezent, din punct de vedere ocult este întru totul asemănător cu acel efect care ia naștere atunci când procesul vegetal regresează astfel încât ceea ce se află în carnea fructului strugurelui sau în general ceea ce vine din plantă este transformat în alcool. Așa cum am spus, Eul trebuie să producă în mod normal un proces întru totul asemănător în sânge – vorbind în mod ocult, nu chimic – așa cum se întâmplă prin regresarea procesului de organizare, prin simpla desfășurare chimică a procesului de organizare atunci când se produce alcool. Urmarea acestui fapt este că prin alcool noi introducem în organismul nostru ceva care, venind din cealaltă direcție, acționează așa cum acționează Eul asupra sângelui. Aceasta înseamnă că prin alcool noi am preluat în noi un contra-eu, un Eu care este direct un combatant al faptelor Eului nostru spiritual. Pe de altă parte, prin alcool se acționează asupra sângelui, așa cum Eul acționează asupra sângelui. Astfel încât noi dezlănțuim, așadar, un război interior și în fond condamnăm la neputință tot ceea ce pleacă de la Eu atunci când îi opunem în alcool un adversar. Aceasta este starea de fapt ocultă. Acela care nu bea alcool, își asigură libera posibilitate de a acționa din Eu asupra sângelui; cel care bea alcool face exact ca cineva care vrea să dărâme un zid lovind dintr-o parte dar care în același timp postează de cealaltă parte
oameni care lovesc în sens opus. Întocmai așa, prin consumul de alcool se elimină activitatea Eului asupra sângelui. Din această cauză, cel care își face din antroposofie elementul său de viață resimte lucrarea alcoolului în sânge ca pe o luptă directă împotriva Eului său și prin aceasta este natural că o adevărată dezvoltare spirituală poate avansa ușor numai dacă nu-i creăm acest obstacol. Tocmai prin acest exemplu vedem ceea ce este prezent și cum echilibrul modificat care apare în corpul fizic devine perceptibil pentru esoterist sau pentru antroposof.
Și în multe alte privințe unele organe și sisteme de organe ale corpului uman fizic devin independente și această independență noi o putem caracteriza prin aceea că măduva spinării și creierul devin mult mai independente unul față de celălalt. Mâine vom vorbi mai departe despre nutriție, despre fiziologia ocultă a nutriției; azi însă vreau să mai insist asupra temei devenirii independente. Această neatârnare a măduvei față de creier poate apărea prin aceea că în fapt printr-o impregnare interioară a sufletului cu antroposofie omul ajunge în mod treptat în situația de a resimți corpul său fizic ca și cum acest organism fizic ar câștiga în sine o mai mare independență. Aceasta poate provoca la rândul său situații foarte incomode. Din această cauză este cu atât mai necesar să se știe acest lucru. De exemplu, se poate evidenția că în timp ce în mod normal ești stăpân pe tine, așa cum se spune curent, cel care avansează, observă brusc cum spune unele cuvinte, fără a fi avut intenția de a spune acele cuvinte. El merge pe stradă; brusc, el observă că a exprimat un cuvânt care este poate un cuvânt preferat al său, pe care ar fi evitat să-l rostească, dacă nu ar fi trecut prin acea independentizare numită a fi cea a măduvei spinării față de creier. De altminteri ceea ce este inhibat devine un fenomen reflex prin independența măduvei spinării față de creier. Chiar în creier însuși, o parte a lui devine independentă față de cealaltă parte: anume, părțile interioare ale creierului devin mai independente față de părțile care le înconjoară, în timp ce în viața normală cele din urmă lucrează mai mult cu părțile interioare. Aceasta se arată în faptul că pentru esoterist sau pentru antroposoful adevărat gândirea abstractă devine mai dificilă, devine mai dificilă decât fusese anterior, treptat întâmpină în creier o rezistență. Pentru antroposoful aflat în dezvoltare, devine mai ușoară gândirea în imagini, reprezentarea imaginativă, s-o numim astfel, decât faptul de a gândi abstract.
Aceasta este ceva care la unii antroposofi deosebit de zeloși devine foarte curând observabil. Se instalează o preferință pentru o activitate exclusiv antroposofică. Oamenii încep să nu mai citească și să se gândească cu plăcere doar la probleme antroposofice, nu numai din motivul că sunt antroposofi zeloși, ci pentru că le este mai ușor să se regăsească în aceste reprezentări mai mult spirituale care, în măsura în care intră în discuție planul fizic, fac apel la părțile mijlocii ale creierului, în timp ce gândirea abstractă implică părțile exterioare ale creierului. De aici vine aversiunea a câte unui antroposof supra-zelos față de gândirea abstractă și față de știința abstractă. Tot de aici vine și faptul că unii antroposofi observă cu o anumită melancolie ce bine puteau să gândească mai de mult în mod abstract și cum tocmai această gândire abstractă începe să devină mai dificilă.
Astfel, diferitele organe devin în ele mai mobile și mai independente, ba chiar diferite părți de organe devin mai vii și mai independente. Puteți constata că ceva nou trebuie să apară la omul care parcurge acest proces. Mai demult, o natură binevoitoare era cea care îi aducea organele în relația corectă, fără participarea lui; acum, aceste organe devin mai independente, ajung într-o relație de neatârnare unele față de altele. Acum, el trebuie să aibă mai multă forță interioară pentru a aduce din nou organele cu adevărat în armonie. Această aducere a organelor și a părților de organe în armonie se atinge prin aceea că la orice practicare a ceea ce ține de antroposofie, se pune continuu accentul pe ceea ce mărește dominația omului asupra organelor sale devenite mai independente. De ce în cadrul literaturii noastre joacă un rol atât de mare tocmai ceva despre care unii oameni spun simplu: vai, dar acesta este deosebit de greu! – Eu a trebuit să dau adeseori un răspuns foarte ciudat atunci când ni se spunea: Pentru un începător, cartea Teosofia este totuși, de fapt, prea grea! – Eu a trebuit să spun: Nu era permis ca ea să fie mai ușoară. Dacă ea ar fi fost mai ușoară, atunci oamenii ar fi preluat de fapt anumite adevăruri antroposofice în interiorul lor, adevăruri care acționează și la devenirea independentă a unor părți ale creierului; dar această carte este construită într-o structură ordonată de gânduri pentru ca și cealaltă parte a creierului să fie nevoită tot timpul să fie în exercițiu și să nu rămână în urmă. Acest lucru este specific, întrucât într-o asemenea mișcare, care se bazează pe un substrat ocult, devine necesar să nu se ia în calcul numai ceea ce este corect în sens abstract și acesta să fie pur și simplu propovăduit în orice mod arbitrar; dimpotrivă, este necesar să fie comunicat într-un mod sănătos și să se aibă grijă ca lucrul să nu fie propovăduit de dragul popularității în așa fel încât prin comunicarea lui să poată ajunge să fie dăunător. În antroposofie nu este vorba numai ca adevărurile corespunzătoare să fie comunicate în cărți și în cuvântări, ci are importanță cum sunt ele scrise și cum sunt comunicate. Și cu atât mai bine este când cei care vor să se facă purtătorii unei astfel de mișcări, să nu se abțină de dragul popularității să prezinte anumite aspecte. Mai mult decât în oricare alt domeniu, aici este vorba de mărturisirea de credință în adevărul pur și cinstit. Și tocmai când se pătrunde în probleme cum este cea a transformării învelișurilor umane prin viața antroposofică, se observă cât este de necesar să se aducă în lume antroposofia în mod corect.
Aș vrea numai să observ că conferințele pe care le voi ține, trebuie luate ca un întreg și că prin aceasta unele îndoieli care au putut apărea la prima conferință în unele suflete, vor fi eliminate.
