Am văzut că Apocalipsa lui Ioan este o descriere a proceselor de inițiere sau, mai exact spus, o descriere a experiențelor pe care le trăiește cel care merge pe drumul inițierii creștine. După ce, în ultimele conferințe, am derulat prin fața sufletelor noastre conținutul Apocalipsei, va trebui să răspundem acum la următoarea întrebare: Care este de fapt valoarea istorică a acestui document și pentru ce a fost scris sub această formă? Dar acum, ajunși la acel moment deosebit de important care ni s-a revelat ultima dată, adică la momentul când Pământul trece într-o stare de spiritualitate, după ce a parcurs și stadiul de astralitate, și când apar ființe stranii într-un mediu de materie supracondensată, care s-au desprins de cursul normal al evoluției terestre, este bine, înainte de a merge mai departe, să ne ridicăm la o perspectivă de ansamblu asupra anumitor lucruri care fac parte din planul fundamental al concepței antroposofice despre lume. Căci ați observat că în tot ce am avut de expus sunt unele noțiuni numerice care joacă un anumit rol. Este locul să ne facem o idee mai clară despre ceea ce reprezintă Fiara cu șapte capete și zece coarne, precum și Fiara cu două coarne.
În acest scop, să ne orientăm mai întâi asupra planului fundamental al evoluției lumii. Această evoluție își urmează cursul după un plan conform unor raporturi numerice foarte bine stabilite. Un profan în materie, care aude spunându-se că numărul 7, ca și altele, joacă un rol deosebit de important în expunerile noastre, ar putea foarte bine să spună: Ei bine, acești antroposofi nu fac decât să reia, să răstălmăcească vechile superstiții legate de numărul 7, de numărul 12 și de altele. Și îndată ce iluștrii noștri contemporani aud că ceva evoluează cu regularitate legat de cifra 7, ei se gândesc imediat că totul este superstiție, deși acești contemporani ei înșiși, în ceea ce îi privește, în ceea ce cunosc, trăiesc exact cu aceleași superstiții. Ei vorbesc de exemplu, fără șovăire, de cele șapte culori ale curcubeului, de cele șapte note muzicale, de cele șapte sunete ale gamei, întrucât al optulea nu este decât repetarea primului. Și chiar și în alte domenii se vorbește de numărul 7, și pe bună dreptate. La fel și noi, în același sens în care fizicianul vorbește de șapte culori sau, în teoria muzicală, de cele șapte sunete ale gamei, vorbim de numărul 7 când studiem relațiile numerice în Univers. Numărul 7 nu este decât rezultatul experienței oculte. Așa cum omul vede și numără șapte culori, la fel cercetătorul pe plan spiritual numără șapte stadii succesive în evoluția universală. Și pentru că înțelepciunea lumii a cunoscut întotdeauna aceste lucruri și a vorbit despre ele, au trecut în conștiența colectivă și s-a înțeles semnificația deosebit de importantă a numărului 7, de exemplu. Și, de fapt, numai fiindcă acest număr intră în structura Universului a pătruns și în credința oamenilor și chiar în superstiții.
Dacă vă reamintiți cele spuse relativ la secretul celor șapte Trâmbițe și al celor șapte Peceți, al celor șapte Scrisori către Biserici, ca și de cele șapte epoci succesive, sau rase, ale perioadei atlanteene, vă dați seama foarte bine că evoluția lumii se desfășoară constant prin perioade sau epoci care se succed având ca bază numărul 7 și în fața noastră apare un plan fundamental al evoluției universale care ne arată că numărul 7 determină toate componentele evoluției.
Ați auzit deja în nenumărate rânduri că Pământul, înainte de a deveni planeta Pământ (Terra), a trecut printr-o stare de evoluție planetară, pe care o numim vechea Lună, că aceasta, la rândul său, înainte de a deveni Lună, a trecut prin stadiul planetar pe care îl numim vechiul Soare, iar acesta anterior a evoluat ca un corp pe care îl numim vechiul Saturn. În viitor, după ce va fi parcurs această stare actuală de „Pământ”, va trece într-un alt stadiu planetar, pe care îl vom numi Jupiter, apoi în alt stadiu, pe care îl vom numi Venus, iar în final, al șaptelea stadiu pe care îl vom numi Vulcan. Există, așadar, șapte stări sau încarnări planetare ale Pământului și anume: Saturn, Soare, Luna, Pământul (Terra), Jupiter, Venus, Vulcan. Acestea sunt cele mai mari etape sau diviziuni care se pot cuprinde cu vederea – până la un anumit punct – prin clarvedere în ansamblul evoluției*. Până în prezent au trecut și am descris trei stări planetare anterioare Pământului.
*Acest ansamblu sau cicluri de evoluție se numește în terminologia sanscrită „Manvantara”. Este perioada de activitate cosmică a lumii, este ceea ce se cheamă și „zilele” lui Brahma, timpul în care lumea apare în mod obiectiv, manifestată – spre deosebire de perioadele de repaus, de noapte cosmică –, „nopțile” lui Brahma, când Universul exista în stare subiectivă, pur spirituală, și care se numește, așa cum s-a mai arătat, „pralaya”. Exista „marea pralaya”, perioada de repaus între stările planetare, și „mica pralaya”, perioadele de repaus în interiorul unei stări planetare (N.T.).
Să vedem care este sensul întregii evoluții și pentru ce Pământul trebuie să parcurgă aceste șapte stări. Ele corespund dezvoltării conștienței umane. Fiecare din aceste șapte stări caracterizează o anumită stare precisă a conștienței umane. Să ne întoarcem cu gândul la vechea și primordiala stare planetară a vechiului Saturn. Știm că din tot ceea ce compune ființa umană de astăzi nu exista atunci decât o slabă aparență, nu exista decât un prim germen a ceea ce avea să devină corpul fizic. Acesta nu putea, bineînțeles, să dezvolte în om o conștiență ca cea pe care o are acum. Numai alte ființe care existau atunci pe Saturn aveau o conștiență „de om”, dar omul propriu-zis, adică acel germen al omului, nu avea decât o conștiență pe care astăzi, în condițiile actuale ale Pământului, o are regnul mineral pe plan fizic. Era o stare de conștiență pe care o putem caracteriza drept o „conștiență de transă profundă”; aceasta este prima treaptă a conștienței pe care a avut-o omul, pe vechiul Saturn. A fost nevoie să parcurgă întreaga evoluție saturniană pentru a se ridica la stări superioare de conștiență, încetul cu încetul. Atunci a avut și a străbătut prima treaptă. Evoluția saturniană coincide cu starea de conștiență de transă profundă; acesta este primul grad de conștiență.
Bineînțeles, nu trebuie să ne închipuim că această stare de conștiență rămâne neschimbată în tot cursul evoluției saturniene, dar în general gradul de conștiență al omului pe Saturn poate fi considerat, așa cum am spus, ca o stare de transă profundă. Era chiar mai profundă decât aceea pe care omul actual o are în timpul somnului profund, fără vise. De fapt, această stare de somn fără vise a dobândit-o omul mai târziu, în a doua etapă de evoluție, pe vechiul Soare. Așadar, în timpul evoluției solare, ființa umană trece de la starea de transă profundă la aceea de conștiență a somnului fără vise, comparabilă acum, pe plan fizic, cu starea de conștiență a plantelor.
Evoluția continuă și apare stadiul lunar, vechea Lună. Omul trece atunci la o stare de conștiență nouă, mai avansată, mai ușor de înțeles pentru noi, starea de conștiență a somnului cu vise. Această stare este mai accesibilă înțelegerii noastre, pentru că în starea noastră actuală de somn cu vise se mai găsește o urmă a vechii stări de conștiență lunară. Conștiența de vis de astăzi este o stare intermediară între somnul fără vise și conștiența actuală, normală, din starea de veghe, clară, lucidă, așa cum o avem acum, de dimineață, când ne sculăm, până seara, când ne culcăm. Al treilea grad de conștiență a fost, deci, pe vechea Lună și este comparabilă cu ceea ce astăzi este somnul cu vise, numai că era mai vie, mai animată. Somnul însuflețit de vise oferă o conștiență care seamănă cu licăriri de reprezentări și imagini izolate care nu au decât o legătură minimă cu lumea exterioară reală. Conștiența lunară, corespunzătoare cu imaginile de vis, avea în schimb legături foarte semnificative cu lumea exterioară, căci ea nu lucra în timpul somnului, ci în timpul zilei. Ea corespundea exact cu ce se afla în mediul sufletesc-spiritual ambiant. Această stare de conștiență a dăinuit, ca un fel de repetiție, și în timpul stadiului terestru, până în perioada atlanteană, când apare ca o stare de conștiență imaginativă de vis, chiar o stare de conștiență somnambulică.
A patra stare de conștiență o avem în prezent, acum pe Pământ și este ceea ce numim conștiența obiectivă din starea de veghe.
În viitoarea încarnare a Pământului, pe Jupiter, oamenii vor avea o stare de conștiență despre care astăzi cei mai mulți dintre noi nu pot avea nici o idee; este o conștiență mai evoluată, pe care o vom dobândi când se va fi împlinit tot ceea ce am spus în conferințele anterioare și despre care mai avem încă ceva de spus, legat de Apocalipsa lui Ioan. Atunci când omul va fi, ca să spunem așa, salvat de Abis, când va fi salvat de la pierzanie, când se va fi ridicat până la nivelul Pământului astralizat, spiritualizat, atunci vor fi îndeplinite condițiile necesare pentru a dobândi, pe Jupiter, o conștiență pe care o putem numi conștiența imaginativă lucidă. Nu este posibil acum să facem o caracterizare și o descriere a acestui stadiu de conștiență, decât dacă ne referim la unele experienie inițiatice. Căci, de fapt, inițierea nu este altceva decât accesul la un stadiu precoce, un stadiu viitor de evoluție, accesul la aptitudini pe care oamenii obișnuiți le vor avea abia într-un stadiu de evoluție ulterioară. Înzestrat cu această stare de conștiență imaginativă lucidă, omul este totodată și conștient de sine însuși, așa cum este în prezent în timpul stării de veghe, numai că atunci nu va percepe numai realitatea exterioară, ci în câmpul vizual al sufletului îi apar și imagini care nu numai că nu sunt confuze, ci, dimpotrivă, sunt scăldate în claritatea conștienței stării dc veghe. Putem spune că această conștiență clară pe care o avem în timpul zilei asociată cu conștiența imaginativă lunară constituie împreună starea de conștiență imaginativă lucidă care va exista pe Jupiter. Omul va păstra ce are acum și în plus va dobândi facultatea de a percepe ceea ce este de natură sufletesc-spirituală.
Un inițiat vede în prezent din om nu numai aparența sa fizică, ci și tot felul de forme imateriale care îl înconjoară ca niște raze și care nu sunt altceva decât expresia instinctelor, a pasiunilor, a gândurilor, într-un cuvânt ceea ce numim „aura”. Aceasta îl învăluie pe om cu o lumină arzătoare, ca un fel de flăcări subtile și, în parte, ca un fel de ceață luminoasă. Aura, care poate fi văzută de un inițiat în corpul astral al omului, așa cum un ochi obișnuit vede corpul fizic în conturul nostru, este exact imaginea a ceea ce se petrece în interiorul sufletului. Inițiatul dispune de o conștiență combinată, pe care o putem defini drept o conștiență lunară împletită cu o conștiență terestră.
Pe Venus va apărea a șasea stare de conștiență, pe care o vom numi conștiență inspirativă, o conștiență a inspirației. Se numește așa pentru motivul că la acest nivel de conștiență un inițiat este capabil să perceapă nu numai expresia trăirilor sufletești – sentimente, impulsuri, pasiuni etc. –, dar el poate percepe și caracterul intim al sufletului, într-o tonalitate omogenă. El vede chiar tot ce impregnează lumea, adică structura de culori și forma care apare ca o muzică a sferelor, în așa fel încât fiecare ființă izolată în cadrul a ceea ce fusese perceput mai înainte ca imagine astrală apare acum și ca sonoritate.
A șaptea treaptă de conștiență, care va exista pe ultima încarnare a Pământului, pe Vulcan o putem numi conștiență intuitivă. „Intuiția” nu are în acest context sensul banal care i se atribuie în mod obișnuit, acela al unui sentiment confuz prin care cineva crede că înțelege sau descifrează ceva; este o înțelegere eronată a termenului. În școlile inițiatice, termenul de „intuiție” era utilizat pentru a desemna forma cea mai înaltă pe care o putem imagina despre conștiență, o conștiență prin care sufletul este identificat, este una cu celelalte ființe, se află în ele, se identifică cu ele. Sufletul rămâne totuși independent, își păstrează întreaga individualitate și în același timp se contopește cu toate lucrurile și ființele prezente în câmpul său vizual.
Astfel, cele șapte mari etape ale evoluției ni se prezintă și ca șapte trepte succesive de conștiență. La rândul lor, aceste stări planetare parcurg șapte faze succesive care se numesc stări de viață, cu alte cuvinte, evoluția* trece prin șapte mari stări planetare sau stări de conștiență, iar fiecare stare planetară parcurge, la rândul său, alte șapte etape, care sunt stări sau regnuri de viață. Este foarte anevoios să găsim în limbajul nostru curent cuvinte care să descrie aceste stări de viață. Numai dacă ne vom referi la faptul că, pe Pământ, în condițiile de azi, putem vorbi de regnuri, am putea spune că cele șapte stări de viață ar corespunde pe Pământ cu șapte regnuri. În felul acesta s-a convenit ca primele trei stări de viață să se numească respectiv: primul regn elementar, al doilea regn elementar și al treilea regn elementar. A patra stare de viață sau al patrulea regn este „regnul mineral”, al cincilea va fi „regnul vegetal”, al șaselea „regnul animal” și al șaptelea „regnul uman”. În felul acesta putem spune că fiecare stare de conștiență, sau stare planetară, a trecut prin șapte stări de viață sau șapte regnuri succesive. Dacă însă am intenționa să folosim aceleași denumiri ale stărilor de viață și pentru alte stări planetare am face o greșeală. Dacă ne-am gândi să folosim, de exemplu, pentru Saturn termenii de primul, al doilea, al treilea regn elementar, de regn mineral, vegetal, animal și de regn uman, ar însemna să evocăm unele reprezentări inexacte, căci cuvintele referitoare la aceste regnuri sunt alese în funcție numai de experiențele și realitățile noastre terestre, iar în ce privește acea infinit de îndepărtată stare planetară a vechiului Saturn, aceste regnuri erau constituite într-un mod cu totul diferit decât sunt acum pe Pământ. Putem numai să spunem că pe Saturn au fost șapte regnuri, pe Soare de asemenea au fost șapte regnuri, cele șapte regnuri pe care le-a parcurs vechea Lună sunt ceva mai asemănătoare cu cele ale Pământului, iar cele șapte stări de viață ale Pământului devin cele șapte regnuri actuale, așa cum le-am denumit. Pe acestea ne este mai ușor să le descriem, deși este totuși extrem de dificil să ne facem o reprezentare corectă ale primelor trei regnuri elementare. Nici chiar despre regnul mineral, vegetal, animal și uman nu avem încă o reprezentare absolut exactă, deși oamenii cred că o au [ Nota 32 ].
* Sau ceea ce am numit, prin termenul sanscrit, manvantara (N.T.).
Poate veți reuși să vă faceți o anumită idee despre primele trei regnuri elementare în felul următor: Închipuiți-vă că pietrele, metalele și celelalte lucruri, care fac parte astăzi din regnul mineral, ar deveni din ce în ce mai subtile, în așa fel încât ar apărea tot mai șterse, că, într-un fel, chiar s-ar evapora, substanța lor ar deveni din ce în ce mai puțin materială. Să presupunem că s-ar volatiliza, reducându-se la o substanțialitate infinit de subtilă, atât de subtilă că ați putea vedea prin ea, că ea însăși ar deveni invizibilă. Aceste formațiuni continuând să devină tot mai subtile, din ele ar emana ceva care în final nu mai are nici o legătură cu regnul mineral , ci devine ceea ce am numit al treilea regn elementar. Și mergând astfel către stări și mai subtile, ajungem la al doilea și apoi la primul regn elementar. Cu simțurile noastre de azi, ne este absolut imposibil să avem o reprezentare a acestor regnuri elementare, care însă în mod misterios sunt inserate și materializate în lumea noastră. Este, ca să spunem așa, ca și cum, materializându-se, condensându-se, totodată ar dispărea. Ele sunt anterioare formării regnului mineral, acesta provenind din ele. În perioadele anterioare ale evoluției terestre, regnul mineral există exact în starea în care se află astăzi regnurile elementare.
Să cercetăm apoi celelalte patru regnuri. Regnul mineral, vegetal, animal și regnul uman există și le vedem în jurul nostru. Numai că trebuie să fim atenți că aceste denumiri nu corespund chiar exact cu concepția pe care Știința spirituală o are despre ele. Omul obișnuit consideră mineralele de astăzi ca făcând parte din regnul mineral, plantele din regnul vegetal, animalele din regnul animal, iar pe oameni din regnul uman. În limbajul curent este, desigur, corect și totodată suficient pentru viața de toate zilele, dar din punctul de vedere al Științei spirituale este incorect. Căci în prezent, însuși omul nu este o ființă realizată decât la nivelul regnului mineral. În fazele viitoare ale evoluției el va pătrunde în regnul vegetal, apoi în regnul animal și abia în final în regnul uman. Astăzi îl putem defini prin conceptul de „om” numai pentru că are conștiența de a fi un eu, dar nu putem spune că el ar fi, în sensul Științei spirituale, încarnat în regnul uman; pentru aceasta ar fi nevoie de încă altceva și despre acest altceva mai avem de vorbit.
Ce capacitate de înțelegere are omul astăzi? Aceasta este problema esențială. El nu poate înțelege decât regnul mineral. Pus în fața regnului vegetal, el nu mai are capacitate de înțelegere. Omul poate înțelege numai ce este de esența regnului mineral, se poate folosi de forțele acestui regn pentru a construi case, mașini etc. Numai când va ajunge să înțeleagă deplin forțele prezente într-o plantă, forțe care o fac să crească, numai atunci se va putea înălța cu conștiența sa în regnul vegetal. Și când va reuși să înțeleagă ce și cum simte un animal va putea să se considere că este în regnul animal. lar când va înțelege nu numai propriul său eu ci și un altul, când va înțelege în totalitate ființa interioară a altui om, atunci abia va aparține de regnul uman.
Vă veți da seama mai bine că omul poate să înțeleagă în prezent numai regnul mineral, dacă veți urmări următoarele argumente. Gândiți-vă că acum mulți savanți spun: „Dar bine, plantele și animalele nu sunt altceva decât minerale mai complexe”. Acești savanți speră că ei vor putea combina, într-o zi, diverse substanțe în așa fel, încât acestea să devină plante și animale. Ei se pierd în iluzia că se poate concepe că plantele sunt minerale, pentru că nu pot crede și nu-și pot imagina că ar exista și altceva decât regnul mineral. Mulți spun: Voi antroposofii visați că există un corp eteric, că ar exista ceva dincolo de regnul mineral, dar visul vostru se va spulbera când noi vom reuși să producem o ființă vie în laborator, așa cum în prezent combinăm, de exemplu, diverse substanțe, sulf, oxigen, hidrogen pentru a obține acid sulfuric etc. Se crede că viul s-ar putea obține prin diverse combinații ca și acidul sulfuric, se crede că știința pur materialistă va reuși, într-o zi, să realizeze aceasta. Se crede, de asemenea, că antroposofii sunt puțin cam nebuni că se mai îndoiesc că va veni un timp când efectiv se vor crea plante într-o retortă.
De fapt, acel timp va veni, într-adevăr. Și aceasta au spus-o întotdeauna cei care se sprijină pe Știința spirituală, numai că ei știu că acest timp va veni doar când ființa umană va lega propria sa natură de ființa vegetală, după cum în prezent este legată cu natura minerală, cu regnul mineral. Și așa cum astăzi construiește case cu ajutorul mineralelor, după cum astăzi stăpânește și utilizează forțele regnului mineral, va da naștere, în viitor, în laboratorul său, la plante și chiar la creaturi superioare cu ajutorul forțelor din regnul vegetal, pe care le va cunoaște și stăpâni, fără a recurge la semințe și nici la forțele naturale încă rău înțelese. Dar dacă ar dobândi în mod prematur posibilitatea de a crea o ființă vie în laborator, toți cei care cunosc temeiurile Științei spirituale știu că aceasta ar intra în domeniul magiei negre. Înainte de a face un pas mai departe în evoluția sa, omul trebuie să dobândească în prealabil maturitatea necesară.
Există în ocultism un dicton care spune: Oamenii nu vor putea crea ființe vii în laboratoare, așa cum produc astăzi mineral, decât în clipa când laboratorul va deveni un altar, iar operațiunea de chimie un act sacramental. Este un principiu ocult care a fost formulat în toate timpurile. Într-adevăr, atât timp cât se crede că cineva poate lucra în laborator animat de gânduri și sentimente necurate, crezând că ar putea obține ceva ca și atunci când intră cu sentimente de venerație și sfințenie, nu va putea crea niciodată ființe vii în acord cu voința entităților care conduc cu înțelepciune evoluția lumii. Crearea de ființe vii nu ar fi posibilă decât atunci când se va ști în mod ferm că într-un laborator se poate obține o substanță minerală chiar dacă cel care lucrează este un netrebnic, un ticălos, dar că niciodată nu se va putea produce o ființă vie în asemenea cazuri. Căci în ființa vie pe care o creăm pătrunde ceva din sufletul creatorului. Dacă omul este o canalie, atunci tocmai acest caracter de canalie va însufleți ființa creată și va purta această amprentă. Numai când vom înțelege că omul participă cu toată ființa lui, cu toată trăirea lui interioară la ceea ce creează, abia atunci lumea va fi pregătită să dea naștere, prin liberă voință și acțiune, la creaturi vii, vegetale, animale, și chiar la ființe umane. Omul se va ridica până la regnul vegetal când va înțelege profund acest regn, așa cum astăzi înțelege regnul mineral. În continuare, va progresa până la regnul animal când va înțelege natura sentimentelor în asa măsură încât să creeze o fiintă înzestrată cu sentimente prin propria sa forță spirituală, așa cum ar confecționa obiecte materiale. Și, în final, se va ridica până la regnul uman când va putea prin libera lui voință să participe la reînnoirea ființei umane.
În prezent, omul se află numai la nivelul regnului mineral și ființa umană, adică noi înșine, este singura care a atins la acest nivel o dezvoltare completă, pe când ființele din celelalte regnuri se găsesc în multe privințe la un nivel inferior celui căruia, în ocultism, i se dă denumirea de regn mineral. Astfel, planta prezintă un fel de stagiu pregătitor a ceea ce omul, el însuși, va experimenta în momentul când va fi atins nivelul regnului vegetal. Dar plantele nu sunt cu adevărat în regnul vegetal; ele sunt cel mult prototipuri, nu arhetipuri, ci un fel de indicatori ai viitorului regn, în care omul va fi, când va trăi în interiorul sufletului său, natura vegetală, așa cum participă acum, cu toată ființa sa, la natura minerală.
Regnul vegetal, din care va face parte și omul cândva, se va deosebi prin alte caractere și mai ales printr-un pronunțat caracter moral, care astăzi este într-adevăr afirmat, dar nicidecum înțeles. Omul trăiește de așa manieră încât, deși nu o mărturisește fățiș, un individ se poate simți bucuros și fericit, chiar dacă lângă el un altul se află în suferință sau într-o nenorocire. Astfel astăzi este perfect posibil ca cineva să fie fericit, deși altul este nefericit. Deși teoretic se susține că morala cea mai înaltă stă la baza fericirii tuturor, în mod practic individul este convins că fericirea unuia este posibilă alături de nenorocirea altuia. Dar în acel viitor îndepărtat când va fi atins nivelul regnului vegetal și va participa la viața acestuia, omul va dobândi un nivel moral care nu-i va mai îngădui să se simtă fericit dacă semenii lui nu sunt. „Fericirea individuală este indisolubil legată de fericirea celorlalți”. Acest principiu va fi preponderent când omul va fi primit să participe la viața regnului vegetal. Nici un om nu se va mai putea simți atunci bucuros și fericit în nici un fel dacă această fericire nu izvorăste din fericirea celorlalti.
Vedeți cum pentru noțiuni atât de subtile cum le avem datorită ocultismului există astăzi puține posibilităti pentru a le putea înțelege temeinic. Dar ființa umană are în față încă lungi perioade de evoluție și dezvoltare. Trebuie să ajungă la ceva ce nu am dobândit până acum decât foarte puțin.
Am vorbit deci de șapte regnuri prin care omul trebuie să treacă. Pe Jupiter vor fi din nou alte șapte regnuri oarecum asemănătoare cu cele ce se desfășoară pe Pământ, dar care totuși se deosebesc de acestea destul de mult. Pe Venus vor fi, de asemenea, șapte regnuri și pe Vulcan la fel. Dar în condițiile de astăzi nu putem nici măcar să le dăm un nume, conceptul de regn nu le mai corespunde.
Reluând tot ce am spus, constatăm că ansamblul ciclului de evoluție are mai întâi șapte stări de evoluție a conștienței sau șapte stări planetare, și anume: Saturn, Soare, Luna, Pământ, Jupiter, Venus, Vulcan. La rândul său, fiecare stare de conștiență are șapte stări de viață prin care trebuie să evolueze orice ființă care străbate prin stările planetare sau de conștiență. Și acum, fiecare stare de viață sau regn are șapte stări de formă; ceea ce numim astăzi forma fizică ocupă zona de mijloc a întregului ansamblu. Starea de formă fizică este starea în care trăim astăzi. Mai înainte însă ca ceva să fie fizic, a trecut prin alte trei stări de formă: înainte de a fizic a fost într-o stare de formă astrală, înainte de a fi astral se afla la un anumit nivel de spiritualitate, acel stadiu pe care îl numim „Devachan inferior”, iar înainte de acesta se află starea de formă a „Devachanului superior”. Deci primele trei stări de formă sunt: prima stare de formă – corespunzătoare Devachanului superior – poate fi denumită starea de formă „fără formă”*, a doua stare este cea a Devachanului inferior**, iar a treia este starea de formă „astrală”. Când astralul se condensează devine „fizic” și avem a patra stare de formă. Apoi, însă, fizicul se solubilizează și revine la starea astrală, dar o stare de formă astrală perfecționată, după care trece la starea Devachanului inferior și în final la Devachanul superior. Așa cum am spus, starea de formă „fizică” se situează la mijloc: arupa, rupa, astral, fizic, astral perfecționat, Devachanul inferior și Devachanul superior.
* Starea de formă „fără formă” sau „arupa”(N.T.).
** Starea de formă „rupa”(N.T.).
Fiecare regn de viață parcurge, deci, șapte stări de formă. Trebuie să facem neapărat o netă distincție între „mineral” și „fizic”; nu este același lucru. În mod obișnuit le putem foarte ușor confunda pentru că în prezent fizicul și mineralul au un aspect asemănător. Dar regnul mineral trece și el, ca fiecare regn, prin cele șapte stări de formă. Ca regn mineral a parcurs starea de formă arupa (Devachan superior), starea de formă rupa sau Devachan inferior, rămânând bineînțeles tot regn mineral, a coborât la starea de forma astrailă, devenind modelul astral a ceea ce ulterior s-a densificat la starea de formă fizică*. Există deci în fiecare regn șapte stări de formă.
* În prezent regnul mineral, după ce a parcurs primele trei stări de formă, a ajuns la a patra stare de formă, cea fizică, după care va trece prin celelalte trei stări superioare (N.T.).
Fiecare stare de conștiență este parcursă neapărat prin șapte stări de viață. Fiecare stare de viață este parcursă prin șapte stări de formă. Dacă le socotim 7 x 7 x 7 = 343 stări de formă. O evoluție completă ca aceea a Pământului parcurge în total 7 x 7 x 7 stări de formă. Știm că prima încarnare sau manifestare a Pământului a fost Saturn, care a parcurs șapte stări de viață, iar acestea câte șapte stări de formă. Au existat deci 49 stări de formă pe Saturn, apoi 49 pe Soare, 49 pe Lună, în total, până la sfârșitul ciclului de evoluție, 343 stări de formă. Omul trece așadar prin 343 stări de formă. Când Saturn se afla la începutul existenței sale, ființa umană își începea evoluția pe planul spiritual cel mai elevat, pe care îl putem atinge în starea de viață a Devachanului superior și în cadrul acestuia, în prima stare de formă: omul era complet mineral*. Din starea devachanică el coboară până la fizic, apoi urcă din nou la starea devachanică superioară. Aici ne apare în față o mare încurcătură, căci s-ar putea crede, dacă utilizăm expresiile și termenii menționați anterior, că omul a trecut în regnul următor. Dar acești termeni, așa cum am mai spus, nu se potrivesc și pentru Saturn. Omul străbate sigur, pe Saturn, 49 stări de formă. Ceea ce este interesant este faptul că dumneavoastră ați putea pune imediat următoarea întrebare: Bine, dar omul trebuie să parcurgă pe Saturn cele șapte stări de viață, or, el nu a putut obține un corp eteric decât pe Soare. Cum se poate spune atunci că el a parcurs aceste șapte stări de viață? Realitatea este că stările de viață nu sunt pe Saturn ceea ce au devenit mai târziu când are un corp eteric; ele sunt doar etape, țin locul, ca să spunem așa, stărilor de viață cum apar pe Pământ, de exemplu, și aceasta se face cu ajutorul și prin acțiunea unor entități superioare. Pe Saturn, omul nu are viața independentă, ci entitățile superioare îl impregnează cu corpul lor eteric, cu corpul lor astral, cu eul lor etc.
* Trebuie interpretat că omul avea conștiența mineralului (conștiența de transă absolută).
Oricum, trebuie să înțelegem în modul cel mai clar că omul a parcurs pe Saturn 49 de stări, pe Soare 49, pe Lună 49 de stări. Pe Pământ el nu a parcurs până în prezent 49 de stări: el a parcurs doar primele trei stări de viață și ne aflăm acum în a patra stare de viață sau regn mineral. În prima stare de viață, adică în primul regn elementar, omul a trecut prin șapte stări de formă, în a doua stare de viață, adică în al doilea regn elementar, prin alte șapte stări de formă, iar în a treia stare de viață, respectiv în al treilea regn elementar, a trecut prin alte șapte stări de formă. Acum omul se află în a patra stare de viață, am putea spune în al patrulea regn elementar, care este regnul mineral; ne aflăm la jumătatea acestui regn și chiar am depășit puțin.
Prin urmare, ați văzut, așa sumar cum v-am prezentat, că Pământul în întreaga lui evoluție trece prin 343 de stări. Vă rog acum să vă reprezentați acest lucru astfel: Apare Saturn și străbate 49 de stări de formă. El este mai întâi o masă de căldură vie si străbate diferite stări, dar rămâne permanent același glob care le străbate. La fel și Soarele, rămâne mereu, unul și același glob care parcurge cele 49 de stări de formă. Dar există și stări intermediare. Între diferitele încarnări ale planetei noastre exista un fel de interval spiritual*. Planetele ca și oamenii au nevoie de stări intermediare de repaus cosmic, intercalate mereu între diferitele stări.
* Ceea ce am numit „mica pralaya” (N.T.).
Dacă rețineți bine acest lucru că noi străbatem șapte stări de conștiență în cursul întregului ciclu de evoluție, veți putea să observați că există o legătură cu descrierile pe care le găsiți în diferite alte lucrări teosofice. Ele sunt sisteme cosmice. Se spune că Pământul nostru a început într-o zi și s-a dezvoltat pornind de la un vechi sistem planetar care se numește vechea Lună. Apoi, mergând înapoi, urcăm la sistemul planetar al vechiului Soare, iar de la Soare la Saturn. Fiecare din aceste sisteme se împarte în șapte stări la viață, numite de obicei în literatura teosofică „ronde”. Rondele sunt exact același lucru, stări de viață sau regnuri. Ceea ce noi, apoi, numim stări de formă, literatura teosofică le numeste „globuri”. Aceasta ar putea duce la confuzii grave. Unele persoane și-au imaginat cele șapte globuri ca niște sfere existând concomitent, unul după altul.
Aceste stări, care pornesc de la stadiul prim al stării „fără forma” (arupa), trec prin forma fizică și revin apoi, ascendent, tot la starea fără formă a Devachanului superior, nu sunt șapte sfere sau globuri care există simultan, ci sunt șapte stări succesive. Mai întâi, ceea ce astăzi este „fizic” a fost cândva un glob spiritual care s-a densificat din ce în ce mai mult. Este același glob initial dar, pur și vimplu, transformat, densificat la starea fizică. Apoi, o parte din el devine astral, o alta fizică, dar este același glob. În viitor se va dizolva din nou, ca sarea în apă caldă, și redevine astral. Exact la această revenire la starea astrală se referă Apocalipsa când vorbește despre „Cupele mâniei”. Pământul redevine atunci astral.
Vedeți cum numărul 7 predomină întreaga evoluție și ceea ce am descris, în zilele precedente, cu ajutorul unor imagini – uneori cu adevărat grotești sau în orice caz foarte îndepărtate de ceea ce omul poate vedea astăzi în lumea fizică – reprezentăm acum ca un fel de schelă, ca un eșafodaj. Este asemănător oarecum cu schelăria care se ridică în jurul unei construcții, schelărie absolut exterioară, destinată numai să ajute pe zidari. Acest eșafodaj nu are nimic a face cu lucrul în sine, nu sunt decât gânduri despre obiectul propriu-zis. Trebuie neapărat să ne desprindem de aceste reprezentări intelectuale, de aceste simple scheme care nu fac decât să ne ajute să înțelegem mai ușor constructia vie, utilizând pentru diferitele stări imaginile care se pot percepe în astral. Numai atunci vom reuși să atingem ceea ce se cheamă înțelepciunea ocultă. Cât timp construim asemenea scheme, rămânem legați de gândirea pur intelectuală de care suntem legați în lumea fizică. Toate schemele pe care le-am făcut sunt rezultatul gândirii raționale. Ele nu au cu realitatea spirituală nici măcar raportul pe care îl are șarpanta unei case cu construcția odată terminată, ci doar pe acela al schelelor exterioare pe care lucrează zidarii și care apoi se desfac și se strâng când construcția s-a terminat. La fel și noi trebuie să înlăturăm eșafodajul de gândire și idei raționale, dacă vrem să avem în fața noastră adevărul și legătura sa cu realitatea. Dacă vom face greșeala să considerăm aceste abstracțiuni ca niște realități, nu poate fi vorba de un adevărat ocultism, ci doar de reprezentări obișnuite pe care omul le poate face, în epoca actuală, despre fapte și realități oculte. Felul abstract în care omul își reprezintă astăzi realitățile spirituale în funcție de opiniile sale se regăsește în asemenea scheme. Ele sunt sterile. Eu am fost nevoit să recurg la scheme de felul acesta pentru că aveam nevoie de ele. Dar în fond nu este de nici un folos pentru cine vrea să progreseze pe adevărata cale arătată de Știința spirituală. A descrie cu ajutorul unor scheme ca acestea Universul întreg, inclusiv realitățile ascunse, spirituale, cele mai înalte, nu are valoare decât pentru încarnarea prezentă. În încarnarea viitoare va trebui să reluăm, să le învățăm din nou. Ele nu pot fi înțelese decât folosindu-ne de creier, ele nu sunt adaptate decât la creierul pe care îl avem acum. Și cum prin moarte creierul se distruge, toate aceste descrieri abstracte, bazate pe scheme, se vor risipi. Dar dacă, dimpotrivă, veți putea pătrunde – mai întâi sub formă de imagini ale fanteziei – succesiunea peceților pe care o revelează conștiența clarvăzătoare, aceste imagini nu sunt dependente de creierul fizic și ele vor dăinui și după moarte, pentru că nu izvorăsc din gândirea fizică, ci din clarvedere. Trebuie deci să ne ferim de a considera ca fiind un veritabil ocultism ceea ce obțin unii astăzi sub o formă convenabilă înțelegerii raționale, fizice, schematizând lumile superioare. Sunt descrieri făcute cu ajutorul intelectului fizic obișnuit: Desigur, intelectul fizic trebuie să joace un rol, din acest punct de vedere este util astăzi să recurgem la asemenea scheme. Dar să ne continuăm acum expunerea.
Am văzut că în final avem de trecut prin 343 stări de formă. Dar lucrurile se complică atunci când vedem clar că ele nu se oprese aici, că omul mai are de parcurs, în cadrul unei stări, alte etape. Starea de formă fizică actuală a fost precedată, cum am mai spus, de alte trei și va fi urmată de asemenea de alte trei. La rândul său, starea de formă fizică trece prin șapte perioade și despre ele am mai vorbit în zilele anterioare. Prima perioadă a fost aceea când Soarele era încă legat de Pământ, a doua când Soarele s-a desprins de Pământ, a treia când Luna s-a separat de Pământ*, a patra este perioada omenirii atlanteene. Omenirea atlanteană a trăit deci în a patra perioadă de evoluție din starea de formă fizică. Fiecare stare de formă are asa-zise șapte „stări de rasă”, deși expresia de rasă se potrivește numai pentru perioada atlanteană**. În prezent, omenirea se află în a cincea perioadă a stării de formă fizică; este perioada postatlanteană, care durează de la Marele Deluviu, care a însemnat sfârșitul perioadei a patra atlanteene, până la Marele Război al tuturor împotriva tuturor. Noi trăim în această perioadă. Va urma o altă perioadă, a șasea, apoi ultima, a șaptea. Perioada a șasea este arătată în Apocalipsa lui Ioan prin simbolul celor șapte Peceți iar a șaptea perioadă, prin simbolul celor șapte Trâmbițe. După această ultimă perioadă, care înseamnă și sfârșitul stării de formă fizică, Pământul va trece într-o altă stare de formă, în starea de formă astrală, dar o formă astrală nouă, superioară stării a treia de formă care era tot astrală. Această nouă stare de formă astrală va avea, la rândul său, șapte perioade de evoluție. Dar schema noastră nu este încă terminată, nu este completă. Trebuie să mai introducem o altă împărțire în șapte etape diferite a oricărei perioade – din cadrul unei stări de formă. De subliniat că fiecare perioadă este cuprinsă între două evenimente deosebit de importante, cum este, de exemplu, cazul perioadei postatlanteene, în care ne aflăm și care este cuprinsă între Marele Deluviu și Marele Război al tuturor împotriva tuturor. În cazul nostru, al perioadei a cincea, postatlanteeane, cele șapte etape sunt cele șapte epoci de cultură despre care am vorbit: epoca de cultură veche indiană, cultura veche persană, cultura asiro-babiloniană-egipto-chaldeană-iudaică, apoi cultura greco-latină, cultura epocii noastre, după care urmează a șasea epocă de cultură, indicată simbolic în Apocalipsă prin comunitatea sau Biserica din Filadelfia, și a șaptea, ultima, indicată prin comunitatea din Laodiceea.
* Primele trei perioade se numesc: perioada polară, perioada hiperboreană și perioada lemuriană (N.T.).
** Rudolf Steiner folosește aici o terminologie utilizată în literatura teosofică, în care „perioadele” erau denumite „rase”(de unde și denumirile de rasa polară, rasa hiperboreană, rasa lemuriană și rasa atlanteană), iar pentru epocile fiecărei perioade se folosea termenul de „subrasă”.(N.T.)
Dacă ne facem acum o reprezentare globală a întregului ciclu de evoluție împărțit în aceste intervale mai mici – dar care, în timp, sunt destul de lungi – vom avea 7 x 7 x 7 x 7 x 7 intervale de evoluție, de mărimea, de exemplu, a epocii de cultură veche indiană sau persană. Prin atâtea faze sau epoci trece omul în evoluția sa, de la prima fază a lui Saturn până la ultima, pe Vulcan. Deci:
7 stări planetare x 7 stări de viață x 7 stări de formă = 343 stări de formă x 7 perioade = 2 401 perioade x 7 epoci = 16 807 epoci.
Vedeti cum prin epoci și perioade succesive numărul 7 dirijează întreaga evoluție. Și după cum sunetele muzicale progresează din octavă în octavă, la fel și Universul parcurge întreaga sa evoluție din octavă în octavă.
Să recapitulăm: din totalul de 16 807 epoci, în perioada noastră situată, după cum știți, între Marele Deluviu și Marele Război al tuturor împotriva tuturor sunt șapte epoci, în perioada atlanteană au mai fost șapte. Să ne reamintim că omul, în primele patru epoci ale perioadei atlanteene, a trăit în condiții cu totul diferite comparativ cu celelalte trei care au urmat. Acum știm de care epoci este vorba și cum să le situăm. Primele patru, omul a trăit în asemenea condiții că el se simțea ca aparținând uneia din cele patru suflete-grup pe care le cunoaștem, simbolizate prin capul de Vultur, de Leu, de Taur și de Om. Aceste suflete-grup s-au dezvoltat și au evoluat încetul cu încetul, pe parcursul celor patru așa-zise „rase” fundamentale ale perioadei atlanteene. Dar cum rasele mai supraviețuiesc încă – este cazul, de exemplu, și al celei din India – iar altele s-au dezvoltat ulterior, asemenea fenomene se petrec simultan, astfel că și cele patru „capete” ale sufletelor-grup au supraviețuit la începutul perioadei postatlanteene și avem, deci, un animal cu patru capete.
Când ființa umană a început să se transforme, trecând de la starea eterică la cea fizică, a dezvoltat concomitent, în functie de sufletul--grup cuadruplu pe care îl avea, patru feluri diferite de elemente corporale. Și prin faptul că ceea ce fusese înainte conștiență de suflet--grup s-a transformat în conștiență individuală a intervenit o fuziune a celor patru capete în om; aceasta la începutul perioadei post-atlanteene. Omul poartă deci în structura sa aceste patru capete, și ansamblul lor formează capul său propriu-zis, care începe să se contureze și să apară încetul cu încetul. Acest cap format din reunirea a patru capete de suflete-grup s-a dezvoltat în această perioadă postatlanteană. Dar și alte patru părți din corpul fizic uman corespund acestor patru capete. Sunt cele patru „coarne” și vă rog să vă reprezentati următorul aspect: pentru că omul era o ființă de structură eterică, avea patru capete, patru capete de animale – numai ultimul era deja un animal-om – și tocmai prin acest termen era el numit. El avea patru capete și fiecare sistem de forțe eterice corespunzător unuia din aceste patru capete a format organele fizice. În conferința precedentă am văzut că un anumit sistem de forțe stă la baza formării inimii, acela care era în raport cu capul de leu. Diferitele organe ale omului sunt un fel de condensare a părților corespunzătoare din corpul eteric.
Astfel gândește și autorul Apocalipsei. El își spune: Ce este fizic este o îngroșare a etericului. Vă puteți reprezenta foarte bine aceasta gândindu-vă la acea mică întăritură a pielii care formează o bătătură – așa gândește și autorul Apocalipsei: Ființa umană este eterică, dar etericul s-a îngroșat, devine fizic. Omul fiind cuadruplu prin cele patru suflete-grup, se formează patru zone de îngroșare care constituie corpul său fizic. De aceea se cheamă „corn” ceea ce corespunde în corpul fizic corpului eteric. Cornul este o întăritură, o bătătură. Se spune despre om, așa cum era el la sfârșitul celei de a patra epoci din perioada atlanteană, că este un animal cu patru capete și patru coarne.
Apoi omul se dezvoltă, individualizându-se. Această nouă evoluție începe într-o regiune situată în apropierea Irlandei de azi. Parcurgând ultimele trei epoci ale perioadei atlanteene, omul a dezvoltat și primele elemente rudimentare ale eului. Dacă urmărim evoluția lui fizică, constatăm că acum el nu mai dezvoltă corpuri de animal, ci s-a ridicat la nivelul uman. El dezvoltă din ce în ce mai mult natura umană din el, până la punctul când a putut primi principiul lui Christos. Dacă privim omul așa cum arată în prezent, putem spune: El nu a fost întotdeauna așa. Pentru a deveni ce este acum, a trebuit să treacă prin patru suflete-grup animale, să se încarneze în corpuri corespunzătoare actualelor forme de leu, taur, vultur și om. Ca urmare, el s-a ridicat tot mai mult, devenind mai uman, iar formele vechilor suflete-grup au dispărut. Ele nu mai există, omul își asumă forma tipic umană.
Acum trebuie să ne fixăm bine semnificația unui eveniment important, care a avut loc în momentul când ființa umană a luat forma propriu-zisă de om; fără înțelegerea acestui eveniment nu vom putea să înțelegem cu adevărat Apocalipsa lui Ioan; este vorba într-adevăr de un eveniment de cea mai mare importanță. Până la acest eveniment, când omul a trecut la natura sufletesc-umană, era ceva ce îi era total ascuns vederii sale, ceva ce mai târziu i s-a revelat. El nu avea decât o conștiență, așa cum spuneam, crepusculară. Când dimineața se trezea din somn, tot ce vedea i se părea înconjurat de formații nebuloase, iar seara când se culca el pătrundea în lumea spirituală, lume care îi apărea în imagini, pentru că, de fapt, aceasta este natura acestei lumi. Acum vreau să vă fac o descriere a ceea ce s-a petrecut înainte ca omul să treacă la starea umană fizică, înainte de a se desprinde de sufletul-grup și a dobândi o deplină conștiență a eului.
Experiențele pe care omul le avea în timpul zilei constau doar dintr-un anumit număr, redus, de fapte. Apoi venea seara și se culca, și în timpul somnului intra într-o stare de conștiență confuză, într-o lume spirituală; aici el trăia efectiv printre zei și ființe spirituale. Miturile și legendele au păstrat ecoul acestor vremuri. Omul avea viziuni puternice, de exemplu aceea a două ființe pe care le întâlnea și care aruncau cu pietre în urma lor, iar pietrele se transformau în alte ființe asemănătoare cu ele, de parcă ieșeau din pământ. Acestea erau experiențe pe care omul le avea în tot cursul celei de a patra epoci din perioada atlanteană. Pentru a exprima corect această imagine trebuie să spunem că actul de reproducere nu se îndeplinea în stare de conștiență lucidă, ci în stare de somn, când omul era în afara corpului fizic și se afla în lumea spirituală. Aici totul îi apărea sub formă de imagini și el îndeplinea tot ce era necesar atunci pentru reproducere, iar actul în sine de reproducere era întru totul voalat și îi apărea sub imaginea pietrelor pe care le arunca în urma sa. Orice act de reproducere era înconjurat de o stare de conștiență spirituală; el se îndeplinea în afara câmpului conștienței din timpul zilei. Omul nu cunoștea atunci sexualitatea, el nu sesiza în timpul zilei că unul ar fi de un sex, iar altul de alt sex și sufletul îi era ferit de orice gând ce s-ar fi referit la sexualitate. Sexele existau totuși, desigur, dar totul era ascuns de voalul conștienței spirituale; ele nu erau prezente în câmpul conștienței obișnuite.
Abia după ce a primit primele elemente de conștiență a eului a luat omul cunoștință de sexualitate. Este momentul înscris în Biblie, când Adam și Eva își dau seama de sexualitatea lor*. Acest moment atât de important și de dramatic se situează în acea epocă din evoluția Pământului. Dacă prin clarvedere ne-am raporta la o fază anterioară acestui moment, nu am putea vedea din om decât partea spirituală, restul era invizibil. Din ființa umană numai partea superioară a corpului era vizibilă. După acel moment, omul a putut fi văzut în întregime. Acum putem înțelege de ce oamenii au început să se îmbrace. Firește, ei nu vedeau nimic din ce ar fi trebuit să fie ascuns. Iată cum a apărut, încetul cu încetul, omul în lumea exterioară.
* Geneza, cap. 2, v. 25 și cap. 3, v.7. O descriere mai amplă asupra acestui moment in lucrarea lui Rudolf Steiner Aus der Akasha-Chronik (GA 11), tradusă în limba română sub titlul Din Cronica Akasha (N.T.).
Forma exterioară a ființei umane o considerăm ca fiind rezultatul condensării substanței eterice și vedem că în a patra epocă a perioadei atlanteene se adaugă celor patru capete ale sufletelor-grup cele patru coarne. Începând de atunci și în decursul ultimelor trei epoci atlanteene are loc o dublă dezvoltare în corpul fizic uman. La fiecare etapă de dezvoltare, când un nou cap de suflet-grup urmează a se forma, apare concomitent un element fizic dublu, masculin și feminin, bărbat și femeie. În epoca a patra atlanteană omul avea deci patru capete, iar etericul se condensase în patru coarne. Acum existau trei capete succesive, care însă nu mai erau vizibile pentru că forma umană fizică le absorbise și ele nu mai puteau să apară, nu mai erau perceptibile decât pentru un clarvăzător. Trei capete eterice, principalele capete umane, la care se intercalează alte două, care sunt ca niște umbre în spatele fiecăruia. Când la sfârșitul perioadei atlanteene se produce marea catastrofă a Deluviului, avem șapte capete eterice de suflete-grup, din care ultimele trei se manifestă sub o dublă formă fizică, masculină și feminină. Așadar, la sfârșitul Atlantidei, a perioadei atlanteene, natura umană în ansamblu dispune de șapte capete și zece coarne, deși ultimele rămân invizibile. Primele patru capete nu au coarne separate în masculine și feminine, așa cum au ultimele trei.
În concluzie, omul are în structura sa șapte capete și zece coarne și el are datoria să le transforme în așa fel încât să dispară o dată cu primirea principiului lui Christos. De fiecare dată când omul moare, se dezvăluie foarte clar natura corpului său astral compusă din șapte capete și zece coarne. Ele sunt ținute laolaltă ca niște piese de cauciuc care au fost fasonate în mod corespunzător și comprimate în corpul astral. Să presupunem că în epoca noastră cineva rămâne cu totul opac față de principiul lui Christos și rămâne așa până la sfârșitul perioadei noastre, până la Războiul tuturor împotriva tuturor, fără să fi făcut experiența cristică sau, și mai rău, respingând și opunându-se acestui principiu. În cazul acesta, în momentul când Pământul va trece de la starea fizică la cea astrală, tot ce a dobândit acel om până atunci, tot ce ar fi trebuit să prelucreze si să transforme, va ieși la suprafață și se va manifesta sub vechea formă animală. Animalitatea va reapărea, în el, cu cele șapte capete și zece coarne, în timp ce pentru cei care au asimilat principiul lui Christos vechea sexualitate va fi învinsă. Ființele împietrite își vor păstra această sexualitate a celor zece coarne și se vor înfățișa întru totul ca animale cu șapte capete și zece coarne, așa cum au fost incluse – după cum știm – în prioada atlanteană. Ele nu au putut fi transformate decât de cei care au avut întreaga deschidere față de impulsul adus de Christos. Dar pentru cine a respins pe Christos capetele și coarnele vor reapărea în acea perioadă când Cupele mâniei vor fi vărsate asupra Pământului, un Pământ care, după cum vă reamintiți, va fi scindat în două părți, una în care cei care au urmat pe Christos vor apărea în haine albe ca aleși ai perioadei celor șapte Peceți, și alta a ființelor umane care vor apărea sub forma Fiarei cu șapte capete și zece coarne. Dar după aceasta o altă Fiară se va manifesta, cea care poartă două coarne și care este simbolizată prin numărul 666.
