Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA DE A VINDECA APROFUNDATĂ PRIN MEDITAŢIE

GA 316


CURSUL DE CRĂCIUN


CONFERINŢA A PATRA

Dornach, 5 ianuarie 1924

Dragi prieteni,

În cele trei conferinţe precedente am încercat să schiţăm o concepţie care să poată sluji drept bază medicului, scurtă schiţă, din cauza timpului disponibil. Dacă am vrea să intrăm în detalii, ne-ar trebui mult timp. Acest timp ar fi, desigur, necesar unor studii medicale.

Pentru dobândirea acestor cunoştinţe de bază ar fi nevoie de cel puţin un an de studii medicale serioase. Nu vă pot oferi aici decât caracteristicile a ceea ce ar trebui să fie un asemenea învăţământ, astfel că dvs. ar trebui să consideraţi cele trei conferinţe precedente drept o schiţă a cunoştinţelor pe care medicul trebuie să şi le cucerească. Aceasta va fi partea exoterică a cunoştinţelor medicale.

Dar acestei părţi trebuie să-i urmeze partea esoterică a ştiinţei medicale, despre care vom vorbi acum. Această parte esoterică trebuie să se clădească pe cea exoterică. Dar să nu dispreţuiţi în cursul studiilor dvs. această parte exoterică, ci dimpotrivă, străduiţi-vă să o stăpâniţi, cu toată seriozitatea de care sunteţi capabili. Acest lucru este astăzi greu de realizat, dar organizarea Secţiei medicale a Universităţii noastre de la Goetheanum, din Dornach, poate remedia această situaţie. Ceea ce am prezentat pe scurt poate fi îmbogăţit cu numeroasele detalii aflate în ciclurile mele de conferinţe şi în scrierile mele. Acest lucru nu a fost realizat, până în momentul de faţă, decât într-o mică măsură şi nu va atinge o anumită anvergură decât cu lucrarea pe care o pregătesc în prezent în colaborare cu Doamna Doctor Wegman, şi care va fi publicată în curând [ Nota 14 ]. Aici se va vedea ce impuls poate aduce antroposofia pentru domeniul medicinii şi al studiilor medicale.

Dar studiile medicale, trebuie să fiţi conştienţi de acest lucru, au un caracter foarte deosebit, comportând nişte cerinţe foarte speciale; sunt nişte studii în cadrul cărora nu se poate face abstracţie de rezultatele cercetării spirituale. Nu poate exista medicină fără datele ştiinţei spirituale. Haosul care domneşte în acest domeniu este rezultatul unei orientări a studiilor şi cunoştinţelor absolut inadecvată medicinii. Cunoştinţele noastre actuale despre natură sunt adecvate necesităţilor tehnicii, dar nu unei cunoaşteri a omului. Acest lucru este adevărat atât pentru teologie, cât şi pentru medicină. Vedeţi dvs., o adevărată ştiinţă medicală are nişte cerinţe speciale, veţi realiza acest lucru când vă voi spune cum se formează omul.

Ieri, pe plan exoteric – vom face trecerea spre esoteric în zilele următoare –, v-am făcut atenţi la faptul că substanţele sunt, de fapt, nişte procese. Sarea, de exemplu, este precipitatul, rezultatul unui proces. Procesul-magneziu şi procesul-fier se află în natura exterioară, procesul-plumb şi procesul-mercur, de asemenea, dar pe acestea din urmă omul nu trebuie să le poarte în interiorul său. Însă doar în aparenţă omul nu poartă aceste procese în interiorul său. Cum se formează omul? La început, este creată schiţa fizică prin fecundare. Această schiţă trebuie să se unească apoi cu corpul eteric al omului, dar acest corp eteric nu rezultă prin fecundare, el se formează în jurul a ceea ce va fi ulterior organizarea Eului şi organizarea astrală, în jurul complexului sufletesc-spiritual care exista înainte de viaţa pământească şi coboară din lumile spirituale. Astfel, noi avem de-a face cu sâmburele central al entităţii umane, cu elementul său sufletesc-spiritual, care provine în primul rând din încarnările precedente şi în al doilea rând din perioada dintre moarte şi o nouă naştere, perioadă cu mult anterioară fecundării. Înainte de a intra în legătură cu germenele ce rezultă din fecundare, acest sâmbure sufletesc-spiritual îşi atrage mai întâi corpul eteric. Această triplă organizare – Eu, corp astral şi corp eteric – se uneşte cu rezultatul fizic al fecundării. Trebuie să consideraţi corpul eteric ca fiind format din Cosmos. Dar acest corp eteric de provenienţă cosmică comportă, în momentul în care se uneşte cu organizarea fizică, nişte forţe care nu sunt valabile pentru organizarea fizică: cele ale plumbului şi cele ale staniului. Doar în aparenţă omul nu este un microcosmos pentru că nu conţine anumite substanţe. Substanţele pe care omul nu le are în corpul său sunt cele mai importante pentru constituţia corpului eteric şi, de fapt, procesele plumb, staniu, mercur se desfăşoară în corpul eteric înainte de unirea acestuia cu corpul fizic.

Ei bine, corpul eteric se uneşte cu corpul fizic; celelalte părţi constitutive fac, bineînţeles, la fel. Această unire se realizează doar într-o anumită măsură în timpul perioadei embrionare, ea se va realiza pe deplin la naştere, când apare respiraţia. În acest moment, când apare o veritabilă respiraţie, toate forţele corpului eteric provenind de la substanţele neîncorporate corpului fizic, toate aceste forţe migrează în corpul astral, iar corpul eteric primeşte, la rândul său, forţele cu care opera corpul fizic. Corpul eteric suferă astfel o metamorfoză foarte importantă, care constă în adoptarea constituţiei corpului fizic şi renunţarea la constituţia sa proprie – înrudirea cu mediul înconjurător –, pe care o cedează corpului astral. Dar corpul astral e strâns legat de tot ceea ce este omul capabil să ştie. Astfel, dragi prieteni, de îndată ce începeţi să asimilaţi o adevărată cunoaştere medicală transformată din punct de vedere interior şi nu pur teoretică, dvs. faceţi să trăiască acest conţinut deja prezent în corpul astral, deşi inconştient, acest conţinut care exprimă relaţiile corpului astral cu mediul înconjurător.

Iată un exemplu în acest sens. Consideraţi o regiune melancolică prin constituţia sa geologică, prin prezenţa, în subsol, a gnaisului, care conţine mica, un mineral pe care îl cunoaşteţi. Mica exercită o influenţă foarte puternică asupra constituţiei fizice a omului, a unui om care trăieşte într-o anumită regiune. Omul are un corp fizic diferit când se naşte într-o regiune unde abundă mica. Această mică acţionează pornind din sol asupra corpului fizic. Ei bine, veţi constata că în regiunile foarte bogate în mică există mulţi rododendroni. Această plantă este răspândită în Alpi şi în Siberia. Substanţa rododendronului este strâns înrudită cu corpul eteric înainte de intrarea sa în corpul fizic. Corpul eteric cedează atunci corpului astral această afinitate cu rododendronul. Când la locuitorii unor asemenea regiuni apar anumite boli cauzate de această acţiune preponderentă a micăi, prin intermediul apelor subterane, corpul eteric a cedat corpului astral ceea ce a primit de la mică. De aici putem trage concluzia că rododendronul conţine un suc care are virtuţi curative pentru aceste boli. De aceea, adesea, dar nu întotdeauna, remediul specific al unei boli se află chiar în locurile respective.

Reflectaţi, dragi prieteni, la faptul următor: În fiecare noapte, în timpul somnului, vă cufundaţi cu corpul dvs. astral în mediul ambiant, care era înrudit cu corpul dvs. eteric, iar acum este înrudit cu corpul astral. Ca medic care îşi cucereşte nişte cunoştinţe medicale, simţiţi în permanenţă aceste forţe de vindecare ale mediului. Ceea ce aţi învăţat din punct de vedere exterior prin dialectică, vă este în mod constant confirmat în timpul somnului. Este un fapt de care trebuie să ţinem seama în privinţa studiilor medicale, căci orice învăţământ exterior, dialectic, nu ar sluji la nimic, ar fi disociat, dezorganizat, dacă nu ar avea loc în fiecare noapte, în timpul somnului, confirmarea, atât de necesară, în sânul corpului astral şi al mediului înconjurător. Astfel, în cazul în care cunoştinţele medicale nu sunt dobândite în aşa fel încât corpul astral să poată intra în conversaţie cu mediul şi să consimtă la ceea ce a învăţat medicul, ar fi ca şi cum ar asculta un limbaj neînţeles, care nu ar face decât să-l zăpăcească. Cunoaşterea medicală este legată în mod real, din punct de vedere interior, de viaţa omului care trece prin somn. Dar aceste fapte trebuie să treacă prin întregul om, prin omul viu, prin omul care simte, căci din această legătură nocturnă cu substanţele terapeutice mai rezultă încă ceva, cu adevărat imposibil de cucerit prin dialectică: impulsul real de a da ajutor. Fără acest impuls, fără această compasiune pentru bolnav, fără această dorinţă de a veni în ajutor, nu există, de fapt, vindecare.

E necesar să vă spun acum ceva care vi se va părea absolut paradoxal, dar va trebui să acceptaţi multe paradoxuri. Vedeţi dvs., poate că ar fi nevoie să ne protejăm remediile preparate în laboratorul nostru farmaceutic, pentru ca să nu poată fi imitate. Acest lucru mi s-a spus de nenumărate ori. Am răspuns că nu mă tem de imitaţii, dacă reuşim să introducem în curentul nostru nişte veritabile impulsuri esoterice. Se va recunoaşte atunci că remediile noastre sunt preparate cu un substrat esoteric şi că nu este indiferent dacă ele sunt astfel preparate cu tot ceea ce trăieşte în esoterism, sau imitate de vreo fabrică oarecare. Aşa ceva poate să vi se pară paradoxal, şi totuşi aşa stau lucrurile.

Crearea unei anumite ambianţe, care să impregneze remediile cu o forţă spirituală de vindecare, contează mult mai mult decât anumiţi factori exteriori şi o anumită dibăcie profesională. Acest fapt nu e o superstiţie şi, aşa cum veţi vedea, poate fi perfect întemeiat pe ştiinţa spirituală. Oamenii cu o înţelegere subtilă vor observa că prin administrarea remediilor pe care le preparăm aici este făcut un pas spre ceva care trebuie să se realizeze.

Obiecţiile care mi-au fost făcute în acest sens vin de la nişte persoane care nu ştiu cât de mult trebuie să fie luată în serios viaţa spirituală. Trebuie să sesizaţi importanţa faptului că există aici o universitate, un loc în care se cultivă învăţământul medical. Această creaţie va trebui să fie o realitate, nu o formă goală. Veţi înţelege, de asemenea, că unui prim curs medical exoteric8 va trebui să-i urmeze, înainte de toate, un al doilea curs, absolut esoteric, care să vorbească inimii omului, prin care cunoaşterea medicală să pătrundă în ceea ce va deveni o atitudine interioară cu adevărat medicală.

Anumite personalităţi au căutat întotdeauna, din instinct, o asemenea atitudine interioară. În ultima treime a secolului al 19-lea, când nimic nu predispunea la o asemenea atitudine, aceasta s-a manifestat, totuşi, în mod sporadic, la anumite personalităţi izolate, considerate originale. Astfel, renumita Şcoală de la Viena [ Nota 15 ], contemporană cu tinereţea mea, se bazează pe această componentă a vindecării în care terapeutica nu contează deloc, cum se întâmplă în cazul pneumoniei, la care tratamentul este, practic, fără influenţă asupra elementului central al afecţiunii. Este ceea ce a dat naştere nihilismului de care aţi auzit, desigur, vorbindu-se. Tocmai medicii cei mai cunoscuţi ai acestei şcoli vieneze au devenit, cu bună ştiinţă, campionii nihilismului; ei erau de părere că nici un remediu nu e capabil să vindece. Până la un anumit punct, aceste idei au fost împărtăşite de Wirchow, pentru care 50% din bolnavi s-ar fi vindecat la fel de bine fără medicamente; în 30% din cazuri, se poate afirma că medicamentul a dăunat în mod cert, iar în rest, întâmplarea poate a condus la alegerea unui remediu folositor. Nu eu, ci Wirchow [ Nota 16 ], o celebritate medicală a secolului trecut, a spus acest lucru. Cunosc nişte personalităţi ilustre care, la ora actuală, mai apără încă acest punct de vedere, fiind, poate, totodată partizani ai terapeuticii. Aceasta nu este o atitudine medicală interioară, dar aşa ceva nu poate exista acolo unde e vorba doar de pur formalism. Trebuie să fie trezită cu adevărat acea atitudine de care vorbeam, ceea ce implică latura umană a celui de-al doilea curs, întemeiat pe primul, cel exoteric. Această latură umană atât de indispensabilă o găsim, deşi sub o formă degenerată, totuşi, uneori grandioasă, la o personalitate ca Paracelsus; desigur, multe lucruri i se pot obiecta într-o privinţă sau alta, dar el manifesta într-un mod grandios această atitudine medicală interioară. Ajungând într-o regiune unde abunda permianul, el ştia că anumite boli pot fi atribuite acestei roci, în special anumite boli provenind dintr-o perturbare a sângelui. Desfăşurarea procesului maladiv este absolut caracteristică. Se constată la bolnavii respectivi o vie activitate a splinei. Iar când vine cineva ca străin într-o asemenea regiune, întâlneşte puţină simpatie; locuitorii sunt teribil de încăpăţânaţi, cârcotaşi, naivi, şi vă iau drept proşti când consideraţi ca extravagante anumite obiceiuri de-ale lor. Da, este adevărat, oamenii se familiarizează cu permianul. Dar un străin care vine aici nu suportă permianul, şi mai ales apa sa. El prezintă anumite simptome maladive. Paracelsus [ Nota 17 ] spune că bolile care apar în aceste regiuni sunt ereditare şi el adaugă: “Probabil că se petrece ceva în domeniul eteric” sau al “arheului”, cum îl numea el. Arheul a trebuit să sufere o influenţă înainte de a intra în embrion. Ei bine, se constată că drobul (Cytisus Henffelii) creşte extraordinar de bine în aceste regiuni. Vom găsi uşor în drob – în flori, în frunze sau, eventual, în rădăcini, după constituţia indivizilor – un suc care va fi un bun remediu pentru aceste afecţiuni.

Este vorba să ne cucerim, cu ajutorul acestei atitudini medicale interioare, un mod absolut diferit de a vedea natura. Când eram un băieţandru, am cunoscut un medic pe care îl întâlneai adesea pe pajişti şi câmpii, unde se întreţinea cu plantele, florile, insectele etc.... În regiunea în care profesa, medic modest, mai existau încă vreo trei sau patru care făceau pe corifeii, dar se poate afirma că activitatea acestui om modest, care iubea atât de mult florile câmpiilor, era infinit mai rodnică decât aceea a medicului oficial şi a celorlalţi, căci aceştia îşi deţineau ştiinţa din şcoli şi din ceea ce este legat de ele. În schimb, el îşi dobândise cunoştinţele despre remedii prin frecventarea naturii, care nu ne poate conduce la ştiinţa medicală decât atunci când iubim astfel natura în amănunt. Când o observăm sub microscop, nu o mai iubim; trebuie să o iubim, trebuie să fim în stare să o studiem din punct de vedere macroscopic. Veţi înţelege astfel cât de necesară e viaţa inconştientă a corpului astral pentru a ajunge la cunoştinţele medicale. Nu aş vrea, desigur, să fac să reînvie pentru dvs. nişte vechi reţete de cumătră, ci vreau doar să vă spun ce se desprinde în prezent din observaţia directă. Dar, pentru că limbajul actual şi terminologia medicală nu dispun de expresii adecvate, e necesar să recurgem la terminologia tradiţională, dacă nu creăm una nouă. O astfel de terminologie nouă ar fi, poate, mai favorabilă propagării ideilor noastre, dar aşa ceva ne-ar impune, cu siguranţă, nişte ani de studiu. Şi cum dvs. doriţi să fiţi informaţi de pe-acum, voi folosi vechea terminologie, cu câteva modificări.

E bine să studiem mai întâi lumea vegetală, nu pentru că aş vrea să recomand plantele ca remediu universal, ci pentru că ele ne pot învăţa o mulţime de lucruri şi mai ales despre ceea ce are legătură cu aprofundarea esoterică. Ei bine, în ceea ce priveşte tradiţia medicală, este extrem de important să studiem trei lucruri, dar să le studiem altfel decât o face ştiinţa curentă.

Când, astăzi, un student a învăţat ceva, el crede că acest lucru este bun, că el poate aplica ceea ce ştie. Dar un om religios, un om evlavios, învaţă Tatăl nostru; şi el îl ştie, dar el nu crede că e suficient să-l ştie, ci repetă rugăciunea în fiecare zi. El spune zilnic ca rugăciune ceea ce ştie. În fiecare zi, el face să-i treacă prin suflet ceea ce ştie. Acesta este un mod absolut diferit de a concepe lucrurile, cu adevărat diferit. Gândiţi-vă, de asemenea, la un iniţiat; dvs. presupuneţi că el cunoaşte elementele ştiinţei oculte, dar el însuşi nu acordă nici o importanţă faptului că le cunoaşte, că şi le-a cucerit. Este mult mai important pentru el să facă din când în când să treacă prin faţa sufletului său, cu convingere, primele elemente, şi următoarele, pentru a face să ţâşnească în sufletul său noi elanuri. Cel care este impregnat de un sentiment religios face cu totul alte experienţe decât acela care nu vede în natură decât ceea ce conţine lumea fizică. Trebuie să ne regăsim în mod perpetuu în ritmul naturii, dacă vrem să ne cucerim cunoştinţe vii şi nu o cunoaştere moartă. Cunoaşterea, activitatea cunoscătoare, trebuie să se reînnoiască în mod ritmic. Despre acest lucru e vorba atunci când vă spun despre atitudinea interioară ca bază a cunoştinţelor medicale. Este atât de important, chiar pentru terapeutică, să ne cucerim aceste cunoştinţe medicale despre natura omului şi a mediului său înconjurător. Faceţi în mod constant să renască planta în sufletul dvs., acest lucru are o însemnătate absolut deosebită.

Trei lucruri, la plantă, au o însemnătate deosebită. Primul este parfumul ei, legat de prezenţa uleiurilor eterice. Această aromă poate avea la unele plante un caracter foarte special. Parfumul unei plante exercită o atracţie pentru anumite fiinţe elementare care încearcă să se cufunde în el. Ceea ce se află la originea acestei activităţi aromatice – nu a substanţei – se regăseşte sub forma minerală cea mai concentrată în sulf. Astfel, putem, după modelul vechilor medici, să dăm numele de Sulfur sau de sulfuric la ceea ce este activ în aroma plantei, acestui extract spiritual care trezeşte nostalgia fiinţelor elementare. A percepe elementul sulfuric din plantă înseamnă o reală înţelegere pentru parfumul ei, dacă recunoaştem ceea ce se petrece, spiritual, între sus şi jos, când se răspândeşte acest parfum.

O a doua facultate pe care trebuie să o dezvoltăm este un sentiment interior pentru ceea ce creşte în frunză; nu ne lipsesc ocaziile de a lega parfumurile de flori şi formele de frunze. Frunzele au nişte forme atât de variate: dantelate, netede, ascuţite, rotunjite, dinţate etc.... Trebuie să ne cucerim o sensibilitate delicată pentru acest element foliar al plantei, care vivifică fiinţele spirituale pe care le-au atras parfumurile. În acest element foliar radiază, de la periferia Cosmosului, o tendinţă de a forma structuri sub formă de picături. Este posibil să dezvoltăm un minunat sentiment pentru această activitate modelatoare care, provenind din Cosmos, se află în frunze, atunci când, pur şi simplu, contemplăm cu iubire tot ceea ce este frunză, dimineaţa, când roua le înstelează. Căci, în esenţa lor, aceste picături de rouă reflectă ceea ce se străduieşte, pornind de la periferia cosmică, să dea naştere acestor forme ca picături. În mod incontestabil, picătura se află la originea a tot ceea ce este frunză în plantă. Dacă forţele cosmice periferice ar fi singurele active în mod spiritual, plantele ar lua întotdeauna această formă sferică. Forma sferică apare în plantă mai ales când cosmicul domină astfel în multe fructe bacă şi, de asemenea, în multe frunze. Dar această formă de picătură este imediat luată în stăpânire de forţele terestre, smucită în toate părţile, dând naştere formelor celor mai variate. Această tendinţă de a forma picătura există, concentrată din punct de vedere mineral, în mercur. De aceea, medicina timpurilor străvechi o numea tendinţă mercuriană. În vechea medicină, Mercur nu era metalul cu acest nume, ci tendinţa de a forma picătura, această tendinţă dinamică spre picătură. Pretutindeni unde se regăseşte această tendinţă, există elementul mercurian. Mercurul este metalul care pe Pământ ia forma de picătură, pentru că aici există condiţiile favorabile pentru aceasta. Mercurul ia pe Pământ forma pe care o are argintul pe Lună, care ar trebui să se găsească aici sub formă de picătură. Medicina de odinioară numea mercur tot ceea ce are formă de picătură şi, pentru vechii medici, toate metalele erau Mercur. Această medicină trăia în tot ceea ce este mobil, însufleţit, şi noi trebuie să revenim la această mobilitate, la această viaţă. Trebuie să ne dezvoltăm un simţ pentru această mobilitate şi această viaţă. Când, dimineaţa, vă uitaţi de jur împrejur pe câmpii, când vedeţi perlele argintate de rouă pe frunze, trebuie să vă spuneţi: Aceste perle de rouă îmi revelează ceea ce trăieşte din punct de vedere spiritual în frunzele înseşi: tendinţa spre forma cosmică sferică. Dar trebuie să simţim acest lucru dacă vrem să înţelegem planta; trebuie să învăţăm să o înţelegem în forma sa sferică. Vedeţi dvs., atunci când învăţaţi să înţelegeţi planta în aşa fel încât să stabiliţi o relaţie cu tendinţa sa spre forma de picătură, şi apoi să vă înălţaţi prin mireasmă, dvs. dezvoltaţi treptat o sensibilitate delicată, subtilă, pentru tot ceea ce, în om, acţionează în direcţie centrifugă. Creşterea unghiilor este o activitate centrifugă ce traversează omul. În timpul primilor şapte ani de viaţă, care se încheie cu formarea celei de-a doua serii de dinţi, nişte forţe centrifuge traversează în permanenţă omul. Acestea se manifestă la maximum prin transpiraţie. Ceea ce, în plante, se înalţă sub formă de parfum şi atrage spiritele elementare, trăieşte în mirosul transpiraţiei de direcţie centrifugă. Astfel, dacă vreţi să găsiţi elementul vegetal din om, orientaţi-vă cercetările spre această tendinţă profundă spre exteriorizare, şi veţi avea o cunoaştere intimă a legăturii dintre ceea ce se află în exterior şi ceea ce se află în interiorul omului. Căci, prin transmiterea proprietăţilor corpului eteric astralului, se petrece o inversare completă. Corpul eteric încearcă să-şi îndrepte în sus ceea ce el ia din mediul înconjurător. Transmiţând acestea corpului astral, el se desfăşoară în direcţie centrifugă, spre exterior, şi, efectiv, în această direcţie poartă omul elementul vegetal din el.

Observaţi cum îşi înfige planta rădăcinile în sol, cum intră ea în relaţie intimă cu tot ceea ce e sare, în sensul larg al cuvântului. Aici se efectuează un proces de sens contrar faţă de fenomenele însoţitoare ale proceselor senzoriale, care sunt nişte procese-sare. Gândiţi-vă la sarea de bucătărie, la gustul ei sărat când este în soluţie şi imaginaţi-vă procesul invers, imaginaţi-vă că procesul de dizolvare ar fi anulat, că ar exista un fel de aglutinare şi că mirosul şi gustul ar deveni latente. Dvs. v-aţi afla atunci în prezenţa procesului care se desfăşoară între plantă şi sol. Este ceea ce cei vechi numeau procesul-Sare. Medicina de odinioară nu numea sare ceea ce se desemnează astăzi cu acest nume, de exemplu, carbonaţii etc. Ea numea sare ceea ce, în plantă, intra în legătură, prin extremitatea rădăcinilor, cu substanţele Pământului. Acesta este procesul-sare.

Îndreptându-vă în mod constant şi ritmic atenţia spre aceste minunate taine ale naturii, cunoştinţele dvs. medicale vor deveni vii. Cu alte cuvinte, atunci când vă însufleţiţi în acest fel cunoaşterea, începeţi să priviţi natura şi omul într-un mod care conduce la vindecare, pornind de la acest puternic impuls de a ajuta despre care v-am vorbit. Vindecarea nu poate rezulta cu adevărat decât dacă se porneşte de la o asemenea bază, cu o totală obiectivitate. Aceste facultăţi trebuie să fie stimulate în mod absolut concret printr-un studiu exoteric asiduu, conştiincios, altfel acţionăm în confuzie. Dar trebuie să ştim, totuşi, că nu studiile teoretice constituie baza însăşi a cunoaşterii medicale, ci adâncirea în mod ritmic în contemplarea naturii înconjurătoare.

Cuvintele pe care le scriu acum pe tablă*, nu pentru a fi ştiute, trebuie să dea din nou viaţă, de fiecare dată când le rostiţi, simţului medical în sufletul dvs.

Voi, spirite vindecătoare,
Voi vă uniţi
Cu binefacerea sulfurică
A aromei eterului.

Vă umpleţi de viaţă
Prin impulsul mercurian
Spre perla de rouă
A tot ceea ce creşte
Şi devine.

Vă consolidaţi
În sarea Pământului
Care hrăneşte în sol
Rădăcina [ Nota 18 ].

* Această planșă nu s-a păstrat.

Acestea le primeşte, într-un fel, sufletul care, contemplând periferia, trezeşte în sine un simţ pentru tot ceea ce-l înconjoară. Iar omul poate răspunde:

Cunoaşterea din sufletul meu
Vreau s-o unesc cu focul
Miresmei florilor;

Viaţa sufletului meu
Vreau s-o înviorez prin picătura scânteietoare
A dimineţii frunzelor;

Viaţa sufletului meu
Vreau s-o fortific în contact cu învârtoşarea sării
Cu care Pământul
Poartă de grijă rădăcinii [ Nota 19 ].

Iată, dragi prieteni, ceea ce puteţi primi, vivificându-vă neîncetat aceste forţe ale sufletului, aşa cum o fac cei care se roagă cu devoţiune, aceste forţe care au o virtute medicală. Căci forţele obişnuite la care se face apel în zilele noastre în şcoli nu sunt capabile să trezească în om cunoştinţele medicale; trebuie să facem ca acestea să izvorască din suflet. De aceea am pus la începutul consideraţiilor noastre esoterice modul de a trezi sufletul care permite să se ajungă la cunoştinţele medicale.