Mi-am propus să țin această conferință pentru că, încă înainte de călătoria mai lungă pe care o plănuiesc, trebuia să vorbesc despre unele aspecte legate de sarcinile importante ale mișcării antroposofice, cel puțin de intențiile privind asemenea sarcini. Astăzi aș dori să atrag atenția numai aforistic asupra unor probleme. Avem ocazia să ne aducem în fața ochilor istoricul mișcării antroposofice, căci antroposofia trebuie să fie concepută și folosită în mod corect de cei care vor să fie purtătorii ei. Să ne amintim că mișcarea antroposofică a lăstărit în perioada în care era posibil să duci o existență neobservată de lume. Nu trebuie să trecem cu vederea acest fapt care este unul dintre cele mai importante din cadrul dezvoltării mișcării antroposofice. Trebuie să ne fie clar că mișcarea antroposofică așa a început și așa trebuia, de fapt, să înceapă, prin reunirea unor grupuri mici de lucru. În aceste grupuri s-au introdus însă în repetate rânduri, lucru ce nu poate fi negat, aspecte sectante ale vechii mișcări teosofice. Acest fapt a fost privit ca un obicei de lucru al unora dintre colaboratorii noștri, dar conținutul științei spiritului de orientare antroposofică la care ne raportăm aici face imposibil să se suprapună unui comportament sectant oarecare. Aceasta s-a spus foarte clar când s-a început aici, la Dornach, construcția Goetheanumului. În repetate rânduri s-a crezut, în unele cercuri ale membrilor, că ar fi posibil să se prezinte lumii o astfel de construcție și totuși să se păstreze uzanțe vechi, sectante. Astfel de uzanțe sectante sunt ușor de înțeles, căci ele sunt folosite curent în toate societățile teosofice, în anumite ordine etc., unde de cele mai multe ori realmente se lucrează într-un sens care se poate numi un sens obscur, unde se evită cu grijă să se aibă de-a face cu ceea ce acum chiar trebuie considerat, dacă o mișcare trebuie să aibă în sine un caracter general uman.
Obișnuințele activităților din anumite ordine și din mișcările teosofice nu puteau fi, din această cauză, nicidecum aplicabile la ceea ce era conținutul care se răsfrângea prin mișcărea antroposofică, pentru că această mișcare antroposofică, deși vorbește inimii și dispoziției sufletești a fiecărui om, a fost, în același timp, de la început pe deplin pe măsura tuturor cerințelor științifice ale prezentului. Acest din urmă aspect în multe locuri, chiar în comunitatea membrilor, nu a fost luat în serios. Face parte din natura oamenilor să vrea pe de o parte să rămână cu totul înăuntrul cursului tradițional sau obișnuit al vieții lor. În cadrul acestei vieți curente este apoi, pentru ei, o anumită provincie izolată. Ei nu sunt împăcați cu tradiția lor religioasă, cu ceea ce le este oferit prin popularizarea unei concepții despre lume, și resimt o anumită satisfacție când li se oferă ceva care trece dincolo de ce le poate fi dat, atât prin tradiția religioasă, ca și prin concepția despre lume, în general plată, rezultată din modul materialist de gândire al vremurilor actuale, care se răspândește prin popularizare. Însă oamenii ar dori să se consacre la ce le este oferit, nu vreau să spun ca unei satisfacții de duminică, dar ca unui lucru care nu intervine în mod stânjenitor în viața obișnuită.
O mișcare cum este cea antroposofică, care ia în calcul toate forțele de viață ale prezentului, nu poate face aceasta. O astfel de mișcare cuprinde omul în întregul său, se referă la toate detaliile vieții. Se poate chiar intra in anumite conflicte privind unele amănunte, numai că aceste lucruri sunt absolut de neocolit, și nu poți trăi în cadrul obiceiurilor de viață ale prezentului, în cele mai diferite domenii, mulțumindu-te, pe de o parte, ca orice ipocrit cu ce te-a făcut viața și, pe de altă parte, să cultivi lectura antroposofică, acceptând pentru inima și dispoziția ta sufletească viața antroposofică. Acesta ar fi lucrul cel mai comod, dar nu corespunde conținutului a ceea ce a rezultat din forțele de viață ale evoluției umane din prezent ca știință a spiritului de orientare antroposofică. Cu atât mai puțin este compatibil cu știința spiritului de orientare antroposofică ‒ care în mod necesar are o privire cu adevărat asupra tot ce atinge viața omului și viața lumii ca atare ‒ ceea ce este prețuit în activitatea anumitor cercuri care vor să creeze, mai mult dintr-o voluptate sufletească, mici cercuri obscure închise și acolo să-și facă tot felul de iluzii, să cultive tot felul de misticisme etc. Mai ales nu se pot confunda asemenea lucruri cu ceea ce trebuie să fie făcut cu o vedere largă asupra tuturor aspectelor vieții de știința spiritului de orientare antroposofică. Este necesar ca această realitate să apară cu toată claritatea în fața sufletelor membrilor noștri, trebuind să se rupă cu tot ceea ce amintește de oarecare uzanță sectantă, căci în prezent știința spiritului de orientare antroposofică se află în fața lumii, astfel încât ea este atacată, este defăimată din toate părțile. Și, anticipând, pot să vă vorbesc despre un aspect care-ți vine în întâmpinare când iei în mână caietul pe luna februarie al publicației lunare „Die Tat” („Fapta”, n.tr.). Voi vorbi mai pe larg despre aceasta pentru că acest caiet al revistei este simptomatic. Iese în evidență cu o claritate brutală faptul că mișcarea antroposofică este acum tratată în caiete întregi, de un autor cu totul neînzestrat.
Este vorba de un articol ‒ de la un capăt la celălalt al caietului sunt numai articole despre antroposofie ‒ intitulat „Antroposofie și creștinism”, scris de un analist neînzestrat. În acest articol găsiți manevrate, aș spune, cu degete grosolane, motivele pentru care au loc atâtea dezbateri venind din exterior cu privire la ce este știința spiritului de orientare antroposofică. Domnul spune: „Atâta vreme cât antroposofia a fost cultivată în mod esoteric, în cercuri, ea putea fi lăsată în voia ei, ca și alte curente colaterale ale istoriei spiritului. Acum însă, întrucât ea apare cu pretenția de a deveni capabilă să poarte înnoirea socială și de a construi viața publică, politică, culturală și socială având la bază gândirea și «adevărurile» sale de mâna a doua și a treia, a venit timpul să analizăm această «știință ocultă» caracterizată prin decadență culturală și spirituală și s-o împingem în granițele ei după cum merită, ca să nu se nască un precursor care să depună mărturie falsă despre forțele veritabile ale înnoirii.
Neamului nostru, care se îndreaptă în mari grămezi spre antroposofie, i se prezintă un simbol în scena primei cărți a lui Samuil, atunci când Saul, înaintea zilei morții sale, părăsit de Dumnezeu, face apel la ghicitori, la prezicători”.
Vedeți ce dă oamenilor prilejul să se exprime atât de insultător la adresa antroposofiei! Este împrejurarea la care se face aluzie și care este exprimată grosolan în fraza: „Neamului nostru care se îndreaptă în mari grămezi spre antroposofie... ” Este faptul că antroposofia conține în sine ceva care face ca lumea ‒ îmi iertați repetarea expresiei, ea este destul de lipsită de gust, pentru că nu-ți poți reprezenta ce este o „mare grămadă” ‒ să se îndrepte în „mari grămezi” spre ea. Dar aceasta atrage atacurile și lumea ne-ar fi lăsat cu siguranță în pace dacă am fi activat, să spunem, ca în perioada 1900-1907 sau în 1909. Eu personal nu am fost lăsat în pace nici în acea perioadă, dar, în orice caz, atacurile erau mai puține și nu erau însoțite de o asemenea dorință de distrugere cum sunt acum.
Dar ceea ce pare deosebit de greu de înțeles în cadrul mișcării noastre este necesitatea de a ne debarasa de sectantism. Vedeți dumneavoastră, se poate face abstracție de orice ‒ multe ar putea fi relatate în acest sens ‒, căci nu poți ridica o clădire cum este cea de la Dornach și să te agăți în continuare de anumite uzanțe sectante obscure, așa cum într-adevăr tocmai în comunitatea membrilor mișcării antroposofice încă se practică frecvent. Nici altceva nu poate fi făcut. Nu se poate face ceea ce facem noi fără a avea un anumit simț al omului universal, fără o amplă perspectivă a lumii. Se pot aduna unii în cercuri mici, că sunt șase sau patruzeci de oameni, aceasta este indiferent, și se poate anunța în gura mare că cineva este reîncarnarea sfintei Magdalena sau chiar a lui Christos etc. Dacă nu depășește cercurile respective, se poate viețui aceasta în mod voluptuos. Dar nu poți apărea, de exemplu, în fața publicului cu ceva cum este euritmia noastră fără un anumit simț al lumii. Aceasta înseamnă că cei care participă la o asemenea mișcare nu au un simț capricios sau meschin, ci au o amplă perspectivă asupra lumii, că nu au orientări sectante, nici care să-i facă să se simtă bine numai în cercuri mici, ci doresc cu adevărat să vadă introdus în ceea ce îi leagă de lume ce trebuie să fie propriu unei astfel de mișcări, care nu este numai o concepție asupra lumii, ci cuprinde în sine tot ce este spiritual și mai ales viață umană. Din această cauză, este necesar să aibă loc dezbateri referitoare la unele curente spirituale sau de alt fel. Ceea ce este sectant are particularitatea de a se manifesta adeseori cu nasul pe sus și cu un mare dispreț despre ce este în afara sa, dar nu înțelege mare lucru din ceea ce este în afara sa, vrea să se delimiteze, să se izoleze. Acest lucru nu se poate întâmpla pe termen lung. Dacă mișcarea noastră vrea să fie luată în serios este necesar să nu se mai pălăvrăgească despre anumite lucruri așa cum se întâmplă în numerose cazuri, ci trebuie să se ajungă la un anumit simț al lumii ‒ trebuie să folosesc frecvent acest cuvânt ‒, la o înțelegere pentru ceea ce se petrece și apoi să se lumineze, să se trateze aceste lucruri plecând de la un punct de vedere preluat din antroposofie. Aceasta trebuie să se întâmple în toate domeniile. Desigur, nu poți cere să facă un lucru sau altul cuiva care n-are prilejul să facă acele lucruri. În ultimele săptămâni am făcut numeroase experiențe în legătură cu faptul că anumite persoane din mișcarea noastră și-au propus să acționeze. Din aceasta adesea a ieșit ceva cu totul groaznic. Trebuie să spunem că nu este neapărat necesar să cerem cuiva să facă un lucru pentru care el nu crede că este potrivit. Dar ceva este cu totul posibil: să omitem anumite lucruri. Pentru că anumite lucruri, care nu sunt omise, acționează apoi mai departe în cel mai înspăimantător mod. Dragii mei prieteni, eu nu înțeleg prin aceasta să nu ne implicăm în niciun fel. ‒ Nu, nu aceasta înțeleg, ci vorbesc de omiterea unor lucruri, care pot fi ignorate în caracterul lor nechibzuit sau de pălăvrăgeala și alte asemenea. Pentru a da un singur exemplu, s-a întâmplat totuși nebunia ca, în adunări, membrii ai mișcării noastre să coopereze cu adversarii.
Bineînțeles, aceste lucruri sunt greu de comentat, pentru că dacă ele sunt comunicate lumii într-un mod eronat se poate înțelege că se cere un partizanat orb. Acesta nu este cazul, ci este vorba de situații în care se manifestă lipsuri grosolane de tact, care împiedică teribil să se poată acționa. Căci dacă membrii noștri repetă mereu și mereu ca lozinci ce am spus și am dres eu și la ce activitate s-a renunțat atunci, firește, ca mișcare antroposofică, nu putem înainta. Aș vrea să menționez din nou ca exemplu ceva ce se spune în acest caiet al revistei „Die Tat”.
Vedeți dumneavoastră, la cererea comunității noastre de membri unele cicluri de conferințe au fost tipărite pur și simplu așa cum au fost notate, pentru că activitatea mișcării antroposofice nu a permis să facă lucrurile așa cum ar fi trebuit. Cererea de a se tipări ciclurile a venit din partea comunității membrilor, dar de obicei acest lucru se face fără să existe un sentiment de responsabilitate pentru o asemenea acțiune. Este natural ca o asemenea cerere să vină din comunitatea de membri, dar trebuie să ai și sentimentul de responsabilitate, pentru a nu se deforma un lucru. Și aceasta este ceea ce ni se reproșează în modul cel mai tăios în caietul din februarie al revistei „Die Tat”, unde se spune: „Nu vreau să mă opresc asupra faptului că Steiner a publicat o parte a conferințelor sale esoterice, de exemplu cele privind Evangheliile, după stenograme ale elevilor săi, fără a prelua răspunderea și fără a se sinchisi de acest aspect (așa cum asigură pe pagina de titlu) ”.
Aceste conferințe nu au fost răspândite pentru că mi-ar fi mie necesare, ci pentru că sunt necesare societății antroposofice, dar ele cer din partea acestei societăți un sentiment de responsabilitate pentru ca ceea ce îi este ei necesar, nu mie, să nu aibă repercusiuni asupra mea căci prin aceasta eu sunt împiedecat să reprezint în fața lumii domeniul antroposofiei. Trebuie neapărat să se recunoască acest lucru, în caz contrar societatea antroposofică va împiedeca răspândirea în sensul cel mai larg a antroposofiei. Întrucât acum ne aflăm în fața unor situații serioase, va trebui să fiu mult mai sever în aceste privințe decât am fost până acum, dintr-o anumită bunăvoință față de comunitatea membrilor. Și în acest context aș vrea să mai subliniez o dată că nu este sufcient să respingem pur și simplu adversitățile împotriva noastră; am spus aceasta și alaltăieri. Asemenea respingeri, care uneori trebuie făcute dintr-o anumită necesitate, nu servesc cu adevărat la nimic, căci în ziua de azi nu avem de-a face, în cazul anumitor categorii, al anumitor grupuri de oameni care acționează în viața spirituală, cu persoane care acordă importanță unei respingeri sau unei apărări, ci cu persoane care nu pun niciun preț pe evidențierea adevărului, care sunt chiar interesate să răspândească neadevăruri.
Este necesar să se facă referiri la anumite lucruri legate puternic de o mișcare atât de străbătută de spiritualitate cum este cea antroposofică. Nu se poate trece pe lângă anumite evenimente numai pentru că ele se repetă. De curând am primit o scrisoare în care cineva îmi spune că s-a adresat cunoscutului Max Dessoir [ Nota 49 ], acel Max Dessoir care este destul de mult pomenit printre antroposofi referitor la calitățile sale morale și intelectuale. Respectivul îmi scrie că a avut o convorbire cu acest Max Dessoir. Este de la sine înțeles că un om ca Max Dessoir nu poate fi convertit printr-o discuție. Căci, în primul rând, nu vrea, și în al doilea rând este prea prost pentru a înțelege un aspect antroposofic oarecare. Deci nu are niciun sens să se discute în continuare cu un astfel de individ.
Din convorbire a reieșit că Max Dessoir va scrie în curând o lucrare foarte dură împotriva mea, iar respectivul s-a declarat gata să parcurgă el mai întâi această scriere și să corecteze greșelile pentru ca Dessoir să nu comită, pe cât se poate, erori! Aproape nu poți crede că aceste lucruri pot fi făcute cu adevărat între noi, adeseori de celebrități dintre noi. Și care este rezultatul dacă atragi atenția asupra greșelilor și le comunici respectivului? Acela poate spune: Dacă nu se face așa înseamnă că antroposofia nu se discută cu oameni de știință. Dragii mei prieteni, nu așa trebuie să gândim. Nu este permis să se generalizeze în mod abstract, ci este vorba de faptul că aici avem de-a face cu o individualitate concretă, cu individul Max Dessoir caracterizat prin incapacitatea sa morală și intelectuală, și că nu se poate face lui Max Dessoir onoarea de a-l lua în serios în plan științific, nu te poți lăsa antrenat, așadar, într-o discuție doar dintr-o anumită puritate spirituală interioară. Aceste lucruri trebuie concepute și făcute efectiv în mod izolat, altfel vom putea viețui cu adevărat faptul că scrieri dușmănoase pot fi corectate de membrii societății noastre cu scopul ca acestea să nu conțină „erori”. Este necesar să discutăm aceste aspecte, căci ne aflăm într-un moment important al mișcării antroposofice. Multe acțiuni se fac în așa fel încât se poate spune că se realizează un lucru pe care noi îl distrugem uneori, ca și în acest caz, din cea mai mare bunăvoință. Dar cea mai mare bunăvoință poate să se termine rău, dacă nu este însoțită de o reflecție condusă de un simț serios al lumii ‒ din nou trebuie să repet acest cuvânt. Aceasta este o problemă care incumbă în prezent atât de mult mișcării noastre antroposofice.
În prezent, nu se pune, așadar, problema unor astfel de apărări simpliste. Să nu credeți însă că am ceva împotriva apărării, bineînțeles că acest lucru trebuie făcut, dar problema care se pune este aceea de a caracteriza tendințele care se manifestă. Când este vorba de un om cum este Frohnmeyer nu avem de-a face cu un simplu adversar și atacator al antroposofiei. Mult mai important este modul în care el face aceasta și ce simț al adevărului îl domină. Mult mai important este să se știe că acest preot Frohmneyer vine dintr-o categorie de oameni care sunt întocmai ca el. El este doar ceva mai liber decât această masă, el reprezintă această masă de oameni, care este una foarte mare, în fața lumii. Nu se poate spera în prezent ca oamenii care vorbesc dintr-un astfel de simț să poată fi convertiți. Le facem cea mai mare bucurie dacă nu le opunem realitatea, ci prostii, căci atunci ei ies mai ușor la socoteală. Așadar, nu este vorba doar să ne apărăm într-un fel oarecare în fața unor astfel de oameni. În afară de aceasta ajungem într-un lanț nesfârșit de vorbire și contravorbire. Problema este de a descoperi fundamentul spiritual pe care se lucrează și semnificația pe care o are această acțiune pentru întreaga împotmolire și degradare a vieții noastre spirituale actuale. Lucrurile trebuie privite din acest punct de vedere general, al omului universal, căci în cazul simplei apărări se poate rămâne la înțepături facile. Dar acesta este un lucru care nu ni se întâmplă, căci noi urmărim caracterizarea cuprinzătoare a acelor strădanii spirituale care trebuie să fie neapărat depășite. Numai prin aceasta se poate veni de hac unora ca Frohnmeyer, Gogarten, Bruhns și Leese [ Nota 50 ] etc. Nu este important ca cineva care se află într-o astfel de mișcare să aibă timp să scrie o carte ‒ aceasta o poate face în prezent oricine a învățat ceva ‒, ci este vorba de a ști din ce fundament spiritual se înfățișează aceste lucruri înaintea lumii. Trebuie să ne fie clar că oameni ca Frohnmeyer nici nu pot gândi altfel decât o fac despre antroposofie. Aici trebuie făcut total abstracție de aspectul personal. În cazul meu nu ajung niciodată la aspectul personal. Eu nu vreau să mă apăr în vreun fel sau să atac un Frohnmeyer, un Bruhns, un Heinzelmann sau cum îi va fi chemând, ci vreau să analizez din ce curent spiritual provin acești oameni. Acești oameni pot fi onorabili în sensul actual al cuvântului. Nu vreau să le pun în cârcă ceva personal. Nu-l iau în discuție nici măcar pe preotul Kully, care și el este produsul unui anumit curent din cadrul Bisericii catolice.
Așadar, acestea sunt aspectele care trebuie neapărat luate în considerare în prezent cu seriozitatea care ne caracterizează. Acest lucru trebuie să-l avem în vedere în toate împrejurările. Trebuie să avem un ochi spiritual pentru tot ce este prezent ca mișcare spirituală decadentă și care trebuie caracterizat ca atare. Trebuie să ne fie clar că în prezent un număr foarte mare de oameni posedă aptitudinile necesare pentru a recunoaște prin ei înșiși știința spiritului și a-și însuși ca fiind conținutul propriei lor vieți ceea ce vine din știința spiritului. Înainte de orice, dacă ați putea testa tineretul de azi, ar trebui să spuneți: Tinerii au aptitudini, capacități care fac să apară la suprafață știința spiritului ca fiind ceva de la sine înțeles. Dar, din altă perspectivă, mai există suficiente forțe care pot stăvili ceea ce vrea să iasă la suprafață, așa cum se întâmplă și în viața politică.
Credeți oare că în țările învinse sau în cele învingătoare nu există suficiente personalități care, dacă ar ajunge să fie influente în prezent, ar putea face ceva rațional? Cu siguranță există numeroși oameni de acest fel, dar nu se ajunge la ei, pentru că cei care sunt legați de concepțiile vechi, degenerate despre lume și despre viață sunt mereu scoși la suprafață. Atât timp cât nu se recunoaște că este imposibil să realizezi ceva cu oameni care provin din curentele spirituale vechi, chiar și dacă se află în partide radicale ale prezentului, dacă se tratează cu cei care au evoluat din vechile structuri spirituale, nu se poate face niciun progres. Avem nevoie de cultivarea unor forțe noi, iar ceea ce revista discutată prezintă reprimă aceste noi forțe.
Aceeași este situația și în viața spirituală generală. Trebuie să tragem o linie netă de demarcație între tineretul actual care vrea să se integreze în lume și cei care au ocupat catedrele și care decid prin examene. Aceasta este o presiune extraordinară. Trebuie să se recunoască că în felul acesta nu se poate ajunge la o concepție despre ceea ce este imperios necesar în prezent. În acest caz, pesimismul este total nejustificat. Este necesar doar să apară ceva care să facă posibilă ieșirea din degenerare. Ne ajută oare la ceva faptul că ascultăm cursuri universitare, oricât de frumoase ar fi ele? Cu siguranță unii tineri vor fi entuziasmați. Aceasta s-a și întâmplat și se va mai întâmpla. Dar ei vor fl entuziasmați un anumit timp, apoi vor evolua în ambianța cunoscută, în examene și în ipocrizie, pentru că trebuie să-și caute o sursă de venit, pentru că sunt împiedicați să dezvolte activități care să le asigure viitorul. Aceste lucruri trebuie recunoscute și trebuie lucrat în sensul depășirii lor. Și nu o putem face dacă în acest moment al evolutiei omenirii și al mișcării noastre antroposofice nu vrem să recunoaștem că aceste lucruri există. Caracteristic în această privință este apariția acestui caiet al revistei „Die Tat”.
Ar trebui să se acorde importanță modului în care evoluează aceste lucruri pe substratul științei spiritului, cum sunt gândite ele. Pentru totul s-ar putea obține o argumentare mult mai amplă, dacă nu s-ar pune problema de a se trasa mai întâi liniile directoare. În cartea mea Enigmele sufletului [ Nota 51 ] m-am referit la această capacitate a lui Dessoir: Dessoir povestește în mod foarte naiv, caracteristic pentru structura foarte specială a sufletului său, în nereușita carte pe care a scris-o și care a găsit o mare apreciere în lume, cum i se întâmplă ca atunci când crede că trăiește în mijlocul gândurilor sale, brusc, să nu mai poată continua. Eu am prezentat aceasta ca fiind ceva caracteristic pentru o gândire astfel alcătuită încât la un moment dat nu mai poate continua... [lipsă în stenogramă]. Acestea sunt condiții preliminare pentru a nu-l putea considera un învățat serios și, nu-i așa, avem de-a face în prezent cu o lume în care poate apărea ceva cum este revista „Die Tat”.
Editorul „Die Tat”-ului este Eugen Diederichs. L-am întâlnit o dată la o conferință pe care acesta a ținut-o în fața studenților din Jena, unde apoi, la discuții, principalul vorbitor a fost Max Scheler [ Nota 52 ]. Diederichs îmi scrisese cu ceva timp înainte că ar fi dorit să editeze o carte a mea. Era în 1902 sau 1903. Ceea ce el dorea să editeze, Creştinismul ca fapt mistic, apăruse deja. În fața cuvântului „teosofie” el a dat imediat înapoi, tresărind. Apoi în ziua următoare a vrut să vorbească cu mine. Această discutie a avut ca obiect un fapt editorial din care însă nu a ieșit nimic pentru că, este de la sine înțeles, de la Diederichs nu putea ieși nimic... [lipsă în stenogramă]. El a spus că scrierile mistice, ale lui Plotin ca și ale altor mistici, ar trebui mai mult cultivate, căci ele fac omului o impresie deosebit de bună. Este ca și cum ai bea vin dulce sau ceva asemănător, care apoi curge prin organismul uman. Și, efectiv, nu te poți abține de a gândi că cel ce stă acolo se bate cu mâinile pe burtica sa grasă în timp ce-și digeră mistica!
Mai târziu, acest domn mistic a fondat revista „Die Tat” al cărei al doilea caiet, din anul 1921, conține numai articole despre antroposofie. Primul, „Antroposofia ca drum spre spirit”, este scris de un om, LW. Hauer, care ar trebui să fie angajat de anumite societăți pentru combaterea antroposofiei. Ceea ce scrie el este compus numai din nerușinări și nonsens. Al doilea articol, „Antroposofia ca monism și ca teosofie”, este o respingere a primului, și este scris de Walter Johannes Stein, căci Diederichs vrea să arate că este obiectiv. Așadar, el îi invită să scrie și pe adepții antroposofiei; prin aceasta lumea care citește trebuie să înțeleagă că Diederichs este obiectiv, că dă cuvântul atât adversarilor cât și adepților. Printre articolele adepților este unul, „Goetheanumul din Dornach, lângă Basel, și cursurile Universității antroposofice din toamna 1920”, cu adevărat foarte bine scris de Wil Salewski. Desigur, există câteva articole bune în acest caiet, dar ce este scris de către adversari se evidențiază printr-o prostie grandioasă, printr-o totală neînțelegere a ceea ce trebuie realizat prin antroposofie, a ce înseamnă ea etc.
Tragic-umoristică, caraghioasă, aș spune, este însă o precizare făcută de editorul Eugen Diederichs, intitulată „Pentru caietul special antroposofic ”. Permiteți-mi să vă citesc această gelatină: „Acest caiet este încercarea unei discuții ce se străduiește, prin rodnicia unor oameni religioși care stau dincolo de orice confesionalism, să se poarte cu cercul de gândire antroposofic și cu conducătorul acestei mișcări, dr. Rudolf Steiner. Modul în care reușește o asemenea încercare depinde de personalitățile pe care le găsim pentru colaborare. Trebuie să recunosc că, în ciuda eforturilor depuse, nu mi-a reușit prea bine să atrag pe discipolii lui Steiner într-o colectivitate mai mare de colaboratori”.
Aș fi vrut chiar ca ei să nu muște din momeală, pentru ca Diederichs să nu-și poată umple caietul său din „Die Tat” cu ceva care vine chiar din cercul nostru.
„S-ar spune că în raportul său lacunar se află chiar «smerenia» în sensul lui Mennickes, dar ca editor simt că am datoria de a fi cu totul nepărtinitor și pot doar să constat faptul. Sper însă că, mai târziu, chiar și un antroposof de rangul preotului Rittelmeyer va opune în mod serios articolelor lui Michel, Gogarten și Mennickes propriile sale viețuiri ale lui Christos.
Ca persoană privată pot să mărturisesc că până acum nu am reușit să obțin o poziție de confirmare a antroposofiei.”
Ea pare să nu aibă gustul vinului dulce și să curgă de la sine în jos!
„Aici, personal, mă aflu cu totul pe poziția lui Mennickes, că antroposofia este punctul terminus al materialismului și al raționalismului și din această cauză nu reprezintă, în final, nicio construcție nouă. Aceasta nu exclude că ea ar putea fi un fenomen de tranziție spre noua construcție și ca, din această cauză, să ascundă în sine tot felul de valori, ca orice eclectism care se construiește pe valori ale trecutului. Nu mi se pare că antroposofia ar proveni din «nemijlocit»... ‒ «nemijlocitul» vine, în acest caz în general, dintr-o activitate acidă anormală a stomacului ‒ „și din această cauză nici nu este doveditoare ‒ cu toată vorbirea despre intuiție, creație și clarvedere goetheană. Eu știu că teosofii vor considera această afirmație o lipsă maximă de înțelegere, dar, fie și așa, ea este spusă dintr-o poziție proprie luată față de forțele misterioase ale subconștientului.”
Această „luare de poziție” tocrnai v-am povestit-o! „Așa văd eu problema din această luare de poziție personală (care nu trebuie să fie în niciun caz un atac împotriva antroposofiei, ci numai o mărturisire de credință).”
Nu-i așa că este foarte abil, căci cei care sunt destul de șireți pot spune: Acesta nu este un atac la adresa antroposofiei? Așadar, el spune: „În felul acesta eu văd... un pericol pentru fondarea Germaniei viitoare, și consider că este o necesitate stringentă ca nu numai cercul de cititori ai «Die Tat»-ului, ci și tineretul să discute mental cu Rudolf Steiner și cu mișcarea care pornește de la el. Căci în zilele noastre este de înțeles să vrei să te salvezi din haosul noii deveniri pe un turn sigur”.
Conduceri ale statelor s-au salvat uneori pe „turnuri înalte” în timpul revoluțiilor sau revoltelor; despre aceasta s-ar putea povesti câte ceva! Acum însă editorul încheie: „Colaboratorul meu, Ernst Michel, bine cunoscut cititorilor acestei reviste prin articolele și cărțile sale despre Goethe, a luat poziție în acest caiet împotriva antroposofiei, plecând de la sentimentul catolic al lui Dumnezeu și al lumii”.
Acum, vă rog să ascultați totuși ceva mai atent, căci sunteți preveniți asupra unui aspect pe care eu vi l-am precizat deja plecând de la diferite fundamnete și veți viețui în curând cum catolicismul, într-o formă aparent înnoită, devenit un fel de catolico-dadaism, se ascunde și el la Eugen Diederichs, în revista „Die Tat”. „Articolul său formează uvertura la un caiet special de vară al mișcării catolice tinere, ce va apărea în aprilie ca anexă a acestui caiet.”
Așadar, aceasta înțeleg eu când vorbesc de mișcare catolico-dadaistă. Acest lucru nu-l spun nemotivat, pentru că imediat vă voi relata câte ceva din articolul lui Ernst Michel, „Antroposofie și creștinism”, și voi avea prilejul să vă fac cunoștință cu un reprezentant al dadaismului religios.
„Pentru mine este o deosebită satisfacție ca prin caietul catolic să se dea posibilitatea cercului de cititori predominant protestant al revistei «Die Tat» de a-și compara individualismul protestant cu spiritul comunitar catolic. Sper că din toate dezbaterile de idei gândul de bază al revistei să obțină noi stimulări: întărirea simțului responsabilității față de propria sa evoluție și prin aceasta și față de întregul popor.”
Acestea sunt cuvintele domnului Eugen Diederichs. Este, așadar, vorba despre o mișcare catolică tânără, căreia i se dă gir prin articolul lui Ernst Michel „Antroposofie și creștinism”. Eu am făcut mereu referiri, în ultimele două conferințe, chiar foarte energic, la ceea ce ne amenință tocmai din această direcție viața spirituală modernă. Dar acest articol al lui Ernst Michel este în întregime dadaism religios. Cele mai vechi ramificații ale creștinismului catolic, romano-catolic, sunt prezentate cititurilor într-un limbaj emfatic. Se pot face aici descoperiri deosebit de interesante în ceea ce privește acest dadaism religios. Astfel, de exemplu, Ernst Michel găsește un adevăr fundamnetal al creștinismului: „Este un adevăr fundamental al creștinismului că omul nu poate depăși păcatul primordial față de Dumnezeu prin forță proprie, avându-l în mod ereditar în sânge și fiind smuls ființial din starea de sfințenie; el nu se poate ridica prin sine și prin structurile sale la o treaptă superioară; străpungerea, trecerea de la o stare la alta, față de starea primordială, sunt adevărate acte de zămislire ale ființei docile”.
Așadar, câte cuvinte atâtea fraze! S-ar putea lua la puricat fiecare propoziție și s-ar putea găsi cele mai copilăroase mărturisiri de credință pentru un catechismus catholicus. Interesant este faptul că Ernst Michel spune că omul nu poate ajunge la un ultim adevăr spiritual. Ați auzit că este vorba de „străpungere”, deci se „trece prin”. Omul primește aceasta prin har; atunci se produce străpungerea. Trebuie să ne lăsăm în voia acestui fapt. Omului nu-i este îngăduit să ajungă prin sine la adevăruri supreme: „Nu există evoluție spirituală, există numai desfășurare și străpungere”.
Dar este deosebit de amuzant ce spune acest Ernst Michel, plecând de la punctul de vedere al celui mai primitiv catechism dadaist: Dogmele, cu acestea este altceva, trebuie să fie crezute, ele sunt adevăruri! ‒ „În dogmă, nu omul sau o comunitate își formulează conceptual trăirile lor religioase fundamentale (ca «adresare a omului către Dumnezeu»), ci Dumnezeu, fiind capul Bisericii, vorbește direct și nemijlocit, ca Duh Sfânt, prin biserica vizibilă...”
Așadar, părinții conciliilor, sau chiar Papa, care vorbește ex cathedra, nu reprezintă un om, nu-i așa! Dar, pentru suprasaturație, dadaistul religiei mai face apel și la Sfântul Pavel, care trebuie să fi spus și el că nu-ți este îngăduit ca om individual să cercetezi ultimele adevăruri: „Aici este locul în care, fără a trebui să ne temem de pericolul interpretării gnostice, putem cita cuvintele Sfântului Pavel către Corinteni: „Ceea ce vorbim este înțelepciunea lui Dumnezeu [ Nota 53 ] în taină, cea ascunsă, pe care Dumnezeu a dispus-o înainte de toți vecii spre gloria noastră, pe care n-a cunoscut-o niciunul dintre conducătorii acestei lumi... Nouă însă Dumnezeu ne-a dezvăluit-o prin Duh, căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și profunzimile lui Dumnezeu. Cine dintre dumneavoastră cunoaște interiorul unui om, decât Duhul omului care se află în el? Tot astfel, încă nimeni nu a fundamentat interiorul lui Dumnezeu decât însuși Duhul lui Dumnezeu. Totuși noi nu am primit Duhul lumii, ci Duhul care provine din Dumnezeu pentru a înțelege prin acesta ce ni s-a dăruit de către Dumnezeu...” etc. Dacă se citează aceste cuvinte ale lui Pavel pentru a le aplica felului de a fi al antroposofiei, toate acestea pot să corespundă. Dar dacă interzici omului să ajungă la adevăr prin spirit și apoi citezi aceste cuvinte ești dadaist religios. La fel stau lucrurile și cu viețuirea lui Christos etc. În capetele care gândesc în acest fel, desigur aceste lucruri nu intră. În capetele mondene este normal că aceste lucruri pot intra, dar în ele nu poate intra ceea ce spune antroposofia despre Christos. Din această cauză, ceea ce se relatează aici despre problema christică legată de antroposofie este plumb laminat la maximum. Tot Ernst Michel spune că trebuie să ai față de vorbire o relație religioasă; din această relație religioasă cu vorbirea au rezultat și „marile grămezi” pe care vi le-am citat mai înainte. Nu-i așa că acesta este un stil de vorbire special!
Acel articol dadaist despre probleme religioase se manifestă ca o ocară la adresa stilului meu. Acesta este lucrul cel mai caracteristic, faptul că degete atât de grosolane, unsuroase, nu ajung la ceea ce este cu adevărat necesar pentru a reprezenta adevăruri spirituale. Aici este necesară o anumită incomoditate a stilului. Aici este necesar să se treacă dincolo de o astfel de gogoașă dadaistă cum desfășoară domnul Ernst Michel. Se poate înțelege că pentru domnul Ernst Michel Misteriile mele nu reprezintă nimic.
El nu înțelege chiar nimic din acestea. El spune, de exemplu: „Misteriul sigur nu se află în suprasensibilul gol: cine-l caută acolo este un materialist la fel ca și cel care-l caută în materie. Nu ai creat un Misteriu dacă ajuți fantome de cuvinte sau minuni magice să se deghizeze în noțiuni și le lași să acționeze, ci taina se află în legătura creatoare dintre natură și spirit într-o formă ce nu se poate spune...”.
Acum reprezentați-vă acest lucru, „forma ce nu se poate spune”, și apoi lăsați să vi se spună: „în unitatea materie și formă, forță și direcție”, „în forma pecetluită care se dezvoltă vie”; acestea, desigur, sunt citate din Goethe! [ Nota 54 ] Acum urmează o propoziție ‒ trebuie să ai o relație dadaistă cu vorbirea pentru a putea suporta așa ceva, și pentru a nu privi la astfel de lucruri ca la ceva pe care, dacă trebuie să-l pui pe limbă, dă prilej la expulzarea flegmei sau chiar la ceva mai grav: „Vorbirea este taina”, da, așa este scris, aceasta este o propoziție: „Vorbirea este taina, Fiul omului, Iisus Christos, este taina...” și „Crucea... este taina”. Vedeți dumneavoastă, se înțelege că ceea ce se prezintă ca literatură antroposofică nu este făcut pentru un astfel de stil de vorbire, chiar dacă este de la sine înțeles că în conferințele stenografiate, necorectate de mine, unele exprimări ar putea fi diferite. Dar aceasta nu împiedecă să se facă referire la faptul că este în adevăr o încercare când prin „simțul răspunderii” lui Diederichs trebuie adus în fața întregului popor un asemenea produs și ești pus prin aceasta în situația de a-l dezbate, dar și de a-l caracteriza. Este ciudat când un astfel de dadaist al religiosului afirmă că la mine nu s-ar găsi o transpunere a unui adevăr interior în sunetul și în ritmul elementului vorbirii. El prezintă apoi drept exemple de persoane la care ar fi avut loc o astfel de transpunere doi oameni, Nietzsche și Holderlin. Acest lucru este caracteristic pentru un asemenea jeg al vieții spirituale care nu are niciun sentiment pentru faptul că stilul, atunci când trebuie prezentată o materie spirituală dificilă, este ceva prin care trebuie să te transpui în acea stare a vieții prin care poate fi împiedecat, ca apoi, când stilul devine ca acela al lui Holderlin și al lui Nietzsche, să iasă la suprafață acel deznodământ tragic care s-a manifestat la cei doi. Întreaga ticăloșie a golului de gândire a acestei șlehte de persecutori contemporani se evidențiază tocmai în asemenea pasaje; ea nu are niciun sentiment pentru tragedia unor Holderlin și Nietzsche, nici pentru necesitățile unui stil obectiv, care este necesar pentru a aduce în exprimare adevăruri spirituale și fapte spirituale. Este necesar să facem referire la faptul că, dacă ești pus în situația de a purta dispute cu asemenea jeguri de tipul lui Diederichs, lucrul trebuie făcut în mod energic. Trebuie văzut din ce cloacă, din ce dadaisme își extrage hrana sa spirituală ceea ce, fiind adversitate împotriva antroposofiei, se învăluie în mantaua obiectivității.
Aceste lucruri nu pot fi exprimate altfel, în acest moment, căci nu trebuie să apară părerea că o astfel de „obiectivitate” este altceva decât un rafinament pentru a fora substratul și fundamentul a ceea ce este antroposofia și a ceea ce trăiește în ea. Despre acestea, persoane ca Ernst Michel, în dadaismul său religios, și de asemenea un Eugen Diederichs, în mistica sa pentru abdomen, nu au, bineînțeles, nici cel mai vag habar. Aceasta este ceea ce trebuie știut și la care trebuie reflectat. Este nevoie de un limbaj convingător și nu să te pierzi în aspectele care se prezintă ca fiind strădanie spirituală în fața lumii. Trebuie spus, și trebuie să se prezinte în fața lumii sub toate formele, că tocmai prin ceea ce apare ca fiind strădanie spirituală de felul acesta omenirea este împinsă în degenerare, în mlaștină și că este necesar ca antroposofia să se rezume la o muncă care nu cunoaște nicio comuniune cu asemenea flori de mlaștină.
Pe mine nu mă interesează dacă apare ceva laudativ la adresa antroposofiei, căci nu dau doi bani nici pe laudele nici pe acuzele care vin dintr-o direcție incapabilă să ajungă la ceea ce vrea ea pentru mântuirea omenirii. Acest dadaism religios nu poate, natural, nici el să facă altfel decât să se exprime în fraze ca: „Forța prin care omul evoluează pe fundamentul credinței, spre taină, nu este, în primul rănd, cunoașterea, ci iubirea care urmează vederii și care conduce mai adânc în clarvedere”.
Prin aceasta însă nu se înțelege decât voluptatea sufletească pe care o au în vedere astfel de persoane și care nu este slujită prin ceea ce apare la suprafață în creația pur spirituală, unde nu ar trebui să fie permise aceste dadaisme religios-sexuale transformate în sufletesc-spiritual, dadaisme care, chiar dacă apar sub cele mai diferite aspecte mentale, nu sunt nimic altceva decât trăire nerușinată a voluptății sufletești, ca multe altele care se prezintă ca fiind religioase, deși nu sunt altceva decât voluptate sufletească.
Față de aceste probleme trebuie să lămurim faptul că în vremea noastră trăiește ceea ce apoi, după ce a răzbit toate piedicile, poate ajunge la adevărata cuprindere a vieții spirituale creatoare în viața materială. Trebuie să ne clarificăm asupra faptului că avem nevoie de cultivarea acestor capacități ale omului, că trebuie să ne dedicăm cu fiecare fibră a sufletului nostru acestei acțiuni și că nicio nuanță a seriozității nu este destul de puternică pentru a desemna energia plină de dăruire care trebuie să fie folosită pentru a putea progresa pe această cale. Aici nu trebuie admise compromisuri. Trebuie să-ți faci datoria. Evident că oriunde antroposofia vrea să se facă auzită trebuie adusă în atenție; trebuie să-ți faci datoria. Nu este însă permis să te dăruiești niciunui fel de iluzii. Căci este necesar să acționezi fără compromisuri din obiectivul însuși. Fiecare dintre noi are sarcina, în limitele capacității sale individuale, să lucreze la însănătoșirea mișcării antroposofice, pentru ca ea să iasă din starea de outsider, din orice meschinărie și din orice misticism sufletesc voluptuos, ca ea să ajungă cu adevărat la o cuprindere liberă cu simț universal a tainelor existenței. Căci numai atunci când tainele existenței sunt cunoscute în acest mod se poate și acționa în sensul scopurilor vieții practice, care trebuie să fie stăpânite, pentru a nu inhiba evoluția omenirii. Tocmai în acest ultim sens suntem însă rău înțeleși. Câte nu se fac pentru a deforma aceste lucruri în modul cel mai nerușinat! În cunoscutul ziar „Berliner Tageblatt” [ Nota 55 ] se publică un articol despre toate acțiunile cu iz de cloacă care se practică la Berlin ca diferite tipuri de ghicit și ca profeții de cea mai proastă specie, în cadrul cărora se face referire la mine și la antroposofie. Acest articol este apoi trimis în lume. El apare în ziare englezești și elvețiene. Se acționează în modul cel mai infam și nerușinat, prin articole fabricate, la nimicirea concepției antroposofice despre lume. Aceasta este ceea ce trebuie perceput, și nu ajungi la o rezolvare a acestei situații numai prin respingeri, ci trebuie caracterizați înșiși oamenii care o fac. Fără îndoială că nu ar fi chiar atât de greu de răzbătut, dacă am analiza fundamentul și baza din care crește toată pleava și dacă i-am prezenta în oglindă propria sa esență. Acesta este lucrul care devine tot mai necesar. Noi nu ne putem limita doar, pe de o parte, să prezentăm o dogmatică antroposofică și, pe de altă parte, să ne apărăm, când suntem atacați, ci avem nevoie de o examinare a a tuturor celor care lucrează în prezent la idioțirea și la degenerarea omenirii. Și există foarte, foarte mulți. Aceasta trebuie să ne-o spunem cam în fiecare dimineață și aici lucrul este exprimat fără fanatism. Căci eu, efectiv, vorbesc rar, vorbeam rar și înainte despre aceste aspecte, acum însă, pentru că efectiv atenția dumneavoastră trebuie să fie îndreptată asupra unui astfel de nonsens care se revarsă din întreaga decadență a timpului nostru, cum este acest articol fabricat la Berlin care își face acum turneul prin lume, așa cum își fac și alte lucruri turneul prin lume, vorbesc mai des și am avea efectiv teribil de multe de făcut. S-ar putea lucra cu adevărat 24 de ore la respingerea acestui lucru de rușine. Apoi vin oameni ca Frohnmeyer și spun că ceea ce au scris nu le-a fost niciodată respins. Dr. Boos a respins aceste scrieri, a scris redacției respective, care însă nu a acceptat dreptul la replică, astfel încât Frohnmeyer a scos ulterior din foaie ceea ce a mințit respectivul preot și apoi a spus că replica pur și simplu nu a existat. Cred că a avut loc și o corespondență în care nici nu se menționează nimic despre faptul că replica a sosit și nu a fost primită. Am avea într-adevăr foarte mult de lucru dacă am vrea să respingem toate aceste lucruri. Este comoditatea lui Frohnmeyer și a lui Hinzelmann de a invoca ‒ dacă vor să spună ceva care nu corespunde adevărului ‒ faptul că tema respectivă ar fi fost respinsă aici sau acolo, și s-a crezut că ar fi adevărat. Cel care scrie ceva are îndatorirea de a-și căuta sursele [ Nota 56 ].
Cu aceste persoane care-și dezvoltă concepțiile exclusiv din rea-voință și dintr-o iraționalitate preponderentă nu ajungi niciodată la un rezultat, dacă vrei numai să respingi. Este vorba însă ca fundamentele spirituale, care pot fi găsite peste tot, să fie acum cu adevărat puse în lumina corectă [ Nota 57 ].
[Lacună în stenogramă; urmează cuvintele finale]
Este în interesul problemei și nu în interes personal când spun că începând din aprilie 1919 am ținut nenumărate conferințe în Stuttgart, în care sunt incluse cele mai importante aspecte și adevăruri economice, în care, de asemenea, sunt incluse multe caracteristici ale curentelor spirituale contemporane, conferințe care ar fi trebuit să fie exploatate, folosite. Este vorba de faptul că acolo ar fi disponibil un material important ‒ El este „pus în sicriu”. Lucrurile se tipăresc, se trimit membrilor cercurilor Tripartiției, se trimit uniunilor Tripartiției, se citesc cu voce tare în cercuri restrânse. Ceea ce a fost gândit ca adresându-se „omului Universului” a devenit în schimb ceva sectant. În interesul cauzei, te doare că lucrurile nu sunt preluate și continuate, ci sunt tratate astfel.
În fond, o muncă zadarnică, care este folosită la așa ceva – ceea ce chiar este dus prea departe! –, dacă nu este preluată și dezvoltată, nu este prelucrată mai departe, dacă nu se lucrează în acest sens.
Aceasta este însă ceea ce este necesar și de care avem nevoie în prezent, înainte de orice!
Nu merge să citim aceste lucruri într-un mod sectant în cercuri restrânse; ci dimpotrivă sunt în întregime chestiuni la care se poate lucra mai departe. Pretutindeni există puncte germinative pentru continuarea lucrului! Și atunci de ce să muncești să realizezi așa ceva, dacă apoi pur și simplu zace acolo ca material tipărit și, de fapt, nimeni nu se sinchisește de el în mod serios? Dar este vorba de faptul că dacă este prelucrat mai departe, putem în mod real urma mai departe acele lucruri care au fost indicate în mod special. Acesta este necesar, să urmăm mai departe aceste lucruri în activitate; aici sunt germeni care sunt dați pe Pământ. Aceasta înseamnă cu adevărat a lucra în mod energic: a scoate mișcarea noastră de sub semnul sectarismului, în timp ce, dacă luăm lucrurile așa pur și simplu cum sunt ele și le îmbibăm din nou cu sectarism, nu putem merge mai departe. Conținutul lucrurilor, care este dat prin știința spiritului orientată antroposofic, nu este astfel încât să se potrivească unei mișcări sectante; ci el este întru totul astfel încât poate fi introdus ca ceva care poate da impulsuri pentru acțiuni în lume.
Dar pentru aceasta este necesar ca fiecare să-și pună în joc forța sa. Ne aflăm în prezent în fața necesității ca lucrurile să fie transpuse și în practică. Nu progresăm dacă acest lucru nu este luat în mod serios, dacă nu este realmente recunoscut cum spiritul adevărat poate lucra și în practica adevărată. Trebuie însă făcut așa ceva, care nu „bagă lucrurile în sicriu”, ci care le asimilează, care le manifestă în sens viu, continuând să acționeze.
Aceasta este ce voiam să vă spun în încheiere. Nimeni, dar absolut nimeni nu trebuie să se simtă lezat de cele spuse. Dar într-un timp în care este posibil ceea ce de asemenea am citat aici de curând: că prin foiletoane se acționează împotriva științei spirituale antroposofice și împotriva a ceea ce a făcut ea, astfel încât ea să se stingă: scânteile de foc spirituale ar fi suficiente aici; ar fi acum necesar, ca în scurt timp pe acest deal de la Dornach să coboare și scânteia de foc adevărată, fizică ‒ în timpul în care din reaua-voință a subsolurilor acestea pot fi scoase la suprafață, în acest timp chiar sunt necesare aceste cuvinte grave.
Din această cauză, v-am rugat azi să veniți aici. Să nu-mi luați în nume de rău dacă am folosit acest prilej pentru a vă adresa un avertismnet foarte serios! Trebuia să aduc acest lucru în fata sufletelor dumneavoastră, a gândirii dumneavoastră, a dispoziției dumneavoastră sufletești înainte de această călătorie!
