Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA214PrecedentaUrmătoarea
Corecturi

Rudolf Steiner
TAINA SFINTEI TREIMI

GA 214

NOTE

  1. La acest lucru am făcut deja referire anterior: vezi conferința din 16 iulie 1922, în lucrarea lui Rudolf Steiner Întrebări umane, răspunsuri cosmice (13 conferințe, Dornach, 1922), GA 213.
  2. Aurelius von Wildenbruch, 1845–1909. A scris printre altele Carolingianul și dubla dramă Henric și neamul lui Henric.
  3. Aurelius Augustinus, 354–430, cel mai important părinte bisericesc al Occidentului. Vezi și R. Steiner, Creștinismul ca fapt mistic și misteriile Antichității (1902), GA 8.
  4. „...dacă veți citi scurtul articol despre Dionisie Areopagitul..”: Dionisie Areopagitul și învățătura despre Ierarhii de dr. Günther Wachsmuth, în „Das Goetheanum”, publicație săptămânală pentru antroposofie și tripartiție”, An I, nr. 50, 23 iulie, și continuarea în nr. 51/52, 30 iulie 1922.
  5. „...așa cum a fost păstrată în teologia lui Dionisie Areopagitul”: în scrierile Despre numele divine, Despre teologia mistică, Despre Ierarhia cerească, Despre Ierarhia bisericească.
  6. Einherrier (în original). În mitologia nordică, eroii căzuti în luptă și preluați în Walhalla.
  7. Heliand: o armonie evanghelică în versuri aliterate, redactată între anii 825–835, poate la cererea lui Ludovic cel Evlavios
  8. „Veți găsi consemnate, de exemplu, în istoria literaturii...”: în jurul anilor 968 se raportează în Cronica lui Benedict, de către Sfântul Andrei de pe Muntele Soracte, despre o expediție a lui Carol cel Mare la Constantinopol; în secolul al XI-lea în legenda Pèlerinage de Charlemagne și în secolul al XIII-lea în Gran Conquista de Ultramar.
    Carol cel Mare, 742–814, rege al francilor și împărat roman.
    „ Abia mai târziu oamenii l-au transpus pe Carol cel Mare în Untersberg...”: este un masiv montan bogat în peșteri din Alpii calcaroși din regiunea orașului Salzburg. În legătură cu legenda conform căreia Carol cel Mare ar dormi aici, vezi A. Huber, Legendele despre Untersberg, Salzburg, 1904.
    Barbarossa = Barbă-Roșie, poreclă a lui Frederic I, aprox. 1123–1190.
  9. Paladini: nume dat cavalerilor Mesei rotunde ai regelui Artur; mai târziu, eroilor lui Carol cel Mare.
  10. Henric I von Sachsen, aprox. 879–936. Primul rege german aparținând casei Saxa (919); a condus o expediție împotriva ungurilor și i-a învins.
  11. Martianus Capella: scriitor latin, a trăit în secolul al V-lea d.Hr., în Africa. Lucrarea sa De nuptiis Philologiae et Mercurii este o enciclopedie a celor șapte arte, redactată alternativ în proză și în versuri, în nouă volume.
  12. „Cântă-mi, o, Muză...”: începutul Iliadei de Homer.
  13. Johann Gregor Mendel, 1822–1884. Preot catolic, mai târziu învățător și botanist; a făcut experiențe cu încrucișări de plante. Scrierile sale sunt: Experiențe cu hibrizi vegetali, 1865 și Despre unii hibrizi de Hieracium obținuți prin fecundare artificială, 1869. Cu privire la J.G. Mendel vezi și conferința din 22 iulie 1922, în Întrebări umane, răspunsuri cosmice, GA 213, (nota 1).
  14. Attila: regele hunilor de la 334 până la 353.
    Ludovic cel Evlavios I, 778–840, fiul lui Carol cel Mare, împărat franc, 814–840.
  15. Otto I, cel Mare, 912–973, fiul lui Henric I, împărat între 936 și 973.
    Otto II, 955–983, fiul lui Otto I, împărat între 973–983.
    Henric al II-lea, cel Sfânt, 973–1024, împărat de la 1014 până la 1024; declarat sfânt în 1146.
  16. „Am văzut deja, într-un fel oarecum complicat, cum poate fi înțeles omul în raport cu întregul Univers... ”: vezi și conferința Întrebări umane, răspunsuri cosmice.
  17. „Goethe s-a opus științei despre plante în forma în care o dezvoltase Linné”: vezi, în acest sens, scrierea lui Goethe Istoricul studiului meu botanic, în primul volum al seriei Scrieri de științe ale naturii, editată de Rudolf Steiner, în „Deutsche National-Literatur” a lui Kürschner, GA 1a, 1975 (ediție ulterioară fotomecanică), unde el spune textual la p. 68: „Filosofia botanică a lui Linné era studiul meu zilnic... Ce s-a întâmplat cu mine în acest timp și cum a acționat asupra mea o învățătură atât de stranie poate va fi clarificat în cursul acestor comunicări; dar pentru început vreau să mărturisesc că după Shakespeare și Spinoza cea mai mare influență a avut-o asupra mea Linné, și aceasta tocmai prin incongruența pe care mi-o stârnea. Căci, în timp ce încercam să preiau în mine gândirea sa exactă, legile sale precise, utile dar adeseori arbitrare, în mine apărea o dilemă: ceea ce el căuta să separe în mod forțat trebuia, conform cerinței celei mai intime a ființei mele, să tindă spre unificare.”
    Karl von Linné, 1707–1778, cercetător al naturii suedez.
  18. „...în cazul plantelor trebuie aplicată o altă concepție.. .”: vezi Metamorfoza plantelor a lui Goethe, 1790; în volumul citat mai sus.
  19. Paracelsus, 1493–1541.
  20. Johannes Scotus Erigena, aprox. 810–877. El respinge învățătura despre predestinare a călugărului Gottschalk în scrierea sa De divina praedestinatione.
    Carol al II-lea, cel Chel, 823–877. Fiul lui Ludovic cel Evlavios.
  21. Gottschalk din Orbais, călugăr. A fost afurisit ca eretic în 848 de arhiepiscopul de Mainz, Hrabanus Maurus, și condamnat la închisoare pe viață din cauza concepției sale privind învățătura despre păcatul ereditar și predestinare.
  22. „potrivit învățăturii sale (a lui Augustin) despre predestinarea divină...”: vezi scrierile acestuia De civitate Dei, cărțile a XII-a, a XIII-a și următoarele, precum și De praedestinatione sanctorum.
  23. „Un alt teolog a scris despre trupul și sângele lui Hristos”: Ratramnus, călugăr în Corbie, mort după 868. Ratramnus a prezentat o învățătură spirituală despre Cina cea de Taină, ca o anexă a celei scrise de Augustin, și a scris împotriva învățăturii despre transsubstanțiere a abatelui său Radbertus, De corpore et sanguine domini; aceasta a fost afurisită și arsă în 1050 ca fiind opera lui Scotus Erigena, a fost retipărită în 1532, de data aceasta însă sub un nume deformat (Bertramus); în 1559 a fost pusă la index. În disputa despre predestinare Ratramnus se situa de partea lui Gottschalk.
  24. Friedrich Schiller, 1759–1805. Despre educația estetică a omului a apărut în 1795. Această scriere a fost alcătuită din scrisorile trimise de Schiller contelui de Augustenberg în perioada 1793–1795.
  25. Friedrich Nietzsche, 1844–1900. Nașterea tragediei din spiritul muzicii a apărut în 1872.
  26. Basmul despre șarpele verde și frumoasa Lilia al lui Goethe a apărut mai întâi în Horen, ca final al povestirii Conversații ale emigranților germani.
  27. „Când în tinerețea sa Iacobi i-a vorbit despre credință...”: Goethe i-a răspuns de la Ilmenau la 5 mai 1786: „Eu sunt legat și foarte legat de venerația lui Dumnezeu a ateului (Spinoza) și vă las dumneavoastră tot ceea ce numiți și trebuie să numiți religie. Când tu spui nu poți decât să crezi în Dumnezeu, eu îți spun că pun mare preț pe vedere.”
  28. „Cum a luptat Goethe cu ceea ce el numea a fi cucernic...”: De exemplu, în Trilogia pasiunii, II: „În puritatea pieptului nostru unduiește o dorință/De dăruire de sine, în mod liber, din recunoștință./ Către ceva mai înalt, mai pur, necunoscut./Dăruindu-se eternului nenumit:/Noi o numim a fi cucernic...”
    „Cum o exprima Schiller”: „Ce religie mărturisesc? Nici una din toate cele pe care le numești. Și de ce nici una? Din religiozitate.” (Tabele votive: Credința mea).
  29. „...așa cum cadavrul corpului nostru fizic rămâne ca reziduu…”: vezi conferința din 8 iulie 1922, în Întrebări umane, răspunsuri cosmice, GA 213.
  30. „...când Goethe a devenit membru al unor loji... ”: în 1780 Goethe aderă la loja „Amalia” din Weimar. Vezi lucrarea lui Gotthold Deile Goethe ca francmason, Berlin 1908.
    „Lume mare și lume mică”: vezi, de exemplu, Faust I, Cameră de studiu, versul 2052; versul 2012: „Studiați și răsstudiați lumea mare si lumea mică...”; vezi și Noaptea Walpurgiei, versul 4044: „De mult s-a stabilit/ Că'n lumea mare există lumi mici:”
  31. Trihotomie: tripartiția umană: trup, suflet și spirit.
    Treime: caracterul întreit al divinitătii.
  32. „Goethe a descris astfel de imagini remanente în tratatul său despre culori”: vezi Proiect pentru un tratat despre culori, I: Culori fiziologice; Scrierile de științe naturale ale lui Goethe, cu o introducere de R. Steiner, în „Deutsche National-Literatur”, GA lc, 1975 (copie fotomecanică), vol. III, p. 94 ff.
  33. Oswald Spengler,1880-1936. Declinul Occidentului. Schiță la o morfologie a istoriei mondiale. Vol. I: Forma adevărului, München, 1920; vol. II: Perspectivele istoriei mondiale, München, 1922. Citatele prezentate în continuare se găsesc la paginile: 3, 628, 629, 630, 631, 12, 10, 13, 9, 17, 19, 20, 21, 21/22, 24, 634.
  34. John Stuart Mill, 1806–1873, filosof englez și scriitor în domeniul economiei naționale. Unul din fondatorii pozitivismului.
  35. Karl Ferdinand Gutzkow,1811–1878: Vrăjitorul din Roma, Leipzig, 1858–1861 și Cavalerii spiritului, Leipzig, 1850–1852.
    George Sand (Aurore Dupin), 1803–1876, romancieră franceză.
  36. Rudolf Steiner, Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare? (1904), GA 10.
  37. Rudolf Steiner, Știința ocultă în rezumat (1910), GA 13.
  38. „La acestea se pot adăuga exerciții ca cele la care m-am referit deja în unele conferințe anterioare...”: vezi mai ales conferințele din 17 și 18 august 1922, în Forțele sufletești-spirituale de bază ale educației. Valorile spirituale în educație și viața socială (13 conferințe, Oxford, 1922), GA 305.
  39. Rudolf Steiner, Teosofia. Introducere în cunoașterea suprasensibilă a lumii și determinarea omului (1904), GA 9.
  40. Rudolf Steiner, Filosofia libertății. Principii ale unei concepții moderne despre lume. Rezultate sufletești ale observației după metoda științelor naturale (1894), GA 4.
  41. George Kaufmann-Adams, 1894–1963.
  42. Adam Kadmon: vezi Rudolf Steiner, Ierarhiile spirituale și reflectarea lor în lumea fizică (10 conferințe, Düsseldorf, 1909), GA 110, (conf. 10 aprilie 1909).
  43. Helen Keller, 1880–1968, scriitoare americană de origine elvețiană. A orbit și surzit la vârsta de 19 luni.
  44. Leonardo da Vinci, 1452–1519. Cina cea de taină se află pe peretele principal al refectoriumului dominicanilor, Santa Maria delle Grazie, la Milano.
  45. Terapeuții: Ca și esenienii, aceștia erau o sectă care urmărea o anumită înălțare sufletească. Vezi și Rudolf Steiner, Evanghelia după Matei (12 conferințe, Berna, 1910), GA 123.
  46. Erou solar: desemnează al șaselea grad al inițierii orientale.
  47. „Mai bine să fii cerșetor...”: în cântul al XI-lea al Odisseei lui Homer.
  48. „Din această cauză, primii scriitori creștini spuneau că cele mai vechi suflete erau creștine”: vezi expunerea acestei probleme făcută de Otto Willmann, Împlinirea revelației primordiale, în Istoria idealismului, vol. 2, Idealismul părinților bisericii și realismul scolasticilor, Braumschweig, 1907 (ed. a 2-a).
  49. „au existat alte ținuturi... în care elevii erau inițiați în Misterii...”: vezi R. Steiner, Creștinismul ca fapt mistic și misteriile Antichității (1902), GA 8.

AcasăLucrări OnlineIndex GA214PrecedentaUrmătoarea