Întrebare: Cum trebuie făcută distincția în domeniul științei spirituale între sângele uman și cel animal? În sângele uman se exprimă Eul; în lumea animală nu?
Rudolf Steiner: Da, modul materialist de gândire, care a fost pregătit încă de la mijlocul secolului al XV-lea, dar care a devenit deosebit de mare în secolul al XIX-lea și s-a dezvoltat până în secolul al XX-lea, a lăsat treptat să moară simțul faptului că expresia exterioară a unui lucru nu este decisivă pentru structura interioară și pentru întregul context în care se află. Trebuie să mă refer la câteva din cele pe care, desigur, nu le pot explica în detaliu astăzi, le veți găsi în literatura spiritual-științifică, dar trebuie să spun câteva lucruri ca răspuns la întrebare.
În cazul omului, trebuie să distingem mai întâi trupul fizic exterior, care poate fi văzut cu ochii și care este, de asemenea, privit în știința obișnuită, de exemplu, prin anatomie și fiziologie. Distingem apoi trupul eteric sau vital, de care devenim conștienți atunci când observăm ceva precum eliberarea gândirii la schimbarea dentiției; acolo ajungem să cunoaștem viața trupului eteric. Nu trebuie să confundăm acest lucru cu vechea forță vitală ipotetică, nu are nimic de-a face cu ea. Acesta este rezultatul observării nemijlocite. Apoi învățăm să cunoaștem ceea ce din sufletesc stăpânește acest trup eteric, ceea ce s-ar putea numi organism sufletesc, și Eul propriu-zis.
Aceste patru membre însă pe de altă parte se exprimă în fizic. De exemplu trupul eteric are un efect specific asupra sistemului glandular, Eul are un efect specific asupra sistemului sanguin al omului. Acum se poate pune o astfel de întrebare ca cea pusă aici, dar mai întâi trebuie înțeles ceva, pe care aș dori să-l clarific prin următoarea comparație. Imaginați-vă că cineva ar spune: un cuțit este doar un cuțit, avem nevoie de el pentru a tăia carnea. – Nu putem spune aceasta. La fel nu se poate spune nici: Omul are sânge cald roșu, animalele au sânge cald roșu – expresia Eului. – Să presupunem că cineva găsește un brici și taie carnea cu el pentru că este tot un cuțit. Nu este vorba despre cum ceva este format în mod material exterior, ci despre cum se încadrează într-un întreg context. La animal sângele roșu cald este expresia pentru organismul sufletesc, la om același sânge roșu este expresia pentru Eu, la fel cum briciul este un cuțit pentru bărbierit, iar cuțitul de pe masă este un cuțit pentru tăiat carnea. Nu ar trebui să ne întrebăm: Ce este sângele ca sânge? – El poate într-un context să fie expresia pentru ceva, în alt context să fie pentru altceva.
Întrebare: Este posibil și în alte țări să se înființeze școli precum Școala Waldorf?
Rudolf Steiner: Dacă este posibil în alte țări să se înființeze astfel de școli depinde de legile țării în cauză. M-am exprimat deja în mod corespunzător cu privire la Școala Waldorf. Am spus: Înainte de apariția noului regulament școlar democratic, republican, a fost posibil să se înființeze Școala Waldorf. Evoluțiile din ultima vreme se petrec în așa fel încât pierdem treptat o libertate după alta. Și dacă ar fi să ajungem la leninism în Europa Centrală, atunci și central-europenii ar ajunge să cunoască ce înseamnă mormântul libertății umane. Dar depinde peste tot de legile respective dacă pot fi înființate școli precum Școala Waldorf. Așadar, într-un sens concret, aceasta este în întregime în funcție de legile individuale ale țărilor. Puteți încerca, desigur, să mergeți cât mai departe posibil. De exemplu, mi s-a cerut recent [Nota 14] să numesc profesori pentru un fel de școală incipientă într-un alt loc și am spus că, desigur, trebuie să facem încercarea. Am numit mai întâi doi profesori foarte capabili pentru clasa întâi, care însă nu aveau examenul luat, ca să vedem dacă vor putea pune astfel de profesori. În Școala Waldorf nu este deloc imposibil să fie angajați și profesori care nu au examenul. De exemplu, când am fost întrebat recent de un profesoar dacă ar fi posibil să îl angajez, cu toate că nu avea încă examenul luat, am spus: Nu contează; veți avea și examenul într-o zi.
Ei bine, nu-i așa? este o chestiune de a lucra într-adevăr pe scară largă spre o eliberare reală a vieții spirituale, respectiv a vieții școlare. Pentru a face acest lucru, este necesară un fel de Asociație Școlară Mondială. Trebuie să fie posibil să nu se mai pună deloc întrebarea dacă școli precum Școala Waldorf pot fi înființate în cele mai diverse țări, ci această posibilitate trebuie creată peste tot prin puterea de convingere a unui număr suficient de mare de oameni. Lucrurile au mers pentru noi și în alte domenii așa cum începe astăzi în domeniul educației. Unii oameni nu sunt de acord cu medicina convențională, așa că se adresează celor care vor să meargă dincolo de această medicină convențională – acum nu cu metode băbești, ci într-un mod cu totul corespunzător. Am întâlnit chiar și un ministru dintr-un stat central-european care în parlamentul său a trâmbițat cu toată puterea monopolul medicinei convenționale, dar care apoi a venit el însuși și a vrut ajutor într-un alt mod. Aceasta este straduința, pe de o parte de a lăsa neschimbat ceea ce simțirea vrea de fapt să depășească, și cu toate acestea de a ajunge la cealaltă prin toate ușile din spate posibile. Trebuie să ajungem dincolo de această situație. Trebuie să nu dorim să înființăm școli în câte un ungher, ci trebuie să creăm pretutindeni posibilitatea înființării unei școli libere în sensul descris astăzi. Dacă nu ne adunăm curajul să facem acest lucru, cei care înțeleg aceste lucruri nu se vor preta la a se construi școli în unghere sau să numească profesori pentru ele. O mișcare de amploare ar trebui să se nască, în care fiecare persoană care se gândește la sarcinile timpului ar trebui să devină membru, astfel încât, prin puterea unei astfel de asociații mondiale, să se genereze ceea ce ar putea duce la apariția unor astfel de școli peste tot.
Dar, mai presus de toate, în cazul unei astfel de Asociații Școlare Mondiale – dacă îmi permiteți să prezint acest lucru doar în trecere, în paranteză – va trebui să intervină faptul ca un anumit idealism în oameni să dispară, și anume mă refer la cel care spune: Oh, lucrurile spirituale, antroposofia, sunt atât de înalte, încât materialul nu trebuie lăsat să le atingă; ar profana antroposofia dacă ceea ce este material ar ajunge la ea. – Acest idealism, care este atât de idealist încât garnisește spiritual cu tot felul de fraze și îl ridică în cer într-un castel în nori și-și strânge ferm portofelul, nu se potrivește cu înființarea Asociației Mondiale a Școlii sau altele de acest gen. Trebuie să ai un asemenea idealism care nu consideră că portofelul este prea bun pentru a-l folosi pentru idealurile umanității. Știința spirituală orientată antroposofic trebuie să gândească întru totul până în viața practică, adică nu să stea cu capul în nori, ci să gândească până în portofel. Există și greutăți și lipsuri, care fac și ele parte din viața practică. – Aceasta este doar o caracterizare a ceea ce este o viziune corectă asupra lumii.
Întrebare: Există contradicții între știința spirituală antroposofică și creștinismul protestant?
Rudolf Steiner: Nu avem nevoie să construim aceste contradicții. Trebuie să distingem două lucruri: Misteriul de pe Golgota este un fapt: că o ființă spirituală a coborât din lumi suprapământești pe Pământ și s-a unit cu omul Iisus din Nazaret. Acest fapt spiritual, care abia el dă sens evoluției noastre pământești, va fi acum înțeles în cele mai diverse moduri de fiecare epocă. Epoca noastră are nevoie de o nouă înțelegere a acestui fapt. Putem înțelege cel mai bine acest fapt dacă învățăm să înțelegem faptele spirituale în general. Gândește superficial în privința creștinismului cine crede că printr-o descoperire, fie ea în domeniul fizic sau spiritual, creștinismul ar fi zdruncinat în vreun fel. Dacă reprezentanții oficiali ai creștinismului, sau mai degrabă ai confesiunilor tradiționale, se întorc astăzi cu așa ostilitate împotriva antroposofiei, aceasta vorbește numai împotriva acestor reprezentanți oficiali, care de fapt nu au în vedere creștinismul adevărat, ci dominația bisericii respective. Adevăratul creștinism a îmbrățișat deja – dar suprasensibil, în cunoașterea suprasensibilă – știința spirituală antroposofică. Puteți citi despre acest lucru în cartea mea Creștinismul ca fapt mistic și în alte scrieri.
Întrebare: În structura tripartită a organismului social, viața spirituală are un fel de supremație față de celelalte două sfere?
Rudolf Steiner: În cartea mea despre Punctele cheie ale problemei sociale puteți vedea cum este utilizat capitalul în organismul social tripartit. El intră într-un fel de circulație – ca sângele în organismul uman – și rămâne la cel care este cel mai capabil să îl administreze și astfel să îl administreze totodată în interesul general al obștii. Aceasta este particularitatea unei astfel de diviziuni naturale a organismului social ca și a organismului uman. Organismul uman – pentru mine acesta este rezultatul a treizeci de ani de cercetare – este prin natura sa tripartit. În primul rând, există organismul nervos-senzorial, care este în special situat în cap; în al doilea rând, sistemul ritmic, care este localizat în piept ca respirație și circulație a sângelui; și în al treilea rând, sistemul metabolic, care este legat de membre. Dar aceste trei membre lucrează împreună în așa fel încât, într-un anumit sens, capul este liderul, dar totuși în alt sens ceilalte două membre. Prin urmare, nu se poate spune că ceva are supremația, ci tocmai prin formarea celor trei membre conform esenței lor se va naște o plenitudine armonioasă în organismul social.
Întrebare: Ar trebui copiii de la șapte la paisprezece ani să creadă în ceea ce spune profesorul sau sunt învățați în libertate?
Rudolf Steiner: Natura umană cere ceea ce am spus în conferință: o anumită autoritate de la sine înțeleasă. Această cerință de autoritate de la sine înțeleasă se bazează la rândul ei pe o anumită dezvoltare a vieți umane în întregul ei. Cu siguranță, nimeni nu poate dezvolta mai mult sentiment pentru domnia socială a libertății umane decât mine, care am scris Filosofia libertății [Nota 15] în 1892, care este menită să pună bazele unei vieți umane sociale libere. Dar, cu toate acestea, dacă omul vrea să se poziționeze liber în viață în mod corect, el trebuie între al șaptelea și al cincisprezecelea an să dezvolte în el însuși un simț al autorității. Dacă nu înveți să-i cunoști alți oameni prin această autoritate de la sine înțeleasă, atunci cererea ulterioară de libertate este ceva care duce tocmai la imposibilul vieții libere, nu la adevărata libertate. Așa cum omul nu ajunge la o adevărată fraternitate decât atunci când este crescut într-un mod adecvat prin faptul că este ghidat în imitația sa în mod corect în anii copilăriei până în al șaptelea an, tot așa simțul autorității este necesar pentru ca omul să devină liber. Tot ceea ce se spune astăzi – de a guverna comunitățile școlare într-o formă republicană – este afirmat doar din considerente de partid. Acest lucru ar distruge natura umană. Spun acest lucru dintr-o cunoaștere temeinică a naturii umane. O astfel de cerere pentru un mod autoritar sănătos de predare între al șaptelea și al cincisprezecelea an trebuie exprimată. Aici numai obiectivitatea intră în considerare. Frazeologia prezentului nu ar trebui să fie factorul decisiv. Exact cei care stau pe terenul libertății vor trebui să ceară educație bazată pe autoritate pentru educația la această vârstă, între al șaptelea și al cincisprezecelea an.
