La noua fondare a Societăţii Antroposofice, de Crăciun 1923/24, Rudolf Steiner a vorbit despre planul său de a organiza noua şcoală esoterică în viitor drept „Școala Superioară Liberă pentru Știinţa Spiritului”, cu trei clase, şi a arătat asupra faptului că asemenea trei clase au existat deja înainte, doar că într-o formă puţin diferită. Acestea au fost cele trei cercuri de lucru sau secţii ale Școlii Esoterice, aşa cum au existat din 1904 până la izbucnirea Primului Război Mondial în vara anului 1914. Fidel faţă de regula de a păstra continuitatea cât de mult posibil, el se legase şi pentru aceste cercuri de ceva ce exista deja pe atunci, ce se afla în direcţia propriilor sale intenţii: pentru primul cerc, de Școala Esoterică de Teosofie a Societăţii Teosofice, pentru cel de-al doilea şi al treilea cerc, din care s-a format Secţia cultic-cognitivă, de o societate cu forme de cult masone.1
1 A se vedea Zur Geschichte und aus den Inhalten der erkenntniskultischen Abteilung der Esoterischen Schule (Din istoricul şi din conţinuturile Secţiei de cultic-cognitive a şcolii Esoterice 1904-1914), GA 265.
Esoteric School of Theosophy (şcoala Esoterică de Teosofie) – prescurtat E.S.T. sau E.S. – fusese înfiinţată în anul 1888 prin H.P. Blavatsky şi a stat până la moartea ei, în anul 1891, doar sub conducerea ei. După aceea au preluat conducerea, mai întâi, împreună Annie Besant şi W.Q. Judge, din 1895 A. Besant singură.2 Puţinii teosofi germani, în măsura în care căutau şcolire esoterică, erau afiliaţi la această E.S. din Londra. De abia prin Rudolf Steiner a fost constituită împreună cu Societatea germană şi o şcoală Esoterică germană.
2 Despre istoricul devenirii E.S.T., a se vedea Observaţiile preliminare la partea a doua din volumul de faţă.
Privitor la organizarea succesivă a primului cerc, ce a fost iniţial afiliat la E.S.T., se mai pot reconstrui astăzi următoarele. La 20 octombrie 1902 a fost fondată oficial Secţiunea germană a Societăţii Teosofice, cu sediul la Berlin, cu Rudolf Steiner în calitate de secretar general şi Marie von Sivers în calitate de secretar. Annie Besant, una dintre cele mai active reprezentate ale Societăţii Teosofice şi conducătoarea de atunci a şcolii Esoterice, a venit la Berlin şi a înmânat documentul de înfiinţare. Cu această ocazie, Rudolf Steiner s-a lăsat admis de către ea în E.S.3 El relatează despre acest lucru în Cursul vieţii mele (capitolul XXXII), după cum urmează:
„În legătură cu acest lucru trebuie să aduc vorba despre ceva care mi-a fost reproşat mereu de către adversarii mei, învăluit într-un nor de neînţelegeri. N-aş simţi nevoia să vorbesc despre acest lucru, din motive interioare, pentru că el n-a influenţat deloc evoluţia mea şi nici activitatea mea publică. Și în ceea ce priveşte tot ceea ce am eu de descris aici, el a rămas o problemă absolut «personală». Este vorba de primirea mea în «şcoala Esoterică» din cadrul Societăţii Teosofice.
Această «şcoală Esoterică» fusese întemeiată de H. P. Blavatsky. Ea crease, pentru un cerc restrâns de membri ai societăţii, un lăcaş în care spunea ceea ce nu voia să comunice întregii societăţi. Ca şi alţi cunoscători ai lumii spirituale, ea considera că nu este posibil să se comunice tuturor anumite învăţături mai adânci.
Toate acestea au legătură cu felul în care H. P. Blavatsky a primit ea însăşi învăţătura. A existat dintotdeauna o tradiţie legată de asemenea învăţături, care îşi au originea în vechile şcoli ale misteriilor. Ea este cultivată în sânul celor mai diferite societăţi, care veghează cu străşnicie ca nimic din aceste învăţături să nu răzbată în afară. Dar dintr-o direcţie anume s-a considerat că este bine să i se comunice lui H. P. Blavatsky astfel de învăţături. Apoi ea a pus în legătură ceea ce aflase pe această cale cu revelaţiile din propriul ei suflet. Fiindcă ea era o individualitate umană în care spiritualul lucra pe baza unui atavism rar întâlnit în zilele noastre, aşa cum lucrase odinioară în conducătorii vechilor misterii, adică într-o stare de conştienţă care, spre deosebire de aceea a omului modern care este luminată de sufletul conştienţei, cobora la nivelul stării de vis. În «omul Blavatsky» se repeta astfel ceva care îşi are locul în timpurile străvechi ale misteriilor.
Pentru omul modern există o posibilitate de a hotărî fără greş ce anume din conţinutul percepţiei spirituale poate fi comunicat unor cercuri mai largi. Acest lucru se poate face cu tot ceea ce poate fi îmbrăcat de către cercetătorul spiritual în ideile proprii sufletului conştienţei şi poate fi considerat valabil în ştiinţa oficial recunoscută.
Altfel stau lucrurile în cazul în care cunoaşterea spirituală nu trăieşte în sufletul conştienţei, ci în nişte forţe mai mult subconştiente ale sufletului. Acestea nu sunt suficient de independente de forţele care acţionează în corpul fizic. De aceea, comunicarea unor învăţături care sunt luate în acest fel din regiunile subconştientului poate fi primejdioasă. Pentru că astfel de învăţături nici nu pot fi primite, la rândul lor, decât tot de subconştient. Atât învăţătorul, cât şi elevul se mişcă aici într-un domeniu în care trebuie să se distingă cu multă grijă între ceea ce este folositor şi ceea ce-i este dăunător omului.
Toate acestea nu intră în discuţie în cazul antroposofiei, deoarece ea îşi ridică învăţăturile cu totul deasupra regiunii inconştientului.
Cercul intern al lui Blavatsky îşi ducea existenţa în «şcoala Esoterică». Eu îmi încadrasem activitatea antroposofică în aceea a Societăţii Teosofice. De aceea, trebuia să fiu informat despre tot ceea ce se petrecea în ea. În vederea acestei informări, ca şi din cauză că eu însumi consideram necesar un cerc mai restrâns pentru cei avansaţi pe tărâmul cunoaşterii spirituale antroposofice, am devenit membru al «şcolii Esoterice». În orice caz, cercul meu mai restrâns urma să fie cu totul altceva decât această şcoală. El urma să fie o secţie superioară, o clasă superioară pentru cei care-şi însuşiseră deja destul de mult din cunoştinţele elementare ale antroposofiei. Acuma eu voiam să pornesc peste tot de la ceea ce exista deja, de la datele istorice. Aşa cum făcusem cu Societatea Teosofică, voiam să fac şi cu şcoala Esoterică. De aceea «cercul meu restrâns» a exista, la început, în cadrul acestei şcoli. Dar legătura consta în aspectele exterioare organizatorice, nu în conţinutul de idei pe care eu îl comunicam din lumea spirituală. Aşa încât în primii ani, văzut din afară, cercul meu restrâns părea a fi o secţie a şcolii Esoterice a d-nei Besant. Dar în esenţă el era departe de aşa ceva. şi în anul 1907, când d-na Besant a fost la noi, cu ocazia congresului teosofic de la München, printr-o hotărâre pe care am luat-o de comun acord cu d-na Besant, am rupt cu totul şi legăturile exterioare.
Nu a fost nicidecum posibil ca eu să fi învăţat ceva deosebit la şcoala Esoterică a d-nei Besant, mai întâi şi mai întâi pentru că de la bun început n-am luat parte la întrunirile acestei şcoli, cu excepţia câtorva, foarte puţine, prin care am căutat să mă informez despre ceea ce se întâmpla acolo.
De altfel, în această şcoală nu exista pe atunci nici un alt conţinut real în afară de ceea ce lăsase H. P. Blavatsky, iar acesta fusese deja tipărit.4 Pe lângă aceste lucruri tipărite, d-na Besant mai oferea tot felul de exerciţii hinduse pentru progres, pe care eu, însă, le-am respins.
Aşadar, până în anul 1907, cercul meu restrâns a avut o oarecare legătură în privinţa organizării exterioare, cu ceea ce d-na Besant cultiva drept un asemenea cerc. Dar este absolut neîndreptăţit să faci, pe baza acestor fapte, ceea ce au făcut adversarii mei. Ei au susţinut de-a dreptul absurditatea că eu am fost condus spre cunoaşterea spirituală numai şi numai de către şcoala Esoterică a d-nei Besant.”
3 Pe 23 octombrie 1902, Marie von Sivers devenise deja membră în E.S.T.
4 Esoterik (Esoterism) (volumul 3 din Geheimlehre – Doctrina secretă) al lui Blavatsky, volume publicate de Annie Besant drept scrieri postume (1897).
Scrisorile cuprinse în prima parte a acestui volum documentează faptul că Rudolf Steiner a fost rugat imediat după fondarea Secţiunii germane să ofere îndrumări esoterice, aşadar deja înainte de a fi fost nominalizat oficial în anul 1904 drept Arch-Warden (conducător naţional) pentru şcoala Esoterică. Formarea cercului, considerată necesară de către el şi dorită de primii săi elevi, este sugerată în scrisoarea către Marie von Sivers din 16 aprilie 1903, în care se spune: „Fără un fond de adevăraţi teosofi care îmbunătăţesc karma din prezent a lumii prin munca de meditaţie cea mai harnică, ar fi predicată învăţătura teosofică tot numai pentru nişte urechi pe jumătate surde” (GA 262). Este sugerată şi prin răspunsul la o întrebare corespunzătoare adresată de Mathilde Scholl: „Ar fi în general foarte frumos dacă membrii mai noi ai E.S. din Germania s-ar aduna mai mult în vreun fel oarecare. Avem nevoie de acest lucru tocmai în Germania. Căci E.S. trebuie să devină sufletul Societăţii Teosofice” (Scrisoarea din 1 mai 1903, p. 45).
La un an după această afirmaţie, în mai 1904, Rudolf Steiner împreună cu Marie von Sivers s-au aflat timp de o săptămână la Londra pentru a reglementa cu Annie Besant funcţa sa în E.S. Marie von Sivers a fost mereu prezentă în calitate de translator la discuţiile sale personale cu Annie Besant. Printr-o scrisoare circulară din 10 mai 1904 către toţi membrii E.S. din Germania şi Austria, Annie Besant a făcut cunoscut faptul că Rudolf Steiner era autorizat să activeze în calitate de Arch-Warden pentru Germania şi Austria. Conform afirmaţiilor lui, el era responsabil şi pentru Elveţia vorbitoare de germană şi Ungaria.5 Scrisoarea circulară a lui Annie Besant din 10 mai 1904 suna astfel (a se vedea facsimilul de mai jos):
To all members of the E.S. in Germany and Austria. I hereby appoint Dr. Rudolf Steiner as Arch-Warden of the E.S. in Germany and the Austrian Empire, with full authority, as my representative, to call meetings of the school, to organise groups and appoint Wardens, and to do all else necessary for the welfare of the school, remaining in direct communication with myself. Annie Besant.
(Către toţi membrii E.S. din Germania şi Austria. Prin prezenta îl numesc pe dr. Rudolf Steiner în funcţia de conducător suprem al E.S. în Germania şi Imperiul Austriac, cu deplină îndreptăţire de a ţine adunări ale şcolii în calitate de reprezentant al meu, de a organiza grupuri şi a numi conducători şi a face, în legătură directă cu mine, tot ce e necesar pentru bunul mers al şcolii. Annie Besant.)
5 Vezi „Reguli”, p. 137 şi urm.
Revenit de la Londra la Berlin, Rudolf Steiner a început acum, pe lângă activităţile sale pentru răspândirea publică a ştiinţei spiritului şi fondarea Societăţii, să structureze şi şcoala sa Esoterică. Deoarece el a pus de la început accentul principal al muncii sale pe activitatea publică, a început să prezinte în eseuri publicate în revista teosofică publică „Luzifer-Gnosis”, fondată şi editată de el, calea de instruire christic-rosicruciană necesară pentru Occident: Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? (iunie 1904 până în 1908, ediţia I de carte, 1909). Din această lună iunie a anului 1904 provine şi cea mai recentă dată a unui eveniment al E.S., organizat de el în funcţia sa de conducător suprem al E.S.T. Era în zilele congresului teosofic de la Amsterdam, care a durat din 18 până în 21 iunie 1904, la care au participat, în afară de Rudolf Steiner şi Marie von Sivers, şi câţiva teosofi germani, printre care Mathilde Scholl din Köln, Sophie Stinde şi Pauline von Kalckreuth din München, Günther Wagner din Lugano şi sora acestuia, Amalie Wagner, din Hamburg. Mathilde Scholl relatează că Amalie Wagner trebuia admisă atunci în E.S. şi că Rudolf Steiner a desfăşurat această admitere în camera ei de hotel. Aici poate să fie vorba totuşi numai de un fel de activitate preliminară, pentru că pregătirea oficială a E.S. a fost dezvoltată abia după congresul de la Amsterdam, dinspre Berlin. Acolo au avut loc pe 9 şi pe 14 iulie 1904 primele ore esoterice; în orice caz, acestea sunt cele mai recente două date cunoscute ale unor ore esoterice din Berlin, iar din notiţele existente se poate deduce că pe atunci şi-a început activitatea E.S. din Berlin. Dar şi aceste ore trebuie să fie socotite de fapt încă aparţinând de stadiile preliminare, care se întind în fond până în toamna lui 1905. Căci numai după înfiinţarea şi a secţiilor a doua şi a treia şcoala era organizată în ansamblul ei.
În luna de vacanţă august din anul 1904, Rudolf Steiner a adresat scrisori personale către diferiţi membri externi, prin care îi admitea în şcoală sau îi invita să intre. Pentru începutul lui septembrie fusese programată din nou o adunare a E.S. (conform scrisorii din 29 august 1904 către Günther Wagner); dacă aceasta a avut loc, într-adevăr, nu este însă cunoscut.
În a doua jumătate a lui septembrie 1904, Rudolf Steiner a însoţit-o pe Annie Besant în călătoria ei de conferenţiere prin mai multe oraşe germane şi a redat în limba germană conferinţele publice ţinute de ea în engleză. La ultima oprire din această călătorie, în Köln, unde locuiau amândoi la Mathilde Scholl, a avut loc, conform raportului acestuia, şi o adunare a membrilor E.S.: „Mrs. Besant, dr. Steiner, domnişoara von Sivers, Miss Bright, Mr. Keightley, Mathilde Scholl în camera Mrs. Besant. Înainte să părăsim camera, Mrs. Besant a vorbit cu dr. Steiner despre materialul de studiu pentru elevii E.S. Ea a recomandat The Christian Creed (Crezul creştin) de Leadbeater. Politicos, dar ferm, dr. Steiner a răspuns că el nu ar putea să folosească această carte pentru elevii lui.”
În perioada ce urmat până în mai 1905 au avut loc apoi la Berlin câteva, puţine, ore esoterice. Dar prima orientare oficială prin „scrisoarea circulară, pregătită de mult timp, către membrii germani ai E.S.”, cu reguli, a urmat de-abia la începutul lui iunie 1905. În octombrie 1905, când au venit la Berlin membri în număr mai mare, cu ocazia Adunării generale a Secţiunii germane şi la rugămintea expresă a lui Rudolf Steiner, iar şcoala a fost extinsă cu Secţia cultic- cognitivă, respectiv a doua şi a treia, au avut loc şi mai multe ore esoterice. Conţinutul celor din 24 octombrie 1905 le-a scris cu mâna proprie Rudolf Steiner pentru Anna Wagner, soţia lui Günther Wagner, care din motive de sănătate nu putuse participa.6 Aceasta este singura oră esoterică însemnată de mână, făcând abstracţie de scurtul rezumat din corespondenţă, despre ora din 4 octombrie 1905, pentru Adolf Kolbe din Hamburg. Tot ce s-a mai păstrat în rest ca însemnări de la asemenea ore a fost redat de către participanţi ulterior, din memorie, deoarece în cadrul orelor în sine nu era permis să se scrie în acelaşi timp.
6 În Din conţinuturile orelor esoterice, GA 266/I.
Începând din toamna anului 1905 au avut loc tot mai mult şi mai mult ore esoterice nu doar în Berlin, ci şi în alte oraşe germane şi mai târziu şi în alte ţări, unde lucrau în acest fel elevi ai lui Rudolf Steiner. După izbucnirea Primului Război Mondial în vara anului 1914 a încetat munca esoterică, pentru că se putea naşte neîncredere faţă de evenimente care erau strict închise, dar şi pentru că într-un timp care era împovărat de emoţii atât de puternice nu se putea lucra din punct de vedere esoteric. Abia zece ani mai târziu, în contextul noii fondări a Societăţii Antroposofice, a fost fondată iarăşi şi o şcoală Esoterică.
Din documentele corespunzătoare rezultă faptul că în perioada de fondare a primului cerc de muncă esoterică fuseseră date „reguli” care se orientau după cele ale E.S.T. Cele din urmă trebuie să fi fost iniţial foarte severe, dar pe parcursul timpului se pare că au fost modificate de mai multe ori. În timpul afilierii lui Rudolf Steiner putea fi solicitată admiterea după o perioadă de doi ani de membru în T.S. şcoala era structurată în grade care puteau fi prelucrate prin patru căi sau metode (discipline) diferite: o disciplină generală, una yoghin-gnostică, una creştin-gnostică şi una pitagoreică. Însă înainte să li se permită şcolirea propriu-zisă, trebuia să fi aparţinut cel puţin timp de un an, mai târziu doi ani de Ordinul de verificare sau ascultare (în engleză: Probationary - sau Hearer-, în indiană Shrâvaka-Orden). La admitere trebuia făcută o „promisiune” scrisă, de a trata confidenţial documentele primite şi de a le înapoia la cerere. După perioada de verificare prescrisă puteau fi admişi în primul grad propriu-zis, în măsura în care vroiau să depună angajamentul în scris, de a face din teosofie factorul atotdeterminant al vieţii proprii.
Deoarece primul cerc de muncă esoterică al lui Rudolf Steiner era afiliat în exterior la Ordinul de verificare al E.S.T., în cadrul disciplinei generale – de altfel primele dintre regulile emise de el erau cu desemnarea de „Shrâvaka-Orden” (Ordinul Shrâvaka) – şi elevii săi trebuiau să facă „promisiunea” obligatorie, aşa cum rezultă din diferite scrisori. Dincolo de aceasta, el îşi conducea cercul de lucru cu totul independent. De exemplu, nu existau disciplinele la alegere, chiar dacă în scrisorile către Anna şi Günther Wagner din 2 ianuarie 1905 sunt menţionate cele patru discipline. Dar în timpul acela totul era încă în devenire şi foarte curând se pare că devenise de la sine înţeles că se orientau după intenţiile lui Rudolf Steiner. Aşa îi scria, de exemplu, la 23 ianuarie 1905 Mathlide Scholl, care fusese admisă prin intermedierea lui în mai 1904 de către Annie Besant în primul grad din E.S.T. din Londra, dar nu primise încă instrucţiunile acestuia: „Pentru mine personal nu este acum absolut deloc important dacă Mrs. Mead trimite scrierile sau nu, căci tot ce am nevoie îmi daţi dumneavoastră şi îmi este dat şi asta e atât de mult, încât nu pot ridica privirea decât cu uimire plină de veneraţie către tot ce urmează.” Ceva asemănător se exprimă într-o scrisoare a lui Günther Wagner, care îi scria pe 3 aprilie 1905: „Deja acum câteva luni am primit de la Mrs. Oakley o scriere a E.S. tipărită în limba engleză, în care se află comunicări despre cele patru căi care sunt parcurse în E.S., pe care le menţionaţi şi dumneavoastră în preţioasa dvs. scrisoare către soţia mea. Soţia mea şi cu mine ne-am hotărât să mergem pe calea «christică» şi întrebăm acum dacă şi noi, din Germania, trebuie să începem pe 1 aprilie, aşa cum se scrie acolo în tipăritura englezească. Va fi editată o instruire germană? Probabil că da, deoarece dumneavoastră desigur că nu le puteţi da tuturor membrilor E.S. care trăiesc în străinătate instrucţiuni scrise. Aş dori să ştiu, de asemenea, dacă pentru elevi ai primului grad (conform vechii organizări) există alte reguli decât cele din tipăritura englezească, sau dacă toţi trebuie să le urmeze pe acestea începând de acum. Soţiei mele i-aţi recomandat pe 2 ianuarie să efectueze exerciţiile începând cam din 6 ianuarie, timp de patru săptămâni. Ea a făcut lucrul acesta şi mai continuă şi acum cu asta, însă şi ea vă roagă să îi daţi instrucţiuni în continuare.” La aceste întrebări s-a răspuns tot mai mult şi mai mult prin intermediul primei scrisori circulare a E.S. din 5 iunie 1905 şi a îndrumărilor date în continuare.
În această măsură se lasă reconstruită alcătuirea treptată a primului cerc. Trebuie însă să rămână deschisă întrebarea privitoare la angajamentul din E.S.T., deoarece elevii lui Rudolf Steiner nu parcurgeau, de altfel, gradele din E.S.T. şi totuşi există păstrate câteva asemenea angajamente care, în măsura în care sunt datate, provin din anul 1906. Dacă au fost date la admiterea în primul grad al Secţiei pentru cultul cunoaşterii sau într-un alt context, nu este cunoscut. În orice caz, Rudolf Steiner a scris în acelaşi an 1906, către un elev esoteric, şi acest lucru: „ţinerea secretă vă rog să nu o consideraţi o îndatorire principială, ci ca una temporară, condiţionată de situaţiile încurcate din E.S. şi T.S. ... Eu însumi aş fi bucuros dacă nici acest lucru nu ar trebui să existe.” Cu această afirmaţie se potriveşte situaţia că nu este transmis nimic despre faptul că – deşi cercul de elevi devenise mare – după separarea de E.S.T., care a avut loc în mai 1907, Rudolf Steiner mai lăsase să se facă promisiuni în scris. Într-adevăr s-a apelat doar la conştienţa răspunderii fiecăruia în parte atunci când a avut loc noua fondare a Școlii Esoterice din anul 1924, cu referire la îndatorirea de a trata confidenţial conţinutul de învăţare primit. În acest sens, Marie Steiner a scris după moartea lui Rudolf Steiner: „El nu era de părere că se mai putea lucra esoterism ca în timpurile dinainte, în izolarea cea mai profundă, cu angajamente strict obligatorii. Acestea nu mai erau compatibile cu sentimentul de libertate al fiecăruia. În faţa propriului Eu superior trebuie să păşească sufletul şi să cunoască ceea ce îi datorează acestui Eu şi lumii spirituale ca tăcere plină de veneraţie.”7
7 Cuvânt înainte la prima ediţie a conferinţelor Die karmischen Zusammen hänge der anthroposophischen Bewegung (Relaţiile karmice din cadrul mişcării antroposofice), Dornach, 1926, publicate din nou în Beiträge zur Rudolf Steiner Gesamtausgabe (Contribuţii la ediţia de Opere complete ale lui Rudolf Steiner), nr. 23, Crăciun 1968.
Învăţământul se structura, într-o anumită măsură, în trei părţi: regulile şi exerciţiile valabile în egală măsură pentru toţi elevii; exerciţiile personale; orele esoterice în care se insista în principal asupra unor intimităţi ale căii de şcolire şi era îndreptată conştienţa către marii învăţători ai omenirii, Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor, drept conducători propriu-zişi ai şcolii. Țelul ideal al şcolirii era acela ca ei înşişi să găsească treptat accesul la Maeştri, pornind de la conştienţa mai înaltă care trebuia dezvoltată prin intermediul exerciţiilor.
Un ajutor pe acest drum trebuiau să îl dea prezentările despre fiinţa şi acţiunea Maeştrilor, aşa cum erau mijlocite în orele esoterice. Puţinele lucruri care au fost transmise despre aceasta sunt conţinute în partea referitoare la Maeştri. Dar pentru că Rudolf Steiner nu a vorbit doar în ore esoterice, ci şi în conferinţele pentru membrii Societăţii şi chiar în public despre acest lucru, se poate dobândi totuşi o reprezentare suficientă privind imaginea creionată despre Maeştri. Vezi, privitor la aceasta, încercarea unei priviri de ansamblu în anexa capitolului „Din conţinutul de învăţătură despre Maeştrii ...”.
Cunoştinţele despre Maeştri erau de o semnificaţie fundamentală în Societatea Teosofică şi în şcoala ei Esoterică, chiar de la înfiinţare.8 Pentru Rudolf Steiner însuşi, existenţa Maeştrilor era o realitate trăită personal deja cu decenii înaintea legăturii sale cu Societatea Teosofică. Acest lucru l-a mărturisit el însuşi de mai multe ori.9 şi despre faptul că fusese convins de Maestrul său privind necesitatea de a instrui lumea în legătură cu adevărurile ocultismului există mărturia sa personală:
„... Dacă Maestrul nu ar fi ştiut să mă convingă că, în ciuda tuturor lucrurilor [a imaturităţii timpului cu privire la adevărurile înalte ale ocultismului], teosofia este necesară pentru timpul nostru: şi după 1901 aş fi scris numai cărţi filosofice şi aş fi ţinut doar conferinţe literare şi filosofice.” (Scrisoare din 9 ianuarie 1905 către Marie von Sivers, GA 262).
8 Detalii despre acest fapt, în cadrul Observaţiilor preliminare pentru partea a doua.
9 Vezi însemnările pentru Edouard Schuré şi scrisorile către Marie Steiner-von Sivers, în Briefwechsel und Dokumente ... (Corespondenţă şi documente ...), GA 262; de asemenea, în conferinţa autobiografică de la Berlin, 4 februarie 1913, în Beiträge zur Rudolf Steiner Gesamtausgabe (Contribuţii la ediţia de Opere complete ale lui Rudolf Steiner), caietul 83/84, 1984.
De asemenea şi la Societate se afiliase doar după ce a ştiut, la „punctul final al unei dezvoltări interioare ce a durat ani de zile”, că „forţele spirituale cărora trebuie să le slujesc se află în T.S.”10
10 Într-un proiect pentru o primă scrisoare circulară către lojele teosofice germane, din vara lui 1902, înaintea fondării oficiale a Secţiunii germane. În Briefwechsel und Dokumente... (Corespondenţă şi documente...), GA 262, notă la pagina 17.
Însă în timp ce în T.S. se vorbea mereu de Maeştri doar ca despre „Maeştri ai înţelepciunii”, el vorbea despre ei ca despre „Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor” sau şi ai „sentimentelor omenirii”, pentru că ei nu posedă doar un grad înalt de înţelepciune, ci şi „un izvor nemărginit de iubire faţă de oameni” (scrisoare din 2 august 1904, p. 64). Această nuanţă indică, la fel ca totul la el, asupra punctului central al cunoaşterii sale despre spirit: semnificaţia particulară a principiului christic pentru întreaga dezvoltare a omenirii şi a Pământului. Pentru el, Christos era Maestrul tuturor Maeştrilor, iar „Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor” erau cei „care stau în corelaţie nemijlocită cu forţele ierarhiilor mai înalte” (conferinţă Düsseldorf, 15 iunie 1915, [GA 159]) şi care au înţeles „că progresul omenirii depinde de înţelegerea marelui eveniment de pe Golgotha” (Berlin, 22 martie 1909, [GA 107]).
Cel mai lămuritor pentru raportul personal al lui Rudolf Steiner cu Maeştrii poate fi considerat ceea ce a exprimat într-una dintre primele serii de conferinţe publice de la Berlin. Indicând asupra reprezentării acestor individualităţi înalt dezvoltate din Geheimbuddhismus (Budismul secret) al lui Sinnett, el a încercat să lămurească faptul că pentru gândirea europeană nu trebuie să fie ceva straniu noţiunea de Maestru, dacă se ţine cont de faptul că pe scara evoluţiei – de la nivelul mai puţin dezvoltat până, de exemplu, la Goethe şi dincolo de aceasta – există nesfârşit de multe posibilităţi. Iar apoi urmează cuvintele care sunt atât de decisive cu privire la el:
„... Aşa-numiţii Maeştri sunt pentru noi mari stimulatori – nimic altceva –, mari stimulatori în domenii spirituale. În orice caz, dezvoltarea lor trece mult peste măsura pe care o oferă cultura obişnuită. Mari stimulatori sunt pentru noi; dar ei nu cer credinţa în vreo autoritate, nu cer credinţa în vreo dogmă. Ei nu apelează la nimic altceva decât la propria cunoaştere umană şi dau îndrumarea de a dezvolta, prin anumite metode, forţele şi capacităţile care se află în fiecare suflet uman, pentru a urca în domeniile mai înalte ale existenţei” (Berlin, 13 octombrie 1904).
În conferinţa următoare acesteia, el caracterizează Maeştrii astfel încât poate deveni limpede cum tocmai de către ei este respectată în cea mai înaltă măsură libertatea umană, astfel că nu poate să ia naştere niciun fel de dependenţă. Nimeni nu ar putea, de exemplu, ca prin regulile din Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare?, spre diferenţă de multe altele ce sunt oferite astăzi într-un asemenea domeniu, să fie lezat în vreun fel. Dar pentru că sunt oferite atât de multe care nu numai că sunt lipsite de valoare, ci pot fi chiar dăunătoare, „Maeştrii au dat permisiunea pentru publicarea unor asemenea reguli” (Berlin, 15 decembrie 1904, [GA 53]).
Dacă se iau diferitele afirmaţii despre Maeştri, atunci par să se contrazică la o primă privire. Îndeosebi pare să contrazică prezentarea din conferinţa de la Berlin, 13 octombrie 1904, ceea ce se poate citi în scrisori către elevi esoterici: „Eu pot şi am voie să duc numai atât de mult mai departe cât îmi dă îndrumarea sublimul Maestru care mă conduce pe mine însumi” (scrisoare din 11 august 1904); sau şi atunci când se spune că învăţăturile teosofice provin de la Maeştri:
„Noi spunem în mod îndreptăţit că teosofia nu a venit în lume printr-o carte sau alta, nu prin una sau alta dintre sumele de dogme. Teosofia provine de la acele individualităţi înalte pe care le numim Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor, deoarece au deschis izvoarele vieţii spirituale, care de acum poate să se reverse în oameni.” (Berlin, 21 iunie 1909)
„Viaţa spirituală provine în final din acele izvoare pe care le căutăm la acele individualităţi pe care le numim Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor. La ei găsim impul - surile atunci când le căutăm în mod corect, despre felul în care trebuie să acţionăm de la epocă la epocă, de la perioadă la perioadă.” (Berlin, 26 decembrie 1909, [GA 117])
Dacă ne adâncim însă în aceste afirmaţii diferite, atunci se dizolvă aparenta contradicţie dintre ele. Se poate recunoaşte faptul că Rudolf Steiner aparţine el însuşi de acei iniţiaţi care întâmpină impulsurile Maeştrilor cu forţele lor de gândire libere şi trebuie să le prelucreze pentru progresul omenirii. Lumea dimensiunii suprasensibile şi astfel şi a Maeştrilor are, de altfel, propriul ei limbaj. Ea se revelează în semne şi simboluri, a căror cercetare, interpretare şi aplicare a limbajului de revelaţie ocult depinde întru totul de profunzimea capacităţii de cunoaştere, precum şi de conştienţa responsabilităţii morale a celui care le reprezintă. Ceea ce a realizat Rudolf Steiner pentru progresul omenirii constă în mod evident în faptul că a fost capabil să transpună limbajul de semne al creativ-spiritualului, care stă la baza întregii existenţe, în limbajul noţional ce corespunde cu conştienţa modernă, al antroposofiei. Această faptă personală o avea de reprezentat în lume, fără a trebui să facă referire la autoritatea Maeştrilor. Modul în care instruia, acesta trebuia să fie cu totul răspunderea lui. Poate că în acesta constă unul dintre motivele pentru care, cu cât mai puternic era reliefat caracterul ştiinţific al antroposofiei, îndeosebi în anii de după Primul Război Mondial, nu mai vorbea despre Maeştri în modul intim din anii de început.
Dacă Rudolf Steiner avea de purtat personal răspunderea, în sensul de mai sus, pentru modul în care instruia în public despre cunoştinţele sale din domeniul suprasenzorial, acest lucru nu era valabil în acelaşi mod cu privire la şcoala Esoterică. El însuşi a exprimat faptul că şcoala stătea sub conducerea nemijlocită a Maeştrilor şi că de aceea ar trebui să fie considerată o îndatorire fundamentală a şcolii ca tot ce curge prin ea să pornească doar de la Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor, în timp ce îndatorirea fundamentală pentru elevi ar consta din faptul că aplică întreaga raţiune asupra tuturor lucrurilor care erau predate şi că se întreabă dacă este raţional să meargă pe această cale. (Ora esoterică de la Düsseldorf, 19 aprilie 1909, p. 216.)
Se pare că nu întotdeauna, dar în anumite ore esoterice sau în anumite momente din ore esoterice, Rudolf Steiner vorbea astfel în calitate de mesager nemijlocit al Maeştrilor. Un participant la ora de la Düsseldorf din 19 aprilie 1909 relatează că această oră deosebită a fost începută cu cuvintele: „Dragi surori şi fraţi ai mei! Această oră esoterică este una care nu stă în răspunderea celui care vorbeşte aici!” Iar acest lucru ar fi fost spus pentru că în prezentarea care urma, despre felul în care Zarathustra fusese iniţiat cândva de către Spiritul solar, Rudolf Steiner era el însuşi Zarathustra în acea clipă. Ca o trăire grozavă s-a putut percepe „cum marele nostru învăţător, care ne comunicase rezultatul cercetărilor sale, ne arăta acum el însuşi cum se putea revela inspirator un vechi conducător şi învăţător al omenirii”, cum se putea forma Rudolf Steiner, în calitate de prim om al timpului contemporan, prin intermediul şcolirii severe, nu ca medium, ci ca cercetător în spirit deplin conştient, pentru a deveni un instrument ce le slujeşte entităţilor spirituale.11
11 Elisabeth Vreede, într-o conferinţă ţinută la Stuttgart în 9 iulie 1930. Vezi Elisabeth Vreede/Thomas Meyer: Zur Boddhisattvafrage (Referitor la întrebarea despre Boddhisattva), Basel, 1989.
Despre acest mod cu totul deosebit în care Rudolf Steiner putea fi vieţuit în orele esoterice în calitate de mesager al Maeştrilor au transmis doar puţini. Unul dintre ei şi-a îmbrăcat amintirea în cuvintele:
„Îmi aduc aminte cu exactitate cum a intrat Rudolf Steiner. Era el şi nu era el. Când venea la orele esoterice, nu arăta precum Rudolf Steiner, ci numai ca o carcasă a lui. «Vorbesc din mine Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor», începea el. Era întotdeauna festiv. Nici nu se poate uita acest lucru, expresia feţei sale.”12
12 Jenny Schirmer-Bey în „Was in der Anthroposophischen Gesellschaft vorgeht”, în „Nachrichten für deren Mitglieder” (Ce se întâmplă în Societatea Antroposofică, în ştiri pentru membrii acesteia), 1974, nr. 35 din 1 septembrie 1974.
Un altul relatează despre impresia profundă pe care a avut-o când a putut să participe prima dată la o oră esoterică, astfel:
„Toţi şedeau în tăcere. Când a intrat Rudolf Steiner, mi s-a părut că pe chipul lui rămăsese lumina unei lumini supraterestre, din al cărei domeniu venea el la noi – nu doar părea aşa: chiar era aşa. Ca dintr-o ştiinţă şi cunoaştere nemijlocită vorbea despre marii Maeştri care conduc deasupra noastră viaţa şi strădania noastră: Kuthumi, Morya, Iisus şi Christian Rosenkreutz – despre «Maeştrii înţelepciunii şi ai armoniei sentimentelor».
Se poate spune atâta, că harul acestei ore a fost indescriptibil de frumos. Aici a apărut Rudolf Steiner întru totul ca mesager al unei lumi superioare. Impresia este de neuitat.”13
13 Ludwig Kleeberg, Wege und Worte (Căi şi cuvinte), Stuttgart, 1961.
Cel mai impresionant şi într-o formă lingvistică mai subtilă prezintă cunoscutul poet rus Andrei Belîi, în cartea sa de amintiri Verwandeln des Lebens (Transformarea vieţii) (Basel, 1975), felul în care a vieţuit în „clasa ascultării” ca sarcină de a şcoli atenţia mai mult pentru Cum decât pentru Ce. Căci o diferenţă exterioară între conferinţele esoterice şi celelalte conferinţe nu a existat, deoarece totul avea un ton fundamental esoteric, cu atât mai fin cu cât mai popular vorbea Rudolf Steiner. Dar ceea ce se putea trăi în mod concentrat în orele esoterice, asta era tocmai felul în care „Cum” a devenit „Ce” şi a depăşit totul cu strălucirea sa.
