Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA244PrecedentaUrmătoarea

Rudolf Steiner
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI ȘI INTERVIURI

GA 244

RĂSPUNSURI ORALE LA ÎNTREBĂRI

1901

Berlin, 26 octombrie 1901

1. Răspunsuri la întrebări după conferința „Mitologia greacă: Dionysos, Kronos, Zeus, Gaia”.
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   1. [Întrebarea sau întrebările (dacă au existat) nu au fost notate, și în baza textuală nu este de fapt marcat undeva că s-ar fi terminat conferința și ar fi început răspunsuri la întrebări. Funcție de editor, a fost considerat mai mult sau mai puțin din textul de la sfârșitul bazei textuale ca fiind parte din conferință sau răspunsuri la întrebări – n.tr.]
      Prin Paracelsus avem o tranziție.
      Nicholas Cusanus este precursorul viziunilor moderne asupra lumii. În același timp, el a avut o cunoaștere profundă a lumii.
      Contrariile se dizolvă întotdeauna la următorul nivel superior. Întreaga cunoaștere este: Nimicire pentru a renaște la un nivel superior. Întregul proces este oarecum luminat din nou din spate. Cei care se pierd în științe se destramă prea ușor.
      Heraclit nu a avut atât de multe de depășit ca Paracelsus.
      Fichte a depășit panteismul și a ajuns astfel la o viziune interioară.
      Schelling a avut și el acest lucru. „Mitologia” sa este cea mai importantă lucrare pe care o putem citi astăzi.
      În „Theologia Deutsch”, limba a devenit veche.

Berlin, 2 noiembrie 1901

2. Răspunsuri la întrebări după conferința „Heraclit și Pitagora”.
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   [Întrebările nu au fost notate.]
   1. Întrebarea „de unde” este o întrebare inculcată în om. Întrebăm pentru că vedem devenirea în desfășurare. Vedem lucrul devenind mai perfect. Nu va exista nici o îndoială că planta perceptibilă cu simțurile este mai desăvârșită decât sămânța. Ulteriorul este conținut în anterior, numai că nu în realitate, ci într-un mod spiritual. Cuvântul „început” este ceva viitor în doctrinele originii lumii. O ultimă reverberație este prezentă în creștinismul primar despre apropierea unei împărății desăvârșite. Este la fel precum împărăția lui Zeus. Nu poate exista nicio cauză fără efectul corespunzător. Dacă ne întrebăm dacă această una este acolo mai devreme decât această cealaltă, este doar pentru că o considerăm pe această una anterioară.
      Forța care este necesară pentru a scrie cu un creion o adaug pentru că o simt; iar această cheltuială de forță este proiectată în lume. Găsesc forță și în lumea exterioară. Umanizăm lumea exterioară. Mă pun cu adevărat în lucruri, sunt cu adevărat în ele. Actul pe care îl efectuați în capul dumneavoastră este forța inițială a lumii. „Înainte și după” își pierde sensul. Sămânța poate privi înapoi la planta care a adus-o la existență. Propria cauză este deja prezentă ca proprie cauză, dar nu într-un mod sensibil, ci spiritual. Fiecare lucru este propria sa cauză și nu are o cauză. Efectul se produce de la sine. O numim forță pentru că este o strădanie sensibilă, nedeslușită. Dacă vrem să ne reprezentăm forța din sămânță, atunci aceasta este deja planta.
      Dacă Dumnezeu și-ar întinde lucrarea în timp, ar trebui să se străduiască și el înspre desăvârșire. Numai când el este mai presus de timp și spațiu, atunci este totul acolo în același timp, atunci este el desăvârșit. Toate contrariile au un punct în care se întâlnesc. „Cel pentru care timpul este ca veșnicia și veșnicia ca timpul, este eliberat de orice conflict” [conform lui Jakob Böhme]. Eternitatea descompusă în momente individuale este timpul. Timpul cuprins ca întreg este eternitatea. Cercul este limitat, linia dreaptă este nelimitată, infinită. Orficii nu au ajuns la conceptul de număr ca pitagoreicii.
   2. De ce Platon și-a expus viziunile în conversații? Nu ar fi putut să le înfățișeze altfel. Dacă luați „Phaidon” al lui Platon și îl urmăriți corect, veți descoperi că este o conversație între un inițiat socratic și un pitagoreic. Metoda misteriilor a dus la exprimarea prin dialog.

Berlin, 9 noiembrie 1901

3. Răspunsuri la întrebări după conferința „Învățătura pitagoreică”.
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   1. [Întrebarea nu au fost notată]
      Fiecare prin înzestrarea sa nativă specifică este capacitat să ajungă la cunoașterea spirituală. Pitagoreicii s-au străduit să creeze această posibilitate pentru toată lumea.
      Conceptele matematice sunt ușor de demonstrat doar pentru că sunt simple, aproape fără conținut. Dar pentru cei care nu sunt deloc potriviți să se adâncească din capul locului în conținutul lumii, cea mai bună și mai sigură școală va fi să meargă prin matematică. De aceea, Platon le cerea discipolilor săi cunoștințe temeinice de matematică. Altminteri, s-ar fi putut să nu funcționeze pentru toată lumea. Pe cel care a trecut prin școala pitagoreică, mi l-aș putea lămuri așa: Să ne imaginăm un om care poate doar să simtă prin pipăit. Un astfel de organism ar putea percepe obiecte, forme geometrice și, de asemenea, ar putea ajunge la reprezentări de numere. Realmente, oamenii orbi și surzi au fost învățați aceste relații și au devenit matematicieni desăvârșiți. Un astfel de om poate ajunge într-un mod matematic și la muzică. Rapoartele numerice i se prezintă doar într-un mod schematic. Acum să ne imaginăm că o astfel de persoană dintr-o dată aude. Ea va percepe atunci același lucru pe care îl înțelesese anterior. Acum îl percepe cu urechile sale. La fel este și în cazul unui orb. Prin explicarea vibrațiilor lumii, el poate dobândi o reprezentare a culorilor prin rapoartele numerice. Pitagoreicul ar trebui însă acum și să-și trezească simțurile superioare. Este la fel ca atunci când un matematician vine la un muzician care își creează propria operă și el îi calculează structura muzicală. Atunci muzicianul poate spune: Lasă-mă în pace cu asta! Dacă ai receptivitatea necesară, poți avea percepții și fără reprezentare matematică.
      Am comparat două curente. Un curent în elenism, care provine de la Heraclit, și celălalt care a pornit de la Pitagora. Heraclit și Pitagora stau în fața noastră ca doi care au același obiect. Heraclit, ca să spunem așa, drept compozitor, iar Pitagora drept cel care își calculează matematic obiectul. La noi este ca pitagoreismul. Mai întâi trebuie să îi înveți pe orbi și pe surzi și apoi îi poți conduce la niveluri superioare. Construcțiile matematice concepute de oameni își găsesc adesea confirmarea în lumea exterioară. În cazul electricității, calculați că acest lucru sau acel lucru trebuie să fie așa sau așa. Dacă apoi îl efectuați ca experiment în realitate, atunci trebuie să corespundă [calculului].
      Aș dori să citez aici o conversație celebră între Schiller și Goethe. Goethe și Schiller au părăsit împreună o conferință științifică și au început o conversație despre ceea ce auziseră. În decursul discuției, Goethe a luat o bucată de hârtie și a desenat o plantă simbolică, o plantă ideală, spunând: „Această plantă se află de fapt în fiecare plantă. Fiecare plantă este de fapt o formă individualizată a acestei plante generale. La aceasta Schiller a răspuns: Da, dar aceasta este doar o idee! La care Goethe a răspuns: Dar atunci eu îmi văd ideile cu ochii.
      [Să luăm un] triunghi [probabil că este desenat]: Unghiurile împreună sunt de 180 de grade. Văzând un triunghi putem forma un pătrat conectând albastru cu verde. Acest lucru poate fi extins în minte. Din triunghi putem trece la patrulater. Dar nu putem trece de la o nuanță de culoare la alta. Ceea ce aparține lumii simțurilor putem percepe doar cu simțurile. În domeniul matematic, spiritualul este cel mai ușor de înțeles. Matematicul este cel mai spiritual.
   2. Nu știți cum se pot percepe sunetele din rapoartele numerice? [În acest caz] Sunetele nu sunt percepute, ci doar gândite. Compozitorii care devin surzi au așadar doar un surogat. Este la fel ca atunci când deducem o entitate matematică din alta. Nu este o percepție [senzorială], ci o trăire spirituală.
      Senzorialul este transformat în spiritual, este înălțat.
      Studierea matematicii nu contează, ci cunoașterea esenței matematicii. Cel mai superficial om doar se bălăcește încoace și încolo în esența originară. Astfel, se poate și să fi studiat matematică, dar fără să fi înțeles esența ei. Goethe a studiat puțin matematica. Însă nimeni nu a înțeles mai bine decât el esența matematicii. Goethe a ajuns la lumea sa magnifică a metamorfozelor tocmai prin faptul că avea o reprezentare așa magnifică despre esența matematicii, cu toate că nu a putut ajunge decât la teorema [lacună în notițe].
      Cei care pot face briciuri s-ar putea să nu știe să bărbierească, iar cei care pot bărbieri de obicei nu știu să facă briciuri. Astfel, matematicianul, care cunoaște matematica numai în formă, nu trebuie neapărat să-i cunoască semnificația și aplicarea ei la esența originară.

Berlin, 16 noiembrie 1901

4. Răspunsuri la întrebări după conferința „Învățăturile pitagoreice și știința și filosofia modernă”.
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   1. [Întrebarea nu au fost notată]
      Modul în care omul respiră este strâns legat de faptul că omul poate vorbi. Dacă omul nu ar avea plămâni poziționați vertical și un laringe poziționat vertical, nu ar putea vorbi. Un câine nu ar putea niciodată să rostească cuvinte. În general, câinii sunt, desigur, mai inteligenți decât papagalii și graurii, cu toate acestea, papagalii și graurii pot fi învățați să vorbească mai ușor decât câinii. Acest lucru este corelat cu întreaga constituție a plămânilor umani și a laringelui uman, în special cu faptul că plămânii și laringele sunt în poziție verticală. Producerea sunetelor articulate poate avea loc doar cu un laringe și plămâni aflați în poziție verticală. Maimuțele nu pot emite sunete articulate, chiar dacă pot fi învățate să meargă într-o oarecare măsură în poziție verticală. Organismul lor nu este construit astfel. Laringele vertical expiră și inspiră aerul într-un mod specific. Acest proces de expirație și inspirație permite apariția limbajului articulat. Și dacă știm că limbajul articulat este legat de spirit, avem în mod științific posibilitatea ca spiritul să se instaleze în organism. Această posibilitate există doar la ființele care merg în poziție verticală. Abia atunci când corpul a trebuit să meargă în poziție verticală, spiritul a putut să se instaleze. Ființele care folosesc încă membrele anterioare pentru a se deplasa nu pot găzdui spiritul. În perioada terțiară, mai exact în epoca diluviană, au trăit la noi gibonii, ființe extrem de inteligente. După ce clima s-a răcit, au migrat, dar apoi s-au întors și au fost nevoiți să trăiască în climate mai reci, unde vegetația nu era la fel de abundentă. Au trebuit să folosească membrele anterioare ca unelte, au învățat treptat să meargă în poziție verticală, și atunci spiritul a putut să pună stăpânire pe creier.
   2. O sepie vede la fel ca un om?
      Kurd Laßwitz* a scris un basm care tratează această întrebare. Este foarte probabil ca ceea ce se formează în ochiul unui om să se formeze și în ochiul unui caracatiță. Unul creează lentila de cristal din sticlă, iar celălalt din cristal de munte sau din alt material similar, iar rezultatul prin lentila de cristal este același. La om, imaginea se formează într-un material diferit față de sepie. Dar chiar dacă sepia are aceeași imagine ca omul, aceasta trebuie mai întâi spiritualizată, procesată. Faptul că aveți un cerc roșu în ochi nu înseamnă că aveți un obiect. Acesta trebuie asociat cu alte reprezentări. Dacă sepia poate face acest lucru, nu știm.
      Se poate presupune că aceeași animal ia ființă în moduri complet diferite. În cazul câinelui, avem de-a face cu o materie construită organic, pătrunsă de legi. Nediferențierea materiei este ceea ce fizicienii văd în conservarea energiei sau a substanței. Ceea ce astăzi este utilizat pentru ochi poate servi mâine la altceva. Materia este lipsită de determinare. Ar fi altfel dacă materia ar conține legile în sine. Același poate fi format din diferite precondiții materiale. Legitatea nu depinde de materie, ci poate fi concepută de noi. Acesta este lucrul încântător pentru pitagoreici. Materia ochiului este aceeași ca materia urechii. Dacă, pe de altă parte, din oricare l-am putea face pe oricare, ar trebui să pretindem că se poate vedea cu urechile și auzi cu ochii. Se nasc disarmonii, care se echilibrează iarăși.
      * Kurd Laßwitz (1848-1910), filozof, scriitor și om de știință german. A folosit pseudonimul Velatus și este cunoscut în special pentru romanul său „Auf zwei Planeten” („Pe două planete”), 2 vol. 1897.
   3. [Întrebarea nu au fost notată]
      Cercul sublunar nu îl mai cunoaștem astăzi.
   4. Cum se face că oamenii ies complet din armonie?
      Pitagoreicul are viziunea că pe Pământ nu există o armonie desăvârșită, ci un proces de devenire a armoniei din dizarmonie. Există doar o continuă ieșire din armonie și o reintrare în ea. Aceasta este ceea ce formează ființa individuală. În ființa individuală regăsim ființa detașată, care tânjește să se întoarcă la armonie. Corpurile cerești, în ansamblul lor, își descriu orbitele lor care nu se perturbă între ele. Aceasta este o armonie perfectă. Și în ceea ce privește foamea și sațietatea există armonie și dezarmonie: echilibrul este viața. Există ființe în repaus în ele însele, în contrast cu cele care sunt în mișcare în ele însele. Individualiștii au neliniște în ei.
      Christos spune: «Unde sunt doi sau trei adunați împreună, Eu sunt în mijlocul lor.»* Aceasta este o reprezentare pitagoreică. Și este aceasta: Pitagoreicul vede în „unu” începutul, în „doi” vede adăugarea nedeterminatului, iar ființa desăvârșită este acolo unde se adaugă „trei”. Gândiți-vă la două puncte, conectați-le și aveți o linie. La trei puncte, aveți un plan, triunghiul. Ceva plan este definit abia prin trei. Trei are un centru, în timp ce doi are doar o juxtapunere. Trei trebuie să îndeplinească echilibrul. El este spiritul care le unește.
      * Matei 18:20 : „Că unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor”.
   5. [Întrebarea nu au fost notată]
      Biblia este alcătuită din întreaga lume. Nimic nu este mai ușor decât interpretarea Bibliei. Prin interpretarea esoterică, poți ajunge aproximativ să înțelegi corect, dar nu poți ști dacă înțelegi ceea ce este important din punct de vedere istoric.
   6. [Întrebarea nu au fost notată]
      Neptun nu ar fi ultima planetă. În anul 1839, Davis comunicase deja acest lucru. (?)

Berlin, 23 noiembrie 1901

5. Răspunsuri la întrebări după conferința „Relația sufletescului și spiritualului cu lumea materială la pitagoreici”.
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   1. Au venit viziunile pitagoreicilor din Atlantida?
      Ideea este foarte evidentă. Un fapt pur exterior poate arăta acest lucru, deoarece nu se poate explica altfel faptul că și chinezii au exact aceleași viziuni despre misterele numerelor ca și pitagoreici. Având în vedere că aici avem zone de viziune asupra lumii atât de separate din punct de vedere spațial, între care nu a avut loc nicio mijlocire exterioară de la popor la popor, acestea trebuie să fie viziuni care au provenit dintr-o sursă comună. Această concordanță este frapantă. Mulți se simțeau ca un membru al marii armonii cosmice, ca manifestare a unității, dualității și multiplicității. Toate acestea le regăsim în învățăturile pitagoreice și în cele chineze; acesta este dovada.
      Și acum lucrul remarcabil este că între ele avem o vastă zonă care are efect de separare, zona parsismului*, care nu are aceste viziuni. Acesta cunoaște, ce-i drept, marile perioade ale lumii, un fel de amurg al zeilor. Dar parsismul nu cunoaște deloc esența individualității în cadrul acestei mari evoluții. Este ceva foarte ciudat.
      Această învățătură apare și la druzi**, dar ca și cum ar fi dintr-o altă sursă.
      Pitagoreismul nu a pierit niciodată în Occident. În douăzeci și cinci de ani, întreaga fizică va fi pitagoreică. Acest lucru se va întâmpla prin însăși natura lucrurilor. Așa cum s-a dezvoltat în rândul pitagoreicilor, tot astfel se va dezvolta din nou.
      Vechele civilizații din Peru și Mexic au fost redescoperite. Scufundarea Atlantidei este un fapt științific. Acest fapt nu este ceva teosofic sau mistic. Rămășițele ei sunt alge marine plutitoare. O rămășiță reală a ei pare să fie și Pithecanthropus. Este o ființă care se află între om și maimuță. Un individ, rătăcit, care a ajuns în Java.
      Originea rasei umane poate fi situată numai în acel loc întrucât numai acolo exista singura posibilitate de a trăi în anumite condiții culturale primitive. În alte condiții, plăpânda omenire nu ar fi început lupta cu natura. În regiunea noastră a fost un climat tropical relativ nu cu mult timp în urmă.
      Pitagoreicii vedeau în Pitagora o încarnare divină a lui Osiris. Pitagora a fost dizolvat în spiritul pitagoreic; Pitagora este mereu printre noi. Pentru a face acest lucru evident în mod exterior, numele său nu era permis să fie rostit. Întemeietorul originar a fost însuși Apollo. Apollo era «primul Pitagora», iar Pitagora era «al doilea Apollo».
      Atunci când cineva devenea pitagoreic, învăța mai întâi istoria și sub forma dramelor, și sub formă de simboluri. Acestea erau orgiile. Ele erau cele prin care omul era pregătit să poată înțelelege treptat spiritualul ca atare, prin faptul că îi era prezentat în mod simbolic prin manifestări exterioare. Acesta era cultul exterior al lui Bacchus, cultul lui Dionysos. Acesta a fost apoi transformat într-un cult interior, a fost transformat în cultul lui Apollo. Apollo este Bacchus interior, iar Bacchus este Apollo exterior. O reflectare superficială a acestui proces s-a propagat mai departe. Se spune că întreaga viziune greacă asupra lumii este compusă din principiul „dionisiac” și cel „apolinic».
      În școala lui Richard Wagner și, de asemenea, la Nietzsche, în «Nașterea tragediei din spiritul muzicii», găsiți această afirmație. Grecii își derivă întreaga cultură din aceasta. Acum, aceasta a devenit deja o expresie la modă jurnalistică. Nietzsche nu a putut urmări viziunea greacă asupra lumii; nu avea organul necesar pentru aceasta.
      «Multiplicitatea» este un concept pitagoreic și este în concordanță cu elementele egiptene. Tocmai de aceea există multiplicitatea fizică, deoarece aceasta este o unitate sfărâmată, distrusă. Sufletul este suma razelor care conduc de la totalitate la părțile individuale ale totalității. Ați putea spune: el nu este ceva real. Dar din punct de vedere spiritual, totuși el este cu adevărat real, deoarece el trebuie să se extindă asupra amândoura, să le cuprindă pe amândouă. El trebuie, de asemenea, să participe la ambele. El este multiplu pe partea de multiplicitate, și unu pe partea unității.
      Mitul arată acest lucru foarte clar: viața, care se străduiește să se întoarcă, este sufletul; este dorul, care este intrisec. Este o muncă de revenire la unitate. Fiecare individualitate nu este altceva decât o astfel de înapoiere. Dacă am putea cuprinde lumea într-o singură percepție conștientă exterioară, atunci totul ar fi soluționat. Lumea fi una în spațiu și timp. Așa, trăim în jos și în sus și în ambele laturi. În depășirea continuă a spațialității și temporalității se exprimă evoluția individualității. Întregul Univers este în această evoluție. Individualitatea este Totul-Unu, deoarece doar Totul-Unu există. Dar ea încă nu l-a înfăptuit în sine. Încă nu l-a soluționat.
      Ne putem imagina acest lucru ca la sămânță: sămânța este planta. Și așa face parte din fiecare individualitate întreaga lume. Din tot ceea ce se întâmplă face parte întreaga lume. Dacă sămânța nu are ploaie și lumină, îi lipsește ceva care face parte din ea. În fiecare plantă există, în față și în spate, un șir infinit de plante.
      * parsismul – o altă denumire pentru zoroastrism/zarathustrism/mazdaism
      * Druzii (Din al-Tawhid, „Religia unității divine” sau Monoteismul) sunt o comunitate religioasă care a apărut în secolul al XI-lea ca o ramură a islamului. Doctrina lor se întoarce la neoplatonism și gnoză. Conține reîncarnarea și interpretarea mistică a Sfintelor Scripturi. (cf. „The Encyclopedia of Religion”, ed. M. Eliade, vol. 4, pp. 503-506). Rudolf Steiner se referă din nou la druzi în Raspunsul la întrebări nr. 13 (după conferința din 8 februarie 1902).
   2. Întrebare despre Unitatea universală. [Totul-Unitate]
      Planta în Unitatea universală este o individualitate închisă în sine. Imaginați-vă temperatura lumii cu cincizeci de grade mai mare și nu ar mai exista plante. Planta și sămânța sunt ființe individuale, apoi, însă, mai avem și individualitatea și curenții individuali ai individualității, alături de mulțimea ființelor individuale.
   3. Este individualitatea ceea ce acționează asupra generalului?
      O personalitate individuală este limitată între naștere și moarte. Acum, există foarte multe în viața omului individual pe care nu le putem explica. Putem, într-adevăr, educa omul, dar acolo ceva este deja prezent. Aici nu avem de-a face cu ființa generală a lumii, ci cu o ființă gata formată atunci când se naște omul. Pitagoreicii pun acest lucru pe seama a ceva în urmă, a unei vieți care trebuie să fi existat anterior. Îmi displace să spun că aceasta este doctrina indiană a metempsihozei sau transmigrației sufletului. Goethe numește individualitatea „entelehie”.

Berlin, 30 noiembrie 1901

6. Răspunsuri la întrebări după conferința „Despre Cartea Egipteană a Morților”.
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   1. [Întrebare despre] jertfa lui Avraam.
      Aceste învățături ale Vechiului Testament sunt o fragmentare. Apar apoi învățăturile oculte iudaice, în care aceste lucruri sunt reunite din nou. În ele trăiește același lucru ca și în legendele despre Demetra, Persefona și Dionysos. În ele, învățătura despre om este explicată într-un mod tangibil. Jertfa lui Avraam ar corespunde celei de-a doua etape a etapelor umane, necesitatea sacrificării a ceea ce iubești mai mult. Este, fără îndoială, preluată din sistemele religioase în care trăiește această orientare spirituală. Pentru o serie întreagă de mituri creștine, trebuie să presupunem că în anul 1 nu exista nicio conștientizare a laturii ezoterice. Sfântul Pavel a fost fondatorul creștinismului care a trăit în Biserică până în zilele noastre.
      Dacă interpretez „Madonna Sixtină” în mod esoteric și cineva îmi spune că Rafael nu știa nimic despre aceasta, eu spun: Da, nu este necesar. Dacă se încearcă acest lucru, trebuie să fiu mulțumit și să-l consider un lucru întru totul justificat. Mă bucur mereu când cineva se străduiește să arate acest lucru. Filosofii de la catedră nu se implică în esoterism. Cel mai important este Kühnemann*.(?)
      La Empedocle, există ceva ce nu putem înțelege. Îl putem prezenta doar ca pe ceva de neînțeles; toată cercetarea modernă este preocupată doar de concepția pur naturală a materiei și, până la urmă, doar de întrebarea originii ei, întrebarea: Cum a putut să se formeze așa ceva?
      * Eugen Kühnemann, 1868-1946, filosof și cercetător literar german.

Berlin, 28 decembrie 1901

7. Răspunsuri la întrebări după conferința „Mitul lui Hercule.”
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   1. Cum este cu apariția filosofiei mistice a lui Platon, pe de o parte, și cu apariția tragediei, pe de altă parte?
      Originea tragediei a fost căutată în apariția tragediei în viața greacă. În cercurile lui Wagner, se înțelegea clar că în perioada târzie a culturii grecești încă exista o vagă cunoștință despre ce era vorba în simpla umbră a misteriilor, tragedia. Vedem acest lucru din descrierea tragediei și epopeii făcută de Aristotel.
      Ceea ce scrie el despre acestea a fost incredibil de greșit înțeles. S-a scris un număr imens de cărți cu presupuneri despre ceea ce ar fi putut însemna «purificarea de frică și milă». Prin catharsis, suntem purificați de frică și milă. Nu se poate ști ce reprezintă catharsisul dacă nu este considerat pe baza înțelepciunii Misteriilor. Pasiunile erau potolite printr-o muzică liniștitoare. Abia apoi intrau actorii. Aceasta este prima etapă a procesului de inițiere. Tragedia ne prezintă în mod exoteric acest proces. Ea reprezintă marele catharsis umbrit, în cadrul Misteriilor grecești. Dacă citiți poezia lui Aristotel, «Poetica», cu această premisă, atunci puteți înțelege și ceea ce Aristotel a putut exprima. Fără acest fundal, ea este complet lipsită de valoare.
      În acest fel, înțelegem realmente că arta a crescut din profunzimi uriașe. Ea nu este ceva veșnic; se prezintă ca ceva temporar alături de căutarea adevărului. Arta ni se înfățișează ca ceva față de care conștienței umane i s-a diminuat forța convingătoare a adevărului. De aceea, nici nu se mai simte că arta, în esență, tot spre adevăr vrea să tindă. Această conștientizare s-a pierdut. [Artei] i-a fost luat miezul de adevăr.
      Celălalt arbore ne apare în filozofia platoniciană și în filozofia filoniană ca o nouă strădanie în căutarea adevărului. În filozofia platoniciană avem în fața noastră o strădanie de a avansa spre cunoaștere pe calea unilaterală a căutării adevărului. Este cu totul firesc că Platon a ajuns la teoria ideilor: procesul cosmic era pentru Platon, pe de o parte, apariția din haos, iar pe de altă parte, apariția din idei. Procesul cosmic constă în întrepătrunderea continuă a spiritualului cu material, a ideilor cu haosul.
      Demiurgul, sufletul lumii, apare ca primul produs. El este prima materie în care a pătruns suflarea spiritului. Acest lucru Platon îl prezintă sub forma crucii. Și de această formă este legată întreaga lume a ideilor a Logoilor, așa cum trebuie numită lumea ideilor platoniciene. Astfel, ea se înfățișează ca strădania pentru adevărul pur și apoi, din nou, în «Timaios», ca adevărul însuși. Acest adevăr ne este prezentat sub noua imagine, sub noul simbol al Logosului întins pe crucea lumii. Aici avem Logosul în legătură cu crucea lumii.
      Veți vedea acum că în misticul platonician originar se afla deja faptul că, în forma în care creștinismul s-a dezvoltat ulterior – după ce a trecut printr-o conștiență spirituală greacă – trebuia să se adâncească de la simplul mit la misticismul autentic. Logosul răstignit pe crucea lumii se găsește deja în elenism.

1902

Berlin, 4 ianuarie 1902

8. Răspunsuri la întrebări după conferința „Filosofia platoniciană din punctul de vedere al misticismului”.
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   [Întrebarea/Întrebările nu au fost notate.]
   1. Numărul 10.000 ca indicație de timp a reîncarnării. Tot ceea ce este conținut în „Buddhismul esoteric” ne ispitește să interpretăm totul exoteric.
      Simbolul nu este un adevăr, ci o cale care ne poate conduce la adevăr.
      Alegorii. Nu toate alegoriile sunt originale. Multe vor fi fost preluate. Altfel, fiecărei alegorii îi corespunde un spiritual. Le extragi din viața ta interioară.

Berlin, 11 ianuarie 1902

9. Răspunsuri la întrebări după conferința „«Phaidon» și «Timaios» ale lui Platon. Discuție despre nemurirea sau nemărginirea sufletului”.
   GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
   [Întrebarea/Întrebările nu au fost notate.]
   1. La filozofii noștri este amuzant să vezi cum se opresc într-un anumit punct atunci când interpretează filosofia platoniciană. Într-o anumită măsură, Kühnemann își dă seama că este vorba despre educație, despre însuflețirea sufletului, despre faptul că nemurirea este încă de dobândit prin cunoaștere. El merge până la istorisirile pe care nu le mai poate controla.
      Platon este un predecesor al lui Philo. Aș dori să dezvolt în continuare misticismul platonician-târziu al lui Philo. Avem o ascensiune continuă a misticismului. La Philo a fost atins și punctul culminant al aprofundării mistice. Aceasta constituie, de asemenea, baza pentru misticismului creștin, în special pentru Evanghelia după Ioan, și conduce și la înțelegerea Apocalipsei.
      Cu împărțirea noastră în șapte părți, avem de-a face cu punctele finale ca doi poli opuși.
      Scrierea cu litere în limba greacă pornește de la Cadmus.
      Schelling a creat, în „Filosofia revelației”, o filozofie pozitivă, în contrast cu filozofia negativă a logicii. El a oferit o filozofie a experienței, în opoziție cu o filozofie doar concepută în gândire. Istoria dogmelor reprezintă dezvoltarea mai departe a miturilor exterioare într-o formă științifică. Schelling a fost literalmente ridiculizat aici, la Berlin, nu a avut succes în Berlin în anul 1841 [cu „Filosofia revelației”]. A murit în anul 1854.

Berlin, 17 ianuarie 1902

10. Răspunsuri la întrebări după conferința „Ideile de bază ale viziunii platoniciene asupra lumii”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    [Întrebarea/Întrebările nu au fost notate.]
    1. „Timaios” și „Phaidon”, care duc de la filosofie în misticism, sunt culmile filosofiei platoniciene. Acestea ne vor conduce apoi la Evanghelia după Ioan și la Apocalipsă.
       Socrate privește de sus, dintr-un punct de vedere mai înalt, suferința și bucuria.
       Multitudinea nu este de surmontat în cunoaștere, ci ca atare, ea însăși. În Misteriul lui Christos, moartea însăși este biruită ca atare, nu doar prin cunoașterea faptului că moartea este un nimic. Suferința pentru care Socrate a trebuit doar să se consoleze, trebuie aici să fie învinsă, surmontată. Biruința trebuie să fie înfăptuită. Trebuie să fie o necesitate absolută să fie realizată această victorie.
       Înțelepciunea este doar o scurtare a căii. Platon, exprimat esoteric, a scurtat-o la o treime. Omul, prin inițiere, prin divin înăuntrul spiritualului pur, precum la Platon prin cunoaștere, trebuie să învingă moartea. Nu toată lumea poate parcurge calea înțelepciunii. Prin urmare, trebuie să existe și o cale care se desfășoară în viața reală, în care Cuvântul făcut trup, Spiritul făcut trup, este biruința. De aceea pentru cei înțelepți biruirea socratică există. Pentru o omul obișnuit, însă, biruirea socratică nu poate exista în circumstanțele obișnuite. Pentru adevărurile și cunoștințele superioare nu există o mare diferență. Dar este o mare diferență pentru om. Hübbe-Schleiden o exprimă astfel: Misticismul este de cea mai mare valoare pentru om; dar cel care vrea să aducă întreaga rasă pe cale, trebuie să ia în ajutor și cunoașterea spirituală. De aceea, această idee se raportează la ideea socratică așa cum viața se raportează la spirit. Mântuirea, care se realizează prin ideea-Christos este mântuirea în viață, spre deosebire de mântuirea în simplu spirit.

Berlin, 24 ianuarie 1902

11. Răspunsuri la întrebări după conferința „Platon și creștinismul”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    [Întrebarea/Întrebările nu au fost notate.]
    1. Christos a fost complet eliminat. Trebuie făcută distincția între două lucruri: credincioșii și învățătorul care a predat învățăturile Misteriilor antice. Vorbirea alegorică, în pilde, dezvăluie un învățător al comunității eseniene. Poporului, el îi vorbea așa cum era potrivit pentru popor. În spatele lui Iisus stă învățătorul propriu-zis, la fel ca în cazul lui Krishna, Rama și așa mai departe. Ceea ce a propovăduit Iisus nu este diferit de ceea ce a propovăduit Orientul. Dar ceea ce a devenit creștinismul este totuși altceva. Ceea ce le era cerut misticilor este altceva: să creadă într-un fapt istoric unic.
       Conținutul dogmelor creștine din primele secole este exact același ca în vechile Școli de misterii. Conținutul învățăturilor misteriale este descris ca o maimuțăreală diavolească a cuvântului divin pentru a putea spune că ele învață altceva.
       Philo a aprofundat și mai mult filosofia platoniciană. Philo a încălcat principiul izolării stricte de lumea exterioară. A fost cultivată răspândirea în exterior a învățăturii prin pilde. Miezul esoteric a dispărut prin aceasta, învelișul exoteric a rămas. Sfântul Pavel a aprofundat exotericul creștinismului.

Berlin, 1 februarie 1902

12. Răspunsuri la întrebări după conferința „Misticismul lui Philo din Alexandria”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    1. [Întrebare despre] Evanghelia după Matei
       Primul urmaș al lui David. „Iată, ți se naște un fiu și se va numi Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu cu noi”. Aici avem contrastul dintre adevărul interior și adevărul exterior. Evanghelia poate fi înțeleasă numai atunci când realizăm că în ea au fuzionat două viziuni. Deodată vedem ceea ce se prezintă de fapt. Atunci când suntem în veriga intermediară, atunci ne apare Christos ca cel care apare pe fundalul mai adânc. De aceea Matei îl înfățișează pe Cel Răstignit pe cruce (simbolul creștin). În propoziția următoare, el privește înapoi la simbolul mistic al acelor vremuri.
    2. [Întrebare despre] Logos
       Al doilea Logos este interpenetrarea reciprocă. Al treilea Logos este ceea ce se află de cealaltă parte a perspectivei. Al doilea Logos este Fiul. Evanghelia după Ioan este doar o altă interpretare a viziunii filonice asupra lumii.
    3. Misticismul iudaic poate fi atribuit influențelor asiriene și persane?
       În simbolurile sale, da, dar în ceea ce privește bazele propriu-zise ale simțirii sale, nu poate fi atribuită acestui simbolism persan. Trebuie să vă imaginați că propriu-zisul conținut mai profund are aceeași origine ca budismul. Philo însuși neagă originea indiană, dar totul este deja prezent acolo. El a primit totul de la ei. Erau imagini simbolice. Conținutul lor a fost uitat și apoi regăsit.
    4. [Întrebare despre] Goethe
       Eternul-Feminin este la fel ca ideea greacă de bază, de a căuta o stare mai profundă de conștiență. Mama este bărbat-femeie. Imaginea-umbră este copilul. Simbolul șarpelui nu trebuie înțeles greșit în opera lui Goethe. El este conducătorul care se jertfește.
       Luminile rătăcitoare semnifică simpla cunoaștere, filozofeme goale.
    5. [Întrebare despre] Dogma concepției imaculate
       Nu este un miracol. Are sens doar dacă este plasată pe un fundal ezoteric. A fi născut din Fecioara Maria este simbolul unui proces natural superior.

Berlin, 8 februarie 1902

13. Răspunsuri la întrebări după conferința „Philo și curentele spirituale ale timpului său. Terapeuți, esenieni”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    1. [Întrebarea nu a fost notată]
       Philo nu l-a cunoscut pe Iisus. În scrierile sale nu se găsește nimic despre aceasta. Indicii pot fi găsite în cartea sa „Quod omnis probus liber”. Aceste indicii spun – ele sunt chiar clare – că „ce” sau „cum” a instruit el era o practică obișnuită la esenieni. Nu se menționează nicăieri vreo personalitate pe care el ar fi cunoscut-o ca contemporan. În schimb, există o tradiție neîntreruptă, în afară de motivele interne. Acest mod complet diferit de a explica Vechiul Testament. Acesta conduce înapoi la anumite personalități, cu privire la care trebuie să recunoaștem că trebuie să fi trăit înainte de era noastră. Mă refer la faptul că există o tradiție neîntreruptă. Acest lucru este cel mai frumos reliefat la druzi. Acest popor are un fel aparte de religie, o formă de religie care conține toate aceste lucruri care pot fi numite creștinism esenian. (În afară de aceasta, acest popor a absorbit și o anumită nuanță de mahomedanism.) În această sectă există o legendă a lui Christos, care a trăit cam în timpul …[lacună în stenogramă], conform acestei legende. Acesta este o viziune a druizilor. Dar nu avem nicio bază istorică, în afară de binecunoscutul pasaj din Josephus*, pentru presupunerea unui Iisus din Nazaret în anii 1-33. Evanghelia după Ioan nu poate fi luată în alt mod, altfel devine ceea ce a devenit timp de cincizeci de ani printre teologii protestanți, un complet nimic. Primele trei Evanghelii reprezintă atunci doar o legendă sacră. Vreau să mai explic cum este cu apariția Evangheliei lui Ioan și cu Philo. S-ar putea crede că Philo ia o poziție polemică împotriva acestei noi viziuni asupra lumii. Dar nu, noua învățătură nu apare în așa fel încât el, ca filosof, să se fi simțit obligat să o combată. Baza lor o constituie ceea ce mai târziu a devenit creștinism. Viața lui Ioan, viziunea lui Moise despre crearea lumii, apoi unele elemente din cele persane, influențe din iudaism, demonologia sa, care este evreiască antică. De asemenea, unele lucruri pot fi atribuite și influenței persane.
       * Flavius Josephus (37/38, Ierusalim –100, Roma) a fost un preot, savant și istoric evreu care a scris lucrări valoroase din punct de vedere istoric despre revolta evreiască împotriva ocupației romane, din 66-70 („Bellum Judaicum”) și despre istoria evreiască anterioară („Antiquitates Judaicae”).

Berlin, 22 februarie 1902

14. Răspunsuri la întrebări după conferința „Ideea de Christos și relația sa cu viața spirituală egipteană și budistă”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    1. [Întrebarea nu a fost notată]
       Cartea lui Rudolf Seydel* „Buddha și Hristos” este foarte bună, dar istorică. Reunește momente esențiale, dar nu știe ce să facă cu ele. – Există și o carte foarte bună a lui Oldenburg**.
       * Rudolf Seydel (1835-1892), filosof și teolog din Leipzig.
       ** Ferdinand August Oldenburg (1799- 1868), scriitor, dramaturg. „Doi mesageri ai Evangheliei: călătoriile lor în Europa, Africa și Asia”, Augsburg 1849.

Berlin, martie 1902

16. Discuție în cadrul «Asociației Giordano Bruno pentru o viziune unificată asupra lumii»: „Ce înseamnă o viziune unificată asupra lumii în termeni de concepte și valori?”
    GA: Despre filosofie, istorie și literatură, GA 51.

Berlin, 1 martie 1902

17. Răspunsuri la întrebări după conferința „Ideea de Christos în viața spirituală egipteană”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    1. [Întrebarea nu a fost notată]
       Am vrut doar să arăt că avem de-a face cu două genealogii. Una a trecut prin viziunea eseniană, iar celalaltă, de la Matei, ține de un șir diferit de idei și este legat de aceasta.
       42 de legături = 3 ori 14 = 6 ori 7 - la granița rundei a șasea și la intrarea rundei a șaptea. Cele șapte părți în care egiptenii antici au împărțit oamenii. Numărul 7 nu este sacru pentru că este un număr șapte, ci pentru că au recunoscut taina lumii în el. Așadar nu este o superstiție. Dezvoltarea este o continuă învingere a materiei de către spirit. Așa cum globul pământesc nu a avut pe el oameni în trecut, dar acum trăiesc oameni pe el, tot așa, acești oameni se vor dezvolta tot mai mult și vor progresa înspre o spiritualitate mai mare.

Berlin, 15 martie 1902

18. Răspunsuri la întrebări după conferința „Prezentarea procesului de inițiere: învierea lui Lazăr”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    [Întrebarea/Întrebările nu au fost notate.]
    1. Biserica a transformat procesul de inițiere într-un proces de inspirație. Prin aceasta, Biserica și-a făcut posibilă misiunea de milenii.
       Creștinismul este o religie pentru masele largi și, de asemenea, pentru inițiați.
       Misticii își dau seama că revelația este în ei.
       Când știința își croiește drum până la legile naturii, vine o perioadă în care credința nu mai este eficientă și în cele din urmă ea duce înapoi la teosofic.
       Biserica ar trebui să explice în detaliu această muncă de inițiere și să o facă accesibilă marilor mase.
       Biserica nu mai poate înțelege teosofia, dar teosofia poate înțelege Biserica.
       În iudaism, numai legea pură avea voie să fie predată, deși Talmudul conține și învățături esoterice.
       Ceea ce Hristos spune despre sine ca misiune a sa: Știu că mă auziți întotdeauna, dar de dragul oamenilor fac aceasta. (Învierea lui Lazăr).

Berlin, 4 aprilie 1902

19. Răspunsuri la întrebări după conferința „Creștinismul paulinic și creștinismul ioaneic”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    [Întrebarea/Întrebările nu au fost notate.]
    1. Pontus = mare. Ponțiu Pilat a fost guvernator al Cezareei.
       Duhul Sfânt nu este altceva decât al treilea Logos, pe care îl regăsim în materie și în sufletele noastre.
       Învierea cărnii = reîncarnare. În școala ioanină nu poate fi certificat, probabil nici nu a existat. Biserica înlocuit inițierea cu inspirația prin credință. Învățăturile oculte au fost canonizate, [dogmatizate]. De ce doctrina reîncarnării nu a fost populară îmi este astăzi foarte clar. Chiar și astăzi este dificil să o popularizezi. Este văzută ca un pericol politic. Nu poți populariza doctrina reîncarnării în adevărata sa formă. Doctrina reîncarnării a dus la cele mai sălbatice superstiții, doctrina transmigrației sufletelor prin animale și așa mai departe.
       Creștinismul nu consideră doctrina reîncarnării ca pe o doctrină care ar putea fi transmisă maselor. Moartea pentru ispășire în locul altcuiva, în creștinismul paulin, este ceva care nu poate fi pus de acord cu reîncarnarea și karma.

Berlin, 19 aprilie 1902

20. Răspunsuri la întrebări după conferința „Sfântul Augustin”.
    GA: Misteriile antice și creștinismul, GA 87.
    1. Este totuși ciudat că Augustin, în ciuda vederii sale interioare, în ciuda adâncirii sale mistice, nu a găsit doctrina reîncarnării.
       Cei care urmează învățăturile lui Augustin ajung la o armonie între cunoaștere, simțire și iubire morală. Acest lucru le oferă perspectiva divinului, pe care îl recunosc ca fiind cel mai interior omenesc. Aceasta este o etapă a vederii, în care, însă, divinul nu prinde formă. Dar acest lucru este posibil atunci când vederea a ajuns acolo unde spiritualul ni se prezintă pe cele mai diverse niveluri. Dar cele șapte etape ale sale ne apar și ca neconținând cel mai important element.
       Prin contemplație el poate pătrunde în misticism și misticismul înseamnă pentru el viața în divin.
       Personalitatea lui Buddha este mai înaltă decât personalitatea lui Augustin.
       Ceea ce este cu adevărat mistic nu s-a pierdut niciodată. Esotericul a pătruns în exoteric atât la Buddha, cât și în primele secole creștine.

Berlin, 7 mai 1902

21. Discuție în cadrul «Asociației Giordano Bruno» despre „Adevăr și știință”.
    GA: Despre filosofie, istorie și literatură, GA 51.

Berlin, 15 octombrie 1902

22. Discuție în cadrul «Asociației Giordano Bruno» pe tema „Monismul și viziunea asupra lumii”.
    GA: Despre filosofie, istorie și literatură, GA 51.

1903

Weimar, 20 aprilie 1903

23. Răspunsuri la întrebări în cadrul conferinței „Teosofia și spiritul științific al prezentului”. — (Referat în ziar privind conferința, și în cadrul ei menționate pe scurt câteva răspunsuri la întrebări – n.tr.)
    GA: Despre esența creștinismului, GA 68a.

Berlin, 18 septembrie 1903

24. Răspuns la întrebarea: Când și cum are loc unirea Eului, a sinelui uman propriu-zis, cu diferitele sale corpuri? în cadrul coferinței „Embriologie, reproducere sexuală”.
    GA: Teosofie și ocultism, GA 90c.
    (Întreaga conferință constituie răspunsul la această întrebare – n.tr )

Berlin, 25 septembrie 1903

25. Continuarea răspunsului la întrebarea: Când și cum are loc unirea Eului, a sinelui uman propriu-zis, cu diferitele sale corpuri? în cadrul coferinței „Simbolul albinei, dezvoltare pe Pământ, Kamaloka – Devachan, nemurire”
    GA: Teosofie și ocultism, GA 90c.
    (Întreaga conferință constituie continuarea răspunsului la această întrebare – n.tr. )

Berlin, 9 octombrie 1903

26. Răspuns la întrebări în cadrul conferinței „Succesiunea reîncarnărilor, reîncarnarea în cazul morții copilului, renașterea individualităților înalte”.
    GA: Teosofie și ocultism, GA 90c.
    (Întreaga conferință pornind de la întrebările: Sufletele copiilor născuți morți sau decedați când sunt mici se reîncarnează tot după 1500 până la 1800 de ani? Și o astfel de reîncarnare are un scop? – n.tr. )

Berlin, 10 octombrie 1903

27. Răspunsuri la întrebări în cadrul conferinței: „Faust ca o problemă a educației științifice”. – (Relatare a conferinței în „Pädagogischen Reform” – n.tr.)
    GA: Goethe și prezentul, GA 68c.

Berlin, 16 octombrie 1903

28. Răspunsuri la întrebări în cadrul conferinței: „Justețea lumii. Planul plin de înțelepciune al lumii. Simbolul Rusaliilor.”
    GA: Teosofie și ocultism, GA 90c.
    (Întreaga conferință pornind de la întrebările: În fenomenele exterioare ale lumii poate fi văzută o conexiune planificată?, În lume domnește înțelepciunea sau întâmplarea? – n.tr. )

Berlin, 18 octombrie 1903

29. „Cercetarea istorică ocultă”. Cuvântare la reuniunea anuală a secțiunii germane a „Societății Teosofice”.
    Baza textuală: Nu există note stenografiate. Transcriere dactilografiată a notițelor unei persoane necunoscute: Referat nesemnat din: „Der Vahan”, nr. 5, V, noiembrie 1903.
    1. ...Traducere în lucru...
       ...Traducere în lucru...

1904

Berlin, 19 ianuarie 1904

30. Răspunsuri la întrebări după conferința „Formarea aurei (II)”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    [Probabil din răspunsurile la întrebări]
    1. Prin acțiune înapoi, am vrut să spun că a dobândit capacități pe care alții nu le au. Ceilalți sunt legați de creierul fizic și de un singur creier. În runda a șasea el [Platon] va acționa asupra creierului astral, iar în runda a șaptea asupra creierului mental, așa că el poate acționa asupra creierelor anterioare, că le poate dirija din exterior.
       Activitatea Pitrisilor trebuie deci să o înțelegem într-un mod asemănător, în sensul că cei care s-au dezvoltat primii pot participa la construcția noului corp ceresc. Cei care și-au isprăvit dezvoltarea în modul normal, care au devenit ființe umane veritabile, vor putea participa din exterior la această construcție.
    2. Cât de departe am ajuns la sfârșitul rundei a șaptea? Atât de departe încât tot ceea ce Spiritul a zidit din interior, putem construi din nou din exterior. Așadar, atunci când vom găsi praf cosmic nou, vom construi imediat un corp care va corespunde stadiului nostru de dezvoltare. Vom construi „oamenii” etapelor viitoare de evoluție! Dar cei care au rămas în urmă, care nu au ajuns atât de departe, vor trebui să construiască formele cele mai de jos; în consecință, ei vor fi cei care vor construi de jos, ca să spunem așa, zidurile în noul sistem al lumii, iar cei dezvoltați vor interveni acolo unde este de lucru pentru ei.
    3. Egoul din noi nu poate fi pierdut niciodată; el doar se transformă. În prezent, el gândește, și aceasta este cea mai înaltă capacitate pe care o posedă astăzi. Vom însufleți iarăși următoarele ființe, dar nu cu Egouri manasice, ci cu Egouri mai înalte. Lăsăm gândurile celor mai dezvoltați pentru a forma un nou Soare; le depunem pe altarul comunității. Unei scindări în două părți a unui popor, îi precede întotdeauna o luptă a Dhyan-Chohanilor pe niveluri mai înalte.

Berlin, 8 martie 1904

31. Răspuns la o întrebare în cadrul conferinței „Ce găsește omul de astăzi în Teosofie?”
    GA: Psihologie spirituală și observare a lumii, GA 52.

Berlin, 14 martie 1904

32. Răspuns la o întrebare în cadrul conferinței a IV-a din
    GA: Din conținuturile lecțiilor esoterice Vol. I: 1904–1909, GA 266/1. — Răspunsul nu a fost inclus în ediția tipărită.
    Baza textuală: Transcrierea dactilografică a stenogramei scrisă de Franz Seiler.
    
    1. ...Traducere în lucru....
       ...Traducere în lucru....

Berlin, 25 iulie 1904

33. Răspunsuri la întrebări după conferința „Evangheliile și inițierea”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu I., GA 90a.
    
    [Întrebările nu au fost notate.]
    1. Deoarece aici a fost pusă o întrebare despre Comunitatea fraților, trebuie să spun că nu prea putem vorbi despre astfel de comunități oculte, întrucât în spatele acestora se află puteri oculte. Avem de-a face cu tradiții și cunoștințe oculte în mult mai multe locuri decât credem de obicei. Într-una sau într-alta existente în mod real, sunt prezente forțe și adevăruri oculte. Iar aceste curente oculte au o rațiune foarte precisă. Nimeni nu poate fi prins în astfel de curente prin propria sa putere. Este o chestiune de cum au fost introduși în ele, ce rol joacă acolo și ce și cine vorbește prin ei. – Acest lucru are legătură cu faptul că, în întreaga lume, se are mereu grijă ca râurile înțelepciunii divine să nu sece niciodată complet. Chiar dacă într-o zi întregul ocultismul ar dispărea din cercurile educate, vor exista mereu locuri unde ocultismul poate continua să curgă.
    2. În toamnă voi vorbi despre ceea ce numim Apocalipse. Mai întâi despre Apocalipsa lui Ioan, apoi despre viitorul gândirii, în al treilea rând despre viitorul pneumei și, în al patrulea rând, despre viitorul armoniei.
       Ioan, Lazăr, ucenicul pe care Domnul îl iubea și ucenicul de la cruce sunt una și aceeași persoană.
    3. Dacă la Christos se poate raporta doar un inițiat, acest lucru ne poate învăța Scriptura, care poate fi citită în patru moduri diferite. Primul nivel este cel în care este citită după simplul cuvânt naiv; al doilea nivel este cel în care se pune la îndoială; al treilea nivel este cel în care este citită simbolic; iar al patrulea nivel este cel în care se recunoaște adevăratul sens al simbolurilor și astfel se ajunge la adevărata semnificație literală a Scripturilor.
    4. Coborârea Duhului Sfânt la botezul lui Iisus, sub forma unui porumbel, este un capitol important în viața lui Iisus. Părțile de dinainte și de după botez pot fi distinse ca fiind una mai înaltă și una supremă. Marcu și Ioan ne povestesc, prin urmare, doar formele cele mai înalte în care ni se înfățișează Christos. Cele trei grade ale stadiului de Chela pot fi distinse până la botez. Însă, după aceea, are loc o reală înlocuire a ființei lui Iisus prin Christos. Această natură christică este identică cu ceea ce este numit Dumnezeu în toate religiile și deseori numită și natura Tatălui. Până la vârsta de treizeci de ani, trebuie să îl înțelegem pe Iisus ca pe orice alt inițiat. Însă din acel moment, entitatea lui Christos intră în el, iar de atunci încolo, personalitatea lui Iisus Christos capătă o semnificație cosmologică. Această entitate divină era înainte ca Avraam să fie.
    5. Dacă mă întrebați despre problema-Iuda, trebuie să spun că Iuda a fost, într-o anumită privință, o jertfă. Era necesar ca cineva să se jertfească, pentru ca jertfa principală să poată avea loc. Același care, în vremea lui Iisus din Nazaret, a jucat rolul trădătorului, a fost mai târziu activ în creștinism. Este de mare importanță să știm în ce personalitate s-a reîncarnat Iuda. Însă aceasta este o problemă de-a dreptul complicată și complexă.
    6. „Mama lui Iisus” îi caracterizează pe evrei ca națiune, evreii care trăiau în țară și care se supun legii iudaice, dar și cei care sunt împrăștiați în întreaga lume.
       „Galilean” înseamnă ceva asemănător cu „gură de păgân”. În locul unde s-a născut Isus, exista un trafic intens de călători. Foarte mulți oameni străini au trecut prin acea zonă.
    7. Referitor la întrebarea despre înălțarea lui Iisus, răspunsul îl puteți găsi în Evanghelia după Ioan. Lui Iisus nu i-au fost zdrobite oasele, în timp ce celor doi tâlhari li s-au zdrobit oasele. Dacă înțelegeți ce este sistemul osos, atunci veți înțelege și ce înseamnă: Învierea în trupul transfigurat.

Berlin, 26 iulie 1904

34. Răspuns la o întrebare după conferința „O privire de ansamblu asupra evoluției noastre”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    1. [Întrebarea nu au fost notată]
       În timpul perioadei hiperboreene, au fost pregătite astfel de lucruri, care se aflau în vibrații. Oamenii aveau la acea vreme, ca să spunem așa, urechi diferite. Într-adevăr, ele se deosebeau prin modul diferit în care vibrau. Similaritatea vibrațiilor era ceea ce îi făcea să fie înrudiți. Atlanții începuseră de mult să se dezvolte, în timp ce dezvoltarea hiperboreenilor era încă în prezentă, astfel încât avea loc, de asemenea, un contact real între atlanții care trăiau în Europa și oamenii de aer.

Berlin, 2 august 1904 (?)

35. Răspunsuri la întrebări în cadrul conferinței „Întrupare”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    (Întreaga conferință ca răspuns la întrebările: „1. Știi cum a venit sufletul pe lume?, 2. Știi cum iese sufletul din lume?, 3. Cunoști diferența dintre calea părinților și calea zeilor?, 4. Știi de ce acea lume nu este plină?, 5. Știi de ce, la a cincea jertfă, apele încep să vorbească cu o voce omenească?” Nu este specificat dacă întrebările i-au fost puse lui Steiner sau au fost enunțate de el ca temă a conferinței – n.tr )

Berlin, 3 octombrie 1904

36. Răspuns la o întrebare după conferința „Apocalipsa I. Calea cunoașterii – Introducere în Apocalipsă”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    [Întrebările nu au fost notate.]
    1. Materialistul spune că urmărim animalitatea până la treapta la care ea a devenit om, iar acum urmăm, pe o anumită traptă superioară, instinctul care este prezent în om.
       Dar acest lucru nu se bazează pe cunoaștere, ci se bazează pe dogma materialistă. Nu urmărești legile naturii dacă delimitezi dogmatic aceste legi ale naturii într-un punct foarte specific și spui: până aici și nu mai departe. Poți urma legile doar dacă le cunoști. Trebuie să combini cunoașterea legilor cu a le urma.
       Un exemplu în acest sens: Omul religios nu se va baza doar pe faptul că spune: Nu mint pentru că mă va dezavantaja sau mă va face vrednic de dispreț în ochii semenilor mei. Mai degrabă, el este convins că minciuna are un sens mai extins, că este ceva care încalcă cursul divin al lumii și care atrage după sine pedeapsa ei, efectele sale. Când susțineți adevărul, susțineți avansarea unei anumite dezvoltări. Dacă descrieți evenimentele altfel de cum sunt ele, atunci faceți același lucru ca atunci când ați suprima un germen de plantă: oprești o direcție foarte precisă de dezvoltare. Acest lucru nu pare atât de rău atâta timp cât nu ai conștientizarea faptului că poți opri ceva și în creșterea spirituală. Ocultistul, însă, spune: Minciuna este crimă. Ceea ce s-ar fi dezvoltat ca o ființă vie este ucis prin minciună.
    2. Separarea sexelor este legată de naștere și moarte.
    3. A doua treaptă a discipolatului dizolvă îndoiala și face superstiția imposibilă.
    4. Investigarea reîncarnării altei persoane trebuie să fie complet impersonală. Dacă cercetătorul este întrebat, se poate implica.
    5. La întrebarea care discipol ar fi capabil să citească Cronica Akasha, aș dori să răspund: În Cronica Akasha poate deja citi acela care este matur pentru discipolat. Există două feluri de citire în Cronica Akasha: Cititul propriu-zis este deja posibil atunci când devii discipol. Dar trebuie mai întâi să fi învățat să descifrezi scrierea akashică. Înregistrările Akashice proiectează imagini în oglindă în planul astral. El este situat la granița dintre planurile Rupa și Arupa. De exemplu, campania de război a lui Cezar poate fi găsită în spațiul astral ca o imagine în oglindă a înregistrărilor din Cronica Akasha.

Berlin, 7 octombrie 1904

37. Răspuns la o întrebare după conferința Legenda lui Prometeu
    GA: Adevărurile oculte ale miturilor și legendelor antice, GA 92, și Legenda Templului și Legenda de Aur, GA 93. — Răspunsul nu a fost inclus în edițiile tipărite.
    Baza textuală: Transcriere dactilografiată a stenogramei scrisă de Franz Seiler.
    1. Cum poate fi explicată suferința animalelor?
       Omul a lepădat totul. El a dat suferința sa animalelor și mai târziu trebuie să o ia înapoi în sine. Trebuie găsit din nou un echilibru.

Berlin, 13 octombrie 1904

38. Răspuns la o întrebare după conferința „Entitatea umană”.
    GA: Originea și țelul omului, GA 53. — (Răspunsul la întrebare nu este inclus în traducerea în română – n.tr.)
    1. Care este relația dintre animale ca indivizi și ca ființă-specie și oameni?
       Animalul ca ființă-specie este ceea ce este omul. Animalul ca specie nu este supus reîncarnării, tot așa cum nici animalul individual. Specia leu, de exemplu, se va individualiza treptat și, în asociere cu ființele superioare, în viitor va parcurge faze de evoluție pe care le putem presimți, dar pe care nu le putem numi asemănătoare oamenilor, deoarece nu vor semăna cu ceea ce este omul astăzi și vor fi cel mai puțin asemănătoare cu ceea ce va fi omul atunci. Citiți „Minunile vieții” de Haeckel despre momentul în care viața a apărut pentru prima dată pe Pământ. Deci animalele nu pot deveni oameni. În orice caz, animalul individual nu poate deveni niciodată om.

Berlin, 20 octombrie 1904

39. Răspunsuri la două întrebări despre rugăciune și botez, după conferința „Reîncarnare și karmă”.
    GA: Originea și țelul omului, GA 53. — (Răspunsurile la întrebări nu sunt incluse în traducerea în română – n.tr.)
    1. Are rugăciunea o justificare conform viziunii teosofice?
       Rugăciunea a fost prezentă în toate timpurile evoluției. Pentru primii creștini, ea însemna nu doar mijlocul de unire a omului cu Dumnezeul său. Exact starea sufletească pe care Tolstoi o descrie ca dispoziție în sufletul omului și simte că este profund pătruns de ea, trebuie să fie suscitată în creștin prin rugăciune. Cu cât sunt mai înalte lucrurile pentru care omul se roagă, cu atât este mai bine. A te ruga pentru lucruri exterioare nu este în spiritul creștinismului primar. „Tată, nu voia mea, ci voia Ta să se facă.” Ce este voia Tatălui în sensul creștinismului primar? Este voia care reprezintă legea primordială a întregii evoluții a lumii. Eu doresc ca reușitele și dorințele mele să fie atât de desăvârșite încât să corespundă sensului voii Tatălui, adică legii spirituale a lumii, astfel încât să nu se abată de la marea lege spirituală universală.
       Dacă am o rugăciune prin care țintesc o cerere arbitrară ce izvorăște din natura mea cotidiană, din bunul meu plac, atunci rugăciunea nu este formulată în stilul: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă.” O rugăciune în acest stil este însă prezentă atunci când nu trebuie ca ceea ce este cerut să fie tras în jos la noi, atunci când nu trebuie ca voia noastră să fie acceptată, ci când noi suntem înălțați cu voința noastră, când prin rugăciune urmărim îndumnezeirea, învierea sufletului în divin, în creștinesc. Deoarece teosofia dorește doar înțelegerea tuturor credințelor religioase, ea este în acord cu acest lucru. Se poate ajunge la conflict cu teosofia doar atunci când cineva nu își înțelege propria religie. Cel care cunoaște creștinismul în metodele sale – iar rugăciunea face parte din metodele creștinismului, căci este un mijloc de unire cu sufletul divin universal – știe că nu există nicio contradicție cu teosofia.
    2. Ce părere are teosoful despre botezul creștin?
       Dacă vrem să înțelegem corect botezul, trebuie să ne întoarcem la semnificația sa inițială. Botezul a fost, la origine, una dintre primele etape prin care omul urca treptat spre cunoaștere superioară. El era prezent ca așa-numita probă a apei în vechile Misterii. Făcea parte din actele ceremoniale asociate cu faptul că oamenii erau conduși pas cu pas spre cele mai înalte înțelepciuni. Aceste vechi Misterii nu erau altceva decât locuri de cult și școli de înțelepciune. Botezul era prima probă pentru inițiere. Nu era doar o formă exterioară, ci era legat de anumite grade de cunoaștere. Cel care primea botezul trebuia să fi dezvoltat în el însuși anumite virtuți; apoi i se acorda botezul. Mai presus de toate, celor care primeau botezul în religiile misterale vechi li se cerea să fi dobândit în viață ceea ce se numește încredere fermă în sine, capacitatea de a se bizui întotdeauna pe ei înșiși. Această trăsătură de caracter era corelată cu faptul că în religiile misteriale mai profunde, împărăția lui Dumnezeu era căutată în interiorul omului, și că dreptul de a face parte din comunitatea superioară le revene doar acelora care își găsiseră direcția și scopul în ei înșiși, cei care, așadar, se puteau încrede în ei înșiși. Pentru aceștia, transformarea interioară era piatra de temelie a unui plan de instruire.
       Așa era în Misterii. Apoi a venit creștinismul și ceea ce fusese predat în Misterii el a prezentat ca un adevăr pentru întreaga omenire. Este un fapt mistic extrem de însemnat că acum nu doar cei inițiați în Misterii pot fi mântuiți, ci și cei care doar cred. Astfel, botezul a devenit un așa-numit sacrament al Bisericii. Acest botez este continuarea unei practici ceremoniale străvechi, proba apei din Misterii. Aici este un punct în care trebuie să credem în cunoașterea spirituală, altfel nu vom ajunge nicăieri. Actele care sunt săvârșite la integrarea în comunitate sunt așa încât de ele este legat ceva spiritual, care nu este doar o formalitate exterioară, ci este ceva corelat cu întreaga viață spirituală a comunității, astfel încât realmente – din punct de vedere spiritual – se petrece ceva cu cel care este botezat. Pentru cel care este materialist, aceasta este o chestiune complet fantastică. Dar pentru cel care cunoaște ceva despre planurile superioare ale existenței, este și aceasta o realitate. O mare parte din spiritualitatea interioară s-a și stins sub forma exterioară. Totuși, nu trebuie să uităm, dacă vrem să înțelegem un astfel de act, că nu trebuie să îl coborâm la actuala noastră viziune materialistă asupra lumii.

Berlin, 24 octombrie 1904

40. Răspunsuri la două întrebări după conferința „Apocalipsa (IV)”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    1. A fost moartea lui Christos cu vinovăție sau fără vinovăție?
       Și la Socrate găsim că aparent a fost condamnat la moarte nevinovat. Eschil a fost condamnat la moarte pentru că a făcut public un secret al Misteriilor. De aceea a fost condamnat și Socrate. Trădarea Misteriilor era în toate împrejurările pedepsită cu moartea, chiar și în comunitatea în care trăia Iisus. Și despre Iisus s-a spus: „Nu se poate trăi cu acest om pentru că face prea multe semne.” În învierea lui Lazăr, se găsește și rațiunea condamnării. Renan a observat foarte bine că există o corelație între condamnarea lui Christos și învierea lui Lazăr. Cu toate acestea, această rațiunea nu este niciodată indicată. Acesta este unul dintre acele cazuri în care evoluția provoacă tragedii. – Moartea lui Iisus nu a fost o moarte bazată pe karmă. Karma începe într-un stadiu al evoluției și se termină la un moment dat.
    2. A fost necesară suferința pentru întemeierea învățăturii sale?
       Acest lucru este corelat cu involuția și evoluția. Trebuia ca involuția în moarte să se petreacă. Nici o sămânță de muștar nu se poate dezvolta dacă nu este mai întâi supusă descompunerii în sol.

Berlin, 1 noiembrie 1904

41. Răspunsuri la întrebări după conferința „Apocalipsa (V)”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    1. (Domnul Schouten pune câteva întrebări despre a patra dimensiune)
       Intenționez să țin o conferință despre a patra dimensiune și aș dori atunci, pornind de la observațiile dlui Schouten, să încerc și aici să ofer o perspectivă asupra acestei a patra dimensiuni. Ar fi mai bine dacă voi vorbi despre a patra dimensiune raportându-mă de experimentul nemijlocit.
    2. Este teologul Ioan același cu autorul Evangheliei după Ioan?
       Scriitorul Evangheliei după Ioan este cel mai intim ucenic al lui Iisus. Prin aceasta, el a fost, de asemenea, capabil să dea cea mai profundă formă învățăturii. Astăzi, ea este pentru majoritatea oamenilor de neînțeles.
       Astfel, în capitolul 19 se spune: „Lângă crucea lui Iisus stăteau mama Sa și sora mamei Sale, Maria, soția lui Cleopa și Maria Magdalena. Atunci Iisus văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată, acesta este fiul tău. [Ioan 19:25-26]
       A iubi un ucenic înseamnă a fi un inițiat [ucenicul]. Apoi îi spune ucenicului: „Iată, aceasta este mama ta! Și din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine.” [Ioan 19:27]
       Acesta este un pasaj semnificativ. Acolo aflați că mama nu ar fi putut să se numească Maria. Ioan nu se referă niciodată la mama lui Iisus ca fiind Maria.
       Un alt pasaj din capitolul 2: „Și când nu era vin, mama lui Iisus i-a zis: „Nu au vin”. Iisus i-a zis: „Femeie, ce am eu de-a face cu tine? Ceasul Meu încă nu a venit.” [Ioan 2:3-4]
       Aș dori doar să menționez pe scurt că acest lucru înseamnă că mama lui Iisus indică aici ceva foarte special. Ea este acea substanță spirituală din care el își creează lucrarea. Iudaismul antic, care urma să devină creștinism, îl descria pe Iisus, atunci când a devenit creștin, ca fiind mama sa. Această misiune a poporului său îl cheamă, îl cheamă mai întâi atunci când trebuie să transforme apa veche în vin. Atunci el spune: „Femeie, ceasul meu nu a venit încă.” – Poporul evreu a fost dat fiului poporului evreu cu cuvintele: „Iată, aceasta este mama ta.” Tot acest Ioan este cel care a scris Evanghelia și Apocalipsa.
    3. Nu se poate prin cooperarea frățească a oamenilor să fie practic scurtată lunga perioadă de evoluție?
       Prin cooperarea frățească a oamenilor, timpul lung al evoluției poate fi realmente scurtat. Anii nu sunt de lungime egală pe planurile superioare. Doar pentru planul fizic anii sunt de aceeași lungime. Gândiți-vă dacă mai aveți o măsură a timpului dacă nu mai aveți niciun eveniment fizic. Sau imaginați-vă că dacă soarele s-ar mișca mai repede, atunci anii ar fi mai scurți.
    4. Societatea Teozofică se bazează tot pe evoluție?
       Societatea Teosofică este cu scopul său întemeiată pe principiul evoluției.
    5. Ce înseamnă cuvintele: „Ce se va întâmpla în scurt timp?”
       Acesta este un pasaj care spune atât de mult cât veți realiza în scurt timp.
    6. Ce se înțelege prin „Comunitatea Sfinților”?
       „Comunitatea Sfinților” este Marea lojă frățească a maeștrilor, a adepților.
       Este ușor pentru cei care nu știu nimic despre ei să facă remarci zeflemitoare, ceea ce s-a și întâmplat destul. Individualitățile superioare sunt unite în Loji ale fraților. Acestea sunt anticiparea a ceea ce întreaga umanitate va realiza în mijlocul celei de-a șasea rase rădăcină. Și acest principiu al fraternității este ceea ce trebuie atins în a șasea rasă rădăcină. Și ceea ce poate fi realizat doar prin emergența spiritualului din fizic-material. Această Comunitate a Sfinților este ceea ce este prezintat ca următoarea etapă a evoluției. Evoluția spirituală are două etape: a deveni fericit* și a deveni sfânt. „Fericit” [selig] este derivat din suflet [Seele]. Cele Opt Fericiri sunt un îndrumător pentru a deveni fericit în tine însuți. Dar pentru a găsi fericirea în afara ta, trebuie să devii sfânt. Sfinții trăiesc în comunitate absolută.
       * selig: izbăvit de toate relele pământești și având parte de viața veșnică și de încântările cerești. – n.tr.

Berlin, 11 noiembrie 1904

42. Răspunsuri la întrebări după conferința „Cele șapte subrase postatlanteene”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    1. [Întrebare care nu a fost notată]
       Pe parcursul dezvoltării sale, omul a lepădat încetul cu încetul diferitele regnuri aflate sub el, care apoi au continuat să existe alături de el ca regn mineral, vegetal și animal – cu sânge rece și cu sânge cald. Forțele din care aceste regnuri s-au dezvoltat mai departe au fost necesare anterior pentru propria dezvoltare a omului. Apoi, însă, au venit treptat, în etape succesive, timpuri în care aceste forțe l-ar fi împiedicat în dezvoltarea sa. De aceea, ele au fost lepădate, scoasă din natura umană. Pe când s-a întâmplat acest lucru, structurile corespunzătoare arătau cu totul diferit de formele minerale, vegetale și animale actuale. Prin lepădarea anumitor ființe, omul a dobândit încetul cu încetul anumite forțe superioare. De aceea, celelalte regnuri, și în special regnul animal, au cu el o relație foarte specifică, care poate fi urmărită până la fiecare specie animală. Simbolul calului indică o astfel de corelație. – În timpul celei de-a doua rase, hiperboreenii, omul a dobândit înzestrarea de a începe activitatea intelectuală prin faptul că și-a lepădat acel lucru din care mai târziu în regnul animal s-a dezvoltat calul. A trebuit să-l lepede, altfel nu ar fi putut să primească Manasul mai târziu. El era pregătit să primească Manas în a treia rasă, la mijlocul perioadei lemuriene. Calul, în modul în care îl cunoaștem, s-a dezvoltat abia în a patra rasă, în perioada atlanteană.
       Așadar, dezvoltarea minții umane se află într-o anumită relație cu calul, cu natura cabalină. De aceea calul era considerat sacru de toate popoarele vechi și era adesea folosit ca simbol, de exemplu în Apocalipsă. Popoarele străvechi, în special atlanții, erau conștienți de aceste legături fără să le cunoască în mod direct. Una dintre figurile legendei, centaurul, a existat de fapt în perioada de tranziție pe când omul a lepădat treptat ceea a devenit natura cabalină. Capacitatea de a gândi era acum aceea prin care omul putea să se ridice la nivelul superior, divin. De aceea, celui care și-a depășit natura inferioară, care s-a priceput să-și efectueze pe deplin înălțarea, care a devenit un inițiat în esența naturii superioare, i-a fost dat ca simbol un cal.

Berlin, 11 noiembrie 1904

43. Răspuns la o întrebare după conferința Maniheismul și Francmasoneria.
    GA: Legenda Templului și Legenda de Aur, GA 93. — Răspunsul nu a fost inclus în ediția tipărită.
    Baza textuală: Transcriere dactilografiată a stenogramei scrisă de Franz Seiler.
    1. [Întrebare care nu a fost notată]
       ...Traducere în lucru...

Berlin, 14 noiembrie 1904

44. Răspunsuri la întrebări după conferința „Originea karmei”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    1. [Întrebare care nu a fost notată]
       Dacă omul ar fi păstrat ceea ce a lepădat, nu s-ar fi dezvoltat atât de fin. Nivelul său ridicat de dezvoltare se datorează [lacună în stenogramă]
       În popor trăiesc fapte străvechi, care au la bază nu ceva arbitrar, ci corelații profunde. Cu toții cunoașteți calul de lemn. Ulise este reprezentantul inteligent și viclean al minții, așadar principala însușire a celei de-a cincea rase-rădăcină. La acea vreme, legenda a fost concepută în așa fel încât Ulise a inventat un cal de lemn.
       Găsim calul și ca reprezentant al celei de-a cincea rase-rădăcină. Pegas; în Biblie adesea; în mitologia indiană, în care Vishnu călărește pe calul Kalki. Toate înainte de Christos. În Apocalipsă, când ne sunt dezvăluite pecețile, ne apare și calul, întâi atunci [lacună în stenogramă] apoi în galben. Calul este înfățișat ca ceva special, ca fiind corelat cu a cincea rasă-rădăcină. Chiar și la vechii germani, care îl primesc de la preoții druizi. Aproape că nu există o națiune a celei de-a cincea rase-rădăcină în care calul să nu se bucure de o onoare specială. Fapte oculte.
       Animalele foarte specifice au trebuit să fie lepădate, pentru ca omul să poată dezvolta însușiri foarte specifice. Mai înainte exista doar memorie, acum s-a dezvoltat activitatea mentală rațională. Dar nu ar fi putut să dezvolte această activitate dacă însușirile care îl împiedicau să facă acest lucru nu le-ar fi remis copitatelor cu un număr impar de degete. Trebuie să ne întoarcem în timpuri chiar mai vechi decât cele lemuriene. La acea vreme a fost cojit ceea ce urma să devină copitate cu un număr impar de degete. Lucrurile erau alcătuite diferit pe atunci. Orice ființă se poate dezvolta numai așa cum îi permite mediul, iar atunci existau mase de aer apos, apă subțire. Totul era ceață. Niflheim.
       Au trebuit să-și croiască drum prin stările de densificare și astfel au devenit ceea ce sunt astăzi. Forma lor a evoluat din forme complet diferite, și această formă a luat ființă la acea vreme când la atlanți se dezvolta mintea. Așadar pentru ei acestea erau corelate. Ei și-au spus [lacună în stenogramă]
       Prin urmare, trebuie să ne raportăm la cal într-un mod foarte special. Dacă am fi avut această organizare în noi, nu am fi putut niciodată să ne ridicăm la nivelul activității noastre intelectuale. Este, ca să spunem așa, reversul. Astfel, omul din cea de-a cincea rasă-rădăcină onorează în cal acel lucru căruia îi datorează activitatea sa intelectuală. De aceea dezlegarea peceților din Apocalipsă.
       Științele naturii ar trebui totuși să fie capabile să recunoască sau să dovedească și acest lucru, dacă experiența ocultă este corectă. Ar trebui să găsim strămoșii calului nostru în sfărâmăturile rocilor, în această perioadă a Atlantidei.
       Stratul cel mai de sus al pământului este aluviul, sub acesta se află diluviul, mai departe stratul terțiar. Apoi pliocen, miocen, eocen, formațiuni în stâncă. Acolo găsim și schelete asemănătoare oamenilor. Dacă săpăm mai adânc, ajungem la formațiunile cretacice și jurasice. Acum găsim oase de cal fosilizate în straturile eocenului, iar acesta este stratul rasei atlanteene. Cunoașterea intelectuală se caracterizează prin faptul că are obiectul în afara lui și își formează concepte despre el. Acest lucru a fost diferit la atlanții și lemurienii originari. Ei aveau o cunoaștere instinctivă care adera la creier. Acest sentiment s-a pierdut, mai este prezent doar în sexualitatea pură, un sentiment instinctiv de apartenență unul la altul, de a forma un tot, pe care odinioară omul îl avea în spiritul său. Ei percepeau și înrudirea minții lor cu calul. Astfel, omul își datorează calitățile sale superioare celor pe care le-a lăsat în urmă în natură.
       Dacă ne întoarcem în vremea rasei hiperboreene, găsim că însușiri umane foarte specifice sunt dobândite prin faptul că grupuri foarte specifice de animale s-au separat. Popoarele primitive au avut întotdeauna o conștiență vie a înrudirii lor originare cu forme animale foarte precise. Pe această simțire se bazează totemismul anumitor popoare. Ei omoară orice, cu excepția anumitor animale, pe care le consideră tabu. După acest animal își dă tribul numele și declară animalul ca tabu, de neomorât. Totemismul așadar coduce înapoi, în mod ocult, la lepădarea anumitor entități animale.
       În cele mai recente studii culturale s-a observat în mod repetat că anumite popoare aveau în ele darwinismul ca sentiment. Aceasta nu este un joc al fanteziei, ci dintr-o conștiență primordială ei aveau diviziarea animalelor ca conținut al memoriei lor. Este o divizare a forței. În unele triburi există un obicei care nu poate fi explicat oamenilor moderni, dar care poate fi dedus din faptul că există interacțiuni care izvorăsc din alte percepții decât percepțiile exterioare: forțele psihice. De aceea și instituirea Männerkindbett* la anumite popoare primitive. Această acțiune promordială a omului asupra omului a fost complet pierdută în a cincea rasă-rădăcină.
       Acum mai există ceva care stă la baza dragostei pentru cai. În rundele următoare, ceea a fost desprins și îndepărtat va fi absorbit din nou. Sufletele speciilor vor fi răscumpărate din nou. Ceea ce omul dezvoltă în runda a cincea va fi pe de altă parte acel element prin care el va izbăvi calul. Astfel că omul își dezvoltă acum intelectul pe socoteala sufletului speciei cabaline. În runda a șasea, el creează în manasic-animalic. El însuși va da viață, însușirile pe care le datorează calului vor deveni activitate în el, karma lumii. Calul îl poartă într-acolo, datorită calului el devine mai târziu manasic-creator. De aceea Platon folosește imaginea celor doi cai care trag sufletul; de aceea Pegasus, de aceea caii carului zeului Soarelui.
       * Männerkindbett sau Couvade este un obicei comun în rândul unor triburi din Oceania, Africa de Vest, India de Sud, America de Sud, ca în perioada de dinainte și de după nașterea unui copil, tatăl să se supună anumitor reguli rituale de purificare (interdicții alimentare și de anumite activități) și ceremonii legate de naștere și post-partum.

Berlin, 9 decembrie 1904

45. Subtitluri din discuția de după conferința „Esența și misiunea Francmasoneriei din punctul de vedere al Științei spiritului (II)”.
    GA: Legenda Templului și Legenda de Aur, GA 93.

Berlin, 16 decembrie 1904

46. Răspunsuri la întrebări după conferința „Esența și misiunea Francmasoneriei din punctul de vedere al Științei spiritului (III)”.
    GA: Legenda Templului și Legenda de Aur, GA 93.

Berlin, 30 decembrie 1904

47. Răspunsuri la întrebări după conferința „Sărbătoarea Epifaniei”.
    GA: Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. I. Teosofie, christologie și mitologie, GA 90a.
    
    [Notițe probabil din răspunsurile la întrebarări la conferința din 30 decembrie 1904]
    1. Omul atinge conștiența psihică pe planeta următoare, conștiența superpsihică pe planeta următoare și conștiența spirituală pe planeta a șaptea. Adeptul se poate pune deliberat în aceste stări de conștiență.
       Moartea pe cruce i-a provocat durere lui Cristos.
       Pe planul Devachan, omul nu simte numai propria durere și propria suferință, dar poate percepe și simți întreaga durere a omenirii. Suferința tuturor celorlalți este simțită, omul este mai presus de propria suferință.
       Despre treptele conștienței:
       

       1. conștiența diurnă.
       2. o conștiență mai încețoșată, plină de vise.
       3. conștiența de somn fără vise, transa de somn a mediumilor.
       4. transa profundă sau transa [indusă]; poate fi obținută de mediumi; lanțuri de lumi.
       5. conștiența psihică – aceasta este conștiența pe care o are cineva atunci când vede viața.
       6. conștiența superpsihică, în care este posibil să fie făcut să stea corpul astral.
       Corpul fizic a parcurs cele șapte etape. Corpul astral le va parcurge abia în viitorul apropiat. Dincolo de conștiența spirituală este nivelul de maestru. Conștiența spirituală este sinonimă cu nivelul de chela.
       Din punct de vedere esoteric, stările care au precedat evoluția Pământului nostru sunt vechile stări Lună și Soare.
       Ceea ce este acum viața noastră interioară, era înainte în jurul nostru. Misticul are în el ceea ce înainte era răspândit în jurul său în afara sa. Învățătura care a izvorât din Budhi se numește budism esoteric.
       Conștiența care parcurge 343 de etape corespunde unei dezvoltări Pitri. Lanțul planetar.
       Kama a fost mai întâi în aer, era pasiunea pentru bine. Atavismul este numele dat unei rămâneri în stările anterioare de dezvoltare.
       Se face o distincție între stările de conștiență, stările de viață și stările de formă.
       O individualitate este o ființă care este fecundată cu manas.
       Stările de conștiență în dezvoltarea planetară:
       

       1. conștiența de transă profundă
       2. conștiența de somn fără vise
       3. conștiența psihică
       4. starea de veghe
       5. starea arhetipală de conștiență
       Stările de conștiență la om:
       

       1. conștiența de transă profundă
       2. conștiența de somn fără vise
       3. conștiența de somn plin de vise
       4. starea de veghe
       5. starea de conștiență psihică
       6. starea de conștiență superpsihică
       7. starea de conștiență spirituală
       Ființele își au forma din regnul mineral. Ele sunt un centru doar pentru că viața devine conștientă. Sufletul se întinde până în corp. Inferiorul are viață doar prin faptul că superiorul se cufundă în el, se răspândește în el. Conștiența se naște prin faptul că superiorul se extinde peste viață și moarte. Conștiența înseamnă ceva similar cu dhyanic. Substanța înseamnă ceva similar cu echilibrul. Ființele conștienței sunt ceva cuprinzător – Îngeri ai perioadelor de revoluție – Dhyanii planetari. Pământul nostru are și el Dhyaniul său.
       La sfârșitul rundei a șaptea, Pământul va fi ajuns la punctul în care plantele și animalele vor fi înmânate oamenilor. Conștiența și forma sunt în echilibru atunci când forma este condusă de conștiență. Forma nestăpânită tinde în sus spre conștiență.
       Spirite elementare sunt întru câtva ființe care sunt mai puternice în formă decât în conștiență și viață. Opusul acestora sunt Dhyanii. Spiritele elementare sunt forțele inhibitoare. Toate ființele parazite sunt pline de ființe elementare, ca de exemplu vâscul, apoi păianjenul, care își toarce materia din sine. Tot ce este parazitar este o expresie a celei de-a opta sfere a lunii. – Coșmar. Sfinx.
       În rasa atlanteană, turanienii s-au familiarizat cu spiritele elementale.
       Conștiința, viața și forma – fiecare ființă trebuie să parcurgă acestea de mai multe ori – în șapte etape fiecare.
       Stări de conștiență:
       

       1. conștiența de transă este conștiența atotcuprinzătoare, este cea mai lipsită de claritate stare de conștiență, corespunde formelor cristalelor și stelelor, dar nu și oamenilor.
       2. Somnul fără vise este mai puțin confuz, dar mai restrâns, o conștiență vegetală este prezentă acolo. Este un semn extraordinar de […] acolo nu sunt percepute sisteme cosmice.
       3. somnul plin de vise – în acest caz conștiența nu este atât de cuprinzătoare, dar deja în mineral, vegetal și animal.
       4. starea de veghe – ea cuprinde mineralul, planta, animalul și omul.
       5. conștiența psihică – este conștiența lumii astrale. Nu vezi doar fața acră, ci ai și simțirea de acru.
       6. conștiența superpsihică.
       7. conștiența spirituală – aceasta este înzestrată cu percepția nemijlocită a spiritualului.
       Cele șapte regnuri și ceea ce se afirmă în ele:
       

       1. primul regn elementar – existența se afirmă
       2. al doilea regn elementar – viața se afirmă
       3. al treilea regn elementar – senzația sau conștiența se afirmă înspre exterior
       4. regnul mineral – existența devine obiectivă
       5. regnul vegetal – viața devine obiectivă
       6. regnul animal – senzația și conștiența devin obiective
       7. regnul uman – conștiența superioară și Eul au devenit obiective.
       Stări ale formei:
       

       1. forma arupică
       2. forma rupică
       3. forma astrală
       4. forma fizică
       5. forma plastică – nu este rigidă, ci se afirmă din interior spre exterior.
       6. forma intelectuală
       7. forma arhetipală
       Viață, formă și conștiență – starea actuală de veghe a Pământului. Cele șapte globuri– stările de fază. Din ființe fizice care văd devenim ființe care pot vedea și în tărâmurile superioare ale existenței, acolo intrăm în regiunea permeabilității. Acum putem vedea doar o parte a cosmosului. Când spunem astăzi că un corp ceresc este vizibil, aceasta înseamnă: el se află în stadiul celei de-a patra stări, în starea regnului mineral. Anul cosmic – luna cosmica – ziua cosmica.
       Conștiența corespunde Soarelui, forma Lunii, viața Pământului.
       Există 7 x 7 = 49 de metamorfoze ale vieții care dau conștiența. Acestea alcătuiesc un an cosmic. În planul superior, conștiența este din nou formă.
       Animalele care au scheletul pe exterior aparțin epocii lunare – dezvoltarea racului..

AcasăLucrări OnlineIndex GA244PrecedentaUrmătoarea