Rudolf Steiner
EVANGHELIA DUPĂ MARCU
GA 139
CUPRINSUL PE LARG
de Marie Steiner, pentru prima ediție a cărții, 1930
- CONFERINȚA I, Basel, 15 septembrie 1912
- Întrebările pe care trebuie să și le pună omul actual nu pot primi un răspuns decât din lumile suprasensibile, prin cercetări spirituale. Împlinirea timpurilor vechi și începutul timpurilor
noi. Impulsul Evangheliilor venit din sfera Ierarhiilor.
- CONFERINȚA a II-a, Basel, 16 septembrie 1912
- Metamorfozarea sufletelor prin deplina conștientizare a Eului omenesc; individualizarea sufletelor a intervenit prin Misteriul de pe Golgota. Istoria ca revelare a proceselor spirituale
interioare. Prelungirea zoroastrismului persan în elementul iudaic. Fenomenul profetismului iudaic; razele inițierilor diferitelor popoare sunt adunate ca într-un focar și născute din nou din
sângele poporului Vechiului Testament. Prin primirea elementului inițiatic se dezvoltă ideea de nemurire, care, în forma cea mai sublimală a ei, apare la frații Macabei. Elementul spiritual
este perceput ca element interior. Intensificarea forței dramatice interioare până la apariția trimisului lui Dumnezeu, Botezătorul. O nouă dezvoltare a compoziției artistice. Relația
sufletelor cu lumea suprasensibilă trebuie să se stabilească acum individual, nu prin caracterul de suflet-grup; Christos Iisus sădește în elementul uman cel mai valoros un germene de
suprasensibil. Acest element este reprezentat de Cei doisprezece, care au reușit cel mai mult să-și perfecționeze, după metodele vechi, sufletele. Acum acestea sunt așezate solid pe ele
însele. Forța națională se individualizează. Mersul progresiv al proceselor istorice are loc datorită individualităților. În Iuda, de exemplu, este prefigurat drumul pe care l-a luat
creștinismul prin intermediul elementului roman.
- CONFERINȚA a III-a, Basel, 17 septembrie 1912
- Fundalurile spiritual-științifice ale figurii Botezătorului. Sensul Botezului. Forța spiritului lui Ilie. Esența lui Christos Iisus. Starea de a fi părăsit de Eu și aceea de a fi umplut de
Eu.
- CONFERINȚA a IV-a, Basel, 18 septembrie 1912
- Buddha și Socrate ca figuri polare ale curentelor de evoluție umană. Sinteza acestora în Christos Iisus. Legătura se realizează prin faptul că anteriorul trebuie să fie mereu preluat de
către ceea ce urmează.
- CONFERINȚA a V-a, Basel, 19 septembrie 1912
- Revelația lui Krishna: înțelepciunea privitoare la lumea spirituală aflată în spatele lumii senzoriale, lumea cauzalității. Cercetarea cauzelor. Eul suprasensibil revărsat deasupra entității
tuturor lucrurilor. Krishna ca sfârșit de drum al vechii concepții clarvăzătoare despre lume. Buddha, un urmaș al lui Krishna. Ioan Botezătorul, un precursor al lui Christos Iisus.
- CONFERINȚA a VI-a, Basel, 20 septembrie 1912
- În învățătura lui Khrisna este conținut deja tot ceea ce ia în calcul repetarea aceluiași lucru în mod identic, nu și timpul și succesiunea timpului ca factori reali. Aceasta este
înțelepciunea orientală: repetarea atemporală. A cuprinde sensul devenirii ciclice în cifra 3 este ceea ce a caracterizat în special înțelepciunea ce a premers creștinismului. Abia în Vechiul
Testament vedem instaurându-se în mod real o linie continuă a timpului. Progresia intervine ca un element deosebit. Prin aceasta se încredințează Occidentului misiunea abordării istorice.
Cunoașterii occidentale i-a revenit sarcina de a dezvolta sensul istoric; în loc de spirala abstractă cu repetări identice, încercarea de a vedea linia devenirii ca un întreg și de a
recunoaște focarul întregii deveniri, de a căuta centrul ei unic de greutate. Concepția istorică a trebuit să apară întâi într-un sens mai înalt, demnă de om. Evoluția vechiului popor evreu
este asemănătoare evoluției unui om. Din poporul îmbătrânit ne iese în întâmpinare conștiența veșniciei individualului. În timp ce corpul poporului moare, sufletul poporului ‒ sufletul lui
Ilie ‒ trece în Botezător și, după decapitarea acestuia, trece în Cei doisprezece. De aici încolo Christos Iisus vrea să îi educe în direcția unei noi clarvederi. Viziunile apostolilor.
Mărturisirea de credință a lui Petru, punct nodal în evoluția omenirii. Monologul istoric al lui Dumnezeu despre revelarea Misteriilor.
- CONFERINȚA a VII-a, Basel, 21 septembrie 1912
- Tonul fundamental al diverselor Evanghelii. Raportul reciproc dintre sufletul lui Christos și sufletul Celor doisprezece: o reflectare a armoniei cosmice, compusă din douăsprezece părți;
ceea ce se petrece în sufletul apostolilor este câte o doisprezecime din spiritul universal al lui Christos. Petru este înălțat pentru o clipă la viețuirea Eului superior, după care recade.
Dificultățile pe care le întâmpină apostolii în înțelegerea Fiului omului, care trebuie să sufere, să moară și apoi să învie. Înaintea Misteriului de pe Golgota sferele cerești nu puteau să se
înalțe până la nivelul Eului propriu-zis. În epoca precreștină forța Eului ar fi fost prea puternică pentru corporalitatea omenească; acolo unde aceasta se pătrunde întru câtva de ea, trupul
este sfărâmat, omul este vulnerabil (Ahile, Oedip, Siegfrid). Dacă ar coborî întreaga forță Supra-Eu într-un corp, acel corp l-am vedea sfărâmat, umplut de răni. De aceea corporalitatea lui
Christos Iisus trebuia să apară pe crucea înălțată în planul fizic cu cinci răni. Realitatea acestui eveniment istoric poate nu numai să fie contemplată prin clarvedere, ci și adusă mai
aproape prin intermediul rațiunii, astfel încât ea se transfonnă în imaginațiune, ca în cazul pictorilor creștini. Este posibilă o înțelegere pe cale rațională. Apostolii trebuiau conduși
într-acolo, iar cei mai dotați aduși mai aproape de o nouă înțelegere a evoluției omenirii. ‒ Consecințe ale Misteriului de pe Golgota în lumea vestică. În Grecia prinde treptat contur, pe
lângă ecourile vechii clarvederi, forța de judecată logică. Se trece de la o lume de ființe vii la o lume de noțiuni. Pherekides din Syros și Empedocle. Strigătul sufletului lui Empedocle.
Răspunsul Golgotei.
- CONFERINȚA a VIII-a, Basel, 22 septembrie 1912
- Semnificația ocultă a expresiilor „pe munte”, „pe mare”, „în casă”. Scena Schimbării la față. Christos în ipostazele sale istorică și cosmică. Convorbirea celor De două ori trei: sus
puterile cosmice, jos Cei trei care trebuiau inițiați în tainele cosmice. În curentul mozaic avem formele de tranziție, de la cele primordiale ale civilizației la ceea ce trebuia dat omenirii
prin Christos Iisus: prin Moise au coborât în poporul evreu, ca o pregătire pentru ceea ce urma să se întâmple prin Christos Iisus, misterele inițiatice ale întregii lumi înconjurătoare.
Curentul lui Ilie trimite spre ceea ce a fost predestinat poporului vechi evreu: să-i confere Eului ceva ce omul poate primi de la înțelepciunea naturală a omului, prin organizarea sangvină,
prin ereditate: intelectualitatea, forța de judecată; prin aceasta se dă baza fizică pentru Eu. Prin aceste două curente, întreaga revelație divină care trăiește în poporul evreu se unește cu
ceea ce are loc prin Misteriul de pe Golgota: înaintea celor trei apostoli ce trebuie inițiați se derulează într-o cunoaștere imaginativă modul în care confluează forțele spirituale. ‒ Ungerea
lui Iisus în Betania; se accentuează deosebit de puternic că trebuie făcut ceva și pentru ceea ce are importanță dincolo de existența senzorială: valoarea suprasenzorialului pentru Eu. ‒
Smochinul (arborele Bodhi), în care să nu mai crească fructe: prin această alegorie se spune că timpul vechii cunoașteri a trecut; arborele nou crește din lemnul mort al crucii și din el
radiază noua cunoaștere.
- CONFERINȚA a IX-a, Basel, 23 septembrie 1912
- O răsturnare în raportul oamenilor față de Evanghelii intervine atunci când ei ajung să cunoască elementul profund artistic din ele. Prin aprofundarea elementului artristico-compozițional se
pot vedea în lumina justă substraturile oculte. Arta greacă, prin coeziunea interioară a formei, reprezintă un fel de punct final în cultura omenirii.
Arta evanghelică, prin strânsa împletire a firelor artistice, care sunt totodată și fire oculte, și prin nuanța reprezentării, vine cu un nou început.
A se vedea, de exemplu, compoziția interioară relativ la întrebarea: În ce mod era posibilă atunci înțelegerea față de Misteriul de pe Golgota? Era posibilă o triplă înțelegere: aceea a
discipolilor aleși pentru spiritul cosmic al lui Christos; aceea a evreilor pentru cel ce împlinește misiunea vechiului popor evreu, pentru fiul lui David, pentru punctul culminant al
evoluției lor; aceea a romanilor pentru importanța evreilor ca o parte componentă a lumii, pentru răspândirea culturii iudaice. ‒ Apostolilor le lipsește deocamdată forța de a menține prezentă
legătura dintre ei și Christos până la Misteriul de pe Golgota. Ei nu își pot menține verticalitatea: Christos este destinat să împlinească fapta în singurătate sufletească. Poporului, ca
întreg, îi lipsește forța credinței, pe care o arată orbul atunci când îl strigă pe fiul lui David. Lipsește a treia înțelegere. Aura de dimensiuni cosmice a lui Christos, care nu se limita la
persoana lui Iisus din Nazaret, ci radia și prin sufletele celor cu care El era unit, se retrage spre sfârșitul vieții de la omul Iisus, intră în viața pământească ca un impuls cosmic tânăr,
doar mai adumbrește de sus făptura Fiului omului. Și când este aproape să iasă (tânărul îmbrăcat în alb), rămâne numai o legătură foarte slabă până în momentul în care se săvârșește Misteriul
de pe Golgota. După ce cele trei zile au trecut, el revine ca un impuls tânăr, care acum acționează ca principiu cosmic al Pământului, iar după săvârșirea Misteriului de pe Golgota este
prezent în fiecare faptă a apostolilor. Prin nuanțele mai fine prezente în elementul compozițional-artistic al descrierii suntem îndreptați spre viitor. ‒ Fiecare epocă trebuie să aducă mai
multă înțelegere. ‒ Sarcina mișcării antroposofice este de a dezvolta ceva din această înțelegere.
- CONFERINȚA a X-a, Basel, 24 septembrie 1912
- Calea omului spre înțelegerea Misteriului de pe Golgota. Materialiștii nu o pot găsi, căci documentele sunt insuficiente. Retrăirea prin simțire și sentiment poate conduce la viziunea
clarvăzătoare. După învierea lui Christos, discipolilor acestuia li s-au deschis ochii clarvederii; în suflet le-a străfulgerat amintirea evenimentelor la care nu au participat în mod direct.
Marcu, discipolul lui Petru, primește de asemenea încredințarea că cel mai mare impuls trăiește în suprasensibil, încă pe când trăia în Alexandria, de la ceea ce supraviețuise mai bun din
gnosa păgână. ‒ Ființa suprasensibilă a omului, spiritul omenirii, stă ca prototip în fața semenilor săi în timpul săvârșirii Misteriului de pe Golgota și este ucisă fiindcă omul pământesc nu
s-a recunoscut pe sine; abia prin această lecție cosmică omul primește impulsul de a-și cuceri treptat, în timpul evoluției pământești, entitatea sa. Cunoașterea deplină prin simțire a acestui
fapt, ce se poate aprinde în noi printr-o retrăire a acestei imagini arhetipale, ne poate determina să urmăm cu adevărat calea ce se deschide în lumea terestră spre cosmic. Prin ceea ce a fost
Christos s-a aprins Cuvântul originar, care ne-a fost împărtășit și care poate fi din nou recunoscut ca esența existenței pământești.
Acasă
Lucrări
OnlineIndex GA139Următoarea
