Rudolf Steiner

CONSIDERAȚII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL III

Legăturile karmice ale Mișcării antroposofice

GA 237

Unsprezece conferințe prezentate la Dornach între 1 iulie și 8 august 1924

Traducere după:
Rudolf Steiner
Esoteriche Betrachtungen karmischer Zusammenhänge. Dritter Band
Editura Rudolf Steiner, Dornach/Elveția 1991
GA 237

În limba franceză:
Le Karma – considérations ésotériques, III,
Traducerea în limba franceză: Henriette Bideau


Traducător: Nicolae Ioan Crăciun
Lector: Ligia Sălăgeanu

ISBN 973-8313-49-X
© 2003 Editura TRIADE Cluj-Napoca

Considerații esoterice asupra legăturilor karmice

În legătură cu tema „Reîncarnare și karmă” indicăm și următoarele volume din Operele Complete ale lui Rudolf Steiner:

Reîncarnare și karmă, reprezentări necesare din punctul de vedere al științelor moderne ale naturii – Cum acționează karma, 1903 (în volumul «Lucifer-Gnosis», GA 34, și ca lucrare separată)
Principiul economiei spirituale cu privire unele probleme ale reîncarnării – Un aspect al conducerii spirituale a omenirii, 1909 (GA 109/111)
Manifestările karmei, 1910 (GA 120)
Istorie ocultă. Considerații esoterice asupra unor raporturi karmice ale unor personalități și evenimente din istoria lumii, 1911 (GA 126)
Reîncarnare și karmă și importanța lor pentru cultura și civilizația actuală, 1912 (GA 135)

Despre publicarea conferințelor lui Rudolf Steiner

Ansamblul operelor lui Rudolf Steiner (1861 – 1925) se împarte în trei mari secțiuni: lucrări scrise, conferințe, opere de artă (vezi privirea generală de la sfârșitul volumului).

Între anii 1900 și 1924, Rudolf Steiner a ținut numeroase conferințe și cursuri, atât publice cât și pentru membrii Societății Teosofice, mai târziu, ai Societății Antroposofice. Inițial, el nu voia ca aceste conferințe, prezentate întotdeauna liber, să fie fixate în scris, ele fiind concepute „drept comunicări orale, nedestinate tipăririi”. Dar când textele acestor conferințe au început să fie răspândite sub diverse forme incomplete și cu greșeli, fiind redactate de unii dintre auditorii săi, el s-a simțit răspunzător să pună în ordine aceste notițe. I-a încredințat această sarcină Mariei Steiner von Sivers. Ei îi revenea alegerea stenografilor, revizuirea textelor și corectarea lor în vederea editării. Deoarece, din lipsă de timp, Rudolf Steiner nu a putut să corecteze el însuși textele decât într-un număr foarte mic de cazuri, trebuie să se țină seama de rezerva sa față de toate conferințele tipărite în acest fel: „Trebuie totuși să se țină seama de faptul că în stenogramele nerevizuite de mine există greșeli”.

În lucrarea autobiografică Cursul vieții mele (capitolul 35), el face referiri la raportul dintre conferințele pentru membri, care la început nu au fost accesibile decât sub formă de manuscrise tipărite având un caracter particular, și scrierile sale cu caracter public. Pasajul respectiv este redat la sfârșitul acestui volum. Ceea ce este spus acolo este valabil, și pentru cursurile referitoare le diferite domenii particulare, cursuri care se adresau unui număr mic de participanți, familiarizați cu bazele științei spirituale.

După moartea Mariei Steiner (1867-1948) s-a început, conform îndrumărilor date de ea, editarea Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner. Prezentul volum face parte din această ediție. Informații mai precise referitoare la documentele care stau la baza textului de față se găsesc, atât cât este necesar, la începutul capitolului „Note”.

CUPRINS [Notă]

CA INTRODUCERE. Din „Amintirile” Mariei Steiner (la prima ediție, 1926)

PRIMA CONFERINȚĂ — Dornach, 1 iulie 1924

Intelectualismul și dispoziția interioară care l-a precedat: omul preia gândurile din eterul cosmic. Aristotelismul hispano-mahomedan menține încă la începutul Evului Mediu vechea concepție; pentru populația europeană trebuia să vină un impuls deosebit, pentru ca să se dezvolte sufletul conștienței. Două curente spirituale: filosofii arabizanți și adversarii lor, scolasticii, care reprezintă individualismul. Puternice lupte interioare în epoca acestei bătălii în jurul sufletului conștienței și al realității gândirii.

CONFERINȚA A DOUA — Dornach, 4 iulie 1924

Forțele cosmice care pregătesc karma. Prin karmă, încarnările anterioare acționează asupra încarnărilor ulterioare ca un instinct spiritual în interiorul Eului; această acțiune devine conștientă după moarte. – Țesătura relațiilor karmice. Transformarea faptelor pământești ale oamenilor în fapte cerești ale sufletelor atunci când, cu ocazia unei acțiuni comune a oamenilor, în lumea fizic-sensibilă intervine o activitate spiritual-sacră. Consecința cerească a unor evenimente care s-au desfășurat pe Pământ și coboară spre Pământ ca o ploaie fină sub forma imaginilor de oglindă ale gândurilor. Dar și fantomele foarte reale ale epocilor precedente dau târcoale în jurul oamenilor de astăzi, atrase de tendințele ahrimanice ale timpului nostru.

CONFERINȚA A TREIA — Dornach, 6 iulie 1924

Legătura dintre ceea ce se întâmplă în Cer și existența omului pe Pământ. Ceea ce se întâmplă aici, pe Pământ, are un corelativ în lumea spirituală și se exprimă în scrierea cerească. Care este temeiul spiritual-cosmic al unei asemenea comunități cum este Societatea Antroposofică? Prin ce predestinare este condus un suflet spre antroposofie? – Nostalgia după Christos însoțește numeroase suflete din existența lor prepământească în existența pământească, năzuința de a-l cunoaște din nou pe Christos ca Ființă Solară: un efect al marilor Imaginațiuni cosmice. În sentimentul pentru Christos se amestecă reprezentările vechiului păgânism; aceasta implică pentru multe suflete posibilitatea de a cădea în prada ispitirilor lui Lucifer și Ahriman.

CONFERINȚA A PATRA — Dornach, 8 iulie 1924

În Mișcarea antroposofică trebuie să fie distinse două grupuri de suflete: unul are o profundă nevoie a inimii să-i confere lui Christos o poziție centrală; celălalt vrea să-l cunoască pe Christos pornind de la cosmologie, de la istoria Pământului și a omenirii. Premisele acestei diferențieri au fost puse în vremurile oracolelor atlanteene. Importanța deosebită a încarnării care se situează în primele secole ale erei creștine. Unul din aceste grupuri de suflete era deja sătul de păgânism, el se înflăcăra în inima sa pentru Christos; celălalt, care cunoscuse un număr mai mic de încarnări pe Pământ, era încă plin de puternice impulsuri ale vechiului păgânism și a adoptat creștinismul mai mult cu un intelect pătruns de simțire. Datorită mărețelor Imaginațiuni de la începutul secolului al 19-lea, pe care le viețuise după moarte, primul grup a adus pe Pământ nostalgia unei anumite cunoașteri a cosmologiei, celălalt a primit aceste impulsuri mai ales în voința sa, ca și cum și-ar fi amintit de o decizie pe care ar fi luat-o.

CONFERINȚA A CINCEA — Dornach, 11 iulie 1924

Elementul comun care exista în dispoziția sufletească a acestor două grupuri în primele secole creștine: a fost o trăire subtilă, dar totuși clar prezentă, a urzirii aurice din natură și, între adormire și trezire, perceperea unei spiritualități luminoase revărsându-se în lume. În secolele 5, 6, sentimentului despre inocența naturii i s-a asociat simțul asupra profunzimii forțelor care declanșează în suflet binele și răul, și aceasta mai ales printre oamenii aflați sub influența Orientului (bulgari, eretici). Vine după aceea vremea când perceperea strălucirii pâlpâitoare de deasupra plantelor și animalelor se stinge; murmurul acestei spiritualități tace, dar se mai poate vorbi despre aceasta ca despre ceva cunoscut; apoi a venit vremea a ceea ce se numește crepusculul Logosului viu. Aceasta este în legătură cu apariția catehismului și faptul că slujba divină și-a pierdut caracterul esoteric. Dispoziția fundamentală a sufletelor care trăiesc între secolele 7 și 20: Christos nu mai este cunoscut în Entitatea Sa, cultul nu mai este înțeles; trebuie să se formeze pe Pământ puterea care va permite sufletelor să-l primească pe Christos.

CONFERINȚA A ȘASEA — Dornach, 13 iulie 1924

În primele secole creștine au existat înalte Centre de cunoaștere, urmașii îndepărtați ai Misteriilor. Acolo nu se vorbea de legile naturii, ci de puterea creatoare a Zeiței Natura. Apoi, în secolele 7, 8, dispare legătura vie cu lumea spirituală; dar o anumită cunoaștere a acestei legături își află refugiul în centrele de învățământ ale căror impulsuri vii nu încetează decât în secolele 12, 13. O învățătură asupra vieții elementelor, asupra mersului stelelor mobile, asupra oceanului cosmic, asupra misterelor Eului, a fost cultivată până la răscrucea secolelor 14/15. Școala de la Chartres, Cluny. Chiar la Universitatea de la Orléans sunt cultivate asemenea învățături spre sfârșitul secolului al 13-lea. Platonism și aristotelism. La începutul secolului al 13-lea, important schimb de idei în lumea spirituală pentru a introduce pe Pământ o nouă spiritualitate. Consecința acestuia este un minunat acord între sufletele de sus și cele de jos. În această atmosferă spirituală poate acționa Rosicrucianismul autentic.

CONFERINȚA A ȘAPTEA — Dornach, 28 iulie 1924

Folosirea inteligenței de către personalitatea umană îl conduce pe om spre libertatea voinței. Inteligența cosmică coboară din ceruri pe Pământ în primele secole creștine, și până în secolele 8, 9. Scolastica, sau lupta omului pentru a înțelege clar această inteligență care se revarsă din înaltul cerurilor. Sufletul conștienței se poate integra în această inteligență. Înțelepciunea Rosicrucianismului constă în a ajunge la o anumită claritate asupra acestei situații. În sfera solară, Mihael adună sufletele care la începutul secolului al 15-lea se reunesc în Școala suprasensibilă a lui Mihael. Începând din acest moment, elementul michaelic trebuia să fie elaborat de inteligența individuală a sufletului uman, până în noua epocă a lui Mihael pe Pământ, la sfârșitul secolului al 19-lea. Marea criză care începe în secolul al 15-lea și durează și astăzi este lupta lui Ahriman împotriva lui Mihael. Ahriman vrea să facă în întregime pământească inteligența odinioară cosmică. Inteligența cosmică trece în organizarea neuro-senzorială umană; în lumea spirituală, această trecere este trăită ca o furtună cosmică. Pentru ultima dată a fost la fel în era atlanteană, când inteligența cosmică a luat în stăpânire inima omului, rămânând în întregime inteligență cosmică. Trebuie acum ca omul-cap, spiritualizând intelectul, să devină din nou om-inimă.

CONFERINȚA A OPTA — Dornach, 1 august 1924

Penultima domnie a lui Mihael, caracterul ei cosmopolit și scopul ei: în ciuda căderii, omul se poate ridica până la Divinitate. Începând din secolele 8, 9, administrarea inteligenței a trecut din mâinile lui Mihael în mâinile oamenilor. Lupta scolasticilor împotriva moștenitorilor mahomedani ai lui Aristotel. În Școala suprasensibilă este subliniat caracterul fundamental a vechii înțelepciuni a Misteriilor – în special învățătura despre păcatul originar; anunțarea venirii unui nou Misteriu, care contează pe deplina inteligență a omului. O atmosferă de descurajare era prezentă în vechile Misterii în epoca lui Alexandru; ea se exprima prin sentimentul: omul nu mai poate găsi accesul la lumea spirituală. Aceasta a fost vremea marii încercări. Cuvântul de ordine a lui Mihael: omul trebuie să ajungă să sesizeze Divinul pe Pământ sub o formă care să nu fie atinsă de păcat. În zilele noastre, omul ia în posesie inteligența; nuanța particulară a acestei luări în posesie constă în a simți că trebuie să fim atenți la scopul urmărit de Ahriman, acela de a face ca oamenii să fie posedați de el. Misiunea antroposofilor este de a dobândi simțul că astăzi Cosmosul este teatrul acestei lupte a lui Ahriman împotriva lui Mihael. Reflectarea pământească a învățăturii suprasensibile a lui Mihael la Raimund de Sabunda. Impulsul lui Mihael poate fi citit nu numai în Cartea Revelației, ci și în Cartea Naturii.

CONFERINȚA A NOUA — Dornach, 3 august 1924

Forțele lui Mihael acționează asupra omului întreg, și prin aceasta ele acționează puternic până în karma fizică. Epoca marii crize. Elementul decisiv din impulsul michaelic. Spiritualul se pregătește să-i dea rasei caracterul său. Observarea legăturilor de destin mai profunde; acțiunea lor ajunge până la Ierarhiile cele mai apropiate de om. Ierarhia Îngerilor se împarte în două, în timp ce aici se constituie comunitatea michaelică. A progresa în sensul lui Mihael înseamnă a nu te lăsa abătut de nici o părere de la calea care duce astăzi în direcția forțelor vii ale antroposofiei. Intelectualismul răspândit astăzi peste tot este o hrană spirituală pentru forțele ahrimanice. Posibilitățile oferite lui Ahriman de a interveni în civilizație nu încetează să crească. Estomparea și devierea conștienței îi dau lui Ahriman posibilitatea de a se incorpora. Epoca noastră este epoca marilor decizii.

CONFERINȚA A ZECEA — Dornach, 4 august 1924

Impulsul karmic spre spiritual este acumularea a ceea ce a fost trăit de suflet, așa cum a fost descris, înainte de coborârea sa în trupul pământesc. Antroposoful trebuie să facă dovada unei inițiative care vine din adâncul ființei; este necesar să ținem seama de predispozițiile karmice și de contra-imaginea spirituală a impulsurilor care dau imboldul spre antroposofie. Inițiativa este subminată sau deviată de înclinația spre vorbărie și scris inutil pe care le răspândește intelectualismul materialist. Un sentiment general: frica de viață. Materialismul nu este adevărat decât pentru viața fizică. Un spectacol zguduitor: cei cărora karma lor nu le permite să ajungă la spiritualitate. Forțele lui Mihael modelează fizionomia și formele corpului. Celor care rămân în câmpul materialismului li se va arăta că spiritul este creator, fiindcă ei îl vor vedea cu ochii lor. Ahriman aspiră să acționeze asupra sufletelor pătrunzând pentru un timp corpul omului.

CONFERINȚA A UNSPREZECEA — Dornach, 8 august 1924

Nemurirea personală este un adevăr abia de când sufletul conștienței a intrat încet și treptat în omenire. Inteligența solară și inteligențele planetare acționează în comun. Apoi, în secolul al 9-lea, o dată cu coborârea inteligenței cosmice printre oameni, sciziunea puterilor cosmice care până acum acționau împreună; inteligența solară a lui Mihael și inteligențele planetare intră în opoziție. În acest context intervine Conciliul ecumenic din 869, semnalul unui eveniment teribil care se produce în lumea spirituală: sciziunea Îngerilor care călăuzesc sufletele oamenilor; prin aceasta, dezordinea intră în karma omului; de unde aspectul haotic al istoriei moderne. O dată cu reluarea de către Mihael a domniei asupra Pământului se trezește, la cei care au mers cu el, forța de a-și pune din nou în ordine karma lor.

Note

Rudolf Steiner – despre stenogramele conferințelor sale

DESENELE LA TABLĂ

Ediția operelor complete ale lui Rudolf Steiner

AcasăIndex GALucrări OnlineUrmătoarea