- Misiunea științei spirituale în epoca noastră — Berlin, 10 octombrie 1907
Știința spirituală presupune o lume suprasensibilă care poate fi văzută prin dezvoltarea puterilor de cunoaștere. Materialismul o neagă. Știința spirituală a avut
întotdeauna un caracter personal în funcție de gradul cercetărilor superioare. Ceea ce este în religie credința, este ridicat la rangul de știință. Nu ne este îngăduit să lăsăm neprelucrat
ceea ce există în lume ca germen. Au existat întotdeauna oameni care au privit în lumea spirituală, dar ei și-au putut preda cunoașterea numai acelora care erau pregătiți în acest sens.
Există trei căi: imaginația, inspirația și intuiția. Diferențierea clarvăzătorilor de inițiați. Astăzi este necesară o armonie în dezvoltarea capacităților inițiaților și clarvăzătorilor.
Adept este acela care poate manevra puterile spirituale. Știința spirituală ne face destoinici pentru viață. Este necesară o aprofundare în suflete. Există puteri vizibile și invizibile în
lume. Astfel, creștinii din catacombe purtau în sufletele lor puterea de a cuceri lumea, pe când strălucita civilizație a lumii romane de atunci se îndrepta spre distrugere.
- Știința despre natură la răscruce — Berlin, 17 octombrie 1907
Știința a devenit un fel de religie. Schleiden a descoperit celula Kirchhoff și Bunsen, analiza spectrală; Darwin, mulțimea speciilor. Dar științele naturii nu spun nimic
privitor la suflet și spirit. Pentru Büchner și Vogt, gândurile erau secreții ale moleculelor creierului. Du Bois Reymond a elaborat șapte enigme ale lumii. Lucrarea lui Haeckel, „Enigma
lumii” a fost un fel de replică. Descoperirea radiului a arătat că este posibilă o descompunere a materiei. Atomii și moleculele sunt ceva imaginar. Atomul nu este altceva decât
electricitate solidificată, căldură solidificată, lumină solidificată. În toate trebuie să vedem spirit densificat. Științele naturii trebuie să se reverse în știința spirituală. Goethe
spunea cândva că va veni timpul în care filosofia și științele naturii se vor reuni.
- Cunoașterea sufletului și a spiritului — Berlin, 24 octombrie 1907
Abia de la Conciliul de la Constantinopole (869) se vorbește numai despre trup și suflet. În ultima vreme, F. A. Lange a vorbit despre „Psihologia fără suflet”. Problema
esenței sufletului, în sensul participării sale la o lume suprasensibilă superioară, a rămas fără răspuns. Esența spiritului trebuie căutată în noi înșine. Ceea ce suntem noi în ființa
noastră cea mai lăuntrică sunt și toate lucrurile din afară, numai că în altă formă. Natura este spirit, care își îndreaptă latura sa exterioară înspre simțuri. Omul constă din trup fizic,
eteric, astral și Eu. Dacă Eul lucrează asupra trupului astral, se formează Sinea spirituală, ca la Francisc de Assisi. Dacă trupul eteric este transformat prin cele mai înalte impulsuri
artistice sau religioase, se constituie Spiritul vieții. Inițierea ne oferă posibilitatea să transformăm trupul eteric prin purificare. Transformarea trupului fizic formează Omul-spirit. În
felul acesta, omul devine una cu cosmosul. Esența Eului este interiorizarea. Sufletul unește trupul cu spiritul. Omul are o viață care exista înainte de viața terestră și va exista și după
aceasta. Prin moarte, omul se întoarce îmbogățit cu roadele vieții sale terestre înapoi în patria spirituală. Știința spirituală răspunde la întrebarea relativ la temporal și veșnic, relativ
la destinul omului după moarte. Învățăm să înțelegem documentele religioase tradiționale. Sufletul poate fi fericit numai când lasă spiritul să se reverse în el și configurează trupurile
sale pornind din el.
- Bărbat și femeie în lumina științei spirituale — München, 18 martie 1908 (în loc de Berlin, 14 noiembrie 1907)
Rosa Meyreder a reunit în cartea ei „Relativ la critica feminității” diversele păreri asupra esenței feminității. Otto Weininger vedea elementul bărbătesc și cel feminin în
om doar învăluite în gândirea materialistă. La sexul masculin, trupul eteric este feminin. La sexul feminin, el este masculin. Trebuie să vorbim despre însușiri masculine și feminine. Femeia
are un curaj lăuntric, un spirit de jertfă, de tărie. Bărbatul se dăruie creației exterioare. Omul trece prin încarnări masculine și feminine. Originea sexelor este în lumea astrală.
Reprezintă opusul principiilor superioare. Masculinul este copie a vieții. În feminin se exprimă ceea ce aduce viața în formă. Dacă în viața practică acționează suprasexualul, atunci
problema sexelor este rezolvată.
- Inițierea — Berlin, 28 noiembrie 1907
Corespunde modului de gândire al lui Goethe să caute căile înspre adevărata înțelepciune. Diferențiem inițiați, clarvăzători și oameni care folosesc puteri superioare în
slujba lumii fizice. La granițele dintre lumea fizică și lumea supra-fizică trebuie să diferențiem iluzia de realitate, visul de realitate, viziunea de adevărata contemplare. Aici trebuie să
dovedim curaj, perseverență și energie. Astăzi, oamenii au alte necesități corporale și sociale decât înainte. De aceea principiul inițierii trebuie făcut astăzi accesibil tuturor. Inițiatul
poate vedea în lumile superioare. Educarea constă în faptul că discipolul spiritual primește mijlocul și indicațiile asupra modului în care își poate dezvolta ochii și urechile spirituale.
El trebuie condus într-un centru din care provin razele creării lumii și ale legităților lumii. Discipolul trebuie să dobândească o gândire eliberată de sensibil, o gândire care-și are
izvorul în lăuntricul omenesc. Așa a găsit Goethe planta primordială. Ea este elementul creator în toate plantele. Pentru Goethe a fost ca o ieșire la iveală a spiritului care trăiește în
toate lucrurile. Știința spirituală conferă o gândire eliberată de sensibil. Pentru investigarea adevărurilor superioare este nevoie de clarvedere. Pentru înțelegerea lor, de o rațiune și o
logică sănătoasă. Perfecționarea simțirii duce la Imaginație. Omul dobândește un organ spiritual, sfântul Graal. Voința este dezvoltată prin semnele scrierii oculte, așa cum sunt ele
conținute în percepțiile Apocalipsei. Inima va deveni un mușchi voluntar, laringele un organ de reproducere. Dacă în om sunt trezite puterile dormitânde, atunci gândirea, simțirea și voința
devin ochi și urechi spirituale.
- Așa-numitele pericole ale inițierii — Berlin, 12 decembrie 1907
Străin de viață este acela care nu se interesează de puterile propriu-zise ale existenței. Materialismul poate satisface numai rațiunea, nu și interesele mai profunde ale
sufletului. Lumile spirituale pot fi și periculoase prin realități și entități. Dar aceste pericole îl înconjoară în permanență pe om. Frica, teama, superstiția, lipsa de speranță reprezintă
o hrană pentru puterile adverse. Omul își învinge frica față de moarte numai dacă știe că există un miez spiritual în el. Nu folosește la nimic să predicăm virtutea. Remediile sunt
adevărurile spiritual-științifice. Acestea nu trebuie expuse înainte de vârsta de 35 de ani. Cea mai înaltă maturizare a vieții se atinge numai la o vârstă înaintată. Profunzimile lumilor
superioare sunt cu atât mai bine atinse, cu cât putem tăcea mai mult. Posibilitățile înspre bine amplifică și posibilitățile existenței răului. Trebuie să căutăm spiritualul, chiar dacă
prezintă pericole.
- Bărbat, femeie și copil în lumina științei spirituale — Berlin, 9 ianuarie 1908
La animal, este preponderentă specia. La om, individualitatea. Sufletul se explică printr-o existență anterioară. O iubire inconștientă conduce copilul înspre anumiți
părinți. Adevărata cunoaștere a Eului este posibilă numai acelei puteri din om care este nemuritoare. Până la pubertate, însușirile ereditare devin deplin vizibile. Apoi urmează dezvoltarea
individualității specifice. Tânărul caută în părinții săi terenul pentru a-și putea construi existența trupească. Adulții reprezintă terenul matern pentru generația următoare. Nu avem voie
să constrângem copilul să se formeze după imaginea noastră, ci trebuie să-i acordăm libertatea în dezvoltare și să i-o respectăm.
- Sufletul animalelor în lumina științei spirituale — Berlin, 23 ianuarie 1908
Adevărata cunoaștere de sine se realizează prin contemplarea Universului și a entităților sale. Ceea ce vede omul repartizat într-o mulțime de forme animale, este adus în
sine însuși într-o anumită armonie. În animalele superior evoluate se poate vedea ca un fel de caricatură a acțiunilor omenești. Putem admira activitatea furnicilor, albinelor, castorului.
Mai înainte, științele naturii credeau să o scoată la capăt cu conceptul „lupta pentru existență”. Omul are un suflet individual, animalul un suflet-grup. Acesta se află în lumea astrală.
Omul are putere de reprezentare și memorie, animalul este posedat de acestea. În trecutul îndepărtat, și sufletul omenesc a fost un suflet-grup. Animalele au rămas pe vechea treaptă de
evoluție. Dimpotrivă, sufletul-grup al oamenilor și-a păstrat capacitatea de formare și transformare. Trupului omenesc i-a rămas capacitatea să devină un templu pentru o individualitate mai
înaltă. Sufletul omenesc a așteptat cu incorporarea, după ce animalele deveniseră deja fizice. Orice configurație animală este o reprezentare unilaterală a spiritului divin. În om, imaginea
primordială atinge configurația cea mai desăvârșită. Prin gândirea creatoare, această imagine primordială devine vie în om.
- Obsesia bolii în lumina științei spirituale — München, 3 decembrie 1907 (în loc de Berlin, 13 februarie 1908)
Pornind din suflet, pot apărea imitații ale bolilor, ca adevărate imagini maladive. Gândirea materialistă și spiritual-științifică au un mare efect asupra lăuntricului
omenesc. Omul trebuie să creeze din nou în lăuntricul său, altfel puterea lui productivă se pustiește. În cazul fricii, sufletul creează un punct central al voinței. Este ca o strângere a
sângelui, devenim palizi. În cazul rușinii, omul vrea să-și șteargă Eul. El ar vrea să dispară în Univers. Sângele se revarsă în afară. Astfel, toate procesele sufletești pot avea un efect
în procesele organismului. Gândurile abstracte au efectul cel mai redus asupra organismului. Omul este planta inversată. Rădăcina ei corespunde capului omului. Cândva, omul va putea aduce,
lipsit de pofte, semenii săi pe lume. Acest fapt este reprezentat în imaginea sfântului Graal. Astfel de imagini au efect însănătoșitor. Dacă omul nu poate crea imaginațiuni lăuntrice, toată
puterea se îndreaptă spre interior. Cu cât mai puțin pătrunde omul în existența generală a lumii, cu atât mai mult simte el ceea ce se desfășoară în organismul său. Aceasta este cauza pentru
sentimente false de teamă și idei false de boală. Imaginile incorecte produc dereglări sufletești, care devin mai târziu dereglări trupești. În vechile tragedii, eroul învingea suferința;
acest fapt însănătoșește. Vărsarea de sânge din basme este un mijloc corect de educație. Dacă omul o vede exterior într-o imagine, el o poate învinge. Obsesia bolii se bazează pe o lipsă de
productivitate. Știința spirituală înarmează omul față de influențele civilizației. Animalul transpus în captivitate se îmbolnăvește. El nu poate dezvolta o putere contrară. Omul trebuie să
transforme influențele prin activitate lăuntrică. Atunci ele pot fi folosite pentru o dezvoltare superioară a omului.
- Febra sănătății în lumina științei spirituale — München, 5 decembrie 1907 (în loc de Berlin, 27 februarie 1908)
Orice om are o sănătate individuală. Prin idealurile religioase este transformat trupul astral. Prin artă sau prin marii fondatori de religii, trupul eteric. Prin
exercițiile spiritual-științifice, trupul fizic. Omul poate prelucra lăuntric impresiile culturale. Este nesănătos tot ceea ce aduce o dizarmonie între influențele exterioare și viața
lăuntrică. Dacă lăuntricul este prea slab pentru a prelucra totul, pot apărea maladii isterice. Continua întrebare „de ce?” poate conduce la stări de ipohondrie. Naturile mai slabe nu pot
opune influențelor exterioare un lăuntric puternic. Omul trebuie făcut capabil să-și suporte mediul înconjurător. În orice educație și activitate publică trebuie lucrat astfel încât omului
să-i fie posibilă bucuria și satisfacția în viață. Efectul însănătoșitor al iubirii constă în faptul că ne revărsăm lăuntricul în afară. Dacă prin citirea unei cărți se formează imagini,
atunci există o activitate productivă care aduce fericire. Realitățile spirituale trebuie să ajungă în știință. O concepție puternică despre lume stabilește armonie.
- Profesiune și câștig — Berlin, 12 martie 1908
Știința spirituală ne conduce în adevărata cunoaștere a realității. Muncitorul modern este un rezultat al evoluției ultimelor secole. Stăpânirea legilor naturii se
cristalizează în industrie și circulație. Există o dizarmonie între dorul omenesc și ceea ce ne oferă viața în realitatea ei. Profesiunea și câștigul s-au schimbat foarte mult în relația lor
cu omul. Odinioară, mulți oameni aveau o legătură personală a sufletului cu munca lor. Aceasta s-a pierdut în cea mai mare parte. Profesiunea se exprimă în muncă, câștigul în salariu. Nu
este vorba de raporturi, ci de dezvoltarea sufletului omenesc. Numai prin transformarea sufletului omenesc poate surveni fericirea și progresul, și niciodată prin simpla organizare.
Organizările care devin cauză a sărăciei și mizeriei sunt create mai întâi de către om. Omul nu poate suferi decât de pe urma oamenilor. În viața socială, poate fi favorabil pentru fericirea
oamenilor numai ce aceștia nu fac pentru ei, ci pentru întreaga colectivitate. În lumile spirituale, sufletele popoarelor, sufletele-grup, spiritele comunităților, sunt o realitate.
Activitatea trebuie corelată prin înțelepciune și structurare. Nu este vorba să se dea cuiva de lucru, ci ca munca executată să fie făcută pentru nevoile colectivității. Sentimentul de
apartenență la grupe omenești, izvorât din adevărata înțelepciune, trebuie să devină un impuls.
- Soare, Lună și stele — Berlin, 26 martie 1908
Aristotel spunea că după străvechea învățătură, stelele ar fi zei. Astrologia conduce, chiar dacă într-o formă denaturată, înapoi la înțelepciunea străveche a omenirii.
Pentru ea, stelele erau corpuri ale entităților spiritual-divine. De la o stea la alta acționau puteri spiritual-sufletești. Astăzi, omul mai vede în stele doar corpuri pur fizice. În plantă
acționează puteri de atracție și de respingere suprasensibile. Dacă ar acționa numai puterile solare singure, evoluția ar fi supra-accelerată, puterile Pământului acționează inhibitor.
Pământul este un întreg viu. Sufletele-grup animale își înconjoară planetele. Fiecare planetă își are propriile ei puteri înconjurătoare. Ca embrion, omul este supus puterilor lunare. Trupul
omenesc este dependent de Lună în ceea ce privește forma sa. Soarele și Luna reprezintă contrastul necesar evoluției omenești dintre viață și formă. Dincolo de lumina terestră se află viața
ce se revarsă din Soare. De la stele, Soare și Lună nu se revarsă numai raze de lumină, ci și curenți spirituali de viață. Omul s-a născut din spațiul cosmic, din spiritul cosmic, ca și
spațiul stelar.
- Începutul și sfârșitul Pământului — Berlin, 9 aprilie 1908
Din marile idealuri izvorăsc sentimente puternice, care înaripează activitatea cotidiană. Științele naturii conchid din resturile lumilor și entităților dispărute, asupra
stărilor anterioare ale Pământului. Dincolo de fizic sunt puteri supra-fizice. În somn, trupul astral și Eul se separă de trupul fizic și cel eteric. Prin inițiere, omul dobândește ochi și
urechi spirituale. Atunci trupul astral parcurge iluminarea. Știința spirituală vede în trupul astral și Eu elementul originar al omului. Viața lăuntrică a existat înaintea celei exterioare.
Materia este spirit condensat. Omul a existat ca ființă spirituală pe Pământ înainte de apariția celorlalte regnuri ale naturii. el a început să cristalizeze din sine mai întâi formele
inferioare de animale, apoi cele superioare. Regnul animal și regnul vegetal reprezintă trepte existențiale rămase în urmă ale dezvoltării omenești. Tot ceea ce este nedesăvârșit se poate
raporta la ceva superior. Tot așa, Pământul a fost inițial o ființă spirituală. În om există organe pe cale de dispariție și organe la începutul existenței lor. Inima va fi un instrument al
sufletului. Omul va putea produce în viitor mai mult decât configurații aeriene. Laringele va fi organul de reproducere al omului viitorului. Omul se spiritualizează și la sfârșitul
Pământului se întoarce înapoi în spirit.
- Infernul — Berlin, 16 aprilie 1908
În cultura persană, împărăției puterilor bune a lui Ormuzd i se opunea împărăția puterilor rele a lui Ahriman. În legende se vorbește despre o împărăție a iadului, de la
grecescul Tartaros, până la zeița morții Hel, care îi lua la sine pe morții nedemni. Dante descrie această lume, iar Goethe prezintă în Mefisto pe reprezentantul puterilor Infernului. În om
există o dualitate: trupesc-fizicul, supus eredității și spiritual-sufletescul, supus reîncarnării. În somn, spiritual-sufletescul se separă de trupesc. După moarte, omului îi apar imagini
din viața trecută. Un extract al ultimei vieți rămâne legat de ființa omenească. Prin moarte, trupul astral nu-și depune cu ușurință poftele, deși îi lipsește trupul fizic, instrumentul
satisfacerii lor. El suferă durere datorită poftelor, până când aceasta este stinsă de nesatisfacere. Acesta este un răspuns al purificării. Un om care s-a identificat cu trupul său fizic
are o existență mai dificilă după moarte decât un om care a întrezărit spiritual-sufletescul suprasensibil. Din rodul vieții precedente, omul își alcătuiește trupul vieții sale următoare. În
felul acesta, în om sunt conținute roadele vieților sale anterioare. Acesta este drumul de desăvârșire al omului prin viețile terestre. Omul are în sine o putere progresivă și una
inhibitoare. Pe de o parte, luăm cu noi experiențele vieții ca rod al vieții. Pe de altă parte, ne unim cu lumea fizică. Dacă omul nu are înțelegere decât pentru fizic, acest fapt reprezintă
un chin Infernal în spiritual. Prin faptul că puterile inhibitorii s-au dezvoltat în om, spiritul a pătruns în sensibil și a putut să ia cu sine roadele sensibilului. Frâna, aflată în
serviciul spiritualului constituie cel mai înalt purtător al progresului.
- Cerul — Berlin, 14 mai 1908
Roadele vieții se continuă. Următoarea viață terestră preia în sine rodul vieților terestre anterioare. Între moarte și o nouă naștere, omul se află într-o lume spirituală.
Dacă omul are abnegația, energia și perseverența de a dezvolta în sine capacitățile dormitânde, el va percepe lumile spirituale. Trei puteri fundamentale sunt capabile să-i aducă o
dezvoltare superioară, cea a gândirii, a simțirii și a voinței. Atâta timp cât ele se revarsă din afară asupra omului, prin viața cotidiană, ele sunt nepotrivite pentru o evoluție spirituală
superioară. Omul trebuie să se dăruiască unor gânduri veșnice. Atunci el este introdus într-o lume în care gândul însuși devine creator. Lumea astrală este spațiu inundat de lumină și
culoare. Dacă în om se adaugă și iubire adevărată, atunci lumea îi vorbește în sunete spirituale. Cerul este acolo unde suntem și noi, trebuie doar să-l percepem. După moarte, omul este
legat de puterile creatoare ce inundă spațiul, pe care omul văzător le poate cunoaște deja aici. Omul dezincarnat trăiește într-o altă stare de conștiență și percepe puterile creatoare. Ceea
ce resimte omul la dezvoltarea germenului ultimei vieți este fericirea. Conștiența în elementul creator este mult mai luminoasă decât cea din lumea fizică. Rețeaua creată de la un suflet
omenesc la altul există în mod invizibil în lumea suprasensibilă. Tot ceea ce este înnodat în lumea fizică își află continuarea în lumea spirituală. Adevăratele puteri care dormitează
dincolo de cele sensibile trebuie introduse în această lume. Știința spirituală nu trebuie să-l înstrăineze pe om de viață, ci să-l facă puternic și activ pentru existență. Aceasta va fi
întotdeauna calea culturii spirituale, ca din focul iubirii și entuziasmului să se dezvolte lumina înțelepciunii.
