Biblioteca antroposofică

CăutareIndex GALucrări OnlineUrmătoarea

Rudolf Steiner

ASTRONOMIA ȘI ȘTIINȚELE NATURII

Cursul al treilea de științe naturale
ASTRONOMIA  ÎN RAPORT CU OMUL ȘI ANTROPOLOGIA

GA 323

COLECȚIA INIȚIERI
Seria Biblioteca antroposofică

Coordonatorul colecției: biolog dr. PETRE PAPACOSTEA
Redactor: MARIA STANCIU
Tehnoredactor: LILIANA KIPPER
Coperta: SILVIU IORDACHE

ISBN 973-637-110-7

COPERTA IV

Falimentul științei materialiste a naturii este consecința acceptării mecanicii ca disciplină-model pentru cunoașterea Universului. Această cunoaștere a lumii prin intemediul datelor furnizate de experimente de laborator a permis acumularea unui număr imens de infonnații care, structurate cu ajutorul intelectului, a rațiunii formale au eliminat rămășițele cunoașterii spirituale străvechi. În felul acesta a devenit evident, în mod treptat, că disciplinelor care se ocupă de viață, de suflet, de spirit le lipsește o fundamentare esențială.

Prin toată opera sa, Rudolf Steiner, punând bazele și clarificând demersurile specifice științei spiritului moderne, a permis depășirea unilateralității rezultatelor științei materialiste prin cunoașterea spirituală a lumii. Aceasta parcurge trei etape, care sunt tot atâtea trepte ale inițierii: imaginațiunea, prin care omul construiește imagini-simbol, inspirația, prin care omul primește mesaje de la lumea spirituală, intuiția, prin care omul trăiește nemijlocit în lumea spirituală, descoperind esența, cauzalitatea reală a lumii sensibile și realitatea moralității ca o componentă a Universului. Goethe spunea că „tot ce este trecător este simbol al celor veșnice”.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA

CUPRINS

Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)

În legătură cu publicarea conferințelor lui Rudolf Steiner

CONFERINȚA I — Stuttgart, 1 ianuarie 1921

Privitor la titlul cursului. Necesitatea regrupării diferitelor domenii ale științei. Concept și demonstrație. Concepția matematico-mecanică a astronomiei de la Copernic și Galilei încoace. Ea nu are valabilitate absolută, ci a izvorât din necesitatea evoluției omenirii. Omenirea modernă tinde după reprezentări ușor de cuprins cu gândirea și convingătoare. Kant, Du Bois-Reymond, Newton. Neînțelegerea reciprocă dintre matematician și medic. Reversarea* unui os lung in os cranian. Goethe, Oken, Gegenbaur. Matematica de astăzi nu este potrivită realității. Lipsa fundamentelor unei științe sociale. Necesitatea creării unei punți între astronomie și embriologie. Ființa celulei ca imagine a cosmosului. Ovul și spermatozoid. Sensul concret al cunoașterii astronomice în știința spiritului și sensul abstract la Du Bois-Reymond. Apropierea embriologiei de astronomie este o condiție preliminară pentru realizarea apropierii între științele sociale și stiințele naturii.
* Reversare: acțiunea de întoarcere pe dos, prin care interiorul devine exterior și exteriorul interior, de exemplu, la întoarcerea pe dos a unei mănuși.

CONFERINȚA a II-a — Stuttgart, 2 ianuarie 1921

Lipsa unei legături între astronomie și embriologie. O maximă a lui Goethe din Maxime în proză. Privitor la procedura metodică din acest curs. Exactitatea remarcabilă a științei calendaristice la caldeeni. Concepția lui Tycho Brahe. Copernic și buclele planetelor. Metoda de calcul decurge și astăzi conform lui Tycho. Legea a treia a lui Copernic și eliminarea sa în prezent. Incertitudinile din astronomia modernă. Necesitatea fundamentării astronomiei pe om. Solar și teluric în cursul anului. Relația acestora față de opoziția polar-tropical. Relația cu omul tripartit. Elementul lunar din flux și reflux în ritmul funcțiunilor organice la femeie; in fluxul și refluxul vieții de fantezie. Solar și teluric în cursul zilei. Goethe, Schiller, Byron. Dorul de acasă. Dezvoltarea omului din forțele întregului univers.

CONFERINȚA a III-a — Stuttgart, 3 ianuarie 1921

Aspectul problematic al concepțiilor noastre despre cer. O cugetare a lui Ernst Mach. Depășirea incertitudinii acestei concepții prin plasarea omului in cosmos. Pământul geologilor este o abstracțiune. Regnul vegetal privit ca o deschidere, respectiv ca o închidere a ochiului Pământului către cosmos. Împingerea în formă a vegetalului prin influența solară, centrarea în germene prin influența telurică. Acțiuni analoge în primii ani de creștere a copilului. Solarul și teluricul acționează în mod spiritual-sufletesc asupra omului în cursul unei zile și fizic-trupesc în cursul unui an. În cadrul influenței lunare, 28 de zile corespund cursului unei zile. Înrudirea cu formarea unei amintiri. 28 de ani corespund cursului unui an. Reprezentările lui Kepler. Cele trei legi ale sale. Deducerea legii gravitației a lui Newton din legea a treia a lui Kepler. Aspectul plin de viață al legilor lui Kepler. Interiorizarea acestora.

CONFERINȚA a IV-a — Stuttgart, 4 ianuarie 1921

Scopul cursului: stabilirea unei punți între știința spiritului și modul de gândire obișnuit. Cele trei legi ale lui Kepler ca inducții geniale. Deducțiile pline de prejudecăți care au urmat de aici. Regula philosophandi ca prejudecată. Explicații asupra lumii prin ipoteze. Newton, Kant, Laplace. Ipoteza nebuloasei. Puncte de vedere metodice. Contrazicerea ipotezei nebuloasei prin comete și roiuri de meteoriți. Realitatea se sustrage noțiunii orbitelor eliptice din jurul Soarelui. Acestea, ca formă și poziție, trebuie concepute ca schimbătoare. Mobilitate plină de viață în cadrul sistemului planetar. Urmarea perturbațiilor ar fi însă încremenirea sa. Incomensurabilitatea perioadelor de revoluție. Peter Hille și varieteul. Procesele cosmice scapă cunoașterii rationale prin imposibilitatea cuprinderii lor matematice – procesele embrionare trec din starea geometrică impalpabilă în forma palpabilă. Problema aplicabilității matematicii la realitate. Legile calculului aritmetic (comutativitate, asociativitate, distributivitate) sunt postulate și nu axiome ale realității. Comparație cu principiul inerției.

CONFERINȚA a V-a — Stuttgart, 5 ianuarie 1921

Considerație epistemologică asupra științelor naturii. Importanta incomensurabilității: matematica devine la un moment dat incompetentă. Acest moment în fenomenele cerești și în embriologie. Legea de bază a biogeneticii și mecanica dezvoltării; Haeckel și Oscar Hertwig. Limitele cunoașterii prin științele naturii nu pot fi depășite fără considerarea omului ca un întreg. Importanța ideii de metamorfoză în morfologie (Goethe) și în fiziologie. Tripartiția ființei omului și raportul ei triplu cu lumea din afară. Opoziția dintre procesul senzorial-nervos și procesul metabolic, dintre reprezentare și procesul fecundării. Procesele ritmice ca ceva intermediar. Cosmos ordonat și neordonat. Cap: fenomene astronomice; metabolism: fenomene meteorologice. Paralelism între formarea amintirii și procesul funcțiunilor organice la femeie. Ovulul înaintea fecundării: mădular al organismului; după fecundare: mădular al cosmosului. Dualitatea existentă în om între reprezentarea în imagini și viețuirea realității ca o problemă epistemologică. Sistemul yoga ca o cale învechită de a ajunge la o soluție. Mitul biblic al Genezei și interpretarea lui embriologică. Necesitatea unei evoluții personale a omului pentru a putea realiza puntea între cei doi poli: astronomie și embriologie.

CONFERINȚA a VI-a — Stuttgart, 6 ianuarie 1921

Punct de vedere: evoluția spirituală a omenirii ca reactiv pentru geneza fenomenelor cerești. Secolul al XIII-lea, un moment important în evoluția omenirii. Scolastica și opoziția realismului și nominalismului. Apariția ideii de dovadă a existenței lui Dumnezeu. Vincenz Knauer – realist târziu. Secolul al XIII-lea, mijloc între două glaciațiuni. Evoluția rațiunii umane. Evoluția spirituală de la vechea Indie până la cultura actuală. Legătura cu schimbările condițiilor de pe Pământ, pornind de la ultima glaciațiune. Zona polară, zona temperată, zona tropicală, cu influențele lor asupra organizării umane. Ritmul în epocile glaciare și în procesele cosmice. Anul platonic în raport cu respirația omului. Venerarea zeilor odinioară și în prezent.

CONFERINȚA a VII-a — Stuttgart, 7 ianuarie 1921

Formarea noțiunilor conforme și neconforme cu realitatea. Reprezentarea vitezei supersonice. Deosebirea dintre viața trăită în simțuri și viața de reprezentare. Accentuarea vieții senzoriale începând cu ultima glaciațiune. Din punct de vedere calitativ, viața de reprezentare este asemănătoare visului; viața senzorială pătrunde înăuntru din lumea exterioară, conține conștiența de sine. Aceasta corespunde cu procesul de trezire. Comparație între văz și procesul de fecundare. Cunoașterea realității necesită și alte reprezentări decât cele matematice și foronomice. Analiza organizării omului începând cu ultima glaciațiune. Necesitatea unui spațiu neeuclidian. Tendințe de plăsmuire la animal și om legate de Soare. Instrumentul senzorial al organizării ca reactiv al mișcărilor din spațiul ceresc. Sistemul de coordonate euclidian rigid și sistemul de coordonate interior mobil, dar altfel decât la Minkowski. Opoziția verticalelor la plantă și la om.

CONFERINȚA a VIII-a — Stuttgart, 8 ianuarie 1921

Retrospectivă asupra celor șapte conferințe de până acum. Punct de vedere în ceea ce privește emanciparea: prin cultivarea voinței în viața senzorială, omul a dobândit azi un fond interior de forțe, în timp ce viața sa de reprezentare de dinaintea glaciațiunii (din epoca atlanteană) era dependentă total de mediul înconjurător. Perioada unei vieți de reprezentare luminoasă și a uneia întunecate se emancipează de zi și noapte. Comparație cu ritmul funcțiunilor organice la femeie, emancipat de ritmul fazelor Lunii; comparație cu opoziția dintre plantele anuale și plantele perene; comparație între evoluția ființei omului după maturitatea sexuală și evoluția animalului. Incomensurabilitatea perioadelor de revoluție menține sistemul planetar in viață. Calculul se bazează pe gravitație, care, în consecință, ar trebui să dea rapoarte comensurabile. Opoziția dintre planete, cu forțele lor gravitaționale, și comete, cu forțele lor de respingere față de Soare. Hegel despre comete și anii buni pentru vin. Kepler. Afirmația profund adevărată a acestuia referitoare la puzderia de comete și confirmarea ei astăzi. Forța de compresiune și de supțiune în domeniul eteric. Căldura ca alternanță de materie pozitivă și negativă. Aplicații la domeniul planetar și cometar. Nevoia de a compara opoziția dintre sistemul planetar și domeniul cometar cu raportul existent între ovul și spermatozoid.

CONFERINȚA a IX-a— Stuttgart, 9 ianuarie 1921

Se pot compara două lucruri atât de depărtate ca cele din problema enunțată în CONFERINȚA a VIII-a? Înrudirea cu fenomenele palpabile-impalpabile din matematică: înrudirea aritmetică în cazul numerelor incomensurabile și înrudirea geometrică în cazul curbelor obișnuite. Elipsa, hiperbola, curba lui Cassini, cercul – curbe ale adunării, scăderii, înmulțirii, împărțirii. Cele patru forme ale curbei lui Cassini. Forma cu două ramuri obligă, pentru a avea o reprezentare continuă, la părăsirea spațiului. Cercul împărțirii cu curbura în exterior face necesar acest lucru în și mai mare măsură. Curba lui Cassini ca loc geometric al unei străluciri constante a luminii. Forma cu două ramuri comparată cu relația dintre organizarea-cap și restul organizării trupești, dintre spectrele având verde la mijloc, respectiv cele care au la mijloc culoarea florii de piersic. Punctul infinit depărtat at dreptelor. O astfel de aplicare calitativă a matematicii este doar o continuare a aplicării ei in general. Aplicarea in cazul raportului dintre procesul chimic din afara omului și procesul de hrănire din om. Educarea facultății de reprezentare continuă lipsește în învățământul superior.

CONFERINȚA a X-a — Stuttgart, 10 ianuarie 1921

Exemplul acului magnetic și aplicarea sa la organizarea umană. Goethe, Oken, Gegenbaur și încercarea de explicare a metamorfozării oaselor vertebrale în oase craniene. Reversarea oaselor lungi în oase craniene ca principiu adevărat al metamorfozei. Opoziția importantă dintre rază și sferă. În viața sufletească ea apare ca opoziție între sentimentul interiorului și dezvoltarea conștienței la perceperea lumii exterioare, între lumea uniformă a voinței și lumea variată a vieții de reprezentare; în organism apare ca o opoziție între sistemul metabolic și sistemul cap, formând în sistemul ritmic – ca o rezultantă – o unitate. Aceeași opoziție în viața embrionară. Posibilitatea de cunoaștere umană se adaptează astăzi doar la lumea minerală. Trezirea acestei facultăți de cunoaștere astăzi – constituirea inițială a Pământului însuși dinăuntrul cosmicului. Aparenta incertitudine a metodei spiritual-științifice. Variabilitate de ordinul întâi și doi, în cazul curbelor lui Cassini. Aplicare la reflexia luminii. Pe lângă forțele mecanice radiale (forțele centrale) trebuie luate în considerare și forțele periferice, rotitoare, de forfecare, de deformare.

CONFERINȚA a XI-a — Stuttgart, 11 ianuarie 1921

Opoziția dintre rază și sferă în forma omului și in cosmos. Forma umană și evoluția umanității ca ajutoare pentru o interpretare corectă a fenomenelor cerești. Mișcările stelelor fixe. Mișcările și formarea buclelor în cazul planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Buclele (forma de lemniscată) în cadrul organizării omenești. Diferența dintre forma de lemniscată la om și animal. Aplicarea matematicii la formele organice prin intermediul principiului variabilității de ordinul doi. Formele de plăsmuire ale organismului uman și formele de mișcare ale planetelor. Sistemul planetar este în legătură cu forma omului, mișcarea stelelor fixe cu dezvoltarea sa sufletesc-spirituală. De constatat forma de lemniscată a mișcării Pământului în cursul unui an, independent de Soare și planete. Orbitele planetelor, ca proiecție a mișcării Pământului pe bolta cerească.

CONFERINȚA a XII-a — Stuttgart, 12 ianuarie 1921

Trei principii plăsmuitoare în om: sfera, raza, bucla. Metamorfoze ale formei de lemniscată în construcția oaselor. Opoziția dintre cap și membre în corespondentele lor, planetele exterioare și interioare la momentul de opoziție, respectiv conjuncție. Vertical-radialul din conformația umană în corespondență cu orbita Soarelui. Linia șirei spinării la om și animal în raport cu traiectoria Soarelui și Lunii. Secondarea Soarelui de către Pământ și coincidența traiectoriei lor. Rezerva în privința faptului că s-ar propovădui o revoluție în astronomie. Este vorba despre înscrierea conformației umane în sistemul de mișcare al aștrilor. Dificultăți în corelarea traiectoriilor observate cu cele calculate ale astrilor. Concepția celor trei Sori. Regnurile naturii: mineral, vegetal, animal, uman și centrul lor ideal. Selenka.

CONFERINȚA a XIII-a — Stuttgart, 13 ianuarie 1921

Sistemul heliocentric al lui Aristarh din Samos. Acesta este sistemul celei de a treia culturi postatlanteene. Sistemul cosmic al lui Ptolemeu. Acesta se limitează la epoca a patra postatlanteeană. Diferența dintre planetele interioare și cele exterioare ca principiu de bază al sistemului ptolemeic. Referitor la organizarea omului în zona de sub inimă și de deasupra ei. Importanța sistemului ptolemeic în dezvoltarea istorică a omenirii. Kepler și aparenta revenire a sa la sistemul heliocentric al egiptenilor. Caracterizarea vechilor sisteme, heliocentric și ptolemeic. Procesul de abstractizare din concepția newtoniană. Opoziția dintre planetele exterioare și interioare și opoziția dintre om și animal, dintre plantă și mineral.

CONFERINȚA a XIV-a — Stuttgart, 14 ianuarie 1921

Aspectele înfățișate până acum trimit la o legătură a mișcărilor corpurilor cerești cu formarea omului și a restului organismelor. Necesitatea unei prudențe atunci când se stabilesc mișcările corpurilor cerești. Exemplul calului care aleargă. Modul de a privi al sistemului copernican și ptolemeic. Sfera lunară ca elipsoid de rotație și analogul ei in structura celulei germinative. Opoziția dintre Lună ca imagine de lumină și situarea în substanțialitatea sferei lunare. Concretizarea reprezentării gravitației. Pământ și Lună ca o singură organizație. Diversele substanțialități ale corpurilor cerești și expresia lor în formarea organismului uman. Problema matematică a celor trei corpuri: Soare, Lună, Pământ. Reținerea organizării umane pe o treaptă anterioară și corolarul ei cosmic în acțiunea Lunii. Procesul de mineralizare al plantelor ca o acțiune a Pământului, respectiv Soarelui. Punctul de mijloc ideal între om-animal și plantă-mineral, legat de Soare, Pământ, Lună. Rezolvarea problemei celor trei corpuri în fiecare om în parte.

CONFERINȚA a XV-a — Stuttgart, 15 ianuarie 1921

Numerele incomensurabile indică dificultatea de a înțelege fenomenele cerești ca ceva care să poată fi cuprins în mod unitar. Metamorfoză între mădularele organizării omenești. Exemplu de transformare a oaselor lungi în oase craniene. Rază și sferă. Necesitatea de a ieși din spațiu. Curba cu două ramuri a lui Cassini, cercul împărțirii, variabilitate de ordinul doi. Construcția antispațiului. Sistemul Căii Lactee și cercul zodiacal ca exemple. Ștergerea celor trei dimensiuni în concepție și în organizarea omului. Legătura văzului cu secreția rinichilor. Spațiul planetelor interioare și antispațiul planetelor exterioare. Puncte cu curbură și câmp de acțiune spre înafară, respectiv spre înăuntru. Punctul antispațiului, care ajunge în depărtări și se continuă în centru. Aplicație în cazul Lunii și stelelor. Compararea acestor raporturi cosmice cu secreția renală și cu organul ocular.

CONFERINȚA a XVI-a — Stuttgart, 16 ianuarie 1921

Observație privitoare la mersul conferințelor. Critică asupra modului pripit de a elabora teorii. Cerința de a face deosebirea între mișcările relative și mișcările absolute. Mișcări sferice, mișcări radiale și principiul Doppler. Criteriul mișcării reale se află în condițiile interne ale corpului în mișcare. Omul evoluat este emancipat în mare măsură de cosmos, nu însă și embrionul. Acesta transmite ca „moștenire” forțele cosmice vieții interioare. Orizontala și verticala: somnul trebuie să aibă loc în poziție orizontală, mișcarea voluntară se face la om în poziție verticală. Opoziția din cadrul metabolismului pentru cele două poziții. Oboseala. Referire la știința socială. Opoziția om-animal. Atât mișcarea voluntară cat și moartea sunt, în cazul celor doi, ceva cu totul diferit. Definirea fenomenelor prin fenomene. Fenomenologia ca metodă. Sarcini pentru institutul de cercetare. Constituția Soarelui. Procesele au loc aici altfel ca pe Pământ. Pete solare. Abordarea geometriei analitice împreună cu geometria sintetică este un început foarte bun pentru o matematică calitativă.

CONFERINȚA a XVII-a — Stuttgart, 17 ianuarie 1921

Lemniscata în plan și lemniscata de rotație. Schimbarea metabolismului în stare de somn și în stare de veghe, ca reactiv pentru mișcările Pământului și ale Soarelui. Direcții de creștere la plantă și om ca linii care unesc Pământul și Soarele, dar în sensuri opuse. Polaritatea plantă-om, Pământ-Soare; despre membrele și capul omului. Mișcările relative dintre Soare și Pământ se fac după lemniscate de rotație. Soare și Pământ în raport cu alte planete. Ele își inversează oarecum locul lor. Gravitația ca principiu al „târârii după sine”. Mișcările în formă de lemniscată ale planetelor interioare și exterioare. Opozabilitatea lor ca mișcări radiale și sferice. Nu este vorba să exprimi ceva care din capul locului nu este în concordanță cu un lucru unanim recunoscut. Referire la corecturile necesare în astronomie: adevăratul Soare, Soarele intermediar, Soarele median; ecuațiile Bessel (corecții). Respingerea pretenției de simplitate. Ordine fizic-sensibilă și ordine cosmic-morală; destrămarea lor în epoca modernă. Opoziția între astronomia matematică și astrologie. Compunerea mișcărilor cerești din direcțiile existente în om.

CONFERINȚA a XVIII-a — Stuttgart, 18 ianuarie 1921

Pământ și Soare ca materie de compresiune, pozitivă, respectiv materie de supțiune, negativă. Explicare a gravitației. Numerele imaginare ca o tranziție spre astral. Entitatea solară și entitatea pământească se pot observa oriunde în om. Descompunerea acțiunii solare în mai multe componente. Cercetarea totalitătilor. Trandafirul si tufa de trandafir. Variabilitatea mișcării cerești de lemniscată. Încremenire și variabilitate în cadrul sistemului planetar. Cometa nu este un corp oarecare. Opoziția acesteia față de planete. Lumina în aer este o întâlnire, un amestec omogen de materie ponderabilă și imponderabilă, cometa un amestec neomogen. Imboldul de a experimenta. Sunt necesare noi montaje experimentale, cele vechi demonstrează ce este scris deja în cărțile de fizică. Observații referitoare la experiențe: deformarea unui balon de copii; liniile de propagare ale căldurii; spectrul în sens goethean; de ce trebuie combătută introducerea razelor de lumină în interpretarea fenomenelor luminoase; forțe periferice și centrale la acul magnetic, la catod și anod. Utilizarea imaginației, inspirației și intuiției în cercetarea naturalist-științifică – o problemă de curaj sufletesc. Depășirea gândirii actuale. Spectrul solar ca imagine a opoziției dintre Soare și Pământ. Formarea lumii conform teoriei Kant-Laplace și deficiența acestei teorii.

Note

TREPTELE ADEVĂRULUI

Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent și interactiv atât mistica înaltă bazată pe experiențe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât și gândirea riguros științifică despre spirit, prin opoziție cu tendințele materialismului dominant în secolul al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoaștere prin contestarea existenței acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptățit pe R. Steiner să afirme: „Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înțelege ce este materia”.

Pentru a sintetiza conținutul de idei al antroposofiei sau științei despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realități materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual și orice realitate spirituală din Univers primește la un moment dat expresie în lumea materială”. Întreaga evoluție, mai întâi biologică și apoi social-istorică, a umanității este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoașterea directă a resorturilor spirituale ale umanității, ca și cunoașterea exterioară a materiei, se obține numai prin eforturi susținute de perfecționare a structurilor noastre sufletești și spirituale, pentru a deveni apți și demni de dezvoltarea conștientă și responsabilă a relației omului cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoașterii de sine, fapt necesar pentru evoluția viitoare a omenirii. Atât cunoașterea de sine cât și înțelegerea coerentă a lumii interioare și a ambianței telurice și cosmice se pot dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar și în lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o ființă dublă, cu problematică cosmică și problematică terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a acestora.

În consecință, antroposofia este știința despre spirit care ne dă posibilitatea înțelegerii rațiunii de a fi a structurilor și evenimentelor aparținând lumii sensibile, precum și a înlănțuirii acestora în timp și spațiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase”, cum încearcă să denigreze unele scrieri mișcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forțelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relațiile individuale și de grup. Există, în prezent, antroposofi aparținând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârșit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înțelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluție cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.

pAntroposofia nu este teorie, ci cunoaștere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele și a elaborat soluții valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecințele tuturor situațiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoașterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii și urmașii săi au elaborat principiile și metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiției sociale, au dat naștere unui impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaștere obiectivă, o cale de autocunoaștere și o cale de viață. Ea este prelungirea în Eul omului actual a activității lui Hristos, a Logosului care a acționat de la începutul existenței Universului.

Mișcarea antroposofică, care s-a separat din mișcarea teosofică, s-a dezvoltat independent, și numai în mod eronat sau abuziv este asociată cu alte curente și organizații actuale. Ea deschide perspective luminoase educației pentru libertate, iubirii dintre oameni și colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, constitutiv creștină și cu o largă deschidere spre înțelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea și dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA

ÎN LEGĂTURĂ CU PUBLICAREA CONFERINŢELOR LUI RUDOLF STEINER

Baza științei spiritului orientată antroposofic o constituie lucrările scrise și publicate de Rudolf Steiner (1861–1925). Pe lângă aceasta, el a ținut, între 1900–1924, numeroase conferințe și cursuri, atât în fața unui public larg, cât și pentru membrii Societății teosofice, mai târziu ai Societății antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuși a dorit inițial ca aceste conferințe să nu fie consemnate în scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări orale, nedestinate tiparului”. După ce însă s-au finalizat și răspândit tot mai numeroase variante incomplete și eronate după stenogramele și notițele auditorilor, s-a văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Și a încredințat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul să stenografieze conferințele, de a asigura administrarea stenogramelor și revizuirea textelor pentru tipar. Din cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuși textele, decât în cazuri foarte rare, în privința tuturor conferințelor publicate trebuie să se țină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greșeli”.

În legătură cu raportul dintre conferințele pentru membri, care, la început, erau accesibile numai sub formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, și cărțile sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner își exprimă punctul de vedere în lucrarea autobiografică Cursul vieții mele, capitolul 35. Cele spuse acolo sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce privește cursurile ținute, care se adresau unui cerc restrâns de participanți, familiarizat cu bazele științei spiritului.

După moartea Mariei Steiner (1867–1948) s-a trecut, conform indicațiilor sale, la tipărirea unei ediții a Operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner – Gesamtausgabe, GA). Volumul de față constituie o parte a acestei ediții.

AcasăIndex GALucrări OnlineUrmătoarea